Tag: cheltuieli

  • SUA: Dai în armată, dai în fabrici şi uzine

    Reducerea cheltuielilor militare, în primul rând, la care s-a adăugat scăderea exporturilor, a tăiat în ultimul trimestru al anului trecut 1,33% din creşterea economică a SUA. În compensaţie, consumul intern, îndeosebi în perioada de sărbători, a influenţat pozitiv evoluţia PIB, cu cca 1,52%. Scăderea PIB cu 0,1% este prima înregistrată din trimestrul al doilea al anului 2009 până acum.

    Analiştii băncii britanice Lloyd’s consideră că nu sunt însă motive de îngrijorare că America ar putea intra în recesiune doar dintr-o scădere a PIB de 0,1%. Deşi tăierile de cheltuieli necesare pentru evitarea “piscului fiscal” vor lovi şi pe mai departe cererea guvernamentală, cererea internă privată a crescut, datele privind angajările sunt încurajatoare, iar şomajul nu mai este aşteptat să crească peste nivelul actual de 7,8%, arată economiştii Lloyd’s.

  • “Apele Române”: Cheltuielile de personal din raportul Curţii de Conturi, efectuate legal

    “În ceea ce privesc cheltuielile de personal presupuse ilegale, menţionate în raportul Curţii de Conturi, ANAR consideră că acestea au fost efectuate cu respectarea prevederilor legale şi a contractului colectiv de muncă existent, aflat în vigoare”, afirmă instituţia, într-un punct de vedere remis MEDIAFAX, vineri seară.

    ANAR menţionează, în acelaşi context, că nu beneficiază de venituri de la bugetul statului, aşa cum sunt stabilite prin Legea anuală a bugetului pentru cheltuielile de personal şi cele necesare funcţionării administrative.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Curtea de Conturi: Cheltuieli de personal nejustificate de 165 de milioane de lei la “Apele Române”

    Ministerul Mediului şi Administraţia Naţională “Apele Române” (ANAR) au avut abateri privind unele investiţii sau cheltuieli de personal, potrivit raportului Curţii de Conturi.

    La nivelul ANAR, inclusiv la administraţiile bazinale de apă subordonate acesteia, nu au fost respectate prevederile legale privitoare la efectuarea cheltuielilor de personal, cu efecte asupra bugetului general consolidat în sumă estimativă de 164.990.000 de lei.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Mihai Tănăsescu: În scurt timp, România poate ajunge la o creştere economică de 3-4%

    România ar putea ajunge la o creştere economică de 3-4%, dar pentru creştere economică e nevoie de stabilirea a trei obiective principale: atragerea de fonduri europene, prioritizarea cheltuielilor şi un focus al investitorilor asupra celor care au eforturi multiple în economie, a declarat Mihai Tănăsescu, vicepreşedinte al Băncii Europene de Investiţii, în cadrul reuniunii anuale a Camerei de Comerţ Româno-Germane.
    “Politicile prociclice dinainte de 2008 au dus la o cădere a fluxurilor de capital ulterior. Măsurile luate au fost bune. Suntem printre puţinele ţări din Europa care în trei din ultimii patru ani am avut creştere. În scurt timp putem ajunge la o creştere de 3-4%. Dar pentru asta avem nevoie de fonduri europene”, a spus Tănăsescu. Alte direcţii în care e nevoie de dezvoltare, potrivit oficialului BEI, ar fi o prioritizare a cheltuielilor publice, parteneriate public-private, cercetare dezvoltare, inovaţii şi reforme structurale în agricultură, învăţământ, sănătate.
  • Lupta Americii cu austeritatea bugetară, faza I

    Reducerea cheltuielilor aprobată în această săptămână de către Congresul SUA, cu un total estimat de aproape 160 mld. euro, este a doua componentă a ieşirii din criza aşa-numită a “piscului fiscal”, numit aşa fiindcă reprezintă plastic efectul expirării concomitente a mai multor facilităţi fiscale promovate de administraţiile Bush şi Obama. Prima componentă, în valoare de cca 620 mld. dolari, este cea referitoare la eliminarea unor deductibilităţi şi majorarea impozitelor pentru americanii cu venituri de peste 400.000 de dolari pe an şi familiile cu venituri de peste 450.000 de dolari pe an, ceea ce afectează cca 1% dintre americani – măsură combătută puternic de republicani şi susţinută de preşedintele Barack Obama.

    Pentru moment, compromisul la care au ajuns cele două partide în privinţa evitării “piscului fiscal” s-a dovedit mulţumitor pentru pieţele financiare, care au crescut concertat, deşi majoritatea economiştilor americani tind să considere că efectul pachetului de austeritate menit să evite “piscul fiscal” va fi o reducere a creşterii economice cu cca 1,5%. Momentul din februarie al dezbaterii pe marginea tăierii cheltuielilor va aduce însă noi tensiuni, mai ales că este aproape coincident cu termenul când SUA îşi vor atinge iarăşi plafonul de îndatorare, ceea ce va atrage alte certuri politice pe tema unei noi majorări a plafonului.

  • Esticii, mai largi la pungă decât occidentalii

    Ritmul scăderii s-a redus însă faţă de trimestrul precedent (reducere cu 2,4% faţă de T2 2011). Dintre cele mai mari cinci economii europene, numai în Germania s-a semnalat o creştere a consumului gospodăriilor (0,8%), în timp ce Franţa, Italia, Spania şi Marea Britanie au consemnat scăderi de mai mult de 3%.

    În schimb, est-europenii au cele mai bune rate de progres, în special Bulgaria, Estonia, Letonia, Slovenia, campioana fiind Lituania, cu o creştere de peste 10%.

  • Ş-aide două, ş-aide trei, să-i dăm bătăi!

    Astfel de ieşiri nu sunt fără tâlc şi ele probabil se vor înmulţi în perioada următoare, întrucât sunt o armă cu multiplu efect: arată electoratului că premierul lucrează intens şi are curaj, pregăteşte tăierile de cheltuieli şi concedierile inevitabile de personal bugetar ce vor urma după vizita FMI şi continuă pe alte paliere lupta politică împotriva vechiului regim, după ce palierul preşedinţiei a rămas inatacabil, iar pe cel al justiţiei o luptă deschisă ar fi pe moment periculoasă, ţinând cont de avertizările UE.

    Ponta criticase şi cu altă ocazie CNSC, spunând că e “numit de fostul guvern ca să nu ne lase pe noi”, însă era nevoie într-adevăr de o abordare mai belicoasă, spre a nu lăsa impresia că guvernul USL e şi acum victima conspiraţiilor băsiste ori că dă vina pe ele pentru neputinţele proprii. Şi, cel mai important, un ton ridicat faţă de slujbaşi de lux precum cei din INS, CNSC sau alţii îi e de folos premierului cu atât mai mult cu cât din vechile aşteptări legate de o nouă suspendare a lui Traian Băsescu n-a mai rămas nimic, după cum corect şi-a povăţuit Ion Iliescu discipolii: premierul pregăteşte împreună cu preşedintele vizita delegaţiei FMI, iar atacurile reciproce dintre cei doi s-au cam dus, ceea ce înseamnă că frustrarea din tabăra USL are nevoie măcar de câteva mici noi debuşee, ca să nu şi-l fixeze la un moment dat tocmai pe Ponta drept ţintă.

  • Tratamentul prescris de Germania pentru supravieţuirea Europei: „muncă din răsputeri“ şi cheltuieli mai mari cu educaţia

    Acesta este tratamentul de supravieţuire într-o eră a globalizării prescris de cancelarul german Angela Merkel, cel mai puternic politican al Europei creditat de mulţi alţi lideri europeni ca autorul reţetelor anticriză bazate pe cure cu exces de austeritate. “Dacă în prezent Europa găzduieşte puţin mai mult de 7% din populaţia globului, produce aproximativ 25% din PIB-ul global şi finanţează 50% din cheltuielile globale cu securitatea socială, este evident că va trebui să muncească din răsputeri pentru a-şi păstra prosperitatea şi modul de viaţă”, a afirmat Merkel într-un interviu acordat publicaţiei britanice Financial Times.

    Mai multe pe zf.ro

  • Bugetul pe 2013: Cheltuielile de personal cresc pentru reîntregirea salariilor, cele de capital scad

    Cifrele sunt incluse într-o notă privind limitele de cheltuieli reanalizate propuse pentru ordonatorii principali de credite în vederea elaborării proiectului de buget pe 2013, discutată în şedinţa de miercuri a Guvernului.

    Documentul relevă că totalul cheltuielilor de personal va creşte cu 1,8 miliarde lei, pentru a se asigura revenirea la nivelul salariului existent în 2010, iar cheltuielile pentru cofinanţarea fondurilor europene vor fi majorate cu 2,7 miliarde lei.

    Salariile bugetarilor au fost majorate cu 8% în luna decembrie, pentru revenirea la nivelul din vara lui 2010, iar banii vor fi încasaţi în luna ianuarie.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Giganţii americani readuc producţia în SUA, pe măsură ce tot ce este “made in China” devine tot mai scump de transportat

    După ani de zile în care s-a concentrat exclusiv pe producţia în străinătate, gigantul american General Electric, unul dintre cei mai importanţi jucători din industria mondială, se “întoarce” pe piaţa producătorilor locali. Şi nu este singurul exemplu, tot mai multe companii americane revenind pe scena industriei locale, scrie The Atlantic.

    Mai multe pe zf.ro