Ce s-a intamplat? Cu siguranta, “centristii” din Senat au stopat
eforturile de salvare a economiei. Dar pe langa opozitia politica
pe care o au de infruntat, presedintele Barack Obama si cercul lui
de apropiati au fost intimidati de povestile de groaza de pe Wall
Street.
Uitati-va la contrastul dintre ce spuneau consilierii lui Obama
in ajunul inaugurarii si ce spune el acum. In decembrie 2008
Lawrence Summers, care urma sa devina cel mai de vaza economist al
administratiei, cerea actiuni hotarate. “Multi experti cred ca
somajul ar putea ajunge la 10% pana la sfarsitul anului viitor”,
avertiza el. In fata acestei perspective, “sa facem prea putin este
cu mult mai riscant decat sa facem prea mult”, continua
Summers.
Zece luni mai tarziu, somajul ajungea la 10,2%, sugerand ca in
ciuda avertismentului sau, administratia nu a facut prea multe
pentru crearea de locuri de munca. Te-ai fi asteptat, deci, la o
indarjire de a face mai mult.
Dar intr-un interviu recent pentru Fox News, presedintele a avut
o atitudine timida si nervoasa cu privire la politica sa economica.
A vorbit vag despre posibile stimulente fiscale pentru crearea de
locuri de munca. Dar “este important, totusi, sa recunoastem ca
daca vom continua sa acumulam datorii chiar in toiul acestei
reveniri, la un moment dat oamenii ar putea sa-si piarda increderea
in economia americana intr-un mod care ar putea duce la o recesiune
cu o traiectorie in forma de W”, continua el.
Ce? Cum? Cei mai multi economisti cu care discut considera ca
riscul mare care paste redresarea vine din neadecvarea eforturilor
guvernamentale: pachetul de stimulare a fost prea mic si va pali
anul viitor, in timp ce somajul ridicat submineaza increderea
consumatorilor si pe cea a mediului de afaceri. Acum e destul de
dificil din punct de vedere politic pentru administratia Obama sa
puna in practica un al doilea pachet de stimulare la dimensiunile
necesare. Totusi, presedintele ar trebui sa incerce sa obtina cat
de mult sprijin pentru economie poate. Tineti cont ca Obama are
avantajul tribunei de la Casa Alba: este, prin urmare, misiunea lui
sa convinga America sa faca ceea ce trebuie facut. In loc de asta,
Obama isi imprumuta glasul celor care spun ca nu mai putem crea noi
locuri de munca. Si o relatare de pe Politico.com sugereaza ca
reducerea deficitului, nu crearea de locuri de munca va fi cheia de
bolta a primului discurs despre starea natiunii al lui Obama. Ce
s-a intamplat?
Mi-a luat ceva vreme pana sa-mi revin din toate acestea. Dar
indoielile exprimate de Obama devin de inteles daca prespunem ca-si
ia opiniile, direct sau indirect, de pe Wall Street. De cand a
inceput Marea Recesiune, analistii economici de la unele (nu de la
toate) firme mari de pe Wall Street au avertizat ca eforturile de a
lupta cu declinul vor produce rele economice si mai mari. In
particular, spun ei, nu va amagiti cu actuala capacitate a
guvernului american de a se imprumuta pe termen lung la dobanzi
reduse; in orice moment deficitele bugetare pot duce la o prabusire
a increderii investitorilor si dobanzile vor exploda.
Si acestei ingrijorari i-a dat glas Obama in interviul de la Fox
News. Are dreptate sa fie ingrijorat? E drept, cresteri abrupte ale
dobanzilor pe termen lung s-au mai intamplat in trecut, cel mai
recent in 1994. Dar in 1994 economia americana crestea cu 300.000
de locuri de munca pe luna, iar Rezerva Federala crestea incetisor
dobanzile pe termen scurt. E greu sa vedem ceva asemanator
intamplandu-se acum, cand economia pierde constant locuri de munca
si Rezerva Federala n-are niciun gand sa ridice in viitorul
apropiat dobanzile.
Un model mai bun, as spune eu, este Japonia anilor ’90, care a
avut constant deficite bugetare mari, dar si o economie in
constanta depresiune si unde dobanzile pe termen lung au scazut la
fel de constant. E foarte posibil ca oficialii administratiei
americane sa fie terorizati de o amenintare fantomatica – o
amenintare care exista numai in mintile lor.
N-ar trebui oare sa ne uitam si la sursa acestor rele? Din cate
vad eu, analistii care avertizeaza acum cu privire la dobanzile
care vor creste tind sa fie aceiasi care insistau, la cateva luni
dupa ce a inceput Marea Recesiune, ca amenintarea cea mai mare care
paste economia este inflatia. Si sa nu uitam ca Wall Street-ul –
care a reusit nu stim cum sa nu-si dea seama de cea mai mare bula
imobiliara din istorie – are un istoric putin sifonat in privinta
capacitatii de a prezice comportamentul pietelor.
Totusi, sa recunoastem ca exista unele riscuri ca, daca facem
mai mult ca sa combatem somajul cu doua cifre, sa subminam
increderea in pietele de capital. Acest risc trebuie pus in balanta
cu certitudinea unor suferinte pe scara larga daca nu facem mai
mult si cu posibilitatea, cum am mai zis, de a pierde increderea in
randul angajatilor de rand si al mediului de afaceri. Si Summers a
avut dreptate la inceput: in fata celei mai mari catastrofe de la
Marea Depresiune incoace este mult mai riscant sa faci prea putin
decat sa faci prea mult. E trist si nefericit ca administratia
Obama pare sa fi pierdut din vedere acest adevar.