Tag: tutun

  • Contrabandiştii de ţigarete pierd teren

    “Regiunea vest este în luna septembrie cea mai afectată de comerţul ilegal cu ţigarete, în această zonă a ţării piaţa neagră fiind în creştere (cu 16 p.p.., până la 42,1%). Următoarea regiune semnificativ afectată de contrabandă continuă să fie nord-est, cu o creştere de 1,8 p.p., până la 35,9%. Scăderi semnificative se înregistrează în regiunile nord-vest (minus 7,9 p.p. până la 11,8%), în Bucureşti (minus 7,9 p.p. până la 7,9%), în sud-est (minus 6,9 p.p., până la 7,2%), precum şi în sud-vest (cu 2,6 p.p. până la 14,7%). Cele mai reduse niveluri ale pieţei negre se înregistrează în regiunile centru şi sud (3%). Din punct de vedere al provenienţei, ”cheap whites” continuă să deţină cea mai mare pondere (48,7%), mai mult decât Ucraina (24%) şi Moldova (16,6%) împreună.”, a declarat Marian Marcu, directorul companiei de cercetare Novel Research.

    „În ultimele săptămâni, au fost destructurate trei reţele de contrabandişti la Constanţa, Iaşi şi Timiş, iar în Bucureşti a fost descoperit un depozit ilegal. Pentru ca eforturile autorităţilor şi ale producătorilor să nu se transforme în simple pierderi de resurse, este absolută nevoie de o politică fiscală coerentă. Intrarea contrabandei pe un trend ascendent, începând cu finele anului trecut, a fost cauzată de indexarea artificială a cursului de schimb stabilit pentru plata accizei, la care s-a adăugat majorarea anuală a accizei din aprilie, ceea ce a determinat creşterea diferenţei de preţ dintre produsele legale şi cele de pe piaţa neagră. În prezent, în pofida legii, cursul de schimb la care vor fi plătite accizele anul viitor este o necunoscută”, a declarat Gilda Lazăr, director corporate affairs & communications, JTI Romania, Moldova şi Bulgaria.

    „Un punct procentual de contrabandă recuperat de piaţa legală înseamnă sume suplimentare anualizate la bugetul de stat de circa 35 miloane de euro. Trebuie însă subliniat că aceşti bani la buget se obţin cu eforturi şi resurse suplimentare. Numai pentru valul de percheziţii şi arestări presupus de destructurarea grupării de la Constanţa a fost nevoie de o desfăşurare de forţe însumând 180 de poliţişti”, a declarat Adrian Popa, director corporate & regulatory affairs, BAT Romania.

    “Sperăm ca descreşterea înregistrată de ultimul studiu să nu fie temporară. De curând, a fost convenit acordul de mic trafic de frontieră între România şi Ucraina. Conform studiului Novel, zona de Vest a devenit în septembrie cea mai afectată de piaţa neagră, după ce, pe tot parcursul anului 2014, regiunea nord-est  înregistrase cele mai mari cote ale comerţului ilegal cu ţigarete”, a declarat Sorana Mantho, director corporate affairs, Philip Morris Romania şi Bulgaria.

    În opinia celor trei producători de tutun, în vederea reducerii pieţei negre este necesară, pe lângă reglementarea unitară, pe criteriu cantitativ, a infracţiunilor de evaziune fiscală şi de contrabandă cu ţigarete, clarificarea situaţiei la punctele de trecere a frontierei interne, cu Ungaria şi Bulgaria, precum şi stabilirea unor atribuţii specifice pentru poliţia locală şi jandarmerie, întrucât comerţul ilegal cu ţigarete se desfăşoară în zona de competenţă a acestora (pieţe, oboare, staţii de metrou etc.).

    Marii producători de tutun au semnat acorduri de cooperare cu Comisia Europeană pentru combaterea comerţului ilegal cu produse din tutun şi susţin instituirea, din sumele alocate României ca urmare a acestor acorduri, a unui fond de premiere pentru cei care s-au remarcat prin rezultate deosebite în lupta împotriva contrabandei cu ţigarete.

    Industria tutunului este al doilea mare contribuabil la bugetul de stat al României, după companiile din sectorul petrolier. În 2013, peste 40% din încasările din accize au provenit din accize la tutun. Anul trecut, industria tutunului a virat la buget peste 2,6 miliarde euro, reprezentând accize, TVA, taxe şi contribuţii.

  • GRAFICUL SĂPTĂMÂNII. Cum arată comerţul, luat la bani mărunţi

    Comparativ cu septembrie 2013, volumul cifrei de afaceri pentru comerţul cu amănuntul (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete) a crescut atât ca serie brută, cu 6,1%, datorită creşterilor înregistrate la vânzările de produse nealimentare (11,3%) şi la vânzările de produse alimentare, băuturi şi tutun (7,3%), cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, cu 5,8%. Comerţul cu amănuntul al carburanţilor pentru autovehicule în magazine specializate a scăzut cu 3,4%.

    Pe primele nouă luni, volumul cifrei de afaceri pentru comerţul cu amănuntul (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete) a crescut cu 7,4% atât ca serie brută, cât şi ca serie ajustată faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Tot produsele nealimentare au avut cea mai mare creştere de vânzări (11,1%), urmate de produse alimentare, băuturi şi tutun (7,9%). Comerţul cu amănuntul al carburanţilor pentru autovehicule în magazine specializate a crescut cu 0,4%.

  • Isărescu: Alcoolul şi tutunul se vor ieftini anul viitor, dar se va scumpi benzina

    “La produsele din tutun şi băuturi alcoolice avem creşteri în 2014 şi scăderi în 2015. Sunt legate de faptul că tot programul de accizare a fost îndeplinit, deci nu mai vedem aici probleme deosebite”, a spus Isărescu la prezentarea raportului trimestrial privind inflaţia.

    Pe de altă parte, Isărescu a precizat că nu are indicaţii de la Ministerul Finanţelor privind construcţia bugetară sau alte măsuri fiscale, dar banca centrală încorporează în modele numai evoluţiile certe care decurg din actele normative în vigoare.

    Ulterior, reprezentanţii BNR au precizat că prognoza se bazează pe legislaţia în vigoare, care prevede calculul accizei prin indexarea cursului de schimb de la 1 octombrie 2013 cu rata inflaţei din ultimele 12 luni, la fel cum s-a procedat şi în acest an.

    Prognoza BNR indică însă o scumpire a combustibililor cu circa 0,3%, în ciuda reducerii accizei, cel ma probabil pe o estimare de creştere a preţului internaţional al petrolului.

    Pentru 2015, banca centrală a revizuit în scădere cu 0,8% prognoza de inflaţie, de la 3% în august la 2,2%.

  • Cum a ajuns Carmen a lui Bizet să fie incorectă politic

    Aşa a procedat o companie de operă din Australia, prin hotărârea de a nu mai monta opera “Carmen” de Georges Bizet în următorii doi ani, deoarece protagonista lucrează într-o fabrică de ţigări.

    Scopul deciziei a fost de a nu supăra o organizaţie guvernamentală care sponsorizează compania de operă şi care promovează un stil de viaţă sănătos. Decizia nu a fost însă deloc bine primită de public, scrie LA Times. Chiar şi politicienii, inclusiv membri ai guvernului, au luat atitudine, afirmând că reprezintă un exemplu de cenzură în artă şi chiar de corectitudine politică “care a luat-o razna”.

  • Decizia care ar putea duce la explozia preţurilor la ţigări

    În opinia reprezentanţilor OMS, creşterea taxelor duce la majorarea preţurilor şi, implicit, la reducerea consumului, ceea ce ar determina îndeplinirea obiectivelor de sănătate publică.

    “Autorităţile din domeniul sănătăţii publice nu sunt experţi fiscali. În plus, aceste recomandări au fost adoptate în grabă, în absenţa factorilor de decizie în materie de taxare, care ar trebui să aibă ultimul cuvânt în ceea ce priveşte politicile fiscale”, a declarat Michiel Reerink, Global Regulatory Strategy Vice President, JTI.

    În opinia reprezentantului JTI, prin excluderea de la dezbateri a autorităţilor din domeniul fiscal, a publicului şi a presei, OMS dovedeşte lipsă de transparenţă, responsabilitate şi integritate. În plus, recomandările făcute încalcă dreptul statelor suverane de a-şi stabili politica de taxare.

    În procesul de elaborare a politicilor fiscale, trebuie luate în calcul evoluţia puterii de cumpărare, impactul creşterii preţurilor produselor din tutun în coşul zilnic de consum, consecinţele asupra comerţului ilegal, precum şi capacitatea autorităţilor de a combate contrabanda cu ţigarete. Experţi fiscali din toată lumea consideră că ignorarea factorilor menţionaţi poate duce la o creştere dramatică a pieţei negre, ceea ce determină implicit pierderi la bugetele de stat şi neîndeplinirea obiectivelor de sănătate publică.

    „În România, ponderea accizei în preţ este de circa 60%. Însă acciza se plăteşte şi pe TVA, prin excepţie de la regula conform căreia nu se aplică taxă la taxă. Prin urmare, incidenţa taxelor în preţul unui pachet de ţigarete, acciză şi TVA, este de circa 80%. O eventuală implementare a recomandării OMS ar duce la creşterea dramatică a nivelului de taxare şi, implicit, a preţurilor. Ceea ce ar însemna o majorare bruscă a contrabandei (aflată, conform studiilor companiei Novel Research, pe un trend ascendent, de la 14% în decembrie 2013 la 17% în iulie 2014) şi, implicit, scăderea veniturilor la bugetul de stat. Însă participanţii la întâlnirea de la Moscova consideră contrabanda o falsă problemă… Industria tutunului este cel de al doilea mare contribuabil la bugetul de stat şi unul dintre principalele sectoare exportatoare, contribuind pozitiv la balanţa de plăţi a României”, a declarat Gilda Lazăr, Director Corporate Affairs & Communications, JTI Romania, Moldova şi Bulgaria.

    În urmă cu doi ani, la conferinţa părţilor de la Seul, din Coreea, aceleaşi recomandări cu privire la taxare au fost întâmpinate cu o opoziţie puternică.

    JTI este membră a Grupului Japan Tobacco (JT), unul dintre cei mai mari producători mondiali de produse din tutun. JTI comercializează mărci renumite pe plan internaţional, precum Winston, Mevius (Mild Seven) şi Camel. Portofoliul companiei include şi mărcile internaţionale Benson & Hedges, Silk Cut, Sobranie of London, Glamour şi LD. Având sediul central la Geneva, Elveţia, JTI are 27.000 de angajaţi şi operaţiuni în 120 de ţări.

  • Producătorii de tutun se tem de noi majorări de accize, care vor pune presiune pe piaţa fiscalizată

    După experienţa de anul trecut, când, din cauză că BCE a publicat la 1 octombrie un curs de schimb mai mic decât cel din octombrie 2012, Guvernul a decis să indexeze cu inflaţia medie cursul din urmă cu doi ani pentru a creşte la peste 4,7 lei/euro rata la care se calculează acciza, cei trei mari producători se tem că va exista şi în acest an o formulă care să conducă la creşterea taxării la tutun.

    Adrian Popa, corporate regulatory affairs director British American Tobacco (BAT), a arătat că există temerea că statul va urmării maximizarea încasărilor bugetare din industria de profil prin creşterea fiscalităţii, aşa cum s-a întâmplat şi în 2010, după anul electoral 2009, când au fost tot două cicluri de alegeri, pentru Parlamentul european şi pentru Preşedinţie.

    El a explicat că, de regulă, în ani electorali apar dezechilibre bugetare, iar după alegeri guvernele caută soluţii pentru a creşte încasările şi a acoperi unele goluri.

    Popa crede că există posibilitatea ca Ministerul Finanţelor să opteze din nou pentru indexarea unui curs de schimb.

    Gilda Lazăr, Director Corporate Affairs & Communications al JTI Romania, Moldova şi Bulgaria, a explicat că nu există în acest moment niciun indiciu din partea Ministerului Finanţelor privind cursul care va fi utilizat la calculul accizei pentru 2015 şi nici dacă calendarul de armonizare negociat până în 2018 va fi devansat sau nu.

    Potrivit oficialului JTI, la cum a evoluat cursul şi la ce inflaţie scăzută s-a înregistrat în ultimul an, aplicarea oricărei formule de până în prezent va conduce la un curs de schimb sub nivelul stabilit pentru 2014, de 4,738 lei/euro.

    În opinia Gildei Lazăr, una dintre variantele pe care Ministerul Finanţelor le-ar putea lua în calcul vizează îngheţarea cursului la nivelul de 4,738 lei/euro şi indexarea pe viitor cu rata inflaţiei. Ea a explicat că sunt state care nu au moneda euro şi calculează accizele direct în monedă locală, indexând permanent cu inflaţia.

    Preşedintele ANAF, Gelu Ştefan Diaconu, a declarat că în primele opt luni din acest an încasările din accize au depăşit cu 2% programul stabilit, care lua în calcul inclusiv toate influenţele din modificări legislative.

    Diaconu a arătat că nu ştie cum vor fi calculate accizele în 2015, întrucât ANAF doar pune în practică legislaţia fiscală, atribuţiile privind politica fiscală revenind Ministerului Finanţelor.

    JTI, Philip Morris şi BAT au semnat joi un acord de colaborare cu Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) în vederea combaterii comerţului ilegal de ţigarete, care presupune ca personalul vamal şi cel specializat în combateea fraudei fiscale să beneficieze de sprijinul şi expertiza celor trei companii de tutun.

    Potrivit marilor producători, contrabanda este în urcare , la 17,5% din piaţă, după creşterea fiscalităţii la începutul acestui an, chiar dacă coborâse anterior, de la peste 30% în 2010.

    Producătorii au explicat că au un interes economic direct în combaterea contrabandei întrucât marjele de profit în afara spaţiului UE sunt mai mici decât în România.

    O nouă scumpire a ţigărilor de la 1 ianuarie 2015 ar creşte presiunea din partea contrabandiştilor, întrucât preţurile oficiale sunt deja de 5-6 ori mai mari în România decât în state vecine.

  • Noi măsuri pentru combaterea pieţei negre la tutun

    Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a semnat un Protocol de colaborare cu fiecare dintre marile companii din industria tutunului (British American Tobacco – BAT, Japan Tobacco International – JTI şi Philip Morris International – PMI), în vederea combaterii comerţului ilegal cu ţigarete.

    Potrivit documentelor, personalul vamal şi cel specializat în prevenirea şi combaterea fraudei fiscale va beneficia de sprijinul şi expertiza celor trei companii de tutun, acordate în vederea eficientizării acţiunilor de combatere a contrabandei, precum şi a depistării produselor din tutun contrafăcute, care pot ajunge pe piaţa de desfacere din România sau din alte state membre ale Uniunii Europene. La rândul său, Direcţia Generală a Vămilor va furniza companiilor de tutun mostre de ţigarete reţinute în vederea confiscării şi, de asemenea, va transmite date şi informaţii cu privire la capturile de ţigarete.

    „Obiectivul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) este de a asigura o mai bună colectare a taxelor în scopul creşterii veniturilor la bugetul de stat. În acest sens, colaborăm cu toate instituţiile competente în combaterea evaziunii fiscale, continuând aplicarea fermă a  măsurilor de descurajare a iniţiativelor evazioniste şi a traficului ilegal cu produse accizabile”, a declarat Gelu Ştefan Diaconu, preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.

    „Comercianţii legali vor plăti mai mult statului, dacă vânzările lor sunt mai puţin afectate de comerţul ilegal cu produse din tutun”, a declarat Romeo Florin Nicolae, vicepreşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, coordonator al Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală şi al Direcţiei Generale a Vămilor.

    „Un exemplu de bună practică îl reprezintă acţiunile desfăşurate în luna iulie 2014 pe frontiera româno-moldovenească, în comun cu alte instituţii ale statului şi cu suportul producătorilor de ţigarete, împreună cu Serviciul Vamal al Republicii Moldova, care au condus la scăderea contrabandei cu ţigarete cu aproximativ 8% în luna iulie 2014 în regiunea nord-est, comparativ cu luna mai 2014, conform unei analize independente realizată de producătorii de ţigarete cu o societate de profil specializată în astfel de studii. (…) În perioada ianuarie – august 2014, lucrătorii Direcţiei Generale a Vămilor au descoperit aproape 49 de milioane de ţigarete traficate ilegal, a căror valoare depăşeşte suma de 6 mil. euro, ceea ce reprezintă o creştere cu 34%, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului 2013”, a declarat Claudiu Ardeleanu, directorul general al Direcţiei Generale a Vămilor.

    „Vom extinde colaborarea şi cu Direcţia Generală Antifraudă Fiscală şi vom continua parteneriatele cu Direcţia Generală a Vămilor, prin susţinerea dezvoltării profesionale a lucrătorilor vamali, acordarea de suport pentru instruirea de noi echipe canine, precum şi prin derularea de campanii publice anticontrabandă în regiunile de frontieră ale ţării. Până acum, campaniile desfăşurate în zona de sud-vest, nord-vest şi nord-est au avut rezultate vizibile în ce priveşte scăderea pieţei negre”, a declarat Gilda Lazăr, Director Corporate Affairs & Communications, JTI Romania, Moldova şi Bulgaria.

    „Industria tutunului este al doilea mare contribuabil la bugetul de stat al României, după companiile din sectorul petrolier. În 2013, producătorii de ţigarete au virat la buget peste 2,6 miliarde euro, reprezentând accize, TVA, taxe şi contribuţii, ceea ce înseamnă 13% din totalul veniturilor bugetare şi circa 2% din PIB. Accizele plătite de companiile de tutun în 2013 reprezintă peste 40% din totalul veniturilor bugetare provenite din accize. Un singur punct procentual recuperat de piaţa legală din contrabandă înseamnă încasări suplimentare la bugetul de stat de circa 40 milioane de euro”, a declarat Adrian Popa, Director Corporate & Regulatory Affairs, BAT Romania.

    „Printre acţiunile pe care le vizăm se numără sprijinirea campaniilor iniţiate de autorităţi pentru expunerea efectelor nocive ale comerţului ilicit şi furnizarea de expertize tehnice şi training  de specialitate pentru identificarea produselor contrafăcute,” a declarat Sorana Mantho, Director Corporate Affairs, Philip Morris Romania şi Bulgaria.

  • REPORTAJ: Câini salvatori şi care caută droguri sau explozibil, dresaţi în unicul centru din ţară, la Sibiu

     Centrul Chinologic Sibiu a fost înfiinţat în 1950 şi de atunci a funcţionat neîntrerupt. Aflat la ieşirea din municipiul Sibiu, pe drumul care duce către Păltiniş, centrul se întinde pe 13 hectare şi este una dintre cele mai mari unităţi de profil din lume.

    Acolo sunt pregătiţi toţi câinii cu care lucrează poliţiştii din România, fie că sunt structuri de patrulare-intervenţie, de căutare de explozibili sau stupefiante ori poliţişti de frontieră. Tot acolo sunt pregătiţi câinii jandarmilor şi ai pompierilor, care pot căuta persoane dispărute, inclusiv sub apă, prinse sub avalanşe sau sub dărâmături. În căutarea explozibililor sunt specializaţi câinii ceruţi de SPP, animalele fiind folosite aproape întotdeauna înaintea unei întâlniri la care participă înalţi demnitari.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • De ţinut minte. Cifrele săptămânii

    351 mil. euro
    deficitul contului curent al balanţei de plăţi în primele cinci luni, raportat la un excedent de 191 mil. euro în aceeaşi perioadă din 2013, în principal pe fondul majorării deficitului înregistrat de balanţa veniturilor (cu 1,002 mil. euro)

    76.115 mil. euro
    datoria externă pe termen mediu şi lung la 31 mai, faţă de 76.894 mil. euro la 31 dec. 2013, în timp ce datoria externă pe termen scurt era de 17.949 mil. euro, faţă de 19.166 mil. euro la 31 dec. 2013

    23,6 mld. dolari
    suma cerută de un tribunal din Florida de la compania producătoare de ţigări RJ Reynolds Tobacco Company ca despăgubire pentru soţia unui fumător care a murit de cancer pulmonar

    507,4 mil.
    populaţia UE la 1 ianuarie 2014, faţă de 505,7 mil. locuitori la 1 ianuarie 2013

    14%
    cu atât va fi redus personalul Microsoft până în iunie 2015, ceea ce înseamnă aproape 18.000 de angajaţi, a doua mare restructurare după cea din 2009 care a implicat cca 5.800 de angajaţi

    1.091 mil. euro
    investiţiile străine în primele cinci luni, în creştere cu 13,9% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, din care participaţiile la capital (inclusiv profitul reinvestit) au însumat 910 mil. euro, iar creditele intragrup 181 mil. euro

     

  • GRAFICUL SĂPTĂMÂNII. Cum şi-a revenit comerţul după criză

    Comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, ritmul de creştere al vânzarilor de retail din România a accelerat la 10,1% de la 5,1% cât era în luna precedentă.

    În ultimul an, cel mai mult au crescut vânzările de produse nealimentare, respectiv cu 16,6%, urmate de vânzările alimentare, băuturi şi tutun, care au urcat cu 6,6%, în timp ce comerţul cu carburanţi pentru autovehicule în magazinele specializate a revenit pe creştere, cu 3,6%, după ce a fost afectat în aprilie de aplicarea taxei pe benzină şi motorină introduse de guvern.