BusinessMagazin

Tag: poveste

  • Povestea lui Leonardo Del Vecchio, cel mai bogat om din Italia

    El este fondatorul şi conducătorul companiei Luxottica, liderul mondial pe piaţa de ochelari. Firma deţine lanţul de magazine Sunglass Hut şi Lenscrafters, cu peste 6.000 de magazine, şi are peste 70.000 de angajaţi.

    Leonardo Del Vecchio s-a născut în 1935 la Milano, într-o familie săracă. Tatăl său a murit cu cinci luni înainte ca el să se nască, Leonardo fiind forţat să crească într-un orfelinat de la 7 ani până la 14 deoarece mama sa nu-l putea întreţine.

    A trebuit să muncească de la o vârstă fragedă pentru a-şi ajuta familia. A lucrat ca ucenic într-o fabrică de unelte şi a urmat cursuri de inginerie industrială la seral, continuând să muncească în timpul zilei.

    În timp a devenit pasionat de ochelari şi în 1961 s-a mutat în micul orăşel Agordo din nordul Italiei, unde a înfiinţat compania Luxottica. Acolo a reuşit să ”fure„ meserie de la alţi producători din industrie, iar în 1967 a decis să vândă ochelari sub brandul propriu.

    Compania a crescut, în 1981 Del Vecchio a deschis prima subsidiară internaţională, în Germania, iar în 1988 a realizat un parteneriat cu Giorgio Armani.

    Deciziile şi strategiile implementate de Leonardo Del Vecchio au propulsat Luxottica în poziţia de lider de piaţă. Luxottica s-a listat la bursa în New York în 1990 şi la Milano în anul 2000. Listarea a ajutat compania să strângă bani şi să aducă sub umbrela sa alte branduri. Leonardo Del Vecchio a pornit o strategie de achiziţii agresivă şi a cumpărat divizia de ochelari Vogue în 1990, Persol şi LensCrafters în 1995, faimosul brand american Ray-Ban în 1999, Sunglass Hut în 2001, iar în 2007 a plătit 2 miliarde de dolari pentru compania de produse sportive Oakley.

    De asemenea, Luxottica produce ochelari pentru branduri cunoscute precum Armani, Bulgari, Chanel, Prada, Ralph Lauren sau Versace. Compania înregistrează vânzări globale anuale de peste 7 miliarde de euro.

    Leonardo Del Vecchio este cunoscut şi pentru mărinimia pe care o arată angajaţilor companiei. Odată cu împlinirea vârstei de 50 de ani, el a făcut cadou angajaţilor acţiuni în valoare de 7 milioane de euro şi a repetat gestul la vârsta de 80 de ani, când a împărţit acţiuni în valoare de 9 milioane de euro.

    ”Prin intermediul acestui mic gest vreau să le arăt angajaţilor ce înseamnă pentru mine: că-i simt apropiaţi precum o familie adevărată.„

    Leonardo Del Vecchio este unul dintre antreprenorii de clasă mondială, care şi-a construit averea de la zero, provenind dintr-o ţară devastată de război, alături de oameni precum Giorgio Armani sau Michele Ferrero.

    ”Eu sunt dovada clară că poţi face bani în Italia şi să fii cinstit în acelaşi timp„, a declarat Del Vecchio.

  • Povestea impresionantă a ardeleanului nevăzător care dezvoltă programe şi aplicaţii pentru Android

    Clujeanul Emanuel Boboiu este nevăzător, însă acest lucru nu l-a împiedicat niciodată să îşi cultive pasiunea pentru programare. El este cel care a creat site-ul www.limbalatina.ro, care conţine singurul dicţionar online român-latin, dar şi programe şi aplicaţii, chiar pentru sistemul de operare Android. În plus, este profesor la Liceul Special pentru Deficienţi de Vedere din Cluj-Napoca. Are un stil de viaţă foarte independent şi spune că reuşita unei vieţi normale pentru un nevăzător, constă în organizare, în maniera în care ai fost obişnuit să te gospodăreşti încă din copilărie şi în voinţă, scriu cei de la Vocea Transilvaniei.

    Emanuel Boboiu locuieşte în Cluj-Napoca, are 32 de ani, este nevăzător şi foarte independent. Predă de opt ani “Tehnologia informaţiei” la Şcoala de Nevăzători dar este şi profesor educator la Liceul Special pentru Deficienţi de Vedere din Cluj-Napoca. În anul 2006 a absolvit Facultatea de Litere din cadrul Univerităţii “Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca, secţia Română-Latină. S-a calificat în domeniul IT absolvind studiile postuniversitare de Informatică aplicată şi programare, la Universitatea Tehnică.

    A văzut aproape normal la vârstă fragedă, cu toate că suferea de miopie, apoi clasele I şi II le-a făcut la Şcoala Specială de Slab – Văzători din Timişoara. La vârsta de cinci ani a avut un accident care i-a agravat starea şi treptat, şi-a pierdut vederea. A venit la Cluj-Napoca, la o şcoală specială pentru nevăzători şi a absolvit Liceul Special pentru Deficienţi de Vedere.

    Emanuel este, totuşi, o fire independentă cu un stil de viaţă pe măsură. De aceea, poate să îşi dedice timpul pasiunilor sale: programarea şi limba latină. Lucrează în domeniul IT ocayional, din pasiune şi a început prin a studia singur. A citit mult, fiind autodidact şi s-a perfecţionat. În domeniul tehnologiei a activat în mai multe direcţii: a realizat site-uri web, a efectuat aplicaţii pentru calculator şi pentru telefonul mobil, multe dintre acestea adresându-se nevăzătorilor, scriu cei de la Vocea Transilvaniei.

    A reuşit să îmbine pasiunea pentru tehnologie şi limba latină; la această disciplină a participat la olimpiade, şi s-a situat pe primul loc pe judeţ, cu toate că a concurat alături de copiii de la unităţile de învăţământ de masă. A creat site-ul www.limbalatina.ro, care are în jur de 2000 de vizitatori unici pe zi. Site-ul conţine elemente de gramatică a limbii latine, noţiuni de morfologie iar principalul atu este dicţionarul latin-român, care conţine 20.000 de cuvinte şi care este singurul dicţionar online de acest gen. Dicţionarul funcţionează şi ca program instalabil pentru sistemul de operare Android, care se găseşte pe GooglePlay.

  • Povestea omului care a schimbat internetul

    Săptămâna trecută Google a anunţat restructurarea Google, aceasta devenind o subsidiară a companiei mamă, Alphabet. Odată cu această mişcare Sergey Brin a trecut din poziţia de director al proiectelor speciale la noua poziţie de preşedinte al Alphabet.

    Au trecut aproape 20 de ani de când Brin şi colegul său de camera de la Stanford, Larry Page au fost lansat motorul de căutare ce avea să schimbe lumea .

    Averea lui Sergey Brin este estimată la 34 de miliarde de dolari, dar el nu a fost dintotdeauna bogat. S-a născut în Uniunea Sovietică în 1973, într-o familie care nu era chiar pe placul regimului, din cauza rădăcinilor evreieşti. Părinţii lui au încercat să părăsească URSS-ul, iar când Sergey avea şase ani, familia a reuşit să obţină viză de ieşire din ţară.

    Familia Brin a ajuns în Maryland, iar Sergey a fost înscris la şcoala Montessori (aici a studiat şi Larry Page, dar şi Jef Bezos, fondatorul Amazon).

    Brin l-a înâlnit pe Larry Page la Stanford în 1995. Cei doi s-au împrietenit rapid şi au început să lucreze la un motor de căutare, numit iniţial “BackRub”. Au înregistrat domeniul google.com în 1997 cu misiunea de a organiza informaţia lumii.

    Brin şi Page sunt fani ai festivalului “Burning Man”, iar în 1998 au creat primul “doodle” prin care înştiinţau oamenii că dacă site-ul pică, nimeni nu o să-l repare pentru că sunt plecaţi la festival. L-au angajat pe Eric Schimdt, fost CEO Google, actual CEO Alphabet , după ce au auzit că şi lui îi place “Burning Man”.

    Google a cresut de-a lungul timpului, iar compania s-a extins şi în alte domenii, Sergey Brin fiind iniţiatorul multor proiecte: maşinile fără şofer, lentile de contact (smart contact lenses) sau Google Glass. Brin era atât de entuziasmat de Google Glass, încât era greu să-l vezi fără o pereche, iar New York Times a scris că el ar fi fost responsabil pentru lansare grăbită a Google Glass, înainte ca produsul să fie gata pentru publicul larg.

    Sergey Brin s-a căsătorit cu Anne Wojcicki, iar nunta lor a avut loc într-un loc secret în Bahamas, amândoi fiind îmbrăcaţi doar în costumele de baie la ceremonie. De-a lungul timpului, cuplul a donat 160 de milioane de dolari pentru cercetarea bolii Parkinson, o cauză importantă pentru Brin, deoarece mama şi mătuşa lui au suferit de acestă boală. Şi Brin este predispus să sufere de Parkinson, având şanse 10% ca boala să se manifeste.  Lucrurile nu au mers foarte bine pentru Anne şi Sergey, divorţând după opt ani de căsnicie, Sergey fiind acuzat că a avut o relaţie cu o angajată Google.

    “Toată lumea vrea să aibă succes, dar eu vreau ca lumea să mă vadă ca o persoană inovatoare, de încredere şi etică, ca o persoană care a avut un impact asupra omenirii”, a spus Sergey Brin. Publicaţia The Economist l-a numit chiar “Enlightenment Man” (Omul iluminat) datorită dedicaţiei sale în a rezolva problemele omenirii.


     

  • Un TÂNĂR de 31 de ani a câştigat un MILION de dolari într-un mod inedit. Este VISUL oricărui om

    Un tânăr în vârstă de 31 de ani din Irlanda de Nord a realizat într-un timp relativ scurt ceea ce milioane de oameni visează să facă într-o viaţă care i-a adus şi un milion de dolari.

    Un TÂNĂR de 31 de ani a câştigat un MILION de dolari într-un mod inedit. Este VISUL oricărui om

  • Opinie George Mioc, CEO PSI Industries:Guvernul Ponta copie reţeta dezastrului grecesc: pensiile speciale deschid Cutia Pandorei

    Se vede că mulţi politicienii români au vorbit plini de înţelepciune despre situaţia din Grecia, dar n-au înţeles nimic. Ba nu, au înţeles ceva: că, pentru a câştiga alegerile, pot să copieze reţeta risipei din Grecia, pentru că de plătit va plăti, mai târziu, electoratul păcălit. Din ploaia de pomeni care s-au dat în acest an (şi este abia începutul) aş vrea să mă opresc asupra celei mai nocive pe termen lung: pensiile.

    Nu mai vorbesc despre pensiile speciale, aş vrea să ne uităm la situaţia întregului buget de pensii. Este o bombă cu ceas, ticăie. De când guvernul Boc şi-a rupt aripile în tentativa de a diminua pensiile, iar măsura luată ulterior, de a le impozita, a făcut praf electoratul PDL, politicienii români pur şi simplu nu mai au curaj să recunoască faptul că este nevoie de o reformă rapidă. Nu vreau să vin acum şi să susţin că am o soluţie miraculoasă, doresc să prezint nişte date şi să arăt că nu ne putem preface că această problemă nu există.

    În primele două luni ale acestui an, deficitul bugetului de pensii publice s-a ridicat la  3,56 miliarde de lei, fiind cu peste un miliard de lei mai mare decât în primele două luni ale anului trecut, când acesta se situa la doar 2,3 miliarde de lei. Dacă extrapolăm aceste date, o să ajungem la un deficit de peste 21 de miliarde de lei în 2015. Acest calcul nu ia în considerare impactul pensiilor pentru militari şi pentru alte categorii, pentru că guvernul Ponta ţine în secret aceste informaţii.

    De luni întregi, buletinele INS arată că sporul populaţiei României este negativ: numărul deceselor îl depăşeşte pe cel al naşterilor. Raportul dintre numărul de contributori şi nu­mărul de pensionari este subunitar în România, fiind al doilea cel mai nefavorabil din Uniunea Europeană, după Danemarca (în ţara noastră sunt circa 5,4 milioane de pensionari la 4,4 milioane de angajaţi).

    Migraţia spre statele europene care şi-au deschis piaţa muncii şi pentru români continuă. Un articol dintr-o publicaţie economică arăta că, în 2060, România ar putea ajunge la o populaţie de numai 16 milioane, în care ponderea celor cu vârsta de peste 60 de ani să fie “copleşitoare”. Contribuţiile nu ar mai acoperi nici jumătate din cheltuielile cu pensiile, iar statul român ar trebui să se împrumute masiv. Veniturile persoanelor de vârsta  treia vor scade: am citit un scenariu care prevede că pensia medie va ajunge la numai 24% din salariul mediu, la orizontul anului 2040.

    Repet, nu am soluţii miraculoase, dar probabil că politicienii vor trebui să le spună alegătorilor o serie de lucruri neplăcute. În prezent, vârsta de pensionare la bărbaţi este de 65 de ani, iar la femei, 60 de ani. Vârstele de pensionare se vor egala abia în 2030. Teamă îmi este că, pe termen lung, România va trebui să se pregătească de creşterea vârstei de pensionare. Polonia, de exemplu, a ridicat vârsta de pensionare la 67 de ani, din 2020 pentru bărbaţi şi din 2040 pentru femei.

    În plus, Guvernul ar trebui să fie mult mai preocupat să crească rata de angajare. România este pe unul din ultimele locuri din UE (65,7% rata de angajare în România a persoanelor cu vârste cuprinse între 20 şi 64 de ani, faţă de 69,2%, media europeană), probabil datorită fenomenului muncii la negru.

    Dar, cel mai important lucru, cred că societetea ar trebui să se adapteze fenomenului îmbătrânirii şi să caute oportunităţi, prin „stimularea prelungirii vieţii active”, adică încurajarea oamenilor în vârstă să lucreze. Un studiu din 2015 al Băncii Mondiale susţinea inclusiv posibilitatea introducerii unor stimuli fiscali pentru companiile care angajează persoane peste 50-55 de ani.

    România are deja o populaţie îmbătrânită, sărăcită şi controlată politic de PSD. Trebuie, putem, să-i scoatem din această capcană politică, căutând activ soluţii şi oportunităţi pentru cei de vârsta a treia. Cel mai mare risc nu este fenomenul îmbătrânirii, ci inexistenţa unei voinţe politice de a ne adapta situaţiei.

    Notă: Opinia prezentată îi aparţine domnului George Mioc şi nu implică în niciun fel redacţia Business Magazin sau organizaţia din care publicaţia face parte.

  • Povestea lui Gheorghe Leonida, românul care a creat chipul celebrei statui a lui Iisus de la Rio

    Impunătoarea statuie a lui Cristo Redentor (Iisus Mântuitorul) a devenit un adevărat simbol al Braziliei şi este considerată a fi una dintre cele 7 minuni ale lumii moderne. Aceasta a fost dăruită brazilienilor de către francezi cu ocazia centenarului independenţei ţării, inaugurarea sa având loc în anul 1931. Puţini ştiu însă că la chipul statuii devenită astăzi unul dintre cele mai vizitate obiective turistice din întreaga lume a lucrat un artist român.

    Povestea lui Gheorghe Leonida, românul care a creat chipul celebrei statui a lui Iisus de la Rio

  • Povestea unuia dintre cei mai importanţi oameni de afaceri despre cum a crezut că va eşua. La propriu

    El povesteşte că în urmă cu zece ani a estimat valoarea potenţială a pieţei de produse şi servicii pentru pasionaţii de navigaţie la 40 de milioane de euro şi a dezvoltat mai multe firme în acest domeniu, investind într-o firmă de import de ambarcaţiuni, o şcoală de navigaţie, o marină la Limanu, o pensiune în Deltă.

    Pasiunea pentru navigaţie a lui Mihai Marcu a început în urmă cu 20 de ani, pe vremea când lucra în bancă şi mergea la pescuit în Deltă, „cu mici tentative de a ieşi pe mare pe la Sfântu Gheorghe”, cu ambarcaţiuni cu motor. Şi-a cumpărat o barcă, iar apoi, în decurs de circa zece ani a schimbat 14 ambarcaţiuni; prin 2005 s-a gândit că poate construi o afacere în domeniu. „Interesant a fost că am făcut un calcul la acel moment ca să văd care este piaţa potenţială”, iar cifra pe care a calculat-o i s-a părut interesantă. „Cred că piaţa în 2008, cu cifrele de afaceri ale importatorilor, era la 8-10 milioane de euro şi abia anul acesta îşi va reveni spre acest nivel, inclusiv ambarcaţiunile cumpărate de stat. Spre comparaţie, piaţa în Marea Britanie este de 10 miliarde de euro, aproape 10% din PIB-ul României!!”

    Ca la multe alte capitole, şi cheltuielile românilor pasionaţi de navigaţie sunt diferite de ale altor naţiuni. Sunt câteva ţări în lume care au o ambarcaţiune la trei locuitori (Australia şi Finlanda), altele care au o ambarcaţiune la zece locuitori (Canada, Suedia), că media în ţările europene dezvoltate se plasează la o ambarcaţiune la fiecare 50-60 de locuitori (Germania, Anglia, Franţa. Italia).

    Pe penultimul loc în Europa se plasa Bulgaria cu o ambarcaţiune la 1.000 de locuitori, iar pe ultimul loc România cu 10.000 de locuitori la o ambarcaţiune. Prin urmare, Mihai Marcu a investit în construcţia unui showroom, a devenit dealer pentru producători de ambarcaţiuni, iar inaugurarea afacerii NauticLife a coincis cu momentul în care se făceau simţite primele efecte ale crizei.

    Compania a funcţionat tot timpul cu un număr mic de angajaţi, având în primul an o cifră de afaceri mai mică de 500.000 de euro, având în portofoliu ambarcaţiuni cu preţuri cuprinse între 10.000 şi 150.000 de euro. Preşedintele MedLife a cumpărat un showroom la Tulcea iar apoi investiţiile în domeniu s-au ţinut lanţ. De pildă, antreprenorul s-a gândit, din pricină că în România nu există o cultură de „ieşit pe mare”, să întemeieze o şcoală (Nautic School), pentru a învăţa doritorii cum să navigheze. Iar apoi a văzut că nu sunt decât 2-3 marine, „şi acelea cu probleme”, astfel încât a devenit partener şi în afacerea de la Limanu, unde se află acum una dintre cele patru locuri unde se pot parca bărcile pe litoralul românesc al Mării Negre.

    Apoi a făcut un parteneriat pentru organizarea Romania Cup, care reuneşte în fiecare an trei regate. „Cumva, am trecut de la una la alta. Nu avem şcoală, hai să facem, nu avem loc de acostare, am făcut şi asta”. Marcu spune că a mai investit şi într-o pensiune în deltă. Romanian Yachtng School, Colegiul Nautic Român, NauticLife, LifeHarbour, Piking, terenuri şi diverse investiţii în imobiliare, „care m-am gândit eu ca vor fi de viitor”, enumeră preşedintele MedLife investiţiiile legate de pasiunea pentru navigaţie. Mai mult de atât, subliniază apăsat că dedică nu mai mult de 10% din timpul său activităţilor legate de domeniul navigaţiei, „MedLife este de departe principala mea preocupare.” Dar în mod cert, este pasionat de mare, pe care iese depotrivă în ambarcaţiuni cu vele sau motor, mari sau mici.

    El spune că bărcile cu vele sunt mai rezistente decât cele cu motor şi mai sigure pe marea agitată; o ambarcaţiune cu vele trebuie să aibă 10 metri ca să fie transoceanică, dar una cu motor trebuie să aibă cel puţin 30 de metri. „Sunt unul dintre oamenii care iese tare pe mare cu barca cu motor şi cred că toţi cei care fac asta se numără pe degete, dar nu mă refer la ambarcaţiuni comerciale,” completează Marcu. A început să navigheze pe bărci cu vele din 2008, iar în urmă cu zece ani era uzual pentru el să plece cu barca din Tomis, să intre pe la Sfântu Gheorghe sau Sulina – drum de 120 km sau 60 mile -, să stea trei zile în deltă şi să se întoarcă. „Nu erau prea mulţi care să facă treaba asta, am fost poate primul. Marea Neagră este o mare care se montează repede, are valuri apropiate; se spune că pe mare nu ţine omul cât ţine barca.

    Dacă nu ai exerciţiul de a te lovi de câteva ori de asta te sperii. Nu cred în accidente, pentru că nu e un sport aşa periculos. Dar o dată pe lună o barcă se sperie şi cheamă paza de coastă. Trebuie să ştii marea, să te uiţi la vreme, să-ţi iei ce-ţi trebuie,” spune antreprenorul. Povesteşte că în urmă cu mai mulţi ani s-a speeriat şi el, când mergea cu o marcă uşoară, de patru tone şi  9 m lungime, venind din deltă şi l-a prins „o mare mai tare”, care l-a zguduit. Una peste alta, o singură dată a crezut că o să eşueze.
     

  • Omul care şi-a vândut compania si a făcut cadou angajaţilor 27 de milioane de dolari

    Nevzat Aydin şi-a vândut compania Yemeksepeti, ce ofera servicii online de comandă şi livrare de mâncare, pentru nu mai puţin de 589 milioane de dolari către germanii de la Delivery Hero. El însă nu a păstrat toţi banii pentru el, ci a decis să-i dea fiecărui angajat, 115 la număr, un bonus de peste 200.000 de dolari, astfel cumulând suma de 27 de milioane, relatează Business Insider.

    Nevzat Aydin a vrut să-şi arate astfel aprecierea pentru munca depusă a angajaţilor în creşterea companiei. ” Povestea de succes a companiei nu a crescut peste noapte. Eu cred în munca în echipă şi că succesul este mult mai satisfăcător şi glorios atunci când este împărţit cu restul echipei”, a declarat Aydin pentru CNN Money.

    Yemeksepeti, care înseamnă “coş de alimente” în turcă, este primul, lansat în 2000, şi cel mai mare site de livrare de mâncare din Turcia. Compania realizând tranzacţii de 3 milioane de dolari pe luna, conform Quartz. 

  • Adolescenta care la doar 16 ani a făcut înconjurul lumii si ce probleme a intâmpinat

    În 1974 actorul Gregory Peck producea filmul ”The Dove„, regizat de Charles Jarrott, care spune povestea tânărului Robin Lee Graham, primul adolescent pornit în jurul lumii.

    Graham a călătorit timp de cinci ani şi şi-a început călătoria la 16 ani, cu un vas de 20 de metri şi cu două pisici la bord, Joliette şi Suzette (în timpul călătoriei a pierdut dar a şi căpătat alte pisici, aşa că la final îl însoţeau Kili, Pooh şi Piglet). |n 1969 Graham a vândut iahtul Dove în Insulele Virgine şi şi-a continuat drumul cu mai marele Return of Dove.

    În timpul călătoriei Robin Graham s-a căsătorit (în Africa de Sud) iar fiica sa, Quimby, s-a năcut la două luni după ce şi-a terminat călătoria. A scris, desigur, şi nu una, ci două cărţi, iar filmul îi romanţează îndeajuns de mult experienţa pentru a-l transforma într-un personaj. Dove s-a scufundat în 1989 în timpul uraganului Hugo, iar Return of Dove este undeva în Hawaii. 

    Laura Dekker este cea mai tânără persoană care a navigat în jurul lumii, între ianuarie 2011 şi ianuarie 2012; avea, la terminarea călătoriei, 16 ani şi 4 luni. Autorităţile olandeze au intervenit încă înainte de începerea călătoriei şi un tribunal a oprit proiectul o bucată de vreme, iar după un şir întreg de evenimente, tânăra a plecat din Antile. Vasul Laurei se numeşte Guppy, are 12 metri şi este special echipat pentru călătorii de o asemenea anvergură.

    Vârsta i-a făcut probleme tinerei nu numai în Olanda, ci şi în alte ţări, iar recordul de cea mai tânără navigatoare în jurul lumii nu este recunoscut de Guinness World Records.

  • O franţuzoaică a construit în România un business cu vinuri şi mâncare gourmet

    Anne Marie Rosenberg stă pe domeniul ei de patru hectare de lângă pădurea Cormorova şi încearcă să simtă mirosul mării, aflată la mai puţin de un kilometru de fosta casă de porumbei unde a decis, în urmă cu zece ani, că vrea să devină viticultor. Spune că a avut, „aşa ca oricine”, două vieţi. Prima este cea în care s-a născut într-o familie de viticultori francezi din regiunea Champagne, vinul fiind o tradiţie în familia ei de peste 10 generaţii.

    A urmat facultatea în Germania (a absolvit în urmă cu 15 ani), a lucrat în cadrul unui combinat siderurgic ca specialist de HR şi comunicare, a făcut apoi un master în marketingul vinului şi al băuturilor alcoolice, apoi a fost jurnalist specializat în vinuri, întâi la Londra, apoi în Atlanta, iar ultima sa experienţă din prima viaţă a fost una antreprenorială – un mic magazin de vinuri, la Paris, pe care l-a coordonat trei ani şi în care vindea şi vinuri româneşti.

    După anul 2000, a început a doua sa viaţă: a plecat din Franţa, atrasă de amintirea bunicului său român şi de o chemare interioară care îi spunea că România este de fapt acasă, şi a colindat Dobrogea în căutarea podgoriei perfecte. Nu a găsit-o, dar a găsit în schimb o fostă mică podgorie şi o casă de porumbei unde a decis că ar vrea să facă vinuri şi să dezvolte mica sa podgorie perfectă.

    Îşi rezumă primii ani ai aventurii antreprenoriale româneşti cu umor şi cu o voce scăzută marcată puternic de accentul franţuzesc: „În 2001 am venit în România, în 2002 am achiziţionat ferma cu multe ruine şi câteva hectare de vie plantată de 25 de ani, în 2006 am făcut primul vin, în 2007 am renovat o clădire unde am făcut restaurantul şi crama, iar în 2008 le-am deschis. Ulterior, am început să fac ce ştiu eu mai bine: vin şi mâncare”.

    Podgoria sa, alături de restaurant şi de cramă, poartă un nume inspirat de casa de porumbei pe care a găsit-o pe terenul viran din urmă cu 10 ani. La Clos de Colombes, Anne Marie Rosenberg a început să facă vin aşa cum ştia ea mai bine, deşi admite că „nu există reţetă pentru un vin perfect”. Ferma are 4 hectare, dar, pentru a ajunge la cantitatea de care are nevoie, antreprenoarea colectează struguri pentru echivalentul a încă trei hectare. A avut şi o experienţă neplăcută cu o podgorie, unde via i-a fost tăiată de nişte răufăcători, dar s-a redresat şi a ajuns să îmbutelieze anul trecut aproape 15.000 de sticle de vin. Totalul investiţiei la Clos des Colombes a fost de aproximativ 1 milion de euro, iar antreprenoarea a avut şi un credit pentru o parte din această sumă de la BRD, dar l-a plătit.

    Producţia se împarte în mai multe categorii, în funcţie de calitatea vinului. Antreprenoarea povesteşte că alege personal, în fiecare an, cel mai bun butoi de vin, din care se va face vârful de gamă, dar care va intra şi în componenţa vinurilor premium. Anul trecut, a câştigat competiţia butoaielor din cramă un pinot gris. La baza unei piramide imaginare se află ceea ce se numea înainte „vin de masă” şi acum se numeşte „vin de România”; acesta este vinul din care face cea mai mare cantitate, aproximativ 10.000 de sticle pe an.