Premierul a afirmat că, în discuţia de luni de la Cotroceni, preşedintele Traian Băsescu făcea confuzii grave între PIB procentuale de reducere a CAS, între cât este produsul intern brut al României şi care este influenţa, concluzia sa fiind că preşedintele nu cunoaşte abecedarul fiscal-bugetar şi nu era cazul ca el să îi predea acestuia o lecţie.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
CĂTĂLIN OLTEANU este director general al FM România
Primesc nonstop mailuri, iar unele dintre ele extrem de lungi, cu o grămadă de detalii şi de informaţii. Trebuie să le tipăresc, pentru că nu le pot citi, mă pierd. Am tipărit recent un mesaj de opt pagini. Mi-am amintit că pe vremea studenţiei, când făceam culegere de text, scriam cam patru pagini pe oră, şi eram destul de rapid. Ca să mai şi gândeşti ce compui, să scrii o tonă de cuvinte îţi ia cel putin 2 ore pentru 8 pagini.
Aceleaşi lucruri se pot reproduce verbal în maximum un sfert de oră. După care poate fi trimis un mesaj cu ideile principale, care ar lua mai puţin de scris, şi nu s-ar lungi la mai mult de o jumătate de pagină.
Dar ce te faci cu celebra CYAP (cover your ass procedure)? Că dacă ai dat pe mail, ai scris tot ce aveai de scris, şi ai pus jumătate din organizaţie în CC, poţi oricând să spui: „Am dat mail!“. Că nu s-a rezolvat poate nicio problemă? Ba din contră, unii din cei vizaţi au dat „reply to all“ şi au venit cu contraargumente – ca să dea şi ei mail, şi deja de la prima poveste sunt trei poveşti separate, încep să fie din ce în ce mai greu de urmărit, lista din CC se măreşte, pentru că problema trebuie escaladată la şefi. Iar nervii şi încrâncenarea cresc de la un mesaj la altul.
Chiar şi cei care nu au nimic de a face cu povestea, dar se află în CC ca martori încep la un moment dat să se înfurie şi din cauza spamului ce le omoară inboxul, dar şi a disconfortului creat atunci când sunt băgaţi în treburi ce nu îi privesc, doar aşa, de nevoia unor martori. Evident că nu trebuie ratat nici zâmbetul superior al celui care câştigă lupta pe mail în faţa atâţior spectatori în CC, cum nu trebuie ignorată nici frustrarea combatanţilor când se mai trezeşte câte un şef şi le cere să înceteze cu spamul şi să dea telefon.
Îmi amintesc de un fost şef care a încercat la un moment dat să stăvilească avalanşa de mesaje pe mail. Omul a declarat că o anumită vineri din lună va fi „no e-mail day“ şi că în ziua respectivă oamenii ar trebui să se sune şi să vorbească între ei în loc să-şi dea mail. A fost atât de categoric, încât a ameninţat cu datul afară pe cei care nu se supuneau ordinului.
După stupoarea iniţială – cum naiba să lucrăm noi fără mail? – au apărut soluţiile alternative. Au început colegii mei să se plimbe dintr-un birou în altul cu discheta, pe care aveau mesajele de trimis. Alţii mai şmecheri au creat nişte foldere pe reţea unde îşi scriau în fişiere share.
Dacă şeful cel mare a vrut să ne încurajeze să vorbim, ei bine, noi nu ne-am lăsat, am preferat să ne scriem. De ce? Pentru că nu avem încredere unii în alţii şi avem nevoie de un mesaj scris? Pentru că altfel nu îmi explic de ce oameni care stau cu biroul faţă în faţă îşi dau mail în loc să vorbească. Mai nou au apărut şi sistemele de chat interne. Că dacă tot vrem să ne scriem, să ne fie facilitată această nevoie. Pe mine personal mă omoară să aud „Dar ţi-am dat pe mail“ ca scuză. Mai ales când e o scuză pentru o treabă nefăcută, un exerciţiu care n-a fost dus la capăt. Ce mai contează ce ai scris în mesajul ăla dacă nu ai fost în stare să termini treaba? De ce nu ai sunat pe cineva? De ce nu m-ai sunat?
Într-o altă organizaţie, în care poporul este extrem de împrăştiat geografic, o colegă de la financiar (dintr-un cap de lume) a trimis un mesaj – cerea un raport de la o altă colegă situată în alt cap de lume. A făcut o mică eroare însă, în loc să nimerească la colega care verifica facturile, a nimerit la cea care verifica altceva. Aceasta a răspuns înapoi, spunând că nu poate da raportul pentru că nu e partea ei de compentenţă. A venit mesajul înapoi cu întrebarea „dar cine?“, la care s-a răspuns politicos cu numele celei responsabile de treaba respectivă. Aparent o discuţie civilizată şi politicoasă – dar ştiţi că la mail nu se răspunde de obicei instantaneu… aşa că pentru raportul care se putea trimite în cinci minute s-a pierdut jum’ate de zi.
Asta pentru că cineva nu a ridicat capul din calculator să spună celei de la masa vecină: „Colega, vezi că la financiar au nevoie de xyz, poţi să i-l trimiţi, te rog“ sau măcar să trimită mesajul mai departe către colega ei.
Dar cine poate să o acuze de ceva? Că doar ea a dat pe mail! Şi dacă ai dat pe mail ai fundul acoperit, se poate demonstra oricând cu mesajul.
Să nu mă credeţi un sfânt! Recunosc că mi-ar fi foarte greu uneori fără acele compuneri care îmi salvează fundul. Încerc doar să spun că mi-ar plăcea să nu fie nevoie de ele.
Pe de altă parte, dacă vă amintiţi prima poveste, ce ne-am face fără mesajul scris atunci când nu pricepem nimic din ce ni se spune? Dar ce te faci când mesajul scris e la fel de inteligibil ca şi cel vorbit?
Am primit odată un mesaj de la o colegă din Germania, care nu se prea descurca în engleză. L-am citit cam toţi din echipă încercând să ne dăm seama ce a vrut să spună. Am încercat şi varianta în care cineva a citit mesajul cu voce tare iar altcineva a ascultat încercând să-şi dea seama de sensul traducerii. Ei bine… rezolvarea a fost că în final am găsit pe cineva care vorbea germana şi care a sunat-o pe colega din Germania ca să pricepem ce doreşte. Am pierdut vreo două ore cu un mesaj care nici măcar nu ne era adresat…
Autorităţile din Dubai se pregătesc pentru o nouă premieră: construcţia “Mall of the world”, cea mai mare construcţie de acest gen din lume care va avea o suprafaţă de 4,5 milioane metri pătraţi. Spaţiul va include 100 de hoteluri, un parc tematic, mai mult săli de teatru şi instituţii medicale. Toate acestea vor fi conectate, creând primul oraş cu temperatură controlată din lume.
În anunţul făcut, şeicul Mohammed bin Rashid nu a detaliat costul proiectului sau data la care acesta va fi finalizat.
Complexul va putea primi 180 de milioane de vizitatori anual şi reprezintă cel mai recent proiect de infrastuctură menit să ajute la revenirea unei pieţe lovită puternic de criza din 2009.
Juan Carlos Ramos, un arhitect din Mexic, a creat o casă în forma unei piramide. Casa este realizată din pereţi de sticlă care permit accesul luminii naturale în interior.
“Casa Piramidă”, aşa cum a denumit-o Ramos, este perfectă pentru o familie mică. Are două dormitoare, un living room şi o zonă de luat masa. Are deasemenea un balcon, garaj şi o librărie situată în vârful piramidei.
Juan Carlos Ramos a lucrat în proiecte de arhitectură de-a lungul ultimilor zece ani, fiind de asemenea implicat în lucrări din cadrul unor studiouri precum Neoscape sau Fernando Romero EnterprisE.
VIAŢA ÎN INTERIORUL UNEI PIRAMIDE – GALERIE FOTO
Prezent la inaugurarea unui centru Vodafone de servicii şi suport IT la Bucureşti, premierul a arătat că operatorul de telefonie a solicitat autorităţilor române un ajutor de stat.
“Ştiu – sper că nu e încă confidenţial – de un nou proiect pentru care compania a solicitat ajutor de stat şi care va crea noi locuri de muncă pentru tineri. Acest gen de politici sprijină nu doar companiile, ci în primul şi în primul rând societatea românească şi îmi doresc ca, de fiecare dată, să pot să spun că, dacă Guvernul nu poate să ajute foarte mult, măcar să nu încurce companiile care îşí fac treaba”, a spus Ponta, la eveniment.
El a arătat că toate companiile serioase, care creează locuri de muncă şi investesc pe termen lung în România, pot accesa ajutor de stat.
Şeful Vodafone România a precizat că ajutorul de stat vizează şi investiţia în centrul inaugurat miercuri.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
Nicholas Woodman, de 38 de ani, este exemplul perfect al unui om împlinit. A dezvoltat o afacere evaluată la 2,6 miliarde de dolari, s-a căsătorit cu iubita sa din liceu şi îşi face timp pentru pasiunile sale. Iată povestea incredibilă a unui surfer devenit miliardar.
Woodman a avut, dintotdeauna, două pasiuni: surfingul şi fotografiile. Aşa că în 2002 a decis să fondeze Woodman Labs, compania care a creat camerele GoPro. Produsul a devenit extrem de popular pentru că permite filmarea în timpul unor activităţi “extreme”: scufundări, ski sau chiar sărituri cu paraşuta, relatează Business Insider.
În prezent, compania are peste 500 de angajaţi şi a generat vânzări de 986 milioane de dolari în 2013. S-a listat pe bursă pe 26 iunie şi este evaluată la 2,6 miliarde de dolari.
Woodman a crescut în Silicon Valley, tatăl său fiind un bancher de investiţii care a lucrat la achiziţia Taco Bell de către Pepsi. În liceu, el a vândut tricou pentru a câştiga bani, iar apoi a urmat cursurile Universităţii San Diego. Acolo, Nicholas Woodman a devenit membrul unei frăţii ce avea casa pe plajă. “Ne trezeam în fiecare dimineaţă şi mergeam la surf”, povesteşte bărbatul. “Apoi mergeam la cursuri, ne întorceam la casă şi mergeam iar la plajă.”
În 2004, el a fondat o companie web pentru care a strâns finanţări de patru milioane de dolari, însă afacerea a murit odată cu criza dotcom. Woodman avea 26 de ani la acea vreme. Căutând inspiraţie pentru un nou business, el a plecat într-o călătorie de patru luni în Australia şi Indonezia. Pentru a documenta experienţa, Woodman avea nevoie de o cameră. El şi-a legat un aparat de mână cu nişte sfoară şi aşa a apărut GoPro.
Woodman şi părinţii săi au investit 260.000 de dolari în prima versiune a camerei, iar până să împlinească 30 de ani, antreprenorul avea vânzări de peste 350.000 de dolari pe an.
GoPro este un accesoriu căutat de tot mai multă lume, iar Woodman spune că vrea să continue perfecţionarea camerelor.
Sunt roboţii pe punctul de a ne fura locurile de muncă? Este destinul muncitorilor umani să devină depăşiţi? Acest subiect este dezbătut de peste 100 de ani de economişti, care au creat chiar un termen special – Erezia Ludită – referindu-se la artizanii din ţesătoriile Angliei secolului XIX, care s-au opus utilajelor noi pentru că reduceau nevoia de mână de lucru. În prezent, o tendinţă la fel de înspăimântătoare apare. Aproape neobservată, puterea de calcul a computerelor creşte expo-nenţial şi accelerează eforturile de mecanizare a forţei de muncă, scrie Federico Pistono în comentariul “Roboţii îţi vor fura locul de muncă, dar e în regulă: Cum să supravieţuieşti colapsului economic şi să fii fericit”, pentru CNBC.
Teoriile economice convenţionale sugerează că pentru fiecare loc de muncă eliminat de tehnologie apar noi locuri de muncă şi noi sectoare economice, situaţie care a fost confirmată de-a lungul timpului. Când oamenii au părăsit fermele, au început să lucreze în fabrici, iar când a început mecanizarea fabricilor, s-au dezvoltat serviciile.
n prezent Însă, şomajul tehnologic, termen folosit pentru a descrie Înlocuirea permanentă a muncii umane de către maŞini, ro-boţi şi algoritmi, pare tot mai real, iar rădăcinile se află în natura exponenţială a tehnologiei.
Viteza computerelor (pe unitate de cost) s-a dublat la fiecare trei ani între 1910 şi 1950, s-a dublat la fiecare doi ani în-tre 1950 şi 1966, iar în prezent se dublează în fiecare an. Ceea ce costa sute de milioane de dolari şi ocupa o clădire în-treagă, acum poate fi ţinut în palmă pentru mai puţin de 100 de dolari, iar asta s-a întâm-plat în doar câteva decenii. Această natură exponenţială a tehnologiei are ramificaţii dincolo de viteza computerelor, iar domenii întregi sunt revolu-ţionate.
Sistemul computerizat cu inteligenţă artificială IBM Watson intră acum în sectorul medical, beneficiind de capacitatea de a înţelege limbajul natural, utilizat de oameni, dar beneficiind şi de funcţii de învăţare, care îi permit să funcţioneze ca sis-tem de suport pentru deciziile personalului medical.
Companii din întreaga lume intenţionează să se automatizeze complet folosind roboţi avansaţi pentru liniile de produc-ţie. Foxconn Technology, cel mai mare producător de electronice din lume, cu sediul în Taiwan, a instalat deja sute de mii de roboţi pentru a înlocui angajaţii umani, obiectivul fiind de a se îndrepta către un milion de maşini.
Canon, din Japonia, renunţă la personalul uman pe liniile de producţie, astfel că până în 2015 se va baza integral pe roboţi pentru producţia camerelor digitale. De asemenea, algoritmii scriu deja articole despre imobiliare, analize financiare şi ştiri despre evenimente sportive la un nivel calitativ greu de distins comparativ cu un jurnalist uman, afirmă Pistono.
Google a anunţat prima maşină complet autonomă în martie 2012, când un astfel de autovehicul a primit număr de în-matriculare din partea autorităţilor din statul Nevada. Experţii din domeniu au estimat că va trece un deceniu ca o altă companie să ajungă din urmă Google. Doi ani mai târziu, mulţi dintre marii producători auto au anunţat prototipuri şi se gândesc deja la eventuala comercializare.
O piscină interioară semi-olimpică, zonă de fitness, aerobic şi spinning de peste 700 de mp, baie de aburi, saună uscată, frigidarium, o piscină în aer liber şi jacuzii all seasons – sunt câteva dintre facilităţile noului Vitality Wellnes Club din nordul Capitalei, realizate în urma unei investiţii de patru milioane de euro. Clubul, întins pe o suprafaţă de 3.000 mp a fost realzat în cadrul complexului hotelier Ramada Plaza şi Ramada Parc şi deserveşte atât clienţii celor două hoteluri, cât şi persoanele care locuiesc în nordul Bucureştiului sau clienţii corporate care lucrează în această zonă.
Abonamentele la Vitality Wellness Club variază de la 110 euro /luna day time pâna la 1090 euro/an full time. Până la sfârşitul anului, reprezentanţii clubului estimează că se vor încheia în jur de 800 de abonamente
Vezi aici cum arată cel mai nou club de sănătate din Nordul Capitalei:
Dedeman Bacău, afacerea din retailul de bricolaj a fraţilor Pavăl din Bacău, a devenit în 2013 liderul companiilor create de antreprenori români, cu afaceri de 2.679 mil. lei (606 mil. euro) şi aproape 7.000 de angajaţi, depăşind pentru prima dată Oscar Downstream (Alin Niculae) şi Interagro SA (Ioan Niculae).
Interagro SA, compania din agricultură a lui Ioan Niculae, a fost liderul firmelor cu acţionariat majoritar românesc în 2012 şi 2011, poziţie pe care a mai ocupat-o şi RCS&RDS în 2010, dar şi Grup Servicii Petroliere în 2009, după cum arată datele centralizate de ZF.
„Îndrăznim să visăm la afaceri de un miliard de euro, dar atingerea acestui rezultat depinde de cât de bine va merge economia. Pentru următorii trei ani ne propunem să terminăm extinderea în România, în special în Bucureşti, unde vrem să ajungem la cea mai mare cotă de piaţă cu cel puţin şase magazine. Dar în următorii trei ani vom face şi un pas major în afara ţării. Extinderea reţelei este cea care ne-a permis să creştem, iar criza, prin ieftinirea terenurilor, ne-a ajutat în acest sens. A fost şansa noastră cu care probabil te întâlneşti o singură dată în viaţă“, a spus pentru ZF Dragoş Pavăl.
Topul companiilor controlate de antreprenori este un demers pe care ZF îl realizează încă din 2008 pe baza datelor de la Registrul Comerţului şi care ia în calcul doar entităţile fiscale şi nu grupurile.