BusinessMagazin

Tag: istorie

  • Misterele istoriei: memoriile lui Iulian Apostatul

    Cei doi foşti confidenţi ai împăratului îşi propun să facă publică o biografie a acestuia, pornind de la memoriile sale secrete. În paginile care urmează, devenim, prin intermediul acestor confesiuni apocrife, martorii direcţi ai gândurilor, proiectelor, pasiunilor, ezitărilor uneia dintre cele mai proeminente figuri ale Antichităţii romane.

    Nepot al Constantin cel Mare, crescut, deci, în spiritul religiei creştine, Iulian este însă atras de elenism şi încearcă să restaureze păgânismul, în detrimentul noii religii care cucerise Imperiul. Pornind de la destinul său de excepţie, Gore Vidal panoramează o întreagă epocă şi ne conduce de la Atena până pe malurile Rinului şi de la austerul palat din Luteţia până la fastuoasa curte din Constantinople.

    Gore Vidal, “Iulian”, Editura Polirom, Iaşi, 2011

  • Lego Holocaust: ne jucăm de-a lagărul de concentrare (GALERIE FOTO)

    Lucrarea, care reprezintă un lagăr de concentrare construit din piese de lego, a fost iniţial criticată pentru că ar lua în râs Holocaustul, după care a ajuns să fie expusă prin diverse muzee şi galerii de artă din lume, inclusiv într-o expoziţie de la Muzeul Evreiesc din New York.

    Lego Holocaust: ne jucăm de-a lagărul de concentrare (GALERIE FOTO)

    Muzeul din Varşovia a cumpărat lucrarea din piese de lego care reproduc crematorii, barăci şi scene în care paznicii bat deţinuţi scheletici de la un colecţionar norvegian, considerând-o o operă foarte importantă de artă contemporană poloneză.

  • Încă o demitizare marca Lucian Boia: intelectualii români ca trădători de elită

    “Greu de găsit o altă ţară care să fi trecut, ca România, prin atâtea regimuri politice de-a lungul unui deceniu. O succesiune de şapte regimuri, acoperind tot evantaiul politico-ideologic, de la extrema dreaptă la extrema stângă şi de la democraţie la totalitarism”, scrie istoricul Lucian Boia în rândurile introductive ale volumului, încercând, parcă, să pună în seama vremurilor agitate multele, neaşteptatele derapaje extremiste, conflicte interioare, schimbări de macaz contrariante, abdicări şi trădări în ordine morală ale intelectualilor pe care i-a avut România în perioada investigată, de la Haig Acterian (primul în ordine alfabetică), la Mircea Vulcănescu şi Gheorghe Zane.

    Într-adevăr, “ce experiment putea fi mai bun pentru a testa comportamente, decât o asemenea cursă cu obstacole?” Feluritele capcane ale istoriei au fost, prin urmare, şi un bun prilej de revelare a “omenescului cu toate nuanţele sale”. Mai drept spus, a slăbiciunilor celor pe care ne-am obişnuit să-i considerăm elita intelectualităţii româneşti.

    Scormonind prin arhive, punând cap la cap informaţii şi judecând (cumpătat) fiecare caz în parte şi pe toate laolaltă, Lucian Boia demitizează istoria (lucru care, de altfel, constituie de multă vreme specialitatea sa), pune degetul pe multe răni – de la ponderea etnicilor evrei în aparatul agitprop-ului stalinist la alinierea spre dreapta extremă a unor Eliade sau Cioran – şi ne deschide ochii asupra laturilor nevăzute sau insuficient cunoscute ale “eroilor” săi.

    Un singur exemplu, dintre multele care împânzesc cartea: “El denunţă statul burghez, definit ca ‘minoritatea posedanţilor conştienţi şi organizaţi în scopul exploatării muncitorilor de toate categoriile şi ţăranilor’. Are cuvinte de laudă la adresa bolşevismului, ‘o nouă sinteză în care scopurile statului se identifică pentru prima oară în istorie cu aspiraţiile maselor’. Aşa arată primii paşi ai lui Petre Ţuţea spre devenirea lui de om…”.

    O carte grea ca păcatele celor 120 de intelectuali a căror activitate editorială, publicistică sau de for public, între anii ’30 şi ’50 ai veacului trecut, Lucian Boia o inspectează cu luciditate, răbdare şi ascuţit spirit de sinteză.

    Lucian Boia, “Capcanele istoriei. Elita intelectuală românească între 1930 şi 1950”, Editura Humanitas, Bucureşti, 2011

  • 100 de ani de istorie în 10 minute pe YouTube

    Din film lipsesc, o recunoaşte chiar autorul, Iuri Gagarin sau Martin Luther King, dar în ansamblu demersul este absolut meritoriu.

  • Crăciun nazist: Cum petrecea Adolf Hitler Crăciunul în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial

    Fotografiile în care apare Hitler au fost făcute la o petrecere nazistă de Crăciun în 1941, scrie dailymail.co.uk. Liderul nazist apare stând la masă alături de subalterni, printre care se afla şi Heinrich Himmler, comandantul poliţiei secrete naziste. Alături de Himmler, Hitler a condus operaţiunea de exterminare a evreilor, homosexualilor şi a altor grupuri sociale pe care cei doi le considerau inacceptabile. Liderul nazist apare într-o fotografie de la petrecere cu mâinile strânse sub bărbie, în timp ce un imens brad de Crăciun apare în spatele său.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Istoria în imagini a bradului de Crăciun de la Casa Albă (GALERIE FOTO)

    Potrivit Yahoo!Shine, în anii 1890, Prima Doamnă Caroline Harrison a ajutat la decorarea pomului, punând astfel bazele tradiţiei, dezvoltată ulterior în vremea administraţiei Kennedy şi păstrată până în ziua de azi, ca soţiile preşedinţilor să se ocupe de bradul de la Casa Albă, să imagineze o temă unitară a decoraţiunilor din fiecare an (inspirată de obicei din istoria SUA, din estetici la modă sau din teme geopolitice de actualitate pentru epoca respectivă) şi în unele cazuri să comande sau să confecţioneze chiar ele ornamentele.

    Istoria bradului de Crăciun de la Casa Albă (GALERIE FOTO)

    În 1929 s-a impus noţiunea de “pom de Crăciun oficial” al Casei Albe. Istoria simbolului festiv n-a fost însă lipsită de probleme; în 1899, preşedintele William McKinley a fost criticat chiar pentru faptul că a avut ideea să aibă un brad de Crăciun, pe motiv că acesta nu corespunde unei tradiţii americane, ci este un import cultural de origine germană.

  • Falimentul Saab: istoria mărcii în fotografii

    “Ne aşteptăm ca instanţa să aprobe declaraţia şi să numească rapid un lichidator pentru Saab Automobile”, se arată într-un comunicat al Swan. Swedish Automobile a cumpărat Saab în februarie 2010, de la grupul american General Motors.

    Iniţial companie producătoare de avioane, Saab a fost înfiinţată în 1937 şi a început să fabrice automobile în 1947. General Motors a cumparat 50% din Saab Auto, iar în anul 2000 a devenit singurul proprietar. În 2009 GM a scos Saab la vânzare pentru rentabilizarea activităţilor. Planurile Swedish Automobile mizau pe o creştere a vânzărilor la 120.000 de vehicule pe an şi să devină profitabil până în 2012, dar ţinta nu a fost niciodată atinsă: în 2010 compania a vândut 31.696 de maşini.

    Saab Automobile a negociat cu Zhejiang Youngman Lotus Automobile şi o bancă din China obţinerea a 600 milioane de euro. între companiile interesare de Saab au fost Pang Da Automobile Trade din China şi bancherul rus Vladimir Antonov, fost acţionar al Spyker. (galerie foto – thelocal.com)

  • Secrete din istoria Bucureştilor

    Acest amestec bizar care îmbină elementele arhitectonice vechi tradiţionale, orientale cu modele arhitectonice occidentale, s-a datorat extinderii oraşului, efervescenţei activităţii comerciale, dar şi politice şi culturale, favorizate de ridicarea României de la rangul de Regat, în 1881, mai apoi de poziţia dominantă dobândită după Marea Unire, aceea de capitală a României Mari.

    Prezentul dicţionar ne propune descoperirea oraşului prin monumentele şi locurile sale reprezentative, păstrate fizic sau doar în memoria colectivă. Cele 200 de articole referitoare la lăcaşuri de cult, instituţii administrative, economice, de cultură şi învăţământ, case şi palate, hoteluri şi hanuri, restaurante şi cafenele, pieţe comerciale şi pieţe publice, străzi şi bulevarde, statui şi monumente ne prezintă o altfel de istorie, o istorie în care monumentele şi locurile au amintiri, mărturisind despre oameni, vremuri şi întâmplări, dar şi despre schimbările pe care le-a cunoscut oraşul, de la cele care au făcut din el o capitală europeană până la mutilările sfârşitului epocii comuniste, şi mai grav, postdecembriste. Istoria acestora întregeşte istoria oraşului, în permanentă refacere, reconstrucţie după multele cutremure şi incendii devastatoare, atacuri anunţate sau neaşteptate, demolări justificate sau abuzive.

    Lucrarea oferă informaţii despre situarea, contextul istoric al apariţiei, evoluţia istorică, detaliile arhitecturale şi starea actuală a monumentelor din Capitală, aducând la zi toate modificările intervenite în ultimii doi ani, modificări care ţin de restaurare (de exemplu, Hotel Continental) sau schimbarea locului (de exemplu, Lupoaica Capitolină sau statuile din Piaţa Universităţii).

    Structura lucrării, cea de dicţionar, în care articolele sunt prezentate în ordine alfabetică, după denumirea cea mai cunoscută, fie cea iniţială, fie cea actuală, materialele adăugate (lista primarilor, scurta cronologie şi un index al monumentelor tratate), precum şi bibliografia cuprinzătoare, fac din ea un instrument util şi accesibil de cunoaştere. Este o lucrare documentată, sursă de informaţii şi ghid de orientare în Bucureştiul de astăzi şi de odinioară. Este o lectură obligatorie şi plăcută pentru cititorul, născut aici sau doar în trecere, interesat de locurile pe lângă care trece şi care sunt investite cu celebritate.

    Valentina Bilcea şi Angela Bilcea, “Dicţionarul locurilor şi monumentelor celebre din Bucureşti”, Editura Meronia, Bucureşti, 2011

  • File lipsă din arhiva Securităţii: agonia unui mare poet

    Din păcate, numele marelui poet începe să fie necunoscut nu doar în sumbra arhivă pomenită, ci şi în rândurile marelui public şi al elevilor care, pe vremuri, îi recitau cu autentică emoţie versurile. începând cu faimoasă “Moarte a căprioarei”.

    Pentru cei care nu ştiu sau care au început să uite, facem câteva precizări. Nicolae Labiş s-a născut în… A devenit elev al şcolii de literatură (o instituţie de învăţământ calchiată după model sovietic, în care erau recrutaţi tineri cu veleităţi literare şi din care – potrivit unei butade din epocă – “n-a ieşit niciun singur scriitor, cu excepţia celor care intraseră deja scriitori”). A urmat cursurile facultăţii de filologie şi a ajuns, rapid, să fie perceput drept geniul liric al tinerei generaţii. Versurile lui înflăcărate (în care nu rareori era pomenit elogios numele Partidului) se aflau pe toate buzele.

    Poetul, însă, a început să devieze de la “drumul luminos” trasat de ideologii vremii, a prins să-şi descrie torturile lăuntrice, tristeţea fundamentală şi afinităţile culturale – altele decât cele oficial tolerate. Deşi steaua lui nu era pregătită să apună, lumea acelor ani i-a înscenat apusul: a început să fie urât şi renegat de către confraţii mai vârstnici şi mai puţin talentaţi, ajungând, în cele din urmă, în colimatorul organelor represive.

    La vârsta de 21 de ani, în 1956, la începutul unei cariere poetice care se vestea prodigioasă, Lae Labiş a murit sub roţile unui tramvai. Multă vreme s-a crezut că a fost un banal şi regretabil accident. Acum, tot mai multe informaţii converg către ideea că tânărul poet a fost asasinat la comanda Securităţii.

    încercând să aducă lumină asupra momentelor cutremurătoare dinaintea “accidentului”, şi a clipelor din scurtul interval al spitalizării poetului aflat în agonie, Stela Covaci, bună prietenă a lui Labiş, tandră şi în acelaşi timp înţeleaptă ascultătoare a confesiunilor lui din acea vreme, ne livrează o suită de mărturii credibile despre maşinaţiunile care au stat în spatele asasinatului, dar şi despre vinovata tăcere a celor care, vreme de jumătate de veac, i-au acoperit, din laşitate sau din interes, pe criminali. Nu în ultimul rând, ne sunt oferite texte inedite ale lui Labiş, care au fost dictate, în timpul “nopţilor de coşmar”, lui Aurel Covaci, soţul autoarei.

    Stela Covaci, “Nopţile de coşmar ale poetului Nicolae Labiş”, Editura Tracus Arte, Bucureşti, 2011

  • Invenţii ciudate din secolul al XIX-lea (GALERIE FOTO)

    Obiectele fac parte dintr-o colecţie particulară de circa 4.000 de astfel de articole, deţinută de The Rothschild Petersen Patent Model Museum, şi reprezintă modele la scară mică ale unor invenţii pentru care se cerea brevet, fiind o condiţie obligatorie pentru obţinerea acestuia în secolul al nouăsprezecelea, scrie The Wall Street Journal. Aceste articole au ajuns la vânzare după ce Biroul de Brevete al SUA a renunţat să mai ceară confecţionarea lor, ca urmare a lipsei de spaţiu şi a producerii unor incendii, astfel încât ele au fost cumpărate de colecţionari.

    Printre exponate se numără “dispozitivul de prevenire a spargerilor” din 1868, care se monta la uşa de la intrare şi consta dintr-un lanţ cu greutăţi ce acţiona un pistol îndreptat spre spărgătorul care intra în casă, un “lansator de porumbei” – dispoziv cu arc care se monta în cuşca porumbeilor şi se putea declanşa trăgând de o funie, speriind păsările care zburau din cuşcă drept în bătaia puştii celor ce exersau trasul la ţintă folosind aceste înaripate, ori o capcană al cărei inventator se lăuda că poate prinde până la patru şoareci deodată.