BusinessMagazin

Tag: refuz

  • Preşedinte la Dinamo, criminal, torţionar, tată de actriţă celebră. Jivago mutilat, episodul 2: lichidarea grupului Arnota şi moartea prin tortură, la Craiova

    O femeie cernită bate în uşa casei situate pe una dintre străduţele aflate în apropierea pădurii Crihala, din nordul oraşului Turnu Severin . Faţa ei este împietrită, iar lacrimile i-au secat. De săptămâni întregi caută locul fără cruce în care i-a fost îngropat băiatul împuşcat în noaptea alegerilor şi odată la câteva zile vine la uşa casei şefului Securităţii, Nicolae Mihuţ. În oraş, lumea vorbeşte cu mare teamă despre faptul că el este ucigaşul tânărului care a vrut să se opună venirii la putere a bolşevicilor comandaţi de la Moscova. De fiecare dată, femeii îi răspunde soţia lui Mihuţ, Paula.

    Deşi simte durerea îngrozitoare a mamei îndoliate, Paula nu are niciun răspuns. Pur şi simplu, nu ştie detaliile activităţii îngrozitoare a soţului ei. Nu ştie în ce groapă a fost aruncat trupul băiatului. 70 de ani mai târziu, din zeci de mărturii printre care şi cea a fiicei sale naturale, ProSport a reconstituit viaţa ofiţerului de securitate Nicolae Mihuţ, cel care a curmat sau a schimbat pentru totdeauna destinele a sute de români care se opuneau sistemului bestial importat din Uniunea Sovietică.

    Povestea sa pare un scenariu de film. Personajul principal îşi părăseşte soţia şi copilul, apoi comandă uciderea, torturarea sau arestarea românilor care fugeau de comunişti în munţi. Pentru o vreme, conduce clubul Dinamo, timp în care este vânat în străinătate de rudele celor ucişi, şi îşi încheie viaţa, în chinuri, alături de a doua sa fiică, nimeni alta decât cea mai bună actriţă de teatru pe care o are acum România. Detaliile uneia dintre cele mai tulburătoare poveşti postbelice, strânse sub titlul Jivago mutilat, nu sunt recomandate celor slabi de înger.

    După 4 ani petrecuţi în slujba regimului comunist, timp în care – spune scriitorul Cicerone Ioaniţoiu – şi-a demonstrat ataşamentul prin cinci crime comise împotriva unor tineri care se opuneau bolşevicilor, în 1949, la Vâlcea, ofiţerul de Securitate Nicolae Mihuţ a început o nouă viaţă. În dosarul de cadre al cerui care avea să devină preşedintele clubului Dinamo se scrie:

    „În 1949 a fost mutat la fostul serviciu judeţean Rm. Vâlcea şi numit în funcţia de locţiitor şef serviciu, iar în 1951, o dată cu înfiinţarea fostei Direcţii regionale Vâlcea, a fost numit şef al Serviciului anchete”.

    Citiţi articolul complet pe www.prosort.ro

  • Ce face diferenţa dintre profit şi piedere pe piaţa materialelor de construcţii

    Anul trecut a adus veşti mai bune pentru companiile care produc materiale de construcţii, după ce în 2013 şi 2014 mai mult de o treime din cele 51 de companii din domeniu au înregistrat pierderi. Ce face diferenţa dintre profit şi piedere într-o piaţă în care contează deopotrivă apetitul pentru cheltuieli al firmelor şi al populaţiei?

    Peste 7.000 de angajaţi şi afaceri anuale de peste 3 miliarde de lei reunesc cele 51 de companii din domeniul mortarelor, vopselelor şi polistirenului. Mai mult de o treime dintre aceste firme au înregistrat pierderi în 2014, astfel încât minusurile lor cumulate au depăşit 110 milioane de lei, în timp ce firmele care au făcut profit au câştigat 144 de milioane de lei.

    „Au fost ani foarte grei după izbucnirea crizei economice pentru mulţi jucători din piaţă, pentru că sectorul construcţiilor a fost cel mai afectat. Noi am avut însă inspiraţia şi curajul să investim masiv în această perioadă. Am considerat – şi nu am greşit – că investiţiile în tehnologie de ultimă oră, superautomatizată, ne vor ajuta să avem costuri operaţionale mult mai mici decât competitorii noştri“, spune Marcel Bărbuţ, CEO al AdePlast. Pe parcursul ultimilor ani antreprenorul Marcel Bărbuţ a mizat pe investiţii de peste 20 de milioane de euro în linii de producţie de ultimă generaţie.

    AdePlast se laudă cu o producţie şi profitabilitate de invidiat nu numai pentru competitorii săi locali, ci şi pentru reprezentanţele locale ale unor companii internaţionale. În 2014, AdePlast avea 270 de angajaţi, fiecare dintre aceştia generând o producţie de 1,113 milioane de lei şi un profit de peste 55.500 lei. Creşterea eficienţei în toate fabricile şi zonele de activitate ale firmei este urmarea atenţiei dată detaliilor: în fabrica de adezivi de la Ploieşti, de pildă, sunt folosite cântare pentru a nu înregistra timpi morţi în timpul producţiei. Iar pentru a eficientiza la maximum transporturile, camioanele sunt încărcate până la jumătate cu „prafuri“, adică adezivi şi mortare uscate, iar deasupra sunt aşezate pachete cu polistiren tocmai pentru a nu plăti transportul de aer; polistirenul este foarte uşor dar ocupă mult spaţiu, iar transportul său individual ar fi prea scump.

    Iar toate aceste calcule sunt importante pentru Bărbuţ; rezultatul este că AdePlast se laudă cu o producţie şi profitabilitate de invidiat. Alte firme competitoare, pe piaţa de polistiren, au productivitatea pe angajat de câteva ori mai mici: în 2014, Hirsch a avut un profit pe muncitor de aproape 24.000 de lei, iar în cazul Genderka profitul pe angajat a fost de 25.600 lei. Diferenţa este şi mai mare faţă de companii ca Isopor, unde profitul pe muncitor a fost de 822 lei (la o producţie de aproape 470.000 lei), iar în cazul Equator profitul pe muncitor a fost de 584 de lei. În domeniul polistirenului, din cele 20 de firme, opt au înregistrat pierderi. Ponderea este şi mai mare în domeniul mortarelor şi al adezivilor, unde din 23 de concurenţi zece au înregistrat pierderi în 2014.

    Domeniul vopselurilor pare a nu fi la fel de încurcat ca piaţa polistirenului sau a mortarelor, devreme ce din 16 firme doar trei înregistrează pierderi. Anul trecut s-a făcut simţită o revigorare a domeniului, aşa cum declara, pentru ZF, Laurenţiu Lupuşor, directorul general al producătorului de materiale de construcţii Baumit România, deţinut de grupul austriac Schmid Industrie Holding. Iar respectiva revigorare ar trebui să se reflecte în rate de creştere cuprinse între 5 şi 10% anual. „Semnalele sunt foarte solide. În primul rând, eu simt o revigorare în ceea ce priveşte gândirea investitorilor. S-a reajuns la un moment în care nu mai există acea teamă de a investi în construcţii“, spunea Lupuşor.

    Totuşi, doar o parte din companii au anunţat rezultatele anului trecut. Proprietarul AdePlast spune că piaţa produselor destinate termoizolaţiilor creşte într-un ritm al ei, care pare să se intensifice odată cu apropierea de anul 2020, când – cel puţin teoretic – ar trebui să fie deja reabilitate din punct de vedere al consmului de energie termică toate clădirile. „Nu este vorba numai de această ţintă, cât mai ales de mentalitate. Oamenii conştientizează de la un an la altul ca reducerea costurilor cu încălzirea şi confortul propriu-zis oferit de o locuinţă reabilitată termic sunt necesare. În plus, creşterea valorică a vânzărilor pe acest segment provine şi din faptul că sunt folosite materiale de mai bună calitate, deci la preţuri mai mari“, declară Marcel Bărbuţ.

     

  • Cum arată cel mai bun restaurant din lume – GALERIE FOTO

    „El celler de can roca” este cel mai bun restaurant din lume, conform topului anual al celor mai bune 50 de destinaţii gastronomice. Topul, întocmit de publicaţia britanică Restaurant Magazine, a ajuns la ediţia cu numărul 13 şi pare că suferă din cauza numărului ghinionist, pentru că au apărut şi o serie de controverse legate de listă şi de jurizare. Ba a apărut chiar şi mişcarea Occupy 50 best.

    În top 10 se află restaurante din Spania, Italia, Danemarca, Statele Unite, Londra, Japonia, Brazilia, Thailanda, nume binecunoscute în gastronomie. Încă din 2013 primul loc a fost disputat de două restaurante, cel danez, Noma, şi cel spaniol, El Celler de Can Roca. În 2013 El Celler a ocupat primul loc, iar în 2014 Noma a ajuns să ocupe această poziţie. De ce sunt atât de faimoase aceste restaurante încât să fie clasate pe locurile fruntaşe?

    Cu trei stele Michelin şi pe primul loc în topul acestui an, El Celler de Can Roca este creaţia fraţilor Joan, Josep şi Jordi Roca, un restaurant cu 55 de locuri deschis în 1986. În 2013 fraţii Roca au prezentat El Somni, o producţie multisenzorială care explora interacţiunea dintre gastronomie, muzică şi artă.

    În 2014 întreaga echipă s-a angajat într-un tur al restaurantelor din sudul Statelor Unite şi America Latină, în timp ce localul lor a fost închis. El Celler este angajat şi în proiectul numit Terra Animada, care îşi propune să catalogheze specii sălbatice rare de plante care să fie reintroduse în alimentaţie. El Celler oferă o experienţă care îmbină tradiţionalul şi avangarda, criticii spunând că restaurantul nu-şi uită niciodată rădăcinile şi oferă ceea ce se numeşte căldura familială. 

    Noma, care se află într-un fost depozit pescăresc, a fost ales de patru ori cel mai bun restaurant din lume şi ocupă anul acesta locul trei. Cu două stele Michelin şi dominat de personalitatea chefului René Redzepi, Noma s-a mutat la începutul acestui an în Japonia, timp de cinci săptămâni, o mişcare primită cu entuziasm de japonezi. Redzepi este un tehnician care se joacă şi asimilează constant culturi şi obiceiuri culinare.

    Osteria Franciscana din Modena, Italia, ocupă locul al doilea în 2015. Restaurantul are trei stele Michelin, iar cheful Massimo Bottura se bucură de succesul cărţii sale intitulate „Să nu ai încredere niciodată într-un bucătar italian slăbănog”. Creaţiile sale sunt şi rămân italieneşti, dar formele şi texturile sunt prezentate clientului în moduri nemaiîntâlnite.

    Topul întocmit de Restaurant Magazine este realizat în baza voturilor a peste 1.000 de critici alimentari, bucătari, cunoscători şi profesionişti din industria alimentară, de două ori mai mulţi decât adepţii mişcării Occupy 50 Best, a cărei petiţie a fost semnată, până în momentul scrierii acestui articol, de 407 persoane.  Este adevărat că printre semnatari de află destule nume de chefi, somelieri şi proprietari de restaurante, care reproşează lipsa de criterii în sistemul de întocmire a topului, autopromovarea, pentru că unii dintre chefii din listă sunt şi membri ai juriului, naţionalismul, ba chiar şi şovinismul listei. „Ce au în comun Noma, El Bulli şi Fat Duck? Au îmbolnăvit sute de consumatori, dar au fost încoronate drept cele mai bune restaurante din lume”, arată manifestul care deschide pagina de internet a grupului.

    Semnatarii petiţiei spun că juraţii topului 50 au tendinţa de a recompensa restaurante situate în oraşe turistice, în timp ce altele rămân neobservate sau unele zone, cum este Orientul Mijlociu, sunt slab reprezentate. Alţii au spus că trebuie să existe o reprezentare naţională şi echilibrată, pentru că în jur de 60% dintre restaurantele din clasament se află în Europa de Vest. Nu ne putem pronunţa în privinţa argumentelor Occupy 50 Best, dar putem admite că există o anumită opacitate în întocmirea topului restaurantelor, iar sistemul de notare nu este la fel de limpede precum cel al acordării stelelor Michelin. Ghidul francez are, de exemplu, inspectori anonimi care pun note inclusiv aranjamentelor florale de pe mese şi care emit rapoarte detaliate, în timp ce top 50 nu solicită justificări sau comentarii din partea juriului.

    Pe de altă parte, topul 50 Best a fost puternic mediatizat de la înfiinţarea sa, în 2002, şi s-a constituit într-un concurent serios al Ghidului Michelin. Organizatorii, sponsorizaţi de companii din industria alimentară, cum sunt San Pellegrino sau Lavazza, susţin că încearcă să protejeze anonimatul juriului; membrii acestuia au reguli clare care specifică, de exemplu, că voturile nu pot fi acordate restaurantelor pe care le deţin sau în care au interese.

  • A primit de la un client un bacşis de 0,03% din consumaţie şi a pus nota de plată pe net. Reacţia a făcut înconjurul lumii

    Proprietarul restaurantului PYT din Philadelphia, Statele Unite ale Americii, a postat pe o reţea de socializare nota de plată de peste 60 de dolari a unui client, pe care se poate citi că acesta a lăsat un bacşiş de doar 20 de cenţi, adică 0,03%. Nu ar fi fost ceva ieşit din comun, dar clientul era un cunoscut jucător de fotbal american, o adevărată legendă pentru cei din oraş.

    Iniţial, reacţiile au fost extrem de dure la adresa gestului făcut de proprietar, acesta fiind acuzat de publicarea unor informaţii confidenţiale. Mulţi clienţi au ameninţat că nu vor mai frecventa restaurantul, iar alţii i-au transmis că lipsa de responsabilitate îi poate aduce chiar falimentul.

    Bărbatul a postat pe aceeaşi reţea de socializare un gest prin care a încercat să explice de ce a ales să facă publică respectiva notă de plată.

    “Vreau să încep prin a-mi asuma întreaga răspundere pentru publicarea notei de plată”, a scris proprietarul localului. “Nu a fost decizia ospătarului, ci a mea. Am decis să fac acest lucru şi, chiar dacă ar trebui să îmi cer scuze faţă de dl. LeSean McCoy, conştiinţa nu mă lasă să fac asta.”

    Bărbatul povesteşte apoi întâmplarea din perspectiva sa: “Dl. McCoy şi prietenii săi s-au aşezat la o masă de lângă biroul meu. Fiind o vedetă în Philadelphia, personalul l-a recunoscut imediat. Deşi ospătarul era extrem de entuziasmat, dl. McCoy i s-a adresat de o manieră jignitoare încă de la început. După ce dl. McCoy şi prietenii săi au plecat, m-am întors către ospătar care stătea trist, cu capul lăsat. Am ridicat apoi nota de plată şi nu mi-a venit să cred: 0,03% din valoarea de peste 60 de dolari. 20 de cenţi pe care ospătarul trebuie să îi împartă cu ceilalţi angajaţi. Atât le-a lăsat un milionar care i-a insultat.”

    Proprietarul PYT îşi încheie mesajul scriind că angajaţii săi merită mai mult şi nu regretă gestul.

  • Site-ul care este accesat de peste 1 miliard de oameni în fiecare zi

    În urmă cu 20-25 de ani când nu ştiam ceva trebuia să căutam informaţia în cărţi, la bibliotecă sau să întrebăm. Acum informaţia este mult mai la îndemnână. Chiar la un click, o secundă distanţă. Căutarea pe Google a devenit sinonimă cu căutarea pe internet. Însă v-aţi întrebat vreodată câţi oameni caută pe Google în fiecare zi? Ultima statistică, februarie 2013, ne spune că 1.17 miliarde de oameni utilizează motorul de căutare. Baidu are aproape 300 milioane de utilizatori, la fel şi Yahoo, iar Bing al lui Microsoft se învârte undeva la 270 mil. de utilizatori.

    Alte date şi statistici interesante despre Google :

    Fiecare cerere de căutare parcurge 1500 de mile până la un data center şi înapoi pentru a fi afişat răspunsul.

    Fiecare cerere de căutare pune în funcţiune 1.000 de computere pentru a da un răspuns în 0.2 secunde.

    16-20% dintre căutări sunt complet noi.

    Când un angajat Google moare, soţul sau soţia acestuia primeşte jumătate din salariu timp de 10 ani, iar copii acestora 1000 de dolari pe lună până la vârsta de 19 ani.

    În fiecare lună se înregistrează peste 100 miliarde de căutări

    50 de miliarde de pagini web sunt indexate de către Google

    Motorul de căutare s-a numit iniţial „Backrub”

    Pe 16 august 203 Google a picat pentru 5 minute. În acele cinci minute traficul global pe internet a scăzut cu 40%

    Google a câştigat în al patrulea trimestru din 2015 19 miliarde de dolari din publicitate

    (sursă: internet live stats, expandedramblings.com, thechive.com):

     

  • Motivul incredibil pentru care un milionar i-a lăsat averea celui care îi curăţa burlanele

    „Niciodată nu ştii ce ai putea primi în schimb dacă arăţi puţină bunătate”, se spune în introducerea unui articol publicat de myfirstclasslife.com. Publicaţia prezintă povestea unui bărbat ce a moştenit o avere de la vecinul său, căruia îi curăţa burlanele din generozitate.

    Daniel Sharp se oferea să-i facă o favoare vecinului său de 75 de ani, Ronald Butcher, pe care îl ajuta să îşi cureţe burlanele fără a accepta niciun ban în schimb. Datorită gesturilor mărinimoase ale lui Sharp, cei doi vecini au legat o prietenie, însă nu pentru mult timp.

    Butcher a murit în 2013, singur, în casa sa, fără ca cineva să ştie de el o perioadă de timp. Când a fost descoperit s-a demonstrat că acesta era decedat de mai bine de două luni.

    Ulterior, Sharp a aflat că vecinul său i-a lăsat o avere de 800,000 de dolari ca recunoştinţă pentru generoziotatea şi prietenia sa. Această decizie a stârnit diverse controverse cu membrii familiei lui Butcher, care şi-au convocat avocaţii pentru a soluţiona problema moştenirii dorite şi a-l condamna pe Sharp ca suspect în moartea bătrânului. Pe de altă parte, Sharp s-a arătat mirat de oferta vecinului său şi i-a condamnat familia de neglijenţă.

    El a afirmat că Burcher îi era un simplu prieten, mai mult o cunoştinţă, însă oricum îi era mai apropiat decât îi fusese în ultimul timp familia sa.Lui Sharp i-a fost interzis accesul la înmormântarea bătrânului, tocmai din cauza acestei animozităţi.

    Procesul încă nu a fost soluţionat şi se estimează o perioadă lungă până când se va lua o decizie în legătură cu stabilirea moştenitorului sumei de 800.000 de dolari.

  • De ce nu invadează nimeni ISIS. Una dintre cele mai vechi profeţii islamice îi ţine departe pe Occidentali

    Statul Islamic îşi doreşte ca razboiul cu Statele Unite şi aliaţii săi să fie unul terestru, conform New York Times. De fapt, când SUA a invadat pentru prima dată Irak, Abu Musab al-Zarqawi, unul dintre cei mai mari suţinători ai mişcării terosite, care a contribuit la înfiinţarea Statul Islamic, a numit invazia americană din 2003: „Invazia binecuvântată”.

    Reacţia sa scoate la suprafaţă una dintre credinţele fundamentale care motivează gruparea teroristă să acţioneze: Ideologia Statul Islamic se bazează pe texte profetice care spun că ei sunt cei care vor învinge într-o luptă apocaliptică care va avea loc atunci când armata Occidentală va veni pe terenul lor.

    Dacă va avea loc acestă invazie terestă, nu numai că profeţia Statului Islamic s-ar putea îndeplini, dar teroriştii ar putea atrage noi voluntari  în armata lor, deşi acum au început să îşi piardă din susţinători.

    De aceaşi părere este şi Barack Obama, preşedintele Statelor Unite, care a declarat în discursul său de duminică, că SUA ar trebui să urmărească o „victorie sustenabilă” care implică atacuri aeriene şi susţinerea cu armament a trupelor locale care lupta împotriva Statului Islamic. Obama preferă această strategie de luptă, decât să trimită o generaţie nouă de soldaţi americani pe un teren ofensiv.

     

  • Cum poţi să faci mii de euro din vânzarea de creioane: o antreprenoare de 25 de ani a construit un business cu produse vintage

    Aşa-numita mişcare a hipsterilor a readus în atenţia publicului un număr de produse, precum creioanele sau vinilurile; o tânără antreprenoare a profitat de asta şi a dezvoltat un business care produce mii de euro pe lună.

    Caroline Weaver, de 25 de ani, este proprietara magazinului CW Pencil Enterprise; ea comercializează creioane inspirate de modele ale unor scriitori celebri, precum John Steinbeck.

    “Este probabil cel mai cunoscut creion din America”, spune Weaver. “Chiar dacă trebuie să depui puţin efort ca să foloseşti un creion, mulţi oameni apreciază asta. Este acea conexiune între cât de des trebuie să ascuţi creionul şi volumul de muncă depus.”

    Chiar dacă cei mai mulţi clienţi ai ei sunt mileniali, aceştia nu sunt şi cei care aduc profitul. Comanda medie este de 50 de dolari online şi de 25 de dolari în magazin, iar cei care cheltuie sume mari au peste 50 de ani. Produsele sunt vândute la un preţ dublu faţă de cel de producţie.

    Weaver a investit 80.000 de dolari în afacere şi spune că aceasta îi aduce profit, fără a specifica exact marja.

  • Românul care face manuale pentru liceul britanic unde au învăţat Prinţii William şi Harry

    Schimbările adevărate şi norocul se trag din mari frustrări, spune Paul Balogh, confondatoul unei companii care produce material educaţional digital pentru Eton College, cel mai prestigios liceu din Marea Britanie, şcoala aristocraţilor şi a familiei regale.

    El a povestit pentru Viitorul României că Learn Forward s-a născut dintr-o frustrare, aceea că sistemul educaţional românesc trebuie să se schimbe, să meargă înainte, să ţină pasul cu evoluţia tehnologică. Lucrul acesta este posibil, mai ales cu tinerii de astăzi, care au potenţialul să producă schimbări majore. A ales să îşi continue afacerea la Londra din motive care ţin de realitatea administrativă a României, fiindcă, să fim sinceri, nu a ajuns strada să schimbe Guvernul pentru că lucrurile merg bine la nivel administrativ.

    Dar, spune Paul Balogh, la nivel uman suntem o ţară occidentală, cu tineri plini de potenţial, iar schimbarea socială este iminentă cu o asemenea forţă care vine din urmă. Ce ne va trebui, însă, este multă răbdare, fiindcă nu se va schimba ţara peste noapte, poate peste o generaţie.

    Viitorul României: Cum a început povestea Read Forward?

    Paul Balogh: Cred că mai toate lucrurile bune pornesc dintr-o frustrare. Te apuci să faci ceva cu un elan uneori negativ în sensul că ai vrut să faci ceva anterior, nu a funcţionat aşa cum ai vrut din diferite condiţii şi la un moment dat îţi spui “La naiba, trebuie să fac lucrurile pe cont propriu!”. Asta depinde şi de cum sunt structurile individuale, dar funcţionează. Am văzut de multe ori că o echipă care este faţă în faţă unei adversităţi funcţionează mai bine decât o echipă care nu înfruntă o provocare.

    Adică să fie unită împotriva a ceva?

    Da. Am văzut sistemul acesta funcţionând foarte bine la Humanitas cu echipa de online. Cred că zilele trecute am văzut pe undeva zicala asta – dacă vrei să construieşti o barcă având la dispoziţie puţine resurse, nu trebuie să le spui foarte precis oamenilor ce fel de lemn să aibă sau cum să-l prelucreze, trebuie doar să le explici de ce trebuie să meargă pe mare.

    Cititi mai multe pe www.viitorulromaniei.ro

  • Zona luxului în imobiliare revine în căutările clienţilor

    Întotdeauna nordul unei zone este cel bogat, emisfera nordică în comparaţie cu emisfera sudică, ţările nordice din Europa în raport cu ţările din zona noastră,  nordul Italiei vs. sudul ţării, nordul Timişoarei sau al Bucureştiului“, descrie Emanuel Poştoacă, general manager la Nordis Premium Properties, geografia împărţirii lumii. Această perspectivă l-a făcut să se orienteze, încă din perioada în care lucra ca angajat al unei agenţii imobiliare, pe nişa locuinţelor premium din nordul Capitalei, la începutul anilor 2000.

    Pe atunci, nordul Bucureştiului, aşa cum îl ştim astăzi, nu exista, iar în zone precum Herăstrău – Şoseaua Nordului existau doar case din chirpici şi pepiniere. Mizând pe interesul faţă de nord, Poştoacă a ales să se axeze pe nişa imobiliară formată din această zonă şi în momentul în care a înveput să îşi dezvolte propria afacere în imobiliare, în 2008.

    Grupul de firme imobiliare Nordis, care reuneşte firmele Nordis, de intermediere imobiliară, Nordis – Administrare, de administrare de imobile, şi Nordis Investments, de investiţii si dezvoltare imobiliară, a supravieţuit astfel crizei şi a evoluat astfel de la unul la 20 de angajaţi şi la o cifră de afaceri de 320.000 de euro. Compania a ajuns în prezent la peste 2.500 de proprietăţi premium, din zone precum Piaţa Victoriei şi până în Iancu Nicolae: Kiseleff, Aviatorilor, Primăverii, Herăstrău – Şoseaua Nordului, Băneasa şi Pipera, în portofoliul de imobile pentru vânzare, închiriere sau în administrare.

    Pariul lui Poştoacă este unul norocos mai ales în contextul de piaţă actual, în care ponderea proiectelor mass market în totalul proiectelor rezidenţiale demarate a înregistrat anul trecut o scădere, de la 70% până la 51,52%, în favoarea segmentelor mediu şi premium de pe piaţa imobiliară, potrivit datelor companiei de consultanţă imobiliară Coldwell Banker Affiliates of Romania. Aceeaşi sursă observă că aproximativ 3.200 de locuinţe vor fi finalizate în acest an în zona de nord a Bucureştiului, iar dacă cea mai mare pondere a acestor locuinţe, 66%, adică aproximativ 2200 de unităţi, este reprezentată de locuinţe destinate clasei medii, amplasate în zone precum Aviaţiei şi Băneasa, aproximativ 25%, adica peste 700 de unităţi, sunt locuinţe premium şi de lux, amplasate în Dorobanţi, Herăstrău sau Barbu Văcărescu.

    Totul dintr-un total de peste 6.000 de unităţi aflate în construcţie în zonele menţionate. Segmentul locuinţelor premium înregistrează de asemenea o creştere semnificativă a dezvoltării, peste 1.000 de locuinţe urmând a fi predate în acest an, cea mai mare parte a acestora, aproximativ 750 de unităţi, în zonele ultracentrale, Dorobanţi şi Floreasca – Barbu Văcărescu, potrivit lui Alexandru Pricop, managing partner în cadrul Coldwell Banker Affiliates of Romania.

    „Zona de nord a Bucureştiului este foarte ofertantă din punct de vedere al dezvoltării rezidenţiale, ţinând cont de suprafeţele mari de teren disponibile în zone precum Barbu Văcărescu, Expoziţiei, Băneasa sau Siseşti iar investitorii îşi îndreaptă tot mai mult atenţia şi spre sectorul rezidenţial după ce cel al spaţiilor de birouri şi comerciale a ţinut capul de afiş în ultimii ani“, observă Pricop.  Dacă în 2007, anul de maxim în imobiliare, Emanuel Poştoacă spune că avea atât de mulţi clienţi care făceau o achiziţie, încât nu avea timp să programeze întâlniri cu toţi, lucrurile sunt astăzi mai degrabă stabile. „Dacă astăzi merg cu 10 clienţi diferiţi la o proprietate şi facem o tranzacţie,  atunci aveam patru clienţi diferiţi şi făceam o tranzacţie, la preţuri mult mai mari decât cele de acum.“

    Potrivit directorului general al Nordis, clienţii de atunci de pe acest segment sunt aceiaşi cu cei de acum: antreprenori, profesii liberale de succes, avocaţi cunoscuţi, medici, notari, diverse persoane care au vândut ceva şi dispun de o anumită sumă de bani, persoane cu funcţii de conducere în companii mari, CEO sau CFO, şi nu middle management. 90% dintre clienţii pentru aceste zone nu recurg la un credit bancar, astfel că preţurile nu au scăzut foarte mult comparativ cu alte zone din Bucureşti, iar cazurile executărilor făcute de bănci sunt izolate. Totodată, 90% dintre cei care achiziţionează o locuinţă în aceste zone sunt români, iar chiriaşii, în procent de 90%, expaţi.

    „Cetăţenii străini nu concep să plătească 500.000 de euro pentru un apartament. Clienţii români preferă să îşi cumpere casa, cetăţenii străini vin aici datorită jobului, în general pe perioade de 2-4 ani, iar în pachetul lor salarial intră şi chiria unui apartament.“ Majoritatea clienţilor români au această dorinţă, de a simţi că au realizat ceva, prin faptul că sunt proprietarul unui apartament în zona aceasta. „Cultura noastră ne insuflă că «trebuie» să avem casa noastră – drept pentru care noi, românii, vom dori să fim proprietari şi peste cinci, şi peste 15 ani, mentalităţile nu se schimbă uşor. Flexibilitatea locurilor de muncă este mai mare decât în urmă cu 20 de ani, dar o astfel de investiţie este bună oricând.