Una dintre legendele legate de naufragiul navei spune ca incidentul a fost provocat intenţionat de căpitanul navei, la ordinul armatorului grec Aristotel Onassis, pentru a putea obţine despăgubiri, nava urmând să fie trimisă la casare după doi ani.
Costineştiul încă îşi aminteşte acea zi. Localnicii au aflat că în dimineaţa de 16 octombrie, toată plaja era plină de portocale, care proveneau de la Evangelia. „Aşa am auzit. Că toţi au adunat de pe plajă portocale“, îşi amintesc localnicii.
Aceasta a lansat o colecţie de bijuterii inspirate de legume, printre care se numără butoni în formă de conopidă, cercei în formă ce ciupercuţe, precum şi o brăţară rigidă din aur ce aminteşte prin aspect de o frunză de varză furajeră (kale) şi este cea mai scumpă piesă a colecţiei sale, având un preţ de 1.400 de dolari.
Banii din vânzarea acestei brătări însă, scrie San Francisco Chronicle, merg la o fundaţie care se străduieşte să combată obezitatea în rândul copiilor.
A venit apoi randul primelor nume internaţionale, care, fie pentru că erau prea mici, fie pentru că nu s-au adaptat vremurilor, au fost înghiţite de “rechinii” din comerţ. În ultima perioadă însă a venit randul numelor mari precum Billa şi Real să dispară.
Brandul Billa va dispărea de pe piaţa locală pană la finalul acestui an, au anunţat reprezentanţii grupului francez Carrefour care a preluat operaţiunile din Romania ale lanţului de supermarketuri.
Ani, cândva adăpost pentru zeci de mii de oameni, s-a transformat într-un oraş al fantomelor şi al ruinelor. Devenit un centru cultural important în timpul dinastiei armene Bagradit, rămăşiţele oraşului sunt astăzi împrăştiate pe un platou din nord-estul Turciei.
Cei care vizitează ruinele acestui imperiu de mult apus sunt întâmpinaţi de privelişti ce amintesc de istoria bogată a oraşului Ani, întinsă de-a lungul a trei secole şi cinci dinastii – armenă, bizantină. turcă, georgiană şi otomană.
La apogeul său, în secolul XI, oamenii de ştiinţă estimează că Ani adăpostea nu mai puţin de 100.000 de oameni, fiind cunoscut ca “oraşul celor 1.001 biserici”. Cifra era mult exagerată, dar studiile arheologice au scos totuşi la iveală peste 40 de locuri de cult.
John McAfee a construit una dintre cele mai importante companii de securitate cibernetică din lume, însă viaţa sa în afara companiei este ceea ce l-a transformat într-o legendă.
Născut în Marea Britanie, John McAfee s-a mutat în Virginia, Statele Unite alături de părinţii săi când era doar un copil. Când avea doar 15 ani, tatăl său, alcoolic, şi-a pus capăt zilelor. A fost o perioadă extrem de dificilă, pe care omul de afaceri spune că şi-o aminteşte în fiecare zi.
McAfee a urmat cursurile Roanoke College, unde şi-a dovedit încă de la început spiritul antreprenorial. Primul său business a fost de vânzare a revistelor din uşă în uşă, activitatea care i-a adus o sumă considerabilă de bani.
A învăţat bazele programării la finele anilor ’60, atunci când a lucrat la o companie specializată în cartele pentru calculatoare. A plecat apoi la Missouri Pacific Railroad, unde a implementat un sistem de automatizare a orarului de călătorie. În acea perioadă McAfee a început să consume droguri, mergând deseori la muncă într-o stare ce nu îi permitea să îşi facă treaba.
În anii ’70 s-a mutat în Silicon Valley, unde a ocupat diverse poziţii în cadrul unor companii de software. Dependenţele sale au devenit extrem de periculoase: în timp ce lucra pentru compania americană Omex, obişnuia să consume cocaină şi să bea câte o sticlă de whisky zilnic. În cele din urmă a conştientizat situaţia în care se afla şi a cerut ajutor.
După reabilitare, McAfee s-a angajat la Lockheed. În 1986 a citit un articol despre viruşi, iar acest lucru l-a determinat să pună bazele unei companii specializată în combaterea infracţiunilor cibernetice. La începutul anilor ’90, compania McAfee avea venituri de peste 5 milioane de dolari pe an. În 1996, la zece ani de la fondarea companiei, antreprenorul şi-a vândut acţiunile pentru 100 de milioane de dolari.
Criza financiară din 2008 l-a afectat puternic, pierzând peste 90% din averea sa. S-a mutat în Belize, încercând să pună bazele unei companii farmaceutice. Acolo a suferit o depresie, fiind la un moment dat suspectat chiar de crimă.
McAfee s-a întors în 2013 în Statele Unite şi duce o viaţă aparent liniştită, departe de camerele de televiziune. Mare parte a vieţii sale rămâne însă un mister.
Chiar dacă are eticheta „bazat pe fapte reale“, Deepwater Horizon e structurat mai mult ca un „disaster movie“ – aşa cum am putut vedea în san andreas sau chiar the martian. Şi cu toate că în ultimii ani genul a fost mai mult ocupat de scenarii apocaliptice sau cu zombi, Deepwater Horizon face o treabă bună în a aborda acel gen de dezastru oarecum personal, pe care mulţi dintre spectatori probabil că şi-l amintesc foarte bine. Evident, scenariştii au fost extrem de atenţi la toate personajele poveştii, cu excepţia celor care aveau carte de muncă la bp.
Filmul vorbeşte despre accidentul petrecut pe 20 aprilie 2010, atunci când o platformă petrolieră aparţinând British Petroleum (BP), care sonda lângă ţărmul Statelor Unite, a explodat cauzând cea mai mare scurgere de petrol din istoria Americii. Focul nu a putut fi stins, iar platforma s-a scufundat două zile mai târziu.
Tratamentul pe care Hollywood‑ul îl aplică prin film companiei BP, care s-a chinuit să îşi revină după scandalul din 2010 când 11 muncitori şi-au pierdut viaţa şi 3 milioane de barili de petrol s-au vărsat în Golful Mexic în 87 de zile, este unul brutal. Asta în condiţiile în care chiar şi în 2016, şase ani după accident, rezultatele financiare continuă să fie afectate de scandalul din 2010; până acum, scandalul a costat pe British Petroleum 61 de miliarde de dolari.
Dacă se va dovedi că va fi şi cazul Deepwater Horizon, gigantul din energie British Petroleum ar putea să se aştepte la evenimente importante în viitorul apropiat. Filmul Depwater Horizon a fost lansat în SUA în stilul clasic al Hollywoodului de a dramatiza evenimente reale, inspirate din scandalurile corporaţiilor, precum A Civil Action sau Erin Brockovich. Aceste filme adesea au schimbat opinia publică legată de anumite evenimente, chiar şi după ce companiile au cheltuit miliarde de dolari pentru campanii proprii de PR.
Noul film, o producţie de 100 de milioane de dolari a Lions Gate, îi va avea în rolurile principale pe Mark Wahlberg şi Kate Hudson şi nu se sfieşte să îi portretizeze dur pe executivii companiei energetice, care ar fi fost mai interesaţi de bugete şi program decât de siguranţă. Regizorul Peter Berg era pregătit pentru orice reacţii la adresa noului film „Deepwater Horizon“. Chiar a mers la „şcoala de petrol“ pentru a învăţa despre afacere pentru a o face cât mai veridică.
Despre actori nu sunt foarte multe de spus: îşi fac bine treaba, în special Hudson, şi reuşesc într-o bună măsură să transmită disperarea resimţită de cei care se aflau în acele momente pe platformă.
Deepwater Horizon e un film binevenit, care aduce ceva prospeţime în peisajul tot mai fictiv de la Hollywood. Merită să îl urmăriţi, dar vă recomand să petreceţi înainte câteva minute citind ce s-a întâmplat cu adevărat acolo; după cum scriam la început, scenariştii nu au fost chiar obiectivi.
NOTA: 7/10
Coordonează din toamna anului trecut echipa care este responsabilă de vânzările în reţelele moderne de magazine, iar din ianuarie a preluat şi responsabilitatea canalului away from home (cantine, restaurante, covrigării etc.). „Rolul nostru în Danone este destul de complex, fiind o verigă importantă în procesul intern de previzionare, critic în industria de produse proaspete, la fel ca în activarea de brand pentru fiecare retailer.“
Absolventă a ASE, Oana Bejan se consideră o persoană norocoasă, pentru că a întâlnit oameni care au inspirat-o şi au avut încredere să o promoveze. „Îmi amintesc că în 2002 lucram la Carrefour ca asistent non-food, iar şeful meu m-a anunţat că mă promovează «achizitor». Sinceră sa fiu, nici în franceză nu ştiam ce înseamnă, şi la 23 de ani eram în mod oficial primul achizitor Carrefour pe electronice şi electrocasnice. Carrefour a fost o şcoală foarte bună, am învăţat de la colegi, de la furnizori şi mult din greşeli, din jobul de zi cu zi.“
În următoarea etapă a carierei sale a trecut de cealaltă parte a baricadei, la furnizor, lucrând la Coca-Cola Hellenic. Din 2013 este în echipa Danone, organizaţie în care a intrat ca trade marketing manager, şi spune că acum „suntem într-o etapă de construcţie, piaţa reîncepe să crească şi am încredere că 2016 va fi un an foarte bun“.
Oana Bejan nu crede că a avut praguri critice în carieră până acum, dar menţionează un moment dificil, când a ales să părăsească achiziţiile şi să intre în domeniul vânzărilor, fără nicio experienţă anterioară. „Cred că am fost un pariu şi pentru şeful meu de atunci şi am învăţat foarte mult din schimbarea de perspectivă – chiar dacă sunt multe aspecte comune pentru o poziţie de vânzător şi una de achizitor, a fost totuşi o transformare fundamentală, în care am înţeles că performanţa în vânzări este direct legată de capacitatea de veni cu soluţii.“ Tot ea consideră drept cea mai mare reuşită faptul că are foarte mulţi prieteni în toate companiile pentru care a lucrat, „oameni care îşi amintesc cu plăcere de proiectele pe care le-am dezvoltat împreună şi care mă apreciază atât ca om, cât şi ca profesionist. Cred că este cel mai important lucru pe care îl las în urmă“.
Pe termen lung, Oana Bejan îşi doreşte să facă performanţă în domeniul comercial, să lucreze cu echipe de oameni diferiţi şi să înveţe de la fiecare dintre ei. „Zece ani pare foarte departe, dar ştiu sigur că voi lua tot ce se poate de la fiecare zi.“