BusinessMagazin

Tag: universitate

  • Grigore Horoi, preşedinte / Agricola

    Carte de vizită

    A absolvit Facultatea de Ştiinţe Economice din cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi şi este economist şi doctorand în ştiinţe economice

    Şi-a început cariera în cadrul grupului de firme Agricola în urmă cu peste două decenii şi jumătate, preluând frâiele conducerii întregului grup în 2009

    Este căsătorit şi are doi copii, iar dacă ar fi să aleagă altă profesie, i-ar plăcea să fie antrenor

    Anul trecut, compania a avut o cifră de afaceri de peste 683 de milioane de lei

    CITESTE POVESTEA LUI GRIGORE HOROI

  • Românul care deţine cele mai multe mall-uri din ţară. Colectează zeci de milioane de euro din chirii

    Carte de vizită

     Supranumit „Regele Mallurilor”, Iulian Dascălu a fost unul dintre primii investitori în malluri din România; în 2000, când a deschis Iulius Mall la Iaşi, în

     România mai funcţiona doar proiectul Bucureşti Mall al companiei turceşti Anchor Grup

     A investit peste 600 de milioane de euro în proiecte mixte, malluri şi clădiri de birouri în Iaşi, Timişoara, Cluj-Napoca şi Suceava; a vândut jumătate din mallurile pe care le are fondului olandez de investiţii Atterbury Europe

     Dezvoltatorul lucrează la proiectul mixt Openville din Timişoara, un ansamblu care va avea la finalizare 594.000 de metri pătraţi, fiind rezultatul unei investiţii de 220 de milioane de euro

     Este licenţiat în finanţe-contabilitate în cadrul Universităţii „Petre Andrei” din Iaşi, respectiv economie şi administrarea afacerilor în cadrul Universităţii de Vest din Timişoara

    CITITI MAI MULTE DESPRE IULIAN DASCALU

  • La doar 23 de ani a fondat o companie care a devenit principalul competitor al Uber

    John Zimmer s-a născut pe 14 martie 1984 în San Francisco, SUA. El a crescut în Greenwich, Connecticut, şi a urmat cursurile Şcolii de Administrarea Hotelurilor din cadrul Universităţii Cornell, pe care le-a terminat în 2006. După absolvire, Zimmer a lucrat ca analist în domeniul finanţelor imobiliare la compania Lehman Brothers din New York.

    În 2007, în timp ce încă lucra la Lehman Brothers, lui Zimmer i-a atras atenţia un anunţ publicat pe Facebook de Logan Green, cu detalii despre noua sa companie de ridesharing, Zimride. Interesat el însuşi de acest subiect încă din perioada studenţiei, Zimmer a luat legătura cu Green prin intermediul unui prieten comun, pentru a îi propune o colaborare. O săptămână mai târziu, Green a zburat la New York pentru a se întâlni cu Zimmer. Cei doi au lansat prima versiune a programului Zimride pe 22 mai 2007, în campusul Universităţii Cornell, şi, în doar şase luni, serviciul a atras 20% din corpul studenţesc. Câteva luni mai târziu, Zimride a fost extins şi în campusul Universităţii din California. Cu trei luni înainte ca Lehman Brothers să declare falimentul, Zimmer şi-a părăsit slujba de la companie pentru a lucra la Zimride cu normă întreagă, mutându-se în Silicon Valley cu Logan Green.

    Pe 9 iunie 2012, cei doi au lansat Lyft, ca serviciu adiţional al Zimride; în mai 2013, Zimmer şi Green au schimbat oficial numele companiei în Lyft. În primii trei ani de funcţionare a companiei Lyft, antreprenorii au lucrat din apartamentul pe care îl împărţeau. Similară cu Zimride, aplicaţia a fost concepută pentru a conecta şoferii cu locuri libere cu pasagerii care aveau nevoie de transport, dar, spre deosebire de Zimride – destinată călătoriilor în interiorul campusurilor – Lyft a fost concepută pentru a facilita călătorii scurte în interiorul oraşelor.

    Până în aprilie 2012, Lyft a atras finanţări de 7,5 milioane de dolari şi a funcţionat în peste 125 de universităţi. În iulie 2013, Lyft a vândut Zimride companiei Enterprise Holdings, societatea-mamă a Enterprise Rent-A-Car, decizie care a permis companiei să se concentreze exclusiv asupra creşterii Lyft. În august 2014, Lyft a introdus linia Lyft Line, un produs de transport pe distanţe lungi; pentru a stimula călătoriile, Lyft Line oferă costuri reduse pentru pasageri, această caracteristică fiind obiectivul iniţial al celor doi pentru Zimride.

    În 2009, Zimmer şi Logan Green au fost aleşi finalişti în lista celor mai buni tineri antreprenori americani din Business Week. În 2014, Zimmer a fost ales în lista „30 Under 30: Technology“ a Forbes, iar în 2017 Zimmer a primit premiul Cornell Hospitality Innovator din partea Universităţii Cornell. 

    În decembrie 2017, Lyft s-a extins în Canada, iar în prezent serviciul este disponibil pentru 95% din populaţia din Statele Unite şi din Toronto. Compania operează în circa 300 de oraşe din SUA şi are venituri anuale de peste 1 miliard de dolari. 

  • Medicul român care a transformat criza într-un succes. Cum a reuşit să ajungă la afaceri de peste 40 de milione de euro în perioada în care toată lumea pierdea bani

    Dragoş Anastasiu: “Reputaţia este clădită nu doar pe educaţie şi experienţă, pe muncă, printr-un proces continuu de învăţare şi adaptare la condiţiile de piaţă existente, este şi rezultatul unor decizii care au dus la succes sau eşec.”

    Carte de vizită

     După terminarea liceului, s-a mutat în Germania, unde a studiat medicina la Universitatea
    J.W. Goethe din Frankfurt

     A lucrat ca medic la Spitalul Universitar St. Markus din Frankfurt

    A revenit în România în 1995 şi a fondat compania Touring Europabus România SRL, care după doi ani a devenit membră a reţelei de transport internaţional de persoane Eurolines

     Câteva momente importante din evoluţia grupului au fost cumpărarea agenţiei de turism Danubius Travel, urmată de încheierea parteneriatului cu liderul mondial în turism, TUI Travel Plc., dar şi extinderea în domeniul hotelier prin cumpărarea complexului Green Village din Sfântu Gheorghe

     Are o fiică de 19 ani şi este pasionat de sport, călătorii şi interacţiunea umană 

    CITESTE POVESTEA LUI DRAGOS ANASTASIU

  • Mihai Marcu, preşedinte executiv şi acţionar MedLife – premiat la GALA CEO AWARD 2018 – VIDEO

    Carte de vizită
    ¶ A absolvit Facultatea de Matematică a Universităţii din Bucureşti, iar pe cartea sa de muncă, la primul job are descrierea „lucrător bancar”
    ¶ A făcut de toate, după cum el însuşi spune: a avut şi o moară, o brutărie, un bar, a lucrat în taximetrie, marochinărie
    ¶ În 2004 a preluat frâiele MedLife, companie înfiinţată de mama sa în 1996 şi care a devenit liderul local al pieţei serviciilor medicale private, cu o cifră de afaceri consolidată
    de 623 milioane de lei şi
    3.400 de angajaţi
    ¶ MedLife s-a listat la Bursa de Valori din Bucureşti în decembrie 2016
    ¶ Printre pasiunile lui Mihai Marcu se numără sailingul şi târgurile de antichităţi

  • Despre carieră şi doar un strop de hygge

    Am avut câteva încercări de a face un start-up în timpul facultăţii, alături de unul dintre cei mai buni prieteni ai mei”, descrie Mircea Giurcă încercarea antreprenorială din perioada facultăţii. Deşi nu le lipseau cunoştinţele de programare dobândite datorită profesorilor de la Colegiul Naţional Unirea din Focşani, care i-au încurajat permanent să meargă la olimpiade, nu stăteau prea bine la partea de marketing. „Aşa că am decis să ne împărţim (atribuţiile – n.red.) şi, practic, m-am apucat de învăţat marketing pe cont propriu.”
    Îşi aminteşte că atunci primiseră, pentru businessul pe care îl gândiseră ei, şi o ofertă de finanţare – destul de mică – de la un accelerator din Ucraina.

    „Dar era chiar în perioada Euromaidanului şi am decis, până la urmă, că nu suntem pregătiţi.” Au trecut mai bine de patru ani de atunci, dar Mircea Giurcă spune că i-ar plăcea să încerce, la un moment dat, o aventură de antreprenor în România. Şi speră ca mediul legislativ să fie mai uşor de navigat în viitor. 

    Cariera de angajat şi-a început-o în turism, la Tripsta, „una dintre cele mai mari agenţii de turism online din Europa la acel moment”. Poziţia de la Bucureşti a dat-o însă pe o alta la Copenhaga, unde s-a angajat la danezii de la Momondo. „Am plecat din ţară în aprilie 2015. Am avut doar câteva zile la dispoziţie să mă hotărăsc şi să fac bagajul, dar a fost o decizie uşoară. Nu m-am gândit însă că va fi ceva pe termen lung.”
    Era un internship de şase luni şi i s-a părut că ar putea să suplinească lipsa unei experienţe Erasmus în facultate. Mai era curiozitatea faţă de „cum se lucrează afară”, dar şi faptul că „eram îndrăgostit de brandul Momondo”. A fost singura aplicaţie de job pe care a trimis-o.
    Era primăvara lui 2015 şi Mircea Giurcă devenea, de la Copenhaga, responsabil pentru piaţa din România, unde compania daneză a înregistrat apoi o creştere rapidă a operaţiunilor, după cum spune chiar el.

    „Acum sunt head of performance markets şi, împreună cu echipa mea, suntem responsabili de creşterea prezenţei Momondo în nouă ţări din centrul şi estul Europei.” Echipa sa este formată din cinci persoane şi, împreună cu colaboratorii lor, asigură dezvoltarea prezenţei Momondo şi Kayak (un alt motor de căutare de călătorii din cadrul aceluiaşi grup) în nouă ţări, printre care Rusia, România, Olanda, Belgia, Ucraina şi Turcia. „Jobul meu actual presupune să dezvolt strategia de creştere a prezenţei Momondo pe mai multe pieţe şi, alături de echipa mea, avem şi responsabilitatea coordonării şi implementării, unde este cazul, a proiectelor de marketing.”
    Cum arată o zi din viaţa sa la birou?

    Este o persoană matinală, aşa că ajunge la birou devreme şi profită de linişte pentru a sorta lucrurile de care trebuie să se ocupe în ziua respectivă. Apoi încep să apară şedinţele şi situaţiile neprevăzute, care necesită atenţie imediată.
    „Momondo a fost achiziţionat în urmă cu un an de Kayak, parte a grupului Booking Holdings, deci suntem peste 1.000 de angajaţi în birouri diferite şi mediul este foarte dinamic.”

    Are noroc, după cum spune el, de cea mai eficientă echipă, aşa că reuşesc împreună să rezolve majoritatea lucrurilor până la sfârşitul zilei şi folosesc timpul rămas pentru a se gândi şi la proiectele pe termen mai lung.

    Recunoaşte că în timpul liber este mult mai dezorganizat. „Cultura daneză pune foarte mult accentul pe hygge (o relaxare dusă la paroxism), dar nici după atâta timp nu pot spune că am reuşit să stăpânesc arta locală de «a sta locului relaxat».” Aşa că, pe lângă ieşirile cu prietenii, face voluntariat într-o cafenea şi s-a tot antrenat în ultima perioadă pentru semimaratonul din Copenhaga.

    Ultima dată a venit acasă în urmă cu aproximativ două luni, iar anterior fusese înainte de Crăciun. Afirmă că a observat creşterea semnificativă a preţurilor faţă de anul trecut şi faptul că o bună parte din persoanele pe care le cunoaşte s-au mutat deja din România sau au intenţii serioase de emigrare.

    De acasă cel mai dor îi e de familie, prieteni şi evenimentele culturale locale. La polul opus, cel mai puţin dor îi este de lipsa de toleranţă faţă de alte opinii. „Deschiderea către diversitate şi multiculturalism a fost cea mai valoroasă lecţie pe care mi-a oferit-o experienţa de lucru în afară.”

    Vă gândiţi să vă întoarceţi în ţară? Când?
    Iau foarte serios în calcul opţiunea de a mă întoarce în ţară în viitor (5-10 ani), dacă va fi un context favorabil din punct de vedere socio-economic.

    Spuneţi-mi trei lucruri care ar trebui îmbunătăţite în România. Infrastructura, educaţia şi birocraţia, care trebuie redusă.

    Cum e traficul în România faţă de unde locuiţi? Dar cafeaua şi scena culinară?

    Legat de trafic, peisajul este foarte diferit. Sunt piste de biciclete oriunde mergi în Copenhaga şi, adesea, acesta este cel mai rapid şi eficient mijloc de transport. La orele de vârf, traficul este asemănător cu cel de weekend în Bucureşti. Probabil contribuie şi taxele de până la 150% pentru înregistrarea maşinilor, ceea ce îi motivează pe locuitori să opteze pentru biciclete sau transportul în comun.
    Danemarca este în top 5 mondial în ceea ce priveşte consumul de cafea/persoană, aşa că sunt cafenele cu varietate foarte mare oriunde întorci capul. Îmi place densitatea (mai ales dimineaţa!), dar în privinţa atmosferei prefer, oricând, cafenelele din Bucureşti. Scena culinară este extrem de diversă. De la multitudinea locurilor cu stele Michelin (despre care nu îmi pot da cu părerea) la concentrări de mâncare gourmet (recomand neapărat o vizită în Torvehallerne) sau experienţe inedite (cea mai interesantă a fost de departe la un local improvizat cu specific sirian), există ceva pentru toată lumea. Mai puţin mâncarea tradiţională, capitol la care orice gospodină din România ar putea câştiga detaşat lupta cu orice restaurant cu specific danez (vedeta bucătăriei lor fiind un sandviş numit Smørrebrød).

  • Întrebările la examenul de admitere la prestigioasa Universitatea Oxford. Le puteţi rezolva?

    De curând, conducerea universităţii a făcut publice unele dintre întrebările la care au trebuit să răspundă în anii anteriori studenţii care candidau pentru obţinerea unui loc la această universitate, iar unele dintre acestea le găsiţi mai jos:

     
    Ce determină ca un roman să aibă o încărcătură politică? Această întrebare este adresată studenţilor care candidează pentru un loc la Facultatea de Limbi Străine, secţia de limba franceză.
     
    Una din 4 cauze ale decesului în Marea Britanie este reprezentată de o anumită formă de cancer, pe când în Filipine procentul este de 1 la 10. Ce factori cauzează această diferenţă? Această întrebare este adresată studenţilor care candidează pentru un loc la Facultatea de Medicină.
     

  • Cariera DIY

    “Fac parte din echipa de retail development (dezvoltare – n.red.), iar în prezent sunt responsabil de dezvoltarea, planificarea şi implementarea unui sistem de eficientizare a celor şapte magazine IKEA din zona Asia de
    Sud-Est, mai exact trei pieţe – Singapore, Malaysia şi Thailanda”, spune executivul român. Proiectul e menit să adapteze nevoile companiei la era digitală de business.

    O zi obişnuită de lucru pentru Tony Vatuiu constă în şedinţe, multe prezentări şi călătorii frecvente în cele trei ţări. 
    Gigantul suedez IKEA operează pe doar trei pieţe din Asia de Sud-Est, unde deţine şapte magazine şi un al optulea în curs de deschidere, alături de două centre comerciale. În total, grupul are în Singapore, Malaysia şi Thailanda circa 4.000 de salariaţi. „Conduc o echipă largă de oameni, foarte dinamici şi energici, care la rândul lor sunt conectaţi cu alţi oameni din toate segmentele «value chain»-ului nostru, pe plan strategic dar şi operaţional.”

    Prin comparaţie, suedezii au în România un singur magazin, cu vânzări anuale de circa 90-100 de milioane de euro şi câteva sute de salariaţi. Retailerul are planuri de expansiune pe piaţa locală, al doilea magazin din Capitală urmând a fi deschis în această toamnă. România este o piaţă cu o populaţie de circa 20 de milioane de oameni, pe când cele trei ţări din Asia de Sud-Est, unde grupul este prezent, au peste 100 de milioane de locuitori. Puterea de cumpărare este şi ea diferită, însă nu doar între piaţa locală şi celelalte trei, ci şi în interiorul regiunii. Mai exact, Singapore este una dintre cele mai dezvoltate economii din Asia şi chiar din lume. Thailanda se află însă undeva la jumătatea clasamentului, în urma României, cu un PIB per capita de sub 20.000 de dolari, potrivit FMI. Singapore are un un PIB per capita de peste 90.000 de dolari, conform aceleiaşi surse, ceea ce plasează micuţul stat asiatic pe locul trei mondial după Qatar şi Luxemburg. România se află aproape de poziţia 60 cu nici 24.000 de dolari.

    De ce a ales Tony Vatuiu să lase piaţa mamă pentru alte ţări? El a plecat din România acum aproape 15 ani şi, de altfel, nu a lucrat decât în străinătate.

    Este născut în Drobeta-Turnu Severin şi a studiat la Universitatea de Vest din Timişoara, iar apoi la Universitatea din Copenhaga. Şi-a început cariera în departamentul de logistică al IKEA, pentru ca apoi să descopere vânzările şi ulterior zona de expansiune.
    Executivul român a preluat poziţia actuală în urmă cu mai puţin de un an, după ce anterior a lucrat pentru IKEA în Japonia aproape cinci ani.

    De altfel, cariera sa a fost construită exclusiv în cadrul retailerului de mobilier pentru care lucrează de circa 14 ani.
    „În 2004 am plecat din România cu o bursă în Copenhaga, Danemarca. Timp de un an cât am fost student acolo, am lucrat part-time (doar în weekenduri) pentru IKEA.” Apoi, în 2005, a avut şansa, după cum spune chiar el, să i se ofere poziţia de
    trainee-leader aspirant în logistică într-unul din magazinele IKEA din Copenhaga. 
    „Am învăţat foarte mult în perioada petrecută în IKEA Danemarca, unde am deţinut mai multe poziţii în departamentul de logistică. În acelaşi timp, am avut şansa să lucrez cu oameni şi echipe cu care am avut rezultate remarcabile.”
    În 2012 a venit oportunitatea din Japonia, o ţara la care a visat de mic. Împreună cu soţia au decis să se mute, „chiar dacă viaţă noastră în Copenhaga era deja aşezată din punct de vedere profesional şi personal.”
    Au petrecut aproape cinci ani „minunaţi” în ţara Soarelui Răsare, învăţând business din mers într-un mediu foarte dinamic şi total diferit de Europa. „Era Japonia a fost perioda în care pot spune că leadershipul meu s-a conturat foarte mult datorită provocărilor de natură culturală.”
    Necesitatea de a se adapta la un sistem nou de lucru şi total diferit cultural de ceea ce experimentase el până atunci ca şi lider a fost una dintre cele mai mari provocări din carieră.
    În cei aproape cinci ani petrecuţi în Japonia, Tony Vatuiu a deţinut mai multe poziţii, iar ultima a fost aceea de commercial planning manager. Aceasta a constat în responsabilitatea de a deschide şi planifica din punct de vedere comercial magazinul IKEA Nagakute, deschis în Nagoya în 2017.
    „La sfârşitul lui 2017 am acceptat provocarea venită dinspre IKEA SEA (South East Asia) şi ne-am mutat în Singapore, ţara de care suntem foarte apropiaţi sufleteşte datorită faptului că fiul nostru s-a născut aici.”
    La momentul actual nu are un plan concret de a se întoarce în România, din care a plecat în 2004, dar gândul nu este abandonat în totalitate. Decizia depinde mult de ce ar vrea să facă în viitor, însă instabilitatea politică din România îi stopează deocamdată orice gând de întoarcere, spune el.
    Dacă ar face-o totuşi, nu ştie dacă i-ar plăcea să încerce calea antreprenoriatului. „Mi se pare că mediul de afaceri din România nu este foarte stabil deocamdată, iar asta cred că este o provocare pentru oricine vrea să revină, mai ales ca antreprenor.”
    Ultima dată a fost acasă – la Drobeta Turnu Severin – în această vară. A venit să îşi viziteze părinţii, dar a şi călătorit puţin prin ţară.
    „Comparativ cu 2016 (ultima sa vizită – n.red.), nu cred că s-au schimbat foarte multe. Am observat în schimb că sunt tot mai puţini oameni pe străzile oraşelor noastre.”

    De ce anume vă e cel mai dor din România? Dar la polul opus, cel mai puţin dor?

    Din păcate, uşor-uşor, timpul m-a deconectat de foştii prieteni, colegi de liceu sau facultate. Îmi este dor de părinţi în special şi de Crăciunul românesc. După ce am experimentat Crăciunul în aproape toate părţile lumii, cred că cel mai frumos Crăciun este cel din România, cu miros de brad şi cozonac, cu cântecele colindătorilor şi alături de cei dragi. 
    Nu îmi este dor de agresivitatea exagerată şi de negativismul care pluteşte în aer câteodată la noi în ţara. Nu am reuşit să aflu până acum dacă asta ne defineşte pe noi sau sunt trăsături dezvoltate ulterior de societatea noastră, în contextul transformărilor la care a fost supusă în ultimii ani.
    Avem o ţară frumoasă, cu oameni minunaţi, iar eu sunt mândru că sunt român. Revin de fiecare dată cu plăcere în România, fără prea mari aşteptări, dar sunt optimist că lucrurile se vor îmbunătăţi.

     

    Spuneţi-mi trei lucruri care ar trebui îmbunătăţite în România.

    Primul lucru ar fi îmbunătăţirea actualei clase politice din România. Ţara are nevoie de lideri vizionari care să inspire toată societatea românească prin sistemul lor de valori, prin atitudine şi cunoştinte. Astfel, fiecare individ în parte ar trebui să fie motivat să contribuie la ceva măreţ, românesc. 
    „Leadership by example” ar trebui să se aplice şi la noi, iar ecuaţia este foarte simplă: ca politician nu poţi să ţii lecţii de etică şi morală societăţii pe care o conduci fără că tu să fii primul şi cel mai bun exemplu.
    Apoi, cred că învăţământul liceal şi universitar ar trebui să fie în topul priorităţilor de dezvoltare ale societăţii noastre. Trăim într-o lume din ce în ce mai dinamică, de aceea învăţământul trebuie reformat şi pregătit pentru viitoarele provocări care vor apărea în 5-10-15 ani. Trebuie integrat apoi şi aliniat la planurile de dezvoltare pe termen mediu şi lung ale societăţii româneşti. 
    Pe termen scurt ar trebui îmbunătăţite spitalele. Acestea sunt necesităţi de bază în orice societate.
    Lista ar putea continua, dar din punctul meu de vedere, învăţământul, infrastructura rutieră şi sănătatea ar trebui să rămână în topul priorităţilor pentru toţi politicienii, indiferent de culoarea politică de la guvernare. Pentru a oferi o dezvoltare continuă şi stabilă societăţii româneşti.

    Cum e traficul în România faţă de Singapore? Dar cafeaua şi scena culinară?

    Nefiind în România zilnic, nu ştiu cum este traficul în ultima vreme. Din ce am experimentat eu cât am călătorit prin România, nu a fost extraordinar, mai ales în oraşele mari.
    Este trafic şi aici, în Singapore, dar condiţia impecabilă a străzilor şi numărul autostrăzilor îl face mult mai acceptabil decât la noi.
    Mâncarea e foarte gustoasă şi variată în Singapore, având influenţe din China, Malayasia şi India. Opţiunile culinare sunt atât de diverse aici, încât aproape tot timpul ai posibilitatea să experimentezi ceva nou. În acelaşi timp, trebuie să recunosc că dorul de sarmalele româneşti şi palinca noastră nu se va stinge niciodată. 

  • „Google it“: 20 de ani de la lansarea motorului de căutare

    O întâmplare recentă m-a făcut să îmi dau seama de un lucru aparent banal: am ajuns să folosesc Google de câteva sute de ori pe zi, de cele mai multe ori fără să-mi dau seama. Actualizând unul dintre browserele pe care le folosesc, am primit următorul mesaj: „Choose the default search engine to use in the address bar and search bar“ („Alege motorul preferat de căutare“ – n.red.). Am selectat Google, desigur, încercând în acelaşi timp să-mi amintesc cum arăta internetul înainte de sistemul dezvoltat de Page şi Brin.

    Primul birou al companiei era format din cele două camere de cămin în care locuiau cei doi la Stanford. Numele de „BackRub”, folosit ca primă variantă de lucru pentru motorul de căutare, nu a fost utilizat prea mult timp, aşa că s-au gândit că „googol” sau numărul unu urmat de 100 de zero-uri după el ar reflecta mai bine baza de date pe care încercau să o pună la dispoziţie. Numele „Google” este un joc de cuvinte de la googol, neologism englezesc pus în circulaţie de către americanul Milton Sirotta în anul 1938, prin care acesta desemna numărul uriaş format dintr-un 1 urmat de 100 de zerouri.

    Primul server Google creat vreodată a fost construit într-un loc personalizat făcut din piese de Lego şi găzduit în campusul Universităţii Stanford. La început, era doar google.standford.edu, dar domeniul Google.com a fost înregistrat pe 15 septembrie 1997. Cam în aceeaşi perioadă în care s-au mutat într-un garaj, Brin şi Page au primit o finanţare de 100.000 de dolari de la fondatorul companiei americane Sun Microsystems, Andy Bechtolsheim. Cu banii în mână, cei doi au transformat garajul în care îşi desfăşurau activitatea în sediu central, în septembrie 1998.

    La sfârşitul anului 2007, motorul Google a fost cotat drept cea mai puternică marcă globală, după criteriul valorii în miliarde de dolari dar şi după modul de percepţie al utilizatorilor, următoarele locuri fiind ocupate de companiile General Electric, Microsoft, Coca-Cola, China Mobile, IBM, Apple, McDonald’s, Nokia şi Marlboro. De asemenea, conform unui sondaj realizat de compania Harris Interactive, Google a fost declarată, la sfârşitul lui 2007, ca fiind compania americană cu cea mai bună reputaţie, mai ales datorită modului în care îşi tratează angajaţii.

    În luna octombrie 2015, Google Inc a format un nou conglomerat, Alphabet Inc, care a încorporat unităţile tot mai diversificate de afaceri şi de investiţii, ce aduceau totuşi mai puţin profit imediat decât motorul de căutare pe internet. La momentul respectiv, Larry Page, cofondatorul şi directorul general al Google, a anunţat că Alphabet este o „colecţie de companii“, în care Google este cea mai mare dintre ele.

    Redefinirea ideii de video
    Timp de 11 ani, Google a rămas în topul celor mai puternice branduri; achiziţiile pe care le-a făcut de-a lungul anilor, precum Applied Semantics, Android, DoubleClick, Motorola sau Nest au transformat Google într-un lider mondial al inovaţiei şi dezvoltării tehnologice. Una dintre cele mai importante achiziţii rămâne însă cea din 2006, atunci când compania condusă de Page şi Brin a plătit 1,6 miliarde de dolari pentru YouTube.
    Domeniul youtube.com a fost activat de Valentine’s Day, în 2005, dar primul video nu a fost descărcat până pe data de 23 aprilie a aceluiaşi an. Filmul l-a avut ca subiect pe unul dintre cofondatorii site-ului, Jawed Karim, la grădina zoologică din San Diego, fiind intitulat Me at the zoo. Lumea divertismentului este plină de staruri care au ajuns celebre după ce au fost remarcate pe YouTube, iar cântăreţul Justin Bieber este probabil cel mai bun exemplu, acesta începând să posteze clipuri cu el însuşi pe acest site la vârsta de 12 ani. Un agent de talente i-a văzut clipurile şi l-a ajutat să obţină un contract de înregistrare.
    Astăzi, peste 600 de ore de conţinut video sunt urcate pe YouTube în fiecare minut, iar 8 miliarde de ore sunt urmărite lunar. Există peste 1 miliard de utilizatori unici pe site în fiecare lună, care provin din peste 140 de ţări.
    Începutul antreprenoriatului pe YouTube datează din mai 2007, atunci când Google, după ce a achiziţionat platforma pentru 1,65 miliarde dolari, a introdus serviciul Partner Program. Acesta a schimbat complet faţa YouTube, oferind utilizatorilor posibilitatea de a fi plătiţi pentru clipurile care devin virale; tot în 2007, compania a ataşat pentru prima oară publicitate clipurilor. Cinci ani mai târziu, înţelegând potenţialul platformei, cei de la Google au pus la dispoziţie creatorilor de conţinut original burse în valoare de 100 de milioane de dolari prin programul YouTube Original Channel Initiative.
    În 2016, Google a anunţat şi lansarea YouTube Go, o aplicaţie menită să facă mai accesibil conţinutul celebrului serviciu de video sharing, permiţând vizionarea clipurilor YouTube chiar şi în lipsa unei conexiuni active la internet.
    Dincolo de contribuţia companiei la dezvoltarea tehnologică, gigantul creat de Larry Page şi Sergey Brin a avut parte însă şi de numeroase momente controversate de-a lungul celor 20 de ani de existenţă. Unul dintre acestea s-a numit „experimentul Google Glass”.
    Încă de la lansarea din 2012, Google Glass a avut o mare problemă: cei care purtau dispozitivul arătau cel puţin ciudat. În scurt timp, cei mai mari contestatari ai Glass au devenit chiar posesorii produsului. Mulţi dintre cei care au plătit 1.500 de dolari s-au arătat dezamăgiţi, aşteptările lor fiind peste ceea ce puteau ochelarii hi-tech să facă. „Am descoperit că nu erau foarte utili“, spune James Katz, director de studii al Massachussettes Institute of Technology. „Mai mult, aveam impresia că cei din jur erau deranjaţi atunci când purtam ochelarii.“ Unul dintre cei care nu au dat mari şanse produsului a fost Phil Schiller, şeful departamentului de marketing de la Apple. Într-un email din 2012, acesta scria: „Nu pot să cred că cineva normal va purta vreodată aşa ceva“.
    O altă explicaţie pentru eşecul Google Glass pare să fie faptul că multe companii nu au văzut beneficii în dezvoltarea de software pentru ochelarii inteligenţi. Twitter, spre exemplu, a renunţat la aplicaţia proprie în luna octombrie. Conform celor de la Reuters, 9 din 16 companii de software contactate au spus că au oprit dezvoltarea pentru că nimeni nu cumpăra produsul celor de la Google. Mai mulţi designeri au încercat să promoveze Glass ca un produs fashion, la fel ca Apple Watch, însă acest lucru era greu de făcut când costul iniţial se ridica la 1.500 de dolari.
    Un alt moment dificil pentru companie a venit chiar anul acesta: Alphabet, compania mamă a Google, a primit în luna iulie o amendă record de 5 miliarde de dolari din partea Uniunii Europene, din cauza unui posibil abuz de poziţie dominantă pe sectorul sistemul de operare Android. Autoritatea de Concurenţă a Uniunii Europene a verificat posibilitatea unui abuz de poziţie dominantă din partea Google prin sistemul său de operare – Android, care este folosit de peste 80% din smartphone-urile din întreaga lume. Concurenţa acuză Google că şi-ar fi promovat propriile aplicaţii şi servicii mobile, în mod special motorul său de căutare. Telefoanele Android vin la pachet cu aplicaţii Google preinstalate, incluzând aplicaţia Search. Concurenţa s-a plâns de faptul că Google se foloseşte de acest avantaj pentru a domina piaţa şi că foloseşte datele utilizatorilor pentru crearea de noi strategii de advertising.
    Un lucru pe care puţini dintre noi îl realizează este asocierea dintre Google şi sistemul politic (fără să mă refer aici la alegeri sau alte tipuri de campanii electorale). Un material publicat însă de Wall Street Journal în 2015 a stârnit numeroase controverse pe acest subiect.


    Google şi agenţii de lobby
    În mai 2012, şcoala de avocatură de la Universitatea George Mason a găzduit un forum despre competiţia dintre motoarele de căutare de pe Internet. Majoritatea actorilor principali de pe piaţă au fost prezenţi, inclusiv membri ai agenţiilor de reglementare şi personalităţi din interiorul Congresului. Ceea ce oaspeţii nu au ştiut, însă, a fost că întâlnirea fusese pregătită de către Google, companie care la acel moment se afla în atenţia autorităţilor datorită unor acuzaţii de monopol aduse celebrului motor de căutare.
    În săptămânile premergătoare evenimentului, oficiali ai Google veniseră cu mai multe sugestii referitoare la vorbitori în timpul conferinţei, trimiţând liste cu membri ai Congresului, seniori de la Departamentul de Justiţie şi de la procuratură. „Dacă nu aţi trimis încă invitaţiile, vă rugăm să consultaţi listele ataşate, care conţin informaţii la zi“, îi scria Yang Zhang, asistent legal în cadrul Google lui Henry Butler, director executiv al şcolii de drept. „Dacă aţi trimis deja invitaţiile, este totuşi posibil să mai adăugăm câteva?“ Butler a răspuns prompt: „Ne ocupăm noi de asta!“ Informaţiile din schimbul de mailuri au fost obţinute de către Washington Post printr-o cerere publică de eliberare a transcriptelor.
    În timpul conferinţei, lideri în domeniul tehnologiei şi experţi în legea monopolului au respins ideea că guvernul ar trebui să ia măsuri împotriva Google, argumentându-şi părerea în faţa acelor oameni care ar fi urmat să dicteze sancţiunile. Compania a mai organizat încă două conferinţe similare în perioada de 18 luni în care a fost sub investigaţie, modelând astfel percepţia publică pentru ca, la final, să se considere că nu este nevoie de acţiuni legale împotriva sa.
    Toată această poveste, relatată de cei de la Washington Post, ilustrează perfect modul în care Google, fără a fi investit iniţial sume considerabile în lobby, a ajuns de-a lungul timpului să cunoască perfect modul de operare în Washington-ul zilelor noastre. Acest mod de operare înseamnă că tradiţia lobby-ului este astăzi concurată de un alt sistem, mai puţin vizibil, de influenţare a factorilor de decizie.
    Noile forme de influenţare a opiniei publice sau a factorilor de decizie includ finanţarea cercetărilor de la universităţi, a think tank-urilor, susţinerea financiară a unor grupuri de advocacy de-a lungul spectrului politic şi chiar a unor coaliţii de afaceri în folosul interesului public. Ascensiunea Google la rangul de jucător important în Washington arată shimbările evidente în filosofia companiei.
    În urmă cu nouă ani, Google ignora complet sistemul „pay-to-play“ de la Washington, investind sume modeste într-o singură persoană desemnată să apere interesele companiei. De atunci însă, compania a ajuns între cei mai agresivi participanţi la jocurile de culise, plasându-se doar în spatele General Electric în 2012 (din punctul de vedere al sumelor investite).
    Google finanţează aproape 140 de organizaţii comerciale şi de advocacy, fără a dezvălui însă valoarea donaţiilor. Datele, publicate pe site-ul Statista.com, arată că numărul este aproape dublu faţă de cel de acum patru ani. Intensificarea activităţii de lobby este corelată cu ambiţiile de dezvoltare ale companiei, în condiţiile în care gigantul IT trebuie să respingă tot mai multe atacuri ale rivalilor.
    Compania a dezvoltat de asemenea noi metode de a influenţa factorii de decizie, reprezentanţii acesteia fiind deschişi dialogului cu creatorii de legi din ambele partide şi oferind sesiuni de training pentru cei care lucrează în Capitol Hill despre cum se folosesc produsele Google şi cum pot acestea aduce mai multe voturi. Tineri profesionişti plătiţi de companie populează think tank-uri şi organizaţii de lucru, promovând interesele acesteia.


    Google: verb
    Aşa arată pagina Oxford dedicată cuvântului care a trecut de pe ecranul calculatorului în vocabularul de zi cu zi al multora dintre noi. În ultimii ani, Google a investit tot mai mult în sectoare străine de activitatea de bază, de IT, publicitate online şi servicii pe internet. Fondul de capital de risc al grupului, Google Ventures, a investit deja în mai multe companii din domeniul sănătăţii. Printr-o divizie de cercetare, compania este implicată şi în dezvoltarea de ochelari computerizaţi şi sisteme de navigaţie autonomă pentru automobile.
    Cu alte cuvinte, Google este şi va rămâne parte integrantă a internetului, dovedind de-a lungul anilor că se poate adapta la cerinţele tot mai mari ale utilizatorilor.
     

  • Din 1 octombrie începe noul an universitar. Aproximativ 500.000 de studenţi, în învăţământul superior/ Cum s-au pregătit pentru deschidere marile universităţi

    Potrivit Biroului de presă al ministerului Educaţiei Naţionale, la toate cele trei cicluri de învăţământ, respectiv licenţă, masterat şi doctorat, sunt circa 500.000 de studenţi înscrişi.

    În România sunt 54 de universităţi de stat, dintre care şapte militare.

    În majoritatea instituţiilor de învăţământ superior, anul universitar 2018-2019 are 32 de săptămâni de cursuri, şase săptămâni de sesiuni şi patru săptămâni de vacanţă.

    Universităţile vor deschide noul an de învăţământ prin festivităţi. Astfel, Şcoala Naţională de Studii Politice din Capitală va avea festivitatea de deschidere a noului an în data de 1 octombrie la ora 10. La eveniment sunt aşteptaţi profesorii, studenţii, dar şi părinţii.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro