Tag: publicare

  • Oamenii din această ţară devin an de an mai bogaţi. Care este secretul lor

    După aproape cinci ani de dobânzi negative, gospodăriile danezilor au devenit mai bogate ca niciodată, potrivit unei analize publicate de Bloomberg. Ţara deţine acum atât un record al dobânzilor negative, cât şi unul din punct de vedere al valorii depozitelor bancare ale populaţiei. 
     
    Informaţiile deţinute de Bloomberg arată că economiile au crescut până la 812,3 miliarde de coroane daneze (circa 117,1 miliarde de dolari) în decembrie, acesta fiind cel mai înalt nivel de când prima statistică de acest tip a fost realizată, în urmă cu 16 ani. Danezii s-au bucurat de ”o creştere impresionantă a salariilor reale”, spune Tore Stramer, economist şef în cadrul instituţiei financiare daneze Nykredit. Rata negativă a dobânzii la depozit a ajuns la minus 0,65%. Depozitele negative au coincis cu o creştere susţinută a ratei angajărilor şi, în mod crucial, a unei pieţe imobiliare înfloritoare, spune analistul în materialul publicat de Bloomberg.
     
    El estimează că fiecare bărbat, femeie sau copil are avea un echivalent de 21.000 de dolari într-un cont de depozit, dacă s-ar face o medie după valoarea cumulată a depozitelor persoanelor fizice din Danemarca. Numărul danezilor care şi-au depozitat surplusul de bani în fonduri de investiţii a crescut cu 42.000 de oameni, până la 832.000, acest număr fiind cel mai ridicat din ultimul deceniu.
     
  • Ţările unde decoraţiunile de Crăciun sau dansatul în public sunt ilegale

    Iată câteva dintre regulile pe care trebuie să le cunoaşteţi atunci când călătoriţi în unele ţări.

    Ghana

    Este interzis să purtaţi haine în stil militar; nerespectarea se pedepseşte cu închisoarea.

    Publicarea pe reţele de socializare a unor persoane care se sărută este interzisă; fiind un stat extrem de conservator, autorităţile ganeze au interzis chiar şi purtarea fustelor scurte.

    Homosexualitatea este interzisă, iar nerespectarea acestei legi înseamnă aproape sigur condamnarea la închisoare.

    Arabia Saudită

    Decoraţiunile de Crăciun sau cele destinate altor sărbători sunt interzise; cei care le folosesc pot primi amenzi.

    Alcoolul este ilegal, iar vânzarea se poate pedepsi cu închisoarea.

    Orice critică la adresa credinţei islamiste este interzisă, iar participarea la proteste se pedepseşte, desigur, cu închisoarea.

    Dansul în public este interzis, la fel cum este şi redarea muzicii la volum ridicat în spaţii publice.

    Malaezia

    Şi în acest caz, homosexualitatea este considerată în afara legii; pedeapsa poate ajunge până la 20 de ani de închisoare sau lovituri cu biciul.

    Colectarea florei locale este strict interzisă dacă nu există permisiune din partea autorităţilor.

    Singapore

    Bătaia în stradă se pedepseşte cu închisoarea până la un an sau cu amenzi de până la 5.000 de dolari.

    Fumatul în public se amendează cu 1.000 de dolari.

    Condusul neglijent se pedepseşte cu închisoarea sau, în cel mai bun caz, cu amenzi de până la 5.000 de dolari.

  • Comisia Naţională de Prognoză ajustează PIB-ul cu programul PSD

    Dacă în luna noiembrie – în varianta prognozei „de toamnă”, pe care se construise ultima rectificare bugetară – CNP estima o creştere economică de doar 4,3% pentru 2017, acum este anticipat un avans de 5,2%. Concret, Produsul Intern Brut (PIB) ar urma să fie de 815,2 miliarde de lei în 2017 (cifră estimată şi de PSD în programul de guvernare), faţă de estimarea din toamnă, de doar 807,7 miliarde de lei pentru PIB-ul anului 2017.

    Pe site-ul Comisiei, se precizează – în premieră – că CNP elaborează prognoze privind dezvoltarea economico-socială a României pe termen scurt, mediu şi lung „în corelare cu prevederile Programului de guvernare”, ale strategiilor naţionale, sectoriale şi regionale precum şi pe baza tendinţelor din economia naţională şi cea mondială.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Guvernul lasă investiţiile pe seama mediului privat: investiţiile publice vor fi în 2017 cele mai mici de la aderarea la UE încoace

    Raportul privind situaţia macroeconomică pe 2017 şi proiecţia acesteia pe anii 2018-2020 – document explicativ care în­so­ţeşte bugetele anuale – vorbeşte des­pre cheltuieli de investiţii (în majoritate din buget şi din fonduri UE), de 34,4 mld. lei, dar, la ve­nituri, mizează pe 22 de miliarde de lei din fonduri ne­ram­­bursabile. Acest lucru poate însemna că, din buget, (scă­zând sumele aşteptate de la UE), ar urma să fie cheltuite pe investiţii 12 mld. lei – cea mai mică sume de la aderarea la UE încoace. 

    Pe de altă parte, acelaşi document arată, la un alt capitol, că în structură cheltuielile de investiţii din buget (cheltuielile de capital) vor fi de 2,47% din PIB, iar din fondurile UE de 1,56% din PIB, adică 20 mld. lei din fonduri publice şi 12 miliarde din banii UE. Chiar dacă scenariul in­vesti­ţio­nal real ar fi acesta din urmă, cheltuielile de capital tot vor fi ce­le mai mici încă de dinainte de aderare încoace – cel pu­­ţin din 2006, ultimul an pentru care Finanţele mai păs­trează date despre execuţiile bugetare anuale. (Rămâne ca astăzi Finanţele să publice execuţia pe 2016 şi atunci se va vedea structura cheltuielilor, inclusiv a investi­ţi­ilor.)

    Economiştii nu cred însă că ar exista bani chiar şi pentru aceste investiţii modeste ca pondere în PIB.

    Citeşte continuarea pe www.zf.ro

  • Cum au reuşit doi tineri să se pensioneze la doar 30 de ani. Vezi cum trăiesc acum cei doi

    S-au pensionat în august 2015, iar de atunci trăiesc fără nicio restricţie.

    Cum au reuşit să se pensioneze atât de devreme? Cheia a fost, potrivit unui interviu acordat în Business Insider: minimizarea costului traiului.

    Tinerii s-au cunoscut în 2004, când erau amândoi la colegiu. S-au căsătorit în vacanţa de iarnă a ultimului an de studiu. S-au mutat în Las Vegas imediat după absolvire – Joe acceptase acolo un post de profesor în cadrul Teach for America. Ali a început şi ea să lucreze ca profesor suplinitor şi s-a alăturat în cele din urmă TFA, începând să predea limba engleză la un liceu local.

    ”Din fericire, în Las Vegas costul traiului este foarte scăzut – totuşi şi salariile profesorilor sunt la fel de scăzute”, a spus Ali într-un interviu pentru Mad Fientist, într-un episod al ”Financial Independence Podcast”.

    Au fosr nevoiţi astfel să îşi ia  extra joburi – predarea de cursuri la şcoli de vară, administrarea unor cluburi, meditaţii – pentru a-şi creşte veniturile. În unii ani, au reuşit  să îşi crească salariile cu până la 50% prin intermediul acestor posturi suplimentare. În cele din urmă, au realizat că vor să fie independenţi din punct de vedere financiar şi să aibă libertatea să facă ce vor, când vor. Au continuat să trăiască frugal, economisind circa 75% din veniturile lor, iar în 2008 şi-au cumpărat prima proprietate în Vegas. În anii următori, au reuşit să administreze încă 13 spaţii închiriate. Chiar dacă au pierdut bani în timpul crizei , piaţa şi-a revenit în cele din urmă şi au reuşit să ajungă la profituri consistente – şi-au crescut averea până la peste 1 milion de dolari.

    În prezent, sunt complet independenţi din punct de vedere financiar şi călătoresc în jurul lumii împreună cu fiica lor de doar un an. Cei doi au şi un blog unde îşi descriu experienţele – Adventuring Along.

  • Proiectul de buget pe 2017: Investiţii de 4,2% din PIB, deficit bugetar sub 3%

    Conform proiectului de buget postat pe site-ul Ministerului Finanţelor, veniturile bugetare se estimează că vor ajunge la 254,7 miliarde de lei, iar cheltuielile vor atinge 278,8 miliarde de lei. Investiţiile vor reprezenta 4,2% din PIB, în creştere faţă de execuţia pe 2016.

    Proiectul de buget pe anul 2017 este configurat pe un cadru macroeconomic cu o valoare a PIB de 815,195 mld. de lei şipe o creştere economică de 5,2%. Deficitul bugetar (cash) este estimat la 2,96% din PIB, în timp ce deficitul ESA este de 2,99% din PIB, cu încadrare în ţinta de deficit bugetar de sub 3% din PIB, potrivit Tratatului de la Maastricht.

    Veniturile bugetare proiectate pentru 2017 reprezintă 31,3% din PIB, fiind estimate la 254,717 miliarde de lei. Cheltuielile bugetare sunt estimate la 278, 817 miliarde de lei, ceea ce reprezintă 34,2% din PIB.

    Pentru proiectul de buget pe 2017 au fost luaţi în considerare următorii indicatori macroeconomici: o inflaţie medie anuală de 1,4%, un câştig mediu salarial net de 2.274 lei şi un curs mediu al euro de 4,46 lei. Se aşteaptă o majorare a numărului de salariaţi de 4,3%, concomitent cu reducerea ratei şomajului înregistrat la 4,3% la finalul anului 2017.

    Datoria guvernamentală, calculată conform metodologiei UE, este estimată la 37,7% din PIB, la un nivel sustenabil de sub 40% din PIB.

    Proiectul de buget pe 2017 are următoarele direcţii majore de acţiune: creşterea veniturilor populaţiei, investiţii sporite în infrastructură şi reducerea taxelor.

    – Creşterea veniturilor populaţiei îşi găseşte concretizarea în creşterea salariului minim de la 1 februarie 2017 la 1.450 de lei, în creşteri salariale în educaţie, în sănătate şi pentru alte categorii de angajaţi din sectorul public.

    – De exemplu, personalul plătit din fonduri publice din instituţiile şi autorităţile publice ale administraţiei publice locale beneficiază de la 1 februarie 2017 de o majorare salarială de 20%.

    – Tot atunci,creşte cu 50% cuantumul brut al salariilor personalului din cadrul instituţiilor publice de spectacole sau concerte, indiferent de subordonarea acestora.

    – Pensia minimă se majorează de la 1 martie de la 400 de lei, la 520 de lei.

    – De la 1 iulie 2017, punctul de pensie va creşte cu 9%, ajungând la 1.000 de lei.

    – Studenţii înmatriculaţi la forma de învăţământ cu frecvenţă, în instituţiile de învăţământ superior acreditate, beneficiază de gratuitate la transport intern feroviar la toate categoriile de trenuri, clasa a II-a.

    – Cuantumul alocat pentru constituirea fondului de burse şi protecţie socială a studenţilor se stabileşte la 201 lei/lună pe perioada derulării activităţilor didactice/student de la învăţământul cu frecvenţă, fără taxă de studii.

    – Vor fi scutite de impozit pensiile mai mici sau egale cu 2.000 de lei şi va fi eliminată obligaţia pensionarilor de a plăti contribuţii sociale de asigurări de sănătate.

    – La capitolul ,,Investiţii” alocarea bugetară prevede investiţii în infrastructură, sănătate, educaţie, agricultură, creşterea absorbţiei fondurilor europene, prin finanţarea unor proiecte prioritare care să conducă la realizarea unor rezultate concrete.

    – Se estimează că investiţiile vor reprezenta 4,2% din PIB, în creştere faţă de execuţia pe 2016 care a fost de 3,9% din PIB.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Totul despre ridicarea unei maşini parcate ilegal. Cine şi când poate decide să facă asta

    Noua regulă care va fi valabilă din 21 ianuarie 2017, dată la care va intra în vigoare Hotărârea Guvernului nr. 965/2016, spune că maşinile parcate neregulamentar pe drumurile publice pot fi ridicate din nou de autorităţi, scrie Avocatnet.ro. În acest context, este important de ştiut ce persoane sunt împuternicite de lege să decidă ridicarea unui autoturism şi în ce situaţii.
     
    Ridicarea maşinilor staţionate neregulamentar pe partea carosabilă a drumurilor publice (partea pe care se merge efectiv cu autovehiculele) va putea fi decisă, în principal, de către poliţiştii rutieri. 
     
    „Ridicarea vehiculului reprezintă măsura tehnico-administrativă pe care poliţistul rutier o poate dispune în una dintre situaţiile prevăzute la art. 143 (din regulamentul Codului rutier – n. red.), când vehiculul staţionează neregulamentar pe partea carosabilă. Ridicarea vehiculelor constituie serviciu public şi se realizează (…) pe durata a 24 de ore, de către administratorul drumului public sau, după caz, de către administraţia publică locală”, dispune actul normativ.
     
  • Totul despre ridicarea unei maşini parcate ilegal. Cine şi când poate decide să facă asta

    Noua regulă care va fi valabilă din 21 ianuarie 2017, dată la care va intra în vigoare Hotărârea Guvernului nr. 965/2016, spune că maşinile parcate neregulamentar pe drumurile publice pot fi ridicate din nou de autorităţi, scrie Avocatnet.ro. În acest context, este important de ştiut ce persoane sunt împuternicite de lege să decidă ridicarea unui autoturism şi în ce situaţii.
     
    Ridicarea maşinilor staţionate neregulamentar pe partea carosabilă a drumurilor publice (partea pe care se merge efectiv cu autovehiculele) va putea fi decisă, în principal, de către poliţiştii rutieri. 
     
    „Ridicarea vehiculului reprezintă măsura tehnico-administrativă pe care poliţistul rutier o poate dispune în una dintre situaţiile prevăzute la art. 143 (din regulamentul Codului rutier – n. red.), când vehiculul staţionează neregulamentar pe partea carosabilă. Ridicarea vehiculelor constituie serviciu public şi se realizează (…) pe durata a 24 de ore, de către administratorul drumului public sau, după caz, de către administraţia publică locală”, dispune actul normativ.
     
  • Imagini incredibile din ţara unde angajaţii adorm pe stradă de epuizare – GALERIE FOTO

    Fotograful britanic Adrian Storey a publicat o serie de fotografii uluitoare, care surprind oameni tineri, îmbrăcaţi la costum, adormind pe străzile din Tokyo.

    Motivul este epuizarea la care ajung angajaţii japonezi, aceşti fiind deseori nevoiţi să petreacă şi 12 ore zilnic muncind.

    În alte ţări, imaginea unui om dormind pe stradă sau pe bancă în parc poate duce la ideea unui cerşetor sau vagabond – dar în capitala Japoniei acest lucru a devenit obişnuinţă, iar trecătorii nu mai dau mare atenţie fenomenului.
     

    Vedeţi imaginile impresionante aici

    Sursa: Bigpicture.ru

     

  • Problema care a pus internetul pe jar: cât de repede o puteţi rezolva?

    Acest puzzle, publicat recent în cartea “Can you solve my problems?”, a stârnit sute de comentarii şi dispute online.

    Cerinţele sunt simple: mutând doar două chibrituri, tranformaţi cele 4 triunghiuri în 6 triunghiuri.

    Ca indiciu, trebuie spus că beţele de chibrit pot fi suprapuse.

    Soluţia o puteţi găsi pe pagina următoare.