Tag: Beijing

  • Cinci grafice pentru a înţelege gravitatea situaţiei de pe bursele din Asia şi Europa

    Un val de panică a cuprins investitorii din lumea întreagă, după cu bursa din China s-a prăbuşit astăzi, alimentând temerile că o nouă criză financiară ar putea izbucni cât de curând.

    Investitorii din jurul lumii încep să facă pariurile după o deschidere dramatică a burselor europene şi americane, în condiţiile în care pieţele din Asia şi Orientul Mijlociu sunt în picaj.

    Indicele Nikkei al Japoniei a deschis în scădere cu 4,6%, în timp ce Shanghai Composite, indicele de referinţă al Chinei, s-a prăbuşit cu 8,5%, cel mai mult după 2007, după ce investitorii s-au îngrămădit să plece din cauză că guvernul de la Beijing nu a intervenit pentru a readuce piaţa pe linia de plutire sau pentru a reduce dobânzile.

    În continuare, vă prezentăm 5 grafice care încearcă să explice situaţia dramatică de pe burse.

    1. Evoluţia indicelui Shanghai Composite este cel mai grăitor – bursa a pierdut toate câştigurile înregistrate de la începutul acestui an

    sursa: Bloomberg

    2. Evoluţia indicelui Hang Seng din Hong Kong

    sursa: Quartz

    3. Evoluţia indicelui din Taiwan

    sursa: Quartz

    4. Evoluţia preţului cuprului pe bursa din Marea Britanie

    sursa: Quartz

    5. Evoluţia mai multor valute faţă de dolar

    sursa: Quartz

  • Oraşul Beijing va organiza Jocurile Olimpice de iarnă din 2022

    Capitala Chinei a primit 44 de voturi, faţă de 40 Almatî (fost Alma-Ata).

    Astfel, Beijingul devine primul oraş care organizează atât Jocurile Olimpice de vară (2008), cât şi pe cele de iarnă.

    Chinezii vor folosi jocurile pentru a spori interesul privind sporturile de iarnă, într-o regiune în care locuiesc peste 300 de milioane de oameni, în nordul ţării.

    Biejingul a avut avantajul unor costuri reduse pentru organziarea competiţiei, urmând a folosi şi instalaţii sportive de la JO de vară din 2008, cum ar fi Stadionul Cuib de Pasăre.

    Bugetul JO de iarnă din 2020 va fi de 1,5 miliarde de dolari, mai mic decât cel cheltuit la alte ediţii, iar chinezii speră să obţină profit după competiţie.

     

  • Povestea tânărului de 25 de ani care a “păcălit” liniile aeriene şi a reuşit să zboare gratis în jurul lumii

    Luna trecută, Ben Schlappig a postat pe contul său de Instagram imagini din Beijing, Germania şi Los Angeles. Deşi pozele sugerează că tânărul de 25 de ani se află într-o vacanţă prelungită, situaţia este cu totul alta: călătoriile reprezintă jobul său.

    Anul trecut, Schlappig şi-a pus toate lucrurile în câteva valize şi, folosind cunoştinţele sale despre programele de loialitate oferite de companiile aeriene, a început să viziteze cele mai îndepărtate colţuri ale lumii, scriu cei de la Daily Mail.

    “Sunt foarte fericit pentru că pot să fac ceea ce iubesc”, a declarat Schlappig în cadrul unui interviu acordat celor de la Rolling Stone. “Avionul este dormitorul meu, este biroul meu, este viaţa mea de zi cu zi.”

    Schlappig este membru al unei comunităţi numite “hobbyists”, care  adună oameni ce au reuşit să “păcălească” sistemul de recompense oferit de marile linii aeriene. Schlappig este membru de la vârsta de 13 ani, atunci când a descoperit site-ul Flyer Talk şi a început să înveţe despre greşelile din formulele de calcul folosite de companii. Înainte de majorat, tânărul străbătea Statele Unite week-end de week-end, profitând de milele acumulate în contul său.

    După ce a intrat la colegiu, Schlappig a pornit un blog numit “One mile at a time” prin intermediul căruia povesteşte aventurile sale şi îi învaţă şi pe alţii cum să profite de programele de fidelizare. După scurt timp, el a început să ţină discursuri pe această temă şi a fondat, alături de un alt membru al grupării “hobbyists”, o companbie de consultanţă numită PointsPros.

    Care este însă secretul lui Schlappig? Pe scurt, spune tânărul, trebuie să câştigi mai multe mile decât poţi cheltui. Cele mai multe companii folosesc un algoritm simplu, adică îţi oferă o milă pentru fiecare dolar cheltuit. Sunt însă şi alte metode de a obţine mile, după cum explică Schlappig. Spre exemplu, trebuie urmărite ofertele promoţionale la bilete de avion sau numeroasele greşeli din algoritmul programului de fidelizare. Pe blogul său, tânărul american explică în detaliu toate aceste variante.

  • Biroul pentru Schimbări Climatice, o instituţie inutilă în China

    “Sunt cam două-trei tranzacţii pe săptămână”, spune Yang Wang, directorul CBEE.

    În noiembrie 2013, instituţia avea de gestionat doar două-trei tranzacţii pe săptămână, Beijing devenind doar al treilea oraş din China care să adere la piaţa certificatelor de carbon, în cadrul unui proiect lansat în iunie.

    Cu diverse metodologii intraând permanent în vigoare, China se aşteaptă să reglementeze în jur de o gigatonă de dioxid de carbon, mai exact 10% din cantitatea care face statul asiatic cel mai mare poluator al lumii.

    În condiţiile în care preţurile se prăbuşesc în Uniunea Europeană (cea mai mare piaţă de carbon) iar Australia a anunţat recent că nu va mai introduce o taxă pe carbon, activiştii ecologişti privesc China ca un indiciu al faptului că lupta împotriva schimbării globale este departe de a se fi sfârşit.

    Cu toate acestea, însă, la aproape doi ani de la introducerea sistemului pilot, detalii referitoare la piaţa de carbon din China sunt încă extrem de greu de obţinut.

    “Este o gaură neagră”, susţine un expert Financial Times în piaţa de carbon, explicând că stilul obişnuit al autorităţilor din China, de a nu divulga date, produce confuzii şi complică analizele referitoare la încălzirea globală.

     

     

  • Uber promite un milion de locuri de muncă pentru femei

    Este un scop ambiţios pentru compania condusă de Travis Kalanick, care avea la sfârşitul anului trecut 162.000 de şoferi activi în Statele Unite, dintre care doar 22% femei. În mod uzual, doar 1% din angajaţii companiilor de taxi sunt femei, scrie Business Insider.

    Deşi Uber îşi desfăşoară activitatea în zeci de ţări, Statele Unite rămân principala piaţă pentru companie. Pentru a îşi îndeplini promisiunea, în condiţiile în care raportul dintre femei şi bărbaţi se păstrează, numărul şoferi angajaţi de Uber ar trebui să fie de 44 de ori mai mare decât numărul celor care lucrează în Statele Unite.

    Salle Yoo, consilierul general al Uber, a declarat pentru Reuters că un program minim de ore lucrate sau o prezenţă zilnică nu reprezintă criterii de angajare, iar acest lucru ar trebui să atragă mai multe femei decât în momentul de faţă. “Sistemul nostru oferă şansa de a dezvolta spiritul antreprenor, şansa de balansa viaţa de familie şi viaţa profesională”, a spus Yoo.
     

  • Un Lamborghini care nu seamănă cu Lamborghini


    Lamborghini a prezentat conceptul pentru o maşină sport hibrid în octombrie, numit Asterion LPI 910-4, însă CEO-ul companiei, Stephan Winkelmann a declarat că sunt şanse mici ca o maşina hibrid de serie să arate la fel ca prototipul prezentat.

    Astfel,  Lamborghini s-ar putea decide să lanseze în primă fază un hibrid având o caroserie de SUV. “Un SUV poate suporta greutatea bateriei pe care un hibrid trebuie să o aibă fără a reduce performanţele sportive ale maşinii”, a spus Winkelmann.

    Cel mai probabil acesta va fi modelul Urus, pe care Lamborghini l-a prezentat în 2012, în cadrul Salonului Auto de la Beijing.

    Urus va fi mai uşor decât alte SUV-uri datorită numărului mare de elemente realizate din fibră de carbon. Maşina va avea un motor tubo V10 de 5.2 litri care va produce 584 de cai putere. Pentru Urus, care va fi primul SUV produs de Lamborghini după LM002, compania a estimat vânzări de 3.000 de unităţi în primul an.

  • China a blocat site-ul BBC, după relatările cu privire la manifestaţiile din Hong Kong

    Este pentru prima oară când site-ul grupului media britanic este în totalitate blocat în China, din decembrie 2010, când nu a putut fi accesat mai multe zile, atât în timpul, cât şi după ceremonia de atribuire a Premiului Nobel pentru Pace disidentului chinez Liu Xiaobo, relatează AFP.

    La rândul său, versiunea în limba chineză a site-ului BBC este blocată total de la momentul lansării, în 1999, cu o scurtă perioadă de funcţionare de câteva luni, cu ocazia Jocurilor Olimpice de la Beijing, din 2008.

    “Ne confruntăm cu o înăsprire a cenzurii în China”, a comentat, miercuri, într-un mesaj postat pe Twitter, directorul biroului BBC pentru regiunea Asia, Jo Floto, cu sediul la Beijing.

    Autorităţile chineze au mai impus deja “un ecran negru (postului de televiziune) BBC World, în momentul în care erau difuzate reportaje cu privire la Hong Kong”, a adăugat el.

    În condiţiile în care Beijingul a impus o cenzură drastică pe Internet, site-urile mai multor ziare străine nu pot fi accesate, cazuri asemănătoare fiind semnalate şi în ceea ce priveşte reţelele sociale Twitter, Facebook şi, de la declanşarea manifestaţiilor prodemocraţie din Hong Kong, platforma de fotografii Instagram.

    De altfel, site-urile cotidianului The New York Times şi al agenţiei Bloomberg au fost blocate în 2012, după publicarea unor anchete cu privire la averea fostului premier Wen Jiabao şi a actualului preşedinte Xi Jinping.

    Dispariţia totală a BBC din mediul online chinez intervine în condiţiile în care site-ul a difuzat miercuri dimineaţă o înregistrare video în care poliţişti din Hong Kong sunt surprinşi în momentul în care lovesc violent un manifestant cu mâinile încătuşate, imagini care au provocat indignare în fosta colonie britanică.

    În schimb, site-ul postului CNN putea fi în continuare accesat miercuri în China continentală.

  • Autorităţile aşteaptă în continuare acceptul de survol din partea Rusiei pentru cursa Bucureşti-Beijing

    “Pentru cursa Bucureşti-Beijing, memorandumul este semnat între noi şi chinezi, dar deocamdată nu avem un răspuns favorabil din partea autorităţilor ruse în ceea ce priveşte survolul către această ţară. De îndată ce îl vom avea, lucrurile pot să intre în linie dreaptă în foarte scurt timp”, a spus ministrul, răspunzând unei întrebări a jurnaliştilor pe această temă.

    El a explicat acest acord este necesar, pentru că oricare altă rută ar presupune o cheltuială suplimentară şi ar face “destul de greu rentabilă” cursa de la Bucureşti la Beijing.

    Vicepremierul Liviu Dragnea declara în luna martie, cu ocazia unei vizite în China, că reluarea curselor Tarom pe ruta Bucureşti-Beijing-Bucureşti este prevăzută pentru luna iunie sau iulie, în timp ce surse din companie afirmau două luni mai târziu că operarea zborurilor va începe în luna august.

    Tarom a renunţat la linia aeriană Bucureşti-Beijing în 2003, din raţiuni economice.

     

  • Malaysia Airlines pierde două milioane de dolari pe zi din cauza avioanelor care zboară aproape goale

    Compania Malaysia Airlines se confruntă cu grave probleme financiare, datorită în mare măsură celor două tragedii aviatice în care a fost implicată. În ultimele săptămâni, mai mulţi pasageri au postat fotografii cu aeronavele zburând cu mai puţin de jumătate din locuri ocupate.

    În martie, zborul 370 de la Kuala Lumpur la Beijing a dispărut, iar soarta celor 227 de pasageri rămâne un mister. În iulie, zborul 17 de la Amsterdam la Kuala Lumpur a fost doborât deasupra Ucrainei, iar cei 283 de pasageri au murit. Aceste două accidente au fost suficiente pentru ca tot mai mulţi călători să aleagă alte companii aeriene, în ciuda campaniilor de marketing desfăşurate de malaezieni.

    Compania a înregistrat pierderi în ultimii cinci ani, însă a continuat să opereze în ciuda acestui fapt. Începând cu luna august, Malaysia Airlines a mărit comisionul oferit agenţiilor de turism de la 6 la 11% şi a redus considerabil preţul biletelor, însă rezultatele nu sunt încurajatoare. Un zbor cu Malaysia Airlines între Kuala Lumpur şi Beijing costă 238 de dolari, faţă de un preţ mediu de 500 de dolari oferit de celelalte linii.

    La începutul lunii august, compania de stat Khazanah Nasional a anunţat că va achiziţiona pachetul de 31% pe care nu îl deţine încă din acţiunile companiei, devenind astfel unic acţionar.  Fondul de investiţii deţinut de statul malaezian va cheltui aproape 450 de milioane de dolari pentru a răscumpăra acţiunile operatorului aerian în vederea delistării de pe bursă. Preţul oferit de fondul Khazanah Nasional este cu 12,5% mai mare decât cea mai recentă cotaţie bursieră a companiei MAS.

    Specialiştii estimează că, până la sfârşitul acestui an, Malaysia Airlines va trece printr-un amplu complex de rebranding.