Tag: autoritate

  • CRESC tarifele la RCA. Cât trebuie să scoată şoferii în plus din buzunar pentru fiecare categorie

    „Tariful de referinţă mediu ponderat în funcţie de numărul de expuneri pe fiecare segment pentru persoane fizice este de 756 de lei, comparativ cu 692 de lei conform tarifului de referinţă anterior (+9%), iar pentru persoane juridice este de 1.752 de lei, comparativ cu 1.574 de lei conform tarifului de referinţă anterior (+11%)”, se arată într-un comunicat al ASF.

    Schimbarea relativă a primei de risc de referinţă comparativ cu cea din tariful de referinţă anterior nu este consistentă la nivelul tuturor categoriilor de autovehicule, existând „atât scăderi, cât şi creşteri de valoare”, precizează ASF.

    Tarifele de referinţă vin în contextul creat de cadrul legislativ primar şi secundar actual, care introduce prevederi şi instrumente noi pentru piaţă. Printre acestea se numără şi un sistem de Bonus-Malus care răsplăteşte comportamentul corect în trafic.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Arabia Saudită va investi 64 de miliarde de dolari în industria de divertisment

    Anunţul a fost făcut într-o perioadă în care Arabia Saudită îşi continuă programul de reforme sociale şi economice.

    Ahmad bin Aqeel al-Khatib a declarat că suma va fi asigurată atât de guvern, cât şi din surse private.

    La începutul acestei săptămâni, acelaşi oficial a anunţat că sunt programate peste 5.000 de evenimente de profil pentru anul 2018.

    “Ne ocupăm de construirea infrastructurii”, a adăugat Khatib, menţionând că deja s-a pus piatra de temelie pentru o sală de spectacole de operă. “Veţi vedea o schimbare reală (în sector, n.r.) până în 2020”, a mai spus acesta.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • ASF şi RAR au făcut anunţul care îi va afecta pe toţi proprietarii de maşini din România

    În cazul unei maşini care a suferit avarii grave se va suspenda ITP-ul, iar după efectuarea reparaţiilor va fi realizată o nouă verificare tehnică, informează ASF.

    Mai mult, atunci când se vor deplasa la staţia ITP, şoferii vor fi obligaţi să facă dovada devizului de reparaţie, urmând ca inspectorii RAR să verifice dacă atelierul de reparaţii unde s-a efectuat lucrarea are autorizaţie pentru asemenea activităţi.

    „Primul proiect se referă la efectuarea inspecţiilor tehnice de siguranţă pentru vehiculele cu avarii ale sistemelor de siguranţă rutieră. În Strategia pentru Siguranţa Rutieră, precum şi în Planul de implementare a acesteia, adoptate prin Hotărârea de Guvern nr. 755/2016, este prevăzută creşterea siguranţei rutiere prin îmbunătăţirea stării tehnice a parcului auto, iar una dintre măsuri presupune introducerea inspecţiei tehnice de siguranţă pentru repunerea în circulaţie a vehiculelor implicate în accidente rutiere majore.

    Cititi mai multe pe www.gandul.info

  • Primaria Sectorului 1 din Capitală scoate la concurs un post care este platit cu 10.990 lei lunar. Ce trebuie sa faci pentru acest job

    În şedinţa Consiliului local din 31 ianuarie, a fost aprobată hotărârea privind numirea şi eliberarea din funcţie a administratorului public de către Primarul Sectorului 1, pe baza unor criterii şi atribuţii specifice.

    Potrivit hotărârii Consiliului local al Sectorului 1, printre criteriile pe care „city manager”-ul va trebui să le îndeplinească se numără şi acela de a nu fi fost niciodată membru al unui partid politic.

    “Administratorul public nu este doar un simplu angajat, ci un promotor al reformării sistemului administraţiei publice locale, un profesionist. De aceea, susţin că persoana administratorului trebuie să fie pe de-a întregul apolitică”, spune primarul Sectorului 1, Dan Tudorache.

    În funcţie de complexitatea atribuţiilor delegate de către primar, administratorul public poate coordona, organiza şi gestiona activităţile din cadrul primăriei, scrie realitatea.net

    Numirea în funcţie se va face pe bază de concurs. Candidaţii pentru această funcţie vor depune obligatoriu un proiect de management, spun oficialii primăriei de sector.

    Salariul Administratorului public al Primăriei Sectorului 1 este 10.990 lei, potrivit celor mai recente date disponibile, aferente bugetului din septembrie 2017.

    Unele dintre criteriile pentru ocuparea postului sunt:

    – cetăţenia română sau a altor state membre UE sau a statelor aparţinând Spaţiului Economic European, precum şi domiciliul în România; cunoaşterea limbii române, scris şi vorbit;

    – capacitate deplină de exerciţiu;

    – nu sunt acceptaţi candidaţii care au fost condamnaţi definitiv pentru săvârşirea unei infracţiuni contra umanităţii, contra statului ori contra autorităţii, de serviciu sau în legătură cu serviciul, de fals ori a unor fapte de corupţie şi nici să fii avut calitate de membru de partid;

    – vechime în specialitatea studiilor necesară ocupării postului: minimum 15 ani;

    – studii de masterat sau postuniversitare în domeniul administraţiei publice, management ori în specialitatea studiilor necesare ocupării postului;

    – limbi străine (necesitate şi grad de cunoaştere): capacitate de exprimare (scris, vorbit, citit) în cel puţin o limbă de circulaţie internaţională, nivel mediu – dovedite pe baza unor documente;

    – scrisoare de intenţie.

  • Povestea oraşului în care nu există bani, religie sau politică. Cum trăiesc oamenii aici

    Locul de care vă povestesc se află în India de Sud, la 150 de kilometri de Chennai. Auroville a fost fondat în 1968 şi este recunoscut de UNESCO ca un oraş internaţional – lucru firesc, din moment ce peste 100 de naţionalităţi sunt reprezentate aici. Aceşti oameni trăiesc la un loc aparent fără probleme, pentru că aici nu există un sistem politic, nu sunt recunoscute religiile şi, poate cel mai imporntant, nu se folosesc bani. Toată viaţa din Auroville se desfăşoară pe bază de troc.

    |n acest oraş epic, clădirile sunt experimente arhitecturale şi se schimbă în mod constant. Motivul, dincolo de imagine, este că structurile devin din ce în ce mai prietenoase cu mediul. Constructorii caută să optimizeze consumul de energie regenerabilă pentru a-şi atinge obiectivul declarat: reutilizare şi reciclare.

    Cine a pus bazele acestui experiment aproape utopic?

    ”Ar trebui să existe un loc pe Pământ pe care nicio naţiune să nu îl poată revendica; un loc în care toate fiinţele umane care aspiră la bine să poată trăi ca şi cetăţeni liberi ai lumii, respectând o singură autoritate, şi anume aceea a adevărului suprem. Un loc al păcii şi al armoniei, unde toate instinctele de luptă ale omului să fie folosite pentru a depăşi suferinţele, slăbiciunile şi ignoranţa, pentru a triumfa în faţa limitărilor şi a dizabilităţilor.“ Rândurile de mai sus îi aparţin Mirrei Alfassa, cunoscută celor din Auroville ca ”Mama“.

    Ea a avut ideea unei astfel de societăţi ca urmare a relaţiei cu filosoful indian Sri Aurobindo. ”Secolul al XIX-lea în India a fost unul imitativ, artificial“, scria Aurobindo în 1909. ”Dacă europenizarea noastră ar fi reuşit, ne-am fi pierdut capacitatea spirituală, forţa intelectuală, elasticitatea specifică şi puterea de a ne reinventa.“

    Mirra Alfassa a preluat ideile filosofului şi le-a transformat într-un proiect internaţional de ”realizare a unităţii umane şi stabilire a unei societăţi ideale“. Pe 28 februarie 1968, peste 5.000 de oameni din 124 de ţări au ajuns la locul stabilit: la acea vreme, Auroville însemna doar o zonă deşertică şi un vis.

    Alfassa a ales membrii societăţii privindu-i în ochi: mulţi îşi amintesc de moment ca o experienţă adânc spirituală şi chiar suprarealistă. Cei ”aleşi“ primeau şi prima sarcină: aceea de a planta un copac. |n câţiva ani, zona deşertică se transformase într-o pădure.

    Astfel, Auroville a fost construit de la zero de generaţia flower-power a anilor ’60; a fost o un soi de revoluţie psihologică a hipioţilor, după cum scria W.M. Sullivan în cartea sa ”Naşterea Auroville-ului“. Pe lângă lipsa banilor, a guvernului sau a religiei, aici nu există şosele şi oamenii nu au acces la ziare sau la ştiri legate de război, sărăcie sau genocid. Construit pentru 50.000 de oameni, Auroville mai are astăzi doar 2.500 de rezidenţi autoexilaţi din peste 100 de ţări. Iar numărul turiştilor este dublu – în orice moment, în Auroville se află în jur de 5.000 de vizitatori.

    Comunitatea defineşte modul de trai ca fiind unul sustenabil din punct de vedere ecologic. Astfel, pentru mâncare se folosesc 15 ferme ce acoperă mai bine de 160 de hectare. Aici sunt cultivate fruncte şi legume suficiente pentru hrana zilnică a celor din Auroville, în vreme ce animalele asigură lactate.

    Dar comunitatea nu este doar raiul hipioţilor, ci şi o imagine reprezentativă a Indiei: potrivit unei decizii a Curţii Supreme indiene din 1982, Auroville ”se află în conformitate cu cele mai înalte idealuri şi aspiraţii ale naţiunii“. Ca urmare, guvernul indian donează în jur de 200.000 de dolari anual comunităţii, în vreme ce UNESCO protejează proiectul încă de la naşterea sa, în 1968.

    Pentru un oraş aproape utopic, Auroville are însă destul de multe probleme: au fost raportate numeroase cazuri de viol, sinucideri şi chiar crime.

    Paradis sau înşelătorie?

    Elaine este o tânără din Auroville care a acceptat să răspundă mai multor întrebări adresate de cei de la Slate.com. Ea a venit în urmă cu mai bine de 10 ani, ca turistă, şi a decis apoi să devină rezidentă. ”Atunci când începi să verifici dincolo de suprafaţă, imaginea devine mult mai urâtă decât cea percepută din exterior“, a povestit ea. ”Începi să vezi problemele, iar acestea sunt deja stratificate în comunitate. Realitatea e cu totul alta atunci când devii parte din ea.“

    Ea a vorbit de crime, violuri şi alte acte de violenţă; cea mai mare problemă pare însă a fi cea legată de bani. ”Cine controlează banii într-o societate fără bani?“, se întreabă tânăra aproape retoric. În urmă cu şapte ani, ea a trebuit să facă o donaţie de 48.000 de dolari în contul casei pe care a primit-o; ulterior, a găsit imagini ale aceleiaşi case cu menţiunea că ar fi fost vândută pentru 20.000 de dolari. ”Nu ştiu ce s-a întâmplat cu banii. Nu ştiu cine controlează fondul“, a mai spus ea.

    Fondul de care vorbeşte Elaine este Fondul Unităţii, ”principalul canal pentru toate veniturile ce intră în Auroville“ – după cum menţionează site-ul oficial al comunităţii.

    Iar acest fond este unul care gestionează extrem de mulţi bani: pe lângă donaţiile ”oferite“ de cei care au nevoie de o casă, guvernul donează sume importante an de an; mai există donatori privaţi şi sumele date de cei care vizitează Auroville.

    Ce se întâmplă cu aceşti bani pare a fi, aşadar, o întrebare centrală. Şi una la care, pare-se, nu are cine să răspundă. |n lipsa unui guvern central, autoritatea este reprezentată de diverse comitete, formate uneori spontan, care gestionează oraşul: comitetul pentru case, comitetul pentru muncă, cel pentru siguranţa în muncă a femeilor, cel de gestionare a bunurilor şi aşa mai departe; sub comitete există o serie de consilii, grupuri private şi voluntari. Guvernul Indiei are de asemenea un reprezentant în Auroville, numit ”secretar permanent“. Reporterii de la Slate.com nu au reuşit însă să intre în contact cu niciun reprezentant: răspunsul cel mai des întâlnit era: ”Ne cerem scuze, dar sunt prea ocupaţi pentru a putea aranja o întâlnire“.

    |nsă aurovilienii nu sunt interesaţi de cine le gestionează banii; până la urmă, ideea de bază a fost aceea a unei societăţi fără valută. Cei mai mulţi locuitori sunt artişti, fermieri eco, aventurieri şi visători.

    Auroville va împlini, la anul, 50 de ani; ce ţine această comunitate în viaţă?

    ”Crezul“, explică Clare Fanning, una dintre femeile care au pus umărul la construcţia oraşului. ”Crezul e tot ceea ce contează.“

    Crezul, sau visul original, stă inscripţionat pe o placă în formă de lotus, la câţiva paşi de clădirea ce marchează centrul spiritual al oraşului. ”Auroville nu aparţine unei singure persoane. Auroville aparţine umanităţii. Dar pentru a trăi în Auroville, omul trebuie să fie servitor al Conştiinţei Divine.“

  • Noua metodă prin care poţi afla cât te costa asigurarea auto pentru maşina ta

    Căutarea se poate face simultan pentru maximum cinci vehicule, iar criteriile de căutare sunt numărul de înmatriculare sau numărul de identificare a autovehiculului (seria de şasiu). Rezultatele furnizate reprezintă încadrarea în clasa B/M pentru fiecare autoturism în parte, pentru data de referinţă aleasă, precum şi alte detalii privind poliţa RCA (compania de asigurare, durata contractului).

    „Acest instrument oferă un plus de transparenţă în ceea ce priveşte detaliile contractelor RCA şi, de asemenea, informează în permanenţă asiguraţii cu privire la clasa de B/M în care sunt încadraţi. Consider că aplicaţia pe care am lansat-o astăzi va fi foarte utilă consumatorilor, pentru că sistemul bonus-malus are un rol esenţial în determinarea tarifului poliţelor auto obligatorii”, spune Leonardo Badea, preşedintele ASF.

    Conform noii legislaţii din domeniul asigurărilor (art. 32 din Norma ASF nr. 20/2017), ​în situaţia în care un asigurat persoană fizică deţine mai multe vehicule, acesta beneficiază de aceeaşi clasă a sistemului B/M pentru toate vehiculele, respectiv cea mai favorabilă asiguratului. În cazul persoanelor juridice, sistemul bonus – malus se aplică pentru fiecare vehicul în parte.

    Prin interogări succesive – pentru date de referinţă diferite – acest instrument online permite utilizatorilor să genereze şi un istoric al încadrării în clasele de B/M ale autovehiculelor deţinute.

    Acordarea celei mai favorabile clase de B/M pentru toate autoturismele deţinute de o persoană fizică se face în contextul mai larg creat de noua legislaţie aplicabilă contractelor RCA (Legea nr. 132/2017, Norma nr. 20/2017) care, prin introducerea unor noi mecanisme – printre care tariful de referinţă, noul sistem bonus-malus, decontarea directă, noţiunea de asigurat cu risc ridicat etc. – a creat premisele necesare echilibrării şi bunei funcţionări a pieţei asigurărilor auto obligatorii.

    ASF este autoritatea naţională, înfiinţată în anul 2013 prin OUG 93/2012 aprobată prin Legea 113/2013, pentru reglementarea şi supravegherea pieţelor asigurărilor, a pensiilor private, precum şi a pieţei de capital. ASF contribuie la consolidarea cadrului integrat de funcţionare a celor trei sectoare, care însumează peste 10 milioane de participanţi.

  • Care vor fi clădirile spectaculoase ale anului 2018

    Printre clădirile cele mai spectaculoase care ar trebui inaugurate în acest an se numără un palat de justiţie de sticlă la Paris compus din patru volume suprapuse ce descresc în dimensiune de la bază spre vârf, lăsând loc unor grădini pe acoperiş ce însumează circa un hectar de spaţiu verde, un zgârie-nori cu siluetă subţire ca de creion la New York, 111 West 57th Street, a cărui zvelteţe este dictată de o clădire istorică din apropiere pe care trebuie să o pună în valoare, şi un proiect mixt nerezidenţial la Sankt Petersburg, Lakhta Center, care ar trebui să devină cea mai înaltă clădire din Europa.

    Recordul de înălţime al anului, aproape 528 de metri, îl va deţine însă China Zun Tower din Beijing, dacă va fi terminat la timp. O altă clădire spectaculoasă urmează să fie inaugurată în luna mai la Gizeh, în vecinătatea piramidelor din Egipt, care va găzdui un muzeu dedicat Egiptului antic. în Australia, la Sydney, ar trebui să se încheie anul acesta lucrările la Darling Exchange, o clădire multifuncţională în care vor funcţiona, printre altele, o bibliotecă publică şi un restaurant pe acoperiş.

    Darling Exchange aminteşte, în viziunea celor care au proiectat-o, de un stup de albine, fiind îmbrăcată de sus până jos în inele de lemn. în oraşul Portland din statul american Oregon se află în construcţie o clădire multietajată din lemn, Framework, care se doreşte a fi cea mai înaltă de acest tip din SUA şi se încadrează într-o tendinţă mondială de a acorda mai multă atenţie acestui material în domeniul construcţiilor cu regim mare de înălţime.

  • Preşedintele se mobilizează: Iohannis cere reexaminarea Legii prin care Monitorul Oficial trece în subordinea Camerei Deputaţilor

    Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 202/1998 privind organizarea Monitorului Oficial al României vizează trecerea acestei entităţi publice de sub autoritatea Guvernului sub autoritatea Camerei Deputaţilor, care se organizează ca regie autonomă, persoană juridică ce desfăşoară activitate de interes public naţional şi funcţionează pe bază de gestiune economică şi autonomie financiară.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Iohannis atacă la CCR legea care modifică OUG de înfiinţare a ANCOM

    Potrivit sursei citate, şeful statului consideră că legea adoptată de Parlament în data de 27 decembrie 2017 (Legea privind aprobarea OUG nr. 33/2017 pentru modificarea şi completarea art. 11 din OUG nr. 22/2009 privind înfiinţarea Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii, n.r.) conţine o serie de reglementări noi faţă de ordonanţa aprobată, după o procedură care contravine principiului bicameralismului, şi apreciază că au fost încălcate mai multe dispoziţii din Constituţie.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Dat afară de la ASF, Mişu Negriţoiu a fost recrutat de o companie mondială cu sute de mii de angajaţi

    Potrivit EY, Mişu Negriţoiu va oferi consultanţă pentru tranzacţii şi va sprijini dezvoltarea strategiei de piaţă a companiei, la nivel local, dar şi internaţional. „Mişu Negriţoiu a deţinut funcţii executive, atât în sectorul public, cât şi în cel privat, în domeniul financiar-bancar. Dintre cele mai importante, amintim CEO al subsidiarei ING Bank din România şi preşedinte al Autorităţii pentru Supraveghere Financiară”, se menţionează în comunicatul EY.

    Citeşte continuarea pe www.gandul.info