BusinessMagazin

Tag: istorie

  • Cel mai puternic câine din istorie

    Primit drept cadou de la şeful său de cabinet, Martin Bormann, Blondi avea să fie unul dintre cele mai apropiate fiinţe ale liderului nazist, chiar şi după ce şi-a mutat sediul central în buncărul de sub cancelaria Reichului de la începutul anului 1945. Câinele avea acces şi în dormitorul lui Adolf Hitler, iar cei doi petreceau ore bune împreună, fiind, după cum spunea chiar el “unul dintre puţinele momentele de relaxare”.

    Potrivit Dailymail, Hitler spera ca animalele să poată comunica cu liderii SS şi a sprijinit o şcoală specială prin care să-i antreneze să vorbească. Oficialii nazişti recrutau aşa numiţii câini educaţi de pe întreg teritoriul Germaniei şi îi antrenau să depisteze semnale folosindu-şi labele. Se spune că unii câini reuşeau să imite vocea umană, iar unul chiar răspunea cu “Mein Furher” la întrebarea “cine e Adolf Hitler”. Despre un alt câine se spune că ar fi scris poezii. Scopul final al antrenării lor era ca animalele să fie folosite în război alături de serviciile secrete. Doctorul Jan Bodenson, de la universitatea din Cardiff, îi numea, într-un raport de cercetare, “câini unici” sau “câinii incredibili ai istoriei”.

    Şcoala din instruire se numea Tier-Sprechschule ASRA şi se afla lângă Hanovra. Condusă de Margarethe Schmitt, a fost inaugurată în 1930 şi a funcţionat şi pe toată durata războiului. Terrierul Rolf vorbea prin apăsarea unei tastaturi cu laba, fiecare literă a alfabetului fiind reprezentată de un număr de apăsări. Câinele ar fi învăţat limbi străine, religie şi ar fi scris şi poezii. Tot Rolf şi-ar fi exprimat intenţia de a se alătura armatei germane – pentru că nu îi plăceau francezii. Un altul pe nume Don imita adesea vocea umană fiind suprins când se adresa unui om imitând cuvintele “Mi-e foame! Vreau prăjituri!”.

    Înainte ca Hitler să se sinucidă, în 30 aprilie 1945, i-a ordonat medicului Werner Haase să testeze pastilele pe Blondi, ca să se asigure că otrăvurile nu erau false. Cei doi au murit în aceeaşi zi. Există informaţii potrivit cărora cele mai mari două iubiri ale Fuhrerului erau Germania – “cu care era şi căsătorit” – şi Blondi, câinele care nu avea să-l trădeze niciodată.

  • ZF la 14 ani: România este mai colorată şi mai puternică, dar plină de datorii. 14 indicatori şi 14 evenimente care arată ce a făcut economia în aceşti ani

    Ce spun despre România 14 indicatori economici şi 14 evenimente selectate de Ziarul Financiar care au descris şi marcat această perioadă de la lansarea ZF şi până în prezent? Că, inexorabil, ţara se mişcă şi devine mai colorată. Salariile sunt mai bune, exporturile sunt mai puternice, veniturile la buget sunt de 5-6 ori mai mari, telefoanele mobile sunt pe toate drumurile, iar o călătorie în Occident nu mai e un mit, ci e (aproape) ca şi un drum la Ploieşti pentru milioane de români. Dar şi că datoria publică şi cea externă cresc necontenit, că investiţiile străine şi remiterile românilor care muncesc în străinătate mai scârţâie – este adevărat. În 1998, salariul mediu net era de 110 euro. Azi este 350 de euro. Mai e drum lung până la 2.200 de euro cât este în Franţa, dar o triplare în 14 ani nu e rea. De ce nu au urmat aceeaşi evoluţie ca a exporturilor este de fapt întrebarea, pentru că exporturile erau de 7,4 miliarde de euro în 2008 şi azi sunt de 45 de miliarde de euro, deci au crescut de şase ori.

    Mai multe pe zf.ro

  • Cum au ajuns pisicile să umple galeriile de artă (GALERIE FOTO)

    O primă expoziţie, deschisă până la 6 ianuarie la The Photographers’ Gallery din Londra, este dedicată aşa-numitelor “lolcats”, imagini cu pisici însoţite de explicaţii foto amuzante, care circulă pe internet. Mai mult decât atât însă, curatorii au dorit să înfăţişeze o istorie în toată regula a fotografiilor inspirate de pisici, începând de la colecţia “The Brighton Cats” a fotografului britanic Harry Pointer (1870-1880) şi până la creativitatea unor fotografi contemporani care practic nici nu mai pozează pisici, ci folosesc pisicile sau elemente anatomice ale acestora exclusiv simbolic pentru compoziţiile lor.

    Cum au ajuns pisicile să umple galeriile de artă (GALERIE FOTO)

    O a doua expoziţie, care urmează a se deschide în ianuarie la Bristol, se intitulează “Reigning Cats and Dogs” şi prezintă picturi şi desene cu câini şi pisici de companie, realizate de artişti din diverse ţări, în mare parte contemporani.

  • Cifră de afaceri record pentru Bayern Munchen în sezonul 2011-2012

    “Bayern Munchen are astăzi o bază economică solidă cum nu a avut niciodată în istoria sa de 112 ani”, a declarat Karl Hopfner, responsabilul financiar al clubului. Precedenta cifră de afaceri record, 312 milioane de euro, a fost înregistrată în 2009-2010, când Bayern a câştigat eventul în Germania şi a jucat finala Ligii Campionilor, pierdută în faţa echipei Inter Milano. În sezonul trecut, cifra de afaceri a bavarezilor a fost de numai 290,9 milioane de euro. Profitul operaţional Ebitda al grupării a fost de 69,3 milioane de euro, iar profitul după impozitare s-a ridicat la la 11,1 milioane de euro, cifre ce reprezintă de asemenea recorduri. Bayern a înregistrat profit pentru al 20-lea an consecutiv.

    Mai multe pe mediafax.ro

  • Băsescu, la lansarea “Istoriei comunismului”: “Dacă am avut un merit, a fost că am cedat în faţa inteligenţei”

    “Umbrela prezidenţială aşezată deasupra muncii cercetătorilor şi istoricilor a fost una dintre cele mai bune acţiuni ale administraţiei prezidenţiale, în timpul celor două mandate ale mele. Nu exagerez. Pun deasupra proceselor de modernizare a statului raportul de condamnare a comunismului, pentru că aici avem explicaţii pentru multe lucruri care se întâmplă azi”, a declarat preşedintele, la lansarea volumului “Istoria comunismului din România. Documente Nicolae Ceauşescu (1965-1971)”, îngrijit de Mihnea Berindei, Dorin Dobrincu şi Armand Goşu.

    Mai multe pe gandul.info

  • Un an de la moartea lui Steve Jobs – Apple bifează erori de marketing în serie

    Povestea lui Steve Jobs

    (COVER STORY, Jobs, tiranul, oct. 2011)

    Va rămâne probabil în istoria lumii drept Managerul. Şi Antreprenorul. A lansat produse nemaivăzute, a scris istorie şi probabil mulţi vor ezita de-acum înainte să mai îmbrace o helancă neagră, pe care să o asorteze cu blugi şi pantofi sport. Cine a fost totuşi personajul Steve Jobs?

    Este aproape imposibil să vorbeşti acum despre Steve Jobs, la câteva zile de când s-a stins din viaţă, fără să strecori cuvinte precum geniu, vizionar sau legendă a lumii tehnologiei. Şi nimeni nu poate contesta faptul că a devenit de-a lungul ultimelor câteva decenii o adevărată emblemă în Silicon Valley, nu doar pentru felul în care a făcut din Apple una dintre cele mai valoroase companii din lume, dar şi pentru stilul carismatic prin care a clădit imaginea acestui imperiu.

    Mai puţini ştiu însă realitatea. În spatele acestei măşti atent construite a stat de fapt un tiran cu o personalitate extrem de dificilă. Reputaţia mai puţin cunoscută a lui Steve Jobs a început să prindă contur încă din anii ’80, în primii ani ai Apple. Jeff Raskin pusese bazele Macintosh şi coordona acest proiect când i-a scris lui Mike Scott, preşedintele Apple, pentru a se plânge cu privire la Jobs, un “copil teribil” care părea să fie din ce în ce mai interesat de munca lui. L-a descris atunci drept cineva care acţionează fără să gândească, ia decizii de multe ori absurde fără să se consulte cu nimeni, nu se ţine de promisiuni, nu respectă obligaţii, nu vine de multe ori la întâlniri sau şedinţe şi este adesea iresponsabil. Şi pare să fi avut dreptate.

    Steve Jobs n-a dat niciodată prea mare importanţă regulilor. Maşina lui, spre exemplu, era destul de uşor de recunoscut în parcarea sediului din Silicon Valley al Apple. Era singura fără plăcuţe de înmatriculare, parcată mai mereu în locurile rezervate persoanelor cu dizabilităţi, doar pentru că nu avea răbdare să caute un loc cum făceau toţi ceilalţi angajaţi, fie ei programatori sau executivi din companie. Era, totodată, şi singura maşină nemţească foate puternică şi rapidă – o pasiune moştenită de la tatăl său, în ciuda stilului său de viaţă destul de umil prin comparaţie cu grandoarea de care dădeau dovadă alţi titani ai tehnologiei. Decenii întregi a condus mai întâi modele Porsche şi apoi Mercedes, automobile care l-au inspirat şi pentru designul primelor computere produse de Apple.

    Nici banii n-au fost foarte importanţi pentru Steve Jobs. Nimic de zis, n-a dus lipsă, dată fiind averea estimată de revista americană Forbes la 7 miliarde de dolari (5,27 miliarde de euro) pe care a construit-o mai mult din acţiunile deţinute la Disney decât din cele de la Apple, însă implicarea lui în compania pe care a fondat-o în urmă cu 35 de ani n-a fost nici pe departe pentru recompensele materiale. Salariul lui Jobs a fost, cel puţin în ultimii 14 ani, de când s-a întors în companie după o absenţă de mai bine de un deceniu, de numai un dolar pe an.

    A clădit practic un adevărat imperiu de peste 300 de miliarde de dolari fără să-i pese de componenta financiară, ci doar pentru distracţie, motivat fiind de dorinţa de a oferi cele mai spectaculoase produse. Şi a făcut acest lucru punând o presiune enormă pe oamenii din companie. Nu degeaba există atâtea poveşti care îl descriu drept un tiran ce înspăimânta angajaţii şi pe cei din jur, cu o încăpăţânare şi un temperament greu de controlat care îl împingea la izbucniri nervoase asupra subalternilor şi la concedieri făcute pe loc, uneori din motive cât se poate de neînsemnate.

    L-a dat afară pe Jeff Raskin, spre exemplu, când a aflat de nemulţumirile exprimate în ce-l privea. Sau a concediat o asistentă pentru că i-a cumpărat o altfel de apă minerală decât cea pe care o dorea. “Până şi cel mai favorizat angajat poate să ajungă să primească o mulţime de reproşuri din partea lui”, spunea Edward Eigerman, un inginer din cadrul Apple, într-un interviu acordat mai demult revistei americane Wired. “Aici îmi este frică să nu fiu concediat mai mult decât în oricare altă parte unde am lucrat”, a completat el şi, de cele mai multe ori, soluţia pentru a nu cădea pradă toanelor lui Jobs era pur şi simplu să-l evite pe holurile clădirii de birouri şi să nu-i răspundă la telefon. “Nimeni nu îl salută şi angajaţilor, în special mai noi sau fără funcţie înaltă, le e frică de el”, povestea un alt angajat al Apple.

  • Lunga şi violenta istorie a Orientului Mijlociu, un film de animaţie care sintetizează mii de ani

    Un eseu sângeros, dar realist, care se termină cu imaginea îngerului morţii. Cântecul se cheamă “The Exodus Song (“This Land is Mine”) şi este cântat de Andy Williams, compus de Ernest Gold, textul de Pat Boone.

    Sursa: ninapaley.com

  • Rhodos, între modern şi istorie. Kalimera!

    de Roxana Bălcescu

    Recunosc că era prima dată când vizitam această insulă şi am plecat cu o curiozitate mai mare decât în mod obişnuit. Am plecat, aşadar, pe insulă cu un zbor charter Tarom şi după circa o oră şi 30 minute am aterizat pe aeroportul Diagoras din Rhodos. Zborul a fost undeva pe la ora 18:00 şi chiar dacă aparent am pierdut întreaga zi, am recuperat-o în ultima zi, zi în care zborul de retur era la ora 20:00.

    Transferul de la aeroport a fost scurt, cam 40 de minute, aşa încât am ajuns la hotel, mi-am despachetat toate lucrurile şi m-am dus într-o scurtă recunoaştere înaintea mesei de seară. În afară de asta, n-am făcut mare lucru, doar să iau cina şi să asist un pic la spectacolul de seară oferit de către hotel.Prin urmare m-am culcat cu gândul ca a doua zi să încep “bântuiala” insulei. Îmi propusesem din capul locului ca vacanţa mea să fie una activă şi nu una în care doar să zac atârnată la soare de un şezlong şi o umbrelă, aşa încât mi-am împărţit programul zilelor de vacanţă în jumătate vizite şi excursii şi jumătate plajă.A doua zi, odihnită şi cu chef de soare am purces către minunata plajă din faţa hotelului.

    Trebuie să vă spun că hotelul în care m-am cazat deţine o plajă proprie acreditată “Blue Flag” (steagul albastru). Plaja “Blue Flag” reprezintă o acreditare internaţională a plajelor din întreaga lume şi certifică faptul că apa mării este curată, nepoluată, clară şi fără alge toxice, cu toalete şi facilităţi multiple pentru turişti.
    Iniţial am vrut să stau doar un pic la plajă şi apoi să încep una dintre excursiile propuse, însă după ce am văzut eu cât de perfectă este apa mării, recunosc că mi-am cumpărat degrabă o saltea de la minimarketul din hotel şi “hai pe apă!”. Este incredibil cât m-am bălăcit şi dacă m-ar fi recunoscut cineva, ar fi zis că n-am mai mult de 7 ani. A fost absolut PERFECT! Apa te învăluia ca într-o mătase fină, temperatura era numai bună, plaja la fel, într-un cuvânt… superb.

    După-amiază am pornit în cercetarea insulei. Pentru că hotelul meu avea propriul debarcader, am folosit un mijloc de transport inedit, un vaporaş care m-a luat practic din faţa hotelului şi am “debarcat” în port.Primul lucru vizitat a fost capitala, oraşul Rhodos.Se spune că Rhodos este printre cele mai frumoase oraşe din Mediterana, fiind situat în cel mai nordic punct al insulei Rhodos, înconjurat de mare la est şi vest. Am fost surprinsă de aerul cosmopolit al oraşului, încântată în aceeaşi măsură de îmbinarea dintre vechi şi nou, cu ziduri antice şi străduţe înţesate de baruri şi restaurante.
    Rhodos este împărţit în mai multe zone: Oraşul Medieval încercuit de zidurile vechi, Oraşul Nou situat la nord şi vest de centrul istoric, Ţărmul de Est al oraşului cu portul nou comercial, cel de feriboturi şi iahturi Mandraki, plaja Elli şi Acropola, cu ruinele oraşului antic.

    Pentru a explora Oraşul Nou cel mai bine este să ieşiţi noaptea datorită mulţimii de baruri, cluburi şi taverne ce întreţin viaţa după lăsarea întunericului.
    Piaţa Martirilor Evrei, Palatul Marilor Maeştri, Centrul Istoric Medieval Rhodos, Zidurile Oraşului, Muzeul de Arheologie Rhodos, Moscheea lui Suleiman, Muzeul de Artă Decorativă, Galeriile Municipale de Artă Rhodos, Acvariul, Muzeul Bizantin sunt numai câteva dintre obiectivele pe care vi le recomand cu încredere să le vizitaţi.
    Cel mai bun mod de a vedea toate aceste minunăţii este pe jos, însă o variantă mai comodă este să achizionaţi un bilet pentru un tur de oraş cu maşina. Eu am luat acest tur din portul Mandraki şi m-a costat 7 euro. Turul durează cam 45 de minute, este comod şi ai avantajul că te poţi familiariza rapid cu oraşul.
    Ca pentru orice femeie, partea de shopping a fost extrem de importantă şi cum sunt înnebunită după pantofi şi sandale, am rămas plăcut surprinsă că oraşul este ca raiul de pe pământ din punctul acesta de vedere.

    Normal că într-un final am obosit şi m-am aşezat ca un nomad pe trotuar, încercând să mă decid la care din baruri sau restaurante să mă duc. Am ales Pink Panther din portul Mandraki, mai mult pe considerentul că eram extrem de obosită şi eram prin zonă. S-a dovedit a fi o alegere bună. Mi-am comandat un platou de fructe de mare. Preţurile sunt piperate mai ales la capitolul pescărie, însă acesta este paradoxul, unde este apă şi peştele este scump!Am revenit târziu în noapte, luând acelaşi mijloc de transport pe apă până la hotel. Cool!Zilele următoare mi le-am dedicat excursiilor.
    Primul lucru pe lista mea a fost insula Symi. M-am îmbarcat conform procedurii binecunoscute direct din faţa hotelului şi conform orarului de navigare la ora 8:20 am plecat pe un vas micuţ cu destinaţia mai întâi Faliraki, după care am schimbat vasul, care de fapt a făcut doar transferul, cu un alt vas mult mai mare.

    Excursia către insula Symi avea oprire şi în micul sat Panoramitis, unde principalul punct de atracţie este Mânăstirea Arhanghelului Mihail. Mânăstirea este pur şi simplu fascinantă şi te impresionează chiar şi numai văzând-o din exterior de pe mare, însă ceea ce este extraordinar este interiorul. Credincioşi de peste tot vin să se roage la icoana imensă din argint despre care se spune că ar fi făcătoare de minuni. În interiorul mânăstirii sunt şi două muzee care pot fi vizitate: unul cu icoane din argint şi obiecte religioase şi altul cu obiecte populare. Intrarea la aceste muzee costă 1,50 euro.
    După această minunată oprire unde m-am încărcat spiritual, m-am îmbarcat din nou pe vas şi am plecat mai departe spre orăşelul Symi, unde pentru circa 3 ore am avut posibilitatea de a bântui printr-un loc incredibil de pitoresc, iar cuvintele sunt puţine în a descrie acest lucru. Micul orăşel este adăpostit într-un golfuleţ, iar casele colorate în culori calde parcă stau agăţate de ţărm.
    Excursia a durat practic o zi şi m-a costat 25 euro. A meritat cu vârf şi îndesat.

    O altă excursie interesantă a fost vizitarea oraşului Lindos. Lindos se află situat la circa 55 km sud de oraşul Rhodos şi se remarcă prin aglomeraţia pitorească de clădiri văruite în alb, continue, ce par mai degrabă legate una de alta, majoritatea lor cu câte o curticică interioară.Lindos este totodată unul dintre cele trei oraşe antice de pe insula Rhodos şi atât de incredibil de frumos încât aproape îţi taie răsuflarea. Combinaţia dintre plajele de nisip fin, stâncile abrupte, castelul medieval şi Acropola Antică este absolut superbă. Trebuie musai să vizitaţi Acropola Antică! Accesul se poate face pe jos sau cu Lindos Taxi, iar ca tips trebuie să ştiţi că acest mijloc de transport denumit “Lindos Taxi” este de fapt un transport cu măgăruşul. Costă cam 7 euro de persoană şi pe lângă faptul că te scuteşte de un mare efort, mai este şi foarte haios.

    Ca întotdeauna, sunt nevoită să închei abrupt, oricum cuvintele sunt puţine în a descrie o destinaţie atât de frumoasă. În concluzie, Rhodos este de nota 10. Reţineţi-o pentru la anul. Nu veţi regreta.

  • Poza zilei: maşina timpului în acţiune

    Acesta este şi cazul călătoriei în timp oferite, în urmă cu câteva luni, de către fotograful vietnamez Khánh Hmoong fanilor săi de pe Flickr, folosind efectul de suprapunere între poze de epocă şi fotografii recente realizate de el exact în locurile şi din unghiurile care apar în pozele de epocă.

    În imagine: o zonă din oraşul Hue, capitala actuală a provinciei vietnameze Thua Thien-Hue şi care a fost între 1802 şi 1945 capitala imperială a dinastiei Nguyen. Graţie abundenţei de monumente istorice şi clădiri de epocă, oraşul este inclus în patrimoniul cultural UNESCO.

  • Cele mai controversate coperte de reviste din istorie – GALERIE FOTO

    De la manipulare la rasism, subiectul controversei diferă, dar toate au în comun dezbaterile şi publicitatea numeroase pe care le-au stârnit