Tag: atentate

  • Rusia a interzis orice lichide la bordul avioanelor, cu o lună înainte de JO de la Soci

     Noile reguli interzic în cabină “orice lichide, inclusiv produse de igienă, cosmetice, medicamente, aerosoli şi geluri, în orice cantitate”, se arată într-un comunicat accesibil miercuri pe site-ul Aeroportului Şeremetievo din Moscova.

    Acest comunicat nu precizează pentru cât timp sunt adoptate aceste măsuri de securitate sporite, iar presa a anunţat că sunt în vigoare timp de două luni, până după Jocurile Olimpice de Iarnă de la Soci (sud), prevăzute în perioada 7-23 februarie, urmate de Jocurile Paralimpice, în perioada 7-16 martie.

    Regulile în vigoare până în prezent interziceau aducerea la bord a unor cantităţi mai mari de 100 de mililitri de lichide.

    Miercuri, o zi liberă în Rusia, nu a fost posibilă, imediat, obţinerea unor precizări.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Măsuri de securitate fără precedent în Rusia, cu o lună înaintea Jocurilor Olimpice de la Soci

     Intrarea tuturor şoferilor în Soci este de acum filtrată şi accesul în acest oraş cu 350.000 de locuitori este interzis vehiculelor care vin din exterior şi nu au autorizaţie specială.

    Forţele de ordine, deja mobilizate în această staţiune balneară situată între malul Mării Negre şi Caucaz, au primit întăriri marţi, în ceea ce pare una dintre măsurile cele mai vizibile.

    Acest dispozitiv intră în vigoare cu o lună înaintea Jocurilor Olimpice care vor avea loc în perioada 7-23 februarie şi vor fi menţinute până la 23 martie, respectiv cu o săptămână după închiderea jocurilor paralimpice (7-16 martie).

    Aproximativ 37.000 de poliţişti şi unităţi ale forţelor terestre vor fi mobilizaţi pentru a garanta securitatea JO, cel mai mare eveniment internaţional organizat de Rusia de la destrămarea URSS în 1991, la care preşedintele Vladimir Putin ţine în mod special.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • ATENTATELE din Rusia: Vladimir Putin ordonă sporirea măsurilor de securitate în toată ţara

    Putin a “dat comitetului naţional antiterorism o serie instrucţiuni pentru sporirea securităţii pe tot teritoriul Federaţiei Ruse”, a declarat un purtător de cuvânt al comitetului, citat de agenţiile ruse.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Fostul şef FBI Robert Mueller: Ameninţarea teroristă este prezentă în continuare

     Cu câteva zile înainte să predea ştafeta succesorului său James Comey pe 4 septembrie, Robert Mueller a acordat un interviu mai multor instituţii de presă, inclusiv AFP.

    Sub conducerea sa, FBI, poliţie federală şi totodată serviciu de informaţii, a evoluat în mod considerabil, devenind dintr-un serviciu însărcinat cu anchetarea atentatelor după ce au fost comise o agenţie a cărei “prioritate numărul unu” este să împiedice producerea acestora.

    “Când am ajuns la bord, eram procuror de un anumit număr de ani, lucrând la cazuri de criminalitate organizată, trafic de droguri, infracţiuni comise de gulere albe şi aveam câteva idei despre Birou”, îşi aminteşte acest bărbat subţire şi flegmatic, în vârstă de 69 de ani.

    “O săptămână mai târziu, aveam (atentatele teroriste de la) 11 septembrie (2001)”, continuă el. Totul a fost făcut ţăndări.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ambasada SUA în Yemen s-a redeschis pe 18 august, după două săptămâni

     Reprezentanţa americană la Sanaa, închisă din 4 august, “s-a redeschis la 18 august pentru a asigura un serviciu public restrâns”, a anunţat într-un mesaj electronic purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Jennifer Psaki.

    Ea a amintit că ambasada a fost constrânsă să reducă la minim numărul angajaţilor aflaţi în post pentru a asigura “misiunea de securitate naţională” şi pentru a aduce “sprijin de urgenţă cetăţenilor americani” în Yemen.

    Londra a anunţat duminică redeschiderea ambasadei sale la Sanaa.

    Statele Unite, Franţa, Marea Britanie şi alte guverne occidentale şi-au închis temporar, la 4 august, ambasadele în Yemen şi în aproximativ 20 de alte ţări, în urma unei avertizări lansate de Washington în legătură cu o ameninţare legată de Al-Qaida.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • SUA le cer cetăţenilor americani să părăsească “imediat” Yemenul

     Acest avertisment al Departamentului de Stat are loc după închiderea mai multor ambasade şi consulate americane în Orientul Mijlociu şi în Africa, din cauza unor ameninţări cu atentate Al-Qaida, în special în Yemen.

    Citând oficiali americani, The New York Times afirmă că administraţia lui Barack Obama a luat decizia de a închide aceste reprezentanţe diplomatice în urma interceptării, săptămâna trecută, a unor mesaje electronice între Ayman al-Zawahiri şi Nasser al-Wuhayshi, liderul Al-Qaida în Peninsula Arabă (AQPA), cu sediul în Yemen.

    Primul i-ar fi ordonat celui de-al doilea să comită un atentat duminică.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Atentatele din Boston: Ţarnaev vrea în echipa de avocaţi un specialist în domeniul pedepsei capitale şi terorismului

     Într-un document de nouă pagini, pe care AFP a putut să îl consulte, unul dintre avocaţii săi, Judy Clarke, solicită recrutarea lui David Bruck, din Virginia (sud-est), subliniind că “natura extraordinară a acestui dosar face necesară (prezenţa) altui avocat specializat în pedepse cu moartea”.

    “Chiar dacă nu ar fi fost un caz implicând pedeapsa cu moartea, sarcina avocaţilor care îl reprezintă pe domnul Ţarnaev ar fi redutabilă”, a adăugat ea, precizând că David Bruck este un specialist în domeniul pedepsei cu moartea de aproximativ 33 de ani şi este “unul dintre avocaţii cei mai respectaţi” în acest domeniu în Statele Unite.

    Bruck este cunoscut pentru că l-a apărat pe Said Safarini, unul dintre piraţii aerului care au deturnat în 1986 un avion al companiei Panam la Karachi. Iordanianul a fost condamnat, în mai 2004, la 160 de ani de închisoare, la Washington. Bruck a fost, de asemenea, avocatul sauditului Rashid Al Owhali, condamnat la închisoare pe viaţă, la New York, în 2001, pentru atentate comise sîmpotriva unor ambasade americane în Africa de Est, în 1998.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Atacul din Londra: Cameron, criticat pentru că a plecat în vacanţă după atac

     Potrivit ediţiei electronice a publicaţiei The Daily Mail, parlamentari britanici sunt indignaţi de faptul că premierul şi-a luat “câteva zile de pauză” pe insula spaniolă Ibiza, unde a plecat sâmbătă dimineaţa împreună cu soţia, Samantha, şi copiii, Nancy, Elwen şi Florence. Însă Downing Street numărul 10 a răspuns criticilor duminică, subliniind că “rămâne la conducere” în pofida faptului că se află în străinătate.

    Polemica are loc totodată în contextul în care un parlamentar conservator a avertizat că premierul ar mai putea avea doar un an la dispoziţie pentru a-şi salva postul. David Ruffley, parlamentar din Bury St Edmunds, a subliniat că este necesar ca premierul să obţină o victorie în alegerile europene de anul viitor, altfel UKIP va atrage conservatori. “Cred că David Cameron are la dispoziţie 12 luni pentru a arăta că strategia sa funcţionează”, a spus el.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Revista reţelei Al-Qaida şi site-urile de recrutare, atacate cibernetic de servicii secrete

    Cea mai recentă ediţie a revistei “Inspire” este dedicată atentatelor de la Boston, comise pe 15 aprilie şi soldate cu trei morţi şi aproximativ 260 de răniţi. Noul număr a fost postat online în urmă cu câteva zile, dar conţinutul articolelor pare să fi fost modificat, afirmă specialişti citaţi de CNN, sugerând un atac cibernetic comis de servicii secrete occidentale.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Doi iranieni, condamnaţi la închisoare pe viaţă în Kenya

     Cei doi iranieni, Ahmed Mohammed, în vârstă de 50 de ani, şi Sayed Mansour, în vârstă de 51 de ani, au fost arestaţi în iunie 2012, iar interogarea lor a condus poliţia la depistarea a 15 kilograme de RDX, un exploziv militar puternic, ascunse în Golful Mombasa, al doilea cel mai important oraş din ţară, un important centru turistic pe coasta Oceanului Indian, potrivit acuzaţiei.

    Tribunalul i-a condamnat pe fiecare la închisoare pe viaţă pentru un “act menit să cauzeze răniri grave”, zece ani pentru “posesie de explozivi” şi 15 ani pentru “pregătirea unui act criminal”, precizând că pedepsele vor fi contopite, o hotărâre judecătorească denunţată de Teheran.

    “Sunt tulburat când îmi imaginez extinderea pagubelor pe care le-am fi putut vedea”, a declarat judecătorul Waweru Kiarie prezentând verdictul, în capitala kenyană.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro