După mai multe luni de deteriorare a situaţiei, tentative de preluare a controlului (soldate cu 13 morţi la Vilnius în ianuarie), un puci eşuat în august şi declaraţii de independenţă în serie, liderii celor trei republici-cheie – Rusia, Ucraina, Belarus – decretează la 8 decembrie că Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste “nu mai există”. La 25 decembrie, preşedintele sovietic Mihail Gorbaciov demisionează şi drapelul roşu cu secera şi ciocanul este retras de la Kremlin.
Tag: istorie
-
Cea mai mare catastrofă geopolitică a secolului XX. Cum s-a schimbat ordinea mondială
După mai multe luni de deteriorare a situaţiei, tentative de preluare a controlului (soldate cu 13 morţi la Vilnius în ianuarie), un puci eşuat în august şi declaraţii de independenţă în serie, liderii celor trei republici-cheie – Rusia, Ucraina, Belarus – decretează la 8 decembrie că Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste “nu mai există”. La 25 decembrie, preşedintele sovietic Mihail Gorbaciov demisionează şi drapelul roşu cu secera şi ciocanul este retras de la Kremlin.
-
Puţine regrete în fostele republici sovietice, la 20 de ani de la destrămarea URSS
Tamaz Belkadze, editor, în vârstă de 31 de ani, din Tbilissi (GEORGIA): “Visul unor generaţii întregi a devenit realitate când URSS a dispărut. Astăzi nu mai trăim sub oprimarea comunistă, ci în propriul nostru stat. Democraţia este mai bună decât totalitarismul”. Irena Gaigaliene, pensionară, în vârstă de 70 de ani, din Vilnius (LITUANIA): “Nu am nici cel mai mic regret cu privire la independenţa noastră. Înainte eram ca la închisoare. Acum sunt mai fericită, în pofida vârstei mele. Lucrul cel mai tragic al ocupaţiei sovietice a fost deportarea elitelor noastre şi eliminarea intelighenţiei noastre. Astăzi, oamenii au salarii modeste dar au posibilitatea de a-şi ameliora viaţa”.
-
Puţine regrete în fostele republici sovietice, la 20 de ani de la destrămarea URSS
Tamaz Belkadze, editor, în vârstă de 31 de ani, din Tbilissi (GEORGIA): “Visul unor generaţii întregi a devenit realitate când URSS a dispărut. Astăzi nu mai trăim sub oprimarea comunistă, ci în propriul nostru stat. Democraţia este mai bună decât totalitarismul”. Irena Gaigaliene, pensionară, în vârstă de 70 de ani, din Vilnius (LITUANIA): “Nu am nici cel mai mic regret cu privire la independenţa noastră. Înainte eram ca la închisoare. Acum sunt mai fericită, în pofida vârstei mele. Lucrul cel mai tragic al ocupaţiei sovietice a fost deportarea elitelor noastre şi eliminarea intelighenţiei noastre. Astăzi, oamenii au salarii modeste dar au posibilitatea de a-şi ameliora viaţa”.
-
Doctrina iubirii în vremea URSS
Cu această nouă carte, franco-rusul Makine, autorul celebrului “Testament francez”, ne livrează opt tablouri din viaţa omului nou în URSS, din anii ’60 şi până la destrămarea imperiului, un portret al unui popor realizat în câteva tuşe simple. “Ce ne rămâne sunt aceste poveşti de dragoste”, scrie naratorul.
“Oricât de scurte, platonice sau trupeşti, tandre sau şfichiuitoare, ele nu vor intra în istorie dar vor supravieţui, fără îndoială, în amintirea celor care ne-au iubit şi pe care i-am iubit. Vor supravieţui în povestirile celor care ne-au văzut iubind.”
Andreï Makine, “Cartea scurtelor iubiri eterne”, Editura Polirom, Bucureşti, 2011
-
Maşina timpului: cum arătau jocurile video în anii ’70 şi ’80 (VIDEO)
Expoziţia interactivă “Game Story”, deschisă la 10 noiembrie la Grand Palais, prezintă istoria creaţiei de jocuri video începând din anii ’70, de la Pong, dezvoltat de Atari în 1972, până la Pac-Man din 1980, primele jocuri pentru console Sega ori Nintendo şi ajungând la jocurile 3D de azi.
Organizatorii, Grand Palais, muzeul Guimet şi asociaţia MO5.com, “de conservare a patrimoniului informatic şi de jocuri video”, au adus în sălile de expoziţie echipamente originale de jocuri şi o mulţime de materiale multimedia, menite să arate influenţa filmelor, a benzilor desenate şi a desenelor animate din ultimele decenii asupra conţinutului jocurilor, influenţele culturale între SUA, Japonia şi Europa, evoluţia de la casete video la DVD-uri şi felul cum stilurile de design ale fiecărei epoci s-au reflectat în istoria tehnologiei.
Expoziţia este deschisă până la 9 ianuarie 2012.
-
Dosare secrete. Operaţiuni care au schimbat faţa lumii
Scopul principal era adunarea de informaţii în vederea desfăşurării de acţiuni militare, dar, în acelaşi timp, au existat şi scopuri operaţionale, care constau în anihilarea, asasinarea unor combatanţi ai armatei Vietnamului de nord care purtau un război de rezistenţă ce a produs pagube umane şi militare de mare amploare.
Dacă metodele folosite de ambele părţi în acest război au fost de o duritate fără precedent, nu mai puţin sângeroase au fost şi cele utilizate în cadrul “Programului Phoenix”: au fost “neutralizaţi” peste 80.000 de combatanţi ai armatei nord-vietnameze, dintre care şi numeroşi civili, 26.000 dintre ei fiind asasinaţi. Acestora trebuie adăugate şi victimele torturilor de o duritate extremă, metodă pe care CIA o va mai folosi şi în perioada următoare. Programul CIA a primit o ripostă pe măsură din partea forţelor nord-vietnameze care au instruit şi aruncat în lupta subterană aşa-numiţii “asasini de 400 de victime”, după numărul de persoane ce trebuiau ucise de fiecare din ei.
Mai mult pe Ziarul de Duminică.
-
Cum să ne înţelegem mai bine istoria
Iată o perspectivă care poate converti un dicţionar de personalităţi istorice într-o carte de lectură pasionantă. Mai ales când acestea sunt, ca în cazul “Enciclopediei şefilor de stat şi de guvern ai României”, deţinătorii puterii supreme, responsabilii de decizii prin care – sau poate, uneori, împotriva cărora – s-a construit România modernă, de la Cuza şi Kogălniceanu până astăzi.
Biografiile lor, prezentate cu imparţialitatea istoricului experimentat, ne pot ajuta să le înţelegem mecanismele şi mobilurile, ştiind de la început că niciunul nu are o singură cauză, că au fost oameni şi au fost “sub vremi”, cum zicea cronicarul, în anumite condiţii sociale, politice, geopolitice.
Toate acestea sunt prezentate sintetic în lucrare, astfel că, prin cele 72 biografii, avem sinteza celor 150 de ani de istorie a României de astăzi. Avem la îndemână un instrument de evaluare ce nu poate fi contestat în cazul unui om de stat: măsura în care, în contextul dat, a servit interesul ţării sale.
Nu de puţine ori, aceasta s-a făcut prin pierderea de popularitate sau de sprijin, împotriva presiunilor externe sau interne, atrăgând şi suportând, în numele unei idei, blamuri de tot felul. Să amintim aici secularizarea, în 1863, a averilor mănăstireşti de către Cuza şi Kogălniceanu, atribuită de lumea preoţească nefastelor idei revoluţionare franceze, care a adus însă în circuitul economiei naţionale 25% din suprafaţa ţării. Sau introducerea de către Carol I a principiului rotativei guvernamentale, cu rezultate benefice pentru ţară, prin implicarea celor două forţe politice într-un program continuu, acela al modernizării.
Într-un cuvânt, un dicţionar ce nu ar trebui doar consultat, la nevoie, ci citit, privit în el, ca într-o oglindă. O oglindă utilă şi pentru cei ce alegem, la fiecare patru sau cinci ani, pe liderii care iau decizii în numele nostru, dar şi pentru ei. Să nu uităm nici noi, nici ei, că, aşa cum spunea Richard Nixon, “politicianul urmează poporul, dar poporul îl urmează pe omul de stat”.
Nicolae C. Nicolescu, “Enciclopedia şefilor de stat şi de guvern ai României (1862-2011)”, Editura Meronia, Bucureşti, 2011
-
Ce-i trebuie unui lider ca să schimbe lumea
O autoritate carismatică se referă la capacitatea anumitor oameni de a conduce grupuri folosindu-se de aspecte emoţionale. Există forme pure de carismă, în personaje precum Mahatma Gandhi, Nelson Mandela, Winston Churchill sau Maica Tereza, dar nu putem ignora nici versiunea negativă a carismaticilor, reprezentată de personalităţi precum Hitler, Stalin sau Ceauşescu.
Din păcate, noţiunea de bine şi cea de carisma nu coincid întotdeauna. În ciuda extraordinarului impact pe care îl exercită, exponenţii supremi ai carismei răman totuşi fiinţe umane ca oricare altele, spune Andrew Leigh. Oricat de impresionante şi de enigmatice par efectele prezenţei lor, acestea nu sunt nici magice, nici supranaturale.
Andrew Leigh, “Charisma”, Editura Trei, Bucureşti, 2011
-
Regele şi patrioţii
Într-un plan ceva mai concret, relaţiile civilizate între fostul suveran şi corifeii USL i-au întristat pe monarhiştii cu state vechi, i-au bucurat pe monarhiştii de stil nou coalizaţi de adversitatea faţă de preşedintele Băsescu, iar pe simpatizanţii puterii i-au stimulat să denunţe diverse scenarii oculte, de la ambiţii politice ale lui Radu Duda până la conspiraţii urzite de serviciile secrete pentru a demola actualul regim şi republica în general.
Unde încape între toate acestea prezenţa fostului monarh? Discursul său a conţinut o subliniere a rolului Coroanei ca simbol al unităţii naţionale şi o critică la adresa guvernării prezente (“Politica poate însă aduce prejudicii cetăţeanului, dacă este aplicată în dispreţul eticii, personalizând puterea şi nesocotind rostul primordial al instituţiilor Statului (…) Sunt mâhnit că, după două decenii de revenire la democraţie, oamenii bătrâni şi cei bolnavi sunt nevoiţi să treacă prin situaţii înjositoare”). Suficient pentru a-l transforma într-un actor politic? Nu. Dar nici nu era cazul.