BusinessMagazin

Tag: Rusi

  • Bombardamente în estul Ucrainei. Separatiştii pro-ruşi au tras un obuz într-o grădiniţă plină de copii

    Mai multe bombardamente au avut loc joi în estul Ucrainei în apropierea zonelor controlate de rebelii sprijiniţi de Rusia.

    O grădiniţă din localitatea Stanţî Lugansk a fost nimerită de focul separatiştilor pro-ruşi din Donbas, potrivit presei locale din Ucraina. În grădiniţă se aflau copii şi educatori care au fost evacuaţi.
    UPDATE: Conform informaţiilor publicate de presa locală, unul dintre obuzele lansate de separatiştii pro-ruşi a nimerit într-o grădiniţă.
    Bombardamentul a avut loc în această dimineaţă, în jurul orei 9. Forţele de ocupaţie pro-ruse au tras cu un obuz în clădirea unei grădiniţe din Stanytsia, Luhanska, atăzi, la ora 09:04. Potrivit informaţiilor, doi angajaţi ai instituţiei au fost răniţi în urma şocului de unde provocat de obuz. La locul bombardării s-au deplasat angajaţi ai Serviciului de Stat de Urgenţă.

    Pe reţelele de socializare au fost publicate imagini cu grădiniţa bombardată în satul Stanytsya Luhanska, aflat sub controlul Kievului, dar chiar lângă frontul conflictului cu separatiştii. Potrivit acestora, patru copii ar fi fost răniţi.
    Reprezentanţii Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) relatează despre apariţia unor incidente de-a lungul liniei de de demarcaţie dintre regiunea controlată de rebelii sprijiniţi de Rusia şi teritoriile unde se află forţele guvernamentale.

    O sursă diplomatică a confirmat pentru Reuters că în zonă au fost mai multe bombardamente. Incidentele au avut loc joi, dar nu este clar cine le-a provocat.

    Atacurile din estul Ucrainei alimentează teroriile potrivit cărora ruşii caută un pretext pentru a declanşa intervenţia militară. Aşa cum s-a întâmplat şi înainte de invadarea Peninsulei Crimeea, preşedintele Rusiei Vladimir Putin a vorbit despre un „genocid” în estul separatist prorus al Ucrainei.

  • Cum a ajuns China, unul dintre cei mai mari duşmani ai Rusiei, să îl susţină pe Vladimir Putin împotriva Americii si NATO

    Rusia şi China n-au fost niciodată prietene, dar acum sunt aliate până într-acolo încât liderul de la Beijing susţine pretenţia lui Vladimir Putin ca Ucraina să nu se alăture NATO, alianţa militară a Occidentului. Este un amestec fără precedent al Beijingului în chestiuni ce ţin de suveranitate şi apărare atât de departe de sfera de influenţă tradiţională a Chinei. Este un pas îndrăzneţ pe care-l face Xi Jinping într-un dans cu importanţă globală alături de Vladimir Putin.

    Pentru Moscova şi Beijing, criza ucraineană a devenit parte din eforturile de a reduce forţa Americii şi de a face lumea mai sigură pentru autocraţi, scrie Gideon Rachman, comentator politic pentru Financial Times. Impresionant este că, în Europa, Beijingului i se opun făţiş doar state mici şi aparent nesemnificative în jocul geopolitic global, cum sunt Cehia, şi acolo se remarcă primarul Pragăi, şi Lituania, contra căreia China a impus un blocaj comercial. Dar nu trebuie uitat că până în urmă cu câţiva ani Cehia avea un program special de finanţare a democraţiei în lume.

    De asemenea, în aprecierea actualelor mişcări de pe scena geopolitică trebuie ţinut cont şi de faptul că în urmă cu câţiva ani cancelarul german Angela Merkel l-a ales pe Jinping drept partener în lupta contra SUA lui Donald Trump în apărarea globalizării şi a vechii ordini comerciale. Acum nici Trump şi nici Merkel nu mai sunt la putere. În articolul său pentru FT, Gideon Rachman încearcă să facă lumină în planurile Chinei şi Rusiei pentru o nouă ordine mondială. Alianţa occidentală a ameninţat Kremlinul cu sancţiuni „masive” şi „fără precedent” dacă Rusia atacă Ucraina. Dar, pe măsură ce criza din Ucraina ajunge la punctul de fierbere, eforturile occidentale de a izola şi pedepsi Rusia vor fi probabil subminate de sprijinul Chinei, uriaşul vecin al Rusiei. Pentru Vladimir Putin, liderul chinez Xi Jinping a devenit cel mai important aliat al său. Contactul dintre cei doi la Jocurile Olimpice de iarnă de la Beijing stau mărturie pentru acest lucru.

    Într-un apel telefonic între Putin şi Xi în decembrie, liderul chinez a susţinut cererea Rusiei ca Ucraina să nu adere niciodată la NATO. Acum un deceniu, o astfel de relaţie părea puţin probabilă: China şi Rusia erau la fel de rivale cum erau partenere. Dar după o perioadă în care ambele ţări s-au luptat în mod persistent cu SUA, sprijinul lui Xi pentru Putin reflectă o identitate tot mai clară între interesele şi viziunile asupra lumii ale Moscovei şi Beijingului. Potrivit presei chinezeşti, Xi i-a spus lui Putin că „anumite forţe internaţionale se amestecă în mod arbitrar în afacerile interne ale Chinei şi Rusiei, sub masca democraţiei şi drepturilor omului”. După cum au arătat în mod clar remarcile lui Xi către Putin, liderul rus şi cel chinez sunt uniţi de convingerea că SUA complotează să submineze şi să le răstoarne guvernele.

    În perioada de glorie a comunismului, Rusia şi China au susţinut forţele revoluţionare din întreaga lume. Dar astăzi Moscova şi Beijingul au îmbrăţişat retorica contrarevoluţiei. Când au izbucnit recent tulburările în Kazahstan, Putin a acuzat SUA că încearcă să sponsorizeze o „revoluţie colorată” – un termen dat mişcărilor de protest prin care se încearcă schimbarea guvernului (revoluţia din Ucraina care a avut ca rezultat alungarea rusofilului Viktor Ianukovici a fost portocalie) – într-o ţară care se învecinează atât cu Rusia, cât şi cu China. Oficiali chinezi de rang înalt au reluat aceste remarci. După cum o văd Rusia şi China, revolta din Kazahstan se încadrează într-un model. Kremlinul susţine de mult că SUA au fost mâna ascunsă din spatele revoltei ucrainene de pe Maidan din 2013-2014, în care un lider apropiat Moscovei a fost răsturnat. China insistă, de asemenea, că forţe străine – printre care a se înţelege  SUA – s-au aflat în spatele uriaşelor proteste din Hong Kong din 2019, încheiate printr-o represiune coordonată de la Beijing.

    Atât Putin, cât şi Xi au arătat clar că ei cred că obiectivul final al Americii este de a le răsturna guvernele şi că forţele locale pro-democraţie sunt calul troian al americanilor. În 1917, în plin război mondial, preşedintele SUA, Woodrow Wilson a vorbit despre „a face lumea sigură pentru democraţie”. În 2022, Putin şi Xi sunt hotărâţi să facă lumea mai sigură pentru autocraţie. Ambiţiile Rusiei şi Chinei sunt însă departe de a fi complet defensive. Atât Putin, cât şi Xi cred că vulnerabilitatea lor la „revoluţiile colorate” provine din defectele fundamentale ale ordinii mondiale actuale – combinaţia de instituţii, idei şi structuri de putere care determină modul în care se desfăşoară politica globală. Drept urmare, ei împărtăşesc hotărârea de a crea o nouă ordine mondială care să se potrivească mai bine intereselor Rusiei şi Chinei – aşa cum sunt acestea definite de actualii lor lideri. Două caracteristici ale ordinii mondiale actuale la care ruşii şi chinezii strâmbă din nas sunt „unipolaritatea” şi „universalitatea”. Mai simplu spus, ei cred că aranjamentele actuale dau Americii prea multă putere – şi sunt hotărâţi să schimbe acest lucru. „Unipolaritatea” înseamnă că după prăbuşirea Uniunii Sovietice lumea a rămas cu o singură superputere – SUA. Fiodor Luchianov, un gânditor rus de politică externă, care este apropiat de preşedintele Putin, consideră că unipolaritatea „a dat Statelor Unite capacitatea şi posibilitatea de a face tot ce consideră de cuviinţă pe scena mondială”.

    El susţine că noua eră a hegemoniei americane a fost introdusă prin războiul din Golf din 1991 – în care SUA au adunat o coaliţie globală pentru a alunga armata irakiană a lui Saddam Hussein din Kuweit. Războiul din Golf a fost urmat de o succesiune de intervenţii militare conduse de SUA în întreaga lume, inclusiv în Bosnia şi Kosovo în sângeroasele războaie iugoslave care au început în anii 1990. Bombardarea de către NATO a Belgradului, capitala Serbiei, în 1999, a făcut multă vreme parte din argumentul Rusiei că NATO nu este o alianţă pur defensivă. Că bombele NATO au lovit şi ambasada Chinei din Belgrad nu a fost uitat la Beijing. După atacurile teroriste din 11 septembrie de la New York şi Washington, NATO a invocat articolul 5 – clauza sa de apărare reciprocă – şi a invadat Afganistanul. Încă o dată, potrivit lui Luchianov, America şi-a demonstrat dorinţa şi capacitatea de a „transforma cu forţa lumea”.

    Dar înfrângerea Americii în Afganistan, simbolizată de retragerea haotică din Kabul în vara anului trecut, le-a dat ruşilor speranţa că ordinea mondială condusă de SUA se năruie. Luchianov susţine că abandonarea Kabulului în mâinile talibanilor a fost „la fel de istorică şi simbolică precum căderea Zidului Berlinului”. Academicieni chinezi influenţi gândesc cam la fel. Yan Xuetong, decanul şcolii de relaţii internaţionale de la Universitatea Tsinghua din Beijing (alma mater a lui Xi), scrie că „China consideră că ascensiunea sa la statutul de mare putere îi dă dreptul la un nou rol în afacerile mondiale – unul care nu poate fi împăcat cu dominaţia incontestabilă a SUA”.

    La fel ca Luchianov, Yan crede că „ordinea mondială condusă de SUA se destramă”. În locul ei va veni o ordine multipolară”. Preşedintele Xi însuşi a exprimat-o şi mai succint cu afirmaţia adesea repetată că „Estul se ridică şi Vestul este în declin”. Pentru Rusia şi China, realizarea unei noi ordini mondiale nu este doar o chestiune de putere brută. Este şi o bătălie de idei. În timp ce tradiţia liberală occidentală promovează ideea drepturilor universale ale omului, gânditorii ruşi şi chinezi argumentează că diferitele tradiţii culturale şi „civilizaţii” ar trebui lăsate să se dezvolte în moduri diferite.

    Vladislav Surcov, cândva un consilier influent al lui Putin, a condamnat „eforturile repetate fără rezultat ale Rusiei de a deveni parte a civilizaţiei occidentale”. În schimb, spune el, Rusia ar trebui să îmbrăţişeze ideea că a „absorbit atât Estul, cât şi Vestul” şi că are o „mentalitate hibridă”. În mod similar, gânditorii proguvernamentali de la Beijing susţin că o fuziune a confucianismului şi comunismului înseamnă că China va fi întotdeauna o ţară care pune accentul pe drepturile colective mai degrabă decât pe cele individuale. Ei susţin că succesul Chinei în combaterea Covid-19 reflectă superioritatea insistenţei chineze pe acţiunea colectivă şi pe drepturile de grup.

    Atât Putin, cât şi Xi cred că vulnerabilitatea lor la „revoluţiile colorate” provine din defectele fundamentale ale ordinii mondiale actuale – combinaţia de instituţii, idei şi structuri de putere care determină modul în care se desfăşoară politica globală.

    Beijingul şi Moscova susţin că ordinea mondială actuală este caracterizată de o încercare americană de a impune altor ţări idei occidentale despre democraţie şi drepturile omului, dacă este necesar chiar şi prin intervenţie militară. Noua ordine mondială pe care o cer Rusia şi China s-ar baza, în schimb, pe sfere de influenţă distincte. SUA ar accepta dominaţia rusă şi chineză asupra vecinătăţilor lor şi şi-ar abandona sprijinul pentru democraţie sau revoluţiile colorate care ar putea ameninţa regimurile lui Putin sau Xi.

    Criza Ucrainei este o luptă pentru viitoarea ordine mondială deoarece se referă tocmai la aceste probleme. Pentru Putin, Ucraina face parte din punctul de vedere cultural şi politic din sfera de influenţă a Rusiei. Nevoile de securitate ale Rusiei ar trebui să-i dea dreptul de a se opune oricărei dorinţe ucrainene de a se alătura NATO, alianţa Occidentului. Moscova cere, de asemenea, să acţioneze ca protector al vorbitorilor de limbă rusă. Pentru SUA, aceste cereri încalcă unele principii de bază ale ordinii mondiale actuale – în special, dreptul unei ţări independente de a-şi defini propria politică externă şi alegeri strategice. Criza din Ucraina se referă şi la „ordinea mondială”, deoarece are implicaţii globale clare. SUA ştiu că dacă Rusia atacă Ucraina şi îşi stabileşte propria „sferă de influenţă”, se va crea un precedent pentru China. În timpul erei Xi, China a construit baze militare în toate zonele contestate din Marea Chinei de Sud. Ameninţările Beijingului de a invada Taiwan – o insulă democrată autonomă pe care China o consideră o provincie rebelă – au devenit, de asemenea, mai evidente şi mai frecvente. Dacă Putin va reuşi să invadeze Ucraina, tentaţia ca Xi să atace Taiwanul va creşte, la fel şi presiunea internă asupra liderului chinez din partea naţionaliştilor surexcitaţi care simt sfârşitul erei americane. Rusia şi China au în mod clar plângeri similare cu privire la ordinea mondială actuală. Există, de asemenea, câteva diferenţe importante între abordările Moscovei şi Beijingului. Rusia este în prezent mai dispusă să-şi asume riscuri militare decât China. Dar obiectivele sale finale pot fi mai limitate. Pentru ruşi, folosirea forţei militare în Siria, Ucraina şi în alte părţi este o modalitate de a respinge afirmaţia fostului preşedinte american Barack Obama că Rusia nu este acum decât o putere regională. Dmitri Trenin de la Centrul Carnegie din Moscova apreciază că „pentru liderii ţării, Rusia nu este nimic dacă nu este o mare putere”. Dar, în timp ce Rusia aspiră să fie una dintre marile puteri ale lumii, China pare să se gândească la înlocuirea SUA ca putere dominantă a lumii. Elizabeth Economy, autoarea unei cărţi noi intitulate The World According to China (Lumea conform Chinei – trad.), susţine că Beijingul urmăreşte o „ordine internaţională radical transformată” în care SUA este în esenţă împinsă afară din Pacific şi devine doar o putere atlantică. Întrucât Indo-Pacificul este acum nucleul economiei globale, asta ar lăsa în esenţă China în poziţia de „numărul unu”. Rush Doshi, un savant din China care lucrează la Casa Albă, aduce un argument similar în cartea sa, «The Long Game» (Jocul lung – trad.). Citând diverse surse chineze, Doshi susţine că China ţinteşte acum în mod clar către hegemonie globală în stil american. Diferenţa de amploare a ambiţiilor Chinei şi Rusiei reflectă diferenţa în potenţialul lor economic. Economia Rusiei este acum aproximativ de dimensiunea Italiei. Moscova pur şi simplu nu are avuţia necesară pentru a susţine un atac la supremaţia globală. Însă China este acum, după unele criterii, cea mai mare economie din lume. Este, de asemenea, cel mai mare producător şi exportator din lume. Populaţia sa de 1,4 miliarde de oameni este de aproximativ zece ori mai mare decât cea a Rusiei. Drept urmare, este realist ca Partidul Comunist şi liderul său să vrea să facă din China cea mai puternică ţară din lume. Dar, în timp ce diferenţele dintre potenţialul economic al Rusiei şi ale Chinei îl fac pe Xi mai ambiţios decât Putin, pe termen scurt îl fac şi mai precaut. Există ceva din disperarea împătimitului de jocuri de noroc în dorinţa lui Putin de a folosi forţa militară pentru a încerca să schimbe echilibrul de putere în Europa. Trenin susţine că, după ce a văzut NATO extinzându-se în mare parte din ceea ce a fost cândva blocul sovietic, Putin vede Ucraina drept „ultimul lui bastion”.

    La Beijing, dimpotrivă, există un sentiment puternic că timpul şi istoria sunt de partea Chinei. Chinezii au, de asemenea, multe instrumente economice pentru a-şi extinde influenţa, care pur şi simplu nu sunt disponibile ruşilor. Un proiect emblematic al anilor Xi este Iniţiativa Belt and Road, un vast program internaţional de infrastructură finanţat de China, care se întinde în Asia Centrală, Africa, Europa şi Americi. Chiar şi în Rusia. Pe măsură ce America a devenit mai protecţionistă, China şi-a folosit şi puterea comercială pentru a-şi extinde influenţa globală. Recent a fost lansat Parteneriatul Economic Regional Cuprinzător, o nouă zonă vastă de liber schimb în Asia-Pacific, care include China şi câţiva aliaţi strategici ai americanilor, cum ar fi Japonia şi Australia, la care SUA nu participă. Permiterea sau interzicerea accesului la piaţa chinezească oferă Beijingului un instrument de influenţă care pur şi simplu nu este disponibil Moscovei. Dar va funcţiona gradualismul? Sau au nevoie Rusia şi China de un fel de moment dramatic pentru a crea noua ordine mondială pe care o caută? Istoria sugerează că noi sisteme de guvernare apar în general după evenimente politice seismice, cum ar fi un război major. O mare parte din arhitectura de securitate şi instituţională a ordinii mondiale actuale a apărut pe măsură ce cel de-al Doilea Război Mondial se apropia de final sau în urma acestuia, când au fost înfiinţate ONU, Banca Mondială şi FMI iar pentru sediile lor au fost alese  SUA. Acordul General pentru Tarife şi Comerţ (Gatt) a intrat în vigoare în 1948. NATO a fost creeată în 1949. Tratatul de Securitate SUA-Japonia a fost semnat în 1951. Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi Oţelului, precursoarea UE, a fost, de asemenea, fondată în 1951. După încheierea războiului rece, structurile rivale susţinute de sovietici precum Pactul de la Varşovia s-au prăbuşit, iar NATO şi UE s-au extins până la graniţele Rusiei. China a aderat la Organizaţia Mondială a Comerţului, succesorul Gatt, în 2001. Întrebarea acum este dacă ambiţiile Rusiei şi ale Chinei pentru o „nouă ordine mondială” vor avea nevoie şi de un război pentru a se realiza. Un conflict direct cu SUA este pur şi simplu prea periculos în era nucleară şi nu se va întâmpla decât dacă toate părţile calculează greşit (ceea ce este întotdeauna posibil).

  • Kremlinul estimează că cetăţenii ruşi au investiţii de peste 210 miliarde de dolari în piaţa crypto

    Cetăţenii ruşi au investiţii de circa 214 miliarde de dolari în piaţa crypto, conform unor estimări ale guvernului rus, citate de CoinTelegraph.

    Publicaţia americană Bloomberg notează că ruşii sunt responsabili pentru 12% din deţinerile totale de crypto la nivel global.

    Estimările guvernului rus au fost realizate prin analizarea adreselor IP ale celor mai mari utilizatori ruşi înscrişi pe platforme de exchange pentru criptomonede, şi prin corelarea acestor informaţii cu alte seturi de date.

    Kremlinul analizează deţinerile ruşilor în această piaţă în contextul în care Rusia se pregăteşte de reglementarea pieţei crypto. Estimările actuale ar putea fi totuşi unele conservatoare, în contextul în care mulţi utilizatori apelează la instrumente care le păstrează anonimitatea atunci când tranzacţionează, în lipsa unui cadru coerent de reglementare.

    În acelaşi timp, un nivel de 214 miliarde de dolari prezintă un salt major faţă de ultima estimare discutată de politicienii ruşi. Potrivit agenţiei de presă Tass, controlată de statul rus, în decembrie 2021 politicienii estimau că deţinerile erau la mai puţin de o treime faţă de nivelul estimat în prezent.

    Rusia este a trea putere dn lume în ceea ce priveşte activitatea de minare de Bitcoin, iar Vladimir Putin vrea să mizeze pe energie ieftină pentru ca ţara să-şi păstreze avantajul competitiv.

  • Cine este omul de afaceri care are un port industrial numai al lui, controlează media, construieşte biserici şi îşi permite să râdă de sancţiunile impuse de Occident Rusiei

    Este om de afaceri, are un port industrial numai al lui în Grecia, controlează media, deţine un club de fotbal, construieşte biserici, plăteşte agitatori în alte ţări şi, mai presus de toate, îşi permite să sfideze ani la rând sancţiunile impuse de Occident Rusiei după anexarea Crimeei. Le ia chiar în râs.

    Este vorba despre un miliardar grec, Ivan Savvidis, cu afaceri prospere în Uniunea Europeană, dar care şi-a construit bazele averii ca politician de rang înalt în serviciul preşedintelui Rusiei Vladimir Putin. De cazul său s-a ocupat EUobserver, care se întreabă dacă nu cumva sancţiunile europene nu sunt decât gloanţe desenate pe hârtie în astfel de cazuri. Sancţiunile au fost impuse în 2014, ca răspuns la invadarea Ucrainei de către Rusia.

    Cetăţenilor UE le este interzis să facă afaceri în Crimeea, peninsulă ucraineană ocupată de armata rusă. De asemenea, sancţiunile îi urmăresc pe aceia care au vătămat integritatea teritorială a Ucrainei. Câteva companii mari europene, cum ar fi gigantul german Siemens, au ajuns, accidental, au spus ele, să încalce restricţiile, trezindu-se apoi în mijlocul unor scandaluri uriaşe şi fiind nevoite să ofere explicaţii. Însă clanul Savvidis se remarcă în mod deosebit în acest context. Familia Savvidis este implicată în aprovizionarea cu alimente a magazinelor din Crimeea, potrivit unei anchete a EUobserver.

    Savvidis au avut, de asemenea, afaceri în regiunea Donbas, din estul Ucrainei, ocupată de forţe separatiste pro-ruse. Şi a finanţat în mod deschis acţiuni de propagandă prorusă pe perioada ocupaţiei. Ivan Savvidis, personajul principal, are 62 de ani şi s-a născut în Georgia în vremea URSS. Şi-a construit averea în industria tutunului şi a fost deputat pentru Partidul Rusia Unită al preşedintelui Vladimir Putin. Dar este de origine greacă, a căpătat dublă cetăţenie, greacă şi rusă, şi s-a mutat la Salonic, în Grecia, unde şi locuieşte. Savvidis este cunoscut autorităţilor elene nu în ultimul rând pentru că a luat odată cu asalt terenul de fotbal înarmat cu un pistol în timpul unui meci al PAOK, un club de fotbal din Salonic pe care îl deţine.

    Violenţa suporterilor PAOK aproape că a exclus cândva fotbalul elen din competiţiile internaţionale. Savvidis este cunoscut şi pentru că a organizat şi finanţat proteste menite să împiedice aderarea Macedoniei de Nord la UE şi NATO, potrivit The New York Times şi altor publicaţii. Şi pentru că deţine Autoritatea Portuară din Salonic, un activ strategic al statului elen, până în urmă cu nici două luni împreună cu o firmă obscură germană numită Deutsche Invest Equity Partners, iar acum prin diferite pârghii de afaceri. 

    Imperiul său de afaceri, cu sediul în Rusia, are ramuri în 21 de state membre ale UE, inclusiv Cipru, Olanda, Polonia, Germania şi Grecia.

    „Savvidis este o figură controversată”, a spus un diplomat grec. „A investit foarte mult în nordul Greciei. Deţine un club de fotbal foarte popular. Există, de asemenea, un mister despre afacerile lui în Rusia.“ Sancţiunile UE în problema Crimeei „se aplică persoanelor din UE” şi interzic „participarea la acţionariat sau controlul oricărei entităţi” în zona ocupată de Rusia. Însă o serie de documente îl leagă pe Savvidis de grupul de companii Assorti din Rusia, care deţine peste 25 de supermarketuri în Crimeea, ceea ce reprezintă un pilon al infrastructurii de ocupaţie rusă. Soţia lui Savvidis, Kiriaki, deţine 50% dintr-o firmă cu sediul în Rusia, Troya, al cărei director rus deţine pachete de acţiuni în cinci firme din grupul Assorti, potrivit informaţiilor corporative văzute de EUobserver. Savvidis fiul, Georgis, este acţionar la firma rusească RKO, al cărei coproprietar rus are participaţii la şase firme Assorti. Iar Savvidis vărul, Daniel, deţine în coproprietate două firme, Assorti Express şi Region Logistik, al căror coproprietar rus controlează trei entităţi Assorti. În plus, coproprietarii ruşi – Boris Şapovalov, Serghei Iurciac şi Victor Liaşco – sunt asociaţi lui Savvidis. Iurciac, de exemplu, a fost asistentul lui Savvidis când acesta era parlamentar rus.

    Dar dacă urma de documente a avut ca scop ascunderea activităţilor din Crimeea, Savvidis nu a făcut niciodată secret sprijinul său mai larg pentru proiectul de ocupaţie al lui Putin. A primit chiar mulţumiri pentru „sprijinul financiar şi moral” acordat pentru anexarea Crimeei la evenimente oficiale la care a participat preşedintele rus. Organizaţia sa de caritate din Rostov-pe-Don, în Rusia, Ivan Savvidis, a finanţat în mod deschis acţiuni de propagandă în Crimeea. Festivalurile sale „Lumina Crimeei”, din în 2016, 2018 şi 2019, de exemplu, au avut ca invitaţi pe teritoriul ocupat copii ruşi pentru a sărbători anexarea. Savvidis şi-a folosit în mod public legăturile sale cu persoane aflate pe lista neagră a UE, cum ar fi premierul-marionetă rus din Crimeea Serghei Aksionov, pentru a-şi lubrifia afacerile din construcţii. „Noi l-am contactat pe Aksyonov, iar acesta a accelerat imediat personal procesul de documentare pentru că a înţeles că proiectul nostru de locuinţe este important din punctul de vedere social. Construim case pentru angajaţii statului, şcoli şi grădiniţe”, a declarat Savvidis pentru ziarul rus Kultura în 2017, de exemplu.

    Sunt mai multe seturi de sancţiuni UE, iar acestea ar trebui să impună îngheţarea activelor şi interzicerea vizelor persoanelor „responsabile de subminarea sau ameninţarea integrităţii teritoriale, suveranităţii şi independenţei Ucrainei”. Savvidis obişnuia să vândă ţigări în Donbasul ocupat de Rusia, potrivit unor informaţii din Ucraina. Ministerul de externe ucrainean l-a pus pe lista neagră pentru operaţiunile sale cu tutun din Donbas din 2016 şi 2018. Faptul că putea transporta ţigări peste graniţa puternic militarizată de Donbas a Rusiei însemna că avea legături strânse cu serviciile ruse de informaţii, a explicat un expert german în securitate. Fundaţia de caritate Ivan Savvidis a invitat personaje din Donbas în vacanţă în Grecia, potrivit Fondului Stambulzhi al grecilor din Doneţk, o organizaţie din Donbas. Iar serviciile secrete ucrainene l-au considerat pe Savvidis un „activ” rusesc „de mare valoare” care poate fi „pus în funcţiune în orice moment”, potrivit unor surse ucrainene. UE a pus pe lista neagră zeci de ruşi şi ucraineni pro-ruşi şi 48 de entităţi despre care se spune că furnizează resursele necesare ocupaţiei ruse din Ucraina. Îngheţarea activelor şi interzicerea vizelor ţinteşte doi oligarhi ruşi de top – Konstantin Malofeev şi Arkady Rotenberg. Dar ar fi ceva improbabil ca UE să pună pe lista neagră unul dintre propriii cetăţeni, cum este Savvidis, pentru că este implicat într-un conflict străin. Ar însemna ca Grecia şi toate celelalte ţări ale UE să-i îngheţe activele, a explicat un oficial al Uniunii.

    Cetăţenilor UE le este interzis să facă afaceri în Crimeea, peninsulă ucraineană ocupată de armata rusă. De asemenea, sancţiunile îi urmăresc pe aceia care au vătămat integritatea teritorială a Ucrainei. Câteva companii mari europene, cum ar fi gigantul german Siemens, au ajuns, accidental, au spus ele, să încalce restricţiile, trezindu-se apoi în mijlocul unor scandaluri uriaşe şi fiind nevoite să ofere explicaţii.

    Sau ca sancţionatul să rămână blocat în Grecia, să nu poată merge în niciun alt stat din UE. Think tankuri profund pro-occidentale precum Atlantic Council sunt convinse că Savvidis serveşte doar intereselor Kremlinului. Propaganda ucraineană cere pedepsirea acestuia. Deşi improbabilă, sancţionarea grecului nu ar fi ceva cu totul nou. Aşa îi tratează ţările şi instituţiile UE pe cetăţenii europeni care figurează în registrul de combatere a terorismului, a explicat oficialul UE. Şi, spre deosebire de marea majoritate a ruşilor de pe lista neagră a Uniunii, care nu-şi păstrează bani în Europa, Savvidis este larg expus dacă Bruxellesul va deschide cu adevărat focul. Imperiul său de afaceri, cu sediul în Rusia, are ramuri în 21 de state membre ale UE, inclusiv Cipru, Olanda, Polonia, Germania şi Grecia. Cazul Greciei, şi al ruso-grecului, ridică întrebarea: este regimul de sancţiuni al UE la fel de puternic în realitate pe cât pare pe hârtie? Iar răspunsul este că implementarea se face fără dinţi. Conform legislaţiei europene, este responsabilitatea principală a statelor membre să impună sancţiuni. Dar Grecia nu a discutat niciodată atât de mult cu colegele ei din Consiliul UE despre „controversatul” şi „misteriosul” baron al afacerilor, spun trei diplomaţi UE. Autorităţile elene au emis declaraţii generale cu privire la sancţiunile UE când au fost întrebate de EUobserver ce ştiau despre Savvidis.

    „Grecia este ferm angajată în ordinea internaţională bazată pe reguli”, a răspuns ministerul grec de externe.  „Restricţiile/interdicţiile de import/export” ale UE privind Crimeea au fost „pe deplin aplicabile în Grecia”, a precizat autoritatea vamală elenă. Savvidis şi-a permis să ia cu asalt terenul de fotbal înarmat cu un pistol doar pentru că nu era de acord cu o decizie a arbitrului. Suporterii PAOK, clubul de fotbal pe care omul de afaceri în deţine în Grecia au reputaţia de a fi cel puţin pătimaşi la extrem. S-au  remarcat adesea prin violenţă. Autorităţile macedonene l-au acuzat în 2018 pe  Savvidis că a finanţat frământările sociale a căror scânteie a fost schimbarea numelui ţării, o fostă republică a Iugoslaviei. Noul nume, acceptat prin referendum, permite stingerea conflictelor cu vecinii şi permite astfel intrarea Macedoniei de Nord în NATO. Documente ale ministerului de interne macedonean, publicate de o organizaţie de jurnalism de investigaţie (OCCRP), arată că turbulenţii care s-au opus redenumirii – politicieni, organizaţii naţionaliste radicale şi suporteri radicali ai clubului de fotbal Vardar – au primit cel puţin 300.000 de euro de la firme de-ale lui Ivan Savvidis. „Revoltaţii” au cerut demisia premierului prooccidental de atunci Zoran Zaev. Clubul de fotbal Vardar era deţinut de un milionar rus.  În Grecia, Savvidis şi imperiul său monopolizează afacerile din Salonic. Una din companiile sale este parteneră cu Coca-Cola HBC, o emblemă a businessului elen în regiune. În Rusia, Savvidis finanţează construirea de biserici şi organizarea de pelerinaje religioase şi a construit o academie de fotbal.

  • Cine este omul de afaceri care are un port industrial numai al lui, controlează media, construieşte biserici şi îşi permite să râdă de sancţiunile impuse de Occident Rusiei

    Este om de afaceri, are un port industrial numai al lui în Grecia, controlează media, deţine un club de fotbal, construieşte biserici, plăteşte agitatori în alte ţări şi, mai presus de toate, îşi permite să sfideze ani la rând sancţiunile impuse de Occident Rusiei după anexarea Crimeei. Le ia chiar în râs.

    Este vorba despre un miliardar grec, Ivan Savvidis, cu afaceri prospere în Uniunea Europeană, dar care şi-a construit bazele averii ca politician de rang înalt în serviciul preşedintelui Rusiei Vladimir Putin. De cazul său s-a ocupat EUobserver, care se întreabă dacă nu cumva sancţiunile europene nu sunt decât gloanţe desenate pe hârtie în astfel de cazuri. Sancţiunile au fost impuse în 2014, ca răspuns la invadarea Ucrainei de către Rusia.

    Cetăţenilor UE le este interzis să facă afaceri în Crimeea, peninsulă ucraineană ocupată de armata rusă. De asemenea, sancţiunile îi urmăresc pe aceia care au vătămat integritatea teritorială a Ucrainei. Câteva companii mari europene, cum ar fi gigantul german Siemens, au ajuns, accidental, au spus ele, să încalce restricţiile, trezindu-se apoi în mijlocul unor scandaluri uriaşe şi fiind nevoite să ofere explicaţii. Însă clanul Savvidis se remarcă în mod deosebit în acest context. Familia Savvidis este implicată în aprovizionarea cu alimente a magazinelor din Crimeea, potrivit unei anchete a EUobserver.

    Savvidis au avut, de asemenea, afaceri în regiunea Donbas, din estul Ucrainei, ocupată de forţe separatiste pro-ruse. Şi a finanţat în mod deschis acţiuni de propagandă prorusă pe perioada ocupaţiei. Ivan Savvidis, personajul principal, are 62 de ani şi s-a născut în Georgia în vremea URSS. Şi-a construit averea în industria tutunului şi a fost deputat pentru Partidul Rusia Unită al preşedintelui Vladimir Putin. Dar este de origine greacă, a căpătat dublă cetăţenie, greacă şi rusă, şi s-a mutat la Salonic, în Grecia, unde şi locuieşte. Savvidis este cunoscut autorităţilor elene nu în ultimul rând pentru că a luat odată cu asalt terenul de fotbal înarmat cu un pistol în timpul unui meci al PAOK, un club de fotbal din Salonic pe care îl deţine.

    Violenţa suporterilor PAOK aproape că a exclus cândva fotbalul elen din competiţiile internaţionale. Savvidis este cunoscut şi pentru că a organizat şi finanţat proteste menite să împiedice aderarea Macedoniei de Nord la UE şi NATO, potrivit The New York Times şi altor publicaţii. Şi pentru că deţine Autoritatea Portuară din Salonic, un activ strategic al statului elen, până în urmă cu nici două luni împreună cu o firmă obscură germană numită Deutsche Invest Equity Partners, iar acum prin diferite pârghii de afaceri. 

    Imperiul său de afaceri, cu sediul în Rusia, are ramuri în 21 de state membre ale UE, inclusiv Cipru, Olanda, Polonia, Germania şi Grecia.

    „Savvidis este o figură controversată”, a spus un diplomat grec. „A investit foarte mult în nordul Greciei. Deţine un club de fotbal foarte popular. Există, de asemenea, un mister despre afacerile lui în Rusia.“ Sancţiunile UE în problema Crimeei „se aplică persoanelor din UE” şi interzic „participarea la acţionariat sau controlul oricărei entităţi” în zona ocupată de Rusia. Însă o serie de documente îl leagă pe Savvidis de grupul de companii Assorti din Rusia, care deţine peste 25 de supermarketuri în Crimeea, ceea ce reprezintă un pilon al infrastructurii de ocupaţie rusă. Soţia lui Savvidis, Kiriaki, deţine 50% dintr-o firmă cu sediul în Rusia, Troya, al cărei director rus deţine pachete de acţiuni în cinci firme din grupul Assorti, potrivit informaţiilor corporative văzute de EUobserver. Savvidis fiul, Georgis, este acţionar la firma rusească RKO, al cărei coproprietar rus are participaţii la şase firme Assorti. Iar Savvidis vărul, Daniel, deţine în coproprietate două firme, Assorti Express şi Region Logistik, al căror coproprietar rus controlează trei entităţi Assorti. În plus, coproprietarii ruşi – Boris Şapovalov, Serghei Iurciac şi Victor Liaşco – sunt asociaţi lui Savvidis. Iurciac, de exemplu, a fost asistentul lui Savvidis când acesta era parlamentar rus.

    Dar dacă urma de documente a avut ca scop ascunderea activităţilor din Crimeea, Savvidis nu a făcut niciodată secret sprijinul său mai larg pentru proiectul de ocupaţie al lui Putin. A primit chiar mulţumiri pentru „sprijinul financiar şi moral” acordat pentru anexarea Crimeei la evenimente oficiale la care a participat preşedintele rus. Organizaţia sa de caritate din Rostov-pe-Don, în Rusia, Ivan Savvidis, a finanţat în mod deschis acţiuni de propagandă în Crimeea. Festivalurile sale „Lumina Crimeei”, din în 2016, 2018 şi 2019, de exemplu, au avut ca invitaţi pe teritoriul ocupat copii ruşi pentru a sărbători anexarea. Savvidis şi-a folosit în mod public legăturile sale cu persoane aflate pe lista neagră a UE, cum ar fi premierul-marionetă rus din Crimeea Serghei Aksionov, pentru a-şi lubrifia afacerile din construcţii. „Noi l-am contactat pe Aksyonov, iar acesta a accelerat imediat personal procesul de documentare pentru că a înţeles că proiectul nostru de locuinţe este important din punctul de vedere social. Construim case pentru angajaţii statului, şcoli şi grădiniţe”, a declarat Savvidis pentru ziarul rus Kultura în 2017, de exemplu.

    Sunt mai multe seturi de sancţiuni UE, iar acestea ar trebui să impună îngheţarea activelor şi interzicerea vizelor persoanelor „responsabile de subminarea sau ameninţarea integrităţii teritoriale, suveranităţii şi independenţei Ucrainei”. Savvidis obişnuia să vândă ţigări în Donbasul ocupat de Rusia, potrivit unor informaţii din Ucraina. Ministerul de externe ucrainean l-a pus pe lista neagră pentru operaţiunile sale cu tutun din Donbas din 2016 şi 2018. Faptul că putea transporta ţigări peste graniţa puternic militarizată de Donbas a Rusiei însemna că avea legături strânse cu serviciile ruse de informaţii, a explicat un expert german în securitate. Fundaţia de caritate Ivan Savvidis a invitat personaje din Donbas în vacanţă în Grecia, potrivit Fondului Stambulzhi al grecilor din Doneţk, o organizaţie din Donbas. Iar serviciile secrete ucrainene l-au considerat pe Savvidis un „activ” rusesc „de mare valoare” care poate fi „pus în funcţiune în orice moment”, potrivit unor surse ucrainene. UE a pus pe lista neagră zeci de ruşi şi ucraineni pro-ruşi şi 48 de entităţi despre care se spune că furnizează resursele necesare ocupaţiei ruse din Ucraina. Îngheţarea activelor şi interzicerea vizelor ţinteşte doi oligarhi ruşi de top – Konstantin Malofeev şi Arkady Rotenberg. Dar ar fi ceva improbabil ca UE să pună pe lista neagră unul dintre propriii cetăţeni, cum este Savvidis, pentru că este implicat într-un conflict străin. Ar însemna ca Grecia şi toate celelalte ţări ale UE să-i îngheţe activele, a explicat un oficial al Uniunii.

    Cetăţenilor UE le este interzis să facă afaceri în Crimeea, peninsulă ucraineană ocupată de armata rusă. De asemenea, sancţiunile îi urmăresc pe aceia care au vătămat integritatea teritorială a Ucrainei. Câteva companii mari europene, cum ar fi gigantul german Siemens, au ajuns, accidental, au spus ele, să încalce restricţiile, trezindu-se apoi în mijlocul unor scandaluri uriaşe şi fiind nevoite să ofere explicaţii.

    Sau ca sancţionatul să rămână blocat în Grecia, să nu poată merge în niciun alt stat din UE. Think tankuri profund pro-occidentale precum Atlantic Council sunt convinse că Savvidis serveşte doar intereselor Kremlinului. Propaganda ucraineană cere pedepsirea acestuia. Deşi improbabilă, sancţionarea grecului nu ar fi ceva cu totul nou. Aşa îi tratează ţările şi instituţiile UE pe cetăţenii europeni care figurează în registrul de combatere a terorismului, a explicat oficialul UE. Şi, spre deosebire de marea majoritate a ruşilor de pe lista neagră a Uniunii, care nu-şi păstrează bani în Europa, Savvidis este larg expus dacă Bruxellesul va deschide cu adevărat focul. Imperiul său de afaceri, cu sediul în Rusia, are ramuri în 21 de state membre ale UE, inclusiv Cipru, Olanda, Polonia, Germania şi Grecia. Cazul Greciei, şi al ruso-grecului, ridică întrebarea: este regimul de sancţiuni al UE la fel de puternic în realitate pe cât pare pe hârtie? Iar răspunsul este că implementarea se face fără dinţi. Conform legislaţiei europene, este responsabilitatea principală a statelor membre să impună sancţiuni. Dar Grecia nu a discutat niciodată atât de mult cu colegele ei din Consiliul UE despre „controversatul” şi „misteriosul” baron al afacerilor, spun trei diplomaţi UE. Autorităţile elene au emis declaraţii generale cu privire la sancţiunile UE când au fost întrebate de EUobserver ce ştiau despre Savvidis.

    „Grecia este ferm angajată în ordinea internaţională bazată pe reguli”, a răspuns ministerul grec de externe.  „Restricţiile/interdicţiile de import/export” ale UE privind Crimeea au fost „pe deplin aplicabile în Grecia”, a precizat autoritatea vamală elenă. Savvidis şi-a permis să ia cu asalt terenul de fotbal înarmat cu un pistol doar pentru că nu era de acord cu o decizie a arbitrului. Suporterii PAOK, clubul de fotbal pe care omul de afaceri în deţine în Grecia au reputaţia de a fi cel puţin pătimaşi la extrem. S-au  remarcat adesea prin violenţă. Autorităţile macedonene l-au acuzat în 2018 pe  Savvidis că a finanţat frământările sociale a căror scânteie a fost schimbarea numelui ţării, o fostă republică a Iugoslaviei. Noul nume, acceptat prin referendum, permite stingerea conflictelor cu vecinii şi permite astfel intrarea Macedoniei de Nord în NATO. Documente ale ministerului de interne macedonean, publicate de o organizaţie de jurnalism de investigaţie (OCCRP), arată că turbulenţii care s-au opus redenumirii – politicieni, organizaţii naţionaliste radicale şi suporteri radicali ai clubului de fotbal Vardar – au primit cel puţin 300.000 de euro de la firme de-ale lui Ivan Savvidis. „Revoltaţii” au cerut demisia premierului prooccidental de atunci Zoran Zaev. Clubul de fotbal Vardar era deţinut de un milionar rus.  În Grecia, Savvidis şi imperiul său monopolizează afacerile din Salonic. Una din companiile sale este parteneră cu Coca-Cola HBC, o emblemă a businessului elen în regiune. În Rusia, Savvidis finanţează construirea de biserici şi organizarea de pelerinaje religioase şi a construit o academie de fotbal.

  • Occidentul avertizează Rusia: Statele Unite au planificat o listă de sancţiuni împotriva apropiaţilor lui Vladimir Putin în cazul unei invazii asupra Ucrainei

    Statele Unite au elaborat sancţiuni care vizează cercul intim al lui Vladimir Putin şi legăturile sale cu Occidentul, pe măsură ce Washingtonul lărgeşte lista de sancţuni financiare pe care este gata să le impună dacă Rusia invadează Ucraina, scrie Financial Times.

    Înalţi oficiali ai administraţiei au declarat pentru Financial Times că o listă de sancţiuni ce vizează persoane apropiate de Vladimir Putin a fost elaborată în coordonare cu aliaţii SUA, ca parte a efortului de a pedepsi preşedintele rus în cazul unui atac.

    „Persoanele pe care le-am identificat fac parte din cercurile intime ale Kremlinului şi joacă un rol împortant în luarea deciziilor guvernamentale”, au declarat oficialii americani.

    Persoanele administraţiei nu i-au numit pe oligarhii ruşi în cauză, dar au spusă că mulţi sunt „ţinte deosebit de vulnerabile din cauza legăturilor lor financiare aprofundate cu Occidentul”.

    „Sancţiunile îi vor separa de sistemul financiar inernaţional şi vor asigura faptul că ei şi apropiaţii lor nu se vor mai putea bucura de avantajele puse la dispoziţie de vest”, au declarat oficialii înalţi ai administraţiei Biden.

    Măsurile de a viza oligarhii ruşi ar urma să dubleze sancţiunile mai ample împotriva sectoarelor economiei Rusiei, inclusiv în plan bancar şi energetic.

    Planurile SUA au venit, de asemenea, pe măsură ce Marea Britanie a pus în vizor oligarhii ruşi pentru sancţiuni în cazul unei invazii a Ucrainei.

    „Orice companie de interes pentru Kremlin şi pentru regimul din Rusia ar putea fi vizată. Oligarhii lui Putin nu au unde să se ascundă”, a declarat Liz Truss, secretarul de externe al Marii Britanii.

    La Washington, înalţi oficiali ai administraţiei Biden au declarat că ţintele au fost alese dintre liderii ruşi, din toate sectoarele economiei şi administraţiei ruse.

    Efortul paralel al Regatului Unit concentrat asupra oligarhilor va fi deosebit de important pentru SUA, având în vedere că mulţi membri ai elitei ruse au bunuri şi alte legături financiare în Marea Britanie.

    „SUA, Regatul Unit şi restul aliaţilor sunt pregătiţi să impună costuri masive dacă Rusia va invada Ucraina, iar Rusia este conştientă de asta. Salutăm parteneriatul puternic al Regatului Unit privind elaborarea şi potenţiala aplicare a sancţiunilor în urma unui comportament agresiv din partea Federaţiei Ruse”, a declarat pentru FT un purtător de cuvânt al Consiliului Naţional de Securitate al Casei Albe.

    Statele Unite sunt în discuţii cu privire la o listă separată de sancţiuni care îl vor viza în mod direct pe Vladimir Putin.

     

  • Ion Cristoiu: O diversiune iresponsabilă a regimului Iohannis: Vin ruşii!

    Am mai scris în cîteva rînduri despre manifestarea unuia dintre cele mai grave fenomene postdecembriste:

    Micşorarea drastică a forţei întruchipate de Opoziţie şi de Presă.

    Prin formarea Coaliţiei PSD-PNL-UDMR-Minorităţi, condusă de Klaus Iohannis şi sprijinită de Sistemul instituţiilor de forţă, România se confruntă cu cea mai puternică Putere (să-mi fie iertată formularea) din istoria postdecembristă. Această nemaipomenită putere a Puterii, amintind-o pe cea din ţările cu partide unice, izvorăşte şi din slăbiciunea forţelor care ar trebui să se opună Puterii, care ar trebui s-o critice, să n-o lase să facă prostii.

    Opoziţia e întruchipată de USR şi AUR, două formaţiuni care se exclud reciproc. AUR e ţinta unei campanii de agitaţie şi propagandă născută din subteranele de la Cotroceni pentru a-l prezenta ca un partid nefrecventabil. USR nu şi-a revenit după şocul căderii de la Guvernare. Partidul lui Dacian Cioloş a rămas închis cu zăvorul pe dinăuntru în bula de pe Internet.

    Presa independentă, presa care trage de mînecă, se rezumă la cîteva site-uri şi acelea abil manipulate astfel încă să evite atacurile eficiente.

    Presa Puterii e însă zdrobitoare.

    TVR şi RRA acţionează în Coaliţie pentru susţinerea regimului Iohannis, urmînd poziţia adoptată de cele două partide care au luat în primire instituţiile publice de presă:

    PNL (TVR) şi PSD (RRA).

    Trusturile de presă mogulizate – Digi 24 şi Antena 3 – pînă mai ieri despărţite prin adversităţile dintre PNL şi PSD şi-au dat mîna după 25 noiembrie 2021 şi, de atunci, alcătuiesc un cartel pus în slujba lui Klaus Iohannis.

    Pentru că, indiscutabil, atît în plan politic, cît şi în plan mediatic, coaliţiile PNL-PSD şi respectiv Digi 24 – Antena 3 sînt supuse lui Klaus Iohannis.

    Inutil să trec aici în revistă semnele evidente, stridente chiar, ale Coaliţiei mediatice supuse lui Klaus Iohannis. E suficient să amintesc violenta campanie dusă de cartelul proprezidenţial împotriva celor care nu se vaccinează, eludarea stînjenitoare a chestiunii întruchipate de Plagiatul lui Nicolae Ciucă şi, mai ales, cîntarea permanentă a politicii externe duse de Klaus Iohannis.

    E un adevăr de tăria unei axiome că faimoasa criză ucraineană ţine de jocurile geopolitice ale Rusiei şi Americii. Într-o revenire spectaculoasă la atmosfera Războiului Rece de odinioară, cele două puteri folosesc Ucraina (cum s-a întîmplat de atîtea ori în istorie cu ţările marionetă) pentru a-şi satisface orgoliile de mari puteri şi, mai ales, pentru a-şi fura reciproc din sferele de influenţă de pînă acum.

    Ca şi pe vremea Războiului Rece, e vorba de un joc de şah, desfăşurat în diferite zone de pe glob ( acum se petrece în Est), în care nu se dă şah, dar cu grija de a nu da şah mat.

    În cadrul acestui joc de şah planetar, fiecare dintre cei doi adversari îşi arată muşchii în faţa întregii planete.

    Rusia se întrece în manevre militare la graniţele Ucrainei cerînd în scris de la SUA garanţia că ţara lui Zelensky nu va fi admisă în NATO, deşi ştie că asta e o imposibilitate pentru America. Pe şest, America e gata în orice moment să semneze un angajament că NATO nu se va extinde, dar în public, în faţa pămîntenilor, n-o poate face.

    America trimite trupe în ţările aflate în apropierea Ucrainei. Tot pentru a-şi arăta muşchii.

    E un adevăr cu valoare de axiomă că în nici o clipă la Moscova nu s-a pus problema unei invadări a unei ţări membre NATO, inclusiv a României. Nu e sigur nici dacă va invada Ucraina (ar fi prea costisitor, nu din punctul de vedere al sancţiunilor, ci din cel al administrării unui teritoriu cucerit), d-apoi România. Rusia ştie că un atac îndreptat împotriva unei ţări membri NATO înseamnă activarea articolului 5. Şi cum să atace Rusia România, membră NATO, cînd o clipă nu s-a pus problema unei invadări a Republicii Moldova, ţară fostă sovietică şi ţară care nu e membră NATO. Şi apoi, după invazie, ce să facă pînă la urmă cu România? Ar trebui să ne achite facturile la energie, să ne dea gaz pe gratis şi să-i asigure lui Klaus Iohannis motorina pentru Mercedesul în care-şi transportă Înaltul Fund.

    Şi cu toate acestea, maşinăria mediatică a regimului Iohannis întreţine de ceva timp o atmosferă naţională isterică:

    Vin Ruşii!

    După strigătul Vin Ruşii! urmează precizarea:

    Da, dar NATO e pregătită să ne apere. Drept pentru care în România vor veni trupe americane şi, mai nou, trupe franceze.

    Acesta e narativul dezvoltat de dimineaţă pînă seara de Cartelul propagandistic al Puterii: TVR, RRA, Digi 24, Antena 3.

    RRA, de exemplu, l-a invitat la Apel matinal din dimineaţa lui 25 ianuarie 2022 pe Radu Tudor de la Antena 3 pentru a delira despre cum vin Ruşii şi cum ne va salva de invazie Secretarul adjunct NATO, Mircea Geoană. Seara, Antena 3 a isterizat o ţară întreagă cu un fake news despre chemarea românilor sub arme

    În toate ţările Uniunii Europene propaganda Puterii în chestiunea Crizei numite Ucraina e nuanţată sau chiar contrazisă în plan politic de Opoziţie şi, în plan mediatic, de presa independentă.

    Cum aşa ceva e greu de observat în România dominată de ceea ce era pentru Carol al II-lea Partidul Naţiunii, atmosfera din spaţiul public e cea de pericol iminent de invazie rusească.

    Evident, se pune întrebarea:

    Ce interes are Klaus Iohannis să impună o astfel de atmosferă?

    O întrebare cu atît mai importantă cu cît e limpede oricui că în actuala Criză dintre SUA şi Rusia, România şi-a asumat rolul de maidanez provocator la adresa Rusiei.

    Nimeni nu spune că România trebuia să iasă din frontul unit al Occidentului în faţa Rusiei.

    Dar, în timp ce alte ţări din UE şi din NATO (Germania, Franţa, Ungaria, Croaţia) depun eforturi stăruitoare pentru descaladare, pentru menţinerea păcii, România lui Klaus Iohannis depune eforturi pentru a fi război.

    Tradiţia de aur a politicii externe româneşti a fost de a lupta pentru pace, pentru rezolvarea conflictelor pe calea dialogului.

    Acestei tradiţii cu care ne mîndrim i-a pus capăt Klaus Iohannis.

    Prin iniţitivele sale tembele, precum cea de a cere miniştrilor Afacerilor Externe din UE să ţină o şedinţă la Kiev, pentru a face sîc Moscovei, România contribuie la creşterea tensiunii, la escaladare.

    Răspunsul la întrebarea cu interesul trimite la o veche şmecherie a tuturor celor care se confruntă cu probleme interne grave.

    Nimic nu acoperă problemele interne grave decît crearea artificială a atmosferei de pericol.

    De la acţiunea duşmanului de clasă pînă la invazia ruşilor nu e decît un pas.

    Un pas pe care l-a făcut Klaus Iohannis.

    Sloganul Vin Ruşii! impus atît partidelor care alcătuiesc la ora actuală un fel de Partid al Naţiunii, cît şi Cartelului de presă al Puterii, e piesa principală în efortul lui Klaus Iohannis de a abate atenţia de la eşecul catastrofal al ultimei sale iniţiative:

    Formarea Coaliţiei PNL-PSD.

    E limpede că această Coaliţie nu funcţionează. S-au împlinit două luni de cînd ea se află la guvernare şi pînă acum, în afara ridicolelor păruieli electorale dintre PNL şi PSD, această Coaliţie n-a produs nimic.

    Formarea acestei Coaliţii a pus la îndoială echilibrul Putere-Opoziţie, vital pentru orice democraţie.

    Ni s-a spus că merită asta cîtă vreme România are nevoie de o Putere capabilă să facă reformele cerute de interesul naţional.

    Dacă actuala Coaliţie ar fi făcut ceva pînă acum sau, măcar dacă ar da semne că ar fi pregătită să facă, tulburarea echilibrului ar fi fost justificată.

    Numai că actuala Coaliţie nu numai că n-a făcut nici o reformă, dar mai mult a provocat o scădere a nivelului de trai al românilor.

    În nici una dintre marile probleme cu care se confruntă azi românii nu există o minimă unitate în cadrul Coaliţiei:

    Nici în chestiunea facturilor la Energie, nici în chestiunea Certificatului verde, nici în chestiunea dezastrului din Poliţie, nici în chestiunea colectării pentru Buget.

    Nu cred că Klaus Iohannis e atît de dus cu pluta încît să nu-şi dea seama că ultima sa iniţiativă e un eşec de proporţii şi că singura soluţie ar fi alegerile anticipate, singurul moment menit a pune capăt ambiguităţii de pe scena politică.

    Mai mult ca sigur îşi dă seama şi de aceea a apelat la crearea atmosferei isterice de pericol extern:

    Vin Ruşii!

    Repet:

    Ruşii nu ne au la inimă, şi nu de ieri, de azi, ci de decenii. Dacă ar putea ne-ar cuceri, cum au făcut-o în 1944. Numai că acum nici prin gînd nu le trece să ne atace, să ne invadeze, să ne cucerească.

     

    NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro

  • Vladimir Putin deplânge căderea cominsmului: Preşedintele Rus a declarat că după dispariţia Uniunii Sovietice a fost nevoit să lucreze ca şofer de taxi

    Preşedintele rus Vladimir Putin a deplâns căderea Uniunii Sovietice şi a recunoscut că după căderea blocului a lucrat pe post de şofer de taxi pentru a-şi câştiga banii, scrie Business Insider.

    Într-un documentar difuzat duminică de canalul media de stat Rusia 1, Putin a descris dispariţia URSS-ului din 1991 drept o „tragedie” pentru cetăţenii ruşi, apreciind evenimentul ca sfârşitul „Rusiei istorice”. Fragmente din documentar, intitulat „Rusia. Istoria recentă”, au fost publicate pe canalul de YouTube al publicaţiei de stat Rusia 24.

    Uneori a trebuit să câştig bani în plus”, a declarat Putin. „Am făcut asta lucrând ca şofer privat. E neplăcut să vorbeşti despre asta, să fiu sincer, dar, din păcate, aşa a fost”.

    Taxiurile erau rare imediat după căderea Uniunii Sovietice, în Rusia stabilindu-se o perioadă de instabilitate economică pe fondul căreia unii cetăţeni ofereau călătorii străinilor cu maşina pentru un venit suplimentar, a raportat BBC.

    Putin, care a urcat pe scara politică după cariera sa în serviciile de informaţii KGB, şi-a exprimat în mod regulat regretul faţă de căderea URSS. În 2018, preşedintele rus a declarat că dacă ar putea inversa ceva în istoria Rusiei, ar fi colapsiul Uniunii.

    Declaraţiile sale despre fosta Uniune Sovietică vin pe fondul preocupărilor tot mai mari cu privire la acumularea militară rusă la graniţa cu Ucraina.

    Potrivit The New York Times, Rusia a adunat aproape 100.000 de militari chiar în afara Ucrainei, stârnind temeri că Putin va lansa o invazie la scară largă asupra statului vecin.

     

  • Cine este omul care a proiectat cel mai controversat palat al lumii şi ce spune el despre faptul cã ar fi fost construit pentru preşedintele Vladimir Putin

    Lanfranco Cirillo este arhitectul opulentului palat despre care Aleksei Navalnîi, un politician rus considerat disident, susţine că îi aparţine preşedintelui Rusiei, Vladimir Putin. „Am folosit materiale fantastice, am fost mândru de munca mea”, a spus arhitectul când a fost contactat de publicaţia germană Der Spiegel.

    Cirillo spune însă că nu ştie pentru cine a realizat de fapt lucrarea, deşi a primit foarte mulţi bani pentru ea. Palatul, în viziunea lui Navalnîi, ar trebui să fie simbolul prăpastiei dintre conducerea oligarhică a Rusiei şi necazurile provocate de sărăcie rusului de rând. Cu tot scandalul iscat, palatul costisitor este departe de a fi terminat. A fost năpădit de mucegai, pereţii dezgoliţi, iar mobilierul scump a fost îndepărtat. Să fi fost o greşeală de proiectare? Lanfranco Cirillo stă în faţa computerului său în pantaloni scurţi şi tricou polo.

    Este cald în Dubai, iar el se pregăteşte să plece pe malul mării. Arhitectul, care a petrecut zeci de ani oferind superbogaţilor din Moscova vile şi design de inspiraţie italiană, a plecat din Rusia cea rece cu mult timp în urmă. Şi-a închis chiar şi firma de arhitectură de acolo. Însă ruşii nu au uitat lucrările lui Cirillo. Acest lucru se datorează în parte politicianului de opoziţie Alexei Navalnîi şi filmului său de pe YouTube „A Palace for Putin”. Subiectul filmului este un conac de lux de pe coasta Mării Negre care a fost construit, spune Navalnîi, de membrii cercului de apropiaţi din jurul lui Putin special pentru preşedintele rus. Documentarul a fost vizionat de 113 milioane de ori şi un sfert din ruşi l-au văzut, conform sondajelor.

    Arhitectul palatului este Lanfranco Cirillo. „Opulenţă” este cuvântul pe care chiar Cirillo îl foloseşte pentru a descrie proiectul. „Din punct de vedere arhitectural, nu este cel mai mare sau cel mai bun proiect pe care l-am făcut. Este un neoclasicism frumos – asta s-a cerut. Ca arhitect, construiesc ceea ce îşi doreşte clientul.” Sună aproape ca şi cum ar vrea să se distanţeze, să se justifice pentru stilul bombastic. „Estetic vorbind, nu este nimic greşit având în vedere proporţiile istorice. Nu este kitsch”, spune el.

    „Nu este exagerat, dar, în mod natural, este bogat, aşa cum trebuia să fie. Şi am folosit materiale fantastice. Eram mândru de meseria mea. Este un  «Made in Italy» foarte bun.” Opulenţă este, de asemenea, termenul pe care mulţi ruşi l-ar folosi pentru a descrie decorul. Există o discotecă la piscină, un bar cu narghilea cu un stâlp pentru pole dance, un home theater – toate acestea apar în filmul lui Navalnîi, reconstruite meticulos pe computer conform planurilor de amenajare pe care le-a obţinut. În partea dreaptă jos a planurilor este numele firmei de arhitectură a lui Cirillo din acea vreme: Stroygazkomplekt.

    Vorbind pe Zoom din Dubai, arhitectul spune că, desigur, a văzut filmul lui Navalnîi. El confirmă, de asemenea, că planurile de amenajare a palatului par a fi autentice şi spune că reconstrucţia 3-D este, de asemenea, în linii mari corectă, deşi nu chiar în fiecare detaliu. Italianul susţine că, într-adevăr, a proiectat şi un bar cu narghilea, dar stâlpul de pole dance din film este ceva inventat. Altfel, Cirillo crede că aproape totul din film este înşelător.

    El susţine că proprietatea de la Marea Neagră nu este nici spectaculoasă şi nici nu a fost construită pentru Putin sau pentru oricare alt individ. Cirillo spune că nu poate înţelege toată agitaţia şi că Rusia are probleme mai mari decât un proiect de construcţie vechi deja de 12 ani. Se poate încerca crearea unei poveşti a palatului din Gelenjik prin cuvintele lui Cirillo în loc de ale lui Navalnîi, însă şi această naraţiune rămâne incompletă, cu multe ambiguităţi. În maniera lui prietenoasă, Cirillo lasă câteva întrebări fără răspuns.

    Lanfranco Cirillo spune cu mândrie că poate număra 44 de miliardari de pe lista rusească Forbes printre clientii săi şi că a construit în Sankt Petersburg, Londra, Paris şi pe coastele diferitelor mări. Cea mai mare parte a lucrărilor sale se află pe Rublyovka, zona rezidenţială extravagantă din vestul Moscovei. Spune că a primit sarcini nebuneşti pentru că „în Rusia, eşti plătit pentru a fi nebun” – o baie poleită cu aur pentru un avion, un dulap controlat prin telecomandă, băi din pietre semipreţioase sau sidef, mobilier pentru iahturi de 100 de metri.

    El spune că povestea începe în 2007 sau 2008. Cirillo se descurca bine ca arhitect la acea vreme. Arhitectul venise la Moscova la începutul anilor 1990 ca reprezentant al companiei de mobilă Mascagni şi s-a stabilit acolo ca un fel de profesor de stil de viaţă al noilor bogaţi. A construit case şi vile pentru personaje precum şeful companiei petroliere Lukoil. „Pe atunci nu erau mulţi străini care să vorbească rusă şi să facă produse la cheie. Nu doar construiam o casă, ci şi vindeam un stil de viaţă. Casele erau complete până la pahare şi vinurile italieneşti Sassicaia şi Masseto. Tot ce trebuia să mai faci era să-ţi aduci hainele”, spune Cirillo cu mândrie.

    El spune cu mândrie şi că poate număra 44 de miliardari de pe lista rusească Forbes printre clienţii săi şi că a construit în Sankt Petersburg, Londra, Paris şi pe coastele diferitelor mări. Cea mai mare parte a lucrărilor sale se află pe Rublyovka, zona rezidenţială extravagantă din vestul Moscovei. Spune că a primit sarcini nebuneşti pentru că „în Rusia, eşti plătit pentru a fi nebun” – o baie poleită cu aur pentru un avion, un dulap controlat prin telecomandă, băi din pietre semipreţioase sau sidef, mobilier pentru iahturi de 100 de metri. El a angajat 140 de arhitecţi şi ingineri în biroul său, fiind găsit de clienţi prin recomandare, fără a fi nevoie de publicitate pe internet. „Chiar şi aşa primeam prea multe comenzi”, spune el. În mod ciudat, totuşi, în afara clientelei sale foarte bogate, numele lui Cirillo nu a fost cunoscut la Moscova de multă vreme. Arhitecţii ruşi mult timp n-au ştiut cine este. Era văzut rar în comunitatea de expaţi italieni. „În ochii mei, Cirillo nu este un arhitect, ci un comerciant de mobilier italian scump”, spune criticul de arhitectură rus Grigori Rezvin. „Acest domeniu nu face parte din competenţele mele”.

    Numele Cirillo a fost menţionat pentru prima dată public în 2010,  legat de misterioasa moşie de la Marea Neagră. Un om de afaceri informat a scris într-o scrisoare deschisă adresată preşedintelui de atunci Dmitri Medvedev că se construieşte un palat pentru Putin lângă Gelenjik cu bani murdari. Bărbatul a descris modul în care el şi alţi oameni de afaceri au fost jecmăniţi pentru proiect. El a estimat costul total la un miliard de dolari şi a spus că designul interior a fost aprobat personal de Putin şi executat de Cirillo.

    Chiar şi fără să fie întrebat despre Putin, Cirillo a simţit nevoia să precizeze: „Nu l-am văzut niciodată pe preşedinte la Gelenjik şi nu am vorbit niciodată cu preşedintele despre acest proiect”. El susţine că clientul său a fost Stroygazconsulting, o companie deţinută de omul de afaceri iordanian Ziad Al Manaseer. A fost contractat să proiecteze clădirea şi interiorul, dar nu a fost implicat în construcţia propriu-zisă. „Şi fie că a avut de-a face cu designul, fie cu interiorul, am avut contact doar cu Stroygazconsulting”, spune Cirillo. La vremea respectivă, Stroygazconsulting era una dintre puţinele companii de construcţii care au primit contracte cu adevărat mari de la compania energetică de stat Gazprom. Proprietarul Stroygazconsulting, Manaseer, a avut contacte strânse cu şeful Gazprom, Alexei Miller, dar şi cu cunoscuţii de rang înalt ai lui Putin din perioada petrecută de acesta la Sankt Petersburg. Dar pentru cine construia Stroygazconsulting proprietatea? Cirillo nu spune. Dar el indică aspectul clădirii pentru a argumenta că nu a fost concepută ca o reşedinţă privată. „Nu este o reşedinţă – este un loc în care poţi primi oaspeţi. Şi nu doar unul, ci 20 până la 30. Nu există nicio zonă destinată a fi locuită de familie în proprietate. Nu construieşti un bar cu narghilea pentru o reşedinţă”. Arhitectul spune că a fost însărcinat să construiască o clădire pentru recepţii, un loc exclusivist în care întâlnirile de afaceri se puteau ţine într-o atmosferă plăcută – aşa cum au nevoie marile companii. În 2008, banii încă se găseau peste tot în Rusia. „A fost altceva atunci”.

    „Şi de ce ar trebui Putin să deţină un loc atât de mare pentru el? Fiecare uşă din ţară îi este deschisă lui Putin. Dacă vrea, poate să se ducă în orice vilă, tot ce trebuie să facă este să dea un telefon”, spune Cirillo. Dar, în mod ciudat, a fost instituită o zonă de interdicţie pentru zboruri în jurul clădirii. FSO, serviciul de securitate prezidenţial, păzeşte moşia împreună cu agenţia de servicii secrete FSB. Nici vapoarele nu au voie în apele de coastă din faţa vilei.

    De asemenea, este ciudat faptul că unii subcontractanţi şi-au descris lucrările de construcţie drept contribuţii la o reşedinţă a administraţiei prezidenţiale. Şi dacă Putin este suspectat în mod greşit, de ce persoana care a emis contractul iniţial nu a vorbit pentru a scuti Kremlinul de o durere de cap inutilă? Abia recent, fostul partener de judo al lui Putin, Arkadi Rotenberg, a declarat recent că este proprietarul actual, susţinând că a cumpărat proiectul „cu câţiva ani în urmă” pentru a dezvolta acolo un „hotel cu apartamente”. Dar nu a arătat niciun document. Cirillo spune că a vizitat proprietatea de cel mult 30 de ori, chiar dacă, după cum susţine el, nu a fost implicat în procesul de construcţie. El spune că a fost doar responsabil pentru design şi mai târziu pentru decor şi mobilier şi că a vizitat ultima dată şantierul în primăvara anului 2014. Cirillo spune că nu a avut nimic de-a face cu puţul adânc de 16 etaje şi tunelul lung de 100 de metri care duce de la palat direct la apă. „Când eram implicat, exista doar un drum care ducea la plajă”, spune el. Totuşi, adaugă, a lucrat la parc, inclusiv la amenajarea grădinii italieneşti, Orangeria, la casa de oaspeţi şi la podul care duce la aceasta. Şi amfiteatrul din parc a fost ideea lui, spune el. Silvio Berlusconi are şi el unul la vila sa privată din Sardinia. Putin l-a vizitat acolo odată, ceea ce a dus la speculaţii că amfiteatrul ar fi fost copiat de la Berlusconi. Cirillo nu zice nici da, nici ba. Berlusconi, spune el, este un vecin – şi, de altfel, „un tip fantastic cu o casă fantastică”. Echipa lui Navalnîi a găsit şi numele lui Cirillo în registrul de proprietăţi din Gelenjik. Se precizează în film că şi el a deţinut o proprietate la malul mării pentru o perioadă. Navalnîi spune că acea casă a fost o recompensă. La urma urmei, este „avantajos să păstrezi secretele lui Putin”. Cirillo consideră că acuzaţia este ridicolă: „Deţin trei vile în Porto Cervo, în Sardinia. Nu sunt un om sărac. Nu mă voi implica în chestii dubioase pentru câteva sute de mii de dolari”, spune el. În 2014, lui Cirillo i s-a acordat cetăţenia rusă prin decret dat direct de preşedintele Putin – o onoare neobişnuită. Cirillo spune că acest lucru are de-a face cu implicarea sa în Rusia în ansamblu şi nu cu proiecte individuale de construcţie. „Nu sunt arhitectul lui Putin. Ar fi frumos, dar nu este adevărat. Dar da, am avut ocazia să-i strâng mâna.” Pentru o vreme, se părea că Cirillo ar putea avansa de la proiectant de vile de lux la arhitect de stat. În concursul de arhitectură pentru o nouă clădire a Parlamentului, proiectul său a ajuns pe lista scurtă. Dar clădirea nu a fost construită niciodată, iar Cirillo spune că este fericit că aşa s-a întâmplat pentru că altfel ar lucra la el şi acum. Şi-a încetat activităţile în Rusia în 2015. Fiica sa adultă avea cancer şi dorea să petreacă timp cu ea. El spune că şi-a închis biroul din Moscova cu mult timp în urmă. Fiica lui a murit şi acum vrea să facă bine în numele ei şi să se dedice cauzelor de mediu. În prezent, încearcă să-l ducă pe Papa de la Roma la Polul Nord pentru a atrage atenţia asupra distrugerii Arcticii. Într-o întorsătură uşor absurdă, palatul din Gelenjik este în prezent mai departe de finalizare decât oricând. După ce a fost infestată cu mucegai, clădirea a trebuit să fie dezbrăcată până la pereţii de beton, iar mobilierul şi materialele italiene scumpe au fost îndepărtate. Ceea ce Navalnîi arată în filmul său corespunde planurilor de amenajare, dar nu mai reflectă starea actuală. Întregul proiect pare un pic ca dezastrul aeroportului din Berlin, care a fost deschis cu o întârziere de aproape un deceniu. Pur şi simplu nu poate ajunge la linia de sosire. Problema mucegaiului se datorează unei erori de proiectare? „Nu sunt inginer, sunt arhitect”, spune Cirillo. „Dar dacă încălzeşti o casă şi nu deschizi niciodată ferestrele, atunci, desigur, multe pot merge prost.”

  • Din ce în ce mai aproape de ruşi: Ungaria va fi prima ţară UE care devine membră a Băncii Eurasiatice de Dezvoltare, bancă regională condusă de Rusia

    Ungaria vrea să devină prima ţară din Uniunea Europeană care se alătură ruşilor în Banca Eurasiatică de Dezvoltare, a anunţat Peter Szijjarto, ministrul de Externe al Ungariei, citat de Bloomberg.

    Banca are sediul la Moscova şi grupează Rusia şi alte cinci ţări care au făcut partea din Uniunea Sovietică, inclusiv Kazahstan.

    Ungaria vrea să devină membră a băncii pentru a-şi extinde investiţiile din Asia Centrală, a explicat Peter Szijjarto.

    Totodată, el a menţionat că statul va folosi una dintre băncile pe care le deţine – Eximbank – pentru a pregăti o facilitate de creditare de 170 de milioane de dolari, menită să aducă legături de business mai strânse între Ungaria şi Kazahstan.

    Dacă va intra în Banca Eurasiatică de Dezvoltare, acesta va fi încă o mutare prin care permierul ungar Viktor Orban se apropie de est şi de Rusia.

    Citiţi continuarea pe www.businessmagazin.ro

    .