BusinessMagazin

Tag: refuz

  • Modul prin care puteţi primi 3.500 de lei de la stat. Nu trebuie daţi înapoi

     Ministerul Muncii are în vedere acordarea unor sub­venţii pentru angajatorii care recrutează personal din zonele defavorizate din România, cum sunt, de exemplu, regiunile în care s-au închis mine, iar locuitorii rămaşi fără loc de muncă nu au altă posibilitate de angajare în apropiere de casă.

    „Intenţionăm să acordăm o serie de subvenţii angajatorilor. Spre exemplu, pentru cei din zonele defavorizate care îşi găsesc o slujbă la 50 de kilometri de domiciliu sau pentru cei care fac naveta să primească subvenţii de 1.000, respectiv 3.500 de lei sub forma unor prime de instalare, astfel încât aceştia să poată câştiga un venit chiar departe de casă fiind“, a spus Claudia-Ana Costea, ministrul muncii, familiei, protecţiei sociale şi persoanelor vârstnice, în cadrul ZF HR Trends 2016, cea de-a 11-a conferinţă anuală de resurse umane, organizată săptămâna trecută de Ziarul Financiar.

    Această măsură ar face parte dintr-un set de pro­pu­neri convenite de Ministerul Muncii împreună cu repre­zen­tanţii confede­ra­ţiilor sin­di­cale şi patronale, care are ca scop creşterea gradului de ocupare a forţei de muncă.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Cum a hackuit FBI iPhone şi ce a obţinut

    Cazul FBI împotriva Apple a fost închis, dar consecinţele acestui demers vor fi resimţite mult timp de-acum înainte. Pe de-o parte, compania condusă de Tim Cook insistă că acest caz nici nu trebuia să existe; de cealaltă parte, FBI pare să se confrunte cu cea mai mare criză de PR din istoria sa.

    Disputa dintre Apple şi FBI a ajuns la sfârşit după ce Biroul de Investigaţii al Statelor Unite a renunţat la petiţia către Curtea de Justiţie din California prin care voia să oblige compania să deblocheze telefonul unuia dintre atacatorii terorişti din San Bernardino. În final, nu a fost necesară intervenţia inginerilor de la Apple pentru a trece de protecţia telefonului, hackul fiind realizat de către o companie terţă, specializată în astfel de servicii.

    Aceasta este o veste bună pentru Apple şi pentru întreaga industrie de dezvoltatori de hardware şi software, companiile nefiind astfel obligate să ofere codul sursă al sistemelor de protecţie, iar forţele de ordine neputând accesa dispozitivele după bunul plac. Nu a fost dezvăluită metoda de hacking folosită şi nici dacă informaţiile stocate pe telefon includ dovezi care ar putea ajuta în investigaţia cazului San Bernardino. Nu este clar nici dacă metoda folosită pentru telefonul lui Syed Rizwan Farook funcţionează şi pe alte modele de iPhone. Acesta deţinea un iPhone 5C actualizat la versiunea 9.0 de iOS. ultimul model cu arhitectură pe 32 de biţi de la Apple. Este posibil ca hackul să nu poată fi rulat pe modelele mai noi, construite în jurul instrucţiunilor pe 64 de biţi.

    FBI-ul încearcă să nu ofere foarte multe detalii pe parcursul investigaţiei, însă probabil că vor oferi mai multe amănunte odată ce acestea devin publice. În acest moment, nu a fost divulgat nici măcar numele companiei care a asistat deblocarea telefonului.

    Întregul caz al FBI s-a bazat pe legea numită All Writs Act, parte a Actului Judiciar din 1789. Acest act stipulează că orice persoană sau organizaţie trebuie să ajute autorităţile atunci când situaţia în cauză o cere; ea nu poate fi însă aplicată în cazul în care asistenţa oferită presupune încălcarea unei alte legi. Iar aceasta a fost fereastra pe care marile companii au folosit-o pentru a câştiga procesele.

    Varianta actuală a legii a fost promulgată în 1911, iar prima decizia istorică pe baza acestei legi a fost dată în 1977, într-o dispută între Statele Unite şi Compania de Telefonie New York: sentinţa obliga operatorul să ajute la instalarea unui dispozitiv de urmărire a apelurilor realizate de către un suspect. Deşi decizia respectivă părea să fi creat un precedent, foarte puţine cazuri au mai fost câştigate, până în prezent, de autorităţi.

    „Credibilitatea FBI a atins un minim istoric“, susţine Evan Greer, director de campanie pentru organizaţia nonguvernamentală Fight for the Future. „Au minţit, în repetate rânduri, atât publicul cât şi instanţele de judecată pentru a crea un precedent periculos care ar fi atentat la siguranţa fiecăruia. Din fericire, utilizatorii de internet s-au mobilizat repede şi au reuşit să explice riscurile unui backdoor.“

    Declaraţiile lui Greer sunt uşor prăpăstioase, dar ele reflectă ideile multor oameni care s-au arătat indignaţi de cererile instituţiei americane. Părerile pe acest subiect sunt, evident, împărţite; Dan Primack, de la Fortune, crede că totul a fost doar o mişcare ingenioasă de marketing semnată Apple. Bloggerul de tehnologie Ben Thompson vede lucrurile puţin altfel: „Nimeni nu a ieşit bine din toată această poveste. Orice beneficiu ar fi avut Apple de pe urma ideii că vinde telefoane sigure a dispărut atunci când telefonul a fost deblocat; iar FBI nu numai că nu a reuşit să creeze un precedent pentru a forţa alte companii să îi ajute, dar s-au prezentat drept o instituţie incompetentă“.
    Edward Snowden a intrat şi el în horă cu un mesaj adresat mai degrabă instituţiilor media: „Jurnalişti, reţineţi că autorităţile au spus de mai multe ori că telefonul nu poate fi deblocat, deşi experţii au indicat cu totul altceva. Cine a avut în cele din urmădreptate?“.

    Cât despre procedura folosită de FBI, reprezentanţi ai companiilor de cybersecurity consideră că este vorba de ceva destul de simplu. Cei de la Errata Security notează că „sunt şanse destul de mici ca terţa parte care a deblocat telefonul să fi reconstruit un sistem de operare; e vorba, probabil, de o intervenţie în forţă, folosită de hackeri la majoritatea telefoanelor.“
    Pentru Apple, problemele însă continuă: faptul că FBI a reuşit să deblocheze telefonul înseamnă că există o vulnerabilitate la nivelul sistemului de operare care permite acest lucru. Astfel, într-o spectaculoasă inversare de roluri, compania condusă de Tim Cook vrea să acţioneze în instanţă biroul federal pentru a obţine detalii legate de modul de deblocare. Cât succes vor avea rămâne de văzut.

    Întreaga poveste bazată pe disputa dintre securitate naţională şi dreptul la intimitate s-a încheiat fără a avea un punct culminant, dar subiectul ar putea redeveni actual în orice moment. Ce vor face instituţiile de securitate de acum înainte? Vor apela la companii specializate, trecând peste producători, sau vor încerca să obţină ajutorul acestora acţionându-i în instanţă? Deşi nu au avut foarte mult succes până în prezent, sistemul legal american trebuie să dea o singură decizie favorabilă pentru a înclina definitiv balanţa.

  • Drumul armelor din depozitele est-europene în mâinile teroriştilor

    O armă de decor cumpărată pe internet dintr-un magazin dubios din Slovenia poate fi uşor modificată pentru a trage cu muniţie de război. Balcanii sunt un adevărat bazar de armament, iar statele est-europene, inclusiv România, vând oricui tot ce se poate vinde din surplusul de arme militare. Acestea sunt concluziile unei anchete jurnalistice care a încercat să găsească drumul morţii pe care ajung armele la terorişti. Investigaţia s-a împotmolit în secretele unor operaţiuni poliţieneşti europene.

    Anul trecut islamiştii au omorât 150 de persoane şi au rănit 400 în Europa de Vest. Cu arme furate de la armată s-a tras în atacurile din Copenhaga. Pentru măcelul din redacţia Charlie Hebdo, de la Bataclan şi de pe străzile din Paris au fost folosite puşti de asalt Kalaşnikov, care pot fi procurate din Balcani. În luarea de ostatici din magazinul evreiesc din districtul parizian Porte de Vincennes, ucigaşul a tras cu o puşcă automată fabricată în fosta Cehoslovacie. Cercetările i-au adus pe jurnalişti – ancheta a fost făcută prin proiectul European Investigative Collaboration – la comercianţi de arme şi la un presupus informator al poliţiei franceze care i-ar fi furnizat lui Amedy Coulibaly, ucigaşul din districtul Porte de Vincennes, o parte din arsenal.

    Ancheta arată, de asemenea, cât de uşor ar fi pentru terorişti să-şi procure arme din Germania şi cum cei mai periculoşi extremişti de dreapta din Germania au făcut exact acest lucru. Rezultatele investigaţiei au fost publicate de revista Der Spiegel.

    Despre rolul jucat de birocraţia europeană în acest comerţ al morţii patru cuvinte, poate o scăpare de exprimare, sunt edificatoare. Pe 18 noiembrie 2015, Comisia Europeană a anunţat o propunere pentru înăsprirea controlul armelor de foc în UE. Anunţul privea Directiva Armelor de Foc, care stabileşte cine în Europa are voie să cumpere şi să vândă arme letale, ce este permis şi ce nu. Bruxelles-ul a vrut să trimită un semnal puternic, dar din nefericire acesta a venit după măcelurile din Paris. Legile privind armele şi muniţiile din statele UE vor deveni mai stricte, iar controalele mai severe. Preşedintele CE, Jean-Claude Juncker, a ataşat anunţului câteva cuvinte care probabil au spus mai mult decât a vrut. „Crima organizată care are acces şi face comerţ cu arme de foc de nivel militar în Europa nu va mai fi tolerată“, se arată în comunicatul original emis în limba franceză. „Nu va mai fi?“ Să fie aceasta recunoaşterea fără ascunzişuri că UE a tolerat până acum astfel de lucruri? Să fie recunoaşterea eşecului Europei?În comunicatele traduse în engleză şi germană cuvintele „nu va mai fi“ lipsesc.

    În 1991, UE a încercat să reglementeze pentru prima dată o piaţă înfloritoare a armelor. Rezultatul a fost Directiva Armelor de Foc, care are practic un singur scop, de a garanta un comerţ liber, pe cât de mult este posibil, pe piaţa europeană. Directiva exclude voit armele de alarmă, care nu erau considerate arme de foc. A fost nevoie de 17 ani pentru ca UE să realizeze că cel mai mare pericol pe care-l creează armele nu este acela că reglementarea în exces poate afecta comerţul liber, ci că armele pot fi folosite pentru a ucide sau răni oameni.

    Prin urmare, directiva a fost modificată în mai 2008: „Comisia va emite îndrumări privind standardele şi tehnicile de dezactivare pentru a se asigura că armele de foc dezactivate nu mai pot fi folosite pentru a trage cu muniţie letală“. Sună bine, dar directivei îi lipsesc două elemente critice, care ar fi putut salva vieţi. Primul este data până la care statele membre ale UE sunt obligate să implementeze standardele. Al doilea, nu sunt cuprinse armele de alarmă: pistoalele de start, rachetele de semnalizare şi armele cu gloanţe oarbe, arme care au partea din spate complet funcţională. Astfel de arme sunt folosite în filme, la focuri de salut şi în tot felul de spectacole. UE nu le consideră arme de foc pentru că nu trag gloanţe. De asemenea, ele nu intră în categoria armelor dezactivate pentru că încă produc o explozie sonoră.

    Directiva din 2008 conţinea o absurditate enormă. Anunţa reglementări stricte pentru arme cu care, pentru că au fost dezactivate, nu se mai putea trage – arme de decor. UE nu a dat nicio atenţie modului în care armele de foc pot fi transformate în arme de alarmă. Puştile încă puteau trage, dar numai gloanţe oarbe. Şi tocmai de această categorie de arme s-au arătat mai interesaţi teroriştii, dar şi alţi criminali. Coulibaly avea un întreg arsenal de arme militare modificate iniţial pentru a trage doar gloanţe oarbe.

    Remodificarea lor pentru a trage cu muniţie letală a fost uşoară. În septembrie 2013, Slovacia a trimis un semnal de alarmă, în engleză, pentru a fi înţeles de toată lumea. Slovacia avea reglementări foarte slabe în ceea ce priveşte modificarea armelor letale în arme de alarmă. Două piedici de metal pe ţeavă erau considerate suficiente. Autorităţile slovace au publicat şi un poster în care avertizau că armele de alarmă slovace sunt „reactivate din ce în ce mai des“. Tot ce trebuie făcut, explică posterul, este o modificare simplă: înlăturarea celor două piedici. Armele modificate pentru a trage gloanţe oarbe erau uşor de procurat de la magazinele de specialitate. Cumpărătorul trebuia să aibă cel puţin 18 ani şi un act de identitate valid.

     

  • Proprietara unei case din Indonezia a decis să îşi vândă locuinţa şi să se ofere şi pe ea ca bonus

    O casă din Sleman, Indonezia vine la pachet cu un mic iaz, o grădină şi chiar o soţie. Ideea Linei Wia, o mamă singură în vârstă de 40 de ani, a fost pe placul agenţiei imobiliare care se ocupă de vânzare.

    Casa are două dormitoare, două băi, o curte şi un mic iaz şi a fost listată la preţul de 76.500 de dolari. “Cumpărătorii care nu vor să negocieze preţul”, se specifică în anunţ, “o pot cere de nevastă pe proprietară. Termeni şi condiţii sunt aplicabile.”

    Anunţul postat online a devenit viral, astfel că mai multe agenţii de presă au contactat-o pe femeie pentru a se asigura că nu este vorba de o farsă. “Este adevărat. Wina este dispusă să se mărite cu noul proprietar”, a titrat o publicaţie cunoscută din Indonezia.

    Dian Purna Dirgantara, cea care coordonează vânzarea casei, spune că rezultatele sunt neaşteptat de bune: “Telefoanele sună încontinuu. Nu le-am numărat, dar au fost deja zeci sau sute.” Ea subliniază faptul că nu este obligatoriu ca un cumpărător să o ia pe Wina de nevastă. “Dacă cineva vrea doar să cumpere casa, e alegerea sa.”

    Cum arată cel mai scump apartament din lume, scos la vânzare cu 100 de milioane de dolari – VIDEO, FOTO

  • Ea a fost primul programator din lume. Citeşte povestea fiicei celebrului poet Lord Byron

    Augusta Byron, cunoscută acum sub numele mijlociu de Ada, fiica celebrului poet Lordul Byron, avea să devină cunoscută ca fiind primul programator. Ada s-a căsătorit cu William King, care a ajuns conte de Lovelace şi cu care a avut trei copii. Dar ea nu era mulţumită de viaţa casnică şi voia să-şi urmeze pasiunea pentru matematică.

    L-a întâlnit pe inventatorul Charles Babbage, care petrecuse ultimele două decenii născocind aparate de calcul. Iar pe la mijlocul anilor 1830 a început să lucreze la un proiect care-i va ocupa tot restul vieţii: crearea unui computer cu adevărat programabil, capabil să execute secvenţe complexe de calcule: Motorul Analitic.

    Designul lui Babbage anticipa componentele majore ale computerelor moderne: noţiunea unei unităţi centrale de procesare (fabrică, o numise Babbage), a unei memorii cu acces aleatoriu (RAM) şi software-ului care va controla maşina.
    Colaborarea dintre cei doi va duce la unul dintre documentele fondatoare din istoria computerelor.  Un italian scrisese un eseu despre invenţia lui Babbage, Ada, la sugestia unu prieten, a tradus eseul în engleză şi la care a adăugat o serie de note extinse de subsol pe care le-a ataşat lucrării italianului. Aceste note se vor dovedi chiar mai valoroase şi influente decât textul original adnotat. Ele conţineau o serie de seturi de instrucţiuni elementare care puteau fi folosite pentru a realiza calculele Motorului Analitic. Acestea sunt considerate acum primele exemple de software funcţional publicate vreodată, deşi maşinăria care putea rula acest cod nu va fi construită decât abia peste un secol.

    „Multe persoane îşi imaginează că, deoarece motorul oferă rezultatele în limbaj numeric, natura proceselor sale trebuie neapărat să fie aritmetică ori numerică, în loc de algebrică şi analitică. Aceasta este o eroare. Motorul poate aranja cantităţile numerice ca şi cum ar fi litere ori orice alte simboluri generale“, a scris ea.  Mai mult de atât, Ada s-a gândit şi la artă. „Presupunând, de exemplu, că relaţiile fundamentale ale sunetelor în ştiinţa armoniei şi compoziţiei muzicale sunt susceptibile a fi exprimate şi adaptate astfel, motorul ar putea compune piese elaborate şi ştiinţifice de muzică, la orice grad de complexitate ori nivel.“

    Un salt de imaginaţie aproape de neînţeles în mijlocul secolului al XIX-lea.

    Ideea lui Babbage şi notiţele Adei Lovelace erau atât de mult înaintea vremurilor lor, încât nimeni nu a înţeles exact ce făcea maşinăria lui Babbage şi pentru un timp ideile celor doi au fost pierdute în istorie. Majoritatea conceptelor lui Babbage au fost redescoperite 100 de ani mai târziu, în anii 1940, când au fost construite primele computere funcţionale pe bază de electricitate şi tuburi vidate în loc de aburi. Noţiunea unui computer ca unealtă capabilă să producă cultură, pe lângă calcule, nu a devenit populară până în anii 1970.

  • De ce oamenii din acest oraş italian trăiesc mai mult de 100 de ani. Ei nu fac sport, fumează şi nu sunt nici foarte slabi

    În sudul Italiei, pe coasta de vest, există un oraş micuţ numit Acciaroli. Cu o populaţie de aproximativ 2.000 de oameni, oraşul este domiciliul la aproximativ 300 de locuitori care au reuşit să trăiască mai mult de 100 de ani, scrie Descoperă

    În contextul în care, în celelalte părţi ale lumii, procentul de centenari este de 0,2 %, este clar că în Acciaroli se întâmplă ceva aparte. Pentru prima dată, cercetătorilor li s-a permis accesul în oraş pentru a investiga acest fenomen – existenţa unui procent de circa 15% de cetăţeni care au peste 100 de ani.

    “Suntem primul grup de cercetători cărora li s-a dat permisiunea de a studia populaţia din Acciaroli, Italia”, a declarat un membru al echipei, cardiologul Alan Maisel, de la Universitatea din California.

    Citiţi mai multe pe www.descopera.ro

  • Fii programator!

    Pe coperta revistei tipărite sau în fotografia care însoţeşte textul pe site sunt scrise 15 linii de cod. Reprezintă un program foarte simplu, a cărui singură menire este să găsească cel mai mare divizor comun a două numere. Dacă vreţi să vedeţi exact cum funcţionează programul, tot ce trebuie să faceţi este să recreaţi codul în compilatorul şi executorul online ideone (https://ideone.com/). În fereastra care se deschide, ştergeţi textul iniţial şi copiaţi codul. Apoi apăsaţi „Run“.

    Pentru a afla divizorul comun al altor numere, tot ce trebuie să faceţi este să înlocuiţi numerele de la linia 3 (ex. 44 şi 55) cu altele. Acesta este un exerciţiu simplu prin care încercăm să vă arătăm că programarea nu este magia pe care doar anumiţi oameni sunt capabili să o mânuiască, ci se află la îndemâna fiecăruia care este dispus să înveţe. Dacă, în urma acestui exerciţiu, aţi prins gustul programării, dar nu ştiţi ce limbaj de programare să alegeţi, noi vă recomandăm să urmăriţi graficul pe care vi l-am pregătit. Mai departe depinde doar de voi. Ţineţi cont: programarea devine noul tip de alfabetizare!

    Poate că programarea nu pare acum un subiect la fel de sexy, de la modă ca realitatea virtuală, dar impactul asupra vieţii oamenilor este major. Programarea a devenit o parte esenţială a vieţii cotidiene. Când spunem cod ne gândim doar la jocuri video sau soft pentru calculator, dar codul este prezent peste tot. Cu ajutorul codului avioanele ştiu pe unde să zboare, prin cod sateliţii transmit semnalul către televizoarele noastre, codul este prezent şi în automobile. Sistemele GPS, cuptorul cu microunde, laptopurile, lifturile şi multe alte obiecte din jurul nostru au linii de cod în spate.

    „În ziua de azi programatorii sunt adesea cei ce creează rutinele vieţii noastre de zi cu zi şi ale activităţilor profesionale, ce devin tot mai dependente de tehnologia informaţiei“, spune Răzvan Rughiniş, profesor la Facultatea de Automatică şi Calculatoare a Universităţii Politehnica Bucureşti.

    Înainte să explorăm mai departe programarea, poate ar fi bine să vorbim puţin despre obiectul programării: calculatorul.
    Computerele sunt „creaturi“ simple. Toate funcţionează la fel şi se bazează pe o matematică de clasa a doua. Iei un număr şi îl pui în prima cutie. Iei un al doilea număr şi îl pui în a doua cutie. Între cele două cutii are loc o operaţiune (adunare sau scădere), iar numărul rezultat este pus în prima cutie. Se verifică dacă rezultatul este egal cu zero, iar dacă este egal, atunci trece la următoarea cutie şi urmează un alt set de instrucţiuni şi aşa mai departe.

    Aceleaşi operaţiuni le poate face şi un om, numai că un computer le poate face de miliarde de ori mai rapid.

    Vrei să devii programator? Vezi ce limbaj de programare ar trebui să înveţi prima dată

    Dacă acum câteva zeci de ani calculatoarele cântăreau tone şi se întindeau pe zeci de metri pătraţi, acum poţi pune un computer în buzunar. La fel ca o epidemie, computerele s-au răspândit peste tot şi nimic nu le opreşte: sunt în ceasuri, telefoane mobile, jucării, avioane, aspiratoare, brăţări, camere video, televizoare, maşini şi multe altele.

    Computerele sunt lucruri extraordinare, care pot face lucruri extraordinare, dar nu fără ajutorul omului şi nici fără cod sau programare. Nu sunt forţe atotputernice, deşi poate ar părea aşa, ci au limitări de hardware sau de software.

    A trecut mult timp de la apariţia aşa-zisului prim computer, realizat de Charles Babbage în 1840, iar acum nu ne mai gândim exact cum funcţionează maşina, cum sunt afişate literele pe ecran sau cum e posibilă vizionarea unui film, navigarea pe internet, aceste operaţiuni sunt luate de-a gata. Şi ne mai şi înfuriem când pagina de web nu se încarcă pe cât de repede vrem sau atunci când procesorul munceşte din greu când edităm fotografii în Photoshop.

    V-aţi gândit vreodată exact ce se întâmplă când este apăsată o tastă? Dacă în momentul de faţă apăs X, tastatura sesizează mişcarea mea, primeşte un semnal pe care-l trimite în interiorul computerului, acesta caută să vadă cărei taste îi corespunde semnalul şi afişează pe ecran X. Staţi puţin. Am sărit un pas. Un computer nu ştie ce este litera X. El trebuie să scoată din memorie imaginea lui X dintr-un font, un X ce este compus din linii, linii care sunt trasate în pixeli. Parcă nu mai pare aşa de simplu. Iar aici vorbim despre afişarea unei singure litere pe ecran, nimic mai mult, nimic mai puţin. Cum o fi în cazul unui sistem de operare?

    Calculatorul tratează inputul uman (indiferent că este text, muzică, imagini sau filme) ca pe un set arbitrar de simboluri, în secvenţe. Când vorbeşti cu Siri sau Cortana şi îţi răspund, nu este datorită faptului că programele te înţeleg. Ele doar transformă cuvintele vorbite în text, apoi textul este tradus în simboluri, după care acele simboluri sunt potrivite cu alte simboluri din baza de date de termeni şi produc un răspuns.

    Ea a fost primul programator din lume. Citeşte povestea fiicei celebrului poet Lord Byron

    De la primele computere la tehnologia de azi s-au schimbat multe, însă un lucru a rămas constant – programatorii sunt tipii aceia care fac lucrurile să meargă. Le spun tipi pentru că IT-ul este încă o industrie dominată de bărbaţi, însă tot mai multe femei sunt atrase de programare şi sectorul IT în general. Şi nici nu e greu de înţeles această atracţie.Pe lângă compensaţia financiară generoasă, programatorii au o alură de supereroi în societatea actuală. Numai că aceşti eroi nu se îmbracă în latex şi nici nu-şi trag chiloţii peste pantaloni, ci fac lucrurile care fac lumea să meargă. Din spatele unui calculator.

    „Programatorii devin arhitecţii mediului nostru ambient şi constructorii infrastructurilor pe care ne clădim proiectele. Nu este la fel de fermecător (ca super-eroii – n.r.), poate, dar este real“, este de părere Rughiniş.

  • Doi români sunt clienţii celui mai scump magazin din lume. Numele lor este inscripţionat pe vitrină – GALERIE FOTO

    Cum dezvolţi un concept de magazin în care clientul să se simtă onorat că îşi poate cumpăra o pijama cu 2.500 de dolari?

    Rodeo Drive este una dintre cele mai faimoase străzi din lume. Aflată la intersecţia luxului, modei şi distracţiei, în inima Beverly Hills-ului, strada aduce laolaltă magazine de haine exclusiviste şi restaurante de top. Pe Rodeo Drive era normal să fie House of Bijan, autointitulat cel mai scump magazin din lume.

    VEZI AICI CUM ARATA MAGAZINUL

    House of Bijan este faimos în lume datorită hainelor şi materialelor foarte scumpe, decorului foarte bogat, Bugatti-ului Veyron Grand Sport unicat parcat în faţa magazinului, dar şi datorită faptului că accesul în interior se face doar pe baza unei rezervări. Conceptul a fost introdus încă de la înfiinţarea magazinului în 1976, la trei ani după ce Bijan Pakzad a sosit în Statele Unite. Bijan Pakzad s-a născut în 1940 în Teheran, iar tatăl său a avut afaceri în industria oţelului. A făcut şcoala în Elveţia, apoi a creat haine în Florenţa, timp de 7 ani. Cu 1 milion de dolari primit de la tatăl a deschis un magazin de îmbrăcăminte pentru femei, Pink Panther, în Teheran.  

    Pentru House of Bijan el a optat pentru accesul doar pe baza unei rezervări pentru a atrage o clientelă selectă. Conform presei străine, magazinul oferă produse de lux precum o haină din lână vicuna de 15.000 de dolari, un set de bagaje din piele de crocodil în valoare de 65.000 de dolari sau o lenjerie de pat din chinchilla mongolă de 120.000 de dolari. De asemenea, un client trebuie să scoată din buzunar 100 de dolari pentru o pereche de şosete, 2.500 de dolari pentru o pijama din mătase şi în jur de 10.000 de dolari pentru un costum. 

    Magazinul este de un lux impresionant, are podele de marmură, finisajele sunt realizate din lemn, iar un candelabru strălucitor de cristal (compus din peste 1.000 de sticluţe de parfum Bijan), în valoare de 75.000 de dolari, tronează deasupra scării din mijlocul buticului.
    Printre clienţii faimoşi se numără preşedintele american Barack Obama, Frank Sinatra, Cary Grant, Stevie Wonder, Arnold Schwarzenegger sau Michael Jordan. În acest colţ al luxului au devenit clienţi şi doi români – fostul ministru al economiei Dan Ioan Popescu şi omul de afaceri Bogdan Buzoianu -, numele lor fiind inscripţionat în vitrina magazinului alături de fostul preşedinte al Israelului, Shimon Peres, şi de Benjamin Netanyahu, actualul prim-ministru al Israelului.

    Clienţii cheltuie în urma unei vizite în magazin cel puţin 700 de dolari, dar suma poate ajunge şi la 800.000 de dolari. Însă se poate şi mai scump. „În anii 2000, am creat o serie de jachete şi paltoane pentru membrii unei familii regale. Fiecare produs  a fost realizat din lână vicuna, fiind disponibil în trei culori. Preţul a ajuns undeva la 1,5 milioane de dolari“, a descris Bijan una dintre cele mai scumpe colecţii ale sale. Vânzările totale ale House of Bijan ar putea depăşi 70 de milioane de dolari într-un an, potrivit Washington Post

    „Sunt ca un doctor. Cunosc vârsta clientului, ce avere are, cât a pierdut în greutate, cine este soţia lui, ce-i place şi ce nu-i place“, a mărturisit Pakzad pentru publicaţia americană în 1984. „Cred că simplitate şi onestitate sunt două cuvinte care-mi descriu cel mai bine colecţiile. Mă ocup de fiecare detaliu, de la A la Z. Când un client îmi trece pragul îl studiez şi dacă, de exemplu, este judecător, nu îl îmbrac cu o cămaşă roz. Îi dictez, într-un stil conservator, cum simt eu că ar trebui să se îmbrace“, a spus el. Ce se întâmplă dacă un client nu este de acord cu sfaturile lui Bijan? „Câteodată, o prietenă sau o amantă nu este de acord cu ce am sugerat eu. În cazul acesta, o rog să mă scuze şi însoţesc bărbatul până la uşă, îi strâng mâna şi îi spun la revedere“, a adăugat el.

    Bijan Pakzad a decedat în aprillie 2011 în urma unui accident vascular cerebral, la vârsta de 67 de ani, iar  în momentul de faţă afacerea este condusă de fiul acestuia, Nicolas Bijan, în vârstă de 23 de ani. „Am început să lucrez alături de tatăl meu în magazin de la vârsta de 15 ani, pe timp de vară. Pe măsură ce m-am maturizat, pasiunea pentru afacerea familiei a crescut“, a spus el într-un interviu. „În ultimii 40 de ani, tatăl meu a construit un brand unic, iar eu sunt nerăbdător să continuu să cresc afacerea în următorii 40 de ani.“ Pe lângă produse vestimentare şi accesorii, House of Bijan oferă parfumuri pentru bărbaţi şi pentru femei; preţul iniţial al unei sticluţe de colonie era de 1.500 de dolari, dar, ulterior, designerul a oferit şi variante produse în serie, mai ieftine.

    În timpul unui interviu în interiorul magazinului, un reporter il întreba pe Bijan Pakzad cât costa o geacă din piele din crocodil, iar iranianul a răspuns, cu zâmbetul pe buze, că preţul este de 95.000 de dolari. Apoi, parcă vrând să-şi motiveze răspunsul, a completat: „Dar geaca este expusă în faţa unui tablou al pictorului Fernardo Botero în valoare de 2,5 milioane de dolari“.

    CUM SĂ ARĂŢI CA UN OM BOGAT DE SUCCES  (SFATURILE LUI BIJAN PAKZAD).

    1. Poartă un costum alb din in fără să te îngrijorezi de cute;
    2. Bea un vin foarte bun la cină şi consumă foarte multă apă în timpul zilei;
    3. Trebuie să deţii un Bentley
    şi un VW Beetle;
    4. Fii mereu îndrăgostit;
    5. Să-ţi picteze portretul Fernando Botero;
    6. Să pleci de la biroul din Manhattan cu elicopterul;
    7. Să fii un preşedinte de companie şi să petreci două ore pe zi ocupat cu grădinăritul.

  • A ajuns să fie atât de ieftin, încât nici piraţii nu-l mai fură

    Furtul de petrol era o treabă profitabilă, însă preţul aurului negru a scăzut atât de mult în ultima vreme , încât nici piraţii nu se mai încumetă să-l fure, potrivit Quartz.
     
     
    “Când preţul petrolului a ajuns la 30 de dolari pe baril, pirateria nu mai este o afacere atât de profitabilă pe cât era când un baril se vindea cu 106 de dolari”, spune Florentina Adenike Ukonga, secretar executiv al comisiei Gulf of Guinea. Ea susţine că scădera preţului petrolului este un factor care a dus la scăderea pirateriei din zonă, dar nu a contat numai acest fapt.
     
     
    În 2013 s-au înregistrat 100 de atacuri ale piraţilor asupra vaselor petroliere dintre care 56 au avut succes, în 2014 numărul a scăzut la 67 de atacuri (26 au avut succes). Această scădere s-a întâmplat înainte ca preţul să scadă. Trebuie menţionat totuşi că 70% dintre atacuri nu sunt raportate, potrivit Oceans Beyond Piracy.

    Pentru 2015 datele nu au fost făcute publice încă, dar se estimează că au avut loc 49 de incidente anul trecut.
     
    CELE MAI INTERESANTE GALERII FOTO

    Cum arată palatul de 1 miliard de dolari lui Vladimir Putin de la Marea Neagră -GALERIE FOTO

    Cine este cea mai tânără miliardară din lume. Are doar 19 ani şi o avere de 1.2 miliarde de dolari – GALERIE FOTO

    Fotografii incredibile ale şahului din Iran şi ale haremului său – GALERIE FOTO

    Titanicul se pregăteşte de un nou drum. Va pleca din Jiangsu, China, pâna la Dubai – GALERIE FOTO

    Cea mai izolată localitate din lume. Acolo trăiesc 800 de oameni – GALERIE FOTO

    Locul unde locuitorii trăiesc 140 de ani şi fără să se îmbolnăvescă – GALERIE FOTO

    Cele mai izolate locuri de pe Pământ – GALERIE FOTO

    Imagini incredibile cu tribul care nu a fost atins de lumea modernă – GALERIE FOTO

    Cum arată noul avion privat de 20 de milioane de dolari al lui Jackie Chan – GALERIE FOTO

    Viaţa în cel mai poluat oraş din lume unde temperatura medie anuală este -10 grade Celsius – GALERIE FOTO

    Restaurantul discret unde preşedinţii îşi duc amantele – GALERIE FOTO

     

     

  • Secretul uimitor din staţia de metrou Politehnica. Ce nu ştiu românii care zilnic păşesc pe acolo? GALERIE FOTO

    Staţia de metrou Politehnica se află în apropiere de Universitatea Politehnică din Bucureşti. Deşi are un trafic relativ mic, comparativ cu alte staţii de metrou, mii de pasageri trec totuşi pe aici în fiecare zi.

    Pardoseala de marmură roz este călcată de picioarele a mii de studenţi de la Universitatea Politehnica şi de studenţii de la Facultatea de Jurnalism a Universităţii din Bucureşti, precum şi de cei care lucrează în zona fostei fabrici de textile Apaca, unde există o serie de sedii de birouri.

    Marmura de pe pardoseala staţiei e colorată în modele neobişnuite, care sunt de obicei extrem de rare în plăcile de marmură. Puţini pasageri au observat aceste marcaje. Şi mai puţini ştiu că ei calcă în picioare fosile vechi de 80 de milioane de ani.

    Cititi mai multe pe www.descopera.ro