Tag: copii

  • Imagini puternice cu copii din întreaga lume. Copilăria, în diferite colţuri ale lumii – GALERIE FOTO

    Vieţile acestor copii sunt foarte diferite, fiecare născându-se în situaţii şi familii asupra cărora nu au niciun control până când nu cresc. Chiar şi la maturitate, vieţile copiilor sunt afectate şi modificate de aceea ce au trăit în perioada copilăriei. Unele dintre imaginile din galeria foto surprind situaţii dureroase, momente care nu ajung tot timpul în faţa publicului.

  • Cum a reuşit acest om să păcăleasă autorităţile să-i dea bani. Cu sumele primite a plecat în vacanţe în jurul lumii

    Stephen Astbury are 32 de ani şi a solicitat ajutoare în bani organizaţiilor care susţin persoanele care nu pot să lucreze din motive obiective, pretinzând că nu poate să lucreze din cauza unei tulburări de personalitate şi a depresiei.

    Tatăl a cinci copii a fost condamnat după ce acesta a început să posteze fotgrafii pe Facebook din vacanţele sale în jurul lumii. Astbury a pozat în faţa turnului Eiffel, făcând snorkelling şi chiar şi cu papagali, în vacanţe exotice; în timp ce pretindea că nu este potrivit pentru muncă.

    Ulterior, cei care i-au cercetat cazul au văzut că Astbury câştiga şi un salariu lucrând în construcţii, dar avea şi câştiguri din vânzarea de fier vechi.

    Astbury şi-a recunoscut frauda, dar a reuşit să scape din închisoare după ce a povestit că a reuşit să supravieţuiască dintr-un accident mortal. Potrivit avocatului său, exista un risc de 90% să-şi fi pierdut viaţa în respectivul accident.

    Potrivit procurorului care i-a anchetat cazul, valoarea fraudei în care a fost implicat a ajuns la peste 15.000 de lire sterline. Astbury a primit o pedeapsă de 32 de săptămâni care a fost suspendată pentru 12 luni.

  • Camera Deputaţilor: Copiii de până la 3 ani pot fi scutiţi de la cheltuielile de întreţinere

    Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, un proiect de lege potrivit căruia copiii cu vârsta de până la trei ani pot fi scutiţi de la calculul chletuielor de întreţinere şi cheltuielile asociaţiei de proprietari.
     
    “Asociaţiile de proprietari pot hotărî exceptarea de la plata cheltuielilor prevăzute la alin.(1) lit.b) pentru copiii cu vârsta de până la 3 ani. Termenul de plată a cotelor de contribuţie la cheltuielile asociaţiei de proprietari, afişate pe lista lunară de plată, este de maximum 20 de zile calendaristice”, potrivit proiectului de lege pentru completarea art.47 din Legea nr.230/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari.
     
    Proiectul de lege a fost aprobat cu 269 de voturi “pentru”.
     
    Iniţiativa legislativă a aparţinut fostului senator PNL Dragoş Luchian.
     
    Camera Deputaţilor este for decizional.
  • Cum a reuşit acest om să păcăleasă autorităţile să-i dea bani. Cu sumele primite a plecat în vacanţe în jurul lumii

    Stephen Astbury are 32 de ani şi a solicitat ajutoare în bani organizaţiilor care susţin persoanele care nu pot să lucreze din motive obiective, pretinzând că nu poate să lucreze din cauza unei tulburări de personalitate şi a depresiei.

    Tatăl a cinci copii a fost condamnat după ce acesta a început să posteze fotgrafii pe Facebook din vacanţele sale în jurul lumii. Astbury a pozat în faţa turnului Eiffel, făcând snorkelling şi chiar şi cu papagali, în vacanţe exotice; în timp ce pretindea că nu este potrivit pentru muncă.

    Ulterior, cei care i-au cercetat cazul au văzut că Astbury câştiga şi un salariu lucrând în construcţii, dar avea şi câştiguri din vânzarea de fier vechi.

    Astbury şi-a recunoscut frauda, dar a reuşit să scape din închisoare după ce a povestit că a reuşit să supravieţuiască dintr-un accident mortal. Potrivit avocatului său, exista un risc de 90% să-şi fi pierdut viaţa în respectivul accident.

    Potrivit procurorului care i-a anchetat cazul, valoarea fraudei în care a fost implicat a ajuns la peste 15.000 de lire sterline. Astbury a primit o pedeapsă de 32 de săptămâni care a fost suspendată pentru 12 luni.

  • Cum arată Alexandra Ceauşescu, nepoata dictatorului Nicolae Ceauşescu

     Alexandra Ceauşescu (20 de ani) este fiica lui Valentin, unul din cei trei copii ai fostului preşedinte al României, Nicolae Ceauşescu.

    Nicolae Ceausescu, dictatorul executat în decembrie 1989 după un proces sumar, a avut trei copii, pe Nicu, Zoe şi Valentin, însă doar ultimul dintre aceştia mai trăieşte. La rândul său, Valentin (68 de ani) are doi copii, pe Daniel (35 de ani), din casnicia cu Iordana Borila, şi pe Alexandra (20 de ani), pe care o are cu actuala soţie, Roxana.

    Cititi mai multe pe www.one.ro

  • Care este povestea jocului ce ucide adolescenţi din toată Europa. Toate mamele din ţară ar trebui să ştie

    Jocul se răspândeşte acum în toată Europa. Potrivit plymouthherald.co.uk,  autorităţile belgiene şi franceze au avertizat părinţii din aceste ţări după ce mai multe cazuri similare celor din Rusia au fost raportate.  

    Potrivit presei internaţionale, acesta este un joc în mediul online care îi determină pe tineri să îndeplinească 50 de sarcini, pe parcursul a 50 de zile; jucătorii trebuie să le trimită o poză ”administratorilor” care le trimit misiunile, astfel încât să demonstreze că şi-au îndeplinit aceste sarcini.

    Jocul îi provocă pe utilizatori la acţiuni periculoase, precum: ”Trezeşte-te la 4.20 şi urmăreşte videoclipuri înfricoşătoare”; Ziua 26: vei primi data morţii tale”, ”Ziua 28: Nu vorbi cu nimeni”, ”Ziua 50: Sari de pe acoperiş” şi altele, parte a unor scenarii de groază.

    Se crede că bărbagul Filip Budeikin s-ar aflat în spatele acestei isterii – el a fost arestat la finalul lunii februarie. Budeikin îşi asumă iniţierea acestui joc, el a de altfel că este responsabil de moartea a mai mulţi tineri, dar este împăcat cu ideea fiindcă, potrivit lui, victimele ”au murit fericite, le-am oferit ceea ce le lipsea din viaţa de zi cu zi: căldură, înţelegere, o conexiune”.

    Se crede că ”jocul” a fost denumit astfel după convingerea că balenele albastre sfârşesc voluntar pe plaje. Potrivit analizelor publicate de presa internaţională, 62% din motivele pentru care adolescenţii comit suicid sunt asociate cu conflictele din familie, profesori, colegi, prieteni  şi, totodată, cu frica de violenţă a adulţilor; dintr-un raport al UNICEF reiese că numărul suicidelor în rândul copiilor creşte în perioade de criză economică sau schimbări ale societăţii. Spre exemplu, în Rusia a existat un număr crescut de astfel de tragedii între 1987 şi 1994, după prăbuşirea URSS-ului.

    Cinci elevi ai Şcolii gimnaziale “Veronica Micle” din Iaşi au ajuns, vineri la prânz, la spital, după ce în timpul pauzei au decis să se joace un joc periculos, ţinându-şi respiraţia, potrivit MEDIAFAX. Colegii celor care au ajuns la spital au declarat că totul a pornit de la o colegă care le-a sugerat acest joc; directorul şcolii crede, însă, în această variantă, că există o legătură între jocul copiilor şi „Balena Albastră”. 

  • Citeşte în noul număr Business Magazin din 20 martie 2017

    COVER STORY:  Excelenţă de 100 de ori

    Şefele de companie fac performanţă în afaceri, dar anul acesta ne-am propus să vedem ce le preocupă în afara scenei de business. Ce idei au despre implicarea în societate, despre felul în care ar putea fi schimbată, în bine, România. Ce le motivează? Ce le inspiră? Care sunt, până la urmă, priorităţile, ţelurile lor? Cum evaluează implicarea mediului de afaceri în societate? Şi, pentru că e cumva la ordinea zilei să ne exprimăm dorinţele şi ideile în ce priveşte parcursul României, le-am invitat la un exerciţiu de imaginaţie.

    TEHNOLOGIE: Outsourcing ardelenesc pentru clienţ…i vestici

    IT: Smartphone-ul redefineşte ideea de business

    AUTO: Test drive: Clasa E Coupe
     
    ANTREPRENORIAT: Un business în construcţ…ie continuă

    Începând din 17 septembrie 2012, revista Business Magazin se distribuie în exclusivitate în reţelele Inmedio şi Relay sau pe bază de abonament.

  • Vestea pe care o aşteptau toţi părinţii din România. Alocaţii mai mari pentru fiecare copil

    Desigur există şi condiţii! Alesul nu vrea să dea oricum acest stimulent finaciar, ci doar pentru acei copii care nu au deloc absenţe de la şcoală.
     
    Banii nu vor fi viraţi într-un cont al părinţilor sau tutorelui, ci sub formă de tichete cu destinaţie precisă: o anumită sumă pentru alimente, o alta pentru haine şi alta pentru rechizite.
     
    ”Ce poate face un copil, o familie cu 85 de lei lunar? Nimic. Dacă ar primi măcar 100 de euro, atunci, cu acei bani într-adevăr se poate face ceva. Nu toţi vor primi aceşti bani, ci doar cei care nu au absenţe la şcoală. În acest fel îi stimulăm pe tineri să facă copii şi pe copii să înveţe. Dacă fiecare copil va frecventa grădiniţa, şcoala primară, liceul şi o facultate, nivelul de educaţie va creşte simţitor”
     
    Senatorul spune că se găsesc şi sumele necesare pentru a mări alocaţia copiilor. În primul rând să se recupereze banii găsiţi de Curtea de Conturi, cele peste 80 milioane de euro băgate în panseluţe, apoi o accizare a taxei pe viciu cu 0,05 bani, scrie a1.ro

  • În urmă cu 10 ani au pornit o şcoală cu 5 elevi, iar acum au peste 450 de elevi şi venituri de 3,2 milioane de euro

    „Am început în urmă cu 10 ani, în mansarda unei vile din Pipera, cu o clasă I cu cinci elevi. Atunci, în 2007, planul nostru de dezvoltare includea doar ciclul primar”, spune Diana Segărceanu, cofondator şi director executiv al Avenor College. Primele investiţii au fost făcute din resursele proprii, însă odată cu extinderea au apelat şi la credite. La trei ani de la debutul afacerii au deschis şi ciclul gimnazial şi s-au mutat în actualul campus din Băneasa, „în spaţii construite special pentru a corespunde, atât funcţional, cât şi estetic, necesităţilor unei instituţii de învăţământ moderne”, spune antreprenoarea. 2015 a fost anul când au lansat şi Liceul Internaţional Avenor, care respectă programa Cambridge International Examination.

    „De la înfiinţare, investiţia a fost continuă, de la un an la altul, iar până în acest moment se ridică la peste 4,5 milioane de euro”, spune Segărceanu. Tot ea povesteşte că una dintre cele mai mari dificultăţi a fost, de-a lungul timpului, recrutarea profesorilor; au apelat la de cele mai multe ori la ajutorul consultanţilor externi de resurse umane. Au creat, de asemenea, un profil al profesorului de la Avenor College, pe care îl urmează atât în procesul de recrutare, cât şi în cel de evaluare a performanţelor acestora. „Noi căutăm oameni temerari în această meserie, care sunt dedicaţi şi pasionaţi, au obiective foarte clare, au noţiunile pedagogice şi psihologice necesare pentru a-i putea ghida pe copii. Şi, nu în ultimul rând, ne împărtăşesc valorile şi principiile. Nu-i găsim uşor, dar suntem perseverenţi şi-i căutăm mereu, avem un proces de recrutare continuu, care durează 365 de zile”, explică Diana Segărceanu strategia de recrutare a cadrelor didactice.

    În cadrul şcolii Avenor, elevii parcurg programa şcolară naţională, însă diferenţa faţă de alte şcoli cu profil similar este că structura acesteia este creată astfel încât să fie centrată pe elev şi adaptată la nevoile de învăţare individuale. Profesorii folosesc strategii educaţionale complementare, materiale didactice diverse şi interactive, iar disciplinele şcolare obligatorii sunt completate prin cursuri specifice sistemului britanic. Mai exact, elevii au ore de dezvoltare personală şi ore de studiu individual la clasă, o gamă de cluburi extracurriculare, prin care participă la activităţi, în şcoală şi în afara ei.

    De asemenea, sistemul de evaluare standard prin calificative şi note este completat de un set de instrumente de evaluare alternativă prin merite academice, spune antreprenoarea. În cadrul Liceului Internaţional Avenor, care respectă programa Cambridge International Examinations, elevii mai învaţă şi despre antreprenoriat, leadership, provocări globale, serviciu comunitar, sport şi arte. Anul acesta liceul va deschide procesul de admitere şi pentru ultimii doi ani de liceu, clasele a XI-a şi a XII-a, Sixth Form în sistemul britanic. „Prin materiile pe care le propunem, în afara celor clasice, le dezvoltăm elevilor gândirea antreprenorială, pe care se pot baza mai târziu, dar şi acele calităţi care le vor facilita accesul către marile universităţi din lume şi care îi vor ajuta să devină lideri în profesiile pe care şi le vor alege”, adaugă Diana Segărceanu.

    Numărul celor înscrişi a crescut de la un an la altul, odată cu vârsta elevilor, mai spune ea. În prezent, 312 copii urmează cursurile din clasele pregătitoare până la clasa VIII, 23 elevi în clasele IX şi X şi 120 de preşcolari sunt înscrişi la grădiniţa Avenor. Pe fondul acestei creşteri constante, fondatorii estimează că până în anul 2020 vor ajunge la capacitatea maximă a campusului Avenor College, de 550 de elevi. Taxa pentru clasele I – VIII este de 7.500 de euro pe an, cea pentru clasa pregătitoare este de 6.900 de euro pe an, iar pentru liceu ajunge până la 10.500 de euro pe an. Fundaţia Avenor acordă anual burse pentru liceul internaţional, care acoperă între 25% şi 100% din taxa de şcolarizare, fiind oferite unor elevi excepţionali, cu rezultate academice remarcabile şi realizări în cadrul activităţilor extracurriculare. Bursierii, precizează antreprenoarea, au posibilitatea să‑şi păstreze bursa pe perioada celor patru ani de liceu, cu condiţia să îşi menţină an de an nivelul academic şi comportamental pentru care au primit bursa.

    Profilul elevului de la Avenor se încadrează în tipologia copilului responsabil şi disciplinat, spune Segărceanu: „Sunt ambiţioşi, fără să fie individualişti şi sunt campioni ai colaborării, ai lucrului în echipă. Îşi susţin cu dezinvoltură şi originalitate punctele de vedere, sunt mereu curioşi şi creativi, nu se tem să experimenteze şi nici să greşească”. Pe de altă parte, cadrele didactice angajate trebuie să fie oameni dedicaţi profesiei şi care vorbesc cu pasiune despre educaţie. De asemenea, un partener foarte important în această ecuaţie sunt părinţii din comunitate. „Pentru noi este foarte important nu doar să-i educăm pe elevi, ci şi ca aceştia să «înveţe să înveţe». Pentru a reuşi, avem nevoie de o cooperare strânsă şi deschisă între profesori, elevi şi părinţi”, adaugă antreprenoarea.