Tag: vara

  • Cum şi-a petrecut concediul Ufuk Tandoğan, CEO, Garanti Bank România: “Călătoria ca experienţă de învăţare”

    Ambele destinaţii sunt perfecte pentru vacanţele în familie, pentru că au de toate şi împacă astfel toate gusturile – de la ape limpezi la munţi acoperiţi de păduri de pini, de la plaje şi lagune la morminte antice şi locuri pline de istorie.

    Tot în această vară intenţionez să descopăr şi alte locuri frumoase din România, care a devenit de şase ani, de când am fost numit CEO al Garanti Bank, a doua mea casă. Bucovina este unul din locurile mele preferate, pentru că este un loc atât de plin de istorie, biserici vechi superbe, peisaje impresionante, podgorii vaste. Are câte puţin din toate. Braşov – oraşul şi judeţul – îi urmează îndeaproape.  Există, de asemenea, două ţări pe care sper că voi ajunge să le vizitez cândva – China şi Cuba.

    Întotdeauna mă întorc acasă cu tot felul de produse locale, de la dulciuri la vinuri. Îmi place să merg prin vii, să vorbesc cu viticultorii despre familie, soiuri de struguri şi peisaje, pentru că vinul este aproape întotdeauna produs în locuri care îţi taie răsuflarea.

    Călătoria însăşi este o experienţă de învăţare. S-ar putea să sune ca un clişeu, dar este adevărat − călătoriile te fac să ieşi în afara zonei tale de confort, îţi lărgesc orizonturile şi servesc ca o reamintire constantă că trăim într-o economie globală. Cu ocazia călătoriilor în ţări străine, necunoscute, putem deprinde tot felul de abilităţi. De exemplu, din tocmeala cu unii vânzători putem învăţa câte ceva despre arta negocierii. Din pierderea trenului sau a avionului putem învăţa câte ceva despre răbdare. Ambele sunt abilităţi pe care le putem deprinde şi din călătoriile cu familia şi prietenii, plus încă una, aceea de a împăca pe toată lumea. Toate aceste lecţii pot fi utile apoi în afaceri.

    Care sunt lucrurile pe care le luaţi întotdeauna în concedii?
    Nu plec niciodată în vacanţă fără iPadul meu, nişte cărţi bune şi câteva trabucuri de calitate. Am pe lista de lecturi biografia lui Alan Greenspan. Consider că este foarte relaxant să fii pe plajă şi să citeşti o carte bună în timp ce asculţi valurile. Pantofii de alergare se află, de asemenea, printre lucrurile pe care mă asigur că le am în bagaj. Îmi place să alerg dimineaţa. Îmi dă o stare bună şi mă încarcă cu energie pentru întreaga zi. Deoarece îmi place să fac o mulţime de poze şi videoclipuri, mă asigur că am întotdeauna cu mine baterii externe.

    Care sunt locurile din oraşul în care trăiţi în care vă place să petreceţi timp?
    Ceea ce am descoperit după şase ani de locuit în România este că eclectismul surprinzător al Bucureştiului este caracteristic şi pentru zona restaurantelor. Unele dintre locurile mele preferate în Bucureşti sunt restaurantele şi cafenelele din zona lacului Herăstrău, unde mâncărurile tradiţionale româneşti se amestecă cu bucătăria internaţională.

  • Cum şi-a petrecut concediul Marius Perşinaru, director general, Schneider Electric: “Din Indonezia în Bran”

    De acum încolo mai plănuim doar câteva zile în Bran, pentru că restul de timp este blocat deja, fiind dedicat unor acţiuni în plan profesional pentru fiecare dintre noi. Felurile de mâncare preferate în vacanţele de vară sunt cele specifice zonei în care ne ducem. De exemplu peşte în Delta Dunării, bulzul la Bran, cam orice în Italia şi aşa mai departe. Aproape la orice, vara merge un vin roze local, dacă este răcit bine.

    În concediu rămân destul de conectat, poate chiar mai mult ca de obicei, la reţelele sociale şi la ştiri. Gadgeturile în mod cert au un rol crescut, pentru că am mai mult timp pentru ele.
    Lista destinaţiilor de vacanţă în care ne-am propus să ajungem e foarte lungă şi tare eterogenă: un tur de distilerii în Scoţia, o insulă mică nelocuită pe cine ştie unde, ţările nordice, Japonia, bisericile fortificate din Transilvania, Dunărea la intrarea în ţară, Peru, o traversare est-vest a SUA, alta nord-sud, vreo două săptămâni de turism montan în Piatra Craiului, Iezer – Păpuşa şi Apuseni şi mai am destule.

    Care sunt lucrurile pe care le luaţi cu dvs. în toate concediile?
    Cărţi. Multe. Cu dialog. Şi care (mă) relaxează. De câţiva ani le descarc în format electronic pe iPad şi economisesc mult loc în bagaje.

    Ce nu aţi face niciodată într-o vacanţă?
    Nu aş sta acasă.

  • Cum şi-a petrecut concediul Anca Bidian, CEO, Kiwi Finance: “O săptămână la schi şi un weekend în Vama Veche”

    În primul an cred că am fost în 7-8 city breakuri şi probabil 2-3 minivacanţe de 4-5 zile. Ţin minte că am avut o stare foarte bună în acel an, cu senzaţia unor vacanţe foarte dese, cu diversitate şi rupere de ritm aproape în fiecare lună. Aşa că de atunci acesta este modul în care se întâmplă vacanţele mele. Am doar două repere fixe într-un an: o săptămână de schi şi cel puţin un weekend în Vama Veche. Mie îmi place Bucureştiul vara, iar de acum doi ani alternez minivacanţele din ţară cu cele din afara ţării. Pe viitor, cel mai probabil o să mai merg în Columbia, unde revin oricând cu plăcere pentru oameni şi felul lor de viaţă. Pe perioadă limitată este cea mai tonică ţară unde eu am fost.

    Sunt o gurmandă, aşa că îmi place să experimentez şi în general îmi place orice mâncare. Pot spune că am o slăbiciune pentru paste şi bucătăria sud-americană. Vara mojito, roze rece sau ultima pasiune – berea IPA (Indian Pale Ale – n.red.).

    De-a lungul timpului am avut pe rând colecţii de suveniruri: magneţi, globuri, linguriţe, degetare, steaguri, tricouri etc. Cred că am strâns suveniruri cât să-mi fac eu propriul magazin. Iar din locurile mai puţin comerciale îmi aduc întotdeauna câte o pietricică. Cât despre experienţe, eu sunt o persoană care observă şi învaţă întruna şi din orice: din replica unui taximetrist, de pe stradă, din orice întâmplare sau reacţie.

    Care sunt lucrurile pe care le luaţi cu dvs. în toate concediile?
    Obligatoriu o carte şi un card.

    Ce nu aţi face niciodată într-o vacanţă? Care sunt locurile în care nu aţi merge pentru a vă petrece concediul?
    Nu aş sta pe social media. Şi am într-adevăr locuri care pe mine mă atrag mai puţin. În general revin în locurile care mi-au plăcut în loc să experimentez zone care nu cred că mi se potrivesc.

  • Bravcod a achiziţionat de la Galli Gallo brandul românesc Peneş cu 20 de milioane de euro

    „Tranzacţia a fost finalizată în această vară, conform planului de reorganizare aprobat de creditori în procedura de insolvenţă a companiei. Galli Gallo s-a redresat printr-un plan de reorganizare propus şi implementat de CITR, prin încrederea principalului creditor, CEC Bank, şi a partenerului de afaceri, Bravcod, care a continuat relaţiile comerciale cu Galli Gallo în procedura de insolvenţă şi a achiziţionat business-ul în această vară”, anunţă administratorul judiciar.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Vara aceasta se poartă pauza de creaţie

    Aceştia, care fac parte din categoria oamenilor care au cunoscut succesul şi confortul material asociat lui, consideră că a venit momentul pentru ceea ce ei numesc o „pauză de creaţie”, scrie New York Times.

    Activităţile alese pentru pauzele de creaţie pot fi, de pildă, construcţia unei ambarcaţiuni personale inspirate de unele din trecut, cum ar fi canoele folosite de vânătorii de blănuri; cursuri de gastronomie care să-i permită participantului să organizeze mese pentru prieteni la fel de spectaculoase ca acelea gândite şi preparate de un maestru bucătar renumit; scrierea unei cărţi sau chiar şi deschiderea unui mic restaurant. În această ultimă situaţie, alegerea se datorează dorinţei de a retrăi nebunia şi haosul aferente unui nou proiect.

    În alte cazuri, decizia de a lua o pauză de creaţie pe perioada verii şi dincolo de aceasta se datorează dorinţei de deconectare de tumultul vieţii cotidiene, de a nu mai ceda presiunilor de a fi disponibil aproape permanent pentru cunoştinţe, prieteni ori parteneri de afaceri.

    Tot dorinţa de a scăpa pentru o vreme de obligaţiile sociale ori de stresul trecerii prin aeroporturi îi motivează pe alţii să se dedice unor proiecte de construcţie de locuinţe de lux pentru animalele de companie, cum ar fi una prevăzută cu piscină încălzită şi loc de stat la soare pentru varanul din dotare. 

  • Nou cod galben de PLOI în 14 judeţe, până luni seara. Cea mai ploioasă VARĂ din ultimii opt ani/ Vezi judeţele vizate | HARTA

    Avertizarea este valabilă în intervalul 29 iulie, ora 14:00 – 30 iulie, ora 21:00, iar meteorologii anunţă instabilitate atmosferică accentuată şi cantităţi importante de apă pentru cele 14 judeţe vizate.

    În intervalul menţionat, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată în sudul şi estul Transilvaniei, în vestul Moldovei, local în Maramureş, precum şi în zonele montane. Se vor semnala averse ce vor avea şi caracter torenţial, frecvente descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului care vor lua şi aspect de vijelie şi căderi de grindină.

    În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi 20 l/mp şi izolat 50…60 l/mp. Astfel de fenomene se vor semnala pe arii mai restrânse şi în restul teritoriului.

    Primele două luni din această vară au fost cele mai ploioase din ultimii opt ani. În lunile iunie şi iulie, aproape că nu a fost o zi în care să nu plouă în România, iar meteorologii spun că vara aceasta este una atipică pentru toată emisfera nordică fără zile caniculare.

  • Cum arată parcul din România, vizitat anual de 1 milion de turişti – GALERIE FOTO – VIDEO

    Întins pe o suprafaţă de 1,6 hectare, Dino Parc Râşnov, cel mai mare parc cu dinozauri din sud-estul Europei, a fost deschis în vara lui 2015 în baza unei investiţii iniţiale de aproximativ 22,4 milioane de lei, deopotrivă fonduri europene şi fonduri proprii. Parcul este situat în apropierea cetăţii Râşnov, iar Adrian Apostu, acţionar şi manager al Dino Parc, spune că a ales această locaţie datorită „poziţiei geografice foarte bune, dar şi a deschiderii autorităţilor publice locale”.

    Anul trecut, cifra de afaceri a Dino Parc Râşnov a fost de peste 11 miloane de lei, în creştere cu circa 12% faţă de anul precedent. Potrivit lui Apostu, în 2018 aceasta s-a menţinut pe un trend ascendent, înregistrând, până în luna mai, o valoare de aproximativ 2,8 milioane de lei, în creştere faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent. „Un mare procent din venituri este generat pe timpul verii, când avem cei mai mulţi vizitatori. Acestea scad pe perioada iernii, când turiştii se concentrează mai degrabă pe activităţi specifice zonei (schi, snowboard). În perioada noiembrie 2017 – martie 2018 am generat venituri în valoare de aproape 1,5 milioane de lei”, spune el. În 2017, businessul a înregistrat un profit de peste 3,3 milioane de lei, cu o creştere de 5% în prima parte a lui 2018, faţă de începutul anului trecut.

    Investiţiile anuale reprezintă 20% din cifra de afaceri. În 2017, reprezentanţii parcului au investit în dispozitive high-tech, menite să sprijine dimensiunea interactivă a parcului. Anul acesta, investiţiile sunt concentrate în direcţia expoziţiilor şi a exponatelor atestate ştiinţific de comunitatea paleontologică românească şi internaţională, iar cele de anul viitor vizează extinderea suprafeţei parcului şi deschiderea unei expoziţii de reproduceri ale dinozaurilor descoperiţi până acum pe teritoriul ţării.

    De la deschidere până în prezent, parcul a înregistrat peste un milion de vizitatori, dintre care, anual, un procent de 15% a fost reprezentat de turişti străini. Parcul este deschis pe durata întregului an, iar traficul zilnic variază în funcţie de perioadă, lunile de vară fiind cele mai aglomerate, cu circa 1.000-2.000 de vizitatori în timpul săptămânii şi până la 5.000 de clienţi în weekend. „Publicul nostru ţintă este format din copii cu vârste cuprinse între 3 şi 14 ani şi părinţii acestora, din toate categoriile sociale”, spune reprezentantul Dino Parc.

    Printre atracţiile parcului se numără un traseu cu 60 de dinozauri în mărime naturală şi dinozauri animatronici, locuri de joacă pentru copii, case construite în copaci, un cinematograf 9D şi o serie de expoziţii internaţionale organizate periodic. În prezent, în cadrul Dino Parc lucrează 19 angajaţi.

     

     

  • Prognoza reduce creşterea PIB din acest an de la 6,1% la 5,5%

    Pentru 2019 cursul mediu estimat este de 4,62 lei/euro, pentru 2020 de 4,60 lei/euro, iar în 2021 euro ar putea ajunge la 4,58 lei. În toate aceste trei cazuri, cifrele sunt neschimbate faţă de prognoza din primăvară.

    Banca Naţională a anunţat joi un curs de 4,65 lei/euro.

    În schimb, inflaţia medie anuală pentru 2018 a fost revizuită în creştere, de la 2,8% în ultima prognoză la 4,7%, urmând ca în următorii doi ani să scadă la 2,8% (faţă de 2,5%) în 2019 şi la 2,5% (faţă de 2,4%) în 2021.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Prognoza reduce creşterea PIB din acest an de la 6,1% la 5,5%

    Pentru 2019 cursul mediu estimat este de 4,62 lei/euro, pentru 2020 de 4,60 lei/euro, iar în 2021 euro ar putea ajunge la 4,58 lei. În toate aceste trei cazuri, cifrele sunt neschimbate faţă de prognoza din primăvară.

    Banca Naţională a anunţat joi un curs de 4,65 lei/euro.

    În schimb, inflaţia medie anuală pentru 2018 a fost revizuită în creştere, de la 2,8% în ultima prognoză la 4,7%, urmând ca în următorii doi ani să scadă la 2,8% (faţă de 2,5%) în 2019 şi la 2,5% (faţă de 2,4%) în 2021.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • INS: Managerii anticipează creşterea numărului de salariaţi, dar şi scumpiri pentru această vară

    „În cadrul anchetei de conjunctură din luna iunie 2018, managerii din industria prelucrătoare preconizează pentru următoarele trei luni, creşterea moderată a volumului producţiei. Pentru activitatea de fabricare a băuturilor se va înregistra o tendinţă de creştere, în timp ce pentru activitatea de fabricare a produselor farmaceutice de bază şi a preparatelor farmaceutice, ca şi pentru activitatea de fabricare a autovehiculelor de transport rutier, a remorcilor şi semiremorcilor, se va înregistra o scădere moderată”, se menţionează într-un comunicat al INS.

    Referitor la numărul de salariaţi se estimează o relativă stabilitate, iar pentru preţurile produselor industriale se prognozează o creştere moderată în următoarele trei luni.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro.