BMTV: Yorgos Ioannidis despre perioada sa la Vodafone si cum a
ajuns la OTE
Tag: Cariera
-
Dragomir: Cariera lui Mutu e terminata
“Aoleo, daca e adevarat, nu are scapare. Va spun precis, daca a
aparut si asta, nu are scapare. S-a terminat atunci, cariera lui e
terminata”, a declarat Dragomir.Mai multe amanunte pe
www.mediafax.ro -
Cu sau fara MBA
Odata ce mediul de afaceri se dezvolta, companiile cauta evident oameni foarte bine pregatiti care sa le conduca. Aceasta poate insemna trei lucruri: un CV intesat cu diplome, o experienta profesionala care vorbeste de la sine sau, in cele mai fericite cazuri, ambele. “Atunci cand cautam un top manager pentru o companie, avem de-a face cu doua tipuri de angajatori: unii care sunt foarte sensibili la studiile si specializarile candidatului si unii pentru care experienta profesionala e decisiva. In ultimul timp, numarul celor din a doua categorie a crescut destul de mult”, spune Razvan Soare, partener in cadrul companiei de executive search Stanton Chase si unul dintre managerii pentru care obtinerea unui certificat MBA a reprezentat in urma cu sase ani un obiectiv foarte important de indeplinit.
Pentru ca avea in spate o experienta de 10 ani in mediul de business, Soare si-a ales cu circumspectie furnizorul de MBA si a exclus aproape din start programele care existau la acel moment pe piata din Romania. Asa ca a facut un “full MBA” la Rotterdam School of Management, renuntand la locul sau de munca pentru o perioada de doi ani. Astazi, sase ani mai tarziu si dintr-o pozitie-cheie in cadrul unei firme care se ocupa cu recrutarea de top manageri, Razvan Soare recunoaste ca perspectivele asupra cursurilor MBA s-au schimbat si ca acestea nu mai sunt vazute ca un “pasaport” catre posturi de top.
Mult mai importante sunt realizarile profesionale anterioare, abilitatile de manager confirmate intr-o companie mare, cursurile de Master of Business Administration venind doar ca o completare. Principalii jucatori de pe piata romaneasca de programe MBA sunt de acord ca atat candidatii, cat si angajatorii si-au mai schimbat prioritatile in ultimul timp, dar spun totodata ca, desi situatia nu este stralucita, nu este nici dramatica. Una dintre nemultumiri ar fi ca apogeul popularitatii acestor programe pare sa fi trecut (daca a fost vreodata atins), iar potentialii cursanti sunt din ce in ce mai atrasi de programele din strainatate, care beneficiaza de acreditari din partea unor organizatii de referinta, precum The Association of MBAs (AMBA), The European Foundation for Management Development sau The Association to Advance Collegiate Schools of Business (AACSB), din SUA.
Interesant este ca numai 1% din programele de MBA din lume beneficiaza de recunoasterea internationala a celor trei organizatii, iar in Romania exista doar un astfel de program triplu acreditat international – MBA al Open University Business School, realizat prin intermediul CODECS.
Pe langa acest deficit de credibilitate pe care il au multe programe de MBA interne, in ultimul timp au aparut si asa-numitele module “express” sau “hibrid”, care ofera o certificare MBA in doar zece zile. Preturile indica, in prima faza, o oferta greu de refuzat – aproximativ 1.000 de euro in schimbul unei experiente educationale record: in zece zile, cursantii ar trebui sa fie familiarizati cu domenii ca marketingul, etica afacerilor, contabilitatea, comportamentul organizational, analiza cantitativa, finante, strategie – in conditiile in care cursurile traditionale de MBA dureaza aproximativ doi ani, iar tarifele pot depasi 35.000 de euro in Romania si chiar 70.000 de euro la scolile de afaceri din exterior.
Pentru firmele mari, asemenea oferte nu reprezinta o amenintare si nici macar un concurent demn de luat in seama, dar pot fi un semnal ca piata sufera anumite dereglari. “Bineinteles ca nimeni nu crede intr-un astfel de mesaj si, mai ales, nimeni nu ar zbura cu un astfel de pilot. Asa stau lucrurile si in management. Ce organizatie si-ar dori un manager care spune ‘Mi-am luat MBA-ul in zece zile’
?”, comenteaza Rodica Radulescu, director al Business School, CODECS Romania.
In plus, faptul ca vorbim despre o piata al carei ritm de crestere este destul de redus este influentat si de contextul extern, unde cele mai multe dintre scolile de afaceri trec printr-un proces de schimbare generat de globalizarea mediului de afaceri, care impune noi competente si aptitudini. “Indiferent daca se afla pe continentul european, american sau in zone emergente din Asia, managerului care iese pe poarta unei scoli de afaceri i se cere la locul de munca un alt comportament, care uneori nu poate fi deprins in scoala”, spune Rodica Radulescu.
Cifrele indica faptul ca ritmul de crestere a pietei este relativ mic, in conditiile in care pentru anul acesta este estimata atingerea unei valori de 2,5-3 milioane de euro, dupa ce anul trecut piata s-a cifrat la aproximativ 2,7 milioane de euro. Mentinerea unor valori atat de apropiate nu era de asteptat, avand in vedere faptul ca in ultimii doi ani au intrat pe piata din Romania noi organizatori de programe MBA sau Executive MBA, in sistem franciza. Printre programele care sunt astazi active pe piata se numara WU Executive Academy, organizat de Universitatea de Stiinte Economice si Administrative din Viena, EMBA ASEBUSS, MBA Open University Business School sau MBA Romano-German.
In fine, avalansa de cursanti care au urmat programe de MBA sau EMBA in primii ani in care acestea au fost organizate aici a facut ca astazi multi sa nu mai vada o astfel de diploma ca pe un avantaj competitional imbatabil, ci doar ca pe o recunoastere care tine mai degraba de implinirea pe plan personal. “Eu mi-am vazut MBA-ul ca o continuare logica in business si recunosc ca m-a pozitionat valoric, in propriii-mi ochi, pe o alta scala”, explica Razvan Soare.
In fiecare an, aproximativ 300 de romani termina cursuri MBA, iar cei mai multi provin din domenii precum FMCG, IT&C, farmaceutice, sistemul bancar si asigurari. Pe plan international, media de varsta a participantilor inscrisi intr-un program Executive MBA este de 39 de ani, dintre care aproximativ 7-8 ani de experienta manageriala. “Piata din Romania este insa diferita in acest sens, deoarece tinerii ajung mai rapid in posturi de conducere, in special daca aleg sa si lucreze in timpul facultatii”, afirma Bianca Ioan, director de marketing la ASEBUSS Romania. Potrivit lui Ioan, media de varsta a participanttilor EMBA ai ASEBUSS era de 36 de ani in perioada 1993-2000, ajungand in ultimele serii la 34-35 de ani.
-
Modelul managerului bun la toate
Aliz Kosza se afla in holul Hotelului Alpin din Poiana Brasov cand John Smith, reprezentantul producatorului de tigarete RJ Reynolds Tobacco in Romania (devenit ulterior Japan Tobacco International), i-a oferit un post de agent de vanzari, platit la vremea aceea cu 300 de dolari. Era in 1992.
„Lucram in turism de 13 ani si eram la receptia hotelului. Am inceput sa vorbesc cu reprezentantul Reynolds Tobacco, care era clientul nostru. I-am spus ca eu pot sa fac mai mult, ca nu se intampla nimic cu hotelul, ca nu se privatizeaza, ca ne limitam. Si atunci el mi-a spus: «Am un post de merchandiser, daca te intereseaza. Ma duc sa beau o cafea, ai cinci minute sa te decizi». Nu am asteptat atat, am intins mana si el a zis: «Ok, deal!»“.
De altfel, toate deciziile referitoare la parcursul sau profesional au fost luate fara sa stea prea mult pe ganduri. Cea mai recenta schimbare a avut loc chiar la inceputul acestui an: a renuntat la conducerea filialei de aici a companiei norvegiene Orkla Foods pentru a deveni directorul general al Fabryo Corporation, o afacere inceputa in 1994 de antreprenorul Daniel Guzu si unde pachetul majoritar il detine din 2006 fondul suedez de investitii Oresa Ventures. „Nu am mai lucrat cu un fond de investitii si nici in antreprenoriat. Trebuia sa am si experienta asta. Rolul meu este de a transforma acest antreprenoriat intr-o companie moderna, dar nu intr-o multinationala“, spune Kosza.
In cei 13 ani cat a lucrat in turism, si-a format personalitatea lucrand cu oameni foarte diferiti, in special straini. Iar dupa ce a renuntat la turism, a avut un singur scop: sa devina director general. Timp de cativa ani a lucrat in vanzari pentru cateva companii de distributie si apoi pentru Kraft Foods, iar primul post de manager general l-a ocupat in 1998, la Agfa, furnizor de materiale foto si consumabile.
Doi ani mai tarziu i s-a propus sa conduca MOL Romania. „Am fost contactata de o agentie de recrutare de la Viena. Compania avea anumite dificultati dupa sase ani de activitati in Romania si s-au gandit ca in acel stadiu de dezvoltare au nevoie de un tip de manager cum sunt eu.“
Domeniul era complet nou; pana atunci nu avusese de-a face cu industria petrolului. Dar a incercat sa se concentreze pe ce stia mai bine: sa coordoneze oamenii. „Am atins gradul de profitabilitate, marimea retelei, am batut Shell la numarul de carduri, am inceput sa avem o imagine“, afirma Kosza, referindu-se la cei trei ani petrecuti la MOL. Numarul benzinariilor MOL ajunsese de la 28 de statii la 74, iar volumul de vanzari medii pe statie era mai mare cu 45% fata de anul cand ea a preluat managementul.
Atunci a fost contactata de o agentie de recrutare pentru postul de CEO al furnizorului norvegian de produse alimentare Orkla Foods Romania. Interviurile au convins-o, fiindca a vazut ca reprezentantii Orkla „cautau un anumit tip de personalitate, nu un manager, nu pe cineva cu o anumita experienta sau anumite studii“. In cei patru ani cat a condus compania, din 2004, a incheiat trei tranzactii importante, Orkla preluand Topway Craiova, Ardealul Covasna si Royal Brinkers si ajungand la cinci platforme de productie si peste 750 de angajati. Dupa finalizarea celor trei achizitii, pentru care s-a platit o suma estimata in total la peste 25 de milioane de euro, Orkla Foods a decis sa fuzioneze companiile si sa reorganizeze activitatea de productie.
In vara lui 2007 a fost plecata timp de o luna in concediu si a vazut ca totul a mers ca pe roate in lipsa sa. „Am simtit ca este o misiune indeplinita si o rutina zilnica. Dar eu ma simt mai degraba un manager care construieste decat unul care duce lucrurile la un anumit punct si apoi le mentine acolo.“ La cateva saptamani dupa ce a revenit in tara a fost abordata de Daniel Guzu si de reprezentantul fondului de investitii Oresa Ventures, Laurentiu Ispir. A vizitat fabrica de vopseluri a Fabryo de la Popesti-Leordeni, de langa Bucuresti, si Daniel Guzu i-a povestit istoria afacerii sale, care in 13 ani a ajuns la o cifra de afaceri de 42 de milioane de euro si la aproape 400 de angajati. A batut palma. „Daniel Guzu nu-mi impune astazi absolut nimic, mi-a dat toata autonomia sa conduc aceasta afacere. Se implica in sensul ca strategia o propunem noi, echipa de management, si consiliul de administratie (Daniel Guzu si Laurentiu Ispir) o aproba.“
Spre deosebire de MOL si Orkla, la Fabryo schimbarea a fost mai lina, pentru ca fondatorul afacerii, Daniel Guzu, a ramas asociat in companie si sprijina schimbarile care au inceput de pe vremea cand el insusi conducea afacerea. Are parte aici si de un pachet salarial mai avantajos. „Dar nu de la bani au pornit discutiile si deciziile. Dupa ce mi-am dat acordul de principiu, mi-au facut o oferta onesta, pe care am acceptat-o fara sa negociez“, sustine managerul. Tintele financiare pe care si le-a asumat pentru Fabryo sunt ambitioase, dar realizabile, considera ea: „Am ca obiectiv o crestere minima neta de 30%, peste estimarile de crestere a pietei, de 15% in acest an. Ca atare, va trebui sa luam cota de piata de la altii. De asemenea, vom dezvolta divizia business-to-business, care este o mare oportunitate“, spune Kosza. Piata de lacuri si vopseluri a crescut anul trecut cu circa 20%, pana aproape de 200 de milioane de euro, datorita investitiilor de pe piata imobiliara.
-
Cariera de rezerva
Gregg Rapp nu merge la restaurante pentru a savura mancarea, ci pentru a analiza meniurile. De 25 de ani Rapp calatoreste de-a lungul si de-a latul lumii pentru a veni in ajutorul unor mari nume, ca Spago sau Marriott, si al altor clienti la fel de renumiti. Sarcina sa este de al descoperi ce formulare, design dar mai ales ce feluri de mancare trebuie incluse in meniu pentru a ispiti clientii si pentru a ingrasa profiturile restaurantului.
Expertiza lui Rapp incepe cu sapaturi in ceea ce priveste finantele, obiectivele de vanzari si profilul clientelei localului. Apoi el identifica felurile de mancare-vedeta ale restaurantului, cele care inregistreaza atat un maxim de profit dar si de popularitate, cum sunt de obicei felurile de mancare pe baza de crab sau filet mignon pe care le scoate in fata.
Un alt truc folosit de Rapp este listarea pretului la sfarsitul prezentarii detaliate a felului de mancare si nu pe o coloana separata, asa cum este adesea intalnit. Logica acestui artificiu? Dupa ce a parcurs toate ingredientele care compun felurile elaborate, pretul pare mai putin piperat. In plus, o regula de baza spune ca locatia este totul, asa ca cele mai scumpe antreuri trebuie sa fie intotdeauna plasate acolo unde poposeste cel mai mult ochiul cumparatorului: in partea de sus-dreapta a unui meniu de doua pagini. “Cu cativa ani in urma, atunci cand pretul carnii era foarte ridicat la noi, eu am ales sa pun specialitatile pe baza de fructe de mare in partea de sus-dreapta a meniului”, spune Rapp.
Primul meniu restructurat de Rapp dateaza din 1980, cand isi pregatea licenta in administrarea hoteliera la Universitatea din Washington. Intamplarea a facut ca in acelasi an, o cunostinta care se pregatea sa-si inchida restaurantul mexican, l-a intrebat daca are vreo idee care sa-i salveze afacerea de la faliment. Rapp a creat un calendar de promotii, a eliminat o parte din furnizori si a rescris cartea de capatai a restaurantului – meniul. “Atunci mi-am dat seama de puterea si importanta meniului ca instrument de vanzare”, spune Rapp. “Multi nu-si dau seama, dar in industria restaurantelor poti vinde de milioane de dolari doar datorita acestei bucati de hartie.”
Dupa o serie de cateva contracte mai mici la cateva hoteluri si baruri din Washington, Rapp s-a angajat la o firma de imprimari, deoarece a crezut ca aceasta profesie il va aduce mai aproape de ingineria meniurilor. Insa si-a dat seama in scurt timp ca s-a inselat. “Nu a durat prea mult timp pana mi-am dat seama ca voiam sa fac mai mult decat imprimari.” Asa ca a intrat in afaceri ca freelancer si a pus mana pe un contract de consultanta pentru un lant de restaurante din Denver. “In acea perioada am invatat aproape tot ce stiu despre importanta copywriting-ului si a meniului ca instrument de marketing in domeniul restaurantelor”, spune el. Astazi Rapp lucreaza la patru-cinci proiecte pe luna, toate acestea obtinandu-le pe baza de referinte. Astazi Rapp se poate lauda ca a rescris meniurile celor de la Disneyland, California Pizza Kitchen, Caesars Palace si altii.
Onorariul de baza al lui Rapp este de 3.000 de dolari pentru restaurantele independente si de 5.000 de dolari pentru lanturi, cu garantia returnarii acestuia in cazul in care profitul nu creste cu cel putin 1.000 de dolari in prima luna. In cei 15 ani de cand ofera aceasta garantie Rapp nu a fost niciodata nevoit sa dea nici macar un cent inapoi.
O pagina din agenda lui Rapp
Ziua intai
7:30 p.m. – Dupa ce avionul lui aterizeaza in orasul in care se afla restaurantul pe care il consiliaza, prima indatorire de serviciu a lui Rapp este sa ia cina.Ziua a doua
9:30 a.m. Rapp ajunge la sediul restaurantului.
10:00 a.m. Organizeaza sedinta “Starea Meniului” la care participa presedintele companiei, directorul de operatiuni si directorul de marketing.
12:00 p.m. Viziteaza restaurantele impreuna cu directorul de marketing si face turul bucatariilor si al depozitelor.
7:30 p.m. Petrece intreaga dupa-amiaza la restaurant, shadowing servers si studiind clientii.Ziua a treia
9:30 a.m. Sustine o prezentare PowerPoint de 90 de minute cu titlul “Meniul: O abordare din punctul de vedere al profitului”.
11:00 a.m. Prezinta recomandarile sale pentru imbunatatirea meniului curent.
2:00 p.m. Zboara inapoi spre casa.Numele: Inginer de meniu.
Companii care angajeaza: Toate marile restaurante din lume.
Unde sa cauti posturi libere: Cea mai sigura cale de a “pescui” un contract este prin intermediul marilor firme de consultanta in domeniu, asa cum sunt H.V.S. International sau Technomic, sau lansarea propriei companii de consultanta in HoReCa.
Nivel salarial: incepand de la 200.000 de dolari pe an sau si mai mult pentru cei care lucreaza pe cont propriu.
Abilitati necesare: O diploma in administrarea hoteliera. Cunostintele sau experienta in finante, contabilitate, property management si marketing sunt de asemenea obligatorii.
Numarul de posturi similare in Statele Unite: Rapp pare sa fie singurul inginer de meniu de profesie din Statele Unite, insa firmele de consultanta din industria hoteliera dispun de consultanti care pot oferi servicii similare la cerere.Cand spui scafandru profesionist, imaginatia te transporta fara sa te consulte spre peisaje caraibiene si recifuri de corali. Insa asemenea peisaje exotice nu au nimic in comun cu ceea ce face Dale Lahodik de luni pana vineri. In ultimii 35 de ani apele in care se scufunda zilnic sunt cele intunecate si poluate de pe terenurile de golf ale Asociatiei Profesioniste de Golf din Statele Unite, de unde strange cateva mii din cele 2,5 miliarde de mingi de golf pierdute in fiecare an de jucatorii din America.
Pentru terenurile de lux ca acelea de la Boca Raton Resort sau P.G.A. National Resort, din Palm Beach Gardens, Florida, mingile de golf pierdute de jucatori in iazurile lor nu inseamna mai mult decat niste gunoi in plus. Insa pentru o mana de firme care se ocupa cu recuperarea acestor mingi ele reprezinta un business de 20 de milioane de dolari pe an.
Marile companii care revand mingile de golf, cum sunt PG Professional Golf din Austin sau Nitro Golf din Stuart, Florida, cumpara aceste mingi de la scafandrii care le recupereaza cu miile si apoi le curata si le re-ambaleaza pentru a fi vandute in magazine de tip discount ca Wal-Mart si Kmart. Companiile de mai mici dimensiuni vand aceste mingi second-hand prin eBay sau en-gros in Europa. La nivel local, scafandrii mai pot vinde mingile recuperate terenului de unde le-au pescuit. Resellerii sunt insa cei mai mari angajatori, acestea bazandu-se pe un numar mare de scafandri freelanceri care calatoresc in cautarea mingilor pierdute oriude ii poarta anotimpul cald sau capriciile personale.
Totusi, lui Lahodik ii place sa stea cat mai aproape de casa sa din Dania Beach, Florida. Pana acum a adunat mingi pentru East Coast Golf Ball si alti reselleri din imprejurimi. In medie Lahodik strange circa 2.500 de mingi in sase ore si face scufundari cinci sau sase zile pe saptamana. Lahodik este platit la minge, primind 8 sau 9 centi pentru fiecare minge pe care o preda angajatorului sau din ziua respectiva, ceea ce il duce la un salariu anual de circa 46.000 de dolari.
Fratele sau mai mic este insa un scufundator in valoare de 80.000 de dolari pe an: Joey Lahodik strange intre 4.500 si 6.000 de mingi pe zi si lucreaza in locatii din intreaga America. Ceea ce nu inseamna ca poate pastra toti banii pe care ii castiga deoarece scafandrii trebuie sa isi acopere singuri cheltuielile de transport si de cazare, ceea ce inseamna in medie cam 30.000 de dolari pe an dupa estimarile lui Dale.
Pentru scafandri, nici macar calatoriile catre terenurile exotice nu inseamna impletirea muncii cu vacanta. Asta deoarece, in timp ce green-ul este perfect aranjat si cosmetizat, iazurile sunt pline de plante incurcate, crengi ascutite si scurgeri de pesticide. In apele intunecoase – chiar si cele putin adanci – scufundatorii se pot trezi coplesiti de intuneric, incapabili sa-si verifice nivelul de oxigen ramas in rezervor.
Lahodik spune ca aude in fiecare an de macar unul sau doua accidente fatale in randurile scafandrilor care recupereaza mingi de golf. Si a avut si el partea sa de experiente la limita: cu cinci ani in urma, cand strangea mingile de pe fundul unui helesteu, un aligator de 3 metri s-a urcat pe spatele lui. Lahodik spune ca a fost suficient de norocos ca apa sa fie putin adanca, astfel incat s-a putut ridica in picioare pentru a scapa, insa nu este ceva neobisnuit ca scafandrii sa fie muscati de crocodili. Cu alta ocazie Lahodik s-a trezit incurcat in plantele de pe fundul unui iaz si a ramas fara oxigen in timp ce se zbatea sa se elibereze.
Insa pericolul nu l-a descurajat niciodata. “Am stiut intotdeauna ca pontajul si munca de birou nu sunt pentru mine”, spune el. Lahodik a invatat sa faca scufundari la 13 ani in timp ce lucra verile la Lake Geneva in Wisconsin, fostul Playboy Club si actualul Grand Geneva Resort and Spa. L-a invatat un scafandru de ocazie care inchiriase casa de langa cea a parintilor lui, iar cand a implinit 18 ani Lahodik s-a mutat in Florida si a inceput sa faca scufundari pe terenurile de golf full-time. “Esti sub apa si nimeni nu te deranjeaza. Imi place linistea de acolo, probabil. Si imi place libertatea care vine cu aceasta meserie”, spune el. “De aceea sunt convins ca voi face acelasi lucru pana cand voi muri.”
O zi tipica de recuperare
de la 7 la 9:30 a.m. – Trezirea. Fa-ti de lucru prin casa in timp ce astepti sa se termine ora de varf. Plimba cainele.
de la 9:30 la 10:30 a.m. – Drumul pana la terenul de golf.
de la 10:30 a.m. la 12:30 p.m. – Scufundari (doua oxygen tanks sunt de obicei suficiente pentru a acoperi un teren tipic de noua gauri insa deeper traps necesita mai mult timp pentru scufundari si deci mai mult oxigen).
de la 12:30 la 1 p.m. – Pauza de masa. De obicei pachetul de acasa cuprinde un sandvici si cateva fructe.
de la 1 la 4:30 p.m. – Inapoi in apa.
de la 4:30 la 5:30 p.m. – Prezentand extrem de putin interes pentru jocul de golf in sine Lahodik se indreapta spre casa.Numele postului: Recuperator de mingi de golf.
Companii care angajeaza: Terenurile de golf, resellerii de mingi de golf.
Unde sa cauti posturi libere: Cei interesati se pot adresa de obicei terenurilor de golf sau companiilor care re-vand mingile recuperate.
Nivel salarial: intre 30.000 si 100.000 de dolari pe an, in functie de perioada petrecuta sub apa. Pretul standard al unei mingi recuperate este de 9 centi, iar scafandrii pot strange intre 2.500 si 5.000 de mingi pe zi.
Abilitati necesare: Experienta in domeniul scufundarilor si o certificare scuba.
Numarul de posturi similare in Statele Unite: Cateva sute de scafandri profeseaza recuperarea mingilor de golf in mod profesionist. in timp ce alte cateva sute practica acest job ocazional sau pe perioada verii, conform estimarilor catorva companii din domeniu.