BusinessMagazin

Tag: zf

  • Iulian Anghel, editor politic ZF: Tot continentul a ţinut duminică cu Italia. De ce?

    “La perfide Anglettere” nu a fost prea iubită pe continent, duminică seara.

    Tonul oficial îl dăduse, cu câteva zile în urmă, chiar şefa Comisiei Europene, nemţoaica Ursula Gertrud von der Leyen, prin intermediul unui purtător de cuvânt: Voi ţine pumnii Italiei! Neobişnuită declaraţie pentru un oficial cu o funcţie atât de înaltă.

    În ziarele englezeşti pe care le-am citit în aceste zile un singur nume din afara Anglei, cu rezonanţă, şi-a manifestat susţinerea pentru echipa din insulă: actorul Tom Cruise. Dar el este american, iar pe americani îi doare în cot de fotbalul european.

    Am urmărit finala campionatului european pe o terasă, alături de sute de bărbaţi şi de femei. Când Luke Shaw a deschis scorul pentru Anglia, în minutul 2, întreaga terasă a amuţit. Părea că totul s-a terminat înainte de a începe, părea că totul este aranjat: meciul se juca pe Wembley Arena, tot acolo unde Anglia eliminase Danemarca, după un foarte discutabil penalti. Când, în a doua repriză, Leonardo Bonucci a egalat, toată lumea a sărit în picioare, de parcă Hagi sau Dumitrescu înscriseseră în poarta Argentinei.

    De unde atâta ostilitate? România nu s-a mai calificat la un turneu final de nici istoria nu mai ştie când. Românii nu au avut, prin urmare, niciun interes al lor aici. Acelaşi lucru s-a petrecut, bănuiesc, şi în Danemarca, de vreme ce, îmi spune un amic aflat în Suedia, suedezii au ţinut pumnii Italiei. Nu cred că Franţa a simţit altfel, în îndelunga confruntare cu Anglia (expresia „Perfidul Albion” datează din vremea Revoluţiei Franceze, când Anglia a promis să stea deoparte, dar apoi s-a răzgândit şi s-a aliat cu alte puteri împotriva Franţei). Şi nici danezii, dincolo de rezultatul din semifinala de săptămâna trecută, când au pierdut discutabil în faţa Angliei, nu au uitat chiar de tot că, pe la 1800, flota Albionului a distrus fără niciun avertisment flota daneză, chiar la Copenhaga, iar navele comerciale au fost hărţuite şi sechestrate, deşi cele două ţări nu erau în război.

    Acum, desigur, România este departe de Anglia. Dar în Anglia sunt sute de mii de români, majoritatea lucrând în construcţii şi la munci mai puţin plătite, nedorite de localnici. Însă cine citeşte tabloidele britanice şi comentariile lor obscene la adresa românilor şi-ar putea da seama de ce românii din Anglia au ţinut, probabil, duminică seara, cu Italia. Despre scoţieni, care trăiesc în aceeaşi ţară cu englezii, nu mai este nimic de spus.

    Nu am niciun fel de date sociologice pentru a explica simpatia continentului pentru Italia şi, în mod uimitor pentru dimensiunea ei, a românilor. Dar, foarte probabil, Brexitul a deschis răni din vechime care vin şi se adaugă celor noi, de pildă felul necioplit în care vameşii britanici se comportă cu europenii de pe continent care le intră în ţară.

    Marea Britanie a fost cel mai mare imperiu din întreaga istorie a omenirii. Acel imperiu nu a fost construit cu politica „soft power”. Acum englezii, ieşiţi din UE, ar vrea să se întoarcă acolo, la vremurile istorice. Dar acest lucru le reaminteşte altora că englezii nu sunt chiar „lorzii” care ne sunt descrişi în cărţile de poveşti şi că şi-au încălcat cuvântul dat în momente esenţiale ale istoriei. Francezii, care-l divinizează pe Napoleon I, nu pot uita că englezii i-au promis protecţie împăratului, pentru ca mai apoi să-l exileze pe insula Sf. Elena. Aceste răni care păreau tămăduite de unitatea continentului pare că se redeschid. Felul în care continentul a reacţionat faţă de un joc banal până la urmă, poate indica însă direcţia relaţiilor dintre UK şi UE.

     

     

     

  • VIDEOCONFERINŢA ZF Retail ’21

  • Videoconferinţa ZF Cybersecurity Trends 2021

  • Care erau ambiţiile lui Daniel Dines, şeful gigantului IT UiPath, în 2018: Vrem să fim un Google sau Facebook în România. VIDEO

    Daniel Dines, CEO-ul UiPath şi cel mai bogat român la momentul actual, a prezentat în premieră la ZF Live planurile sale pentru UiPath. IT-istul din Oneşti avea ca obiectiv aducerea companiei sale la un nivel similar cu cel al celor mai mari companii tech din lume.

    „Vrem să fim, şi o spunem deschis, fără niciun fel de aroganţă, un soi de Google sau Facebook în România. Vrem să creăm un nou tip de companie aici” a declarat Daniel Dines în 2018 în cadrul emisiunii ZF Live.

    Daniel Dines se putea lăuda încă de acum trei ani cu o echipă solidă, formată din oameni care puteau acoperii toate ariile unui business, care a reprezentat un element important în ceea ce priveşte succesul gigantului IT.

    „Există un beneficiu foarte important la a lucra într-o companie de top. Lucrezi cu oameni de top din toate domeniile. Nu suntem o firmă care are doar 50 de programatori, avem oameni de top din toate domeniile, din legal, din finante, vânzări, marketing. Este o foarte interesantă dinamică a relaţiilor interumane” a mai spus la ZF Live CEO-ul UiPath.

    Urmăriţi materialul video integral AICI

     

  • Iulian Anghel, editor politic ZF: USR, noul PD din noua coaliţie de guvernare. Mai rămâne o întrebare: când va pleca sau când va fi dat afară

    Nu poţi guverna cu nesfârşite scandaluri. Nu poţi spune, cum face dl Dan Barna, că prim-ministrul Florin Cîţu nu are niciun cuvânt de spus în privinţa miniştrilor partidului său, ca şi cum am avea în România două sau trei guverne şi nu unul singur.

    Că avem nevoie de transparenţa pe care nu am avut-o cu adevărat niciodată, pe care administraţia a refuzat-o cetăţenilor vreme de 50 de ani în timpul comunismului şi, mai apoi, 30 de ani în vremea noului capitalism, nu mai încape îndoială. A te proclama însă “campionul transparenţei”, sugerând că partenerul de guvernare este un îmbătrânit în rele, asta nu face casă bună cu o bună colaborarea la guvernare. Este adevărat că una din promisiunile electorale ale USR-Plus a fost transparenţa şi este lăudabil că acest partid şi-a asumat o misiune atât de grea.

    Dar nu poţi transforma în feude ministerele pe care le conduci, cum se încearcă la “Economie” sau la “Sănătate”. Guvernul este unul singur, iar premierul este unul singur. Aroganţa dlui Dan Barna (“eu sunt vicepremier”) şi eu decid în privinţa “miniştrilor mei”, nu-i de bun augur.

    În fond şi la urma urmei, PNL a câştigat în alegeri 25% din voturi, iar USR 15%.

    Multe se pot întâmpla în politică, politica este un război fără morţi.

    Pentru cei care au uitat sau nu au ştiut acele vremuri, reamintesc un episod asemănător, petrecut acum peste 20 de ani. A început cam la fel: tu eşti învechit, eu sunt nou!; tu eşti papagal, eu sunt pasăre măiastră!

    Partidul Democrat (PD) condus de Traian Băsescu (PD era “aripa tânără” a FSN-ului lui Ion Iliescu, plecată să-şi găsească destinul), participa la guvernare alături de PNŢCD şi PNL şi alţii într-o largă coaliţie de dreapta. La un moment dat, PD a provocat o criză în coaliţie prin retragerea miniştrilor săi. Guvernul Ciorbea (PNŢCD) a căzut şi au urmat ani de frământări. Vremea avea să dea dreptate PD. “Învechitul” PNTCD a dispărut de pe scena politică.  “Modernul” PD, împreună cu PNL au câştigat alegerile din 2004 şi au guvernat, cu scandaluri şi rupturi, vreme de opt ani. Actualul PNL a înghiţit în urmă cu câţiva ani PD-ul lui Traian Băsescu, într-o fuziune care a destrămat multe destine în politică.

    Dacă ne uităm pe tabloul politic, doar două partide au rezistat pe scenă în cei 31 de ani de la căderea comunismului: PSD şi PNL. Aceste partide “mainstream” au obţinut, la ultimele alegeri, 29% PSD şi 25% PNL. Prin urmare, 55% din cei cu drept de vot au aceaste opţiuni.

    Puzderia de partide care au împânzit scena politică în aceşti 30 de ani, nu mai înseamnă nici măcar o amintire. Au mai existat partide ca USR sau ca AUR, care s-au crezut buricul pământului. Dar, „mulţi chemaţi, puţini aleşi”.

    Este de înţeles dorinţa USR de a fi vioara întâi, dar, înainte de asta, ar trebui să se privească în oglindă. Nu poţi guverna doar cu gândul la cum te percepe publicul, cum face ministrul sănătăţii (USR).

    Felul acesta de a judeca, evident că stârneşte furia şefului de haită. Dacă miniştrii USR continuă aşa, cel mai probabil vor fi daţi afară de la guvernare, cu toate riscurile. Sau vor pleca singuri pe anevoiosul drum al fostului PD, un gest care i-a adus acestui partid, peste ani, şi succesul.

    Dar USR vrea să ardă etapele. Ministrul sănătăţii vrea să intre în galeria „sfinţilor doctori fără de arginţi”. Deşi trecutul lui este de lăudat, felul în care se poziţionează public faţă de ceilalţi nu-i va aduce profitul pe care îl aşteaptă. Nu te poţi certa cu toată lumea şi apoi să pretinzi să fii iubit.

     

  • Iulian Anghel, ZF: Nu ştiu

    Fiecare om exista pe pămănt pentru ca nicio clipa din miile de mii de miliarde – o infinitate de clipe – nu s-ar fi potrivit altcumva. Niciunul dintre cei care au trăit şi au murit nu ar fi existat, dacă nu s-ar fi strecurat prin miliardimea lui de secundă. Într-o aşa compunere de semne oamenii au  încercar să-şi explice această minune. La vechii grecii, “Clothos” toarce firul vieţii, „Lachesis”, decide lungimea ei, iar „Atropos” taie firul. Inclusiv Zeus este supus acestor divinităţi – deşi sunt fiicele lui. Cele trei divinităţi, bătrâne şi urâte,  sunt fiicele lui Zeus şi ale zeiţei Themis – zeiţa dreptăţii – cea pe care noi o vedem sculptată cu balanţa în mână şi legată la ochi.

    În marea de aşteptate a inexorabilului sfârşit, în marea dramă a lui Oedip pe care destinul l-a înfrânt cumplit, se trezeşte şi vine unul, care zice: „Faber est suae quisque fortune” – „Fiecare este responsabil de propriul destin”. Salutius – unul dintre cei mai mari istorici/filosofi ai Romei antice.

    Cum alegem aşadar? Şi ce alegem? Noi ştim că „ce ţi-e scris, în frunte ţi-e pus!”. Creştinismul, în cultura căruia Europa se scaldă ca într-o minunată baie fierbinte, bântuie între a crede în „destin” („soarta”) şi a-l nega. Iar religia iudaică pe temelia căreia a fost construit creştinismul nu credea în destin, iar dualismul îi era străin. În „Cartea lui Iov”, Dumnezeu stă la taclale cu Satana.

    „Dualismul” a ajuns religia universală. „Lumina” se luptă cu „Întunericul”.

    Mă uit uneori cu mirare la mine: Eu răspund mai tot timpul întrebărilor – când este nevoie de răspunsuri scurte – prin „da” sau „nu”. Rareori răspund cu „nu ştiu”. Pentru că mi se pare că ştiu, deşi nu ştiu.

    Noi ştim din copilărie că există „Trup” şi „Suflet”. „Rău” versus” „Bine” – este religia ce ne este predată din primii ani din viaţă. Mai înalt, în şcolile de economie ni se predă scolastica „Capitalului” şi a „Muncii” – aflate permanent în conflict.

    Aşa să fie toate?

    „Faber est suae quisque fortune”?

    Nu ştiu.

  • Românii care şi-au construit planul de business după planul de viaţă: s-au cunoscut la un templu buddist, iar acum conduc împreună un spa în Bucureşti

    Alin Simion a fondat Centrul Shakti alături de soţia sa, Svetlana, după ce au decis să ia drumul antreprenoriatului şi să se întoarcă împreună în ţară la doi ani de la întâlnirea din India. El locuia pe atunci la Londra, ea la Bruxelles, iar timp de doi ani şi-au urmat parcursurile separat. Au decis însă să pună bazele Centrului Shakti, un centru de beauty şi spa, fără să aibă experienţă în domeniu, cu scopul de a-şi reuni destinele. Alin Simion este absolvent de management la Facultatea de Ştiinţe Economice din Craiova, a studiat şi la Londra şi este şi sportiv profesionist, iar soţia sa, Svetlana, a terminat facultatea de studii politice din Bruxelles.

    „A trebuit să ne desenăm planul de viaţă”, spune Alin Simion. „Shakti a mers foarte mult pe viziunea soţiei, pe creativitatea şi latura estetică aduse de ea şi pe energia mea. Nu aş fi putut să mă ocup singur de detalii – eu vin cu energia, sunt ca o locomotivă, iar ea se ocupă de tot ce înseamnă detalii şi, câteodată, viziune, ne-am completat foarte bine”, descrie el modul în care şi-au construit businessul.

    Au fost inspiraţi astfel de dorinţa Svetlanei de a crea o lume în care frumuseţea, sănătatea şi arta să convieţuiască – şi au desenat un centru unde oamenii să se poată ocupa şi de frumuseţea interioară, dar şi de cea exterioară.
    Şi-au cumpărat chiar ei decorul şi mobila din Thailanda, au închiriat o casă şi, spune Alin Simion, „am avut şi acea picătură de divinitate ca să nu ne prăbuşim câteodată”. Valoarea investiţiei iniţiale a fost de aproximativ 30.000 de euro, resurse proprii ale celor doi.

    Centrul spa s-a extins, în 2016, cu un business de distribuţie. „A fost un drum cu foarte multe suişuri şi coborâşuri, foarte plăcut, iar în 2016 am ajuns într-un nod prin care drumul nostru a luat-o într-o altă direcţie, momentul în care am descoperit produsele Lakshmi şi am devenit importatorii lor în România”, descrie Alin Simion un alt punct de turnură în evoluţia businessului lor.

    Au devenit astfel importatori unici pe România ai Lakshmi, un brand pe care l-au cunoscut prin activitatea spa-ului şi cu care au lucrat timp de câţiva ani, înainte de a deveni importatori. La fel ca în cazul lor, viziunea fondatorului brandului a pornit din India – acesta are un retreat şi a decis să lanseze şi businessul cu produse certificate bio organic. În România, piaţa pe care activează este una medium spre high, cu preţuri ale unei creme de zi sau de noapte care costă circa 230-250 de lei.

    Până anul acesta, modelul european de business al Lakshmi era unul tip B2B, în care produsele erau vândute exclusiv saloanelor şi centrelor spa. Alin Simion a sesizat însă de la început potenţialul pieţei online în România: „Iniţial nu ne-au dat voie să construim un magazin online pentru că, până la urmă, produsele profesionale ar trebui să se găsească doar în centre profesionale unde sunt oameni specializaţi care pot să recomande modul în care se folosesc acestea. În România, toate produsele Lakshmi au venit cu anumite protocoale, care ar fi trebuit însuşite de specialişti, din păcate în România clienţii nu au vrut să investească timp, cheltuieli, devotament în training. Astfel am decis să intrăm în online unde să ne adresăm direct clienţilor finali. Am luat o decizie chiar peste decizia lor în care mi-am asumat că eu sunt reprezentantul din România şi în care mi-am dat seama că clientul final este mult mai pregătit să audă ce vreau să îi transmit de cât sunt specialiştii din spauri”.

    La recomandarea unui prieten, au decis să intre pe marketplace-ul eMAG, iar anul acesta, în timpul stării de urgenţă, când toate businessurile de profil au fost închise, aceasta s-a dovedit a fi colacul de salvare al businessului lor. „În timpul pandemiei  am fost foarte aproape de a pierde 20 de ani de muncă, în care am investit şi în advertising.”
    Cifra de afaceri a businessului se plasează la circa jumătate de milion de euro, iar anul acesta vor înregistra pe marketplace o creştere de 50%. „În timpul pandemiei, când toate uşile au fost închise, singurul canal de vânzare a fost acesta – ne-a adus cam 90% din încasări.”

    Modelul lor de business i-a inspirat chiar şi pe proprietarii businessului din Italia, care vedeau că din România vin comenzi după comenzi, chiar în lockdown. „După discuţia mea cu proprietarul, în maximum două săptămâni aveau şi ei magazin online. Şi-au dat seama că în 2020 nu poţi să te adresezi clienţilor doar offline, iar partea de online este o metodă pe care dacă nu o ai, din punctul meu devedere nu exişti”, punctează Alin Simion.

    Consideră, de asemenea, că pentru un business mic sau mediu, care nu are buget de marketing, faptul că există posibilitatea prezenţei pe o platformă care are câteva milioane de cumpărători, este un beneficiu uriaş. „Să vinzi, de exemplu, oamenilor aflaţi în comune, la care nu ai cum să ajungi astfel fiindcă nu ai posibilitatea să investeşti în marketing, este extraordinar.”

    În pandemie, toate veniturile din marketplace au susţinut şi spaul, angajaţii, dar şi stocurile. Au 20 de angajaţi şi nu au disponibilizat oameni în această perioadă – ci din contră, au angajat două persoane. După redeschiderea spaului însă, numărul clienţilor a scăzut cu minimum jumătate.

    Care sunt planurile celor doi antreprenori în continuare? „Pe termen lung, cel puţin în partea de online şi marketplace, vrem ca în următorii doi ani să se tripleze cifra de afaceri, potenţialul de a fi descoperiţi este uriaş.”
    Iar pe antreprenorii aflaţi la început de drum îi sfătuieşte: „Mergeţi cât mai mult spre online şi mizaţi pe marketplace”. 

  • Şcoala din România este făcută să scoată absolvenţi care să lucreze numai la stat sau în multinaţionale şi mai puţin în economia reală

    Ce ţară are o şcoală care îşi pregăteşte absolvenţii pentru business? Libanul, acolo te duci să lucrezi la stat doar dacă nu ai găsit altceva de făcut în business. În România, cei care termină o şcoală fac totul să găsească un post la stat sau într-o multinaţională.
    Ironic este că, deşi şcoala de stat ar trebui să pregătească absolvenţi în primul rând pentru cei care plătesc cele mai multe taxe şi impozite, care ulterior se întorc către şcoală, în România situaţia este total invers. Companiile româneşti au 2,5 milioane de angajaţi, multinaţionalele, 1,2 milioane, în companiile de stat lucrează 0,2 milioane, iar la stat, angajaţi plătiţi din buget, adică din taxe şi impozite plătite de ceilalţi, lucrează 1,2 milioane. Interesant este că în cazul firmelor româneşti, deşi au o pondere de 44% din business, faţă de 52% cât au multinaţionalele şi 4% cât au firmele de stat, profitul net din care statul îşi ia taxele este mai mare.
    Conform ediţiei a cincea a analizei Capitalul privat românesc, realizat în acest an de ZF împreună cu Bilka Steel, o companie românească, în 2018 companiile private româneşti au raportat un rezultat net (profit minus pierderi) de 52 de miliarde de lei, în creştere cu 27%, în timp ce companiile străine au raportat un rezultat net de 30 de miliarde de lei, în creştere cu 15%, iar companiile de stat au avut un rezultat net de 3 miliarde de lei, în scădere cu 40%.
    Pentru companiile româneşti, educaţia forţei de muncă nu a reprezentat o prioritate de-a lungul ultimilor 20 de ani. Şi nici nu s-au implicat în a vedea ce face şcoala românească şi cum pregăteşte următoarele generaţii. De partea cealaltă, de când au intrat mai puternic în România după anul 2000, multinaţionalele au venit cu o strategie clară de a intra în facultăţi şi şcoli, de a recruta cei mai buni absolvenţi, dar mai mult decât atât, de a-i atrage în companiile internaţionale pe studenţi încă din primul an de facultate.
    Companiile româneşti nu au făcut acest lucru şi au pierdut. Bineînţeles că sunt şi excepţii, dar companiile antreprenoriale româneşti care s-au implicat în şcoală pot fi numărate pe degete.
    Companiile româneşti sunt mult mai expuse la crize, la schimbările din piaţă, iar acest lucru îi face pe angajaţi să trăiască tot timpul sub ameninţarea că firma unde lucrează se închide. Asta ca să nu mai vorbim de neclaritatea contractelor de angajare, munca la negru şi salariile mai mici.
    Indiferent de cine a fost la putere, toate guvernele şi toate partidele s-au implicat mai mult să-şi asigure liniştea celor peste 1 milion de angajaţi de la stat şi a celor 5 milioane de pensionari. Multinaţionalele au beneficiat de o protecţie venită din afară, dar şi internă, pentru că România avea nevoie de investiţii străine pentru a ieşi din criza anilor ‘90 şi a încerca să ajungă din urmă celelalte ţări comuniste (Polonia, Ungaria), să reducă decalajul faţă de ţările din vest.
    Companiile româneşti au rămas cu ce au rămas.
    În România, toată politica statului nu încurajează ca atitudine, nu ca taxe, businessul privat, respectul pentru cei care construiesc ceva, creează ceva din care se fac angajări.
    Dacă statul nu încurajează businessul privat, nici absolvenţii nu-şi propun să intre în economia reală, să construiască ceva.
    În acest condiţii este greu de supravieţuit pentru investitorii români, indiferent de numele acestora. Dar nefiind uniţi, nu reuşesc să aibă o voce comună care să stea pe picior de egalitate cu cea a multinaţionalelor sau cu sindicatele de la stat. 

  • 105 Cele mai puternice femei din business – Roxana Maftei, Proprietar, Farmacia Tei

    Businessul Farmaciei Tei a pornit de la o singură farmacie deschisă de antreprenoarea Roxana Maftei în Bucureşti, în 1992, iar în prezent a ajuns pe locul al cincilea în retailul farmaceutic cu şase locaţii, care au generat afaceri de 600 de milioane lei în 2019, în creştere cu 33% faţă de anul anterior.

    Roxana Maftei a pus bazele Farmaciei Tei la 25 de ani, după ce înainte a deţinut pentru scurt timp un magazin de tip plafar. Compania se bate la nivel de vânzări cu reţele naţionale cu peste 100 de farmacii. Strategia companiei a fost încă de la început aceea de a se poziţiona pe segmentul low cost al retailului farmaceutic.
    Ea a precizat într-un interviu pentru ZF că în 2020 vizează extinderea cu noi unităţi în Bucureşti, dar este în discuţii şi pentru locaţii în afara Capitalei.

  • Idei de business la care puţini s-au gândit. Au pariat pe ele, iar acum uimesc pe toată lumea

    Cafenele, restaurante, branduri în industria alimentară, produse vestimentare – toate au în spate mii, sute de mii, milioane de modele care au funcţionat şi care pot deveni sursă de inspiraţie. De unde te inspiri însă atunci când alegi să faci agende cu hârtie din piatră? Sau biciclete din bambus? Câţiva curajoşi au pornit în astfel de direcţii şi şi-au spus poveştile în ultimul an în cadrul proiectului ZF Afaceri de la zero.

    Marius Ardelean a început să producă agendele de lux Rockha în 2018. Ce e inedit însă este că hârtia din care sunt confecţionate agendele e făcută din piatră. Practic, brandul a luat naştere pe 1 martie 2018, când, din întâmplare, Marius Ardelean, în vârstă de 24 de ani, absolvent de informatică, a văzut pe internet că hârtia rezistentă la apă nu e un mit, ci o realitate.
    „Mi-a luat mai puţin de 30 de secunde să mă hotărăsc că vreau să văd această minune cu ochii mei şi am achiziţionat un caiet cu hârtie din piatră”, povestea Marius Ardelean la începutul acestui an, în emisiunea online ZF Afaceri de la zero.


    Fascinat de proprietăţile hârtiei din piatră, s-a gândit că ar putea produce chiar el agende şi caiete din acest material, dar a pus ideea pe lista de proiecte de făcut pentru „când va fi mare”. Proiectul a revenit însă la scurtă vreme, când, ca temă pentru facultate, şi-a prezentat ideea în faţa unui profesor. Reacţia pozitivă a acestuia a fost imboldul de care Marius Ardelean a avut nevoie pentru a se gândi mai serios la ceea ce avea să devină, doar câteva luni mai târziu, Rockha.
    Materia primă – hârtia brută, făcută din piatră – vine de la furnizori din Uniunea Europeană, iar pielea folosită pentru realizarea copertelor este adusă din Italia. În România, până când agendele sunt gata, trec prin trei locuri diferite din ţară.
    Concret, hârtia din piatră are în componenţă 80% carbonat de calciu, rezultat din sfărâmarea pietrei, la care se adaugă 20% polietilenă, adică PET-uri reciclate. Pasta astfel produsă se introduce la cuptor şi rezultă hârtia din piatră, explică Marius Ardelean.
    Investiţia lui Marius Ardelean şi a tatălui său până acum în Rockha a fost de 10.000 de euro. Dacă în 2019 Rockha a avut 4.000 de euro afaceri, în 2020 Marius Ardelean şi tatăl lui se aşteaptă la 10.000 de euro.
    Agendele Rockha, fiind cotate ca produse de lux, au preţuri cuprinse între 80 şi 130 de lei, în vreme ce caietele pornesc de la 75 de lei. Produsele sunt impermeabile, dar şi rezistente la rupere.

    Pe două roţi… altfel
    Dacă agendele din piatră v-au lăsat cu gura căscată, aflaţi că un alt antreprenor inovator a creat bicicletele din bambus. Sabin Dimian, un tânăr antreprenor din Câmpina, judeţul Prahova, a pus pe piaţă în 2018 brandul Veltra Bikes, sub care produce biciclete din bambus. După mai multe încercări, în noiembrie 2018 au ieşit primele biciclete. Cum şi când a început?


    „În 2012, când am citit într-o revistă de specialitate despre o companie americană care producea biciclete din bambus şi am fost uimit de preţul foarte mare pentru acest produs, undeva la 6.000 de dolari. Am zis că am putea să facem noi asta pentru piaţa din Europa”, povestea Sabin Dimian în 2019 pentru ZF.
    Materia primă pentru bicicletele Veltra, bambusul, vine din China, iar timpul de producţie este de circa patru-cinci zile. A optat pentru bambus pentru că poate fi recoltat în fiecare an. Dacă ar fi produs din alt lemn, trebuia să aştepte zece ani, astfel încât stejarul să ajungă la maturitate pentru a produce o asemenea bicicletă. În plus, bambusul este cu 35% mai rezistent decât stejarul şi absoarbe foarte bine vibraţiile, astfel că mersul cu bicicleta este mai confortabil în comparaţie cu produsele realizate din alte materiale. Aducerea materiei prime vine însă şi cu provocări, pentru că durează circa trei luni până când bambusul ajunge în România.
    Preţul unei biciclete ajunge la 1.200 de euro, în contextul în care în România nu mai există un alt producător de biciclete din bambus, iar publicul-ţintă al Veltra este format din oameni cu venituri peste medie.

    Un business real în mediul virtual
    Pentru a crea un business, Mircea Matei a „evadat” din lumea reală şi s-a refugiat în cea virtuală, iar astfel a apărut UniVRse, o sală cu jocuri bazate pe realitatea virtuală.
    În sala din zona Pipera a Capitalei pot merge copiii şi adulţii, realitatea virtuală fiind folosită atât ca formă de divertisment, cât şi ca modalitate de a vindeca anxietăţi precum frica de înălţime, de zbor, de animale sau de spaţii strâmte.


    „Ideea mi-a venit în timp ce eram student la Facultatea de Psihologie în Marea Britanie, la University of Essex. Acolo se discuta foarte mult despre realitatea virtuală şi studiile care au arătat eficienţa acesteia în domenii precum psihoterapie, educaţie, training, medicină, entertainment”, povestea Mircea Matei.
    Întors în România, s-a gândit iniţial să investească într-un cinema VR, însă licenţele pentru astfel de filme erau prea scumpe, aşa că s-a reorientat către sala de jocuri. A început să citească despre echipamente, despre software-uri şi ce beneficii poate avea această tehnologie, apoi a decis să le aplice în România.
    Mircea Matei a dezvoltat şi colaborarea cu şcolile, unde a mers cu ochelarii şi calculatoarele sale, pentru cursuri desfăşurate altfel decât în mod clasic. Copiii pot „zbura” pentru a vedea diferite oraşe, pot studia anatomia corpului uman, pot desena sau sculpta în 3D, dar în acelaşi timp se pot distra trăgând cu arcul sau sărind cu paraşuta în realitate virtuală.

    Antreprenor înapoi acasă
    Pe o afacere de nişă a pariat şi Cosmin Foltuţiu, care, după mai mulţi ani petrecuţi în Spania, s-a întors în România şi a fondat, în 2018, o firmă care produce cădiţe pentru duş. Fabrica funcţionează în Oradea, sub numele Imperma.


    „Povestea a început prin luna iulie a anului 2018, în Spania. La insistenţele unui bun prieten, am decis să deschid o mică fabrică în România, ştiind că aici nu exista niciun producător de asemenea cădiţe de duş”, a povestit Cosmin Foltuţiu pentru Afaceri de la zero.
    În septembrie 2018 a înfiinţat compania, apoi a mers în Spania pentru a cumpăra matriţele şi utilajele necesare pentru fabricarea cădiţelor de duş. În ianuarie 2019 a pus bazele fabricii, iar în aprilie anul trecut a început producţia. Cădiţele sunt destinate atât locuinţelor, cât şi altor tipuri de spaţii, precum hoteluri, pensiuni, spa-uri. În prezent, există trei colecţii de cădiţe de duş sub brandul Imperma.

    Sky is the limit
    Cu siguranţă ei nu sunt singurii antreprenori cu idei ieşite din comun, dar tot cu siguranţă pot să reprezinte modele. Large Globes (un business în producţia de globuri pământeşti gigant, ca în romanele lui Jules Verne, deţinut de fraţii Simona şi Remus Gall), GoLED (un atelier de soluţii de iluminat personalizate, coordonat de Paul Schintee), Climb House (un centru de escaladă deţinut de antreprenorii Andrei Bejan, Emil Roată şi Ioana Bejan Roată) sau Caricatours (un business din realizarea de caricaturi, dezvoltat de familia Ruxandra şi Valentin Chibrit) sunt alte câteva exemple. Ideile bune nu au graniţe, iar antreprenorii de la zero o ştiu cel mai bine.

    1. Large Globes – un business în producţia de globuri pământeşti gigant, ca în romanele lui Jules Verne, deţinut de fraţii Simona şi Remus Gall. 2. GoLED – un atelier de soluţii de iluminat personalizate, coordonat de Paul Schintee. 3. Climb House – un centru de escaladă deţinut de antreprenorii Andrei Bejan, Emil Roată şi Ioana Bejan Roată. 4. Caricatours – un business din realizarea de caricaturi, dezvoltat de familia Ruxandra şi Valentin Chibrit – sunt alte câteva exemple de afaceri inedite.

    Un an de căutări
    Proiectul Afaceri de la zero, demarat de Ziarul Financiar şi Banca Transilvania, a început pe 15 mai 2019, momentul zero al unei serii de căutări neîncetate de antreprenori cu mai multă sau cu mai puţină experienţă, dar cu planuri făcute cu simţ de răspundere. Am descoperit peste 300 de astfel de oameni, i-am „descusut” de secrete, de poveşti şi de obiective şi nu ne vom opri. Urmăriţi-ne în continuare pe site-ul Ziarului Financiar, pe platforma Afaceri de la zero. Veţi găsi o poveste nouă în fiecare zi.
    Vă aşteptăm!