BusinessMagazin

Tag: refuz

  • Opinie Cristian Hostiuc, director editorial ZF: “Suntem discriminaţi la noi acasă. De către statul român. Companiilor străine li se întinde covorul, în timp ce noi, antreprenorii români, suntem «aruncaţi la câini». Noi de ani de zile facem profit, iar multinaţionalele raportează numai pierderi şi nimeni nu le întreabă nimic”

    Joi, 31 martie, la Braşov, ZF Antreprenorii României. O sală cu aproape 250 de oameni, cei mai mulţi – antreprenori sau manageri români. O discuţie legată de starea capitalului privat românesc în 2016.

    Conform celor mai recente date consolidate, la nivelul anului 2014, ponderea companiilor româneşti în totalul businessului din România era de 47%, în timp ce companiile străine ajunseseră la 49%. Diferenţa de 4% aparţine companiilor de stat.

    Dintr-o cifră de afaceri totală de 1.088 de miliarde de lei pentru 461.000 de companii cu activitate, 509 miliarde de lei au fost realizate de firmele private româneşti (423.000 de companii), cu 2,4 milioane de salariaţi, iar 536 mld. lei de companiile străine (38.000 de companii), cu 1,18 milioane de angajaţi.

    Deşi companiile străine au avut o cifră de afaceri mai mare, rezultatul lor net raportat (profit minus pierderi) a fost de minus 2 miliarde de lei.

    De partea cealaltă, companiile româneşti au raportat un rezultat final pozitiv de 14 miliarde de lei (profit de 33 de miliarde de lei, pierderi de 19 miliarde de lei).

    Frustrant, nu? Aşa se simt şi antreprenorii români în acest moment. Guvernul României, guvernele nu încurajează deloc capitalul privat românesc, în timp ce firmelor străine li se întinde covorul oriunde merg, începând de la Palatul Victoria până la orice administraţie fiscală.

    Citiţi mai multe pe www.zf.ro

  • Kovesi, despre încercările de intimidare: “Au fost date telefoane, insistent, către membrii familiei”

    Procurorul şef al DNA a mai spus la PRO TV că nu este prima dată când se fac presiuni asupra procurorilor anticorupţie de oamenii deranjaţi de anchetele DNA.

    Kovesi afirmă că “au fost telefoane insistente, repetate, dar nereuşite, pentru că nimeni nu a intrat în dialog cu aceste persoane”. Întrebată în ce limbă vorbeau cei care dădeau telefoane, procurorul-şef al DNA a declarat că nu poate spune acest amănunt. Ea a precizat, însă, că nu i-a fost atacat contul de e-mail.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Scriitorul care a fost interzis în birourile din Oslo

    Când cei de la editură mi-au trimis pachetul, am deschis la nimereală cartea lui Karl Uve Knausgaard şi am citit următoarele: „Îl înţeleg foarte bine pe Sartre de ce lua amfetamină, a spus. Trăieşti la intensitate maximă, realizezi mai multe, arzi. Nu-i aşa? Dar cel mai consecvent dintre ei a fost Mishima. Întotdeauna revin la el. Avea patruzeci şi cinci de ani când şi-a luat viaţa. A fost consecvent, eroul trebuia să fie arătos. Nu putea fi bătrân. Şi Junger, care a mers în direcţia cealaltă. În ziua când împlinea o sută de ani, bea coniac şi fuma trabucuri, cu mintea brici. E vorba de forţă. Singurul luru care mă interesează. Forţă, curaj, voinţă. Inteligenţă? Nu. Cred că inteligenţă poţi să capeţi, dacă vrei. Nu e importantă, nu e interesantă… Viaţa mea e atât de măruntă! Şi inamicii mei sunt atât de mărunţi! Nu merită să-ţi iroseşti energia pe ei. Dar nu există nimic altceva. Aşa că stau aici în dormitor şi mă zbat degeaba“.

    Nu ştiu asupra altora, dar vorbele astea, care nu sunt ale personajului principal din „Lupta mea“, au o semnificaţie pentru mine; vin dintr-o generaţie care a luat viaţa în piept, a schimbat două regimuri şi s-a sacrificat pentru ambele, generaţie care a dat lumii muzică, cinematografie, tablouri şi literatură. A avut forţă. Şi a făcut asta fără să se holbeze la ecrane, şi spun asta fără vreo intenţie peiorativă, dar a deschis calea pentru ecrane, şi spun asta cu o oarecare tristeţe. Şi l-am simţit aproape pe Uve Knausgaard.

    În tinereţea mea se vorbea intens de romanul sud-american, de grupul de scriitori care timp de câteva decenii, de la mijlocul veacului trecut până spre sfârşitul acestuia, au ţinut prima pagină a literaturii mondiale. Acum romanul nordic mi se pare a fi la putere, de la scrierile cu tentă poliţistă la literatura pură. Iar ceea ce am găsit la Knausgaard confirmă şi susţine respectiva ascensiune. Karl Uve Knausgaard a simţit, undeva prin 2006 – 2007, că are o problemă cu ficţiunea, că un caracter sau mai multe imaginate îi provoacă un soi de rău fizic.

    Soluţia sa au fost 3.600 de pagini, grupate în 6 volume, publicate între 2009 şi 2011 sub numele „Lupta mea“ – „Min Kamp“ în norvegiană, o apropiere periculoasă de titlul operei de căpătâi a lui Adolf Hitler, „Mein Kampf“; o relatare în şase părţi a vieţii şi experienţelor sale personale, scrise într-o manieră directă, puternică şi sensibilă. Faptul că s-au vândut jumătate de milion de cărţi în întreaga Norvegie mă face să cred că oamenii au făcut cuvenita distincţie între Kamp şi Kampf, între lupta cotidiană a insului din clasa mijlocie, inteligent dar cumva nesigur pe el, şi delirul naţional-socialist al fostului lider nazist. Înţeleg că autorul a ţinut să lămurească şi acest aspect şi a scris un eseu de 400 de pagini despre nazism şi ideile care îl călăuzesc pe ucigaşul Anders Breivik la finalul celui de-al şaselea volum.

    Oricum, ideea este că scrierile lui Karl Uve Knausgaard au prins în aşa măsură încât birourile din Oslo au fost nevoite să declare, în 2009, „zile fără Knausgaard“, când angajaţilor nu le era permis să vorbească despre scriitor atunci când se întâlneau la distribuitorul de apă. Şi este acesta cel mai mărunt detaliu dintr-o ţesătură de fapte care au însoţit apariţia cărţilor în Norvegia, fapte care au început cu demersurile familiei scriitorului de a opri publicarea cărţii până la o isterie de presă care a intervievat nu numai pe cei ce au apărut în carte, ci şi pe cei care au relaţionat cu cei ce au devenit personaje. Acest al doilea volum apărut în româneşte se subintitulează „

    Un bărbat îndrăgostit“ şi descrie istoria celei de-a doua căsnicii a lui Knausgaard, o abordare sinceră, curată în îmbâcseala ei. Şi să nu uităm forţa, desigur. Aşa că zic: bucuraţi-vă de Knausgaard şi mai lăsaţi un pic ecranele alea.

  • Sfatul de business al săptămânii de la Ioan Mezei, director general Stihl România

    „Educaţia este principalul atu pe care îl poate avea cineva în viaţă”

    Stihl România a bugetat 5 milioane de euro pentru investiţii în dezvoltarea reţelei de distribuţie, pentru o perioadă de 4 ani. Reţeaua Stihl din România este formată din 200 de dealeri, care operează 300 de magazine şi spaţii de service, iar anul trecut compania şi-a majorat vânzările cu 10%, la 26 de milioane de euro. De mai bine de 16 ani, Ioan Mezei este director general al Stihl România; anterior, a lucrat în cadrul Orange şi în sistemul Coca-Cola.

    CARE A FOST CEL MAI DIFICIL MOMENT DIN CARIERĂ ŞI CUM L-AŢI DEPĂŞIT?

    Aş putea spune că de când sunt la Stihl nu am avut o criză majoră, dar venirea aici a fost dificilă pentru că volumul de business era mai mic faţă de sistemul anterior în care am lucrat. Ultimii cinci ani au fost mult mai dinamici decât perioada de acum 15 ani, fiind mult mai multe investiţii. Or când ai de gestionat o afacere mai mică te confrunţi cu lipsa de resurse: când am ajuns la Stihl vorbeam de vreo 3 milioane de euro cifră de afaceri. Pentru că a concura, investiţii, care, sunt proporţionale cu dimensiunea afacerii. Nici notorietatea mărcii nu era la fel ca acum.

    CE AŢI ÎNVĂŢAT DIN ACEASTĂ EXPERIENŢĂ?

    Am venit dintr-o altă industrie şi a trebuit să mă adaptez la o nouă piaţă şi o nouă industrie şi nu a fost neapărat uşor. Am venit din fast moving consumer goods, unde ritmul este mult mai rapid şi totul se întâmplă după o altă logică. Vânzarea zilnică pe care nu ai făcut-o azi, la băuturi răcoritoare, s-ar putea să o pierzi, pe când vânzarea de unelte are un ritm mai lent. Sunt reguli noi. A fost interesant să găsesc cheile de creştere a vânzărilor; o consecinţă este că cifra de afaceri a fost în permanent pe plus.

    CARE SUNT GREŞELILE PE CARE LE ÎNGĂDUIŢI ALTORA?

    Aproape întotdeauna când un nou angajat intră în organizaţie, îi spun: „Mă aştept să greşeşti. Dacă nu greşeşti, înseamnă că nu-ţi asumi riscuri, adică nu te duci după oportunităţi, ceea ce probabil e o formă de involuţie”. Regula este ca dacă au greşit o dată, să încerce să nu repete aceeaşi greşeală, să facă altele. Şi eu am făcut greşeli, cum ar fi o campanie promoţională în care probabil că am risipit 60.000 de euro.

    CE ALTĂ PROFESIE V-AR FI PLĂCUT?

    Sunt calificat ca inginer. Dacă aş putea să aleg, aş alege businessul.

    CE ALTĂ PROFESIE NU AŢI FI ALES NICIODATĂ?

    Medic. Îi respect, sunt nişte eroi, dar nu e de mine.

    UN SFAT PENTRU TINERI LA ÎNCEPUT DE CARIERĂ.

    În primul rând să investească într-o educaţie solidă, care este principalul atu pe care îl poate avea cineva în viaţă. Să îşi asume responsabilităţi; să se arunce, să nu aştepte să vină cineva – mama, tata, statul – să îi spună să facă ceva. Mi-e teamă că tânăra generaţie este mai înclinată spre a nu-şi asuma viaţa în propriile mâini.

    Chiar la 40 de ani investiţia în educaţie „riscă” să aibă rezultate. Educaţie formală se poate face la orice vârstă. În plus, învăţarea e zilnică, nu trebuie să fie doar formală. Trebuie să înveţi atât cât ai nevoie şi nimeni nu-ţi spune când să te opreşti sau ce ar mai trebui să înveţi.

    Peferinţe

    CUVÂNT: Se poate

    CARTE: Sunt pasionat de istorie. Am citit „Biografia lui Deng Xiaoping” de câteva ori.

    PERSONALITATE: E cineva care nu are notorietate foarte mare, nu are carismă – primarul din Oradea. Este foarte respectat într-un anumit mediu (orădenii) iar unul dintre partidele majore l-a invitat la Bucureşti ca secretar general, doar graţie reputaţiei lui.
     

  • Obama a lovit dintr-un foc marile corporaţii care fentează fiscul american şi băncile care le ajută

    Ar fi trebuit să fie cea mai mare fuziune din istoria industriei farma. Însă nimeni nu avea nicio urmă de îndoială că în spatele afacerii de 160 de miliarde de dolari se ascundea intenţia Pfizer de a fenta fiscul american stabilindu-se acasă la Allergan, în Irlanda, unde taxele sunt mai mici.

    Coincidenţă sau nu, când investigaţia jurnalistică „Panama Papers“ începea să zguduie lumea arătând cum politicieni şi oameni de afaceri evită, ajutaţi de bănci şi avocaţi, să plătească taxe la ei în ţară folosindu-se de companii din paradisuri fiscale, preşedintele SUA Barack Obama anunţa o propunere de lege mortală pentru planu­rile Pfizer şi ale altor coloşi implicaţi în manevre de ocolire a fiscului american. Din cauza acestei legi nu­me grele de pe Wall Street precum Goldman Sachs, Morgan Stanley şi J.P. Morgan Chase pierd afaceri de sute de milioane de dolari.

    SUA au un impozit pe profit ridicat în raport cu standardele internaţionale, scrie The Guardian. Pentru a evita să plătească taxe de până la 39% (în Irlanda impozitul pe profit este de 12,5%), companiile ame­ricane au inventat o schemă denumită inversiune de impozit (tax inversion). 

    Citiţi mai multe pe www.zf.ro

  • Compania care şi-a forţat angajaţii să se târască în genunchi pe stradă aproximativ 200 de metri – VIDEO

    Mai mulţi angajaţi al unei companii au fost forţaţi să meargă în genunchi pe o stradă din Baishan City, provincia Jilin, din nordul Chinei. Motivul? Nu şi-ar fi atins ţinta de vânzări. Presa locală spune că managementul a dorit să-şi motiveze angajaţii, informează Daily Mail.

    Dacă nu ar fi destul de umilitor să mergi în genunchi pe stradă umedă aceştia au mai fost filmaţi şi de trecători.

    Purtătorul de cuvât al companiei a declarat că firma nu şi-a atins ţinta de vânzări şi conducerea l-a pus pe manager să meargă în genunchi pentru a-l motiva, însă angajaţii nu ar fi vrut să-şi lase managerul la greu şi i s-au alăturat pe stradă.

    Grupul a mers în genunchi aproximativ 200 de metri.

    Totuşi, acest lucru nu este un caz izolat. În octombrie 2015, o altă companie din oraşul Zhangzhou, China, şi-a forţat angajaţii să se târască în genunchi pe stradă 

  • Utilizatorii consideră metodele de comunicare online nesigure, dar tot le folosesc pentru subiecte personale

    Majoritatea utilizatorilor de Internet consideră canalele de comunicare online nesigure şi, totuşi, le folosesc cu regularitate, inclusiv pentru a discuta subiecte personale.

    Conform cercetării realizate de Kaspersky Lab şi B2B International, utilizatorii consideră că aplicaţiile de mesagerie pentru photo-sharing sunt cel mai puţin sigur instrument de comunicare online: 70% dintre respondenţi le consideră nesigure, 62% nu au încredere în serviciile de mesagerie instant pentru dispozitive mobile (inclusiv cele ale reţelelor de socializare), 61% nu au încredere în apelurile voce prin sistemele de mesagerie instant, iar 60% nu au încredere în serviciile de mesagerie video.
    În acelaşi timp, respondenţii au menţionat mesageria pe reţelele de socializare (37%), mesageria pe dispozitive mobile (25%) şi apelurile voce pe Internet (15%) în Top 3 cele mai folosite instrumente de comunicare online. Bărbaţii folosesc apelurile voce pe Internet mai frecvent decât femeile (17% vs. 14%), în timp ce femeile folosesc reţelele de socializare mai frecvent (41% vs. 35%). Potrivit respondenţilor, aceste instrumente de comunicare nu sunt folosite doar acasă, ci şi în locuri publice – la birou şi în timpul călătoriilor.

    În plus, 17% dintre cei chestionaţi au spus că au distribuit fotografii sau videoclipuri cu un conţinut “delicat” prin intermediul mijloacelor de comunicare electronică, cel puţin o dată. Această situaţie este mai frecventă în rândul bărbaţilor (21%) decât al femeilor (13%). Cu cât este mai tânăr utilizatorul, cu atât mai frecvent trimite fişiere personale pe Internet – cei mai mulţi dintre respondenţii (23%) care au spus că au procedat astfel făceau parte din categoria de vârste sub 24 de ani.
    Rezultatele sunt confirmate şi de cele ale chestionarului care evaluează cunoştinţele utilizatorilor despre mediul online, în care 35% dintre respondenţi au spus că trimit informaţii personale prin intermediul oricărei aplicaţii disponibile. 13% merg şi mai departe, spunând că sunt gata să folosească orice dispozitiv disponibil, în acest scop (11% femei vs. 15% bărbaţi, dintre utilizatorii tineri). Numai 28% au spus că nu discută probleme personale online (31% dintre femei vs.26% dintre bărbaţi şi doar 17% dintre utilizatorii cu vârste mai mici de 24 de ani).

    “Nu spunem că oamenii ar trebui să nu mai folosească serviciile de mesagerie online, dar este nevoie de precauţie atunci când trimit informaţii prin intermediul Internetului. Nici nu ar trebui să se conecteze la canale de comunicare care se ştie că sunt nesigure, cum ar fi reţelele Wi-Fi publice, pentru că informaţiile pot fi interceptate”, comentează Peter Aleshkin, Head of Consumer Marketing, Emerging Markets, Kaspersky Lab

  • Mesajul unui antreprenor: „Cu 100.000 de euro mai bine cumperi un tractor, nu o maşină de lux“

    Oamenii de afaceri care deţin fonduri mai bine ar investi în echipamente care să susţină businessul şi mai ales producţia, decât să se grăbească să cumpere maşini de lux, este de părere Heinrich Stein, preşedintele consiliului de administraţie al AgroConcept, importatorul utilajelor agricole New Holland pe piaţa locală. Stein a trecut de la importul auto la agrobusiness.

    Nu este neapărat mai uşor să vinzi un tractor de 100.000 de euro decât un Maserati de 100.000 de euro, dar mult mai mulţumitor deoarece tractorul acela produce ceva, face bani. „Este mult mai mulţumitor să vinzi un tractor decât un Maserati de 100.000 de euro deoarece acel tractor produce efectiv ceva, face bani. Vânzarea de tractoare

    este mai uşoară decât cea de maşini de oarece reprezintă un proces B2B, unde te poţi concentra mai bine asupra clienţilor“, a spus Heinrich Stein.

    Citiţi continuarea pe www.zf.ro

  • Cum s-a transformat un blog într-un business de peste 1 milion de euro

    Am văzut cum şi-au schimbat oamenii atitudinea faţă de mine şi am realizat că acesta este un avantaj ce poate fi folosit“, descria Alex Drăgan prima experienţă care i-a arătat importanţa vestimentaţiei, în perioada în care era încă în liceu şi şi-a cumpărat primul sacou. „Am plătit pentru acesta 50 de lei şi am cerut şi un discount, pentru că nu avea un nasture“, îşi aminteşte Drăgan amuzat evenimentul. Pasiunea sa pentru vestimentaţie a evoluat în afacerea Sarto made to measure, pe care antreprenorul o conduce în prezent împreună cu Matei Ladea şi care cuprinde activităţi precum vestimentaţia made to measure, consilierea vestimentară şi distribuţia de pantofi. Potrivit celor doi, cele mai recente realizări au fost preluarea distribuţiei pentru producătorul de pantofi Loake, furnizor al Casei Regale a Marii Britanii, crearea unui showroom dedicat pentru această marcă, dar şi dezvoltarea unui nou showroom Sarto made to measure în zona pieţei Charles de Gaulle din Capitală. Au ajuns astfel la o cifră de afaceri la nivel de grup de aproximativ 1,1 milioane de euro.

    Alex Drăgan este absolvent de Jurnalism şi îi place în continuare să testeze reacţiile oamenilor referitoare la îmbrăcăminte – se îmbracă „bine“ într‑un hotel, pentru ca alteori să poarte un hanorac, spre exemplu, observând schimbarea evidentă de percepţie a celor ce îl înconjoară. „La noi în ţară se pune foarte mult accent pe aspectul exterior. În momentul în care poartă un costum, bărbaţii români se schimbă, nu mai sunt aşa dezinvolţi, spre exemplu italienii se poartă în costum ca românii în tricou“, explică el.

    În acest context, Drăgan a ales să îşi transforme pasiunea pentru vestimentaţie într-un business în 2006. A început să ofere sfaturi de vestimentaţie pe un blog, după care a fondat Academia de Stil, ce consta în servicii de audit de garderobă şi consiliere vestimentară pentru bărbaţii atenţi la propria imagine sau pentru companiile care doreau să implementeze un anumit dress code în organizaţie. Ulterior, a urmat cursuri în domeniu în Italia, unde a văzut pentru prima oară o „sartorie“ şi de unde a învăţat atât procedeul made to measure, cât şi modelul unui astfel de business. „Made to measure-ul se află la graniţa dintre retail şi bespoke, croitoria de la zero. Alegem ţesătura, căptuşeala, etc. dar lucrăm pe baza unui etalon, pe care îl ajustăm în funcţie de măsurile clientului.“ Această variantă oferă posibilităţi nenumărate de individualizare şi un preţ accesibil. Articolele vestimentare pot fi executate astfel într-un timp relativ scurt şi cu costuri scăzute, prin comparaţie cu procedeul bespoke. Alex Drăgan a lansat Sarto made to measure în 2012, axându-se pe realizarea de cămăşi şi costume made to measure, dar continuând cu activitatea de consiliere. Dacă la început afacerea l-a costat 35.000 de euro, ulterior investiţia s-a prelungit pe termen lung cu până la 60.000 de euro şi a fost amortizată până la sfârşitul anului 2013. Matei Ladea, de formaţie politolog şi jurist, care se ocupă în prezent de relaţia cu furnizorii, marketing şi aspectele juridice ale firmei, s-a alăturat ulterior afacerii. Anterior, a lucrat atât în administraţia publică în Bundestag (Parlamentul Germaniei – n.r.) pentru partidul CDU condus de Angela Merkel, cât şi în cel privat, în marketing şi management în achiziţii la unul dintre marii retaileri din FMCG.

    Plajele de preţuri în cadrul Sarto made to measure se situează între 39 de lei – în cazul produselor de îngrijire a pantofilor – şi pot ajunge până la 5.000 de lei, în cazul costumelor din ţesături cu fir de aur de 24 de carate. Preţurile diferă în funcţie de fineţea materialului din care sunt confecţionate sau de procedeul de fabricare. Spre exemplu, o pereche de butoni costă în medie 250-300 de lei, însă o pereche de butoni din argint costă 600 de lei. Antreprenorii spun că în ultimul trimestru au ajuns la o medie de vânzare de 30 de costume, 30 de cămăşi şi aproximativ 35 de perechi de pantofi lunar. Ca urmare a deschiderii showroomului din zona pieţei Charles de Gaulle, ce se întinde pe o suprafaţă de 320 de metri pătraţi, anul acesta se concentrează pe mărirea echipei, formată în prezent din 10 persoane, ca urmare a dezvoltării capacităţii de producţie pentru a face faţă unui flux constant de circa 100 de comenzi pe lună.

    Ladea şi Drăgan spun că, în comparaţie cu alte pieţe din vestul Europei, cu care au contact prin prisma furnizorilor şi a distribuţiei de pantofi, piaţa locală de made to measure este în expansiune, dar rămâne imatură. „În urmă cu cinci ani eram aproximativ trei jucători, astăzi răsare câte un nou serviciu de made to measure la câteva săptămâni. Observăm o consecinţă pozitivă – dovada creşterii cererii, dar şi repercusiuni negative – noile mărci fac dumping nesustenabil pentru pretenţiile de calitate pe care le etalează“, explică antreprenorii. Totodată, dacă în urmă cu cinci ani investeau mult timp pentru a explica clienţilor beneficiile unei ţinute pe măsură şi opţiunile de personalizare a acesteia, acum majoritatea celor care le calcă pragul au noţiuni generale în domeniu. „Au apărut mai mulţi clienţi recurenţi, iar concurenţa ne-a ajutat mult în acest sens, mulţi dintre clienţi fiind oameni care s-au informat din mai multe surse şi au ales să vină la noi. Se observă cu precădere creşterea cererii de costume pe măsură şi nu numai de costume, cât şi cămăşi, pantaloni şi accesorii personalizate. Potrivit lui Alex Drăgan, clienţii din mediul de business schimbă cel puţin trei – patru costume pe an, însă există şi unii care îşi fac patru costume în fiecare sezon. Toţi au posibilitatea de a alege dintr-o piaţă a hainelor bespoke şi made to measure care câştigă din ce în ce mai mult teren – alături de Sarto made to measure se află şi Casa Frumoasă, Alexandru Ciucu, Tata şi Fiul, Tudor Tailors, Marsay şi mai mulţi jucători de talie mică.

  • Un rege cu jumătate de normă: guvernează ţara prin Skype şi lucrează ca mecanic

    Regele Bansah, pe numele său complet Togbe Ngoryifia Cephas Kosi Bansah, conduce un regat format din 200.000 de supuşi, adică regiunea Hohoe, Ghana. Totuşi, acesta nu locuieşte în Ghana, ci în Ludwigshafen, la 80 de km distanţă de Frankfurt, potrivit The Independent.

    Bansah a ajuns în Germania printr-un program de schimb de experienţă pentru studenţi. S-a îndrăgostit de Gabrielle, actuala soţie, şi a rămas în Germania. Asta înainte de a fi numit rege. Bansah a fost încoronat în 1987 după ce bunicul său a murit. El a fost ales în dauna tatălui şi fratelui său mai mare deoarece cei doi erau stângaci, iar acesta este un semn că sunt “murdari” şi “este un semn al necinstei”.

    Rege, însă obiceiurile nu i s-au schimbat, acesta a ales să rămână în Germania, iar regela african îşi guvernează ţara prin Skype sau prin telefon şi de multe ori stă până noapte târziu pentru a media disputele dintre triburi. Se deplasează şi la faţa locului de câteva ori pe an. Funcţia sa nu este decorativă, acesta ajutând la dezvoltarea regiunii-a trimis echipament pentru purificare apei şi a ajutat la trimiterea a 22 de medici în regiune.

    Între timp, în Germania, pentru a se întreţine el a pornit o un service auto unde lucrează ca mecanic.

    Recent, a intrat în vizorul presei străine din cauza faptului că i-au fost furate cele patru coroane de aur din apartamentul său. Paguba financiară este undeva între 15-20.000 de euro