Tag: ucidere

  • Poliţia spaniolă a oprit un al doilea atac terorist, după atentatul de la Barcelona

    Şapte persoane, inclusiv un ofiţer de poliţie, au fost răniţi, vineri dimineaţa, în cursul incidentului de la Cambrils, după ce atacatorii au intrat cu vehiculul într-un grup de persoane.

    Presa spaniolă relatează că vehiculul s-a răsturnat, iar atacatorii au fost împuşcaţi de poliţie.

    Geniştii urmează să detoneze în mod controlat centurile cu explozibil găsite asupra atacatorilor.

    Autorităţile spaniole consideră că atacurile teroriste de la Barcelona şi Cambrils au legătură cu o deflagraţie produsă miercuri după-amiaza într-o clădire din oraşul Alcanar, în urma căreia a decedat o persoană.

    Josep Lluis Trapero, şeful poliţiei, a declarat că primele informaţii indică faptul că locuitorii casei din Alcanar “pregăteau un dispozitiv exploziv”.

    Poliţia a transmis că situaţia de Cambrils este în acest moment sub control.

    Între timp, poliţia continuă să caute şoferul vechiului folosit în atacul de la Barcelona. Au fost reţinuţi doi indivizi, un marocan şi un bărbat din enclava spaniolă Melilla, însă niciunul nu era şoferul.

    Nu este momentan clar câte persoane au fost implicate în incidentele teroriste din ultimele ore din Spania.

  • Ryan Reynolds a scris un mesaj emoţionant în memoria cascadorului care şi-a pierdut viaţa, luni, pe platourile de filmare pentru ”Deadpool 2”

    Un pilot cascador de sex feminin şi-a pierdut viaţa pe platourile de filmare a peliculei ”Deadpool 2”, în timp ce filma o cascadorie pe motocicletă, scrie Telegraph.

    Potrivit martorilor, motocicleta a ieşit de pe traseu şi s-a izbit de geamul unei clădiri. Numele cascadorului nu a fost făcut cunoscut până la acest moment.

    Ryan Reynolds, vedeta filmului de acţiune, a transmis un mesaj emoţionant pe o platformă de socializare, prin care şi-a exprimat regretul pentru cele întâmplate.

    ”Astăzi, în mod tragic am pierdut un membru al echipei în timp ce filmam pentru pelicula Deadpool 2. Suntem îndureraţi, şocaţi şi devastaţi..însă suntem conştienţi că durerea noatră nu se apropie de cea a familiei. Inima mea se îndreaptă către ei, la fel şi cea a colegilor care au lucrat cu ea”, a scris Reynolds.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • BOALA care UCIDE un român la fiecare TREI MINUTE. Afecţiunile care pun România pe locul 1 al STATISTICII NEGRE a UE

    Bolile cardiovasculare sunt principala cauză de mortalitate în rândul românilor, cea mai des întâlnită maladie de acest gen fiind boala ischemică a inimii, potrivit datelor făcute publice de Institutul Naţional de Statistică (INS). În ultimul deceniu, nu mai puţin de 1.682.935 de persoane, adică un om la trei minute, şi-au pierdut viaţa în România din cauza bolilor cardiovasculare, 570.857 murind din cauza bolii ischemice a inimii şi 525.343 din cauza afecţiunilor cerebro-vasculare.

    De altfel, România este pe locul 1 în Europa în topul negru al mortalităţii din cauza bolilor cardiovasculare. Pe locul al doilea în cazul bolilor cauzatoare de moarte în România sunt tumorile, urmate de bolile aparatului digestiv. Bolile de natură endocrină, între care şi diabetul zaharat, se situează pe poziţia a noua, înaintea lor, mai multe decese fiind provocate de bolile respiratorii, leziunile traumatice sau bolile aparatului genito-urinar.

    3.947.369 de români şi-au pierdut viaţa, în perioada 2006-2016, din cauze medicale, aproape 2,4 milioane de persoane (2.379.770 persoane) fiind ucise numai de primele trei afecţiuni din acest top negru al mortalităţii.

    Datele INS arată că bolile cardiovasculare sunt cele care au provocat cel mai mare număr de decese în România, în ultimul deceniu. 1.682.935 de persoane au murit din această cauză. Principala afecţiune de acest tip a fost boala ischemică a inimii, 570.857 de oameni pierzându-şi viaţa din această cauză, urmată de afecţiunile cerebro-vasculare care au ucis 525.343 de români.

    Dacă ne uităm la statisticile pe regiuni, regiunea Sud-Muntenia a înregistrat numărul cel mai mare de decese cauzate de bolile cardiovasculare, cu 300.955 de cazuri, 26.049 fiind înregistrate numai în 2016. Regiunea Vest este cea care înregistrează cele mai puţine morţi generate de afecţiunile cardiovasculare, cu 155.551 de decese, dintre care 13.625 au avut loc anul trecut. 

    Cititi mai multe pe www.gandul.info

  • Agenţii FBI au petrecut zeci de ani căutând un mafiot care a ucis un poliţist. Ce au găsit după 37 de ani în casa fostei soţii i-a lăsat fără cuvinte

    Autorităţile din Statele Unite au reuşit, după 37 de ani, să rezolve un caz controversat în care un şef al Poliţiei din Pennsylvania a fost ucis de un hoţ de bijuterii bănuit că ar avea legături cu mafia din New England. Vânătoarea lui Donald Eugene Webb a fost una continuă din 1980 încoace. Săptămâna trecută, autorităţile federale s-au întors în casa fostei soţii a lui Webb şi au început să facă săpături prin grădină, potrivit The New York Times. Ceea ce au găsit, i-a lăsat fără cuvinte. 

    Citeşte continuarea : Agenţii FBI au petrecut zeci de ani căutând un mafiot care a ucis un poliţist. Ce au găsit după 37 de ani în casa fostei soţii i-a lăsat fără cuvinte

  • Obiceiul care te poate UCIDE la volan! Toată lumea îl are

    Experţii au realizat măsurători ale activităţii cerebrale a voluntarilor în timp ce ascultau muzică, informează Mail Online. Rezultatele au dovedit că gradul de reacţie al participanţilor a scăzut, nivelul stresului fiind mult mai mare în aceste condiţii.

    Cercetătorii din cadrul  University College London au descoperit că schimbarea direcţiei privirii de la o sursă de sunet poate avea un efect profund asupra activităţii cerebrale. Fenomenul are loc deoarece creierul uman este obişnuit ca direcţia în care privim şi sunetul să fie aceeaşi.

    Studiul a fost proiectat pentru a recrea o situaţie obişnuită în care ascultăm muzică, persoanele încercând să urmărească un singur sunet din cele redate. ,,Am fost surprinşi de schimbările majore şi semnificative de la nivelul activităţii cerebrale. Dacă persoanele, de exemplu, sunt stresate sau implicate în sarcini mai complexe, acest efect ar putea fi mult mai puternic,” a declarat unul dintre autorii studiului, dr. Ulrich Pomper.

    Cei 19 participanţi care au privit către difuzoare au fost instruite să urmărească doar sunetul ce reieşea dintr-o boxă, alte sunete de fundal fiind ignorate. În acelaşi timp, aceştia au fost puşi să privească către difuzorul din care se auzea sunetul asupra căruia trebuiau să se concentreze, alternând cu difuzorul din care se auzeau sunetele ce trebuiau ignorate. 

    Cititi mai multe pe www.descopera.ro

  • Mihai Bendeac: Educaţia în România (sau despre cum ucide învăţământul din România gândirea personală a elevului)

    Pe Facebook, Mihai Bendeac a scris: „EDUCAŢIA ÎN ROMÂNIA (SAU DESPRE CUM UCIDE ÎNVĂŢĂMÂNTUL DIN ROMÂNIA GÂNDIREA PERSONALĂ A ELEVULUI)
    Am avut de curând o discuţie cu frate-meu. Andrei, deşi are 17 ani neîmpliniţi, e un tip extrem de inteligent, elev la unul dintre cele mai bune licee din România, Coşbuc.

    Discuţia a pornit de la afirmaţia mea cum că “Bacul şi Capacitatea la Limba Română sunt cel mai simplu lucru dacă eşti un copil/tânăr inteligent şi argumentat”.
    Spuneam asta în contextul în care întotdeauna am detestat acele “locuri comune” (înţeleg prin asta propoziţii/fraze stas gen “Eminescu, poetul nostru naţional…” pe care le întâlneşti în cărţile de comentarii).

    Am susţinut mereu că, în afară de gramatică pe care, la dracu’, trebuie să o stăpâneşti, partea de literatură a acestor examene ar trebui să consiste (ca pregătire) doar în lectura operelor.
    Frate-meu mi-a tăiat sever macaroana explicându-mi că existe nenumărate “jaloane” pe care trebuie să le bifezi altminteri eşti depunctat.

    De ce?
    De ce?!
    DE CE?!?!

    Am avut, nu cu mult timp în urmă, o discuţie extrem de interesantă cu un artist român. Nu-i dau numele. În discuţia respectivă, extrem de argumentat şi documentat, omul susţinea, nici mai mult nici mai puţin, decât că e o aberaţie faptul că Ion Creangă este trecut în rândul marilor clasici. Şi nu era o vorbă aruncată. Omul Argumenta folosind paralele cu Eminescu, Slavici sau Caragiale, ori Corneille şi Racine.

    Puteai fi de acord cu expunerea lui sau nu. Dar, fără îndoială, argumentarea, privirea amplă şi documentată asupra clasicismului în genere şi, până la urmă curajul declaraţiei în sine, nu puteau trece neadmirate. Era o plăcere.
    Ei, ce s-ar fi întâmplat cu o asemenea abordare la BAC?

    În opinia fratelui meu şi, acum, şi a mea: o nenorocire.
    Nu se poate ca totul să ţină de norocul de a avea un profesor corector fără ochelari de cal, pe care să-l doară-n cur de baremul de corectare şi care să aprecieze originalitatea. Sistemul românesc de învăţământ trebuie SCHIMBAT!!!!!

    Cu orice risc, fiţi voi! Cu gândurile voastre! Cu impresiile voastre! Cu părerile voastre!
    Sigur… Eu acum mă refer la tinerii inteligenţi, interesaţi… că, dacă eşti “vai morţii tei” şi nici măcar nu concepi să citeşti… “Bravo boss, xoxo!”, ce să zic..
    Închei, nu înainte de a da un ultim exemplu. Ce te faci cu un elev care dă BAC-ul şi, dacă îi pică “Cel mai iubit dintre pământeni”, în loc de baremul p..ii, te trece prin ce a însemnat romanul în sinistra Românie a anilor 80′, prin cum se vindea pe sub mână, prin relatări conform cărora (adevărate, altminteri) iubita/soţia îl alinta pe Marin Preda “cel mai iubit dintre pământeni” (de unde şi numele romanului), despre diferenţele dintre carte şi ecranizare, despre psihologia colectivă ce a perceput titlul ca o referire la Ceauşescu (deşi nu asta era intenţia) etc etc etc etc etc. Şi, în cele din urmă, cu percepţia/părerea/ideea/gândul PERSONAL al elevului faţă de operă şi faţă de Victor Petrini (personajul principal, boss, dacă ai mai citit până aici ?)

    Ce te faci cu asta, domnule profesor examinator? Că riscă să iasă din barem…
    Seară înţeleaptă vă doresc tuturor celor care aţi rezistat până la finalul acestui articol neinteresant şi care nu are un subiect share-uibil!
    Vă îmbrăţişez!”

    “;}

  • Climatizarea poate ucide în timp dacă nu o folosiţi ca la carte. Iată ce recomandă producătorii de maşini

    Singura soluţie e să pornim instalaţia de climatizare ca să supravieţuim. Însă, niciun avantaj nu vine fără un revers al medaliei. Dincolo de bacteriile care se adună în instalaţia de climatizare – pe care ar trebui să o “dregem” măcar o data pe an – există un alt pericol pe care nu-l putem preveni în service. E inevitabil şi nu-l putem contracara decât urmând aceşti paşi.

    IATĂ PERICOLUL ASCUNS DIN PROCESUL DE CLIMATIZARE AL MAŞINII ŞI CUM ÎL EVIŢI

     

  • Climatizarea poate ucide în timp dacă nu o folosiţi ca la carte. Iată ce recomandă producătorii de maşini

    E deja prea cald. Şi de la un an la altul se încălzeşte tot mai tare. Condusul fără aer condiţionat e cea mai mare pedeapsă în traficul din oraş. Singura soluţie e să pornim instalaţia de climatizare ca să supravieţuim. Însă, niciun avantaj nu vine fără un revers al medaliei. Dincolo de bacteriile care se adună în instalaţia de climatizare – pe care ar trebui să o “dregem” măcar o data pe an – există un alt pericol pe care nu-l putem preveni în service. E inevitabil şi nu-l putem contracara decât urmând aceşti paşi.

    IATĂ PERICOLUL ASCUNS DIN PROCESUL DE CLIMATIZARE AL MAŞINII ŞI CUM ÎL EVIŢI

     

  • Bilanţul victimelor ca urmare a incendiilor de pădure din Portugalia a ajuns la 62 de morţi

    Incendiul a fost declanşat sâmbătă după-amiază în oraşul Pedrogao Grande, aflat la 50 de kilometri sud-est de Coimbra. La mai bine de 24 de ore după, focul nu a fost stins pe unele dealuri din centrul Portugaliei.

    Un fulger ar fi provocat focul, pe fondul unei furtuni uscate. Portugalia este predispusă la incendii forestiere în lunile de vară, când sunt înregistrate temperaturi de peste 40 de grade Celsius.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • După ce a ucis 77 de persoane în 2011, criminalul în masă Anders Breivik a luat o DECIZIE de neînţeles. NIMENI nu îşi poate explica gestul

    Anders Breivik, în vârstă de 38 de ani, a ucis 77 de persoane în 2011, în urma a două atacuri teroriste care au şocat Norvegia. Ulterior, acesta a fost condamnat la 21 de ani de închisoare, o pedeapsă care poate fi prelungită pe termen nedeterminat.