BusinessMagazin

Tag: construire

  • Povestea antreprenorului care a construit la Cluj un grup de restaurante cu 500 de salariaţi şi afaceri de 10 milioane de euro

    Grupul de restaurante Marty din Cluj, controlat de antre­pre­norul ro­mân Marceluş Suciu, a ajuns la afa­ceri de 10 mil. euro anul trecut şi la un total de 500 de sa­la­riaţi. Pentru acest an an­tre­pre­norul şi-a bu­ge­tat o creş­­te­re de 20% a busi­ness­ului şi el vor­­beş­te des­pre ex­pan­siu­nea la nivel na­­ţio­nal, fie direct, fie în franciză.

    „Povestea a început în anul 2000, cu un restaurant Marty Caffe micuţ şi co­chet deschis pe Calea Moţilor în Cluj“, spune an­tre­­prenorul în­tr-unul dintre pri­me­le sale interviuri.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Povestea antreprenorului care a construit la Cluj un grup de restaurante cu 500 de salariaţi şi afaceri de 10 milioane de euro

    Grupul de restaurante Marty din Cluj, controlat de antre­pre­norul ro­mân Marceluş Suciu, a ajuns la afa­ceri de 10 mil. euro anul trecut şi la un total de 500 de sa­la­riaţi. Pentru acest an an­tre­pre­norul şi-a bu­ge­tat o creş­­te­re de 20% a busi­ness­ului şi el vor­­beş­te des­pre ex­pan­siu­nea la nivel na­­ţio­nal, fie direct, fie în franciză.

    „Povestea a început în anul 2000, cu un restaurant Marty Caffe micuţ şi co­chet deschis pe Calea Moţilor în Cluj“, spune an­tre­­prenorul în­tr-unul dintre pri­me­le sale interviuri.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Tunelurile ascunse din Bucureşti: Cum arată labirintul subteran construit în perioada interbelică şi consolidat apoi de Ceauşescu

    În grădina Cişmigiu există, spre exemplu, un loc numit La Cetate, unde se află ruinele unei mănăstiri ridicate de Iogofatul Văcărescu în 1756. Din incinta sa pornea cândva un tunel secret care lega Palatul Creţulescu de malul Dâmboviţei.

    Sub Palatul Golescu din apropierea stadionului Giuleşti se află un alt tunel subteran care ajunge pe malurile Dâmboviţei. Acesta ar fi fost folosit de Tudor Vladimirescu, relevă o serie de relatări de la 1826. Tunelurile late de trei metri şi înalte de doi erau folosite de haiducii care le dădeau bătăi de cap boierilor. ”La acea vreme haiduceau în zonă vestiţii Tunsu şi Grozea. Timp de mulţi ani, ei au băgat spaima în boierii din Bucureşti, în special în cei care aveau casele în zona actualei Şosele Panduri”, a precizat muzeograful Dan Fălcan.

    Se pare, însă, că cele mai multe tuneluri ascunse au fost construite de Nicolae Ceauşeşcu. Liderul comunist ar fi construit, în subteranele fostului Comitet Central, actualul Minister de Interne, un tunel nu prea lung care ducea la o cazarmă, spun militarii care au văzut aceste catacombe la Revoluţie.

    Cazarma subterană ar avea opt camere din care pornesc alte culoare. Unul dintre acestea duce la un buncăr situat la şapte metri adâncime. Se trece apoi de o uşă blindată şi se ajunge la un apartament spaţios. Militarii au găsit chiar şi o toaletă care se scurgea într-un râu subteran situat la circa 12 metri sub platforma din Piaţa Revoluţiei, spune Fălcan. Mai mult, ei ar fi găsit chiar şi un sistem de inundare a tunerilor pe care fugarii le-ar fi putut folosi pentru a inunda porţiuni ale labirintului în urma lor. Aceste tuneri ar avea acces la canalizarea oraşului, dar şi la Palatul Regal, Biserica Kretzulescu şi Magazinul Muzica.

    Cititi mai multe pe www.descopera.ro

  • Un grup social născut din criză: bărbaţii, în căutarea „trupului perfect“

    Concluzia aparţine unui grup de cercetători din Marea Britanie, de la Universitatea Angliei de Est; aceştia sugerează că drumul tradiţional către succes şi putere a fost erodat în această perioadă de austeritate, iar tinerii au început să descopere alte valori.

    „De la criza financiară din 2008, am putut observa o creştere a numărului bărbaţilor tineri care împărtăşesc pe reţelele sociale imagini cu trupurile lor bine antrenate”, remarcă Jamie Hakim, autorul lucrării „Spornosexualul: contradicţiile afective ale operei masculine în cultura digitală neoliberală”.

    Hakim, lector la Universitatea Angliei de Est, spune că evoluţia economică nefavorabilă i-a împins pe bărbaţii tineri să se bazeze pe trupurile lor pentru a-şi dovedi valoarea în societate. Teoretic, aşa-numita „spornosexualitate” este un răspuns la schimbările de ordin material generate de austeritatea neoliberală.

    Mai precis, termenul „spornosexual” derivă din termenii englezi „sports star” şi „porn star” şi a fost inventat în iulie 2014 de comentatorul sportiv Mark Simmons. Într-un articol realizat pentru Daily Telegraph, Simmons a vorbit despre numărul tot mai mare de bărbaţi care merg la sală din motive superficiale, legate de imagine, şi nu de unele asociate cu beneficii din punctul de vedere al sănătăţii.

    Dacă vi se pare ciudată alăturarea sportului şi a pornografiei, explicaţia ar fi următoarea: spornosexualii urmăresc sport (disciplinele masculine, în marea parte a cazurilor) pentru a admira trupurilor bine făcute ale atleţilor de performanţă. Cât despre pornografie, Simpson nu dă prea multe explicaţii.

    Dacă metrosexualii aveau ca principal obiect de interes vestimentaţia, în cazul spornosexualului este vorba de trupul său. Pe scurt, autorul descrie grupul social ca „un bărbat obsedat de selfie-uri, hiperactiv în social media şi cu o anume dependenţă faţă de sport şi pornografie”, după cum scriu cei de The Telegraph. Dacă atunci când vorbeam despre metrosexuali ne refeream la acei bărbaţi care au grijă în exces de felul în care arată, ajungând de multe ori să lase o „vibraţie” mai mult feminină, spornosexualii sunt, într-o anumită măsură, varianta 2.0 a celor mai-sus menţionaţi. Sunt urmaşii celor care i-au avut ca idoli pe Beckham sau Cristiano Ronaldo, cei care merg la sală mai des decât la masă şi care cunosc denumirile tuturor muşchilor de pe braţ şi antebraţ, continuă publicaţia britanică.

    Hakim a analizat o serie de date obţinute între 2006 şi 2013, ce arătau o creştere anuală impresionantă a numărului de bărbaţi cu vârste între 16 şi 25 de ani care frecventează în mod regulat sălile de fitness. Pentru aceeaşi perioadă de timp, compania de consultanţă Nielsen a descoperit că vânzările suplimentelor nutriţionale folosite pentru eliminarea grăsimilor şi creşterea masei musculare au crescut cu 40% în Marea Britanie.

    În fine, Jamie Hakim a ajuns la concluzia că acest grup demografic produce şi consumă materiale print sau digitale legate de culturism. Spre exemplu, ediţia tipărită a Men’s Health a devenit cea mai vândută revistă pentru bărbaţi în 2009, livrând un tiraj de două ori mai mare decât cel al principalului competitor, GQ. Iar asta într-o perioadă în care industria de print se afla în scădere.

    Studiul mai explică modul în care bărbaţii tineri încearcă să construiască un brand în jurul propriei imagini, folosind în mod inteligent reţelele sociale şi oportunităţile ivite din această zonă. Asta presupune însă un volum destul de mare de muncă, iar rezultate nu vor veni prea repede, remarcă autorul. Este nevoie de foarte mult timp rezervat exerciţiilor, pentru ca imaginea creată să nu fie în niciun moment alterată. Având însă puţine alte opţiuni în mediul economic actual, aceşti bărbaţi tineri se văd obligaţi să păstreze rutina.

    „Creşterea numărului de imagini distribuite pe reţele sociale a început prin 2008, odată cu apariţia efectelor crizei financiare. Nu este o coincidenţă”, crede Hakim. „Politicile economice actuale favorizează adâncirea inegalităţii sociale, mai ales pentru cei născuţi după 1980, cu preţuri exorbitante ale caselor, lipsa unor anagajamente pe termen lung, costuri educaţionale uriaşe şi, în general, prea multe obstacole pe drumul siguranţei financiare.”

    Cercetătorul mai spune că proiecţia a ceea ce constituie „o viaţă bună” a devenit atât de spectaculoasă, încât reduce meritele celor care reuşesc să îşi construiască o carieră tradiţională de succes.

    În urma mai multor interviuri în compania tinerilor care merg în mod regulat la sala de fitness şi care au reuşit să construiască un brand din asta, Jaime Hakim a aflat cât de importantă este percepţia celor din jur vizavi de imaginile pe care ei le distribuie. „Aceşti tineri continuă să urmărească activ obiectivele de fitness pe care şi le-au setat deoarece bucuria acumulării de capital spornosexual reprezintă una dintre ultimele motive de satisfacţie în societatea britanică de astăzi.” Cât de mult o să mai auzim termenul „spornosexual” rămâne de văzut. Trendul, însă, câştigă tot mai mulţi adepţi pe zi ce trece.

  • Fabrici zombi şi oraşe fără viaţă: cum arată zeci de regiuni din China

    China este un centru de putere de neegalat în economia mondială. Pentru ultimele trei decenii, creşterea sa a depăşit- o pe cea a tuturor celorlalte naţiuni. Industrii întregi care au necesitat zeci de ani să se maturizeze în Occident, aici au apărut în doar câţiva ani. O mare parte din această activitate are loc în zone industriale desemnate, unde oraşe au fost construite de la zero pentru a permite lucrătorilor din mediul rural să fie o parte a boom-ului. Între 1984 şi 2010, numărul construcţii din China a crescut de aproape cinci ori – de la 3,413 mile pătrate (8.842 km patrati) la 16,126 mile pătrate (41.768 km patrati). Pentru a construi aceste noi zone urbane, China a folosit mai mult beton în trei ani, între 2011 şi 2013, decât a folosit SUA în secolul al XX-lea.

    Cu toate acestea, chiar şi în a doua cea mai mare economie din lume, rata de dezvoltare a depăşit cererea. Confruntându-se cu scăderea preţurilor şi creşterea preţului de vânzare – parţial din cauza supraproducţiei – Guvernul chinez a trebuit să intervină pentru a reduce avântul unor industrii, iar cest lucru a însemnat concedieri în masă. În zona Hebei, o provincie din nord, care înconjoară Beijing, impactul a fost foarte dificil. Aceasta a fost cândva o regiune înfloritoare, mult timp considerată centura de oţel a ţării. Multe dintre fabricile sale de stat au fost închise, însă acum zona este goală; pe de altă parte, morile de oţel cu capital privat se luptă pentru a supravieţui. Aceeaşi soartă s-a abătut asupra altor sectoare, creând aşa-numitele „fabrici zombie” din întreaga ţară.

    În China, trecerea de la industrii cum ar fi producţia de oţel la electronică, telecomunicaţii şi biotehnologie a avut loc  foarte repede. Europa şi Statele Unite ale Americii a suferit o schimbare similară de-a lungul mai multor decenii, timp în care industriile s-au extins şi au ajuns la maturizare. Revoluţia „high-tech” a Chinei a durat doar câţiva ani. Pe de altă parte, încercările Guvernului de a restructura economia a dus la aceste schimbări, iar sectoare precum mineritul, producţia de oţel şi de fabricare a cimentului au suportat greul pierderilor de locuri de muncă.

    În oraşele Changzhi şi Luliang, aproape de râul Galben, în provincia de nord Shanxi, fabricile de ciment, care nu au reuşit să supravieţuiască acestor schimbări sunt acum goale. Altele, mutilate de datorii şi de vânzări scăzute, se străduiesc doar să plătească cu împrumuturile uriaşe luate pentru construcţii atunci când vremurile erau bune. Unitaţile de producţie care angajau mai mult de 1.000 de muncitori cândva,  funcţionează acum cu un personal schelet de mai puţin de 100 de persoane.  Acest peisaj industrial şi-a lăsat amprenta asupra oraşelor construite pentru muncitorii migranţi, iar aceste zone urbane mari au devenit, aşa –zisele „oraşe fantomă”, care au fost lăsate neocupate atunci când muncitorii din mediul rural nu au mai apărut. De asemenea, mulţi dezvoltatori au intrat în faliment, lăsând incompletă dezvoltarea acestor locuinţe.

    Un studiu realizat de chinezi a identificat 50 de regiuni uriaşe din întreaga ţară în care locuinţele rezidenţiale nou- construite sunt, în mare parte, nelocuite. Un exemplu ar fi Kangbashi, un cartier nou în oraşul Ordos, construit în 2006 pentru a sprijini industria cărbunelui ce urma să înflorească în zonă. Kangbashi ar putea găzdui 300.000 de persoane, dar numai 10% dintre reşedinţe sale sunt ocupate. Altele ar fi Suzhou City dinChangshu, Erdos City din Dongsheng District şi Tongliao City din Horqin District – blocuri întregi de apartamente, centre comerciale, parcuri şi piaţete sunt goale, aşteptând locuitorii să sosească. 

  • Veste bună pentru tinerii care vor să îşi construiască o casă în 2017. Vezi ce ajutor primesc de la stat

    Regulile pentru acordarea gratuită de teren pentru construirea unei case sunt incluse, în momentul de faţă, în Legea nr. 15/2003 privind sprijinul acordat tinerilor pentru construirea unei locuinţe proprietate personală.

    Persoanele care au o vârstă cuprinsă între 18 şi 35 de ani au posibilitatea de a cere autorităţilor locale atribuirea unei suprafeţe de teren, în vederea construirii unei locuinţe proprii. Practic, terenul este acordat pentru folosinţă gratuită, atât timp cât există casa pe el, însă acesta poate fi cumpărat ulterior de la stat.

    “Prezenta lege reglementează regimul atribuirii, la cerere, tinerilor cu vârsta cuprinsă între 18 şi 35 de ani a unei suprafeţe de teren, din terenurile aflate în domeniul privat al unităţilor administrativ-teritoriale, pentru construirea unei locuinţe proprietate personală. Atribuirea terenului se face în folosinţă gratuită pe durata existenţei locuinţei proprietate personală, în limita suprafeţelor disponibile, prin hotărâre a consiliului local al comunei, oraşului, municipiului sau sectorului municipiului Bucureşti în care este situat terenul”, prevede actul normativ, cu precizarea că atribuirea terenurilor este făcută într-o anumită ordine de prioritate, în funcţie de criteriile aprobate de fiecare consiliu local.

    Suprafeţele terenurilor solicitate de tineri sunt acordate ţinându-se cont de localitatea despre care este vorba. Astfel, pentru municipii şi sectoarele Bucureştiului, suprafaţa minimă ce poate fi atribuită este de 150 de metri pătraţi, iar cea maximă – de 300 de metri pătraţi. În cazul oraşelor, suprafeţele variază între 250 şi 400 mp, în timp ce în comune şi în sate suprafeţele variază între 250 şi 1.000 mp.

    Fiecare localitate trebuie să inventarieze anual terenurile ce pot fi atribuite tinerilor, să le valideze prin hotărâre a consiliului local şi apoi să informeze cetăţenii cu privire la acestea, prin afişare la sediul consiliului local, după cum se arată în normele pentru aplicarea Legii nr. 15/2003.

    Tinerii nu trebuie să deţină casă sau teren

    Pentru a putea cere teren gratuit de la stat, tinerii trebuie să aibă cel puţin 18 şi cel mult 35 de ani. Iar la data depunerii şi la data rezolvării solicitării nu trebuie să fie proprietari ai unei locuinţe sau ai unui teren destinat construirii unei case, indiferent în ce localitate ar fi acestea. Totuşi, de reţinut este că autorităţile locale au dreptul să stabilească şi unele criterii suplimentare.

    Cererea de atribuire a terenului se poate depune, conform Legii nr. 15/2003, la consiliul local al comunei, oraşului, municipiului sau sectorului municipiului Bucureşti în care îşi are domiciliul solicitantul şi trebuie să conţină prenumele, numele şi domiciliul acestuia. Pe lângă acest document (al cărui model este anexat articolului), tinerii mai trebuie să depună:

    o copie a certificatului de naştere;
    o copie a cărţii de identitate;
    o declaraţie pe propria răspundere din care să reiasă că solicitantul nu deţine/n-a deţinut în proprietate o locuinţă/un teren destinat construirii unei locuinţe;
    o declaraţie similară, însă care se depune la data rezolvării cererii.

     

    Cititi mai multe pe www.avocatnet.ro

  • Citeşte în noul număr Business Magazin din 27 februarie 2017

    COVER STORY: Nu te opri niciodată din alergat!

    Sportiv de performanţă, membru al armatei israeliene, contabil, senior manager într-o companie de audit şi CEO al altei companii: Tal Lahav a reuşit să le facă pe toate. Acum este CEO al New Kopel în România şi povesteşte care au fost cele mai importante momente din cariera sa. dar şi ce planuri are pentru compania pe care o conduce.

    TEHNOLOGIE: Ultima linie de apărare

    INTERNAŢIONAL: Bancherii care au măsluit cel mai important indicator

     
    ANTREPRENORIAT: Cum se coace profitul la Timişoara
     

    LIFESTYLE: Gustul pe mai multe paliere

     

    Începând din 17 septembrie 2012, revista Business Magazin se distribuie în exclusivitate în reţelele Inmedio şi Relay sau pe bază de abonament.

  • Veste bună pentru tinerii care vor să îşi construiască o casă în 2017. Vezi ce ajutor primesc de la stat

    Regulile pentru acordarea gratuită de teren pentru construirea unei case sunt incluse, în momentul de faţă, în Legea nr. 15/2003 privind sprijinul acordat tinerilor pentru construirea unei locuinţe proprietate personală.

    Persoanele care au o vârstă cuprinsă între 18 şi 35 de ani au posibilitatea de a cere autorităţilor locale atribuirea unei suprafeţe de teren, în vederea construirii unei locuinţe proprii. Practic, terenul este acordat pentru folosinţă gratuită, atât timp cât există casa pe el, însă acesta poate fi cumpărat ulterior de la stat.

    “Prezenta lege reglementează regimul atribuirii, la cerere, tinerilor cu vârsta cuprinsă între 18 şi 35 de ani a unei suprafeţe de teren, din terenurile aflate în domeniul privat al unităţilor administrativ-teritoriale, pentru construirea unei locuinţe proprietate personală. Atribuirea terenului se face în folosinţă gratuită pe durata existenţei locuinţei proprietate personală, în limita suprafeţelor disponibile, prin hotărâre a consiliului local al comunei, oraşului, municipiului sau sectorului municipiului Bucureşti în care este situat terenul”, prevede actul normativ, cu precizarea că atribuirea terenurilor este făcută într-o anumită ordine de prioritate, în funcţie de criteriile aprobate de fiecare consiliu local.

    Suprafeţele terenurilor solicitate de tineri sunt acordate ţinându-se cont de localitatea despre care este vorba. Astfel, pentru municipii şi sectoarele Bucureştiului, suprafaţa minimă ce poate fi atribuită este de 150 de metri pătraţi, iar cea maximă – de 300 de metri pătraţi. În cazul oraşelor, suprafeţele variază între 250 şi 400 mp, în timp ce în comune şi în sate suprafeţele variază între 250 şi 1.000 mp.

    Fiecare localitate trebuie să inventarieze anual terenurile ce pot fi atribuite tinerilor, să le valideze prin hotărâre a consiliului local şi apoi să informeze cetăţenii cu privire la acestea, prin afişare la sediul consiliului local, după cum se arată în normele pentru aplicarea Legii nr. 15/2003.

    Tinerii nu trebuie să deţină casă sau teren

    Pentru a putea cere teren gratuit de la stat, tinerii trebuie să aibă cel puţin 18 şi cel mult 35 de ani. Iar la data depunerii şi la data rezolvării solicitării nu trebuie să fie proprietari ai unei locuinţe sau ai unui teren destinat construirii unei case, indiferent în ce localitate ar fi acestea. Totuşi, de reţinut este că autorităţile locale au dreptul să stabilească şi unele criterii suplimentare.

    Cererea de atribuire a terenului se poate depune, conform Legii nr. 15/2003, la consiliul local al comunei, oraşului, municipiului sau sectorului municipiului Bucureşti în care îşi are domiciliul solicitantul şi trebuie să conţină prenumele, numele şi domiciliul acestuia. Pe lângă acest document (al cărui model este anexat articolului), tinerii mai trebuie să depună:

    o copie a certificatului de naştere;
    o copie a cărţii de identitate;
    o declaraţie pe propria răspundere din care să reiasă că solicitantul nu deţine/n-a deţinut în proprietate o locuinţă/un teren destinat construirii unei locuinţe;
    o declaraţie similară, însă care se depune la data rezolvării cererii.

     

    Cititi mai multe pe www.avocatnet.ro

  • Un grup social născut din criză: bărbaţii, în căutarea „trupului perfect“

    Concluzia aparţine unui grup de cercetători din Marea Britanie, de la Universitatea Angliei de Est; aceştia sugerează că drumul tradiţional către succes şi putere a fost erodat în această perioadă de austeritate, iar tinerii au început să descopere alte valori.

    „De la criza financiară din 2008, am putut observa o creştere a numărului bărbaţilor tineri care împărtăşesc pe reţelele sociale imagini cu trupurile lor bine antrenate”, remarcă Jamie Hakim, autorul lucrării „Spornosexualul: contradicţiile afective ale operei masculine în cultura digitală neoliberală”.

    Hakim, lector la Universitatea Angliei de Est, spune că evoluţia economică nefavorabilă i-a împins pe bărbaţii tineri să se bazeze pe trupurile lor pentru a-şi dovedi valoarea în societate. Teoretic, aşa-numita „spornosexualitate” este un răspuns la schimbările de ordin material generate de austeritatea neoliberală.

    Mai precis, termenul „spornosexual” derivă din termenii englezi „sports star” şi „porn star” şi a fost inventat în iulie 2014 de comentatorul sportiv Mark Simmons. Într-un articol realizat pentru Daily Telegraph, Simmons a vorbit despre numărul tot mai mare de bărbaţi care merg la sală din motive superficiale, legate de imagine, şi nu de unele asociate cu beneficii din punctul de vedere al sănătăţii.

    Dacă vi se pare ciudată alăturarea sportului şi a pornografiei, explicaţia ar fi următoarea: spornosexualii urmăresc sport (disciplinele masculine, în marea parte a cazurilor) pentru a admira trupurilor bine făcute ale atleţilor de performanţă. Cât despre pornografie, Simpson nu dă prea multe explicaţii.

    Dacă metrosexualii aveau ca principal obiect de interes vestimentaţia, în cazul spornosexualului este vorba de trupul său. Pe scurt, autorul descrie grupul social ca „un bărbat obsedat de selfie-uri, hiperactiv în social media şi cu o anume dependenţă faţă de sport şi pornografie”, după cum scriu cei de The Telegraph. Dacă atunci când vorbeam despre metrosexuali ne refeream la acei bărbaţi care au grijă în exces de felul în care arată, ajungând de multe ori să lase o „vibraţie” mai mult feminină, spornosexualii sunt, într-o anumită măsură, varianta 2.0 a celor mai-sus menţionaţi. Sunt urmaşii celor care i-au avut ca idoli pe Beckham sau Cristiano Ronaldo, cei care merg la sală mai des decât la masă şi care cunosc denumirile tuturor muşchilor de pe braţ şi antebraţ, continuă publicaţia britanică.

    Hakim a analizat o serie de date obţinute între 2006 şi 2013, ce arătau o creştere anuală impresionantă a numărului de bărbaţi cu vârste între 16 şi 25 de ani care frecventează în mod regulat sălile de fitness. Pentru aceeaşi perioadă de timp, compania de consultanţă Nielsen a descoperit că vânzările suplimentelor nutriţionale folosite pentru eliminarea grăsimilor şi creşterea masei musculare au crescut cu 40% în Marea Britanie.

    În fine, Jamie Hakim a ajuns la concluzia că acest grup demografic produce şi consumă materiale print sau digitale legate de culturism. Spre exemplu, ediţia tipărită a Men’s Health a devenit cea mai vândută revistă pentru bărbaţi în 2009, livrând un tiraj de două ori mai mare decât cel al principalului competitor, GQ. Iar asta într-o perioadă în care industria de print se afla în scădere.

    Studiul mai explică modul în care bărbaţii tineri încearcă să construiască un brand în jurul propriei imagini, folosind în mod inteligent reţelele sociale şi oportunităţile ivite din această zonă. Asta presupune însă un volum destul de mare de muncă, iar rezultate nu vor veni prea repede, remarcă autorul. Este nevoie de foarte mult timp rezervat exerciţiilor, pentru ca imaginea creată să nu fie în niciun moment alterată. Având însă puţine alte opţiuni în mediul economic actual, aceşti bărbaţi tineri se văd obligaţi să păstreze rutina.

    „Creşterea numărului de imagini distribuite pe reţele sociale a început prin 2008, odată cu apariţia efectelor crizei financiare. Nu este o coincidenţă”, crede Hakim. „Politicile economice actuale favorizează adâncirea inegalităţii sociale, mai ales pentru cei născuţi după 1980, cu preţuri exorbitante ale caselor, lipsa unor anagajamente pe termen lung, costuri educaţionale uriaşe şi, în general, prea multe obstacole pe drumul siguranţei financiare.”

    Cercetătorul mai spune că proiecţia a ceea ce constituie „o viaţă bună” a devenit atât de spectaculoasă, încât reduce meritele celor care reuşesc să îşi construiască o carieră tradiţională de succes.

    În urma mai multor interviuri în compania tinerilor care merg în mod regulat la sala de fitness şi care au reuşit să construiască un brand din asta, Jaime Hakim a aflat cât de importantă este percepţia celor din jur vizavi de imaginile pe care ei le distribuie. „Aceşti tineri continuă să urmărească activ obiectivele de fitness pe care şi le-au setat deoarece bucuria acumulării de capital spornosexual reprezintă una dintre ultimele motive de satisfacţie în societatea britanică de astăzi.” Cât de mult o să mai auzim termenul „spornosexual” rămâne de văzut. Trendul, însă, câştigă tot mai mulţi adepţi pe zi ce trece.

  • Două românce au pornit în joacă o afacere în casă, iar acum câştigă peste 100.000 de euro din vânzarea produselor

    Panacea Urban Apothecary s-a născut din pasiunea pentru cosmetice de calitate a două tinere fără experienţă, dar cu ascuţit simţ antreprenorial. Sabrina Marinescu tocmai se întorsese din Paris, unde încheiase cinci ani de studii în comunicare, modă şi artă, dar şi câteva internshipuri în aria brandingului de lux. Pe de altă parte, Maria Ianoş, prietena şi actuala asociată a Sabrinei, absolvise facultatea de farmacie, iar în timpul liber realiza creme. În timpul unui prânz, la o discuţie în care s-au pus la curent cu cele mai recente activităţi şi pasiuni, tinerele şi-au dat seama că au în comun o pasiune pe care ar putea să o valorifice: cosmeticele.

    „Total ad hoc, ne-a venit ideea de a face ceva împreună, să creăm un brand. Am pornit efectiv gândindu-ne că o să facem nişte creme în bucătărie şi le vom vinde între prieteni”, povesteşte Sabrina Marinescu. Au cumpărat materii prime – ca uleiuri şi seminţe – şi au început să le mixeze acasă. Reacţiile celor din jur le-au încurajat să continue: „Ne-am cremuit, toată lumea era încântată, dar compoziţiile erau destul de simple – nişte uleiuri cu nişte vitamine, nimic foarte elaborat. Foarte bune, de altfel, pentru că realist vorbind, din naivitate şi din dorinţa de a face cremele cele mai bune, noi puneam concentraţiile cele mai mari, uleiurile cele mai scumpe etc.”, spune aceasta. Ulterior au aflat că acest lucru nu prea se face în industrie, iar crema lor ar costa mult dacă ar trebui să o producă standardizat. Au început colaborarea cu o fabrică, cu care lucrează şi astăzi. „Fiind la început ne-am zbătut foarte mult, am fost foarte perfecţioniste; cred că numai pe logo ne-am chinuit cam o lună să ajungem la ceva ce ne convine. Acum nu aş mai face acelaşi lucru, dar pe de altă parte nu ne pare rău, fiindcă am primit laude de la companii de renume, precum Estée Lauder şi alţii”, spune tânăra antreprenoare.

    De la idee până când au scos efectiv cremele pe piaţă a durat cam doi ani, pentru că, spune tânăra, s-au lovit de multe alte lucruri în afară de ceea ce ştiau ele să facă, mai exact producţie şi branding. Pas cu pas, sau „cu lumânarea”, după cum spune ea însăşi râzând, au reuşit să lanseze oficial Panacea Urban Apothecary. Investiţia iniţială, de-a lungul primilor doi ani a fost de 20.000 de euro, fonduri proprii provenite de la familiile lor. Din cauză că nu aveau nici buget, nici capacitate de a face mai multe linii cosmetice, s-au hotărât să se axeze pe trei creme. Una este o cremă antiîmbătrânire şi pentru ten uscat, alta este pentru ten normal şi piele sensibilă, iar a treia se adresează tenului gras, uşor acneic. Suma investită iniţial nu a fost îndeajuns încât să poată realiza o gamă întreagă de produse încă de la lansare, astfel că s-au focusat pe cele trei produse de îngrijire a tenului. După un an, vânzările înregistrate au fost cât se poate de bune: au rămas, efectiv, fără stocuri. Au folosit câştigurile pentru a mai adăuga încă două produse – un demachiant şi o loţiune tonică – ajungând la cinci produse marca Panacea Urban Apothecary. „Evident, ne-am lovit între timp de multe greutăţi, dar am avut norocul ca ai noştri să ne sprijine şi să ne înţeleagă. Până la urmă a fost un experiment, iar dacă nu ne pricepeam, nu puneam pasiune sau pur şi simplu nu aveam noroc, putea să se termine prost. Din fericire, nu s-a terminat prost. Nici nu s-a terminat!”, spune ea zâmbind.

    După câţiva ani, o altă prietenă a Sabrinei – Irina Culeţu – a decis să renunţe la jobul stabil pe care îl avea şi să meargă pe drumul antreprenoriatului. „După ce am participat la un târg în Italia, ne-a venit ideea să facem suplimente alimentare naturale. O mare parte din ceea ce pui pe piele se pierde şi doar un mic procentaj se absoarbe. De aceea, cel mai eficient este să înghiţi acele substanţe adjuvante”, explică tânăra antreprenoare. În scurt timp, s-au gândit şi la un plan pentru noul proiect şi au aplicat pentru fonduri europene; au obţinut 25.000 de euro. „Pentru fonduri trebuie să ai toate piesele puzzle-ului puse, să îl prezinţi cuiva frumos ambalat şi acea persoană să-ţi dea ok-ul”, spune Sabrina Marinescu. Mai întâi s-au documentat temeinic; „de obicei, pentru fonduri îţi trebuie un consultant, însă noi nu puteam da câteva mii de euro cuiva pentru ceva de care nu eram sigure că va merge. Aşa că ne-am descurcat singure, iar Irina a ţinut efectiv partea de contabilitate, a stat nopţile, a făcut planul pe cinci ani”, povesteşte tânăra. În martie 2016 au lansat şi marca The Food Project, care conţine patru suplimente alimentare, complementare liniei de îngrijire cosmetică: Skin Elixir (ajută la regenerarea pielii), The Body Supplement (pentru cei care vor să slăbească), The Detox Wonder (pentru îmbunătăţirea metabolismului şi a digestiei) şi The Happiness Formula (pentru energie şi stare de bine). Acestea conţin ingrediente simple, din natură, pe care toată lumea le cunoaşte, dar le ocoleşte de dragul tehnologiei, ţine să precizeze antreprenoarea.