Tag: deces

  • Moscova îşi rezervă dreptul de a-şi proteja “compatrioţii” din Ucraina

    “Autorităţile de la Kiev nu controlează situaţia din ţară (…). Rusia este conştientă de responsabilitatea pe care o are faţă de viaţa concetăţenilor şi compatrioţilor săi din Ucraina şi îşi rezervă dreptul de a-i proteja”, afirmă ministerul într-un comunicat.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Comisia Europeană deschide proces Marii Britanii din cauza calităţii aerului

    Un raport al Comisiei Europene arată că acest gaz poate duce la deficienţe respiratorii sau chiar la deces. Marea Britanie avea ca termen de rezolvare a problemei anul 2010, dar guvernul de la Londra a confirmat că o soluţie poate fi implementată cel mai devreme în 2015, relatează BBC.co.uk.

    Cei mai afectaţi de această problemă sunt cei care locuiesc în marile oraşe sau în apropierea autostrăzilor. Pentru a găsi o rezolvare cât mai rapidă, britanicii au ales 43 de zone cu risc mare de poluare. În 2010, când nivelul ar fi trebuit ţinut sub control, el depăşea limita admisă în 40 din cele 43 de zone.

    Procesul ar putea ajunge la Curtea Europeană de Justiţie, iar englezii ar putea fi obligaţi să plătească daune uriaşe în cazul în care vor fi găsiţi vinovaţi.

  • Noi VIOLENŢE LA KIEV: Cel puţin un mort şi zece răniţi în noile violenţe. Parlamentul este EVACUAT. 20 de poliţişti au fost răniţi

     UPDATE 10:39 – Cel puţin un mort şi zece răniţi în noile violenţe

    Cel puţin un manifestant a fost ucis alţi zece au fost răniţi, în urma violenţelor care s-au reluat joi dimineaţa la Kiev, a constatat un jurnalist al AFP.

    Victima şi răniţii au fost împuşcaţi, dar nu se ştie dacă au fost gloanţe de cauciuc sau muniţie de război. Anterior, sute de manifestanţi au atacat şi respins un cordon al poliţiei în Maidan, Piaţa Independenţei din Kiev.

    UPDATE 10:20 – Parlamentul este evacuat

    Protestatarii au ajuns la clădirea Rada, care găzduieşte Parlamentul Ucrainei, iar poliţia a fost nevoită să se retragă în parcul Mariinsky din apropiere. Parlamentul este evacuat de urgenţă, scrie Russia Today.

    “A fost declarată evacuare de urgenţă”, le-a spus parlamentarul Volodimir Litvin jurnaliştilor, în timp ce părăsea clădirea, joi dimineaţa, relatează Interfax Ucraina, în pagina electronică.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Acordul germano-elveţian privind secretul bancar este “mort”. Germanii cer sancţionarea evaziunii

     “Cazurile recente de evaziune fiscală au generat în rândul germanilor percepţia că evaziunea fiscală reprezintă fraudă, şi nu este ceva banal. O revenire la acordul germano-elveţian, amânat în repetate rânduri, nu mai este în cărţi”, a afirmat Ingrid Arndt-Brauer, parlamentar al Social Democraţilor, parteneri în coaliţia care susţine guvernul condus de Angela Merkel. Arndt-Brauer este preşedintele Comisiei pentru Finanţe din camera inferioară a Parlamentului.

    Acordul se referă la reţinerea taxelor aferente veniturilor nedeclarate plasate de germani în conturi din Elveţia. Practica ar fi asigurat recuperare taxelor de către statul păgubit şi protejarea identităţii clienţilor băncilor elveţiene, garantând astfel că legea secretului bancar nu va fi încălcată.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Premieră în ultimii 45 de ani: Condiţii meteorologice excepţionale în Japonia. Cel puţin 19 morţi şi 1.650 de răniţi – FOTO

     Aceste persoane au murit în accidente provocate de ninsoare şi de rafalele puternice de vânt care au afectat o mare parte din ţară, inclusiv Tokyo.

    Cel puţin 1.650 de persoane au fost rănite. Mii de maşini care au derapat au fost semnalate în tot arhipelagul.

    Tronsoane de autostradă au rămas închise circulaţiei luni, la primele ore, iar mai multe curse feroviare şi aeriene au fost anulate în nordul ţării.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Un român a dezvoltat o reţea socială care te lasă să comunici cu lumea de dincolo: în patru zile are 50.000 de utilizatori

    Platforma, dezvoltată sub numele de eterni.me, a fost accesată în patru zile de la lansare de peste 50.000 de utilizatori. Prima versiune complet funcţională va fi lansată în anul 2015 în Statele Unite, iar conturile se vor putea crea doar pe bază de invitaţie.

    Alături de Marius Ursache, la partea de programare a contribuit şi grup de softişti de la Massachusetts Institute of Technology (MIT).

    Informaţiile postate de utilizator, atât pe platformă cât şi pe site-uri, sunt agregate şi din ele se crează un avatar care, folosind algoritmi de inteligenţă artificială, va putea transmite informaţii şi după moartea utilizatorului. În cazul în care ideea nu li se pare înspăimântătoare, cei apropiaţi vor putea accesa site-ul pentru a pune întrebări sau a cere sfaturi.

    Marius Ursache este unul din fondatorii Grapefruit, agenţie de digital product development înfiinţată în anul 1999.

  • Un director general adjunct a preluat temporar conducerea CFR Marfă după decesul lui Drăghici

     Bărculeţ este de profesie economist şi este angajat în cadrul companiei de 9 ani, ocupând diverse funcţii, de la economist la manager finaciar, respectiv director general adjunct economic, se arată într-un comunicat al companiei.

    Compania CFR Marfă, controlată de stat, prin Ministerul Transporturilor, este cel mai mare transportator feroviar de marfă local.

    Drăghici a încetat din viaţă duminică, la Spitalul Elias din Capitală, unde se afla internat din 28 ianuarie, după ce a suferit un atac cerebral

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Honda a dezvoltat o tehnologie care elimină punctul mort al şoferului

    Honda a ales o altă strategie: în loc să dezvolte un nou sistem video complicat, compania a ales să îmbunătăţească oglinzile cu care maşinile sunt dotate. Rezultatul se numeşte “oglinda şoferului cu vedere extinsă”, care are o margine exterioară convexă şi astfel măreşte aria de vizibilitate a celui care conduce.

    Invenţia nu aparţine Honda, însă de-a lungul ultimilor doi ani compania a integrat această oglindă pe majoritatea modelelor produse. Producătorul auto oferă însă şi soluţii mult mai futuriste pentru cei care preferă să plătească mai mult doar pentru a avea acces la ele.

  • Senatorul Ştefan Stoica, în vârstă de 37 de ani, a murit

     Fostul lider de grup al PPDD, Haralambie Vochiţoiu, a precizat, pentru MEDIAFAX, că Ştefan Stoica fusese diagnosticat cu cancer în urmă cu mai bine de un an, iar în ultimul timp boala se agravase.

    Potrivit lui Vochiţoiu, Stoica a fost internat de mai multe ori şi a decedat marţi dimineaţă într-un spital din Capitală.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Actorul american Philip Seymour Hoffman, câştigator al premiului Oscar, a murit la 46 de ani – VIDEO

    Philip Seymour Hoffman a murit în dimineaţa zilei de duminică, în New York, la doar 46 de ani.

    Recunoscut pentru diversitatea rolurilor abordate, Philip Seymour Hoffman este considerat unul dintre cei mai talentaţi actori ai generaţiei lui. Artistul era implicat în proiectul “The Hunger Games: Mockingjay” şi terminase de filmat majoritatea scenelor prevăzute.

    În galerie vă prezentăm cele mai importante 10 filme în care Philip Seymour Hoffman a jucat.

    Cele mai cunoscute filme ale lui Philip Seymour Hoffman:

    The Big Lebowski (1998)

    Happiness (1998)

    Magnolia (1999)

     

    Continuarea in pagina urmatoare>>>>>>>>>>.