Tag: actiune

  • Cum arată Sistine Stallone, fiica lui Sylvester Stallone – GALERIE FOTO

    Sylvester Stallone a devenit legendar prin roluri principale în filme de acţiune ca Rocky şi Rambo.

    Actorul american Sylvester Stallone a dezvăluit într-o emisiune de televiziune prezentată de Jay Leno că obişnuieşte să se folosească de aspectul fioros al mercenarului Rambo, un personaj pe care l-a jucat în patru filme de acţiune, pentru a-i speria pe potenţialii iubiţi ai fiicelor sale.

    Celebrul actor are trei fiice – Sophia, în vârstă de 20 ani, Sistine, în vârstă de 19 ani şi Scarlet, în vârstă de 15 ani.

    Cu ocazia acestui interviu, starul american a spus: “Mă duc să le deschid când sună la uşă, purtând pe cap o bentiţă şi un cuţit de măcelar în mână. Apoi le spun: «Voi veni după tine. Dacă le atingi, îl atingi pe Rambo!»”.

    În anii ’80 a fost unul din cei mai bine plătiţi actori de la Hollywood, iar în 2015 a primit Globul de Aur pentru cel mai bun actor în rol secundar în filmul Creed.

    Cel mai popular film al lui Sylvester Stallone, Rocky, a fost nominalizat la 10 premii Oscar; a câştigat trei, între care şi cel mai important, pentru Cel mai bun film al anului. Sylvester a fost nominalizat ca cel mai bun actor şi cel mai bun scenarist.

    Pe lista celor mai populari eroi de film, realizată de Institutul American de Film (AFI) în 2003, Stallone se află pe locul şapte ca Rocky Balboa, în urma lui Gregory Peck (Atticus Finch), Harrison Ford (Indiana Jones), Sean Connery (James Bond), Humphrey Bogart (Rick Blaine), Gary Cooper (Will Kane) şi Jodie Foster (Clarice Starling).

  • Cum arată Sistine Stallone, fiica lui Sylvester Stallone – GALERIE FOTO

    Sylvester Stallone a devenit legendar prin roluri principale în filme de acţiune ca Rocky şi Rambo.

    Actorul american Sylvester Stallone a dezvăluit într-o emisiune de televiziune prezentată de Jay Leno că obişnuieşte să se folosească de aspectul fioros al mercenarului Rambo, un personaj pe care l-a jucat în patru filme de acţiune, pentru a-i speria pe potenţialii iubiţi ai fiicelor sale.

    Celebrul actor are trei fiice – Sophia, în vârstă de 20 ani, Sistine, în vârstă de 19 ani şi Scarlet, în vârstă de 15 ani.

    Cu ocazia acestui interviu, starul american a spus: “Mă duc să le deschid când sună la uşă, purtând pe cap o bentiţă şi un cuţit de măcelar în mână. Apoi le spun: «Voi veni după tine. Dacă le atingi, îl atingi pe Rambo!»”.

    În anii ’80 a fost unul din cei mai bine plătiţi actori de la Hollywood, iar în 2015 a primit Globul de Aur pentru cel mai bun actor în rol secundar în filmul Creed.

    Cel mai popular film al lui Sylvester Stallone, Rocky, a fost nominalizat la 10 premii Oscar; a câştigat trei, între care şi cel mai important, pentru Cel mai bun film al anului. Sylvester a fost nominalizat ca cel mai bun actor şi cel mai bun scenarist.

    Pe lista celor mai populari eroi de film, realizată de Institutul American de Film (AFI) în 2003, Stallone se află pe locul şapte ca Rocky Balboa, în urma lui Gregory Peck (Atticus Finch), Harrison Ford (Indiana Jones), Sean Connery (James Bond), Humphrey Bogart (Rick Blaine), Gary Cooper (Will Kane) şi Jodie Foster (Clarice Starling).

  • Care sunt cele două cuvinte care l-au costat pe Mark Zuckerberg 2,5 miliarde de dolari

    Investitorii Facebook vindeau acţiunii ale Facebook ieri după ce conducerea reţelei a avertizat că veniturile din publicitate ar putea fi “seminifactiv” (1) reduse şi că se pregătesc de investiţii “agresive” (2). Alegerea acestor cuvinte a făcut ca acţiunile Facebook să scadă cu 5% şi ca Mark Zuckerberg să piardă 2.5 miliarde de dolari din avere, scrie Yahoo Finance.

    Asta în ciuda faptului că Facebook a avut un trimestru financiar foarte bun, depăşind aşteptările analiştilor de pe Wall Street.

    Facebook continuă să facă mulţi bani în continuare din advertising, înregistrând o creştere de 50% an de an în ultimii ani, iar în ultimul trimestru veniturile din publicitate au crescut cu 59% la 6,8 miliarde de dolari, advertising-ul de pe mobile însemnând în jur de 85% din această sumă.

    Cu toate acestea, compania se aşteaptă ca veniturile din advertising să nu mai crească atât de mult. Deşi nu au oferit date, reprezentanţii companiei au spus că această creştere veniturilor din publicitate ar putea fi semnificativ redusă şi că “va continua să muncească din greu pentru a inova” anunţurile publicitare.

  • Grupul Renault a încheiat 2017 cu o cifră de afaceri de 58,7 miliarde euro

     Excluzând impactul consolidării AVTOVAZ, cifra de afaceri a Grupului progresează cu 9,4 %, la 56 043 milioane de euro (+10,1 % excluzând variaţia cursului de schimb).

    Marja operaţională a Grupului se ridică la 3 854 milioane de euro şi reprezintă 6,6% din cifra de afaceri.

    Marja operaţională aferentă activităţii Auto, excluzând AVTOVAZ, s-a mărit cu 363 milioane de euro (+15,2 %) la 2 749 milioane de euro şi reprezintă 5,1 % din cifra de afaceri faţă de 4,9 % în 2016. Performanţa se datorează, în principal, dezvoltării puternice a activităţii (impact pozitiv de 493 milioane de euro) şi efectului pozitiv al Monozukuri  (663 milioane de euro). Raportul mix/preţ/nivel de echipare mai ridicat nu mai beneficiază, precum în 2016, de creşterea preţurilor în ţările emergente pentru a compensa deprecierea unor monede şi devine negativ, de -230 milioane de euro. Preţul materiilor prime a avut un impact negativ, de -394 milioane de euro, reflectând, în mare, creşterea preţului oţelului. Rata cursurilor de schimb a avut un impact negativ, de  -300 milioane de euro, în special din cauza deprecierii peso-ului argentinian, a lirei sterline şi a dolarului american.

    Marja operaţională a AVTOVAZ (neconsolidată în 2016) este de 55 milioane de euro, adică 2,0% din cifra de afaceri AVTOVAZ.

    Contribuţia aferentă activităţii Finanţarea vânzărilor la marja operaţională a Grupului a atins 1 050 milioane de euro, faţă de 896 milioane de euro în 2016. Această creştere se explică prin progresul activului productiv mediu (+18,9%), care la rândul său, demonstrează o puternică dinamică comercială a RCI Banque.

    Alte produse şi cheltuieli de exploatare ajung la -48 milioane de euro (faţă de +1 milion de euro în 2016).

    Rezultatul de exploatare al Grupului este de 3 806 milioane de euro, faţă de 3 283 milioane de euro în 2016 (+15,9%).

    Rezultatul financiar este de -504 milioane de euro, faţă de – 323 milioane de euro în 2016. Degradarea a fost cauzată, în principal, de consolidarea rezultatului financiar al AVTOVAZ, de -112 milioane de euro, precum şi de evoluţia negativă a valorii acţiunii (-120 milioane de euro, faţă de -3 milioane în 2016).   

    Rezultatul net este de 5 210 milioane de euro (+47,1%), iar rezultatul net, partea Grupului, de
    5 114 milioane de euro (18,87 euro per acţiune, faţă de 12,57 euro per acţiune în 2016). Excluzând elementele non recurente menţionate pentru Nissan, rezultatul net, partea Grupului, este de 4 093 milioane de euro (15,10 euro per acţiune).

    În 2018, se estimează că piaţa mondială va creşte cu 2,5% faţă de 2017. Perspectivele de evoluţie ale pieţei europene pentru această perioadă sunt de 1%. Se apreciază că şi piaţa franceză va progresa cu 1%.
    În afara Europei, piaţa rusă ar putea cunoaşte o creştere de aproape 10%. Perspectivele pentru Brazilia şi China sunt de +5%, iar pentru India de +6%.

  • Arnold Schwarzenegger va juca într-un serial western

    Acţiunea serialului se desfăşoară pe teritoriile indiene din Oklahoma, la sfârşitul anilor 1800. Un şerif trebuie să captureze un răufăcător celebru, la cererea unui judecător, şi este ajutat în acest demers de personajul lui Schwarzenegger.

    Aceasta va fi prima apariţie regulată a lui Schwarzenegger într-un serial. Actorul a mai participat la show-uri TV şi a fost gazda unui sezon al emisiunii “The New Celebrity Apprentice”, de pe postul NBC.

    Fost culturist profesionist, Arnold Schwarzenegger a câştigat de cinci ori titlul de Mister Universe, dar şi un Glob de Aur, în 1977, cu rolul din filmul “Stay Hungry”.

    Actorul de origine austriacă a devenit celebru cu rolul din franciza “Terminator”, în care a interpretat un robot trimis din viitor. El a jucat în mai multe filme după ce şi-a reluat cariera cinematografică, după încheierea mandatului său de guvernator al statului California, în 2011, însă niciunul nu a avut acelaşi succes de box office de care s-au bucurat producţiile sale din anii ’80 şi ’90.

    Unul dintre cele mai recente filme ale sale, “Terminator: Genisys” (2015), a obţinut încasări dezamăgitoare în box office-ul nord-american (90 milioane de dolari), însă a avut performanţe mult mai bune pe plan internaţional, reuşind încasări de 350,4 milioane de dolari.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cronică: Star Wars: The Last Jedi – Două puncte de vedere – VIDEO

    Florin Caşotă, redactor Business Magazin


    După ce J.J. Abrams a readus la viaţă universul Star Wars, anul acesta a venit rândul unui alt regizor tânăr să ducă povestea mai departe. Rian Johnson se află la cârma lui „The Last Jedi“ şi face o treabă foarte bună, chiar mai bună decât Abrams, aş zice.

    Pe lângă faptul că aduce un omagiu seriei originale, prin introducerea de creaturi noi şi menţinerea aceluiaşi spirit, Johnson reuşeşte să-şi imprime stilul asupra filmului. The Last Jedi se simte diferit de celelalte filme din univers, lucru bun deoarece era nevoie de o gură de aer în povestea ce dăinuieşte din anii ‘70. Dacă Abrams a reluat seria în 2015 călcând pe urmele lui George Lucas, Johnson a făcut nişte alegeri riscante care au stârnit nemulţumirea unor fani, însă mă bucur că a făcut-o, deoarece este nevoie de o reîmprospătare a universului.

    La nivel narativ, The Last Jedi stă bine şi scenariştii reuşesc să ţină spectatorii în suspans de la început până la final, mai ales în porţiunea despre aventura rebelilor. Partea cu Rey şi cu Luke avansează într-un ritm mai lent, dar poate era necesar pentru a crea un sentiment satisfăcător atunci când Rey ajunge în punctul culminant. Totuşi filmul nu este perfect şi problema mea cu povestea este bucata în care vedem aventura în care sunt implicaţi Finn şi noul personaj introdus, Rose. Partea lor se simte mai mult ca un scurtmetraj decât ca o parte din film. Sigur, povestea lor are un scop şi ajută la închegarea filmului, însă nu accelerează acţiunea şi se simte mai mult ca o pauză atunci când Johnson trece de la Rey sau de la rebeli la povestea celor doi. De asemenea, mi-aş fi dorit ca filmul să dezvolte ceva mai mult povestea lui Snoke.

    Rose, alături de DJ, sunt noile personaje introduse de Johnson în universul Star Wars şi pot să zic că aduc o aromă nouă universului, însă fără a aduce prea multă profunzime.

    Scenele de acţiune sunt foarte bine regizate şi sunt unele dintre cele mai bune din filmele Star Wars de până acum. Efectele speciale sunt foarte bune şi nu conştientizezi niciodată că ai de-a face cu o creatură sau un moment create pe calculator. Totuşi, pe partea de acţiune, mi-aş fi dorit să văd mai multe lupte în care este utilizată sabia laser. Nici în Force Awakens, nici aici, nu mi-a fost satisfăcută setea de lupte cu săbiile laser.

    Daisy Ridley dovedeşte din nou că a fost alegerea perfectă pentru rolul Rey şi este absolut fantastică în film. Din punctul meu de vedere, acelaşi lucru poate fi spus şi despre Adam Driver pentru rolul Kylo Ren. În precedentul film, vedem un Kylo Ren imatur, furios, nerăbdător şi care vrea să devină ca idolul său, Darth Vader. În acest film, conflictul interior continuă, iar Driver arată asta foarte simplu prin jocul actoricesc. Mark Hamill revine, în sfârşit, în rolul lui Luke Skywalker şi face o treabă foarte bună. În The Last Jedi vedem un Luke Skywalker diferit faţă de ceea ce ştiam din trilogia originală şi faţă de ceea ce fanii înrăiţi ar fi aşteptat. Alegerea lui Rian Johnson în dezvoltarea personajului emblematic este una interesantă, neaşteptată, care-i oferă mai multă profunzime personajului Luke Skywalker. De asemenea, Carrie Fisher, în rolul Leiei, este foarte bună, iar regizorul şi producătorii au ales un mod foarte bun de a-i aduce un omagiu.

    Aşadar, filmul este distractiv, are suspans, nu este plictisitor şi m-a făcut să vreau să văd cât mai repede posibil continuarea şi finalul seriei.
    P.S. BB8 este în continuare la fel de distractiv, iar de data aceasta devine şi extrem de inventiv şi util pentru eroii pe care-i vedem pe ecran.


    Bogdan Angheluţă, redactor Business Magazin


    Atunci când vezi seria Star Wars de (prea) multe ori, aşa cum am făcut-o eu, ai mereu în minte aventurile din trilogia originală. Nu spun că e bine, dar e o justificare a faptului că voi compara întotdeauna noile personaje cu Han Solo, Luke Skywalker sau Darth Vader.

    Cred că până acum cei care voiau să vadă Star Wars au ajuns la cinematograf, aşa că paragrafele următoare conţin destul de multe dezvăluiri legate de povestea şi deznodământul filmului. În primul rând, Luke Skywalker apare în The Last Jedi ca un personaj înfrânt; apare ca un luptător care nu mai are pentru ce să lupte. Iar asta, din punctul meu de vedere, reprezintă un punct de plecare greşit. Conceptul de speranţă e cel pe care s-a construit întreg universul Star Wars – nu e întâmplător faptul că filmul original, cel din 1977, a fost redenumit Episodul IV – O nouă speranţă atunci când George Lucas a înţeles potenţialul francizei. Înţeleg ce a vrut să transmită regizorul, dar nu cred că introducerea personajului a fost cea corectă.

    În al doilea rând, Rian Johnson – cel care a semnat The Last Jedi şi care va regiza şi noua trilogie Star Wars – a ales să scape de personajul negativ, Snoke, într-un mod absolut bizar. Prezentat ca noul împărat, avându-l ca ucenic pe Kylo Ren (aşa cum împăratul îl avea ucenic pe Darth Vader), Snoke nu prinde decât cinci-zece minute în film, după care e ucis în timpul unei scene care nu mi-a transmis nimic. Revin, inevitabil, la comparaţia cu trilogia originală: amintiţi-vă de finalul episodului VI, când Luke Skywalker îşi determină tatăl să se întoarcă pe calea Jedi şi să-i curme viaţa împăratului. Cele două scene nu au aproape nimic în comun.

    Mă opresc din critici pentru a face o scurtă remarcă: nu am o problemă cu modul în care Disney a ales să readucă pe marile ecrane universul Star Wars. Din contră, sunt de părere că Episodul VII: The Force Awakens a fost unul dintre cele mai reuşite filme ale francizei; alegerile lui Rian Johnson nu mi s-au părut însă dintre cele mai reuşite.

    Revenind la The Last Jedi, un alt personaj care a primit un sfârşit mult sub meritele sale e chiar Luke Skywalker. După o încercare de luptă cu sabia laser, aflăm că Luke îşi proiectase de fapt personajul pe o planetă distantă, iar asta i-a consumat toată puterea. Prin urmare, eroul care a dărâmat imperiul moare din cauza epuizării.

    Un alt segment a cărui utilitate nu am reuşit să o descopăr este cel de pe Canto Bight, acolo unde Finn şi Rose nu fac altceva decât să producă pagube. Rian Johnson a încercat să aducă un omagiu celebrei scene din cantina de pe Mos Eisley, dar poate că un simplu flashback ar fi fost ceva mai potrivit. Nu mai zic că ar fi salvat şi vreo 20 de minute din film.

    Din păcate, aş putea să continuui cu multe alte probleme ale filmului, dar nu aş vrea să las impresia că The Last Jedi e echivalentul unui Transformers. Episodul VIII are numeroase părţi bune, aşa cum ar fi luptele sau majoritatea scenelor de acţiune.

    Închei cu speranţa că J.J. Abrams se va apropia mai mult de stilul original al lui Lucas, dar şi cu cea că Rian Johnson îşi va tempera puţin dorinţa de experimente – măcar în ceea ce priveşte noua trilogie.

  • Preşedintele se mobilizează: Iohannis cere reexaminarea Legii prin care Monitorul Oficial trece în subordinea Camerei Deputaţilor

    Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 202/1998 privind organizarea Monitorului Oficial al României vizează trecerea acestei entităţi publice de sub autoritatea Guvernului sub autoritatea Camerei Deputaţilor, care se organizează ca regie autonomă, persoană juridică ce desfăşoară activitate de interes public naţional şi funcţionează pe bază de gestiune economică şi autonomie financiară.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Un român va juca rolul principal în “Creed 2”, continuarea seriei Rocky

    Florian Muntean va juca rolul fiului lui Ivan Drago, care a fost interpretat de actorul Dolph Lundgren în lungmetrajul “Rocky IV”.

    Drago este cel care l-a ucis, într-un meci de box, pe Apollo Creed, tatăl lui Adonis Johnson (Michael B. Jordan), personajul principal din filmul “Creed”, lansat în 2015. De altfel, Dolph Lundgren îşi va relua rolul în noul film, programat pentru lansare pe 21 noiembrie anul acesta.

    “Creed 2” va urmări în continuare viaţa lui Adonis Johnson, atât în ring, cât şi în afara lui, problemele cu familia şi eforturile de a deveni un campion.

    Sylvester Stallone, care îşi va relua rolul Rocky Balboa în acest film, a confirmat distribuţia noii producţii pe plaforma Instagram şi l-a felicitat pe Munteanu.

    Citeşte mai multe pe www.mediafax.ro

  • Iranul reanalizează cooperarea cu Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică

    Ali Akbar Salehi, responsabilul iranian pentru programul nuclear, a avut o convorbire cu directorul general al Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică, Yukiya Amano.

    “Dacă Statele Unite nu-şi vor îndeplini angajamentele în cadrul JCPOA (n.a. – Planul Comun şi Cuprinzător de Acţiune privind acordul nuclear iranian), Iranul ar putea lua decizii care să vizeze cooperarea cu Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (IAEA)”, a spus Salehi.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Care sunt cele două cuvinte care l-au costat pe Mark Zuckerberg 2,5 miliarde de dolari

    Investitorii Facebook au vândut acţiuni ale Facebook după ce conducerea reţelei a avertizat că veniturile din publicitate ar putea fi “seminifactiv” (1) reduse şi că se pregătesc de investiţii “agresive” (2). Alegerea acestor cuvinte a făcut ca acţiunile Facebook să scadă cu 5% şi ca Mark Zuckerberg să piardă 2.5 miliarde de dolari din avere, scrie Yahoo Finance.

    Asta în ciuda faptului că Facebook a avut un trimestru financiar foarte bun, depăşind aşteptările analiştilor de pe Wall Street.

    Facebook continuă să facă mulţi bani în continuare din advertising, înregistrând o creştere de 50% an de an în ultimii ani, iar în ultimul trimestru din 2017 veniturile din publicitate au crescut cu 59% la 6,8 miliarde de dolari, advertising-ul de pe mobile însemnând în jur de 85% din această sumă.

    Cu toate acestea, compania se aşteaptă ca veniturile din advertising să nu mai crească atât de mult. Deşi nu au oferit date, reprezentanţii companiei au spus că această creştere veniturilor din publicitate ar putea fi semnificativ redusă şi că “va continua să muncească din greu pentru a inova” anunţurile publicitare.