Tag: Antonescu

  • Iohannis: Nu exclud poziţia de premier. Antonescu: Îl consider potrivit şi de preşedinte al României

    Întrebat dacă ia în calcul pe viitor să devină prim-ministru, Iohannis a răspuns: “Nu aş exclude din capul locului o astfel de posibilitate”.

    La rândul său, preşedintele PNL, Crin Antonescu, a fost întrebat dacă îl vede pe Iohannis din nou în funcţia de prim-ministru.

    “Da, fără îndoială, cu precizarea că intrarea domnului Klaus Iohannis în PNL nu înseamnă cu nimic, dar absolut cu nimic vreo modificare în angajamentele noastre la nivelul USL în faţa alegătorilor români. Cu alte cuvinte, nu are niciun fel de legătură şi nu afectează în niciun fel intrarea domnului Iohannis în rândurile noastre susţinerea PNL pentru premierul Victor Ponta ca premier, până la capătul acestui ciclu electoral”, a declarat Antonescu.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Klaus Iohannis: Începând de astăzi sunt membru PNL. Antonescu: Nu aş vrea să ratăm ocazia de a-l avea în conducerea PNL

    El a spus că a acceptat să devină membru PNL în urma invitaţiei lui Crin Antonescu.

    “Această invitaţie m-a onorat, mi-a dat ceva de gândit şi rezultatul este cel de astăzi”, a spus Iohannis, într-o conferinţă de presă susţinută alături de preşedintele PNL, Crin Antonescu.

    Antonescu: Nu aş vrea să ratăm ocazia de a-l avea pe Iohannis în conducerea PNL

    Întrebat dacă este avută în vedere cooptarea lui Klaus Iohannis într-o funcţie de conducere în PNL, Crin Antonescu a răspuns: “Întotdeauna PNL a fost un partid deschis şi a vrut în rândurile sale oameni care să spună ceva. Avem un congres peste două zile şi nu aş vrea să ratăm ocazia ca un om de talia lui Iohannis să fie în conducerea partidului”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • De-acum avem ce vorbi tot anul

    Atât Antonescu, cât şi co-liderul USL, Victor Ponta, au dat asigurări în această săptămână că noua Constituţie nu va răpi poporului dreptul de a-şi alege preşedintele, aşa cum sugerase Traian Băsescu anterior, nu va suprapune alegerile prezidenţiale cu cele parlamentare şi nici nu va reduce rolul şefului statului la cel al unei marionete controlate total de parlament.

    Noua lege fundamentală doar va limita dreptul preşedintelui de a refuza numirea unui premier preferat de majoritatea parlamentară “numai fiindcă i se pare că ar fi vreun animal sau porc – măcar să trecem în Constituţie că nu pot fi desemnaţi pisicii, porcii şi alte animale” (gluma îi aparţine lui Ponta şi face aluzie la faimoasa zicere a lui Băsescu despre desemnarea lui ca premier).

    Mai important însă în planul noii Constituţii este planul de regionalizare, care în viziunea USL urmează să reîmpartă ţara, până cel târziu în luna decembrie, în opt regiuni administrative concepute ca autorităţi de management capabile să devină parteneri direcţi cu CE, în urma descentralizării competenţelor la nivel ministerial către regiuni şi judeţe, după modelul actualelor regiuni de dezvoltare.

    Ideea a fost deja criticată aspru de UDMR, care cere în continuare 16 regiuni, dintre care una să includă neapărat toate judeţele din secuime, cu populaţie maghiară majoritară (Mureş, Harghita şi Covasna). Cum e puţin probabil că UDMR va ajunge să aprobe un model de regionalizare pe care îl percepe drept inadecvat pentru interesele comunităţii maghiare, disputele privind regionalizarea, încă mai mult decât cele privind atribuţiile preşedintelui şi ale parlamentului, au deci şanse să domine scena politică pe tot parcursul anului.

  • Cu sforării vreţi să puneţi mâna pe jucării. Perlele politice ale săptămânii

    “Românii vor să-şi aleagă preşedintele, ei îl aleg, ei îl scuipă pe urmă, dar e al lor. Bun, rău, e al lor şi nu vor accepta preşedinte făcut pe sforării prin Parlament” – preşedintele Traian Băsescu, dezaprobând ideea alegerii preşedintelui de către Parlament

    “Un proiect electoral reuşit, din păcate, dar o construcţie care va rămâne de tristă amintire în istoria României pentru că-şi va demonstra efectul malefic” – Elena Udrea, deputat PDL, despre USL

    “Fire miloasă, bun creştin şi categoric înclinat spre compasiune, sunt îndemnat să-mi pară rău” – Crin Antonescu, liderul PNL, despre “eforturile depuse de anumite persoane pentru distrugerea USL”

    “Ştiu că falşii umanişti mă vor critica aspru, dar susţin în continuare sterilizarea femeii rrome” – Rareş Buglea, fost fruntaş TNL

    “Nu exagerez când spun că suntem în faţa unei agresiuni simbolice” – Nemeth Zsolt, secretar de stat în MAE ungar, despre refuzul refuzul autorităţilor române de a permite arborarea steagului ţinutului Secuiesc la învestirea prefectului de Covasna

  • Cât durează perioada de graţie pentru actuala guvernare

    La întrebarea “Câte procente credeţi că ar avea USL dacă ar fi organizate acum alegeri parlamentare?”, s-au înmulţit evident estimările care creditează USL cu peste 50% din voturi. Totuşi, întrebaţi care va fi evoluţia USL în sondaje pe parcursul anului, respondenţii declară acum în proporţie mai mare că USL va scădea (23% în 2011 – 29% în 2013), anticipând o erodare a guvernării.

    Majoritatea celor chestionaţi sunt de părere că PDL va scădea în sondaje – 50% (2011) şi 40% (2013). Cât despre UDMR, PRM, UNPR şi PNŢCD, oamenii tind mai degrabă să afirme că acestea vor rămâne la fel în ceea ce priveşte preferinţele reflectate în sondaje.

    Peste jumătate dintre cei chestionaţi (51%) cred că liderul USL, Crin Antonescu, are şanse să devină preşedintele României. Peste jumătate cred că numărul parlamentarilor nu va fi redus, iar 68% dintre respondenţi cred că Parlamentul va continua să funcţioneze cu două Camere. Majoritatea respondenţilor (52%) nu cred că în 2013 se va realiza împărţirea pe regiuni a României, dar, comparativ cu 2011, creşte proporţia celor care cred că acest lucru se va produce.

    Sondajul a fost realizat realizat la 10 ianuarie prin metoda CATI, pe un eşantion reprezentativ la nivel naţional şi are o marjă de eroare de +/-2,6%.

  • Antonescu, despre deficit: Distingem între ce ne dorim şi ce e realizabil, am obţinut deja 0,4 %

    Antonescu a fost întrebat cum vedere propunerea făcută de Tăriceanu pentru majorarea marjei deficitului bugetar pentru 2013 cu 1% din PIB.

    “Da, ar fi fost bine, numai că noi trebuie să distingem între ceea ce ne dorim şi ceea ce este realizabil. După semnarea tratatului de guvernanţă fiscală, după măsurile luate la nivelul UE, pur şi simplu FMI, în ciuda insistenţelor pe care Guvernul le-a făcut, nu poate accepta o asemenea majorare de deficit. Oricum, în negociere s-a obţinut o majorare cred de 0,4 a deficitului”, a susţinut Antonescu.

    El a menţionat că în cazul experienţei lui Tăriceanu în funcţia de premier acesta înţelege termenii în care se poate discuta despre deficit.

    Fostul premier Călin Popescu Tăriceanu a declarat, luni, că şi-a dorit ca bugetul de stat pentru acest an să presupună măsuri de reformă “abrupte”, care nu vor mai putea fi realizate în altă perioadă, avansând ideea negocierii unui deficit mai mare cu 1% cu oficialii europeni.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Mamuţi, şacali şi greci care fac daruri. Perlele politicienilor

    “Să te temi de greci chiar şi atunci când îţi aduc daruri” – Mona Pivniceru, ministrul justiţiei, răspunzându-i preşedintelui Traian Băsescu, care o salutase cu “Doamna ministru, sărut mâna”

    “Le doresc din suflet un sincer LA MULŢI ANI tuturor celor care îşi sărbătoresc onomastica. Sfântul Cristian să vă ocrotească pretutindeni” – mesajul postat pe Facebook în 25 decembrie de de Crin Antonescu, liderul PNL

    “Cât despre ‘guvernul-mamut’, mă gândeam că puteţi să îl înghiţiţi, pentru că animelele, indiferent cât sunt de mari, pot fi înghiţite de dumneavoastră” – premierul Victor Ponta către Vasile Blaga, preşedintele PDL

    “Cine va rupe USL va claca politic definitiv” – Radu Stroe, ministrul de interne

    “E ca şi cum mi-aş vedea un prieten cum pleacă în deşert” – Herman van Rompuy, preşedintele Consiliului European, despre eventualitatea ieşirii Marii Britanii din UE

    “E un şacal, care, beat fiind, a plecat la vânătoare de afgani nevinovaţi” – militantul afgan Gulbuddin Hekmatyar, fost prim-ministru, despre prinţul Harry al Marii Britanii

    “Eu am tras concluziile şi… Dumnezeu cu mila!” – europarlamentarul Cristian Preda despre lipsa de audienţă la vârful PDL a criticilor lui la adresa felului cum este condus partidul

  • Blaga: Antonescu are dublu discurs – merge la discuţii informale, dar nu şi la consultări oficiale

    “Nu vom merge cu o prounere de prim-ministru, vom rămâne în opoziţie şi vom sancţiona toate derapajele de la democraţie ale actualei puteri. Dacă vom fi solicitaţi, vom participa la discuţiile asupra modificării Constituţiei, Codului electoral şi reorganizarea teritorială a României”, a precizat Blaga.

    Întrebat cum comentează faptul că liderul PNL, Crin Antonescu, a spus că nu va merge la Cotroceni, Blaga a răspuns: “Este problema domniei sale, dar nu văd decât un dublu discurs al domnului Crin Antonescu. Pe de o pare, participă la întâlniri informale, normale, iar pe de altă parte nu participă la consultările oficiale”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Antonescu: Din partea PNL la Cotroceni merge Hellvig. USL trebuia chemată separat

    Antonescu a precizat că, din punctul său de vedere, USL ar fi trebuit să fie chemată de una singură la consultări, ca şi alianţă care a câştigat două treimi din mandatele din Parlament.

    El a arătat că, totuşi, aceste consultări se vor desfăşura în mod normal, nefiind niciun impediment în privinţa acestora.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • De sabie vor pieri sau în zăpezi se vor poticni. Perlele politice ale săptămânii

    “Scorul obţinut de ARD în urma alegerilor din 9 decembrie nu reprezintă un eşec, ci şansa remarcabilă de a reconstrui politic România” – Mihai-Răzvan Ungureanu, liderul Forţei Civice

    ”În perioada următoare cineva va ridica sabia, de sabie va muri. Sper ca mesajul să fie înţeles de toţi cei care au stat la baza ultimilor ani pierduţi de România” – Victor Ponta, preşedintele PSD

    “Cum o vedeţi pe regina Angliei scormonind în trecutul lui Cameron ca să vadă dacă poate să-l înghită, indiferent ce animal îl consideră?” – Crin Antonescu, preşedintele PNL, comentând posibilul refuz al preşedintelui Traian Băsescu de a-l desemna premier pe Victor Ponta

    “S-a făcut Forţa Civică în grabă ca să aibă un partid dl. Ungureanu. Totul a fost încropit. Era mai bine dacă dl. Ungureanu ar fi intrat în PDL” – Elena Udrea, parlamentar PDL

    “Dumnezeu a mai făcut astăzi ca Blaga să-l poticnească şi să-l ţină încurcat acolo în zăpezi, pentru că i-a ridicat în funcţie pe toţi cei care l-au arestat pe Becali” – europarlamentarul Gh. Becali despre faptul că Vasile Blaga n-a ajuns la vot în colegiul său din cauza drumului blocat de zăpadă

    “După Grecia, România este acum a două problemă acută a UE şi a NATO în Balcani” – Karl-Peter Schwarz, editorialist la Frankfurter Allgemeine Zeitung