BusinessMagazin

Tag: succes

  • Ce milionari a produs IT-ul din România

    După succesul cu antivirusul RAV, cumpărat de compania lui Bill Gates, Radu Georgescu a continuat să dezvolte businessuri de tehnologie remarcate şi apreciate la nivel internaţional. Astfel, în 2010 antreprenorul român a făcut al doilea exit prin vânzarea procesatorului de plăţi online ePayment grupului sud-african Naspers, iar în 2013 pe cel de-al treilea: vânzarea companiei de IT Avangate unui fond de investiţii cu active de 7 mld. dolari din Silicon Valley. A urmat şi al patrulea exit, în 2014, când Modulo Consulting, un integrator local de soluţii IT pentru operatori de comunicaţii, a cumpărat businessul Axigen – un software care permite companiilor să-şi creeze propriul server de mesagerie electronică (e-mail).

    Antreprenorul român nu s-a oprit însă aici, continuând să investească şi în alte business-uri de tehnologie prin intermediul fondului de investiţii Gecad Ventures. Totodată, el s-a alăturat şi unor investiţii făcute de Early Game Ventures, un fond de investiţii condus de Dan Călugăreanu, Cristian Munteanu şi Radu Stoicoviciu. Până acum, Early Game Ventures a finanţat o serie de start-up-uri locale printre care se numără Bunnyshell, Adiem, BookVitals şi RoboSelf Technology.

    Cu cele patru exituri de success, plus celelalte finanţări în domeniul tech, Radu Georgescu a fost practic cel care a deschis drumul, arătând că România este importantă pe harta inovaţiei tehnologice la nivel mondial. Lui i-au călcat pe urme mai multe nume noi, care au reuşit de asemenea să valideze la nivel internaţional afaceri demarate aici – unele dintre cele mai răsunătoare exemple fiind achiziţia LiveRail (iulie 2014), o idee născută la Cluj-Napoca, de către Facebook, într-o tranzacţie estimată la 500 mil. dolari, vânzarea start-up-ului Clever Taxi (iunie 2017) indirect către Daimler pentru circa 10 milioane euro şi succesul producătorului de ceasuri inteligente Vector Watch, care a fost cumpărat în 2017 de americanii de la Fitbit, companie achiziţionată luna aceasta de gigantul Google pentru suma de 2,1 mld. dolari.

    Pe lângă aceste deal-uri răsunătoare în industria IT la nivel global, pe piaţa locală s-au mai realizat o serie de tranzacţii în ultimii ani, o efervescenţă foarte mare fiind pe segmentul de comenzi online de mâncare, care a atras la rândul lui jucători internaţionali în România. Mai exact, platforma online pentru comenzi de mâncare hipMenu, fondată în 2013 în Cluj-Napoca, a fost cumpărată anul trecut de gigantul german Delivery Hero, care deţine şi platforma foodpanda pe plan local. De asemenea, tot anul trecut, platforma online pentru comenzi de mâncare Oliviera, înfiinţată în 2014 în Bucureşti şi cumpărată ulterior de grupul Hello Hungry din Bulgaria, a intrat în portofoliul olandezilor de la Takeaway.com. Aceştia au cumpărat cele două platforme, Oliviera.ro şi HelloHungry.bg, pentru o sumă de circa 10 milioane de euro.

    Totodată, în ultimii cinci ani, pe piaţa locală au apărut tot mai mulţi investitori de tip angel, precum şi fonduri de investiţii locale cu focus în zona de tehnologie. Astfel, dacă în urmă cu cinci ani start-up-urile locale erau nevoite să înfiinţeze businessuri în afara României şi să aplice la acceleratoare din străinătate, precum Seedcamp, hub:raum sau altele pentru a putea obţine finanţări substanţiale, astăzi există mai multe fonduri de investiţii locale. Câteva exemple pentru start-up-uri fondate în străinătate de români sunt TypingDNA, Appscend sau MEDIjobs.

    Printre primele fonduri de investiţii cu focus pe zona de tehnologie din România a fost 3TS Capital Partners, unul dintre cele mai mari fonduri de investiţii din Europa Centrală şi de Est, care administrează şi fondul 3TS Catalyst România. Acesta a investit de-a lungul timpului peste 10 milioane de euro în start-up-uri de tehnologie de pe plan local care activează în zona de comerţ electronic, soluţii cloud de tipul software as a service (SaaS), agenţii de turism online şi hardware (dispozitive wearable – ceasuri inteligente). Printre start-up-urile susţinute de 3TS Capital Partners s-au numărat SmartDreamers, Elefant.ro, Vola.ro, Simartis Telecom, Green Horse Games, Avocat.net, 123contactform, SmartBill, Marketizator (actualul Omniconvert) şi Vector Watch. Toate investiţiile realizate au fost de tipul cash-in – majorare de capital, perioada de investiţii tipică fiind cuprinsă între 3 şi 5 ani.

    Începând de anul trecut, pe piaţa locală a început să fie foarte activ şi fondul de investiţii GapMinder – proiect iniţiat de Dan Mihăescu, un manager cu experienţă în domeniul M&A (mergers and acquisitions) şi în mediul corporate, în multinaţionale precum Microsoft şi UPC, împreună cu Sergiu Roşca, antreprenor şi avocat de profesie. GapMinder a acordat până acum finanţări de peste 5 mil. euro pentru start-up-uri din România, din care 4 mil. euro în 5 companii – SmartDreamers, FintechOS, TypingDNA, Sypher şi Paybilla – şi peste 1 mil. euro în alte 25 companii selectate în cadrul programului de accelerare Techcelerator. Printre celelalte start-up-uri susţinute financiar de GapMinder se numără şi ialoc, TalentBrowse, MEDIjobs, undelucram.ro, AppSeed, Confidas, Cyscale, Flixier (o platformă de editare video online care măreşte semnificativ viteza de editare), OmniCare, Prokuria, Securifai şi Vetted.

    Cea mai recentă investiţie realizată de GapMinder este cea în platforma de e-fullfilment Frisbo, unde a contribuit la finanţarea de 1,2 milioane de euro împreună cu ROCA X, un alt fond de investiţii local axat pe start-up-uri tech, şi cu alţi investitori de tip angel.

    Grupul de antreprenori români care a pus bazele ROCA X – Liviu Stoleru, Lucia Costea, Oana-Ionela Luca, George-Mircea Târnoveanu şi Marius Alexe – alături de divizia de investiţii a CITR Group (prin CIT Resources şi CIT Restructuring), BT Asset Management şi Grampet SA, are în plan să ajungă la plasamente de 10 mil. euro în doi ani. Până acum, ROCA X a investit aproximativ 600.000 euro în cinci start-up-uri, dintre care trei de pe piaţa locală: Beez (o aplicaţie care ajută la economisirea banilor), Feexers (market­place pentru servicii de înfrumuseţare) şi Feeel (platformă digitală europeană care centralizează accesul la servicii de sănătate).

    În ceea ce priveşte valoarea totală a finanţărilor primite de un start-up local, UiPath – cel care a devenit primul şi singurul unicorn născut în România – conduce detaşat topul cu peste un miliard de dolari, sumă primită în patru runde de finanţare desfăşurate în 2017, 2018 şi 2019. De altfel, cea mai recentă finanţare primită de UiPath, de 568 mil. dolari (516,35 milioane euro), a reprezentat 97% din suma totală investită până acum anul acesta în start-up-urile de tehnologie din România, conform raportului Eastern Disruptors, realizat de Asociaţia Patronală a Industriei de Software şi Servicii (ANIS), cea mai puternică organizaţie din sectorul de IT românesc.

    Ca atare, UiPath, compania fondată de Daniel Dines şi Marius Tîrcă pentru dezvoltarea de soluţii software de automatizare a proceselor repetitive din diferite industrii pe baza tehnologiei RPA (Robotic Process Automation), a pus din nou România pe harta inovaţiei tehnologice la nivel global. În prezent, unicornul este evaluat la 7 mld. dolari, având operaţiuni în toată lumea. UiPath are în total 53 de birouri în 20 de oraşe, în care lucrează agregat circa 3.000 de persoane. Dintre acestea, 1.000 lucrează în centrul de dezvoltare UiPath din Bucureşti şi alte 1.000 în sediul central din New York (SUA).

    În paralel cu exiturile de succes ale lui Radu Georgescu şi efervescenţa de pe piaţa locală în ceea ce priveşte finanţarea start-up-urilor de tehnologie, soţii Talpeş au arătat că se poate crea un produs software românesc care să fie vândut de aici în întreaga lume.

    Astăzi, Bitdefender este una dintre cele mai mari companii de securitate cibernetică şi software antivirus din lume. Veniturile anuale ale companiei depăşesc 120 de milioane de dolari, din care 40% provin de pe piaţa din America de Nord. Bitdefender, evaluată la 600 de milioane de dolari, are în prezent peste 1.400 de angajaţi în birouri din 11 ţări, sediul central al companiei rămânând la Bucureşti.

    Până acum însă niciun start-up local nu i-a călcat pe urme, abordarea unicornului UiPath fiind diferită: la scurt timp după primele finanţări de câteva zeci de milioane de dolari, compania românească a ales să îşi mute sediul central în SUA, la New York, majoritatea persoanelor crezând acum că UiPath este o firmă americană. Mulţi dintre investitorii străini obligă start-up-urile locale să se relocheze în Marea Britanie sau în SUA pentru a le acorda finanţări substanţiale. Acum însă, odată cu dezvoltarea ecosistemului local pentru susţinerea ideilor de afaceri, antreprenorii din România au la dispoziţie şi opţiuni de finanţare pe plan autohton cel puţin pentru demararea businessului şi extinderea în regiune. 

  • O ultimă rundă de aventuri

    Serialul creat de Mike Judge a fost unul dintre cele mai de succes sitcomuri ale HBO, dar plecarea lui T.J. Miller (Erlich) pare să fi însemnat şi începutul sfârşitului pentru Richard şi prietenii săi.

    Silicon Valley are ca subiect povestea (nefericită, de cele mai multe ori) a lui Richard Hendricks, un tânăr programator care visează să schimbe lumea. Alături de prieteni, Richard încearcă să revoluţioneze tot felul de tehnologii (sau, în noul sezon, să creeze un nou internet) şi să pună pe picioare o companie de succes. Lucrurile nu ies însă niciodată aşa cum îşi imaginează echipa, ducându-i pe tinerii programatori în situaţii cel puţin penibile. Numele companiei e Pied Piper, iar ceilalţi membri ai echipei sunt Jared, Gylfoyle, Dinesh şi Monica.

    Sezonul 6 a debutat la HBO pe 27 octombrie, iar strategia abordată de scenarişti e aceea de a se concentra pe partea întunecată a tehnologiei şi a luptei permanente dintre antreprenori şi finanţatori. Glumele nu pot lipsi, fiind totuşi vorba de un sitcom, dar dinamica dintre personaje vrea să evoce în primul rând nostalgie, nu absurditate, aşa cum s-a întâmplat în sezoanele anterioare.

    Pied Piper este acum o companie de succes, iar Richard se luptă cu problemele morale legate de noul internet, mai exact protecţia datelor personale. E un subiect „la modă” şi mă bucur că scenariştii nu s-au ferit să abordeze o temă delicată.

    Cel mai bun lucru la Silicon Valley e inteligenţa sa; este un sitcom, deci trebuie să provoace râsete, dar o face într-un mod mult mai subtil decât alte seriale de comedie. O face abordând subiecte despre care citim în fiecare zi, unele sensibile, îmbrăcându-le sub forma unor lucruri de care putem râde. Scenariştii fac asta dând un aer de superficialitate acestor subiecte, iar în asta cred că stă succesul de care s-au bucurat primele cinci sezoane.

    Subliniez faptul că Silicon Valley nu e un serial pentru cei pasionaţi de tehnologie, ci unul pentru oamenii care caută umor de calitate. Nu trebuie să fii expert ca să înţelegi glumele, pentru că ele sunt explicate pe înţelesul tuturor. Vorbim, repet, de unul dintre cele bune seriale de comedie produse de HBO.

    Finalul primului episod sugerează întoarcerea lui Jared în casa de la care a pornit totul, moment ce s-ar putea dovedi central în structura întregului sezon. Oricum ar fi, finalul serialului va aduce un gol pe care HBO va trebui, cumva, să îl umple; e o misiune ce se poate dovedi destul de dificilă.

    Notă: 8,5/10

  • Latura întunecată a succesului austriac în Est

    Scriitorul Peter Handke era un recunoscut admirator al fostului dictator iugoslav Slobodan Miloşevici, în timpul căruia Balcanii de Vest au cunoscut crunte războaie interetnice în care liderul sârb a avut un rol esenţial. Dictatorul a murit în timp ce era judecat de Tribunalul de la Haga pentru genocid şi crime de război. Handke a fost prezent la înmormântarea lui Miloşevici, în 2006, unde l-a ridicat în slăvi. Privit ca personaj separat, austriacul cu pasiunea sa pentru un lider balcanic cu tendinţe criminale poate părea o ciudăţenie. O bancă austriacă, HypoAdria, este o altă ciudăţenie. Aceasta a contribuit la coşmarul balcanic, finanţându-i pe cei pe care războiul i-a făcut bogaţi.

    În „Coşmarul HypoAdria” – cronici despre fraudă bancară şi corupţie –, ziaristul Stefan Apfl explică pe larg ascensiunea şi căderea băncii austriece. Materialul a fost publicat în revista Falter.

    Când a preluat funcţia de director general al Hypo Bank, fiul de fermier în vârstă de 39 de ani Wolfgang Kulterer a prezentat destinul băncii astfel: „Extindeţi-vă sau muriţi”. Pentru ca instituţia cu 220 de angajaţi şi active totale de 1,9 miliarde de euro să-şi aducă balanţa în echilibru, guvernul regional din Carintia a trebuit să preia controlul. Trei angajaţi au fost aleşi să se ocupe de tranzacţiile din afaceri străine. Aceasta se întâmpla pe 1 noiembrie 1992. Într-o duminică, la începutul lunii decembrie 2009, adică 17 ani mai târziu, ministrul finanţelor Josef Pröll (de la Partidul Popular Austriac) s-a văzut în situaţia de a lua o decizie similară: să salveze banca sau să o lase să moară. Hypo avea atunci 8.000 de angajaţi în 13 ţări din sud-estul Europei şi active de 43,3 miliarde euro. Pröll s-a decis în favoarea naţionalizării – se temea de un efect de domino care s-ar fi simţit de la München la Viena şi de la Klagenfurt la Zagreb.

    Cu toate acestea, rămâneau pericole mari. După ce s-a aflat despre miliardele de euro în credite neperformante din Croaţia, nervozitatea a izbucnit şi s-a propagat de-a lungul axelor guvernului, la birourile bancare şi la procurorii federali. La München, capetele au început să se întoarcă spre Hypo. Ministrul bavarez pentru afaceri economice a descris preluarea băncii din 2007 o „decizie greşită catastrofal”, care va costa statul 3,7 miliarde de euro. Şi Austria urma să bage mâna adânc în buzunare. Jurnalistul Robert Misik a vorbit despre „Hypocoşmarul Adria”.

    Rădăcinile coşmarului au apărut în Croaţia, unde acuzaţii de corupţie sistematică, spălare de bani şi nepotism au căpătat proporţii masive. Însă pentru a înţelege mai bine agitaţia creată de miliardele pierdute, povestea trebuie dusă în anii 1990.

    În timp ce Hypo deschidea filiale de leasing în 1993 în Slovenia şi Croaţia, războiul civil iugoslav făcea ravagii la doar câteva sute de kilometri spre est. Companiile austriece, şi mai ales băncile, au fost printre primii care au păşit în regiune, fiind pionierii pieţei din Balcanii de Vest. Hypo a acordat un împrumut de aproximativ 140 de milioane de şilingi austrieci regimului croat de după război. Acest lucru i-a deschis uşa către o ţară în care liderii războinici făceau milioane din tranzacţii cu arme şi privatizări, iar sub mantia democraţiei îşi împărţeau ţara între ei.

    În 1996 a fost înfiinţată Hypo Banka Croaţia. Hypo era specializată în imobiliare, dar închiria totul de sub soare, de la iahturi şi utilaje de construcţii la clădiri şi instalaţii solare. În 1999, activele băncii se ridicau la doar 4,5 milioane euro. Proprietarii, landul Carintia şi grupul financiar Grazer Wechselseitige, au primit dividende între 10% şi 15%, plăţi de vis pentru o bancă de stat al cărei model de afaceri era să investească la nivel regional. Apoi s-a aflat că şi croaţii care se înfruptau din fructele războiului îşi păstrau profiturile în conturile Hypo din Carintia. „Hypo a fost finanţatorul privatizărilor-jafuri din timpul dictaturii lui Tudjman“, spunea în 2010 sub rezerva anonimatului un agent de afaceri austriac de rang înalt. De fapt, cu greu cineva ar fi putut fi convins atunci să fie expus cu nume şi prenume; erau prea multe în joc, inclusiv reputaţia bancilor austriece. Aceasta este latura întunecată a prea lăudatului succes austriac în est, adusă la lumină de cazul Hypo.

    În 2000, Hypo era ameninţată de un default pe un credit de un miliard de şilingi. Aceştia erau bani pentru care fostul regim al lui Franjo Tudjman a dat garanţii „care n-au fost examinate mai atent” – după cum s-a înţeles la vremea respectivă. Kulterer a primit permisiunea de a „conduce afaceri în Croaţia de care alte bănci străine n-ar fi îndrăznit să se atingă”, a scris Der Standard la acea vreme. „Carintia îl susţinea, dornică să fie mândră de banca sa.” Jörg Haider însuşi a profitat de Hypo ca maşină de făcut bani pentru mult iubita sa Carintie, care a obţinut astfel acces la pieţele din sud-estul Europei. Nou-alesul guvernator a călătorit regulat în Slovenia şi Croaţia pentru a-şi folosi contactele cu politicieni de dreapta. În anii care vor urma, regiunea Istria va deveni „California din sud-estul Europei”, prezicea în 2000 managerul Hypo Günter Striedinger. La vremea respectivă nu exista niciun proiect turistic semnificativ care să nu fie derulat prin Hypo şi niciunul care să fi fost văzut ca fiind curat în industria de profil.

    Un exemplu dezvăluit de săptămânalul german Die Zeit arată cât de corupte erau moravurile în aceste tranzacţii, precum şi modul în care FPÖ (Partidul Libertăţii din Austria, cu tendinţe de extremă dreapta) îşi umplea cuferele cu bani. Astfel, în anul 2000, o companie a deputatului FPÖ Detlev Neudeck a achiziţionat 374.000 de metri pătraţi de litoral de la oraşul istrian Vodnjan. Proprietatea a fost reclasificată ca teren pentru dezvoltare curând după aceea, urmarea fiind că preţul a crescut de 200 de ori peste noapte. Acordul a fost finanţat de Hypo, iar managerul local al băncii austriece era preşedinte al consiliului de supraveghere al companiei imobiliare. Reclasificarea fusese promisă băncii înainte de achiziţie, a dezvăluit mai apoi şeful Hypo, Kulterer, într-un ziar local. Însuşi Haider se pare că a pregătit acordul cu un guvernator local, Stefo Zufic, care a devenit director general al unei companii implicate în afacere.

    În 2001, banca naţională austriacă a auditat operaţiunile croate ale Hypo. „În situaţiile cu anchete de solvabilitate şi recenzii privind bonitatea debitorilor, Hypo Croaţia nu procedează suficient de atent şi nu are grijă suficient de condiţiile de rambursare a împrumutului“, a găsit auditul. Iniţiativele de prevenire a riscurilor, a concluzionat banca centrală, au fost „insuficiente”. Anumite subsidiare erau considerate în întreaga firmă „ca locaţii de servicii cărora le-ar putea fi atribuite în parte cazurile cu probleme”.

    Creditele cu risc ridicat, spune critica, au fost astfel scoase din bilanţul băncii şi parcate în companii de leasing pentru a nu reduce capitalul propriu. Aceasta în condiţiile în care în statele din afara UE afacerile de leasing nu erau adăugate la operaţiunile băncii de origine, iar autorităţile de reglementare locale nu aveau dreptul să analizeze situaţiile contabile.

    Numai în 2001 activele Hypo au crescut la 7,6 miliarde euro. Hypo a primit pe plan internaţional  renumele de „cea mai profitabilă bancă din Austria” şi era descriesă drept „al doilea grup bancar cu cea mai rapidă creştere din vestul Europei”. Vocile critice s-au pierdut în euforia estului. În 2002, pentru companie lucrau aproximativ 2.500 de angajaţi, iar reprezentantul comercial austriac din Zagreb, Peter Hasslacher, vorbea despre un nou „Gründerzeit”, un boom al start-up-urilor de afaceri. Cu toate reformele economice implementate, Croaţia postbelică a aderat la Organizaţia Mondială a Comerţului şi a solicitat aderarea la UE cu creşteri economice de 6-7%. O treime din totalul investiţiilor străine au venit din Austria. În 2003, Hypo a construit un sediu în Zagreb de 92 de milioane euro. Cei 86.000 de metri pătraţi de spaţii de birouri au reprezentat cel mai mare proiect de clădiri înalte din Croaţia. „Deja devenise un secret cunoscut de toţi că Hypo conducea politici nebancare cu risc ridicat”, îşi aminteşte  delegatul comercial de atunci, Peter Hasslacher. Era vorba despre „concurenţă neloială”, apreciază un observator din piaţă, care a cerut să rămână anonim. „Hypo submina toate condiţiile de pe piaţă şi, prin urmare, dilua standardele.“ Colapsul Hypo în Croaţia, explică insiderul, era aşteptat mult mai devreme de industrie.

    Cu ocazia alegerilor parlamentare din 2003, jurnalistul de investigaţii croat Hrvoje Appelt a descris cum Hypo a fost cel mai mare contribuitor politic, donând 300.000 de euro doar partidului de dreapta HDZ. Întrucât a fost unul dintre cei mai importanţi agenţi de publicitate media, Hypo nu a avut nicio ştire de presă proastă. În 2004, activele totale au urcat la 17,8 miliarde euro. Un an mai târziu, cu aproximativ 5.200 de angajaţi, banca a ajuns la active de 22 de miliarde de euro. „Cei care au fost interesaţi au ştiut de la început despre faptele dubioase ale Hypo din Croaţia”, spune jurnalistul Appelt, povestind despre afacerile aventuroase, unele implicându-l pe primarul Zagrebului, Milan Bandic. Despre politician, care a locuit mult timp într-un penthouse al Hypo, se presupune că şi-a construit afacerea de milioane de euro prin condiţii de vis de împrumut şi comisioane neobişnuit de mari. Acest lucru a fost raportat şi de revista croată Nacional, care a susţinut că are o analiză secretă executată pentru landul Bavaria despre afacerile Hypo din Croaţia. Conform acesteia, Ivo Sanader, fost premier al Croaţiei. a primit un comision de 800.000 de mărci germane pentru facilitarea unui împrumut de 4 milioane de mărci.

    Mulţi alţi parteneri de afaceri controversaţi ai Hypo au ieşit la iveală. Un exemplu este Ivic Pasalic, cunoscut şi sub porecla de „Medicul”, un extremist de dreapta şi fost consultant al preşedintelui Tudjman, care a primit un împrumut de 30 de milioane de euro pentru construirea unui centru comercial, fără a avea experienţă în acest domeniu. Branimir Glavas, „Naşul din Osijek”, condamnat pentru crime de război, a fost întâmpinat personal de Haider la Klagenfurt. Pasalic a vândut către Hypo pentru 280.000 de euro un apartament pe care îl cumpărase cu puţin timp înainte de la stat cu 3.000 de euro. În schimb, se presupune că ar fi intermediat afaceri pentru Hypo. Şi fostul general Vladimir Zagorec ar fi primit, potrivit Nacional, împrumuturi de la Hypo de aproximativ 260 de milioane euro pentru proiecte imobiliare. Personajul responsabil cu procurarea armelor pentru armata croată în timpul războiului a fost condamnat în Croaţia la închisoare pentru abuz de putere în funcţie. Doar scrâşnind din dinţi autorităţile austriece l-au predat autorităţilor croate pe agentul imobiliar care locuia la Viena. „Când va începe să cânte, mulţi, mulţi oameni de afaceri şi politicieni vor avea multe de care să le fie frică”, spunea atunci un insider din Croaţia.

    În cartea sa despre activităţile Hypo, jurnalistul de investigaţie croat Domagoj Margetic a descris ceea ce a considerat ca fiind o corupţie agresivă.

    „Împrumuturile mari acordate partenerilor de afaceri dubioşi nu pot fi considerate afaceri cu risc ridicat, ci mai degrabă spălare de bani“, argumentează el. „Hypo nu a risipit sute de milioane de euro în Croaţia. Politicienii croaţi şi-au luat pur şi simplu banii înapoi, deoarece se temeau că Hypo se va prăbuşi într-o zi.“ Margetic a oferit mii de pagini de documente care-i susţin ipoteza unui comitet de investigaţii bancare al Parlamentului austriac în 2006 – în zadar. Nimeni nu a fost interesat, spune el. În afară de o scurtă scuză, Hypo nu a reacţionat la acuzaţii.
    Consecinţele afacerilor riscante au început să lovească Hypo abia după achiziţia sa de către Landesbank Bavaria în mai 2007. La începutul anului 2008, şeful Hypo Tilo Berlin a recunoscut lipsa de prevenţie a riscurilor pentru activităţi care implică câteva milioane de euro. În acelaşi an, banca şi-a echilibrat conturile cu o pierdere de 520 milioane euro.

    La sfârşitul lunii noiembrie, după ce Hypo a primit 700 milioane euro de la Bavaria şi 900 milioane euro ca pachet de ajutor de la Austria, vine marea lovitură pentru planurile de salvare: banca estimează pentru acel an un write off pentru operaţiunile balcanice de 1,4-1,7 miliarde de euro. Calculul este surprinzător, având în vedere că banca naţională prezicea profit pentru 2009 în auditul din anul anterior. Apoi a venit marea criză financiară, iar soarta Hypo a fost pecetluită. În decembrie 2009, BayernLB, Carintia şi Grazer Wechselseitige Versicherung şi-au vândut participaţiile la banca austriacă guvernului de la Viena cu un euro pentru fiecare. 

  • Citeşte în noul număr Business MAGAZIN din 11 noiembrie 2019

    COVER STORY: Ce milionari a produs IT-ul din România
     

    EDUCAŢIE: „Reforma începe cu schimbarea mentalităţii”

     
    STUDIU DE CAZ: Cum să trimiţi plicuri în era digitală
     
     
    INTERVIU: Volatili, dar importanţi
     
     
    SPECIAL: Teoriile economice şi canabisul
     
     

    Revista Business Magazin se distribuie în exclusivitate în reţelele Inmedio şi Relay sau pe bază de abonament.

  • Citeşte în noul număr Business MAGAZIN din 4 noiembrie 2019

    COVER STORY: Surorile One
     
     
    LIDERI: Cum să fii “pilot” de bancă
     
     
    TEHNOLOGIE: Noua ordine în business – internet peste tot
     
     
    STRATEGIE: Retailul nou şi vechi
     
     
    VIAŢĂ DE EXPAT: De la sud la nord şi retur
     
     

    Revista Business Magazin se distribuie în exclusivitate în reţelele Inmedio şi Relay sau pe bază de abonament.

  • Despre Will Smith şi finalul inevitabil al unei cariere de invidiat

    Will Smith e încă unul dintre cei mai apreciaţi actori de la Hollywood, mai ales atunci când principalul scop al producătorilor e profitul. Dar Will Smith, cel de azi, nu mai e acelaşi cu actorul din Independence Day, The Pursuit of Happyness sau Seven Pounds. S-o recunoaştem, Smith nu a mai jucat într-un film decent din 2015, atunci când Focus reuşea să primească ceva recenzii pozitive. În Gemini Man, Will Smith joacă rolul unui agent care încearcă să afle (fără succes timp de mai bine de o oră) cine este tânărul asasin care vrea să îi curme viaţa. Nu e o mare surpriză pentru nimeni să afle că asasinul în cauză e o versiune mai tânără a lui Smith, o clonă – până la urmă, confruntarea dintre cei doi a fost principala temă folosită în campania de promovare a filmului.

    Ang Lee este un regizor excelent – amintiţi-vă de Life of Pi – dar care se bazează mult prea mult pe efectele speciale. Uneori îi iese, aşa cum a fost în cazul filmului menţionat mai sus, alteori nu. Gemini Man intră în cea de-a doua categorie.

    Luând în calcul inovaţiile tehnice ale lui Lee, cred că Gemini Man ar fi putut fi mult mai mult decât este. Păcat că scenariul a fost complet ignorat (e o presupunere, desigur), producătorii concentrându-se doar pe efectele speciale şi pe marketingul filmului. În ziua de azi, nu cred că mai e suficient doar să aduci oamenii la cinematograf în ziua lansării; filmele au nevoie să supravieţuiască mai multe weekenduri la rând pe marile ecrane pentru a avea succes. Iar reacţiile negative, transmise acum într-o fracţiune de secundă pe reţelele sociale sau pe site-urile de specialitate, pot să pecetluiască soarta unui lungmetraj.

    O altă problemă a filmului este lipsa umorului. Filmele de acţiune de azi îmbină scenele de acţiune cu cele de comedie, pentru că asta e reţeta pe gustul publicului. Will Smith e un actor extrem de carismatic, iar rolurile serioase i se potrivesc de minune atunci când şi scenariul e unul potrivit – The Pursuit of Happyness e un exemplu bun în acest sens. Dacă povestea e una uşor lipsită de sens, atunci poţi măcar să arunci şi câteva glume pentru a o face mai uşor digerabilă.

    În concluzie, Gemini Man e încă un film pe care Will Smith va încerca să îl uite repede. Acelaşi lucru ar trebui să îl facem şi noi.

    Nota: 5/10

    Gemini Man
    Regia: Ang Lee
    Distribuţie: Will Smith, Mary Elizabeth Winstead, Clive Owen
    Durată: 1 oră 57 minute
    Buget: 138 milioane dolari
    Data lansării: 11 octombrie

  • Care sunt cele trei sfaturi ale celei mai bogate miliardare self-made din lume pentru cei ce vor să aibă succes

    Zhou Qunfei, deţine o avere netă estimată la 7,4 mld. dolari şi cea mai bogată miliardară self-made din întreaga lume, potrivit Forbes. Unul dintre lucrurile pe care trebuie să le facă aspiranţii la succes, este învăţarea continuă, scrie CNBC.

    De asemenea, Qunfei este fondatorul şi CEO-ul companiei Lens Technology care produce diferite tipuri de lentile şi sticlă utilizate pentru acoperirea ecranului tactil al telefonului, al senzorilor de amprentă şi a altor zone de acest tip ale unui device. Antreprenoarea a reuşit să îşi scoată afacerea pe pieţele internaţionale în 2003, atunci când compania Motorola i-a oferit şansa de a deveni furnizorul său de lentile şi produse din sticlă.

    Cu timpul, Zhou Qunfei a reuşit să construiască un imperiu din afacerea sa cu lentile, iar Lens Technology livrează în prezent lentile speciale şi sticlă pentru companii uriaşe precum Tesla, Apple, Samsung şi Huawei.

    Miliardara este de părere că acumularea informaţiilor în mod constant este unul dintre paşii care trebuie făcuţi de cei ce aspiră la succes. Absolvirea unei instituţii de învăţământ cu prestigiu nu este suficientă pentru cei ce aspiră la succes, consideră CEO-ul.

    „Clienţii nu vor nu îţi vor plăti mai bine pentru un produs doar pentru că ai o diplomă din partea unei instituţii cunoscute. Cunoaşterea bussinessului tău este ceea ce te va ajuta să menţii caracterul competitiv al companiei tale. Când ai posibilitatea să înveţi, ai şi posibilitatea să creşti” a declarat Zhou Qunfei.

    Un alt sfat pe care îl are asiatica pentru antreprenori este să se pregătească foarte bine pentru a duce la îndeplinire planurile de viitor pe care le au pentru businessul lor. Experinţa pe care a dobândit-o ca angajat şi mai târziu ca şi manager au ajutat-o pe Zhou Qunfei să aibă încredere în businessul ei, element crucial pentru supravieţuirea businessului său în faza iniţială.

    „În primul rând, îmbunătăţeşte-ţi competitivitatea pe toate planurile. Apoi, trebuie să fii sau să devi puternic din punct de vedere mental. În final, consolidează-ţi cunoştinţele privind piaţa pe care activezi şi ceea ce cunoşti despre competitori” a mai spus CEO-ul Lens Technology.

    Un ultim sfat al antreprenoarei asiatice către antreprenori este să nu renunţe niciodată, chiar dacă se vor confrunta cu probleme serioase în viitor. Cheia succesului este perseverenţa, mai ales atunci când apare o problemă.

    „Dacă renunţi atunci când te afli la jumătatea drumului, nu o să mai ai curajul să revi şi să o iei de la început din nou. Asta te va face să renunţi mereu. Doar dacă dăm dovadă de perseverenţă putem reuşi. Nu renunţaţi doar pentru că vă confruntaţi cu o problemă”, a mai declarat Zhou Qunfei.

     

     

  • Citeşte în noul număr Business MAGAZIN din 21 octombrie 2019

    COVER STORY: Freelancer în România
     
     
    STRATEGIE: Hoteluri pe bandă rulantă
     
     
    TENDINŢE: Încotro merg trotinetele electrice?
     
     
    LIFESTYLE: Locuri noi pentru oameni altfel
     
     
    FILM: Patru seriale excelente de care nu ai auzit
     
     

    Revista Business Magazin se distribuie în exclusivitate în reţelele Inmedio şi Relay sau pe bază de abonament.

  • Citeşte în noul număr Business MAGAZIN din 14 octombrie 2019

    COVER STORY: „Să vin la Bucureşti a fost cea mai bună decizie pe care am luat-o“
     
     
    ANTREPRENORIAT: La cumpărături pe DN2
     
     
    AUTO: Străzile Europei devin tot mai verzi
     
     
    BANKING: O epopee bancară de două secole
     
     
    STRATEGIE: Mai mulţi bani pentru IMM-uri
     
     

    Revista Business Magazin se distribuie în exclusivitate în reţelele Inmedio şi Relay sau pe bază de abonament.

  • Ca să aveţi succes trebuie să faceţi un singur lucru, potrivit lui Steve Jobs. Chiar şi un copil de 12 ani poate face asta

    Steve Jobs spune că există o singură diferenţă între oamenii de succes şi visători.

    Recent, s-au împlinit opt ani de la moartea lui Steve Jobs, fondatorul Apple – lecţiile sale de business dăinuiesc însă peste timp.

    Într-un material video mai vechi, Jobs spune o poveste din care reiese una dintre calităţile oamenilor de succes, potrivit inc.com.
    „L-am sunat pe Bill Hewlett (cofondatorul Hewlett-Packard) atunci când aveam 12 ani. <Bună, sunt Steve Jobs. Am 12 ani. Sunt elev. Vreau să construiesc un contor de frecvenţă şi mă întrebam dacă aveţi câteva piese de care v-aţi putea lipsi pe care să le folosesc.> A râs, mi-a oferit piesele pe care le cerusem, dar şi un job în vara aceea la Hewlett-Packard…iar eu eram în Rai.”

    Aţi observat cheia succesului?
    Jobs vorbeşte despre aceasta în materialul video:
    „Majoritatea oamenilor nu ridică niciodată telefonul să sune. Majoritatea oamenilor nu întreabă niciodată, iar asta îi diferenţiază pe oamenii care fac lucruri de cei care doar visează la acestea.”

    Nu vom şti niciodată dacă Jobs ar fi reuşit să realizeze tot ceea ce a realizat fără să lucreze la HP – ştim însă că un simplu telefon a avut un impact major asupra vieţii sale.
    Oamenii cheltuie mult timp şi bani pentru a se pregăti să îşi realizeze obiectivele: educaţie scumpă, networking cu cei mai influebnţi oameni de afaceri, muncesc din greu pentru a obţine promovări importante etc. Toate aceste lucruri nu sunt rele, dar sunt departe de a fi eficiente. Când oamenii de succes vor ceva, sunt dispuşi să ceară acel lucru. Dacă un băiat de 12 ani poate face asta, veţi putea şi voi.