Tag: activitate

  • Miniştri: Pentru privatizarea Poştei Române, trebuie încheiate conflictele angajaţi – conducere

     Ministrul delegat pentru Dialog Social, Aurelia Cristea şi ministrul pentru Societatea Informaţională, Răzvan Cotovelea, s-au întâlnit la sediul Guvernului cu o delegaţie a reprezentanţilor Sindicatului Lucrătorilor Poştali pentru a afla care sunt revendicările acestora, se arată într-un comunicat transmis agenţiei MEDIAFAX de reprezentanţii ministrului delegat pentru Dialog Social.

    “Cei doi miniştri au subliniat că, pentru a privatiza cu succes Compania Naţională Poşta Română şi a eficientiza activitatea companiei, este nevoie de încheierea conflictelor dintre conducere şi angajaţii acesteia. De asemenea, cei doi miniştri au afirmat ca pentru rezolvarea nemulţumirilor apărute între conducerea companiei şi angajaţi este nevoie de mai multă transparenţă în comunicare şi o mai bună gestionare a dialogului între conducere şi angajaţi”, se spune în comunicat.

    Ministrul delegat pentru Dialog Social, Aurelia Cristea, a solicitat reprezentanţilor sindicatului să-i prezinte un istoric al dialogului cu patronatul companiei, arătând dacă revendicările lor au fost prezentate în cadrul dialogului cu patronatul.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Poşta Română va intra pe piaţa brokerajului în asigurări în perioada următoare

     “Prin adoptarea şi publicarea în Monitorul Oficial a bugetului de venituri şi cheltuieli al societăţii Poşta Broker de Asigurare, a fost îndeplinită ultima cerinţă solicitată în documentaţia de obţinere a autorizaţiei de funcţionare de la Autoritatea de Supraveghere Financiară. În perioada imediat următoare, societatea va depune documentaţia la ASF şi activitatea de intermediere va începe imediat”, a declarat pentru MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al Poştei Române, Dan Dumitrescu.

    Poşta Broker de Asigurare este controlat integral de Compania Naţională Poşta Română.

    Conform bugetului, veniturile totale ale brokerului au fost estimate pentru acest an la 618.900 lei, iar cheltuielile totale vor atinge 617.100 lei.

    De asemenea, cheltuielile cu salariile pentru cei 3 salariaţi ai Poşta Broker de Asigurare au fost previzionate la 160.100 de lei.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Noile planuri ale managerului care a coordonat afacerile KazMunayGas din Franţa şi Spania

    CĂTĂLIN DUMITRU ESTE VESEL ŞI DEZINVOLT. Vorbeşte repede şi transmite mult. Se consideră un lider atent şi un manager prietenos. Crede că stilul său de management s-a schimbat mult în cei nouă ani în care a fost expat în Franţa. Şi-a lăsat familia acolo (cei doi copii sunt încă la şcoală), s-a mutat într-un birou mare în City Gate şi şi-a luat viză cu multiple intrări pentru Kazahstan.

    Va călători mult acolo odată cu noile responsabilităţi pe care le-a primit în cadrul grupului – Cătălin Dumitru, cel care a condus Dyneff (compania franceză cumpărată de Rompetrol în 2005) de la achiziţia de către români până anul trecut, s-a întors în România şi a preluat poziţia de vicepreşedinte responsabil cu operaţiunile. După ani consecutivi de numiri kazahe la vârful Rompetrol Grup, revenirea din Franţa a lui Cătălin Dumitru pe o poziţie în prima linie de management a companiei pare surprinzătoare. Raţiunea din spatele deciziei este însă de a replica modelul învăţat în Franţa asupra întregii companii şi a strategiei ei regionale.

    ACTIVITATEA ROMPETROL DIN FRANŢA ESTE SUBEVALUATĂ ÎN ROMÂNIA, TRANSPARE DIN PRIMELE PROPOZIŢII ALE LUI CĂTĂLIN DUMITRU ÎN PRIMUL SĂU INTERVIU DE LA REVENIREA ÎN ROMÂNIA. Dyneff, filiala KazMunayGas din Franţa şi Spania, reprezintă acum 35% din afacerile de 11,5 miliarde de USD ale KMG International (fostul Rompetrol Grup), ceea ce înseamnă aproximativ 2,5 miliarde de euro. Businessul Dyneff nu este dominat însă de retail, aşa cum este businessul Rompetrol din România, ci de activitatea de trading. De fapt, doar un procent de 10% din Dyneff este reprezentat de cele 115 staţii de retail, cota de piaţă a companiei fiind de 3,7% în Franţa şi de 1,3% în Spania.

    „Aceste procente pot părea ridicole dacă raportăm la piaţa din România, unde cota de piaţă totală a Rompetrol este de 25% (retail şi wholesale). În România vorbim însă de o piaţă totală de 6 milioane de tone, pe când în Franţa vorbim de aproape 65 de milioane de tone. Volumele tranzacţionate de companie în Franţa şi Spania sunt în jur de 1,8-1,9 milioane de tone„, explică Dumitru mecanismul businessului în care a lucrat în ultimii nouă ani.

    Din păcate, nu prea s-a vorbit despre Dyneff în România, spune cu părere de rău managerul, care a găsit în Franţa un model de business din care speră să replice cât mai mult în România. Când a ajuns acolo, în 2005, a fost întâmpinat cu precauţie de către partenerii de afaceri şi nu numai: „Începutul din Franţa a fost destul de impactant, deoarece era prima mare investiţie de capital din est. Ne-am trezit că toate băncile cu care Dyneff lucra în mod istoric au dorit o reaşezare a condiţiilor financiare, oarecum în detrimentul nostru, iar, în ce priveşte furnizorii, aceştia au dorit măsuri suplimentare de siguranţă, cum ar fi scăderea numărului de zile pentru decontare„. Lucrurile s-au aşezat însă destul de repede, îşi aminteşte Cătălin Dumitru, iar strategia imaginată de Antoine Lecea, vânzătorul afacerii Dyneff, a fost continuată.

  • Poşta a avut profit operaţional de 22,5 milioane de lei în primul trimestru, în urma reducerii personalului

     Astfel, faţă de martie 2012, personalul de conducere al operatorului poştal naţional a fost redus cu 55%, la 173, iar cel funcţional (TESA) cu 16%, la 1.771.

    De asemenea, numărul total al angajaţilor Poştei a scăzut cu peste 16%, la 27.305, potrivit datelor companiei.

    “În luna mai 2012, la preluarea managementului de către noua echipă de conducere, Poşta se afla în prag de insolvenţă, cu pierderi de peste 480 milioane de lei, acumulate în perioada 2009 – 2011. Veniturile Poştei în luna precedentă schimbării de management (aprilie 2012) au fost de 99,3 milioane de lei, în timp ce cheltuielile au atins 109,2 milioane de lei, determinând pierderi de 9,9 milioane de lei.

    Doi ani mai târziu, în martie 2014, veniturile Poştei au fost de 97,5 milioane de lei, în timp ce cheltuielile au totalizat 89,5 milioane de lei, rezultând astfel un profit de 8 milioane de lei”, se arată într-un comunicat al companiei remis MEDIAFAX.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Amenzi de aproape 3 milioane de lei şi 58 de firme închise, după controalele DGAF din mini-vacanţa de 1 Mai

     În perioada 1 – 4 mai, 493 inspectori ai Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală (DGAF) au verificat corectitudinea operatorilor de turism şi a patronilor de restaurante, baruri şi cluburi din zonele turistice cele mai frecventate (Buşteni, Sinaia, Predeal, Poiana Braşov, Bran-Moeciu, Mamaia, 2 Mai, Vama Veche, Rânca, Olăneşti, Căciulata, Geoagiu Băi, Băile Felix, Stâna de Vale, Băile Tuşnad ş.a.), pe baza analizei de risc şi a informaţiilor furnizate de instituţii specializate, se arată într-un comunicat remis, luni, agenţiei MEDIAFAX.

    În urma verificării a 359 societăţi comerciale, inspectori antifraudă fiscală au constatat 517 încălcări ale legislaţiei financiar contabile pentru sancţionarea cărora au dispus măsuri contravenţionale în valoare totală de 2,93 milioane lei şi suspendarea activităţii comerciale a 58 firme, mai precizează sursa citată.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Nicolescu verifică modul în care s-au cheltuit banii pentru proiectul Tarniţa

     “Analiza va viza în principal activitatea Hidroelectrica. Şeful Corpului de Control are termen ca până la sfârşitul acestei săptămâni să prezinte ministrului concluziile sale”, potrivit unui comunicat al Departamentului pentru Energie.

    Ideea construcţiei hidrocentralei de la Tarniţa datează din timpul regimului comunist, iar investiţia este evaluată la 1,1 miliarde de euro.

    Contactat de MEDIAFAX, Remus Borza, şeful firmei Euro Insol, administartorul judiciar al Hidroelectrica, a afirmat că este vorba de “un război” între ministrul Economiei, Constantin Niţă, şi Nicolescu în legătură cu exercitarea controlului asupra companiilor din sectorul energetic.

    “Este un război între Niţă şi Nicolescu. Niţa vrea să ia companiile (din sectorul energetic – n.r.), Nicolescu face scandal pe tema Tarniţa. Eu mă opun construcţiei Tarniţa, care nu se justifică din niciun punct de vedere”, a spus Borza.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ponta anunţă că cifrele preliminare indică pentru trimestrul I o creştere economică de 3,2%

    Anul acesta, primul trimestru deja cifrele preliminare sunt pe o creştere de 3,2%”, a spus Ponta la România TV.

    Economia a crescut anul trecut cu 3,5%, susţinută în principal de industrie şi agricultură, unde volumul de activitate a urcat cu 8,1% şi, respectiv, 23,4%.

    Execuţia bugetară din primul trimestru s-a încheiat cu un deficit de 900 milioane de lei, reprezentând 0,14% din PIB, în scădere de la 0,46% din PIB la finele lunii februarie şi 0,67% din PIB în perioada similară din 2013.

    Veniturile bugetului general consolidat au totalizat 48,8 miliarde de lei în primul trimestru şi reprezintă 7,4% din PIB. Faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, veniturile au fost mai mari cu 3,8%, potrivit datelor prezentate vineri de Ministerul Finanţelor.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • O familie din Texas a primit despăgubiri de aproape trei milioane de euro după ce a dat în judecată o companie de fracturare hidraulică

    Bob şi Lisa Parr, din Wise County, Texas, au susţinut că apa şi aerul au fost poluate de către companie, cauzându-le iritaţii, ameţeli şi alte stări de rău. Procesul a fost intentat în 2011, dar juriul a ajuns la un consens trei ani mai târziu. Familia Parr a primit despăgubiri în valoare de aproape trei milioane de euro, deşi ceruse de trei ori mai mult, relatează Business Insider.

    “Sunt copleşită”, a declarat Lisa Parr la aflarea verdictului. “Mă simt ca o persoană mică ce tocmai a reuşit să învingă cea mai puternică industrie din lume.”

    Verdictul ar putea încuraja şi alte familii să acţioneze în instanţă companiile de fracturare hidaulică. “Mai multe studii au arătat efectul nociv pe care sondele îl au asupra sănătăţii celor care lucrează sau locuiesc în zonă, însă toate aceste rapoarte nu au schimbat nimic”, a subliniat David Matthews, avocatul familiei Parr. “Acest verdict este dea dreptul revoluţionar: o să atragă atenţia companiilor de fracturare că nu mai sunt de neatins.”

    Compania Aruba Petroleum a primit, în 2011 şi 2012, amenzi pentru încălcarea standardelor de calitate privind siguranţa mediului înconjurător.

  • Facebook se extinde: Compania a intrat pe piaţa produselor de fitness şi de monitorizare a sănătăţii

     Facebook Inc nu a dezvăluit suma plătită pentru achiziţia ProtoGeo Oy, o companie din Helsinki înfiinţată în urmă cu doi ani, care a implementat aplicaţia Moves.

    Odată cu încheierea acestei tranzacţii, Facebook intră pe piaţa produselor de fitness şi a tehnologiei de monitorizare a sănătăţii, precizează Reuters.

    Un purtător de cuvânt al Facebook a declarat că preţul plătit pentru ProtoGeo Oy, care are mai puţin de 10 angajaţi, nu se apropie deloc de valoarea altor tranzacţii făcute de compania care deţine cea mai mare reţea de socializare din lume.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Radioul Public a terminat anul financiar 2013 cu un profit net de peste 5,5 milioane de lei

     Consiliul de Administraţie (CA) al Societăţii Române de Radiodifuziune a aprobat recent situaţiile financiare ale SRR pe anul 2013.

    Potrivit hotărârii CA, Radioul Public a avut în anul financiar 2013 un profit net de 5.560.962 de lei.

    Totodată, anul trecut, SRR a avut venituri totale de 410.548.201 lei (venituri din exploatare de 409.625.152 de lei şi venituri financiare de 923.049 lei) şi cheltuieli totale de 403.038.143 de lei (cheltuieli din exploatare de 402.731.898 de lei şi cheltuieli financiare de 306.245 de lei).

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro