BusinessMagazin

Tag: poveste

  • Povestea tânărului de 30 de ani care ar putea să scoată Apple de pe un continent

    “Ne-am propus ca Solo să fie un jucător important în pieţele emergente. Ţinta noastră este să ne extindem în afara Nigeriei. (…) În continuare, ne-am propus să ne extindem şi pe alte pieţe emergente”, spunea Michael Akindele, nigerianul în vârstă de 30 de ani care a fondat compania producătoare de smartphone-uri şi aplicaţii Solo Phone într-un interviu acordat publicaţiei americane Forbes. Akindele este un nigerian în vârstă de 30 de ani care, potrivit specialiştilor citaţi de publicaţiilor internaţionale, va revoluţiona piaţa smartphone-urilor şi ar putea să  clatine afacerile unor giganţi precum Apple.

    Compania ţinteşte livrarea soluţiilor mobile, serviciilor şi platformelor destinate consumatorilor la un preţ rezonabil şi a ajuns în prezent la un număr de 160 de angajaţi, în discipline care pornesc de la inginerie şi până la vânzări.

    Smartphone-urile companiei se vând cu preţul de 150 de dolari şi sunt livrate împreună cu până la 20 de milioane de melodii licenţiate de Sony, Universal şi Warner. Cea mai recentă lansare a acestora este o aplicaţie numită Video-On-Demand,  disponibilă tuturor nigerienilor ce au un telefon android şi care le face acestora accesibile atât filmele Hollywood-iene, cât şi pe cele Nolywood-iene.

    Akindele s-a născut în Statele Unite ale Americii într-o familie de părinţi originari din Nigeria. S-a întors împreună cu familia în Nigeria când avea doi ani, iar zece ani mai târziu s-a reîntors în SUA. A fost educat în Alexadria, Virginia şi a absolvit liceul T.C. Williams, iar ulterior s-a mutat la George Mason University din Fairfax. În perioada studiilor la George Mason, s-a concentrat pe studiul informaticii şi a obţinut şi o licenţă în această disciplină. Informatica i-a oferit cunoştinţele necesare pentru a pune bazele propriei companii. A lucrat însă mai întâi în consultanţă, ca şi consultant în tehnologie în cadrul firmei Accenture.  A făcut apoi parte din echipa de producţie a  “The Apprentice: Africa”, versiunea africană a emisiunii “The Apprentice” (Ucenicul, n.r.) a lui Donald Trump. S-a reîntors astfel în Africa unde a ajutat la producţia, dezvoltarea şi distribuirea seriei.

    S-a lansat ulterior în antreprenoriat, dar prima sa companie, Fusion Mobile, nu a avut o viaţa prea lungă din cauza lipsei de finanţare şi a lipsei de încredere într-o companie africană producătoare de telefoane mobile, potrivit Financial Juneteenth. Specialistul în telecom Tayo Ogundipe, cu experienţă dobândită în munca pentru companii precum Sony Ericsson şi HTC, l-a ajutat să lanseze SOLO în 2013 şi, potrivit specialiştilor citaţi de Forbes, aceasta ar putea scoate Apple de pe piaţa africană datorită preţurilor mici.

  • Povestea fondatorului Sony. A lăsat afacerea familiei cu sake şi sos de soia pentru electronice

    A urmat cursurile Universităţii Imperiale din Osaka, pe care a absolvit-o cu o diplomă în fizică. În perioada celui de-al Doilea Război Mondial, a fost locotenent în marina japoneză şi l-a cunoscut astfel pe inginerul electrician pe nume Masaru Ibuka, care urma să aibă un rol important în viaţa sa. După război, i s-a oferit un post de profesor la Institutul de Tehnologie din Tokyo, dar, după ce a citit un articol despre Ibuka, care încerca să deschidă un laborator de cercetare, a hotărât să îl viziteze.

    Vizita s-a încheiat cu un parteneriat, iar în 1946 cei doi au pus bazele afacerii Tokyo Telecommunications Engineering în ruinele postbelice ale unui magazin din Tokyo. Ibuka s-a concentrat pe inginerie şi pe designul produselor, în timp ce Morita s-a ocupat de marketing, angajaţi şi finanţare. Primul lor produs a fost un aparat automatic de gătit orez, dar acesta nu a avut foarte mult succes, cei doi reuşind să vândă doar 100 de astfel de aparate. Ulterior, şi-au propus să lanseze un casetofon, iar ideea lor s-a concretizat în 1950. Au avut parte de un succes modest, datorat marketingului agresiv al lui Morita. Până în 1955, Morita a încercat să conceapă designul pentru un radio portabil destinat pieţei americane, dar cel mai mic radio pe care au reuşit să îl facă era în continuare prea mare. Antreprenorul japonez a rezolvat această problemă îmbrăcându-şi oamenii de vânzări în haine cu buzunare foarte mari, astfel încât să strecoare radioul cu uşurinţă în acestea în timpul demonstraţiilor.

    Morita a început să conştientizeze faptul că numele brandului este la fel de important precum produsele realizate pentru succesul companiei. Tokyo Telecommunications Engineering era destul de greu de pronunţat, iar Morita voia un nume uşor de pronunţat şi memorabil. Toată lumea a crezut că este nebun că voia să schimbe numele unei companii care avea deja un oarecare succes, dar în 1958 şi-a atins obiectivul şi a schimbat numele companiei. Era inspirat atât de cuvântul latin ”sonus„, care însemna ”sunet„, cât şi de optimismul dat de asemănarea cu ”sunny„ (însorit). 

    În 1963, Morita a pus bazele subsidiarei americane Sony Corporation of America, iar în 1961 compania sa a devenit prima companie japoneză listată la Bursa din New York. Morita s-a mutat împreună cu familia în New York City în 1963. Voia să înveţe tot ce putea despre americani şi despre cultura lor, astfel încât Sony să creeze produsele ideale pentru piaţa americană. Petrecea totodată foarte mult timp în compania elitelor sociale americane, formate din oameni puternici şi bogaţi, atât politicieni, cât şi oameni de afaceri. În anii ’70, casetofoanele portabile au devenit populare în America, dar erau totuşi mari şi grele. Morita a avut ideea unui mic casetofon alimentat cu baterii şi dotat cu căşti care să permită o libertate mare de mişcare. A creat astfel walkmanul, unul dintre cele mai de succes produse electronice lansate vreodată, cu 250 de milioane de unităţi vândute de la debutul său din 1979.

    Sony a devenit şi prima companie japoneză care şi-a creat o unitate de producţie în Statele Unite ale Americii, iar de-a lungul timpului Morita a creat mai multe facilităţi de producţie, cercetare şi dezvoltare şi centre de design în America de Nord, Europa şi Asia.

    Mulţi dintre cei care l-au cunoscut pe Morita au spus despre el că era foarte carismatic şi atrăgea atenţia tuturor celor cu care interacţiona. Abilităţile lui excelente de comunicare şi farmecul său i-au permis să treacă peste diferenţele culturale dintre Japonia şi Statele Unite ale Americii. Era un workaholic, dar practica şi sporturi precum schi, scuba diving şi wind surfing, chiar şi după ce a împlinit 60 de ani. Pasiunea lui Morita era însă inovaţia. Sony a dezvoltat primul televizor portabil cu baterie, tubul de imagine Trinitron, care a stabilit un nou standard pentru televizoarele color, cât şi VCR-ul.

    Morita era interesat şi de diversificarea portofoliului companiei, astfel că a creat CBS/Sony Group, axată pe producţia de muzică, iar în 1979 a intrat şi în zona serviciilor financiare prin compania Sony Prudential Life Insurance. A cumpărat şi companiile CBS Records şi Columbia Pictures Entertainment. A renunţat la fotoliul de preşedinte al companiei în 1994 şi a murit cinci ani mai târziu.

  • Samsung a prezentat telefonul care ar trebui să fie superior concurentului său direct, iPhone 6

    Evenimentul a avut loc cu o zi înainte de începerea World Mobile Congress 2015 şi s-a axat, în mare măsură, pe evidenţierea diferenţelor dintre telefoanele produse de Samsung şi Apple 6: poze realizate cu iPhone 6 au fost comparate cu unele realizate cu S6; clipuri filmate cu smartphone-ul Apple au fost puse faţă în faţă cu unele filmate pe dispozitivul Samsung. „Nu trebuie să vă faceţi griji, acesta nu se va îndoi“, au spus reprezentanţii companiei în timpul evenimentului, făcând aluzie la problema de care s-au lovit utilizatorii de iPhone 6. Totul pentru a arăta că Galaxy S6 este mai bun decât iPhone 6. La prima vedere, strategia celor de la Samsung ar putea părea una disperată; primele review-uri ale telefonului, realizate la scurt timp după lansare, spun însă o altă poveste.

     Samsung a ales o strategie diferită faţă de cea a celor de la Apple şi a lansat două modele ce folosesc un ecran de 5,1 inchi. S6 nu este, cel puţin din punctul de vedere al designului, un telefon ieşit din comun. Variante Edge iese însă în evidenţă: ecranul curbat pe margini, deşi nu este neapărat o inovaţie, dă o formă care îl diferenţiază de cea mai recentă versiune a iPhone.

     Wireless charge sau încărcarea fără fir este una din noutăţile pe care cei de la Samsung au mai prezentat-o. Meniul a fost modificat, butoanele fiind înlocuite cu texte ce descriu funcţia oferită. Noul sistem de operare permite desemnarea de culori pentru un număr de până la 5 persoane; astfel, în funcţie de persoana care a sunat sau a trimis mesaj, telefonul va lumina în culori diferite. Aceasta a fost una dintre ideile care au stat la baza designului, după cum subliniază Stephen Taylor, chief marketing officer al Samsung pentru Europa.

    Camera foto principală are 16 megapixeli şi foloseşte un nou obiectiv, cu 60% mai luminos. O altă îmbunătăţire adusă camerei, în teorie cel puţin, este sistemul object tracking autofocus, adică urmărirea punctului central al imaginii chiar dacă acesta se află în mişcare. Camera secundară folosită de cei de la Samsung are 
5 megapixeli.

    Memoria RAM folosită la noile modele este de tip DDR4, o tehnologie cu 80% mai rapidă decât DDR3. Cât despre procesor, acesta va fi unul de tip octa-core. Displayul are aceeaşi dimensiune în cadrul ambelor modele şi foloseşte tehnologia Quad HD Super Amoled, dezvoltând cu 77% mai mulţi pixeli decât modelele precedente. Mai precis, displayul are o rezoluţie de 577 ppi (pixels per inch). Principalul element de noutate este însă faptul că bateria este încastrată, fiind primul telefon produs de Samsung cu acest tip de schelet.

    Lupta dintre Samsung şi Apple nu pare să lase loc şi altor companii, precum HTC, LG sau Huawei. Deşi acestea ocupă un anumit segment al pieţei, iPhone şi Galaxy S par să câştige, an de an, tot mai mulţi adepţi. Samsung speră că acest nou model Galaxy S va depăşi vânzările versiunilor anterioare, devenind cel mai bine vândut smartphone produs de companie. Rămâne de văzut dacă acest lucru se va întâmpla; profitând şi de faptul că Apple va lansa anul acesta doar o versiune îmbunătăţită a iPhone 6, S6 şi S6 Edge au şansa de a deveni bestseller-urile pe care Samsung le aşteaptă de ceva ani buni.

  • Povestea celei mai tinere miliardare a lumii

    Câţiva dintre cei mai de succes oameni de afaceri ai lumii nu şi-au terminat niciodată studiile, printre ei aflându-se Mark Zuckerberg şi Bill Gates, care au renunţat la Harvard, una dintre cele mai prestigioase universităţi din Statelor Unite ale Americii.

    Povestea lor este similară cu cea a lui Elizabeth Holmes, tânăra în vârstă de 30 de ani care are o avere de 4,5 miliarde de dolari datorită companiei Theranos, axată pe transformarea procedurilor medicale. Ea era studentă la Universitatea Stanford, dar în 2003, când avea doar 19 ani, a renunţat la studii şi a pornit în căutarea unei idei care să revoluţioneze sistemul medical.  

    Holmes a petrecut 11 ani dezvoltând o tehnologie de testare a sângelui prin folosirea unei singure picături obţinute din deget, fără niciun fel de durere pentru pacient. Pe lângă simplificarea procesului, Holmes a reuşit scăderea costurilor cu aproape 90%. Sistemul dezvoltat de Holmes va schimba probabil sistemul de sănătate în întreaga lume, mai ales că procesul de testare a sângelui nu a cunoscut schimbări în ultimii 50 de ani.

    Spre deosebire de ceilalţi miliardari care luptă să schimbe lumea, Holmes a făcut toate aceste lucruri fără a atrage atenţia. Tânăra femeie de afaceri nu a avut o echipă de PR în spate; până să fie inclusă de cei de la Forbes pe lista “40 sub 40 de ani” şi să apară pe coperta Fortune, Holmes era practic o necunoscută. Holmes a construit un imperiu medical fără a da prea multe detalii, reuşind să ajungă la peste 500 de angajaţi şi la investitori precum Larry Ellison. Compania lui Holmes are în prezent o valoare estimată la nouă miliarde de dolari, iar tânăra are astfel o avere estimată la 4,5 miliarde de dolari, care o face cea mai tânără femeie miliardar şi al treilea cel mai tânăr miliardar în topul publicaţiei americane Forbes.

    Holmes crede că un sistem medical eficient şi accesibil tuturor este un drept civil şi demonstrează astfel că măreţia poate fi atinsă prin combinarea pasiunii cu inovaţia şi dorinţa de a a îmbunătăţi viaţa celor care te înconjoară, potrivit interviurilor acordate publicaţiilor americane.

     

  • Cronică de film: The Imitation Game

    Filmul spune povestea lui Alan Turing, celebrul matematician britanic care a reuşit să descifreze codul folosit de nemţi în cel de-al doilea război mondial. „De îndată ce am terminat de citit primele pagini ale scenariului, mi-am dat seama că trebuie să joc în acest film. Tensiunea şi dramatismul ating cote extraordinare“, a declarat Benedict Cumberbatch în cadrul unui interviu acordat celor de la Cineplex.com.

     Scenariul este adaptat după cartea „Alan Turing: The Enigma“, semnată de Andrew Hodges, şi dezvoltă trei planuri din viaţa lui Turing: copilăria, în care acesta îşi descoperă şi acceptă sexualitatea, tinereţea, care reprezintă planul central al filmului, şi ultima parte a vieţii, în care Turing se luptă atât cu el însuşi, cât şi cu prejudecăţile anilor ’50.

     Cumberbatch iese din zona filmelor comerciale, precum „Star Trek: Into Darkness“ sau „The Fifth Estate“, şi portretizează excelent personajul Turing, un bărbat genial, dar instabil din punct de vedere psihic. Alături de Cumberbatch, Keira Knightley face un rol foarte bun, ambii fiind nominalizaţi la premiile Oscar.

     „The Imitation Game“ a primit încă de la lansare recenzii foarte bune, fiind nominalizat la cele mai importante festivaluri de film (4 nominalizări la Globurile de Aur; 9 nominalizări la premiile BAFTA). Însă, spre surprinderea multora, producţia britanică nu a reuşit să câştige până acum nicio distincţie importantă. La ora redactării acestui material, premiile Oscar, în cadrul cărora „The Imitation Game“ este nominalizat la 8 categorii, nu au fost încă acordate.

     Anul 2015 pare să fie anul filmelor britanice: „The Imitation Game“, „The Theory of Everything“ sau „’71“ sunt filme de cea mai bună calitate, iar actori precum Eddie Redmayne sau Benedict Cumberbatch aparţin unei generaţii excepţionale de actori englezi. Iar Hollywood pare să fi înţeles acest lucru, un exemplu recent fiind alegerea lui Tom Hardy în reboot-ul seriei „Mad Max“.

     „The Imitation Game“ îi are în rolurile principale pe Benedict Cumberbatch („Sherlock“, „August: Osage County“, „12 Years a Slave“, „War Horse“, „Tinker Tailor Soldier Spy“), Keira Knightley („Anna Karenina“, „A Dangerous Method“, „Atonement“, „Pirates of the Caribbean“), Mathew Goode („A Single Man“, „Copying Beethoven“) şi Mark Strong („Kingsman: The Secret Service“, „Zero Dark Thirty“, „Tinker Tailor Soldier Spy“) şi este regizat de Morten Tyldum. Bugetul filmului s-a ridicat la 14 milioane de dolari, iar încasările au depăşit până în prezent 80 de milioane de dolari. Filmul a avut premiera în România la începutul lunii februarie.

     „The Imitation Game“ este unul dintre cele mai bune filme ale anului trecut. Cei care vor să iasă din zona efectelor speciale şi a blockbuster-urilor filmate în China vor aprecia două ore de cinematografie de calitate. 
Notă: 8/10

  • Povestea creatorei de modă Coco Chanel

    Coco Chanel (Gabriel Bonheur Chanel) a fost o creatoare de modă şi fondatoare a imperiului Chanel. Ea este singura creatoare de modă prezentă în lista Time a celor mai influenţi 100 de oameni din secolului XX.

    Influenţa creatoarei a depăşit limitele culturii vestimentare, iar produsul ei cel mai cunoscut, parfumul Chanel no. 5, este unul dintre cele mai vândute din istorie. Coco Chanel este cunoscută şi astăzi pentru determinarea, ambiţia şi energia de care a dat dovadă pentru a-şi atinge scopurile, atât pe plan personal, cât şi profesional. Cu toate acestea, viaţa ei a generat numeroase controverse, mai ales datorită comportamentului său pe durata ocupaţiei naziste din timpul celui de-al doilea război mondial.

    Fondatoarea Bet365.com este una dintre cele mai bogate femei din lume

    Gabriel Bonheur Chanel s-a născut în 1883 în Saumur, Franţa. După ce a învăţat să coasă la vârsta de şase ani, Chanel s-a angajat la o croitorie, iar în timpul liber a cântat într-un cabaret frecventat de ofiţeri ai armatei franceze. În această perioadă şi-a atras porecla Coco, cel mai probabil datorită unui cântec numit ”Ko Ko Ri Ko„. În anul 1906, Chanel l-a cunoscut pe Etienne Balsan, un tânăr ofiţer ce provenea dintr-o familie bogată. Părinţii lui Balsan deţineau una dintre cele mai mari fabrici de haine din Franţa şi produceau echipament destinat armatei franceze. În 1909, când Chanel s-a mutat la Paris, tânărul ofiţer i-a pus la dispoziţie apartamentul său şi a introdus-o în cercurile selecte din capitala franceză.

    Căpitanul Arthur Edward ”Boy„ Capel, unul dintre prietenii lui Balsan, a ajutat-o pe Chanel să deschidă un magazin în cartierul parizian Deauville. Produsele erau croite din materiale ieftine şi orientate, în general, către zona sport. Câţiva ani mai târziu, Coco Chanel a deschis un nou butic în Biarritz, un oraş situat în sudul Franţei care a avut statut de neutralitate în timpul primului război mondial. Aici, femeia l-a cunoscut pe Marele Duce Dimitri Pavlovici, un aristocrat rus cu care a avut o scurtă aventură, păstrând 
apoi o strânsă relaţie cu el de-a 
lungul vieţii.

    În anul 1919, ”Chanel„ era deja consacrat ca un brand, având sediul într-unul dintre cele mai exclusiviste cartiere din Paris. În următorii ani Chanel şi-a consolidat imaginea companiei, dechizând zeci de magazine în Franţa.

    În 1924, Coco Chanel a semnat un contract cu o companie deţinută de familia Wertheimer pentru a produce o gamă de parfumuri şi accesorii. Parfums Chanel a devenit imperiul cunoscut astăzi, cu venituri anuale de peste 7 miliarde de dolari. Redenumită Chanel, compania are peste 300 de magazine şi este prezentă pe toate continentele, având în jur de 1.500 de angajaţi.

  • Lecţia de stil personal: ceasuri şi bijuterii care întorc privirea

    1. 
Ceasul scafandrilor (foto sus)

    Pentru că unii dintre noi vor să petreacă iarna departe de frig, în destinaţii exotice, numai bune pentru experimentat un sport precum scufundările, Carl F. Bucherer propune o echipare adecvată, începând cu ceasul de la mână. Brandul orologer elveţian a prezentat anul trecut cel mai recent produs din colecţia Patravi, prin modelul Patravi ScubaTec, dedicat scafandrilor. Ceasul cu carcasă de 44,6 mm are un bezel ce se roteşte doar în sensul acelor de ceasornic, astfel încât să îl ferească pe purtător de grija unei eventuale manipulări greşite a ceasului. Ora se poate citi uşor chiar şi în ape tulburi datorită vopselei Super-LumiNova de pe cadran. Cadranul negru este protejat de un cristal safir gros de 4 mm.  Ceasul  este  echipat cu un mecanism automatic CFB 1950.1, iar designul şi culorile amintesc de nuanţele de albastru de pe fundul oceanului, în ton cu paleta de culori a unei vacanţe pe insulă.

    2. 
Din pasiune pentru un sport nobil

     

    Cu scopul de a marca Anul Calului, brandul de orologerie elveţian Longines a lansat în 2014 Longines Equestrian, o reinventare a ceasului de buzunar Lépine din 1927, expus în prezent la muzeul Longines din Saint-Imier, Elveţia. Prin intermediul acestei piese, Longines aduce un tribut animalului nobil care i-a fascinat dintotdeauna pe oameni. Impozant şi mândru, calul semnifică atât prestigiu, cât şi eleganţă şi performanţă – caracteristici de bază ale brandului elveţian cunoscut prin logoul său înaripat. Modelul are un diametru de 49,50 mm, iar spatele carcasei este încrustat cu un cal ce sare peste un obstacol, simbol al valorilor pe care brandul vrea să le transmită.

    3. 
Vintage şi inovaţie 
la un loc

    Lansată în 2012, colecţia Circo a brandului Movado este caracterizată de un design vintage, caracterizat de cadrane simple completate cu cifre arabe argintii şi de curele din piele. În 2014, două piese sofisticate pentru bărbaţi s-au alăturat colecţiei, având ca element distinctiv brăţarile inovative, cu o textură de plasă, cu legături detaşabile şi o încuietoare sub formă de fluture care oferă un aspect neted şi o potrivire reglabilă. Primul ceas din această linie este un model din oţel inoxidabil, cu o carcasă de 44 mm, iar cel de-al doilea, negru în întregime, cu aspect sportiv, are o carcasă de 42 mm. Fiecare dintre cele două piese aduce un aer proaspăt şi modern colecţiei.

    4. 
Luxul meşteşugurilor uitate

    Pentru a celebra frumuseţea efemeră a florilor şi a o păstra pentru eternitate, Cartier a iniţiat o nouă procedură în orologeria de lux: încrustaţiile florale, care împodobesc cadranul ceasului Ballon Bleu de Cartier de 42 mm. Ballon Bleu de Cartier se află la intersecţia a două meşteşuguri: imortalizarea florilor şi talentul bijutierului. Ore de muncă stau în spatele unei astfel de piese, concepute pentru a reda alchimia unei explozii de culori: petalele de flori sunt adunate şi culese, fiecare dintre ele este lipită de o bucată de lemn şi tăiată după forma dorită, iar odată transformate devin pene care contrastează cu strălucirea ciocului din onix şi ochiul din smarald ale modelului.

    5. 
Artă romană

    Inspirat de Imperiul Roman, ceasul din colecţia Imperial a Chopard este caracterizat de un luciu nobil al caboşoanelor din ametist. Piesa din aur roz, cu o dimensiune a cadranului de 28 mm, îl trimite pe purtător cu gândul la perioada de glorie a imperiilor bizantine.

  • 2015, anul în care câştigătorul marelui premiu în cadrul BAFTA ar putea rata Oscarul pentru cel mai bun film

    Noaptea decernării premiilor BAFTA adună celebrităţi din lumea întreagă, fiind cel mai important eveniment de profil din Europa. Anul acesta, marele câştigător al premiilor acordate de societatea britanică pentru film a fost „Boyhood“, o producţie în regia lui Richard Linklater, filmată pe parcursul a 12 ani. „Boyhood“ este povestea trecerii spre maturitate a unui copil şi problemele cu care se confruntă familia sa. Apreciat de critici, „Boyhood“ a obţinut şi mai multe Globuri de Aur, precum cel pentru cel mai bun film dramatic, cel pentru regie şi cel pentru cea mai bună actriţă în rol secundar. „The Grand Budapest Hotel“, filmul regizat de Wes Anderson şi care îl are în rolul principal pe Ralph Fiennes, a obţinut premiul BAFTA pentru cel mai bun scenariu adaptat, în vreme ce „The Theory of Everything“ a primit trofeul pentru cel mai bun scenariu adaptat şi cel acordat celui mai bun actor în rol principal (Eddie Redmayne, pentru interpretarea de excepţie).

    Marele perdant a fost, fără îndoială, „The Imitation Game“. Deşi a intrat în competiţie cu 9 nominalizări, biografia lui Alan Turing nu a reuşit să obţină niciun trofeu. Considerat unul dintre cele mai bune filme ale anului, dacă nu chiar cel mai bun, „The Imitation Game“ pare să se afle într-o situaţie în care s-au aflat, de-a lungul timpului, filme precum „Închisoarea îngerilor“, „Taxi Driver“, „Portocala mecanică“ sau „Psycho“: sunt considerate adevărate opere de artă şi, în ciuda faptului că au fost nominalizate la premiile Oscar, nu au reuşit să câştige vreun trofeu.

    Cinefilii îşi îndreaptă acum privirea către Statele Unite, unde la sfârşitul acestei săptămâni se vor decerna cele mai importante premii ale industriei. Elementul-surpriză al premiilor Oscar pare să fie „American Sniper“, filmul care doboară record după record în Statele Unite, dar este complet ignorat în restul lumii. Motivul este destul de clar, respectiv natura delicată a subiectului: povestea lunetistului care nu a ratat niciodată. Filmul, regizat de Clint Eastwood şi avându-l în rolul principal pe Bradley Cooper, este nominalizat la şase categorii, inclusiv cel mai bun film şi cel mai bun actor în rol principal.

    Din punct de vedere financiar, premiile Oscar reprezintă o investiţie anuală de aproape 50 de milioane de dolari, conform celor de la The Hollywood Reporter. Academia de Film din Statele Unite a încheiat un contract profitabil în anul 2012 cu The Dolby Theater, profitând de insolvenţa Kodak, fostul finanţator al locaţiei. Se estimează că expunerea pozitivă a adus celor de la Kodak echivalentul a 500 de milioane de dolari. Un alt beneficiar este chiar oraşul Los Angeles, încasările anuale generate de eveniment ridicându-se la aproximativ 130 de milioane de dolari.

    Anul trecut, Academia Americană de Film a încasat aproape 100 de milioane de dolari de pe urma evenimentului, mare parte provenind de la compania Disney, care a semnat contractul de difuzare în exclusivitate al evenimentului până în 2020.

    Favorite la premiile Oscar, care vor fi decernate pe 22 februarie, sunt „Birdman“ (9 nominalizări), „The Grand Budapest Hotel“ (9 nominalizări), „The Imitation Game“ (8 nominalizări), „Boyhood“ (6 nominalizări) şi „The Theory of Everything“ (5 nominalizări).

  • Povestea celor doi fraţi care au monopolizat piaţa de anvelope

    În 1886, la 33 de ani, André Michelin a renunţat la cariera sa de inginer în Paris şi a preluat afacerea bunicului de comercializare de bunuri şi echipamente agricole din Clerrmont-Ferrand, printre care şi o combinaţie neobişnuită de produse din cauciuc vulcanizat, care se îndrepta spre insolvenţă după moartea fondatorului.

    Trei ani după preluarea conducerii companiei, l-a luat alături de el şi pe fratele său mai tânăr, iar Édouard a schimbat numele firmei în Michelin &Co. Édouard era responsabil de operaţiunile de producţie şi de cercetare ale companiei, iar André se ocupa de management şi de vânzări. Au decis să se dedice succesului companiei, însă niciunul dintre fraţi nu avea experienţă de comerciant. În 1889, un ciclist l-a abordat pe Édouard în momentul când a făcut o pană la una dintre roţi.

    În perioada respectivă, o pană de anvelopă însemna ore de aşteptare pentru ciclişti: anvelopele erau lipite de rame cu lipici, reparaţia dura trei ore, iar alte 12 ore treceau până la uscarea lipiciului. Situaţia era foarte neplăcută în contextul anilor 1880, o perioadă când ciclismul a devenit o formă populară de transport, cât şi un hobby popular, datorită patentului  lui John Dunlop pentru anvelopele gonflabile. Înainte de invenţia lui Dunlop, anvelopele de bicicletă erau făcute din cauciuc solid, care făceau plimbările pe bicicletă mult mai incomode.

    După ce a fost abordat de ciclist, Edouard a început să acorde din ce în ce mai mult interes pentru noile anvelope pneumatice. Fraţii Michelin au ajuns la concluzia că ar exista o cerere mai mare pentru astfel de anvelope dacă ar fi existat o modalitate mai rapidă de reparaţie, mai precis dacă roţile ar fi fost detaşabile. Edouard a făcut o serie de experimente şi a dezvoltat mai multe prototipuri, iar în 1891 a primit patentul pentru anvelopele detaşabile. Industria automobilelor era într-o fază incipientă, iarAndré şi Édouard au văzut şi în această piaţă o oportunitate.

    Au transferat ceea ce au învăţat despre anvelopele pneumatice detaşabile ale bicicletelor spre automobile. În 1895, fraţii au intrat în cursa de automobile Paris-Bordeaux-Paris folosind noul design de anvelope Michelin, unde, chiar dacă maşina lor a fost ultima clasată, noile anvelope i-au impresionat pe reprezentanţii industriei şi au lansat piaţa pentru noile anvelope. La finalul cursei, André a prezis că, în zece ani, fiecare maşină din lume va fi echipată cu astfel de anvelope. A durat doar cinci ani ca acest lucru să se întâmple.

    Succesul Michelin Brothers a crescut astfel concomitent cu industria auto şi s-a extins la nivel internaţional odată cu construcţia unor fabrici, în Italia în 1906 şi, un an mai târziu, în Statele Unite ale Americii. Compania a fost reorganizată ca holding în 1951. În prezent, Michelin deţine unităţi de producţie în întreaga lume şi produce anvelope pentru aproape orice tip de vehicul imaginabil, inclusiv naveta spaţială, potrivit Automotive Hall of Fame.

    Michelin publică şi seria cunoscutelor ghiduri de călătorie Michelin (Guide Michelin, fr.) şi o serie de hărţi rutiere, lansate de André Michelin cu scopul promovării turismului cu maşina şi susţinerii industriei anvelopelor. Primul dintre acestea, Red Guide (1900) a fost un ghid de buzunar pentru călătoriile în Franţa care includea şi faimoasele simboluri de rating cu stele pentru restaurante.

  • Un român l-a dat în judecată pe Mark Zuckerberg pentru înşelăciune, după ce ar fi fost păcălit cu milioane de dolari

    În 2013, Mark Zuckerberg a cumpărat patru proprietăţi în apropiere de locuinţa sa din Palo Alto. Zuckerberg a făcut achiziţiile în momentul în care a auzit că un dezvoltator urma să construiască o vilă pe unul dintre loturile aflate în apropiere de proprietatea sa, relatează Business Insider.

    Dezvoltatorul de origine română Mircea Voskerician deţinea un teren care se învecina cu proprietatea lui Zuckerberg şi a fost de acord să o vândă miliardarului, cu condiţia ca acesta să îl pună în legătură cu persoane influente din anturajul său pentru a-şi dezvolta afacerea în domeniul imobiliarelor. Zuckerberg era interesat de terenul lui pentru a-şi  crea astfel o zonă tampon mai mare între casa lui şi vila pe care antreprenorul de origine română urma să o construiască.  

    Fondatorul reţelei sociale nu şi-a onorat promisiunea, iar Voskerician a înaintat un proces împotriva lui Zuckerberg, în luna mai 2014. Avocatul lui Mark Zuckerberg susţinea că procesul este “lipsit de integritate”, întrucât miliardarul i-a plătit lui Voskerician 1,7 milioane de dolari pentru proprietatea de pe Hamilton Avenue, aflată în apropiere de reşedinţa sa.

    “Zuckerberg a spus vreme de 14 luni că nu doreşte să aibă un şantier de construcţii în spatele casei sale şi i-a spus lui Voskerician că îl va prezenta unor persoane bogate dacă, în schimb, el îl va ajuta să asigure intimitatea reşedinţei sale”, se afirmă în documentele depuse la tribunal.

    Dezvoltatorul de origine română a acceptat propunerea miliardarului, a primit suma de  1,7 milioane de dolari de la Zuckerberg şi i-a vândut acestuia terenul. Ulterior, Zuckerberg a cumpărat alte trei loturi din apropiere, la preţuri cuprinse între 10,5 milioane şi 14,5 milioane de dolari fiecare.

    Mircea Voskerician este însă de părere că drepturile sale legale asupra proprietăţii din Hamilton Avenue valorau mult mai mult de 1,7 milioane de dolari şi că un alt dezvoltator imobiliar îi oferise 4,3 milioane de dolari pentru a-i prelua contractul. El i-ar fi  cedat drepturile lui Zuckerberg, făcându-i o reducere, după ce miliardarul californian şi consilierii săi i-au promis că îl vor ajuta să obţină în viitor alte contracte avantajoase.

    Business Insider a publicat recent o parte din e-mail-urile schimbate între cele două părţi:

    “Domnule Zuckerberg, aş vrea să vă spun că sunt fericit că am reuşit să vă menţin intimitatea prin vânzarea către dumneavoastră a proprietăţii Hamilton. Apoi, aş vrea să ne întâlnim pentru a încununa tranzacţia şi a discuta oferta dumneavoastră de a colabora pe viitor, ţinând cont că aţi declarat că aţi construit Facebook pe baza unor conexiuni pe care le aveţi cu persoane influente din Silicon Valley. Unul dintre motivele pentru care am acceptat oferta a fost propunerea dvs. de a mă ajuta în promovarea propriilor proiecte aflate în dezvoltare în faţa angajaţilor Facebook” îi spunea Voskerician fondatorului Facebook în unul dintre e-mail-urile trimise.

    Voskerician şi-a exprimat apoi intenţia de a discuta cu Zuckerberg despre un proiect în care “folosea ştiinţa modernă bazată pe o viaţă socială sustenabilă”, pe un model “open source”. E-mail-urile dintre Zuckerberg şi cercul lui apropiat arată însă că şeful Facebook nu avea nicio intenţie de a-l ajuta pe Voskerician. Divesh Makan, un consilier financiar al lui  Zuckerberg, îi spunea acestuia într-un e-mail că oferta de păstrare a intimităţii CEO-ului Facebook a fost o “propunere obscenă”.  

    Într-un alt e-mail, soţia lui Zuckerberg, Priscilla Chan, scria “Lucrurile de genul acesta mă întristează şi mă enervează.”

    “Zuckerberg şi-a construit afacerea pe baza unor cunoscuţi şi a unor relaţii şi tot ce trebuia să facă erau câteva prezentări, însă l-a înşelat pe clientul meu”, a declarat şi David Draper, avocatul lui Mircea Voskerician. Patrick Gunn, avocatul lui Zuckerberg, a negat această afirmaţie, dar a confirmat discuţiile între cei doi afacerişti. “Descrierea acelei întâlniri, aşa cum apare ea în documentele depuse la tribunal, este imposibil de recunoscut de către clientul meu. Revendicarea în cauză este pur şi simplu lipsită de integritate”, a adăugat el.

    Mircea Voskerician locuieşte în Palo Alto, California. Antreprenorul de origine română este căsătorit cu Eva Voskerician şi a absolvit Liceul Economic Nr. 1 din Bucureşti în 1989, potrivit paginii sale de Facebook.