Tag: temperaturi

  • ANM: Nicio zi de caniculă în luna iulie din 2018/ Vremea din această perioadă nu se încadrează într-un normal climatologic

    “Vremea va fi în general instabilă în toate aceste zile, instabilitatea se va manifesta pe arii mai extinse în zonele de munte şi local în celelalte regiuni. Asta înseamnă că vor fi intervale de timp în care se vor semnala averse care vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice intensificări de scurtă durată ale vântului, iar local pot lua chiar aspect de vijelie şi condiţii de grindină. (…) Temperaturile sunt destul de modeste. Vor urca spre 31-33 de grade în partea de sud a ţării, iar în nord şi centru vor fi cel mult 28 de grade”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Alina Şerban, meteorolog de serviciu în cadrul Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM).

    La munte, temperaturile maxime vor ajunge la 21 de grade. În general, sunt aşteptate ploi însoţite de descărcări electrice.

    “Pentru cei care aleg ca destinaţie turistică zona montană să se aştepte la intervale cu ploaie însoţite de descărcări electrice. La munte, dacă vorbim despre staţiunile din Valea Prahovei, ne aşteptăm la maxime între 19-21 de grade”, informează reprezentantul ANM.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cinci locuri din lume unde căldura a doborât recorduri istorice

    Pe primul loc este zona de est a Canadei, unde căldura a fost intensă săptămâna trecută. 70 de persoane au murit în Quebec din această cauză, majoritatea în oraşul Montreal, iar în capitala ţării, termometrele au înregistrat 47ºC pe data de doi iulie.

    Cei mai mulţi dintre cei decedaţi aveau vârsta de 65 de ani şi sufereau deja de alte afecţiuni . Potrivit autorităţilor, lipsa aparatelor de aer condiţionat a contribuit la moartea acestora, spune BBC.

    Locul al doilea este ocupat de regiunea Caucaz, o zona muntoasă unde temperaturile au fost crescute pe tot parcursul lunii iulie. În Tbilisi, capitala Georgiei, s-au înregistrat 40,5 ºC, o maximă istorică, iar căldura a afectat reţeaua electrică din alte ţări apropiate. 

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • ANM: Vremea va fi instabilă în acest sfârşit de săptămână. Temperaturi maxime de 31 grade Celsius

    ”În partea de nord, sud şi de est a ţării, vom avea instabilitate atmosferică care se va manifesta prin averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului. De asemenea, în unele locuri, aceste averse vor avea caracter torenţial şi nu este exclus să cadă grindină. Temperaturile vor fi cuprinse între 23 şi 32 de grade Celsius. Cele mai ridicate valori se vor înregistra în partea de sud a ţării, posibil şi în vest. Nopţile vor fi plăcute cu temperaturi minime cuprinse între 12 şi 22 de grade”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Andrei Meda, meteorolog de serviciu în cadrul ANM.

    Pe litoral, temperaturile maxime vor ajunge la 30 de grade. În general, va fi soare, însă pe spaţii restrânse sunt aşteptate averse şi descărcări electrice.

    ”La mare vor fi mai multe ore cu soare, pe spaţii restrânse posibil să fie şi acolo averse cu descărcări electrice, cel mai probabil în a doua parte a ambelor zile. Seara vor fi averse cu descărcări electrice, pe termen scurt şi spaţii mici. Sâmbătă, temperaturile vor fi cuprinse între 28 şi 30 de grade, duminică între 26 şi 28 de grade. Apa mării va fi între 24 şi 26 de grade Celsius”, informează reprezentantul ANM.

    La munte, vremea va fi instabilă, iar temperaturile vor fi cuprinse între 11 şi 25 de grade Celsius.

  • DEZASTRU de proporţii în Canada. Bilanţul tragic până la această oră este de 70 de morţi

    Valul de căldură a fost cel mai grav înregistrat în ultimele decenii în această regiune, însă temperaturile au început să scadă începând de vineri.
     
    În condiţiile revenirii la normal a temperaturilor, Departamentul de Sănătate Publică din Quebec a anunţat luni că nu va mai actualiza bilanţul deceselor provocate de valul de căldură.
     
  • Incendiu puternic în Marea Britanie, din cauza temperaturilor ridicate. Case evacuate, şcoli închise

    Poliţia din Greater Manchester a transmis miercuri că au fost evacuate 34 de case din satul Carrbrook din vestul regiunii.

    Incendiul a fost declarat ca fiind unul major. Şcolile din localitate au fost închise, iar localnicii au fost sfătuiţi să rămână în case şi să închidă ferestrele şi uşile. Armata este de asemenea pregătită să intervină în caz de nevoie, a anunţat poliţia locală.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Val de caniculă, în Pakistan. 65 de persoane au murit, în trei zile

    Potrivit directorului Fundaţiei Edhi, care operează mai multe morgi şi un serviciu de ambulanţă în această ţară, 114 cadavre au fost aduse în ultimele trei zile la morgile fundaţiei din zonele Korangi şi Sohrab Goth, dintre acestea cel puţin 65 de decese fiind cauzate de insolaţie, conform agenţiei Xinhua, citată de Agerpres.

    Edhi a declarat că majoritatea persoanelor care au decedat ca urmare a insolaţiei au murit în locuinţele lor fără a primi ajutor medical la timp. El a adăugat că cea mai tânără victimă avea şase ani, iar cea mai vârstnică 78 de ani.

    Autorităţile locale nu au confirmat aceste declaraţii, menţionează presa locală.

    Departamentul de Meteorologie din Pakistan a emis o avertizare de caniculă valabilă pentru Karachi, în care se precizează că temperaturile se vor menţine ridicate pe tot parcursul acestei săptămâni, între 40 şi 43 de grade Celsius.

    Potrivit media locale, primarul din Karachi, Waseem Akhtar, a recomandat locuitorilor să rămână în locuinţe în timpul zilei pentru a evita insolaţiile.

    În 2015, un val de caniculă a provocat decesul a cel puţin 1.200 de persoane, în cea mai mare parte vârstnici, bolnavi şi persoane fără adăpost, majoritatea din provincia Sindh din sudul Pakistanului.

  • Cum va fi vremea în minivacanţa de 1 mai

    “Pe ansamblul întregii ţări va fi o vreme în general frumoasă şi mult mai caldă decât în mod obişnuit la această dată. Sunt temperaturi cu aproape 10 grade mai ridicate decât ar fi normal pentru această perioadă. În ţară, va fi un cer variabil, mai mult senin, în prima parte a zilelor şi pe parcursul nopţilor. Condiţiile de ploaie vor fi extrem de reduse, ar putea să apară doar trecător ploi de scurtă durată, poate şi descărcări electrice în nordul Olteniei şi Munteniei. Cele mai multe valori de temperatură, la amiază, vor fi cuprinse între 23 şi 29 de grade. Sunt posibile chiar şi 30 de grade prin Oltenia, Transilvania”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Romica Jurcă, meteorolog ANM.

    În ciuda temperaturilor foarte ridicate, pe litoral, valorile termice vor fi mai scăzute, maximele fiind cuprinse între 18 şi 22 de grade.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cum va fi vremea în următoarele zile şi în Noaptea de Înviere

    „Vineri va fi o schimbare în aspectul vremii. Dacă miercuri şi joi am avut o vreme frumoasă, cu temperaturi de până la 25 de grade Celsius, de vineri vremea se schimbă, atât ca aspect cât şi din punct de vedere termic, pentru că vor apărea ploi în mare parte din ţară, ce vor fi mai însemnate în zonele montane şi de sud-vest. Vineri, temperaturile vor marca o scădere, astfel încât vor ajunge în jurul celor normale pentru această perioadă, asta însemnând la nivel naţional între 9 şi 19 grade, cu cele mai scăzute valori în Estul Transilvaniei şi în nodul Moldovei”, a declarat pentru MEDIAFAX, Alina Şerban, meteorolog în cadrul Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM).

    Potrivit reprezentantului ANM, sâmbătă, vremea se mai ameliorează sub asepectul precipitaţiilor. Ploile vor mai apărea doar cu caracter local prin nordul teritoriului şi în zonele montane, iar în restul ţării cerul se va degaja, însă, temperaturile vor fi comparabile cu cele de vineri, între 11 şi 20 de grade la nivel naţional.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Primul oraş din lume în care străzile vor fi albe pentru a menţine temperaturile la un nivel plăcut pentru locuitori

    Materialul alb etanş, creat de compania GuardTop, va fi pulverizat pe străzile Los Angelesului dintr-un camion. Apoi, o echipă de lucrători ai municipalităţii îl vor distribui pe întreaga suprafaţă a şoselelor, acţionând astfel ca un sigiliu, relatează Yahoo News.

    Asfaltul închis la culoare sau negru absoarbe 80 – 95% din razele soarelui, încălzind străzile până la 65,5 grade Celsius.

    Pe de altă parte, străzile luminoase reflectă mai mult razele soarelui şi sunt cu 8 grade Celsius mai răcoroase decât cele cu asfalt obişnuit.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Când revine primăvara? ANM anunţă cum va fi vremea după acest weekend deosebit de rece

    “Sâmbătă şi duminică, vremea va fi deosebit de rece, se menţim maxime cu 10-12 grade mai mici faţă de mediile climatologice, astfel că maximele vor fi cuprinse între 0 şi 8 grade, iar minimele vor fi între -14 grade în nordul Moldovei şi -1 grad în Banat şi în zona litoralului”, adeclarat, pentru MEDIAFAX, meteorologul de serviciu.

    Potrivit ANM, după acest sfârşit de săptămână, vremea se va încălzi, astfel că temperaturile vor ajunge la 10-12 grade.

    “În perioada următoare, nu vor mai fi nici intensificări ale vântului, iar temperaturile vor fi în creştere de la zi la alta, astfel încât, pe la începutul săptămânii viitoare, ne aşteptăm chiar la maxime de 10-11 grade. (…) Treptat, pe fondul acestei încălziri a vremii, precipitaţiile care vor mai fi în ţară, puţine, pe arii destul de restrânse în special în jumătate de sud a ţării vor fi şi sub formă de lapoviţă şi ploaie. Încă începând din primele zile ale săptîmânii viitoare, temperaturile se aproprie de normalul acestei perioade”, a explicat reprezentantul ANM, pentru MEDIAFAX.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro