Tag: africa de sud

  • Povestea afaceristului care “a spart” Banca Angliei

    Soros s-a născut la Budapesta în 1930, fiu al unui avocat ce fusese prizonier în timpul primului război mondial. A emigrat în 1947 în Anglia, unde a urmat cursurile London School of Economics, obţinând o diplomă şi, ulterior, titlul de doctor în filosofie. În 1956 Soros s-a mutat la New York, unde a lucrat ca trader şi ca analist. Planul era să locuiască în Statele Unite timp de cinci ani, să strângă 500.000 de dolari şi să se întoarcă în Anglia pentru a porni o afacere. Însă în timpul petrecut în America, Soros a decis să devină investitor, convins că a dezvoltat o teorie care îi va aduce o marjă mare de profit.

    În 1967, First Eagle Funds i-a dat ocazia să conducă un fond de investiţii offshore, iar rezultatele bune i-au permis ca în 1970 să înfiinţeze Soros Management Fund. A urmat o perioadă în care Soros, bazându-se în primul rând pe speculaţii bursiere, a reuşit să strângă zeci de miliarde de dolari.

    Episodul care l-a adus în lumina reflectoarelor pe George Soros s-a petrecut în 1992, atunci când omul de afaceri a pariat împotriva lirei sterline, vânzând echivalentul a zece miliarde de dolari într-o singură zi. În doar câteva zile lira sterlină s-a depreciat puternic, aducându-i lui Soros un profit de peste un miliard de dolari şi porecla „Omul care a spart Banca Angliei“.

    Soros este un filantrop activ încă din anii ’70, finanţând organizaţii din Africa de Sud care ajutau studenţii de culoare să urmeze cursurile universităţilor. El a finanţat de asemenea promovarea unor mesaje împotriva violenţei în state din centrul şi sud-estul Europei, în special după destrămarea URSS. Până în prezent, Soros a donat către acţiuni caritabile peste 7 miliarde de dolari.

    Într-un interviu acordat celor de la The Washington Post în 2003, George Soros a spus că obiectivul său principal este înlăturarea din funcţie a preşedintelui american George W. Bush. „Dacă cineva îmi garantează înlăturarea lui, aş fi dispus să renunţ la toată averea mea.“ În cadrul alegerilor din 2004, el a donat zeci de milioane de dolari organizaţiilor democrate.

    George Soros are cinci copii din două căsnicii anterioare şi este în prezent căsătorit cu Tomiko Bolton. El a publicat zeci de cărţi şi articole, fiind considerat unul dintre cei mai influenţi oameni de afaceri din lume.

  • Tatuajele cu Nelson Mandela sunt tot mai răspândite în Africa de Sud la un an de la moartea acestuia – FOTO

    La 5 decembrie 2013, când Mandela a decedat la vârsta de 95 de ani, Mpumelelo, în vârstă de 27 de ani, a decis să se tatueze. “Este artistic şi este o amintire pentru toată viaţa. Într-o zi le voi explica şi copiilor mei”, a declarat el.

    După trei ore de incizie şi un cost considerabil de 364 de euro, respectiv cât un salariu de muncitor, el contemplă rezultatul într-o oglindă şi se declară mulţumit. “Este exact ce voiam, merită”, a declarat el.

    Mpumelelo nu este singur. Din Johannesburg şi până în Cape Town, saloanele de tatuaj remarcă această modă Mandela. Nu este vorba doar despre tatuaje cu figura lui Mandela, ci şi cu frazele celebre rostite de acesta, aforisme precum: “Am parcurs acest drum lung către libertate. Am încercat să nu ezit”.

    “Devine într-adevăr popular în acest zile”, mărturiseşte Chris De Villiers, artist la un salon de tatuaj din Cape Town. “Şi nu a devenit aşa de la o zi la alta, ci a crescut lent şi sigur”.

    Nadia Smith, angajată la un alt salon din Johannesburg susţine că a realizat cinci tatuaje Mandela de la moartea liderului sud-african.

    “Am fost întotdeauna un fan al lui. El a trecut prin încercări şi a continuat să meargă înainte”, afirmă Marcel Bosthumus, în vârstă de 21 de ani, venit dintr-un mic oraş minier pentru a-şi face un tatuaj.

    Să ai un tatuaj cu Mandela, aşa cum alţii îşi tatuează delfini sau trandafiri sau capete de mort, te încurajează să îi urmezi exemplul fostului şef de stat.

    “Lecţia cea mai importantă pe care mi-a servit-o este că trebuie să ierţi pentru a avansa”, explică Leeshan Ramasamy, în vârstă de 42 de ani.

    Militant antiapartheid când era student, Leeshan a ales ca model un portret al lui Mandela, cu zâmbetul pe buze, îmbrăcat într-una dintre cămăşile africane colorate pe care le purta în timpul preşedinţiei.

  • Ioan Niculae a plătit zeci de mii de dolari pentru împăierea unui elefant vânat în Africa de Sud

    Niculae a împuşcat elefantul în februarie în Hoedspruit, Limpopo, dar acesta nu a fost încă transferat în România, potrivit www.timeslive.co.za.

    Împăierea unui elefant este un proces îndelungat, iar în acest caz a durat şapte luni. Doar jupuirea lui de piele a necesitat cinci zile, timp în care au lucrat simultan şase persoane.

    Livrarea a fost întârziată pentru că, pe lângă elefant, Niculae a vrut ca şi alte animale să fie împăiate. În total, este vorba despre 19 trofee, care vor fi duse la Durban şi îmbarcate pe un vapor. Costul total al împăierii animalelor a fost de 83.096 de dolari, pe lângă transport, care costă aproximativ 24.000 de dolari, şi preţul plătit pentru vânarea lor.

    Majoritatea trofeelor le sunt transportate clienţilor cu avionul, dar cele de dimensiuni mari, cum ar fi elefanţi, girafe, rinoceri sau hipopotami sunt transportate pe mare. Majoritatea animalelor sunt vânate în Africa de Sud, dar firma primeşte trofee şi din Tanzania, Zimbabwe, Zambia şi Etiopia.

    Aproximativ 90 la sută dintre animalele împăiate de firmă sunt exportate, cele mai multe în Statele Unite, în special Texas, California şi Florida. O altă piaţă importantă o reprezintă Rusia şi Polonia. Firma Highveld Taxidermists are aproximativ 1.000 de clienţi fideli.

  • Africa de Sud: Un al doilea fotbalist din naţională a fost victima unui jaf armat

    Sibusiso Vilakazi, miljlocaş al echipei naţionale, dormea sâmbătă în casa părinţilor săi, la Soweto, în momentul în care hoţii au pătruns în locuinţă, a anunţat postul de radio Eye Witness News.

    Incidentul s-a produs la puţin timp după miezul nopţii, la o săptămână după ce portarul Senzo Meyyiwa a fost ucis în ceea ce poliţia a calificat un “jaf care s-a încheiat rău”.

    La Soweto, bărbaţi înarmaţi au intrat în locuinţa părinţilor lui Vilakazi şi au întrebat de jucător, care dormea într-o cameră din spate. “Ei ştiau ce vor. Pe mine mă căutau”, a declarat jucătorul de 24 de ani, căpitan al echipei locale Bidvest Wits.

    Hoţii au cerut părinţilor jucătorului cheile maşinii acestuia şi au fugit cu telefoane mobile, un televizor şi haine ale părinţilor.

    “Totul s-a petrecut în timp ce dormeam şi nu am auzit nimic. Imaginaţi-vă ce s-ar fi putut întâmpla dacă m-aş fi trezit”, a declarat jucătorul, convocat, marţi, în echipa Bafana Bafana, care va întâlni Sudanul la 15 noiembrie şi Nigeria, în 19 noiembrie.

    Un purtător de cuvânt al poliţiei, Kay Makhubele, a declarat că au fost începute căutările pentru găsirea celor trei suspecţi.

    Senzo Meyiwa a fost ucis, săptămâna trecută, în timpul unui jaf armat produs la locuinţa iubitei sale, cântăreaţa Kelly Khumalo. Bărbatul care l-a împuşcat pe fotbalist a sustras doar un telefon mobil.

    În Africa de Sud s-au înregistrat în ultimul an peste 17.000 de crime.

     

  • e-Sports, un fenomen cu tot mai mulţi adepţi

    Premiile acordate la competiţiile internaţionale au ajuns să depăşească milioane de euro, iar costurile de organizare sunt mult reduse faţă de o competiţie sportivă tradiţonală.

    România nu duce lipsă de astfel de evenimente, cel mai bun exemplu fiind DreamHack – un concurs organizat în mai multe locaţii la nivel global, printre care şi Bucureşti. Astfel, dacă la prima ediţie din 2011 au participat sub 500 de persoane, organizatorii estimează pentru ediţia de la sfârşitul acestei luni că peste 25.000 de jucători şi vizitatori vor trece pragul Sălii Polivalente.

    Cel mai important eveniment de până acum a avut loc la sfârşitul lunii aprilie şi s-a bucurat de un succes deosebit. Organizatorii au pregătit  30 de ore de activităţi, desfăşurate pe parcursul a două zile. Cei mai buni jucători profesionişti din lume şi-au disputat premiile în valoare totală de 100.000 de dolari, iar spectacolul a fost acoperit de peste 300 de jurnalişti din ţară şi din străinătate. Evenimentul a fost transmis live şi a fost preluat online în Suedia, Statele Unite, Canada, Rusia, Germania, Spania, Serbia, Marea Britanie, Africa de Sud, Grecia, Vietnam, Coreea de Sud, atrăgând peste 630.000 de vizitatori unici şi un milion şi jumătate de vizualizări.

    “Ediţia DreamHack Bucureşti desfăşurată în aprilie ne-a întrecut până şi cele mai optimiste aşteptări. Sala Polivalentă a fost neîncăpătoare pentru cei peste 20.000 de oameni, meciurile din turneele pe care le-am organizat au adunat peste 1,6 milioane de vizualizări, iar evenimentul a fost acoperit în întreaga lume de cei aproximativ 300 de jurnalişti acreditaţi. Fără îndoială, interesul pentru sportul electronic este uriaş. Printre noutăţile aduse de DreamHack Masters Bucharest la final de octombrie şi început de noiembrie se află mult-aşteptata zonă de BYOC, cel mai spectaculos turneu internaţional de DotA 2 pe care l-a văzut vreodată România, precum şi accentul deosebit pus pe scena românească de sport electronic. Ne-am propus să descoperim noi talente şi să ajutăm la transformarea lor în modele veritabile, campioni care să lupte sub steagul României de la egal la egal cu marile echipe internaţionale,” a declarant Silviu Stroie, CEO ComputerGames.ro şi vicepreşedinte al Federaţiei Internaţionale de Sport Electronic (IeSF).

    Ediţia din octombrie va găzdui şi finalele campionatelor naţionale din cadrul sezonului al patrulea al Romanian eSports Championship (ReC 4). Noutatea ediţiei va fi zona de BYOC (Bring your own computer), organizată în premieră la DreamHack Bucureşti. Participanţii vor avea posibilitatea să îşi aducă propriile PC-uri, laptopuri, tablete sau chiar console la Sala Polivalentă, într-o zonă special amenajată, unde li se vor pune la dispoziţie mese, scaune, electricitate şi internet de mare viteză .

  • Rusia va furniza până la opt reactoare nucleare Africii de Sud – Rosatom

    Livrarea acestor reactoare va permite punerea în funcţiune a primei centrale nucleare bazate pe tehnologie rusă în exploatarea pe continentul african şi ar urma să conducă la comenzi ce pot ajunge până la zece miliarde de dolari pentru întreprinderile locale, a anunţat Rosatom într-un comunicat.

    Directorul Rosatom, Serghei Kirienko, a apreciat valoarea totală a contractului între 40 şi 50 de miliarde de dolari.

    “Un reactor costă aproximativ cinci miliarde de dolari. Ţinând cont de diferite condiţii, costul a opt unităţi poate fi evaluat între 40 şi 50 de miliarde de dolari”, a declarat el pentru agenţia de presă rusă Itar-Tass.

    Acordul, care a fost semnat în cursul unei conferinţe a AIEA la Viena, prevede de asemenea parteneriate între cele două părţi în domeniul energiei nucleare, din care un ajutor pentru construirea de infrastructuri în Africa de Sud şi formarea de specialişti africani în universităţile din Rusia.

    “Sunt convinsă că parteneriatul cu Rusia va permite Africii de Sud să-şi realizeze programul ambiţios de creare până la orizontul lui 2030 de noi centrale nucleare pe baza unei tehnologii moderne şi fiabile”, a declarat ministrul sud-african al Energiei, Tina Joemat-Pettersson, citată în comunicat.

    Africa de Sud dispune în prezent doar de o singură centrală nucleară. Punerea în funcţiune a unor noi reactoare ruseşti este prevăzută pentru 2023.

  • CNN: Un tribunal din Africa de Sud a decis că Oscar Pistorius nu este vinovat de crimă

    Judecătoarea Thokozile Masipa s-a pronunţat joi în privinţa a trei din variantele de verdict în cazul lui Oscar Pistorius, concluzia fiind că sportivul nu este vinovat de crimă cu premeditare sau crimă şi că nu sunt dovezi pentru achitare, astfel că singura variantă rămâne cea a omorului din culpă.

    Conform cnn.com, dacă Pistorius va fi găsit vinovat de omor din culpă, “sentinţa sa este la discreţia judecătoarei Masipa”.

    “Judecătoarea Masipa a parcurs trei din cele patru opţiuni de verdict legate de acuzaţia de crimă. Ea a spus că Pistorius nu este vinovat de crimă cu premeditare sau crimă şi că nu sunt dovezi pentru achitare. Asta înseamnă că ultima opţiune rămasă este cea a omorului din culpă”, notează cnn.com.

    Oscar Pistorius, în vârstă de 27 de ani, a împuşcat-o mortal la 14 februarie 2013 pe Reeva Steenkamp, model sud-african cu care avea o relaţie de trei luni. Procesul sportivului a durat şase luni, iar judecătoarea citeşte astăzi concluziile.

  • BRICS atacă supremaţia Băncii Mondiale şi a FMI

    BRICS VA ÎNFIINŢA ŞI O REZERVĂ DE 100 DE MILIARDE DE DOLARI, ÎN MONEDĂ AMERICANĂ, CARE SE VA NUMI CONTINGENT RESERVE ARRANGEMENT – CRA – ARANJAMENTUL PENTRU REZERVA DESTINATĂ SITUAŢIILOR NEPREVĂZUTE. Facilitatea, un fel de FMI, ar trebui să pună fonduri de urgenţă la dispoziţia ţărilor confruntate cu perturbări pe termen scurt ale cursului monedei naţionale sau cu probleme ale balanţei de plăţi, spune ministrul de finanţe al Rusiei, Anton Siluanov.

    Cele două noi instituţii ale BRICS ar trebui să asigure ţărilor în dezvoltare alternative la Banca Mondială şi Fondul Monetar Internaţional, instituţii în care Statele Unite exercită o influenţă semnificativă. Când FMI şi Banca Mondială acordă împrumuturi, finanţările sunt întotdeauna însoţite de condiţii, care reflectă interesele Washingtonului şi pe cele ale aliaţilor, precum Marea Britanie. Ţările BRICS încearcă, prin înfiinţarea unor instituţii financiare comune, să iasă de sub influenţa SUA şi să scoată şi alte ţări de pe orbita americană, scrie Deutsche Welle.

    NDB, la care cele cinci ţări vor asigura prin contribuţii egale capitalul iniţial de 50 de miliarde de dolari, ar urma să acorde împrumuturi pentru proiecte de infrastructură, cu mai puţine restricţii şi întârzieri decât Banca Mondială.
    Unii analişti consideră că NDB ar putea arăta, însă, mai puţină precauţie în privinţa sustenabilităţii proiectelor pe care le finanţează.

    ”Noua bancă ar putea contribui la reducerea deficitului de finanţare a investiţiilor în infrastructură în ţările în dezvoltare, dar ar putea deschide larg uşa pentru proiecte care reprezintă dezastre sociale şi de mediu„, afirmă Andy Mukherjee, analist la Reuters.

    Fondul de rezervă ar avea o misiune paralelă cu cea a FMI, şi anume să acorde fonduri de urgenţă ţărilor care se confruntă cu o criză subită de valută, mai ales dolari, moneda care domină finanţele şi comerţul la nivel global.
    Ţările în dezvoltare se pot confrunta cu astfel de crize atunci când investitorii retrag sume mari de bani, din diverse motive. Crize pot să apară şi ca urmare a unor scăderi bruşte ale preţurilor principalelor exporturi ale unor ţări, cum ar fi petrolul sau cuprul.

    O întrebare importantă rămâne în privinţa diferenţelor dintre condiţiile pentru împrumuturi ale fondului de urgenţă al BRICS şi cele ale FMI. De multe decenii, FMI acordă ţărilor în dezvoltare împrumuturi dacă acestea acceptă să scadă cheltuielile statului, să deschidă economiile pentru investitorii străini, să renunţe la tarifele prin care îşi protejează propriii producători, să liberalizeze pieţele şi să ia alte măsuri în linie cu agenda economică a Fondului.
    Unii economişti, precum Joseph Stiglitz, laureat al Premiului Nobel, afirmă că agenda promovată de FMI a cauzat în multe ţări diminuarea exagerată a investiţiilor publice în infrastructură, sănătate şi educaţie.

    Este prea devreme pentru a se afirma dacă fondul de urgenţă al BRICS va fi modelat după agenda FMI sau va aplica criterii substanţial diferite pentru creditare. Un subsecretar de stat din Ministerul Afacerilor Externe al Braziliei a declarat deja că fondul de urgenţă va avea ca model Iniţiativa Chiang Mai a ţărilor din Asia de Sud-Est.

    Iniţiativa Chiang Mai, un fond înfiinţat de Asociaţia Ţărilor din Asia de Sud-Est în mai 2000, are legături strânse cu FMI: membrii pot accesa, în lipsa unui acord cu FMI, doar 40% din cota subscrisă.

    China va contribui cu cea mai mare sumă la fondul ţărilor BRICS, respectiv cu 41 de miliarde de dolari, în timp ce Brazilia, India şi Rusia vor aduce câte 18 miliarde de dolari, iar Africa de Sud 5 miliarde de dolari.

    EVOIA DE ACŢIUNE
    Banca Mondială şi FMI au fost înfiinţate după Al Doilea Război Mondial pentru a asigura finanţarea necesară reconstrucţiei Europei. Organismele de conducere ale acestor instituţii includ reprezentanţi ai multor ţări, dar sunt controlate de SUA şi aliaţii europeni. Ascensiunea din ultima perioadă a Chinei, Braziliei şi altor state a intensificat apelurile pentru creşterea reprezentării lor în conducerea Băncii Mondiale şi FMI.

    În urmă cu patru ani, s-a ajuns la un acord pentru schimbări care să dea o importanţă mai mare Chinei şi altor mari economii emergente. Acordul are nevoie, însă, şi de avizul SUA, iar Congresul a refuzat aprobarea. Aşa că economiile emergente s-au săturat, notează Deutsche Welle.

    Decizia acestora de a înfiinţa NDB şi fondul de urgenţă ar putea pune presiune pe Washington pentru a nu mai amâna respectarea angajamentelor pentru reformă.

  • Două localuri din România sunt în top 10 la nivel mondial la capitolul design

    Designul unui bar sau restaurant poate avea aceeaşi importanţă ca şi băutura servită, aşa că cei de la boredpanda.com au alcătuit o listă cu zece restaurante ce sunt renumite pentru modul în care au amenajat spaţiul.

    Barul-muzeu H.R. Geiger, Gruyeres, Elveţia

    Cafeneaua adevărului, Cape Town, Africa de Sud

    Barul bicicletelor, Bucureşti, România

    Ce se întâmplă atunci când, New York, Statele Unite

    Cafe Ki, Tokyo, Japonia

    Restaurantul Ammo, Hong Kong

    Joben Bistro, Cluj-Napoca, România

    Restaurantul Le pain frances, Gothenburg, Suedia

    Electric Bar, Paris, Franţa

    Ozone Bar, Hong Kong

  • A muncit cinci ani în Africa de Sud ca să strângă bani să-şi facă o afacere în ţară. Românii nu îi cumpără produsele

    “Îmi impun să nu petrec mai mult de nouă ore pe zi la atelier”, îşi descrie Felicia Coteanu activitatea în cadrul Tria-Alfa, afacerea construită pe nişa “bijuteriilor fantezie” încă din 2008. După ce a absolvit Liceul Economic şi a studiat în cadrul Facultăţii de Finanţe şi Contabilitate din cadrul Academiei de Studii Economice din Capitală, Felicia Coteanu a plecat, în ‘94, în Africa de Sud. La început, a lucrat acolo în domeniul contabilităţii, iar după doi ani s-a angajat într-un domeniu mai pe placul ei, în cadrul unei firme de export de artă africană.

    Antreprenoarea s-a întors în ţară în 1999, iar un an mai târziu, cu banii câştigaţi în Africa de Sud, a deschis afacerea Tria-Alfa împreună cu soţul ei, de profesie bijutier. Au început cu vânzarea de bijuterii importate în Grecia, iar apoi au hotărât să producă, serii mari de bijuterii doar pentru export. Motorul afacerii cu zece angajaţi îl reprezintă în continuare exportul, Tria-Alfa rămânând pe piaţa autohtonă pe nişa bijuteriilor de mireasă prin intermediul unui magazin online. Cea mai mare parte a producţiei se îndreaptă către pieţele din afara României, ca urmare a cererii reduse de pe piaţa locală. Identificarea de clienţi în străinătate este una dintre dificultăţile antreprenorilor români cu producţie locală.

    Perioada 2010-2012 a fost, din punctul de vedere al antreprenoarei, cel mai dificil moment din carieră, efectele crizei fiind resimţite de afacerea pe care o conduce. Adaptabilitatea şi dezvoltarea tehnologiilor de producţie în acord cu cerinţele pieţei reprezintă principalele strategii de dezvoltare a firmei, iar calităţile feminine care ajută în business sunt, din punctul de vedere al antreprenoarei, atenţia pentru detalii, abilităţile artistice, perseverenţa, dorinţa de a evolua şi de a învăţa.