BusinessMagazin

Tag: poveste

  • Inventatorul român care a intrat în Cartea Recordului pentru cel mai lung zbor cu o planşă zburătoare

    Povestea hoverboard-ului începe odată cu filmul Back to the future II, din 1989, în care Marty McFly, personajul principal, foloseşte un astfel de dispozitiv pentru a se deplasa.

    De-a lungul anilor, mai mulţi inventatori au încercat să dezvolte un “skateboard zburător”, dar fără a avea prea mult succes.

    Cătălin Alexandru Duru, un inventator român din Canada, a stabilit un record mondial Guinness pentru cel mai lung zbor cu un dispozitiv numit hoverboard (o planşă zburătoare cu elice), deasupra unui lac din Canada, potrivit celor de la Daily Mail.

    Cătălin Alexandru Duru s-a ridicat la cinci metri altitudine şi a parcurs lungimea a peste două terenuri de fotbal, respectiv peste 275 de metri, înainte de a ateriza în apele lacului Ouareau din Quebec, Canada.

    El susţine că acest dispozitiv pe care l-a inventat în 12 luni poate fi folosit oriunde şi poate atinge înălţimi “înspăimântătoare”, pe care le va explora în viitor.

    Cătălin Alexandru Duru trebuia să atingă o distanţă de peste 50 de metri pentru a depăşi precedentul record Guinness, dar performanţa sa, de peste 275 de metri, a fost una zdrobitoare, potrivit sursei citate.

    După ce a stabilit acest record mondial, Cătălin Alexandru Duru a declarat că a vrut să arate că un zbor stabil pe un hoverboard poate fi obţinut de un om în picioare şi controlat doar prin înclinarea picioarelor sale.

  • A inceput cu o maşină de îngheţată cumpărată prin credit, iar acum deţine o companie estimată la 200 de milioane de euro

    Suceveanul Vasile Armenean este un alt antreprenor al cărui nume se confundă cu Betty Ice. Deşi are o echipă de peste 600 de angajaţi şi venituri de 87,5 milioane de lei anul trecut, el participă în continuare la crearea reţetelor Betty Ice. Fondată în urmă cu 20 de ani, compania suceveană deţine o fabrică în judeţul Suceava, este prezentă în reţelele de magazine moderne şi tradiţionale, dar deţine şi magazine proprii. Betty Ice are peste 100 de chioşcuri cu îngheţată şi patru magazine mari în toată ţara, dar şi alte două unităţi în construcţie, în Bucureşti şi în Iaşi.

    Vasile Armenean a dezvoltat cea mai puternică firmă locală de pe piaţa locală a îngheţatei, estimată la 200 de milioane de euro, şi încă o conduce, în dorinţa de a ajunge lider de piaţă. „Într-un concediu petrecut în România în 1990, am adus o maşină de îngheţată din Austria, pe care am cumpărat-o prin credit, am închiriat un spaţiu în Suceava şi am testat piaţa timp de o lună”, spunea Vasile Armenean, într-un interviu acordat în 2009, anul apariţiei în catalog. În 1987-1988, Armenean a lucrat la o gelaterie din Austria şi acolo i-a venit pentru prima dată ideea de a lansa un business similar şi în ţară.

    El a fondat afacerea Betty Ice în 1994, la Suceava. Aflată în al 21-lea an de operare, compania a ajuns la o cifră de afaceri de 91 de milioane de lei în 2014. Vasile Armenean, devenit acţionar unic în 1998 (anterior deţinuse doar pachetul majoritar), primeşte oferte în mod regulat de la investitori, dar spune că nu vrea să vândă Betty Ice, ci să o lase moştenire copiilor: „Nu voi ceda decât maximum 30% din acţiuni şi doar dacă voi fi nevoit să obţin finanţare în acest fel”. 

    Mai multe poveşti de succes ale antreprenorilor ce au ajuns să se identifice cu brandul creat puteţi citi în articolul de copertă al Business Magazin al acestei săptămâni. 

     

  • A trecut prin trei crize şi mai mulţi ani de boom, iar acum “vinde” branduri

    Ionuţ Ilie şi-a petrecut mai bine de o treime din viaţă în cadrul gigantului anglo-olandez Unilever. Deşi este corporatist de aproape 20 de ani, încă îşi ţine trează capacitatea de a improviza, inclusiv în business.

    Mi-ar fi plăcut să am o poveste spectaculoasă despre începuturile mele şi despre cum am ajuns să fac meseria pe care o practic astăzi, însă cred că o să vă dezamăgesc“, răspunde dezinvolt Ionuţ Ilie, directorul de vânzări al Unilever. Ionuţ Ilie iese din tiparul corporatistului clasic, vorbeşte liber şi fără multe foi cu cifre în faţă sau cu răspunsuri prestabilite. De fapt, vorbeşte despre jobul său şi despre businessul local al Unilever la fel de dezinvolt ca atunci când povesteşte pasionat despre călătoria sa prin Asia de Sud-Est, mai exact în Thailanda, Cambodgia şi Singapore.

    „Nu cred despre mine că am fost vreun rebel în tinereţe, însă cu siguranţă am fost unul dintre cei care au făcut exact pe dos decât şi-ar fi dorit familia, care visa ca eu să devin doctor sau poate inginer. Sau orice presupunea să ai o diplomă, pentru că era foarte important la acea vreme.“ Recunoaşte că nu a avut niciodată un răspuns la întrebarea „ce vrei să te faci când vei fi mare”, însă avea o idee despre lucrurile pe care voia să le aibă atunci când va fi mare: „Răspunsul era invariabil: o să am o casă pe pământ şi o piscină în formă de rinichi“. După cum spune astăzi, îşi preluase imaginea unui clişeu de bunăstare din serialele vremii, respectiv „Om bogat, om sărac“ sau „Dallas“.

    Ionuţ Ilie este directorul de vânzări al Unilever South Central Europe. De la Bucureşti, Unilever South Central Europe controlează operaţiunile din mai multe ţări din regiune: România, Bulgaria, Serbia, Muntenegru, Albania, Macedonia, Moldova şi Kosovo. Piaţa locală este dintre acestea cea mai importantă, contribuind, potrivit ultimelor informaţii disponibile, cu peste 50% din venituri.

    Nu s-a gândit niciodată că va deveni om de afaceri sau executiv deoarece era „în plină perioadă comunistă fără iz de perestroika“. Astfel, „după mai multe rătăciri şi încercări“, a urmat sfatul familiei şi a decis să devină economist: „Nu îmi era clar ce fac economiştii, dar am urmat într-un final îndemnurile tatălui meu, care îmi spunea mereu că el se străduieşte să îmi ofere halat alb în loc de salopetă“. Când a terminat „şcoala de economişti“, unde a înţeles în sfârşit ce face un economist, a decis ce nu vrea să facă şi anume contabilitate, statistică sau să lucreze în sistemul bancar. Toate erau profesii riguroase, marcate de un grad mare de rutină. „Îmi doream ceva care să-mi permită să mă mişc liber, să aibă o anumită dinamică şi să presupună contact cu oameni.“ Era dispus să muncească mult şi voia să câştige pe măsură. Ionuţ Ilie îşi aminteşte că la momentul acela multinaţionalele abia începuseră să îşi facă apariţia pe piaţă, la început prin intermediul unor firme partenere, iar apoi cu birouri de reprezentare. Ulterior, au urmat achiziţiile.

    „Am început ca agent de vânzări într-o companie cipriotă, Cosmos, care distribuia diverse produse, printre care şi un brand Unilever, şi anume Bona Prima“, povesteşte Ionuţ Ilie, precizând că Bona Prima era primul brand lansat de anglo-olandezi local după achiziţia Dero Ploieşti (acum 20 de ani). Era jobul creionat după viziunea sa de atunci şi afirmă că „eram un agent bun“. Acela a fost primul său contact cu Unilever. A urmat apoi un anunţ în România Liberă despre o poziţie de merchandiser pentru Unilever, a aplicat şi a fost recrutat.

    „Aşa a început călătoria“, afirmă Ionuţ Ilie, de altfel pasionat de călătorii, mai ales în locuri îndepărtate, în ţări cu o cultură deosebită. Următoarea expediţie de pe lista sa este din nou în Asia, în Malaiezia, Vietnam şi China, şi ar vrea să meargă împreună cu fiul său, peste 1-2 ani, când acesta va ajunge la vârsta să aprecieze o astfel de excursie. „Pe mine Asia m-a fascinat pentru că oamenii se bucură de ceea ce au deşi este foarte puţin.“

  • Povestea antreprenorului care a abandonat meseria de medic în favoarea unei afaceri aflate în pragul falimentului

    În 2007, fostul medic Raul Ciurtin spunea în textul ce îi descria profilul din catalogul tinerilor manageri că are un obiectiv clar: păstrarea identităţii companiei Albalact, alături de ritmul de dezvoltare. El preluase frâiele Albalact în 1999, într-un moment când compania se afla într-o situaţie precară.

    În 2007, Ciurtin conducea deja o afacere de circa 29 de milioane de euro şi 508 de angajaţi. A reuşit să îşi îndeplinească obiectivul, în special datorită celor două mărci lansate şi promovate intens, Fulga şi Zuzu. Evoluţia companiei, înfiinţată în 1971 şi privatizată în 1999, a luat o turnură spectaculoasă în momentul când conducerea companiei a hotărât să intre, din 2004, pe segmental lactatelor UHT şi să lanseze un brand care să se deosebească de celelalte de pe piaţă: „Aşa s-a născut Fulga, văcuţa care se mişcă, vorbeşte şi face glume“. Prezenţa mărcii în portofoliul de produse a avut un efect imediat: cifra de afaceri a companiei a crescut de la 6,4 milioane de euro în 2003 la 11 milioane de euro în 2004 şi 16,5 milioane de euro în 2005. Bazându-se tot pe strategia unui brand jovial, au decis în 2006 să lanseze marca Zuzu. Gama Zuzu a adus o creştere de 70% în 2006 a cifrei de afaceri, care a depăşit pragul de 29 de milioane de euro.

    Despre abandonarea meseriei de medic în favoarea unei cariere în management, Ciurtin spune că a fost cea mai dificilă decizie din viaţa sa, pentru că „nu ştii niciodată dacă va fi un loz câştigător sau nu“, dar între timp a ajuns la concluzia că „traseul meu de până acum a fost mai bun decât cel pe care îl visam“. Albalact este în prezent al doilea cel mai mare jucător de pe piaţa lactatelor, cu o cifră de afaceri 423 milioane de lei (aproximativ 96 de milioane de euro) în 2013.

  • Povestea antreprenorului care s-a transformat din morar în proprietarul unei afaceri de peste 80 de milioane de euro

    Catalogul tinerilor manageri din 2007 scotea la iveală un alt nume ce avea să crească o dată cu reţeaua construită. Înainte de MedLife, Mihai Marcu a făcut de toate, după cum el însuşi spunea într-un interviu acordat anterior în Business Magazin: a avut o moară, o brutărie, un bar, a lucrat în taximetrie şi în marochinărie.

    După un drum de zece ani prin domeniul bancar, a preluat conducerea afacerii MedLife de la mama sa, medicul pediatru Mihaela Gabriela Cristescu, şi a dus afacerea în fruntea operatorilor de servicii medicale private din România. În 2007, anul apariţiei sale în catalog, deschisese primul spital Life Memorial Hospital, din reţeaua pe care urma să o dezvolte: spitale şi clinici private cu 40-50 de paturi în cinci oraşe din ţară: Constanţa, Timişoara, Braşov, Iaşi şi Cluj-Napoca, cu o valoare totală a investiţiilor programate de peste 25 de milioane de dolari.

    A respectat strategia anunţată atunci, iar, la începutul acestui an, a deschis al patrulea spital din Bucureşti, MedLife Titan, în urma unei investiţii de 1,4 milioane de euro. Marcu conduce în prezent cel mai mare jucător de pe piaţa privată de servicii medicale, cu nouă spitale şi cu venituri de 80 de milioane de euro. În total, în cele nouă spitale, MedLife are 23 de săli de operaţie şi 610 paturi. În spitalele din reţeaua Medlife au fost realizate peste 45.000 de intervenţii chirurgicale şi s-au născut 17.000 de copii.

    Mai multe poveşti de succes ale antreprenorilor ce au ajuns să se identifice cu brandul creat puteţi citi în articolul de copertă al Business Magazin al acestei săptămâni. 

     

  • Au creat un computer care costă doar 9 dolari. Povestea de succes care a devenit realitate după ce s-a viralizat pe internet

    Gadget-ul a strâns deja peste 1,6 millioane de dolari pe platforma de finanţare Kickstarter, de 30 de ori mai mult decât au cerut dezvoltatorii săi, notează RT.

    Computerul se numeşte CHIP şi încape într-un buzunar. Pe de altă parte, are toate funcţionalităţile unui computer cu Linux, un procesor de 1 GHz, 512 Mb de RAM şi o memorie de 4GB. Prin urmare, poate executa aproape toate sarcinile de care ai avea nevoie la birou sau acasă.

    Citeşte mai departe povestea computerului CHIP

  • Povestea lui Hans Wilsdorf, fondatorul Rolex

    La 12 ani a rămas orfan, iar unchii materni au devenit tutorii celor trei fraţi. Ei au decis că ar fi mai bine să lichideze afacerea de producţie a berii prosperă a familiei, care aparţinuse iniţial bunicului şi ulterior tatălui său. I-au înscris pe copii la o şcoală cu internat cu reputaţie bună, unde, potrivit autobiografiei lui Wilsdorf, ”a primit educaţia necesară pentru a-şi croi singur drumul în lume„.

    În pofida faptului că mama lui Hans Wilsdorf era descendentă a renumitei familii de berari Maisel, el nu era interesat de această industrie. A manifestat în schimb un interes crescut pentru matematică şi limbi străine, iar aceste înclinaţii l-au determinat să îşi dorească o carieră prin care să călătorească mult. S-a angajat mai întâi ca ucenic în cadrul unui comerciant de perle din Geneva, ce avea o echipă de vânzări răspândită în toată lumea.

    În 1900, s-a mutat în oraşul elveţian La Chaux-de-Fonds, unde a început să lucreze ca traducător în limba engleză şi funcţionar pentru Cuno Karten, care la vremea respectivă era un concern important concentrat pe exporturi de ceasuri de buzunar şi unde a dezvoltat o dorinţă de a crea ceasul perfect. Trei ani mai târziu s-a mutat în Londra, unde s-a angajat la un producător de ceasuri. Wilsdorf scrie în autobiografia lui că l-a uimit să găsească la angajatorii lui competenţe comerciale foarte dezvoltate, dar şi o lipsă mare de cunoştinţe de specialitate în domeniul orologeriei. A fost motivat astfel ca în 1905, la 24 de ani, să pună bazele propriei afaceri.

    A creat firma Wilsdorf & Davis, cu sediul central în Londra, cooptându-l şi pe Alfred Davis, fratele soţiei sale, în aceasta. Au început să importe ceasuri şi au făcut un parteneriat cu producătorul de ceasuri de mână Herman Aegler. În 1908, Wilsdorf a înregistrat numele Rolex ca marcă înregistrată a Wilsdorf & Davis Ltd., alegând acest nume fiindcă era uşor de pronunţat în orice limbă. În 1914, când Wilsdorf avea 33 de ani, Primul Război Mondial a izbucnit, cetăţenii englezi au dezvoltat o ură faţă de germani, iar taxele au crescut, motiv pentru care a mutat sediul central al companiei în Geneva.

    În 1915, a schimbat oficial şi numele companiei ca răspuns la conflictul dintre englezi şi germani, iar patru ani mai târziu a mutat compania cu totul în Geneva. Popularitatea ceasurilor Rolex a crescut datorită piloţilor Forţelor Aeriene Regale care le cumpărau până la izbucnirea celui de Al Doilea Război Mondial. În momentul când au fost capturaţi şi duşi în taberele de prizonieri, ceasurile lor au fost confiscate. Când a auzit de acest lucru, Wilsdorf s-a oferit să înlocuiască toate ceasurile confiscate şi să nu ceară plata lor până la încheierea războiului. În 1946, Wilsdorf a fondat şi Tudor, o subsidiară a Rolex ce comercializează ceasuri mai ieftine.

    Preţurile ceasurilor Rolex variază în funcţie de model şi de materialele folosite; ele sunt între 650 şi 75.000 de dolari, iar, pentru ceasurile Tudor, între 250 şi 9.000 de dolari, potrivit cărţii ”Ceasuri de mână vintage„ a autorului Reyne Haines. După moartea soţiei sale, în 1944, Wilsdorf a pus bazele Fundaţiei Hans Wilsdorf, căreia i-a donat toate acţiunile sale din Rolex, astfel încât o parte din profitul companiei să fie mereu direcţionat către fapte caritabile.

  • Povestea lui Hans Wilsdorf, fondatorul Rolex

    La 12 ani a rămas orfan, iar unchii materni au devenit tutorii celor trei fraţi. Ei au decis că ar fi mai bine să lichideze afacerea de producţie a berii prosperă a familiei, care aparţinuse iniţial bunicului şi ulterior tatălui său. I-au înscris pe copii la o şcoală cu internat cu reputaţie bună, unde, potrivit autobiografiei lui Wilsdorf, ”a primit educaţia necesară pentru a-şi croi singur drumul în lume„.

    În pofida faptului că mama lui Hans Wilsdorf era descendentă a renumitei familii de berari Maisel, el nu era interesat de această industrie. A manifestat în schimb un interes crescut pentru matematică şi limbi străine, iar aceste înclinaţii l-au determinat să îşi dorească o carieră prin care să călătorească mult. S-a angajat mai întâi ca ucenic în cadrul unui comerciant de perle din Geneva, ce avea o echipă de vânzări răspândită în toată lumea.

    În 1900, s-a mutat în oraşul elveţian La Chaux-de-Fonds, unde a început să lucreze ca traducător în limba engleză şi funcţionar pentru Cuno Karten, care la vremea respectivă era un concern important concentrat pe exporturi de ceasuri de buzunar şi unde a dezvoltat o dorinţă de a crea ceasul perfect. Trei ani mai târziu s-a mutat în Londra, unde s-a angajat la un producător de ceasuri. Wilsdorf scrie în autobiografia lui că l-a uimit să găsească la angajatorii lui competenţe comerciale foarte dezvoltate, dar şi o lipsă mare de cunoştinţe de specialitate în domeniul orologeriei. A fost motivat astfel ca în 1905, la 24 de ani, să pună bazele propriei afaceri.

    A creat firma Wilsdorf & Davis, cu sediul central în Londra, cooptându-l şi pe Alfred Davis, fratele soţiei sale, în aceasta. Au început să importe ceasuri şi au făcut un parteneriat cu producătorul de ceasuri de mână Herman Aegler. În 1908, Wilsdorf a înregistrat numele Rolex ca marcă înregistrată a Wilsdorf & Davis Ltd., alegând acest nume fiindcă era uşor de pronunţat în orice limbă. În 1914, când Wilsdorf avea 33 de ani, Primul Război Mondial a izbucnit, cetăţenii englezi au dezvoltat o ură faţă de germani, iar taxele au crescut, motiv pentru care a mutat sediul central al companiei în Geneva.

    În 1915, a schimbat oficial şi numele companiei ca răspuns la conflictul dintre englezi şi germani, iar patru ani mai târziu a mutat compania cu totul în Geneva. Popularitatea ceasurilor Rolex a crescut datorită piloţilor Forţelor Aeriene Regale care le cumpărau până la izbucnirea celui de Al Doilea Război Mondial. În momentul când au fost capturaţi şi duşi în taberele de prizonieri, ceasurile lor au fost confiscate. Când a auzit de acest lucru, Wilsdorf s-a oferit să înlocuiască toate ceasurile confiscate şi să nu ceară plata lor până la încheierea războiului. În 1946, Wilsdorf a fondat şi Tudor, o subsidiară a Rolex ce comercializează ceasuri mai ieftine.

    Preţurile ceasurilor Rolex variază în funcţie de model şi de materialele folosite; ele sunt între 650 şi 75.000 de dolari, iar, pentru ceasurile Tudor, între 250 şi 9.000 de dolari, potrivit cărţii ”Ceasuri de mână vintage„ a autorului Reyne Haines. După moartea soţiei sale, în 1944, Wilsdorf a pus bazele Fundaţiei Hans Wilsdorf, căreia i-a donat toate acţiunile sale din Rolex, astfel încât o parte din profitul companiei să fie mereu direcţionat către fapte caritabile.

  • Povestea adolescentei care şi-a transformat hobby-ul din copilărie într-o afacere de 250 de milioane de dolari

    Bella Weems, o tânără din Statele Unite ale Americii, şi-a dorit încă de la vârsta de 14 ani o maşină, chiar dacă nu putea la vremea respectivă să obţină permisul de conducere, vârsta legală în SUA pentru şofat fiind de 16 ani. Când le-a comunicat părinţilor această dorinţă, i-au spus că poate să îşi cumpere o maşină, dacă economiseşte suficienţi bani pentru a face acest lucru. Weems  a început să lucreze ca babysitter şi, după câteva luni în care a avut grijă de copii, a strâns doar 350 de dolari. Părinţii au sfătuit-o să investească banii economisiţi până în acel moment într-o afacere. Adolescenta a căutat idei pe internet şi a găsit un concept de medalioane personalizate, pe care a hotărât să le comercializeze. Alegerea numelui afacerii sale a fost la fel de simplu: mama sa a întrebat-o  care sunt lucrurile care îi plac, iar ea a răspuns, origami şi bufniţele (owl, engl.); astfel a luat naştere numele brandului: Origami Owl.

    Pentru a creşte afacerea, tânăra antreprenoare a început să organizeze petreceri la ea acasă, unde prietenii şi familia puteau să cumpere  bijuterii cu preţul cuprins între 5 şi 46 de dolari.

    Feedback-ul primit din partea cunoştinţelor a fost unul pozitiv, iar echipa formată din mamă şi fiică a deschis primul magazin într-un mall în noiembrie 2011. Au vândut în perioada sărbătorilor bijuterii în valoare de 60.000 de dolari, dar, mai important decât atât, clienţii au început să trimită în tot statul bijuterii Origami Owl ca şi cadouri. Următorul pas a fost lansarea unui website şi, pe măsură ce afacerea a crescut, planul lor s-a dezvoltat şi a început să includă şi designeri independenţi sau oameni care să găzduiască petreceri în care, la rândul lor, să vândă bijuterii în numele Origami Owls. Au lansat de asemenea un program destinat copiilor cu vârsta între 12 şi 17 ani prin care îi învaţă cum să îşi creeze propria afacere.

    Cele mai multe posturi de management au fost preluate de membri ai familiei, însă Bella Weems şi părinţii ei l-au angajat ca CEO al Origami Owl pe Robin Crossman, acesta având experienţă pe posturi de conducere în companii ca Amway Global, Home Interiors, Suzanne.com sau The Longaberger Company. Potrivit celor mai recente informaţii publicate în presa internaţională, veniturile companiei au ajuns la 250 de milioane de dolari. 

  • Povestea adolescentei care şi-a transformat hobby-ul din copilărie într-o afacere de 250 de milioane de dolari

    Bella Weems, o tânără din Statele Unite ale Americii, şi-a dorit încă de la vârsta de 14 ani o maşină, chiar dacă nu putea la vremea respectivă să obţină permisul de conducere, vârsta legală în SUA pentru şofat fiind de 16 ani. Când le-a comunicat părinţilor această dorinţă, i-au spus că poate să îşi cumpere o maşină, dacă economiseşte suficienţi bani pentru a face acest lucru. Weems  a început să lucreze ca babysitter şi, după câteva luni în care a avut grijă de copii, a strâns doar 350 de dolari. Părinţii au sfătuit-o să investească banii economisiţi până în acel moment într-o afacere. Adolescenta a căutat idei pe internet şi a găsit un concept de medalioane personalizate, pe care a hotărât să le comercializeze. Alegerea numelui afacerii sale a fost la fel de simplu: mama sa a întrebat-o  care sunt lucrurile care îi plac, iar ea a răspuns, origami şi bufniţele (owl, engl.); astfel a luat naştere numele brandului: Origami Owl.

    Pentru a creşte afacerea, tânăra antreprenoare a început să organizeze petreceri la ea acasă, unde prietenii şi familia puteau să cumpere  bijuterii cu preţul cuprins între 5 şi 46 de dolari.

    Feedback-ul primit din partea cunoştinţelor a fost unul pozitiv, iar echipa formată din mamă şi fiică a deschis primul magazin într-un mall în noiembrie 2011. Au vândut în perioada sărbătorilor bijuterii în valoare de 60.000 de dolari, dar, mai important decât atât, clienţii au început să trimită în tot statul bijuterii Origami Owl ca şi cadouri. Următorul pas a fost lansarea unui website şi, pe măsură ce afacerea a crescut, planul lor s-a dezvoltat şi a început să includă şi designeri independenţi sau oameni care să găzduiască petreceri în care, la rândul lor, să vândă bijuterii în numele Origami Owls. Au lansat de asemenea un program destinat copiilor cu vârsta între 12 şi 17 ani prin care îi învaţă cum să îşi creeze propria afacere.

    Cele mai multe posturi de management au fost preluate de membri ai familiei, însă Bella Weems şi părinţii ei l-au angajat ca CEO al Origami Owl pe Robin Crossman, acesta având experienţă pe posturi de conducere în companii ca Amway Global, Home Interiors, Suzanne.com sau The Longaberger Company. Potrivit celor mai recente informaţii publicate în presa internaţională, veniturile companiei au ajuns la 250 de milioane de dolari.