Tag: vant

  • ALERTĂ ANM: Zece judeţe sub COD GALBEN de vânt

    Astfel, până la ora 10, codul galben este în vigoare în Prahova, Argeş, Dâmboviţa şi Buzău, unde la peste 1500 de metri, intensificări ale vântului, cu viteze ce vor atinge 90..110 km/h.

    Până la ora 11, codul galben este în vigoare în Suceava şi Neamţ, iar până la ora 13.00, în judeţele Vâlcea, Gorj, Covasna şi Sibiu, unde Intensificările vântului care vor atinge la rafală 80-90 km/h, mai ales în zonele înalte.

  • Vreme foarte rece în toată ţara. Meterorologii anunţă cod galben de vânt şi ninsori în 16 judeţe

    Potrivit unei atenţionări a ANM, miercuri între orele 2.00 – 20.00 se anunţă intensificări susţinute ale vântului, ninsori viscolite, strat de zăpadă şi depuneri de gheaţă.
     
    Vizate de atenţionarea cod galben ANM sunt Capitala şi judeţele Prahova, Dâmboviţa, Argeş, Vâlcea, Dolj, Vrancea, Galaţi, Buzău, Brăila, Tulcea, Ialomiţa, Constanţa, Călăraşi, Giurgiu, Teleorman şi Olt.
     
    În regiunile sudice şi sud-estice vor predomina ninsorile şi se va depune un strat de zăpadă, local consistent. În unele zone, mai ales miercuri dimineaţa şi cu precădere în regiunile sud-estice, vor fi depuneri de gheaţă. Vântul va avea intensificări cu viteze de 40 – 50 kilometri pe oră, iar în estul, centrul, sudul Munteniei, în Dobrogea şi în sudul Moldovei rafalele vor atinge în general 55 – 75 de kilometri pe oră, viscolind ninsoarea şi determinând scăderea vizibilităţii sub 100 de metri.
     
  • VREMEA în Bucureşti: Ninsori, vânt şi frig până vineri

    Potrivit unei prognoze speciale a ANM pentru Capitală, începând de marţi seara până miercuri dimineaţa va ploua, urmând apoi lapoviţă şi ninsoare. Vor fi condiţii pentru depuneri de gheaţă. Vântul se va intensifica treptat, iar până dimineaţă va atinge viteze la rafală în jurul a 55 de kilometri pe oră şi se va depune strat de zăpadă de până la 2 -4 centimetri.
     
    Temperatura minimă se va situa în jurul valorii de minus 2 grade.
     
    Începând de miercuri dimineaţa până joi la ora 8.00, va ninge, iar temporar vântul va avea intensificări, cu viteze la rafală în general de 45 – 55 kilometri pe oră, viscolind ninsoarea şi determinând scăderea vizibilităţii. Grosimea stratului de zăpadă se va situa în medie între 7 şi 10 centimetri, izolat 15 centimetri.
     
  • ALERTĂ ANM: Cod GALBEN de ceaţă şi de vânt pentru 10 judeţe din ţară. La munte e aşteptată ninsoare

    Administraţia Naţională de Meteorologie a emis cod galben de ceaţă şi vânt, până la ora 11:00 pentru următoarele judeţe: Mededinţi, Olt, Gorj, Ialomiţa, Prahova, Argeş, Giurgiu, Dâmboviţa, Teleorman, Buzău, Ilfov, Călăraşi, Braşov, Covasna, Caraş Severin (ora 15:00).

    Potrivit ANM, se vor semnala ceaţă care determină reducerea vizibilităţii local sub 200 metri şi izolat sub 50 metri şi intensificări ale vântului, cu viteze la rafală de 65-75 km/h. În unele zone va fi ploaie în cele joase şi lapoviţă şi ninsoare la munte.
     
    De asemenea, în unele judeţe vor fi depuneri de polei din ploaie slabă sau burniţă.
     
  • Alertă ANM: Vin ninsorile în Capitală

    De vineri până sâmbătă dimineaţă, vremea va deveni rece pentru această dată, cerul va fi noros şi vor fi condiţii de precipitaţii slabe, sub formă de ploaie, dar trecător, posibil şi lapoviţă sau fulguială.

    Vântul va sufla moderat, cu intensificări mai ales după-amiază, cu rafale de 40 – 50 de kilometri pe oră, iar temperatura aerului va scădea treptat de la valori de 5-6 grade spre minus 2-0 grade.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • VREMEA se înrăutăţeşte: Cinci judeţe sunt sub cod galben de vânt şi ninsoare. În alte şase judeţe e cod galben de ceaţă

    Potrivit ANM, până la ora 16 este cod galben de vânt în judeţele Argeş, Prahova şi Dâmboviţa, iar până la ora 15 aceeaşi avertizare este şi în judeţele Suceava şi Neamţ, mai ales în zonele înalte.

    În aceste judeţe se vor semnala intensificări ale vântului cu rafale de peste 50…70 km/h, care vor spulbera ninsoarea şi vor determina scăderea semnificativă a vizibilităţii.
     
    Totodată, ANM arată că în judeţele Alba, Harghita, Mureş, Mehedinţi, Olt şi Dolj este cod galben de ceaţă până la ora 11.
     
  • ALERTĂ METEO | Cod GALBEN de vânt, începând de miercuri seara, în 20 judeţe

    Atenţionarea este valabilă începând de miercuri ora 22 până joi la ora 18.00 în judeţele Suceava, Neamţ, Harghita, Braşov, Covasna, Prahova, Dâmboviţa, Argeş, Vâlcea, Gorj, Sibiu, Alba, Caraş Severin, Hunedoara, Botoşani, Iaşi, Bacău, Vaslui, Vrancea, Buzău.

    Potrivit avertizărilor emise de Administraţia Naţională de Meteorologie, în zona Carpaţilor Meridionali şi Orientali va continua să ningă slab, iar vântul va avea intensificări, mai ales la peste 1.500 de metri altitudine, cu viteze, în general, de 70 – 80 kilometri pe oră, viscolind ninsoarea şi spulberând zăpada.

    La peste 1.800 de metri, în special în Carpaţii Meridionali, în noaptea de miercuri spre joi vor fi rafale care vor depăşi 90 – 100 de kilometri pe oră va fi viscol puternic.

    În noaptea de miercuri spre joi şi pe parcursul zilei de joi, în nordul şi centrul Moldovei vor fi intensificări ale vântului cu viteze de 55 – 65 de kilometri pe oră, iar pentru intervale scurte de timp rafalele vor depăşi 70 de kilometri pe oră.

     

  • METEO: Capitală intră sub ALERTĂ de vânt puternic cu viteze mari la rafală. Când începe vremea rea

    „Vântul se va intensifica treptat, cu viteze la rafală spre dimineaţă în jurul a 45 km/h. Cerul va fi temporar noros, iar temperatura minimă va fi de 8-9 grade”, informează ANM.

    Informarea este valabilă pentru Bucureşti, pentru zilele de marţi, (începând cu ora 22:00), miercuri şi joi.

    Potrivit meteorologilor, miercuri şi joi (dimineaţă) vor fi intensificări ale vântului de 60-70 de kilometri/oră, mai ales după-amiaza.

    „În cursul nopţii, vântul va slăbi în intensitate şi va avea viteze în general între 35 şi 45 km/h. Cerul va fi mai mult noros şi trecător va ploua slab în a doua parte a zilei. Valorile termice vor marca o scădere faţă de intervalul anterior, astfel că temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 17 grade, iar cea minimă va fi de 2-5 grade”, mai arată sursa citată.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro 

  • ALERTĂ METEO | ANM: Cod GALBEN de vânt şi ninsoare la munte, marţi. Miercuri, cod PORTOCALIU de vânt în sudul ţării

    Potrivit ANM, codul galben va intra în vigoare marţi seara, la ora 22, fiind valabil până miercuri, la ora 22.

    La munte, îndeosebi la peste 1500 de metri altitudine, ANM anunţă că vor fi precipitaţii predominant sub formă de ninsoare, iar vântul va avea intensificări cu viteze, în general, de 70 – 80 km/h, viscolind temporar zăpada şi reducând vizibilitatea.

    La peste 1800 de metri vor fi rafale de peste 90 km/h, iar ninsoarea va fi puternic viscolită.

    Astfel de fenomene se vor semnala în noaptea de marţi spre miercuri mai ales în Carpaţii Orientali, apoi cu precădere în zona Carpaţilor Meridionali şi a Carpaţilor de Curbură.

    De asemenea, în Banat, Crişana, Maramureş şi Transilvania vântul va avea intensificări cu viteze de 55 – 60 km/h, iar pentru intervale scurte de timp vor fi rafale de peste 65 – 70 km/h. În aceste regiuni, va ploua pe arii relativ extinse, iar cantităţile de apă vor atinge local 15 l/mp şi izolat, mai ales la deal, 25 – 30 l/mp.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • MAE, atenţionare de călătorie în Grecia: Ploi şi furtuni, cu intensificări ale vântului

    ”Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau doresc să călătorească în Republica Elenă că Serviciul de Meteorologie grec a emis o atenţionare de înrăutăţire a vremii pe perioada 28 – 30 septembrie 2018. Sunt prognozate ploi şi furtuni, cu intensificări ale vântului, care vor ajunge la rafală până la 9-10 Beaufort (viteză de aproximativ 95km/h cu valuri peste 10-12m)”, se arată într-un comunicat de presă remis MEDIAFAX.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro