Tag: copii

  • O fetiţă a trimis o scrisoare către Google în care cerea o zi liberă pentru tatăl său. Răspunsul a fost de milioane

    Dacă nu ştiţi cum să obţineţi o zi liberă, o idee bună ar fi să îi puneţi pe copii să trimită o scrisoare şefului. O fetiţă din Statele Unite a avut însă singură ideea, şi a trimis o scrisoare companiei pentru care tatăl său lucrează. Întâmplător, acea companiei este Google, relatează Business Insider.

    Textul scrisorii este următorul:

    “Dragă angajator Google,
    Poţi să te asiguri că atunci când tata vine la birou, va primi o zi liberă? Poate ar putea să primească liber miercuri. Pentru că tata are liber doar sâmbătă.
    De la Katie.
    P.S. Este ziua de naştere a lui tata.
    P.P.S. E totuşi vara.”

    Poate că scrisul fetiţei i-a impresionat pe cei de la Google, dar răspunsul nu a întârziat. În scrisoarea către Katie, Daniel Shiplacoff, senior design manager la Google complimentează munca tatălui său şi îi acordă acestuia o săptămână liberă drept bonus. Pentru că, totuşi, e vară.

  • PROTESTUL mamelor! „Au fost trei copii într-un pat de spital, ceea este de neconceput. Mi-am luat imediat copilul acasă şi am mers la un spital privat”

    30 de părinţi au protestat marţi după-amiază împotriva condiţiilor mizere de la spitalul Judeţean din Arad unde au stat şi câte trei copii într-un pat.

    Spre comparaţie, senatorul PSD Şerban Nicolae a spus că nu i se pare normal ca cei condamnaţi pentru corupţie să stea câte trei în pat şi trebuie eliberaţi. Bolnavii care stau câte trei în pat ce ar trebui să facă?

    Protestul mamelor poate fi şi o reacţie la protestele civice împotriva corupţiei arătând că românii s-au cam săturat de explicaţii că nu se poate.

    Acţiunea a avut loc după ce Cristina Rusu, mamă a unei fete de patru ani şi jumătate, a povestit într-o scrisoare deschisă experienţa de la această secţie unde a ajuns la finele săptămânii trecute, informează vocea.biz.

    ”Am fost opt persoane într-un spaţiu care nu se poate numi salon de spital. Pe secţie era o singură asistentă, care nici nu avea timp să se ocupe de copii. Practic, fiecare copil bolnav era pe cont propriu. Toate mamele care aveau copii pe secţie au fost revoltate. Nu primeau tratament la timp, nu le băga nimeni în seamă”, a povestit arădeanca.

    Ea a numit spitalul ”un lagăr de exterminare”, din care a fost nevoită să îşi retragă copilul bolnav de enteroviroză pe propria răspundere, alegând un tratament în regim privat.

    ”Nu pot accepta că trăiesc într-un oraş mare şi să nu beneficiez de sistemul medical de stat. Fetiţa mea a ajuns la spital ca o legumă, dar mi s-a spus că nu mi se face nicio investigaţie medicală până luni, când vine medic, şi că am noroc dacă atunci va fi văzută de vreun doctor. Nu a primit nici antitermic pe motiv că nu înghite pastile la patru ani şi jumătate”, a adăugat Cristina Rusu.

    Alţi părinţi au relatat cazuri asemănătoare, povestind despre condiţiile necorespunzătoare şi aglomeraţia din saloane. ”În weekend-ul trecut au fost trei copii într-un pat, ceea este de neconceput. Mi-am luat imediat copilul acasă şi am mers la un spital privat”, a spus un tată.

  • Doar 31% dintre mamele care lucrează spun că au ajuns la echilibrul dintre viaţa profesională şi cea personală

    Pentru femeile cu carieră şi copii, găsirea echilibrului dintre viaţa profesională şi cea personală poate fi o adevărată provocare. Astfel, doar 31% dintre mămicile cu job spun că au reuşit să aibă o carieră de succes, dar şi armonie în familie, echilibrând foarte bine timpul dedicat familiei şi cel alocat jobului, arată un studiu realizat de platforma de recrutare online eJobs. Sondajul a fost realizat în perioada 19 februarie – 3 martie 2017, pe un eşantion de 1.130 de mame din toată ţara, dintre care 58% au declarat că şi-au păstrat serviciul după apariţia copiilor, în timp ce restul de 42% au renunţat la serviciu pentru a se dedica familiei.

    Cele mai multe dintre mamele care lucrează (49%) se declară mulţumite de modul în care reuşesc să-şi împartă timpul între familie şi serviciu, însă şi-ar dori mai mult timp pentru viaţa personală. Restul de 20% dintre mămicile cu job consideră că nu reuşesc să găsească un echilibru între cele două activităţi şi ar dori să se poată dedica mai mult familiei, însă situaţia financiară nu le permite.

    Pentru o treime dintre mamele cu job care au participat la sondajul eJobs, sarcinile de serviciu le ocupă peste 8 ore din zi, iar un procent similar (34%) este reprezentat de cele care lucrează 7-8 ore pe zi. De un program de până la 4 ore pe zi se bucură doar 16% dintre participantele la studiu care au continuat să lucreze după apariţia copiilor, iar 17% dintre respondente au declarat că alocă între 4 şi 6 ore în fiecare zi activităţilor de serviciu.

    Indiferent câte ore lucrează, 68% dintre mamele participante la sondaj spun că alocă familiei şi treburilor casnice minimum 3 ore în fiecare zi. Alte 27% spun că dedică între o oră şi două ore pe zi activităţilor de familie şi numai 5% au mai puţin de o oră în fiecare zi pentu viaţa personală.

    67% dintre mamele cu job apreciază că fac faţă cu brio atât în construirea carierei, cât şi în viaţa de familie, chiar dacă cele două nu sunt mereu în echilibru sau dacă timpul pentru familie nu este mereu suficient. Una din 4 femei participante la sondaj a recunoscut însă că este mai dedicată copiilor şi că este mai mulţumită de calitatea ei de părinte, în detrimentul carierei, în timp ce doar 8% spun că sunt mai conectate la domeniul lor de activitate decât la viaţa de familie.
    Peste jumătate (57%) din mamele cu job sunt fericite şi foarte fericite la locul de muncă, iar 47% dintre ele spun că apariţia unui copil le-a ajutat să se organizeze mai bine şi să-şi stabilească mai uşor priorităţile. În acelaşi timp, pentru 38% dintre mamele care lucrează, primul copil le-a motivat să găsească şi alte variante pentru suplimentarea veniturilor şi le-a ajutat să se dezvolte pe plan profesional.

    La polul opus, după apariţia primului copil, majoritatea mamelor participante la studiul eJobs spun că s-au confruntat cu noi provocări în carieră. Astfel, 48% dintre mamele cu job spun că programul strict este principala provocare în demersurile lor de a echilibra viaţa profesională şi cea de familie, urmat de lipsa de predictibilitate a programului, cu care se confruntă 38% dintre femeile care şi-au păstrat locul de muncă şi după ce au devenit mame. Totodată, 29% dintre mamele participante la sondaj spun că au dificultăţi la acordarea concediului medical dedicat celor mici, iar 18% spun că orele peste program le dau cele mai mari bătăi de cap.

    Astfel, peste jumătate dintre mamele cu carieră şi-ar dori ca angajatorii să le permită un program flexibil şi posibilitatea de a lucra de acasă pentru a le stimula să se întoarcă mai repede la birou după terminarea concediului de maternitate şi de creştere a copilului. În acelaşi timp, 1 din 3 mame care lucrează spune că oferirea de către angajator a unor servicii de after-school pentru copii ar ajuta foarte mult la organizarea timpului, iar 24% dintre ele ar fi motivate de zile libere suplimentare.

    Aproape o treime dintre mamele participante la sondaj spun că au stat acasa cu bebeluşul mai puţin de un an, iar 58% spun că au rămas în concediul de creştere a copilului între un an şi doi ani, în timp ce doar 11% au preferat să rămână acasă şi după terminarea perioadei maxime a concediului de creştere a copilului.

  • Mitul destrămat al “asistaţilor social”. Romania are 6,5 milioane de beneficiari de asistenţă socială, dar mai mult de jumătate dintre aceştia sunt copii sau mame

    Statul cheltuieşte anual 10 miliarde de lei cu cei 6,5 milioane de romani care primesc bani din “beneficiile şi serviciile de asistenţă socială”, însă cea mai mare parte a acestora sunt copii, arată datele centralizate de ZF pe baza informaţiilor de la Institutul Naţional de Statistică şi de la Ministerul Muncii.

    Astfel, din totalul celor 6,5 milioane de asistaţi social, 3,7 milioane (adică 57% din total) sunt copii care primesc alocaţie de stat pană la 18 ani (sau pană cand termină liceul), iar 1,55 milioane (24% din total) sunt persoane cu dizabilităţi sau persoane care îngrijesc oameni cu dizabilităţi. De asemenea, aproape 280.000 de persoane primesc alocaţii pentru susţinerea familiei (sume acordate familiilor monoparentale sau celor în cadrul cărora veniturile salariale per membru de familie sunt foarte mici), iar 138.000 sunt persoane care primesc indemnizaţie pentru creşterea copiilor.

    “Romania are nevoie de o clarificare a termenului de “asistat social”, pentru că mamele aflate în concediu de creştere a copilului sau copiii care primesc alocaţii nu au ce căuta în categoria asistaţilor. Copiii provin din familii care plătesc taxe şi impozite, iar mamele au contribuit la bugetul de stat anterior, direct sau indirect. Este o exagerare atunci cand se spune că Romania este un stat social, pentru că nu este deloc aşa, din contră. Dar există o problemă, pentru că nu este reglementat deloc bine fondul prin care se alocă aceste sume”, a explicat profesorul universitar Mircea Coşea.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Mitul destrămat al “asistaţilor social”. Romania are 6,5 milioane de beneficiari de asistenţă socială, dar mai mult de jumătate dintre aceştia sunt copii sau mame

    Statul cheltuieşte anual 10 miliarde de lei cu cei 6,5 milioane de romani care primesc bani din “beneficiile şi serviciile de asistenţă socială”, însă cea mai mare parte a acestora sunt copii, arată datele centralizate de ZF pe baza informaţiilor de la Institutul Naţional de Statistică şi de la Ministerul Muncii.

    Astfel, din totalul celor 6,5 milioane de asistaţi social, 3,7 milioane (adică 57% din total) sunt copii care primesc alocaţie de stat pană la 18 ani (sau pană cand termină liceul), iar 1,55 milioane (24% din total) sunt persoane cu dizabilităţi sau persoane care îngrijesc oameni cu dizabilităţi. De asemenea, aproape 280.000 de persoane primesc alocaţii pentru susţinerea familiei (sume acordate familiilor monoparentale sau celor în cadrul cărora veniturile salariale per membru de familie sunt foarte mici), iar 138.000 sunt persoane care primesc indemnizaţie pentru creşterea copiilor.

    “Romania are nevoie de o clarificare a termenului de “asistat social”, pentru că mamele aflate în concediu de creştere a copilului sau copiii care primesc alocaţii nu au ce căuta în categoria asistaţilor. Copiii provin din familii care plătesc taxe şi impozite, iar mamele au contribuit la bugetul de stat anterior, direct sau indirect. Este o exagerare atunci cand se spune că Romania este un stat social, pentru că nu este deloc aşa, din contră. Dar există o problemă, pentru că nu este reglementat deloc bine fondul prin care se alocă aceste sume”, a explicat profesorul universitar Mircea Coşea.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Şcoala Americană, investiţii de peste şapte milioane de euro într-un ultimul an

    Pentru anul şcolar 2017/2018 sunt estimate investiţii în valoare de aproximativ două milioane de euro direcţionate către construcţia unui centru de tehnologie. 

    “Banii din taxele de şcolarizare se folosesc permanent pentru investiţii în creşterea calităţii actului educaţional. Dorim să oferim elevilor AISB cele mai bune condiţii de studiu. O altă prioritate a noastră este selectarea profesorilor, pentru a oferi elevilor AISB cele mai înalte standarde de studiu. În prezent suntem în plin proces de acordare a burselor AISB, care acoperă costurile totale de şcolarizare până la terminarea liceului, unor copii emitenţi din România. În fiecare an AISB are disponibile trei astfel de burse”, declară dr. Robert Brindley, director AISB.

    La finalul anului 2016, veniturile AISB s-au ridicat la 16,5 milioane de euro, pentru anul acesta fiind estimate venituri similare. O mare parte din venituri, aproape 65%, sunt alocate salariilor şi beneficiilor angajaţilor Şcolii. Corpul profesoral şi restul echipei numără 222 de persoane, de 16 naţionalităţi, cei mai mulţi fiind din Statele Unite ale Americii (42 de persoane), România (22 de persoane) şi Marea Britanie (17 persoane).

    „Cererea pentru înscrieri la AISB este anul acesta cu 20% mai mare însa regulile şcolii nu ne permit acceptarea a mai mult de 30% dintr-o naţionalitate, astfel încât nu putem primi decât 5% dintre candidaţii eligibili. Cele mai multe cereri provin de la familiile de români. Avem anual aproximativ 50 astfel de cereri”, declară Cătălina Gărdescu, director de admitere al AISB.

    În anul şcolar 2016/2017 sunt înscrişi 823  elevi (dintre care 169 de elevi înrolaţi în ultimele 12 luni), cu vârste cuprinse între doi si 18 ani, din 56 de ţări,  pentru care taxa de şcolarizare este cuprinsă între 6.868 euro si 20.080 euro. Cei mai mulţi elevi sunt de naţionalitate română (30%), urmaţi de cei americani (15%), turci (5%), israelieni (5%), respectiv germani (4%).

    American International School of Bucharest (AISB) este cea mai veche şi mai extinsă şcoală internaţională din Bucureşti, înfiinţată în 1962 de către Ambasada Statelor Unite, şi rezidentă, în prezent, în campusul construit în 2001, pe o suprafaţă de 10 hectare.

     

  • Educaţia, între clic şi abac

    „În clasa I, doamna învăţătoare le prezintă copiilor ce au de făcut la şcoală: povesteşte despre cum vor scrie, vor citi, vor calcula… Le arată materialele de lucru şi îl invită pe unul dintre ei la tablă, îi pune creta în mână şi îl roagă să deseneze ce doreşte el. Copilul, nedumerit, se uită, pe rând, la cretă, la tablă, la învăţătoare şi întreabă: «Bine, şi acum unde dau click?»”. Gluma este veche, de acum 4-5 ani, şi ilustrează perfect necesitatea digitalului în educaţie, completează Măriuca Talpeş, cofondator şi director general al Intuitex, divizia de software pentru educaţie din cadrul grupului Softwin. „Asta nu înseamnă că tabla nu e bună, caietul nu e bun; numai că astăzi mediul digital nu poate să lipsească din învăţare. Copiii trebuie să intervină în procesul dezvoltării, să apese pe ceva, să descopere singuri, şi este prea greu pentru ei acum să stea cuminţei şi să privească tabla timp de 50 de minute”, explică reprezentanta Intuitex. În zilele noastre, copiii tind să-şi dezvolte abilităţi prin interacţiunile cu tehnologia de la vârste mici, iar actul de predare – învăţare trebuie să integreze tehnologia încă de la clasele mici.

    „În acest fel, şcoala ţine pasul cu viaţa de zi cu zi a acestora şi actul de învăţare devinde mai atractiv pentru elevi”, completează în susţinerea ideii şi Alexandru Holicov, CEO al Adservio, platformă românească digitală pentru management educaţional. Astăzi, vedem din ce în ce mai des, mai ales în oraşele mari, şcoli şi grădiniţe unde se folosesc calculatoare, proiectoare sau tablete. Când profesorul foloseşte tehnologia, aceasta nu mai este percepută drept ceva exotic, ci tinde să devină un aspect perfect normal. Însă, din păcate, asta se întâmplă doar acolo unde există atât dotările corespunzătoare, cât  şi profesori dornici să fie în pas cu ceea ce este nou în educaţie, consideră Cosmin Mălureanu, director general al Ascendia (ASC), companie românească specializată pe domeniul eLearning. „În România, paradigma educaţională şcolară a rămas similară cu cea de acum circa 400 de ani. Tabla de lemn a fost înlocuită cu cea de ceramică sau de white-boarduri, locul cretei a fost luat de marker, pâna şi călimara a cedat locul stiloului sau creionului, manualul legat şi scris de mână este acum tipărit etc., însă avem aceleaşi clase, acelaşi fel de bănci, acelaşi tip de program. Pe scurt – acelaşi proces”, adaugă directorul Ascendia.

    Sabina Ştirb, public affairs & corporate citizenship manager SEE în cadrul Samsung, explică mai detaliat ce presupune acest fenomen: „Digitalizarea educaţiei reprezintă crearea unui mediu interactiv în care procesul de predare şi învăţare se transformă şi include, printre altele, conţinut digital, accesibilitate sporită, acces la o multitudine de platforme, instrumente şi informaţii, precum şi colectare, transmitere şi livrare de informaţii într-un mod rapid şi eficient”. Însă, ca orice transformare, acest proces necesită timp şi trebuie să se facă treptat, metodic şi structurat, astfel încât să acopere toate nevoile spune Veronica Dogaru, corporate communication manager la Orange. „Informaţia rămâne în principiu aceeaşi, însă este transpusă într-un mod digital, mai atractiv şi mai interactiv, astfel încât să înlesnească procesul de învăţare”, adaugă reprezentanta companiei telecom. Cu toate acestea, Robert Bindley, directorul uneia dintre şcolile susţinătoare ale digitalizării, American International School of Bucharest (AISB), declară că nu achiziţionează tehnologie doar de dragul tehnologiei, ci analizează mai întâi procesul de învăţare a elevului şi se asigură că investiţia în tehnologie aduce valoare programei respective.

    În acest moment, ponderea între învăţământul clasic şi cel digital în România este în raport de 95% la 5%, conform lui Alexandru Holicov. Tot el spune că România se află în topul ţărilor cu cele mai slabe investiţii în domeniul educaţiei, deci „e lesne de înţeles că şi la capitolul digitalizare ne situăm mult sub nivelul Europei”. Suedia reprezintă cel mai mare investitor în educaţie, care acordă instituţiilor de învăţământ public bugete de 7% din PIB-ul ţării, fiind urmată îndeaproape de Finlanda şi Belgia. „Am speranţe că în următorii ani această piaţă va creşte şi la noi, cadrele didactice încep să fie mai deschise la tehnologie şi să înţeleagă că nu se mai poate altfel, având în vedere că elevii din ziua de astăzi folosesc tehnologie în tot ceea ce fac, mai puţin în şcoală”, declară Holicov.

    În plus, deşi piaţa serviciilor pe segmentul educaţional se dezvoltă pe zi ce trece, problema stă, în continuare, în gradul scăzut de implementare la nivelul şcolilor, mai exact lipsa fondurilor şi a unei legislaţii care să permită unităţilor şcolare să adopte soluţii moderne de management educaţional. Pe lângă asta, ne lovim şi de o rezistenţă la schimbare, mai spune Holicov. Pe de altă parte, pentru a avea o comparaţie relevantă vizavi de poziţionarea în raport cu Europa, trebuie să avem în vedere diferenţele existente la nivel de sistem de învăţământ dintre ţări şi faptul că digitalizarea educaţiei este un proces de durată, care necesită o pregătire amplă şi o transformare pe termen lung, consideră Veronica Dogaru. „În ultimii ani, s-au făcut progrese în acest sens şi la noi în ţară”, adaugă reprezentanta Orange.

     

  • Medicii care refuză să facă avorturi: „Nu poţi să ajuţi femeile să aducă copii pe lume, iar pe cealaltă parte să îi omori”

    Avorturile se produc pe bandă rulantă în România. Potrivit ultimelor date ale Institutului Naţional de statistică, în 2015, au avut loc 70.448 de întreruperi de sarcină, cele mai multe la categoria 25-29 ani, unde au fost confirmate 18.153 de cazuri. Mai exact, la fiecare patru sarcini, una este întreruptă. 
     
    C.A avea o relaţie de câţiva ani cu Alex când a aflat că e însărcinată. Ea îşi dorea copilul, el nu. Aşa că au ales avortul. Despre ziua aceea nu îi place să vorbească. Poarta însă în suflet dimineaţa aceea geroasă în care a ajuns la spital. Medicul care a întâmpinat-o purta încă urmele unei intervenţii trecute, avea halatul plin de sânge. S-a simţit ca într-o măcelărie. A început să tremure, dar a simţit că e prea tarziu să dea înapoi. Acesta este însă doar unul dintre filmele care oglindeşte această realitate sumbră, una pe care câţiva medici refuză să o mai vadă, pentru că au ales să vadă bucuria din ochii părinţilor care îşi strâng pentru prima oară copilul în braţe, adică au ales viaţa.
     
    Statisticile cu privire la numărul femeilor care ajung la avort se pierd undeva în ceaţă, pentru că multe nu sunt declarate. „Femeile de la ţară apelează şi astăzi la metode empirice, pentru că nu sunt educate, au părinţi rigizi. Nu au curajul să vină şi să spună: Mamă, am 16 ani şi mi-am început viaţa sexuală! Ascund lucrul asta, rămân însărcinate şi se duc la nu ştiu ce babă sau fost doctor. Vin şi la mine femei care trec de 14 săptămâni şi vor să renunţe la sarcină, deşi se ştie că eu nu fac avorturi la cerere”, spune medicul ginecolog Dan Tutunaru pentru Gândul. Acesta vede în avort un pacat, iar celor care care se gândesc la el le ţine o lecţie. „În general, e bine să foloseşti un limbaj mai dur, aşa că le spun: E copilul tău şi tu hotărăşti acum dacă îl omori sau nu. Ori că îl omori acum, la 8 săptămâni, ori la 18 ani, e acelaşi lucru.