Tag: casa

  • Cum arată şi cât costă casa lui Smiley – GALERIE FOTO

    Andrei Tiberiu Maria, alias Smiley, se poate lăudă cu o carieră de succes şi o casă de invidiat.

    După ani buni de muncă în industria muzicală şi proiectele de televiziune, cântăreţul a reuşit să-şi achiziţioneze casa visurilor sale şi să o decoreze într-un mod original.

    Smiley trăieşte într-o locuinţă de vis, pe care a amenajat-o şi decorat-o după gustul lui. E drept, a apelat la ajutor specializat, însă amprenta burlacului Smiley se vede cu ochiul liber.

    Casa artistului are un aspect modern, minimalist, iar iluminarea naturală datorată ferestrelor mari îi conferă un mare avantaj. Smiley a optat pentru nuanţe precum albastru, muştar şi bleumarin, în decorul casei sale, ceea ce face din casa lui un spaţiu relaxant, occidental şi care nu-şi pierde din amprenta personală.

     

    VEZI AICI GALERIA FOTO

    Smiley trăieşte într-o locuinţă de vis, pe care a amenajat-o şi decorat-o după gustul lui. E drept, a apelat la ajutor specializat, însă amprenta burlacului Smiley se vede cu ochiul liber.

    Casa artistului are un aspect modern, minimalist, iar iluminarea naturală datorată ferestrelor mari îi conferă un mare avantaj. Smiley a optat pentru nuanţe precum albastru, muştar şi bleumarin, în decorul casei sale, ceea ce face din casa lui un spaţiu relaxant, occidental şi care nu-şi pierde din amprenta personală.

    Cititi mai multe pe www.one.ro

  • Cum arată si cât costă casa actriţei Stela Popescu

    Locuinţa este plină de amintiri, colecţionate de-a lungul vieţii, din turneele făcute.


    Casa actriţei Stela Popescu, în interior, e plină de amintiri şi lucruri care o reprezintă.

    Marea artista are mai multe camere de supraveghere montate de jur imprejurul proprietatii care a fost evaluata de specialisti la suma de 250.000 de euro. Ei bine, nu doar casa si terenul costa o avere, ci si obiectele de valoare pe care Stela le-a strans in aproape 60 de ani de cariera.
     

    “Intotdeauna mi-au placut mobila si decoratiunile clasice pentru ca am mers pe principiul ca nu se demodeaza niciodata. Daca mi-as fi luat o mobila moderna, ar fi trebuit sa o schimb o data la doi-trei ani pentru ca, de fiecare data, ar fi aparut ceva mai nou. In plus, mobila clasica imi permite sa ma joc cu stilurile si cu obiectele de mobilier… nu este necesar sa urmez o directie comuna. In casa am adunat obiecte aduse de mine din toata lumea. Cei care ma cunosc stiu ca peste tot pe unde merg vizitez targurile de vechituri, anticariatele, unde gasesc obiecte de decoratiuni minunate”, a povestit Stela Popescu.

    Actriţa are o slăbiciune pentru farfuriile de ceramică, pe care le-a atârnat pe toţi pereţii casei sale şi mai are multe pe care le ţine în rafturi.

  • Căsuţa Bunicii. Un român a renovat această casă veche din 1910 şi a făcut o pensiune – FOTO

    Sunteţi în căutarea unei idei originale pentru a investi bani? Ciprian Obancea, a riscat să investească o sumă frumuşică într-o afacere care îi va aduce venituri semnificative de pe seama turiştilor din zona Bran. Aflaţi cum o căsuţă tradiţională în vârstă de peste 100 de ani a devenit o pensiune atractivă pentru turiştii care vizitează muncii Bucegi.

    Antreprenorul Ciprian Obancea a cumpărat în urmă cu mai bine de un deceniu o casă veche în vârful dealului Balaban pe structura căreia a dezvoltat o pensiune de doar două camere în care a investit circa peste 50.000 de euro informează bzb.ro

    Acum, „Căsuţa Bunicii” cum a numit-o el este clasificată la trei stele şi oferă patru locuri de cazare în două camere duble cu baie proprie.

    „Pensiunea se închiriază la cheie, tariful pentru o noapte de cazare este de 400 de lei, excepţie făcând perioada Anul Nou, precum şi Crăciunul şi Paştele. Capacitatea maximă a casei este de patru persoane. Pentru o singură noapte de cazare, se adaugă un supliment de 15% la tariful de cazare”, spune antreprenorul.

  • Şi-au transformat grădina într-o afacere profitabilă

    Cândva simbol al statutului social al stăpânilor casei, grădinile înconjurate de ziduri rămân la mare căutare printre cei care doresc să cumpere o proprietate imobiliară în Marea Britanie, scrie The Telegraph. Proprietarii din ziua de azi sunt însă ceva mai practici şi preferă să pună grădina la treabă ca să recupereze cheltuielile cu întreţinerea ei.

    Familia care deţine Hatch House, din Tisbury, comitatul Wiltshire din sud-vestul Angliei, Sir Henry şi Lady Rumbold, şi-a transformat grădina amenajată iniţial în secolul al XVII-lea într-un spaţiu deschis publicului, care ulterior a ajuns să găzduiască spectacole de balet ale Covent Garden Dance Company, devenite între timp un eveniment anual. Pe lângă spectacole, grădina Hatch House mai găzduieşte şi câteva nunţi în fiecare an.

    Proprietarii Gordon Castle din Scoţia au profitat şi ei de grădina lor, lansând până şi o marcă de bere, una de cidru şi una de gemuri şi sosuri. Simpla prezenţă a grădinii nu garantează însă profitul pentru proprietarii care nu o ţin doar pentru ei, ea trebuie îngrijită atent şi studiat în timp ce fructe se pot produce şi ce trebuie făcut ca oamenii să revină la evenimentele organizate în ea, explică David Jacques, proprietarul Sugnall Hall din Staffordshire, de profesie arhitect peisagist.

    Acesta deţine o grădină construită în 1737 şi folosită multă vreme pentru producţia de legume şi fructe destinte consumului de zi cu zi al proprietarilor. Vizitatorii din prezent pot mânca fructe culese din pomii grădinii sau bea suc produs din acestea, pot participa la târguri horticole, nunţi sau chiar festivaluri de jazz. Experţii în astfel de proprietăţi îi dau dreptate, sfătuindu-i pe cei interesaţi de o achiziţie să caute una cu o grădină deja profitabilă, ca să nu-şi mai bată capul.

  • Viaţa şi lecţiile celui mai fericit om din lume

    Cel mai fericit om din lume nu deţine casă, o maşină scumpă şi nici nu câştigă mulţi bani, ci petrece trei luni singur, în fiecare iarnă, într-un schit minuscul din Nepal. În restul timpului se află în slujba omenirii, care are nevoie de un „ghiont“ pentru a ieşi din acest colaps emoţional, spune Matthieu Ricard, un călugăr budist în vârstă de 69 de ani.

    „Fericirea este o abilitate, iar abilităţile se învaţă“, spune el într-una dintre cărţile care l-au făcut celebru: „Happiness“. Fiul unui popular intelectual francez, Matthieu a întors spatele unei vieţi confortabile pariziene şi unei cariere în genetică celulară la Institutul Pasteur şi a dispărut în mânăstirile şi munţii din nordul Indiei, la vârsta de 26 de ani, pentru a studia cu marii maeştri budişti. Acum, la aproape 70 de ani, „cel mai fericit om din lume“, căruia nu-i place să i se spună astfel, este cunoscut la nivel internaţional; a traversat globul în lung şi lat pentru a-şi împărtăşi poveţele la sute de evenimente şi nenumărate interviuri. Se declară jenat de titlul de „cel mai fericit om“, care – spune el – a apărut pentru prima dată într-un titlu de ziar britanic şi reprezintă „o exagerare totală“. Dar un sâmbure de adevăr există, mai exact rezultatul unei cercetări efectuate de neurologi în anii 1990; în cadrul acestui studiu, care monitoriza activităţile creierului în timpul unui curs de meditaţie, aceştia au decoperit că activitatea cerebrală a lui Ricard a prezentat un grad înalt de stimulare în zonele asociate cu emoţii şi impulsuri pozitive, care nu a mai fost înregistrată anterior în literatura de specialitate. Ulterior, cercetătorii de la Universitatea din Wisconsin au sugerat că Ricard are capacitatea de a-şi influenţa anumite activităţi cerebrale, având în vedere că a practicat mediaţia pentru o perioadă atât de lungă de timp. Această constatare a fost interpretată mai larg ca abilitatea de a se autoinstrui în fericire.

    Văzut ca un „guru al fericirii“, mai ales după publicarea cărţii „Happiness“, Ricard, cu peste 60.000 de ore de meditaţie practicate, se consideră doar unul dintre mulţii meditatori pe termen lung care a arătat rezultate similare. „Prietenii mă tachinează şi acum cu: «Iată, vine Mr. Happy (Cel Fericit)!». Dar e în regulă, asta nu mă derajează. Nu pot spune că sunt nefericit, desigur, dar nici cel mai fericit om din lume“. Pe lângă roba, capul ras şi relaţia strânsă cu Dalai Lama, Ricard deţine, de asemenea, o modestie extraordinară şi o auto-ironie fină. De mai bine de un an, el a abandonat culmile munţilor în care trăieşte pentru a face turul lumii, iar la evenimentele unde îşi face prezenţa vorbeşte despre altruism şi metodele prin care umanitatea şi-o poate însuşi. La una dintre opririle sale din Argentina, „Mr. Happy“ a susţinut 17 interviuri în doar două zile. În restul timpului, călugărul budist conduce o mică organizaţie umanitară în Nepal, căreia îi donează toate veniturile din vânzarea cărţilor sale şi taxele pe care le percepe ca speaker. Formarea profesională îl recomandă pe Matthieu Ricard ca om de ştiinţă, care a început să studieze budismul la sfârşitul anilor 1960, în aceeaşi perioadă în care îşi completa doctoratul la Institutul Pasteur din Paris. „Nu a fost ca şi cum aş fi trântit o uşă“, spune el cu privire la decizia de a părăsi viaţa ştiinţifică pentru cea contemplativă. „Este, mai degrabă, ca şi cum ai traversa munţii, iar când ajungi într-o vale care ţi se pare foarte frumoasă, te hotărăşti să te stabileşti acolo. Cam aşa văd eu trecerea“, spune călugărul.

    Matthieu Ricard este, de asemenea, una dintre figurile invitate an de an la Forumul Economic Mondial de la Davos, un eveniment ce ar aduce la disperare chiar şi cea mai optimistă persoană, dar nu şi pe Ricard. „Putem aduce la viaţă idei optimiste şi le putem face posibile doar dacă le împărtăşim, fie în cadrul schitului, sau în timpul predicilor, fie abordând subiectul fericirii naţionale în faţa membrilor ONU“, consideră acesta. Între timp, spune el, studiile neurologice sugerează că nu trebuie să deţii o pereche de sandale şi o vedere în Himalaya pentru a-ţi dezvolta pozitivitatea şi compasiunea. S-a demonstrat că patru săptămâni de „îngrijire a stării psihice“, meditând câte 20 de minute pe zi, îţi poate îmbunătăţi activitatea creierului şi ajută sistemul imunitar. Lecţia? „Oricine poate fi cel mai fericit om din lume, dacă ştie să caute fericirea în locul potrivit.“

  • Cum arată casa în care se va muta Obama, după ce va părăsi Casa Albă – GALERIE FOTO

    Cu doar câteva luni rămase de mandat, preşedintele Statelor Unite, Barack Obama, a început să îşi planifice viaţa după Casa Albă. Uite în ce casă urmează să se mute cu familia sa, după terminarea mandatului.

    Actualul şef de stat din America a semnat un contract de închiriere a unei locuinţe de 8.200 metri pătraţi în Kalorama, un cartier rezidenţial din Washington D.C

    Casa, construită din cărămidă roşie, are nouă dormitoare şi opt băi, extinse pe trei etaje, plus încă un nivel subteran. În plus, locuinţa este prevăzută cu o zonă unde se poate lua masa, o sufragerie cu un şemineu, precum şi cu o terasă ce dă într-o grădină minunată.

  • Ce preţuri au magazinele ANAF şi cum îţi poţi cumpăra o maşină sau o casă care a fost confiscată

    La pomul lăudat să nu te duci cu sacul, spune un vechi proverb românesc. Magazinele ANAF, prin care statul vinde bunurile confiscate, sunt, după cele second-hand, cele mai frecventate de români. Din dorinţa de a achiziţiona diverse produse la preţuri mici, mii de români calcă zilnic pragul acestor magazine în căutare de chilipiruri.

    Din păcate, de cele mai multe ori, pleacă având traista goală. Majoritatea bunurilor sunt de o calitate îndoielnică, iar preţurile, mai mult decât piperate.

    De exemplu, zilele acestea, la magazinul ANAF din Timişoara, amplasat la parterul instituţiei de pe strada Gheorghe Lazăr, se vindeau periuţe de dinţi pentru copii, cu baterie, la 30 de lei (faţă de 45, cu cât se găsesc în alte magazine), pastă de dinţi cu doi lei mai scumpă decât în farmacii (!), şosete de vară la doi lei perechea, router la 450 de lei, şampon la 12 lei.

    Potrivit legislaţiei în vigoare, ANAF este obligată să scoată la vânzare toate produsele obţinute în urma confiscării, exceptând ţigările netimbrate, care sunt distruse.

    Maşinile şi locuinţele se vând la licitaţie (printr-o procedură extrem de anevoioasă), iar metalele preţioase ajung doar la anumite bijuterii. Surse din cadrul ANAF Timişoara au povestit că ultimul stoc de bijuterii din aur pus la bătaie de instituţie a fost foarte greu vândut şi a ajuns la un magazin de profil din Constanţa. Motivul?

    Piesele – modele vechi – nu aveau căutare pe piaţa din Timişoara, patronii bijuteriilor din oraşul de pe Bega susţinând că n-ar fi avut cui să le vândă, ci doar să le topească.

    Cititi mai multe pe www.renasterea.ro

  • Avertismentul unui oficial turc: Război dintre Rusia şi America este inevitabil

    Oficialii turci avertizează că lumea va fi aruncată într-un conflict de proporţii cu Rusia şi America de părţi opuse ale baricadei dacă nu se găseşte o soluţie pentru oprirea violenţelor din Siria.

    Numan Kurtulmus, prim-ministrul adjunct turc, a făcut comentariile în contextul în care tensiunile dintre Casa albă şi Kremlin sunt din ce în ce mai evidente. Turcia şi aliaţii din Vest insistă ca Bashar al-Assad să renunţe la putere, în vreme ce Rusia şi Iran continuă să îl susţină pe preşedintele sirian.

    “Dacă acest război continuă, America şi Rusia vor ajunge la război”, a spus Kurtulmus.

    Secretarul de stat american John Kerry a cerut săptămâna trecută ca o comisie să investigheze posibile crime de război, acuzând Moscova că a bombardat spitale în Aleppo, în nordul Siriei. Potrivit unor surse locale, 45 de oameni şi-au pierdut viaţa în Aleppo în ultimele 24 de ore.

    Recent, preşedintele Vladimir Putin a ratificat un acord cu Guvernul sirian care permite Rusiei să folosească baza aeriană Hmeimim din Siria pe o perioadă nedeterminată, potrivit Reuters.

    Forţele aeriene ruse au lansat, de la baza Hmeimim, raiduri aeriene în sprijinul preşedintelui sirian Bashar al-Assad. În cursul săptămânii trecute, autorităţile au anunţat, de asemenea, că au intenţia de a construi o bază navală permanentă în portul sirian Tartus.

  • Românii au mai multe televizoare în casă decât aspiratoare sau frigidere

     Piaţa locală de televizoare va depăşi 1,4 milioane de uni­tăţi în 2016, cu 40% peste anul tre­cut, cel mai bun ritm de creş­tere de la criză în­coa­ce, în con­diţiile în care fami­liile au curaj să chel­tuiască iar pe bunuri de larg con­sum vă­zând că salariile cresc an la an cu peste 15%.

     La 100 de gospodării sunt 145 de tele­vi­zoa­re, 81 de maşini de spălat rufe, 75 de fri­gi­dere şi 70 de aspiratoare. Compu­tere – PC-uri şi laptopuri – se vând 800.000 pe an. „Anul trecut piaţa s-a situat la circa un milion de unităţi, iar previziunile pentru 2016 sunt de 1,4 mi­lioane de uni­tăţi.

      În primele opt luni ale anului, piaţa de televizoare a crescut cu circa 40% din punct de vedere can­titativ şi cu 25% valoric faţă de aceeaşi pe­rioadă a anului trecut. Sunt multe as­pec­te care justifică majorarea, prin­tre care creşterea consu­mu­lui pe baza scă­de­rii cotei de TVA şi des­făşurarea Cam­pio­natului Mondial de Fot­bal“, a de­cla­rat pen­tru ZF Lucian Rădu­lescu, cluster head Sony Româ­nia şi Republica Mol­dova. Sony se numără printre primele cinci branduri premium de televizoare (cate­goria A) pe piaţa locală.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Broker credite: Românii ar trebui să îşi cumpere o casă doar dacă au un avans de 15-20% minim. Nu au educaţia de a economisi

    Românii nu au educaţia de a economisi, iar dacă ar reuşi să strângă un avans de 15-20% la credite şi rata de default ar fi mai mică, este de părere brokerul de credite Mircea Petrilă.

    “În ţara noastră oamenii nu au educaţia de a economisi. De exemplu să nu îşi cumpere o casă decât atunci când au un avans de 15-20%. În felul acesta fac şi un exerciţiu personal: «Sunt în stare să economisesc?», spune Petrilă.

    În prezent, un apartament de 60.000 euro necesită un avans de 12.000 euro, iar 48.000 euro este o sumă pe care o poţi obţine foarte uşor, explică brokertul. ”Deci este suficient să ai un venit de 2.000 lei, iar rata va fi în jur de 1.000 de lei“, spune el.

    În prezent, clienţii care solicită credite ipotecare sunt interesaţi ce fel de apartamente îşi cumpără, ce se întâmplă cu banii şi dacă merită să investească pe o perioadă de 20 sau 30 de ani.

    Luna aceasta a fost o nebunie cu programul Prima casă. Există deja două bănci, respectiv BCR şi Raiffeisen, care şi-au terminat creditele înainte de a primi bani. Am fost şi la ING, iar ei au deja o cerere de 2.000 de dosare, dintre care trebuie să accepte doar 400.“, a mai spus Petrilă.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro