Tag: lectura

Nu este vorba aici despre inşi cu ochii în ecranul mobilului, sau despre schimbul de generaţii sau alte imagini repetitive de acest fel, ci despre schimbările majore care apar şi care par acum generate de imaginaţia scriitorilor de ficţiune ştiinţifică. Veţi putea citi în acest număr al revistei cum jumătate din locurile de muncă din Statele Unite prezintă riscuri de a fi automatizate, preluate de roboţi (sunt singura naţie care discută deschis şi mult pe temă, de unde şi datele furnizate). Nu este vorba de domenii unde este nevoie de o implicare umană profundă, cum este medicina, şi nu mai este vorba de cele mai ameninţate categorii de lucrători, cum sunt lucrătorii la bandă din depozite şi fabrici; devin din ce în ce mai vulnerabili, cum este şi de aşteptat, şoferii de taxi şi de camioane, dar şi profesii ce aparţin de gulerele albe, cum sunt contabilii, jurnaliştii sau analiştii de date de pe Wall Street. Investiţiile în tehnologie cu aplicaţii în zona financiară s-au triplat între 2013 şi 2014 la 12,2 miliarde de dolari.

Au apărut programe care iau decizii legate de credite, în baza unei varietăţi de date, filtrate şi analizate, despre debitor. Un funcţionar bancar s-ar baza pe un simplu punctaj şi pe o verificare de background. Consilierii roboţi creează portofolii de investiţii personalizate, luând locul brokerilor de acţiuni şi specialiştilor financiari. Tranzacţiile electronice nu mai sunt o noutate chiar aşa de mare pe pieţele financiare, derulându-se într-un ritm inaccesibil oamenilor, de mii pe secundă.

Orice administraţie întreagă la minţi ar trebui să se pregătească pentru aşa ceva; unii o şi fac, pentru că în Suedia sau în Coreea de Sud există ministere specializate în problematica viitorului şi planificarea acestuia. Câteva detalii: nu este vorba de planuri cincinale, ci pe decenii înainte. Şi nu este vorba numai de economie sau de slujbe şi roboţi, ci de un întreg ansamblu de fenomene: o nuanţare a globalizării, noi tratate economice, o diluare a identităţilor naţionale şi o polarizare accentuată a societăţii, instituţii financiare internaţionale cărora li s-a redus influenţa, o economie globală condusă nu de mâna invizibilă a lui Adam Smith, ci de multinaţionale şi de state. Fiecare mişcare de acest tip – şi ce am enumerat sunt cele mai evidente, mai palpabile – ar trebui analizate de comitete multidisciplinare, de sociologi, economişti şi de artişti, care să pregătească trecerea naţiei peste pragul celei de-a patra revoluţii industriale.

Cred că un om politic adevărat trebuie să pună astăzi nişte seminţe şi să fie conştient că nu va mânca fructele. Şi o să dau un exemplu pe care l-am mai invocat, dar care se potriveşte cât se poate de bine: oraşul indian Bangalore este un Silicon Valley asiatic, cu o economie de  miliarde de dolari şi cu 10.000 de milionari. Înainte de a avea atâţia milionari, Bangalore era un oraş exotic şi atât. La un moment a venit acolo o trupă de trimişi ai lui Jack Welch de la General Electric, care voia musai scăderi de costuri, iar software-ul produs de indieni tocmai acest lucru asigura.

La aeroport erau aşteptaţi de câteva maşini oficiale, limuzine impozante, negre, de producţie locală. Delegaţii americani urcă, coloana începe să meargă, soare, pitoresc, amabilităţi, deodată se aude o bufnitură puternică şi coloana se opreşte; ce să vezi? Capota unei maşini din cele negre şi oficiale se deschisese în timpul mersului şi din cauza curentului de aer se proptise zdravăn în parbriz. S-au evaporat instantaneu şi soarele şi pitorescul şi amabilităţile, iar americanii s-au privit pe furiş: “…aici am venit noi să cumpărăm software?”. Nu numai că au venit, dar au şi rămas. Dar temelia miliardelor de astăzi ale oraşului Bangalore a fost pusă de lideri politici ai statului indian Karnataka, între 1970 şi 1976, pe vremea când managerii lumii occidentale îşi puneau flori în păr şi ţipau la festivaluri rock. Lideri politici indieni care prin 1970 visau dezvoltarea unor oraşe ale electronicii şi nişte şefi de guvern care în 1976 chiar înfiinţau Electronics City în Bangalore; iar roadele muncii lor au fost culese decenii mai târziu.

De aia zic, Ministerul Viitorului este cel mai necesar minister al momentului.

„Fier şi cărbune“, de William Bell Scott