Tag: tablou

  • Cele mai scumpe zece tablouri vândute vreodată

    Cea mai valoroasă pictură realizată vreodată este Mona Lisa, estimată de specialişti la aproape 800 de milioane de dolari. Această operă de artă nu a fost însă scoasă la vânzare, aşa că titlul de cel mai scump tablou vândut vreodată (în mod public, cel puţin) revine “Jucătorilor de cărţi” semnat de Paul Cezanne.

    Un aspect interesant este că din cele mai scumpe 50 de tablouri vândute vreodată, doar şapte au fost realizate înainte de anul 1850. Cele mai multe picturi tranzacţionate sunt moderne (realizate după 1920-1930).

    1. Paul Cezanne – Jucătorii de cărţi

    Vândut în 2011 pentru 273 milioane dolari

    2. Jackson Polloc – Nr. 5

    Vândut în 2006 pentru 164 milioane dolari

    3. Willem de Kooning – Femeie III

    Vândut în 2006 pentru 161 milioane dolari

    4. Pablo Picasso – Visul

    Vândut în 2013 pentru 144 milioane dolari

    5. Gustav Klimt – Portretul al Adelei Bloch-Bauer I

    Vândut în 2006 pentru 157 milioane dolari

    6. Vincent Van Gogh – Portret al Dr. Gachet

    Vândut în 1990 pentru 151 milioane dolari

    7. Francis Bacon – Trei studii ale lui Lucian Freud


    Vândut în 2013 pentru 144 milioane dolari

    8. Pierre-Auguste Renoir – Balul morii de la Galette

    Vândut în 1990 pentru 143 milioane dolari

    9. Pablo Picasso – Băiat cu pipă

    Vândut în 2004 pentru 130 milioane dolari

    10. Edvard Munch – Ţipătul

    Vândut în 2012 pentru 123 milioane

  • Un grup de cercetători a descoperit un desen ascuns într-un tablou de Picasso – GALERIE FOTO

    Desenul, reprezentând un om cu barbă, pare să fi fost intenţionat ascuns sub pictura “Camera albastră”, realizată de Picasso în 1901, relatează Business Insider.

    Experţii constataseră încă din 1954 că tabloul are o serie de particularităţi neregăsite în alte opere ale lui Picasso, însă până acum nu era evident ce se ascunde în spatele “Camerei albastre”. Desenul prezintă un om cu barbă, de origine necunoscută, ce ţine o umbrelă.

    Nu este prima descoperire de acest fel: în “Femeie călcând”, cercetătorii au găsit ascuns desenul unui bărbat cu mustaţă. Tabloul este semnat de acelaşi Pablo Picasso.

     

    UN GRUP DE CERCETĂTORI A DESCOPERIT UN DESEN ASCUNS ÎNTR-UN TABLOU DE PICASSO – GALERIE FOTO

  • Simona Halep s-a calificat în turul doi la Roland Garros. Na Li, principala favorită de pe jumătatea de tablou a Simonei, eliminată

    Simona Halep s-a calificat în turul doi al turneului de grand slam Roland Garros, învingând-o pe Alisa Kleybanova, din Rusia, cu scorul de 6-0, 6-2 în doar 56 de minute.

    Na Li, cap de serie numărul doi, a fost eliminată în mod surprinzător de Kristina Mladenovic, jucătoare venită din calificări, cu scorul de 7-5, 3-6, 6-1. Astfel, Simona Halep rămâne cea mai bine cotată jucătoare din jumătatea de jos a tabloului principal.

    Simona Halep ocupă în prezent locul 4 mondial. Anul trecut, la Roland Garros, ea a fost eliminată din primul tur.

  • A renunţat la cariera de avocat la 28 de ani ca să-şi urmeze pasiunea

    Intr-un apartament spaţios şi cu tavane înalte, găzduit de un bloc vechi în apropiere de parcul Cişmigiu, Maria Dermengiu şi-a amenajat atelierul. De altfel, apartamentul îi serveşte drept casă şi atelier. Încă de la intrare dai cu ochii de un tablou semnat de ea. Este una dintre puţinele opere semnate de ea pe care le are expuse în propria locuinţă. Celelalte stau cuminţi în atelier şi îşi aşteaptă proprietarii.

    Multe dintre tablouri sunt deja vândute şi urmează a fi doar ridicate. Pe pereţii apartamentului său sunt însă expuse operele altor artişti, pe care spune că le-a cumpărat pentru că în momentul când le-a văzut i-au spus ceva. „Unii oamenii cumpără artă pentru a face din asta un business. Alţii cumpără de dragul artei.” Ea face parte din cea de-a doua categorie.
    Maria Dermengiu provine dintr-o familie de diplomaţi şi avocaţi.

    A studiat la rândul ei Dreptul şi a profesat câţiva ani pentru ca, în 2010, când avea 28 de ani, să lase totul în urmă şi să devină pictoriţă. Acum aproape un an a găsit şi o modalitate de a transforma arta în business şi a început să îşi imprime elemente din propriile tablouri pe eşarfe, bluze şi mai nou pe rochii.

    „În momentul când am luat decizia de a deveni artist full time nu m-am gândit deloc la venituri. Astăzi, la aproape patru ani de la momentul acela, pot spune că mă întreţin din munca mea.” Cel mai scump tablou vândut de Maria Dermengiu a costat 800 de euro. Recunoaşte că din pictură este foarte greu să te întreţii, mai ales că vânzarea nu este constantă, iar ea realizează maximum 20 de tablouri pe an pentru că timpul şi-l împarte între familie, pictură şi mai nou businessul de artă imprimată.

    „Nu am ştiut întotdeauna că voi face asta. Pictam şi desenam când eram mică, însă când am crescut am urmat Facultatea de Drept.” După facultate, a absolvit cursuri postuniversitare cu specializarea Studii Europene, apoi a profesat pentru câţiva ani avocatura. A devenit mamă, de două ori, iar în 2010 a decis să pună punct carierei şi să o ia de la capăt. „Mi-amintesc că atunci am spus că eu vreau să învăţ să pictez. Momentul acela a fost o dramă pentru familia mea, însă eu le-am cerut timp să le pot demonstra şi mi-au oferit timp.” Astăzi, familia i-a acceptat decizia, ba mai mult, o susţine şi vine să îi vadă expoziţiile.

    La început s-a înscris la Şcoala de Artă (încă nu a absolvit-o), apoi a fost acceptată şi la University of Arts din Londra, însă a decis să rămână în ţară pentru familie. În ceea ce priveşte studiile sale în domeniu se declară autodidactă, cele mai multe lucruri învăţându-le singură. „Nu te învaţă nimeni cum să pictezi, cum să combini culorile, asta vine din interior.”

    La câteva luni după a avut prima expoziţie, despre care nu îşi mai aminteşte foarte multe pentru că avea emoţii. Ştie însă că a vândut toate tablourile. Au urmat apoi alte expoziţii, la Muzeul Ţăranului Român, la Cărtureşti şi la Londra.

  • Încă o minune a tehnologiei digitale

    Uneori se întâmplă ca pigmenţii folosiţi de pictori să se degradeze foarte repede, şi atunci intervine ştiinţa, ca în cazul “Portretului doamnei Leon Clapisson” pictat de Renoir, scrie The Independent.

    Iniţial, artistul alesese un fundal cu tentă de roşu pentru lucrarea sa, care se decolorase cu trecerea anilor, dar culoarea originală a fost descoperită, din fericire, sub rama tabloului.

    Pe baza acestei descoperiri, oamenii de ştiinţă au reuşit să realizeaze o reconstrucţie digitală a picturii, aşa cum o pictase artistul la vremea sa. Restauratorii americani au analizat structura moleculară a pigmenţilor folosiţi la tablou şi să realizeze comparaţii între părţile expuse şi cele neexpuse la lumină ale portretului.

  • REPORTAJ: Un profesor arădean transformă cu pensula ziduri gri în biblioteci, piscine şi acvarii colorate – GALERIE FOTO

     De 16 ani, de când a terminat Facultatea de Arte şi Design la Timişoara, Sabin Chintoan le predă desen elevilor de şcoală generală şi liceu, iar în paralel cu meseria de dascăl este un artist care poate fi găsit adesea pe schele în biserici, unde pictează pereţi cu motive religioase, sau pe străzile Aradului, unde transformă ziduri murdare în veritabile lucrări de artă expuse în aer liber.

    Arădeanul a prins drag de creion şi pensule în jurul vârstei de zece ani, dar spune că nu profesorii i-au insuflat această pasiune.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cum să faci rapid 5 milioane de lire

    Aceasta a decis să nu includă într-o licitaţie din luna iulie un tablou al lui Claude Lorrain, pictor francez din secolul al XVII-lea. Casa de licitaţii se aştepta să vândă lucrarea pentru 15.000-20.000 de lire, după ce a fost anunţată de un expert că ar fi de fapt o copie a unui tablou aflat într-un muzeu din Franţa. Expertul însă nu văzuse tabloul cu pricina, neştiind unde se află, iar după retragerea lui de la vânzare a avut ocazia să-l studieze şi să-l autentifice ca original.

    Scos la licitaţie recent, tabloul, care o prezintă pe Sf. Paula îmbarcându-se pentru călătoria sa la Ierusalim, a fost vândut pentru o sumă mult mai mare decât estimarea iniţială – 5,1 milioane de lire sterline, fiind cumpărat de un american.

  • Un tablou de Ion Ţuculescu estimat între 90.000 şi 140.000 de euro, scos la licitaţie la Artmark

    Licitaţia organizată de casa Artmark la împlinirea a cinci ani de activitate aduce laolaltă o impresionantă serie de capodopere ale celor mai valoroşi pictori români: cinci opere de Nicolae Tonitza, patru opere de Theodor Pallady şi tot atâtea de Dumitru Ghiaţă, câte trei opere semnate de Gheorghe Petraşcu, Ion Ţuculescu şi Nicolae Dărăscu, dar şi Ştefan Câlţia, Corneliu Baba şi Alexandru Ciucurencu – pentru a enumera doar câteva dintre vedetele serii de miercuri. În spaţiul emblematic al Ateneului Român, publicul iubitor de artă şi colecţionarii vor licita pentru mai bine de 200 de loturi, a căror valoare totală depăşeşte 1,5 milioane de euro.

    Seara de miercuri îşi propune un traseu de-a lungul a trei secole de istoria artei româneşti, ce parcurge toate marile curente, de la clasicism, simbolism şi tradiţionalism, prin impresionism, postimpresionim, avangardă şi expresionism, până la postmodernism, neoavangardă şi contemporană.

    Multe dintre operele licitaţiei sunt încărcate de substratul autobiografic al artiştilor. “După război”, tablou pictat de Nicolae Tonitza în 1923 (valoare estimativă: 9.000 – 16.000 de euro), se remarcă a fi o operă profund expresionistă, definitorie pentru creaţia artistului în etapa ulterioară Primului Război Mondial.

    În perioada 1919 – 1924, Tonitza manifestă o preocupare accentuată pentru experienţa războiului, când, mobilizat şi trimis pe front în prima linie, cade prizonier în luptele de la Turtucaia şi ajunge în lagărul de la Kârdjali. Colegii de suferinţă i-au fost timp de aproape doi ani modele pentru cele aproape 1.000 de desene şi schiţe, pe care Tonitza intenţiona să le publice în scopul propagandei pacifiste.

    Tema războiului va rămâne în opera sa până către anul 1925, zilele petrecute pe front şi în lagăr marcându-l puternic şi alimentând cu subiecte dramaticele picturi-reportaje, rezultate din observaţia directă.

    O altă categorie aparte în licitaţia de iarnă o reprezintă operele cu un parcurs expoziţional de excepţie. Tabloul “Păpuşile, norul şi fluturii” (valoare estimativă: 90.000 – 140.000 de euro), pictat de Ion Ţuculescu în 1957 şi provenind din colecţia Ioanei Ţuculescu, fiica artistului. Tabloul a participat, în anii 1960, la Bienala de la Veneţia, unde Ţuculescu a fost primul artist din blocul estic care a fost pe punctul de a obţine marele premiu al evenimentului, la un traseu expoziţional prin Oslo, Copenhaga, dar şi la faimoasa retrospectivă Ion Ţuculescu organizată la Sala Dalles din Bucureşti, în 1965.

    Provenienţa remarcabilă a tablourilor din licitaţia de iarnă se probează în cazul unor opere precum “Interior la Târgovişte”, a maestrului Gheorghe Petraşcu (valoare estimativă: 35.000 – 55.000 de euro). Tabloul, pictat în ultima perioadă de creaţie a artistului, provine din colecţia compozitorului de talie internaţională Ion Dumitrescu (1913- 1996), fost elev al lui Alfonso Castaldi şi al lui Mihail Jora.

    Licitaţia de iarnă, ediţie aniversară “Artmark – După 5 ani” se desfăşoară miercuri, de la ora 19.00, la Ateneul Român din Bucureşti.

  • Un tablou de Modigliani, vândut la licitaţie cu 6,5 milioane de euro

    Exceptând taxele, licitaţia a început de la suma de 5,7 milioane de euro. Tabloul fusese evaluat de specialişti la o sumă cuprinsă între 7 şi 9 milioane de euro.

    Tabloul a fost realizat cu puţin timp înainte de moartea lui Modigliani, din cauza unei tuberculoze, în ianuarie 1920, la vârsta de 35 de ani. Roger Dutilleul a fost unul dintre prietenii apropiaţi ai lui Modigliani.

    Întrucât Modigliani (1884 – 1920) a avut o viaţă scurtă şi nu a lăsat în urma sa prea multe tablouri, operele sale apar destul de rar la licitaţii şi trezesc de fiecare dată interesul colecţionarilor de artă.

    În iunie, la Londra, un portret pictat de Modigliani reprezentându-l pe negustorul de artă Paul Guillaume a fost vândut cu suma de 7,9 milioane de euro (cu taxe incluse).

  • Cea mai bună investiţie a vieţii lui: o achiziţie pe eBay (FOTO)

    O mică pictură de formatul unei cărţi poştale, achiziţionată pentru câteva zeci de dolari de pe eBay la pachet cu alte articole, s-a dovedit a fi o lucrare originală aparţinând pictorului John Constable, care a realizat-o pentru socrul său şi care a fost transmisă de la un proprietar la altul, nefiind niciodată vândută la o licitaţie de artă.

    Robert Darwell, directorul unei firme de marketing media, l-a contactat pe Curtis Dowling, comerciant de antichităţi şi expertul în falsuri artistice al emisiunii de televiziune “Treasure Detectives”, care a analizat pictura şi semnătura ei. “E ca un vis devenit realitate. Pentru mine, tabloul are o valoare afectivă. Ţin în mâinile mele ceva pictat de Constable”, a declarat Darvell, citat de CNN.

    Valoarea micuţului tablou, în care sunt zugrăviţi cai, copaci, câmpuri şi un om, a fost estimată de experţi la circa 250.000 de lire sterline. Pictura este momentan păstrată la bancă, până când proprietarul său se hotărăşte dacă să o vândă sau nu.