Potrivit acestor rezultate, care se referă la aproape 99 la sută din corpul electoral, candidata extremei-dreapta (Frontul Naţional) Marine Le Pen s-a clasat pe locul al treilea, cu 18,12 la sută, urmată de reprezentantul stângii radicale, Jean-Luc Melenchon, cu 11,1 procente şi centristul Francois Bayrou cu 9,11 procente. “Sunt încrezător”, a declarat Francois Hollande după închiderea urnelor, declarându-se “candidatul unificării” şi “cel mai bine plasat pentru a deveni următorul preşedinte al Republicii”. “Niciodată Frontul Naţional nu a mai atins un asemenea nivel”, a recunoscut el.
Tag: alegeri
-
Biografie: Francois Hollande, opusul lui Nicolas Sarkozy
El a străbătut ţara de aproximativ doi ani, perioadă în care a încercat să îşi schimbe imaginea. Un bărbat afabil, care se fereşte de conflict, el vrea să se prezinte ca fiind puternic, “tenace”, principala sa calitate în opinia fostului ministru Michel Sapin. Hollande, în vârstă de 57 de ani, afirmă că va fi “persoana care poate schimba ţara”, o veche democraţie pe care o consideră “maltratată” de exercitarea în mod brutal a puterii de către un “hiperpreşedinte” care întârzie să ofere un viitor tinerilor. Candidatul socialist vrea să fie un “preşedinte normal”, iar în opinia sa preşedinţia reprezintă un simbol.
-
Să dăm bizonului ce-i al bizonului
La alegerile locale, cetăţeanul votează candidatul, nu partidul, explica într-un editorial Sebastian Lăzăroiu, aşa încât acolo unde sunt primari PDL cu priză la electorat, ei trebuie să-i convingă pe oameni că trebuie să voteze la pachet şi partidul, pentru că un primar bun cu un partid ostil nu va mai putea face nimic. În tabăra opoziţiei, traseişti ca Frunzăverde sau Dugulescu sunt salutaţi cu admiraţie şi consacraţi drept afini ideologici de către conducerea PNL. În “teritoriu”, cum spun politicienii, partidele nu mai candidează cu numele lor, ci în alianţe cu diverse denumiri ad-hoc (Mişcarea pentru Botoşani, Alianţa pentru Viitorul Brăilei) şi cu cromatici schimbate – violet sau verde în loc de portocaliu, de pildă, imitând tacticile de rebranding care îi atrag pe clienţi să cumpere un iaurt cu un ambalaj şi un nume nou.
Asemenea metode, care implică sforţări de gândire şi chiar inventivitate, par o evoluţie faţă de primitivismul gros, deja devenit clişeu, al “găleţilor” cu care partidele au tot momit oamenii la vot. Multe strategii sunt enunţate şi dezbătute pe faţă, în ziare sau pe bloguri, nu în tenebroasele laboratoare ale consultanţilor, aşadar am avea de-a face cu o creştere a respectului faţă de un electorat căruia nu i se ascunde nimic şi i se explică limpede mişcările de rebranding. Şi, de ce nu, ar fi şi o dovadă de respect de sine al politicianului, al strategului ori al omului de media care vrea să arate că e ingenios şi deschis. Cine studiază însă cu atenţie respectivele dezbateri duse la vedere constată că din ele transpare un dispreţ mult mai dur decât cel al mutelor “găleţi”, care aveau măcar meritul că ofereau alegătorilor săraci ceva concret de mâncare. Acest gen de dispreţ a fost exprimat deschis de deputatul Mircia Giurgiu când a propus votul obligatoriu, sub sancţiunea extremă a interzicerii dreptului de vot pentru recalcitranţi, cu argumentul “Nu ar trebui lăsaţi să decidă dacă vin la vot sau nu; şi acum sunt lăsaţi să decidă şi nu participă la vot!”.
Exerciţiile de “spunere pe bune”, în presă, pe bloguri ori în declaraţii publice, merg de la încercări de a le deschide ochii “idealiştilor finuţi” care greşesc imaginându-şi că e posibilă un partid al nepătaţilor şi al necorupţilor şi până la culpabilizarea pe şleau a “celor care refuză să-şi asume o poziţie” între dreapta şi stânga sau a “bizonilor” care votează “iresponsabil”. Aceste exerciţii reprezintă un excelent prilej de defulare din partea celor care recurg la ele, tocmai pentru că respectivii au cam tăcut până acum şi s-au căznit să se arate respectuoşi faţă de electorat, şi când au fost înjuraţi, şi când n-au înţeles de ce alegătorii votează clovni sau foşti turnători, şi când au văzut că Parlamentul sau clasa politică în ansamblu nu fac decât să scadă în clasamentul încrederii în instituţii. Prin urmare, în loc de promisiuni electorale fără acoperire avem vituperări sincere, în loc de găleţi avem sancţiuni pentru cetăţeni şi în loc de program politic avem rebranding comercial. Conştient sau nu, evoluţia (ori involuţia, dacă vreţi) reflectă nu doar o disperare de moment din politica românească, ci mai mult încă, decăderea statutului de politician în toată Europa, subminat de forţa pieţelor financiare care îşi impun tot mai evident tehnocraţii şi managerii ei cu preocupări contabile în loc de lideri vizionari care să conjure Speranţa (cu S mare).
Iar Speranţa cu S mare nu e o ironie, pentru că de ea are nevoie nu numai politicianul ca să fie ales, dar şi societatea ca să meargă înainte. Până acum, dispreţul electoratului faţă de politicieni şi viceversa tindea să fie strict local şi ţinea fie de ideea că o anumită parte a cetăţenilor sau a politicienilor sunt nevrednici, comunişti etc. şi că lucrurile se pot îndrepta prin venirea la putere a celeilalte tabere, fie de ideea că “în ţara asta” totul merge prost fiindcă oamenii sunt necivilizaţi şi instinctuali, iar politicienii sunt cu toţii corupţi, mincinoşi şi incompetenţi, pe când în alte ţări întotdeauna e mai bine. În bătălia de la noi între PDL şi USL sau în cele din anul electoral european 2012, analiştii financiari au fost însă primii care au atras atenţia că între tabere s-au estompat atât diferenţele de programe, cât şi capacitatea liderilor de a aplica după alegeri măsurile corespunzătoare ideologiei sau dorinţelor lor. Nu politicienii ar mai decide, aşadar, ci pieţele, iar câştigătorii ar fi cei ce s-ar resemna să nu se mai lupte cu morile de vânt (cum a încercat un Viktor Orban, de pildă), ci să-şi însuşească un mod de gândire în care ţara nu mai e atât un proiect economic, social şi cultural, cât un business ce trebuie administrat cu maximă eficienţă în condiţii de concurenţă crâncenă.
Perdanţii însă în această ecuaţie nu sunt însă numai politicienii, ci în primul rând cetăţenii obişnuiţi, adică “bizonii” etern blamaţi fiindcă nu votează cum trebuie sau “idealiştii finuţi” ori “hipsterii” etern visători la o democraţie adevărată. Fiindcă dacă politicienii au prima şansă să priceapă încotro bate vântul, nu au şi tăria de a le spune şi asta pe şleau alegătorilor. Sinceritatea lor ţine atât cât ţine dispreţul exprimabil faţă de cetăţeni; dincolo de el începe însă teritoriul delicat de unde ar trebui să se recunoască ei înşişi dinainte învinşi de nişte forţe mai presus de ei – or, aşa ceva nu se face să discuţi cu electoratul.
-
Exit poll: François Hollande câştigă primul tur al alegerilor din Franţa
Aceste procente se bazează pe estimări realizate de institutele de sondaje, obţinute din surse concordante de AFP, care o prezintă pe candidata de extremă-dreapta Marine Le Pen pe locul al treilea, în faţa candidatului stângii radicale, Jean-Luc Melenchon.
Marine Le Pen ar obţine între 17 şi 20,7 la sută, în faţa lui Jean-Luc Melenchon (10,5-13 la sută), potrivit estimărilor institutelor CSA, Ipsos şi Harris Interactive, obţinute de la aceleaşi surse. Potrivit Ipsos şi Harris, centristul Francois Bayrou ar obţine între 8,7 şi 10 procente.
Rata de participare, conform tuturor institutelor de sondaje, ar fi de cel puţin 80 la sută, cu aproximativ patru puncte mai puţin decât în 2007 (83,77 la sută), dar net superioară celei din 2002 (71,6 la sută).
Mai mult pe www.mediafax.ro.
-
Opoziţia odihnită şi sirena lui Ungureanu. Perlele politice ale săptămânii
“Eu nu sunt însă, ca în epopeea lui Ulise, o sirenă care atrage spre pierzare oamenii. Deocamdată constat aşteptarea, gândindu-mă proiectiv” – premierul M. R. Ungureanu despre aşteptarea cetăţenilor pentru un partid de dreapta pe care să-l conducă el
“Domnul Boc a picat, doamna Udrea a picat, domnul Blejnar a picat şi el, deci BUB s-a realizat. Mai e A, o să pice şi A” – Victor Ponta, liderul PSD, referindu-se la dorinţa opoziţiei ca Roberta Anastase să plece de la şefia Camerei Deputaţilor
“Faptul că sunt absolvent al unor instituţii de prestigiu din judeţul Cluj, respectiv al Facultăţii de Zootehnie, pe lângă cea de Drept, mă ajută să îl înţeleg tot mai bine pe dl. Ponta” – Daniel Buda (PDL), preşedintele Comisiei juridice a Camerei
“Ce-a zis, mă, Mariana Câmpeanu? Bă, băiatule, eu cred că, dacă se dezbracă în pielea goală, mai câştigă un vot-două în Craiova, poate” – Antonie Solomon, primarul Craiovei, despre deputatul PNL Mariana Câmpeanu
“Dacă în vreo ţară premierea e mită, atunci în ţara aia domină Satana” – Gheorghe Becali, liderul PNG, achitat în dosarul “Valiza” în care oferise 1,7 mil. euro jucătorilor de la U Cluj ca să-i învingă pe cei de la CFR Cluj
“Ei sunt mai bolovani, se duc la restaurant” – Silviu Prigoană, candidatul PDL la Primăria Capitalei, despre stilul de a petrece Paştele al cei doi fii mai mari ai săi, Honorius şi Silvius
“Acest program este o rablă. Consumă o tonă de hârtii birocratice şi are o primă pentru un Logan, nu un tractor” – Stelian Fuia, ministrul agriculturii, despre programul Rabla pentru tractoare
-
Alegerile prezidenţiale din Franţa – ANALIZĂ: Candidaţii dezbat orice în afara problemelor reale, într-o lume imaginară
Francezii vor merge duminică la urne pentru primul tur al alegerilor prezidenţiale, dar nimic nu arată că aspiranţii la Palatul Elysee candidează în cel mai important scrutin de la declanşarea crizei economice, comentează Wall Street Journal (WSJ).
Economia franceză se află într-o criză gravă, chiar dacă nu acută, şi a stagnat în ultimii cinci ani. Datoria publică a Franţei, de 90% din PIB, este mai mare decât a Spaniei şi se apropie de cea a Irlandei.
Costurile cu forţa de muncă au crescut constant în ultimii peste zece ani, şomajul a devenit cronic, iar un sfert dintre tineri nu au un loc de muncă.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
-
Alegerile prezidenţiale din Franţa: Hollande rămâne pe primul loc în ultimul sondaj. Cât ar obţine Sarkozy în primul tur de scrutin
În cel de-al doilea tur de scrutin, candidatul socialist este creditat cu 57 la sută din voturi (cu un punct mai puţin decât într-un sondaj precedent al CSA), faţă de 43 la sută (un punct în plus) pentru Sarkozy. Aceste evoluţii sunt calculate în raport cu ancheta aceluiaşi institut efectuată cu 48 de ore mai devreme, la 16 şi 17 aprilie. În urma acestora se află candidatul extremei drepte Marine Le Pen şi cel al stângii radicale Jean-Luc Mélenchon, amândoi în scădere uşoară, cu 16 la sută (cu un punct mai puţin), respectiv, 14,05 la sută (cu 0,5 puncte mai puţin). Pe poziţia a cincea se află candidatul de centrul François Bayrou, care a înregistrat un uşor progres de 0,5 puncte, ajungând la 10,5 la sută.
-
Franţa votează. Pe cine?
Pentru cititorul român, discursul electoral al actualului preşedinte francez Nicolas Sarkozy seamănă izbitor cu cel al ex-premierului Emil Boc. “Anumite ţări din Europa sunt pe marginea prăpastiei”, i-a avertizat Sarkozy pe alegători cu ocazia lansării manifestului său electoral, cu 17 zile înainte de primul tur al alegerilor prezidenţiale din 22 aprilie.
“Situaţia în care au ajuns prietenii noştri spanioli şi greci ne aduce cu picioarele pe pământ. Uitaţi-vă cum a ajuns Spania, după şapte ani de guvernare socialistă!”, a spus preşedintele, atrăgând atenţia că el a făcut totul ca să protejeze poporul francez de criză şi că “dacă reîncepem să cheltuim fără număr, dacă punem la îndoială reformele, atunci cum să nu ni se întâmple şi nouă ceea ce păţesc alţii?”, acuzându-i de-a dreptul pe socialişti că pun la cale un “festival de cheltuieli pentru care nimeni nu ştie cum vor fi asiguraţi banii, de parcă Europa şi criza n-ar fi existat”. În replică, François Hollande, candidatul socialiştilor, l-a acuzat că altceva în afară de austeritate nu mai ştie şi că propunerile lui Sarkozy sunt doar “o prelungire a greşelilor şi a eşecurilor de până acum”.
Manifestul lui Sarkozy, “Scrisoare către francezi”, conţinea într-adevăr propuneri menite să consolideze regimul de austeritate necesar pentru tăierea deficitului bugetar (pe care regimul Sarkozy a reuşit să-l scadă la 5,2% anul trecut, sub ţinta de 5,7%, şi intenţionează să-l aducă la zero până în 2016): reducerea în continuare a personalului din sectorul public, creşterea TVA de la 19,6% la 21,2% pentru a finanţa reducerea poverii fiscale pentru angajatori şi chiar îngheţarea plăţii de către Franţa a contribuţiei anuale la bugetul UE, măsură estimată să economisească 600 mil. euro. Nu e adevărat însă ce spune Hollande, că pledoaria pentru austeritate e singura de care e în stare Sarkozy: actualul preşedinte şi-a schimbat cât se poate de perceptibil discursul pe parcursul campaniei.
Atâta vreme cât s-a simţit ameninţat de retorica anti-imigraţie şi anti-UE a Marinei Le Pen de la Frontul Naţional, clasată multă vreme a treia în sondajele de opinie, preşedintele a căutat să-şi întreacă preopinenta cu acelaşi tip de discurs, doar că formulat mai elegant, susţinând protejarea companiilor franţuzeşti şi combaterea imigraţiei ilegale. La începutul lui martie, pledoaria lui pentru politici protecţioniste la nivel european şi a unei iniţiative europene contra imigraţiei ilegale i-a câştigat aderenţi, cu o îngustare la 9 puncte a decalajului din sondaje faţă de primul clasat, François Hollande (e vorba de sondajele pentru al doilea tur de scrutin, cel decisiv, din 6 mai).
Dar după ce rezolvarea crizei atentatelor de la Toulouse s-a contabilizat electoral în dreptul lui Sarkozy, iar Marine Le Pen a scăzut în sondaje, preşedintele a abandonat temele sociale şi naţionale în favoarea celor fiscale şi economice, încercând să se poziţioneze drept campion al prudenţei bugetare, strict în raport cu un Hollande al cărui avans electoral s-a întemeiat tocmai pe tema abandonării austerităţii în favoarea unor politici mai prietenoase cu cetăţenii. Toate sondajele se încăpăţânează să-l arate însă câştigător pe François Hollande, cu avansuri între 6% şi 12%.
-
Ce-i mai trebuie lui Mitt Romney ca să câştige nominalizarea pentru preşedinţie
Deşi Newt Gingrich şi Ron Paul au rămas în cursă, este practic imposibil ca vreunul să-l ajungă din urmă, astfel încât la sfârşitul lunii mai nominalizarea va fi tranşată. Înfruntarea dintre Obama şi Romney, judecând după ultimele lor discursuri, se anunţă deja plicticoasă şi violentă, centrată aproape exclusiv pe atacuri ideologice sau pe pseudo-subiecte.
Aflat, de pildă, la Asociaţia Naţională a Puşcaşilor, Romney i-a avertizat pe cei prezenţi că Obama nu protejează drepturile deţinătorilor de arme şi că el le va proteja dacă va fi ales preşedinte. Preşedintele Obama, la rândul lui, l-a atacat pe Romney în chestiunea imigraţiei ilegale, în speţă a celei provenite din America Latină, afirmând în cursul unei vizite în Columbia că poziţia mult prea dură a lui Romney în privinţa legilor privind imigraţia este “foarte îngrijorătoare” şi a promis că va promova la anul o legislaţie mai raţională a imigraţiei. Obama s-a bucurat în mod tradiţional de susţinere în rândul electoratului hispanic.
Următoarele alegeri primare pentru desemnarea candidaţilor la nominalizarea pentru prezidenţiale vor avea loc la 24 aprilie în statele Connecticut, Delaware, New York, Pennsylvania şi Rhode Island. În tabăra republicană, Mitt Romney are un avans decisiv, chiar dacă mai are de câştigat de partea sa 483 de delegaţi, pe lângă cei 661 al căror sprijin deja îl are, în timp ce în tabăra republicană, Barack Obama, singurul candidat, are deja asigurat sprijinul a 2.160 din cei 2.854 de care are nevoie pentru a obţine oficial nominalizarea.
-
Frankenstein, poker şi Ceauşescu. Perlele politice ale săptămânii
“Bucureştenii nu trebuie să-şi pună speranţele şi încrederea într-o construcţie politică de tip Frankenstein” – Elena Udrea, şefa PDL Bucureşti, despre candidaţii USL la alegerile locale
“Boc ne-a ipotecat casa, ne-a oprit copiii să mai meargă la şcoală, le-a spus părinţilor noştri să nu se mai ducă la spital că nu mai sunt bani. A venit Ungureanu şi a început să ne vândă din casă: patul, televizorul, tot ce mai găseşte” – Victor Ponta, preşedintele PSD
“În politică, în viaţă în general, câştigă cei care joacă şah, nu poker” – Andrei Chiliman, demis din fruntea PNL Bucureşti, făcând aluzie la preferinţa pentru poker a lui Crin Antonescu, liderul PNL
“În locul USL, as fi jucat poker politic. Şi aş fi plătit cu sec. Cred că n-ar fi fost o idee foarte rea să-l vedem pe domnul Băsescu demisionând de Sf. Maria. Vrei bluff? Uite bluff!” – Mircea Geoană, fost preşedinte al Senatului, despre refuzul de către USL al propunerii prezidenţiale de demisie
“După 20 de ani de fărâmiţare a patrimoniului agricol, trebuie să vedem că Ceauşescu n-a fost tâmpit cu asocierea în cooperativă şi că fără asociere irosim potenţial agricol” – Stelian Fuia, ministrul agriculturii
“Dacă el a rupt alianţa cu mine, s-a întors lumea cu fundul în sus. Este implicat în dosare foarte grele. Dacă nu eram eu, el era şi acum puşcăriaşul de serviciu” – C.V.Tudor, liderul PRM, despre Gh. Becali