Tag: Revelion

  • Johnny Depp se va căsători în seara de Revelion – presă

    Starul hollywoodian, în vârstă de 51 de ani, a trimis invitaţii speciale multor prieteni apropiaţi ai săi, precum Steven Tyler, Marilyn Manson, Helena Bonham Carter şi Tim Burton, cerându-le să îl însoţească, alături de logodnica sa Amber Heard, pe insula lui privată din Bahamas în seara de Revelion.

    Această petrecere, ce va fi organizată pe Amber Beach – insula denumită după logodnica actorului – a reaprins speculaţiile potrivit cărora evenimentul va fi de fapt o ceremonie de nuntă, organizată în secret de actorul american şi logodnica sa, în vârstă de 28 de ani.

    “Johnny este de obicei o persoană foarte discretă, iar acea petrecere de Revelion a venit ca o mare surpriză. I-a invitat pe cei mai mulţi dintre prietenii săi apropiaţi, ca şi pe membrii familiilor, cerându-le să i se alăture pe insulă. Punctul culminant va fi o mare petrecere”, a dezvăluit o sursă pentru tabloidul britanic The Sun.

    “Ar putea fi o simplă petrecere, dar prietenii lui au început să se întrebe dacă nu cumva totul este o stratagemă pentru a organiza o nuntă fără a genera o agitaţie prea mare”, a adăugat aceeaşi sursă.

    Johnny Depp şi Amber Heard au spus dintotdeauna că se vor căsători pe Amber Beach, dar nu au stabilit niciodată o dată a nunţii.

    Actorul şi iubita lui au confirmat că s-au logodit în luna ianuarie, după o relaţie care începuse cu mai puţin de doi ani în urmă şi au organizat o petrecere de logodnă în luna martie.

    Starul hollywoodian a avut anterior o relaţie îndelungată cu actriţa şi cântăreaţa franceză Vanessa Paradis, cu care are doi copii – Lily-Rose, în vârstă de 15 ani, şi Jack, în vârstă de 12 ani.

  • Românii vor hoteluri scumpe de Revelion, deşi pentru vară aleg pachetele mai iefine

    “Surprinzător, de Revelion se vând mai bine vacanţele scumpe decât cele ieftine. De exemplu, dacă vrei să vinzi pensiuni de 150 de euro pe sejur de Revelion, nu ai prea mare succes. Nu se merge neapărat pe criteriul preţ de Revelion, pentru că e considerat mare sărbătoare. Românii nu caută Revelioane ieftine. E o contradicţie între tendinţe: de Revelion nu este ideea să fie neapărat ieftin, ci merg pe patru stele, iar vara caută ieftin. Te duci la plajă, nu te interesează şi cauţi preţul”, a spus Burcea, prezent la Târgul de Turism al României, care se desfăşoară în perioada 13-16 noiembrie la Romexpo

    El spune că, deşi caută vacanţe de patru stele, doar câteva mii de români îşi permit pachete pentru destinaţii exotice, de 2.500-3.500 de euro. Revelioanele exotice de peste 5.000 de euro pachetul se vând greu, Burcea estimând că doar câteva sute de români şi le permit.

    “Oamenii pornesc de la ideea că Revelionul este o singură dată în an şi dacă tot e aşa să fie ca lumea. Vara e altă tendinţă, când oamenii caută oferte speciale. Pentru vară, din ce în ce mai mulţi oameni cumpără vacanţele cu un an înainte, ca să le ia cât mai ieftin, în timp ce pentru Revelion cumpără doar cu o lună – o lună şi jumătate înainte”, a mai spus proprietarul Paralela 45.

    Paralela 45 preconizează o creştere cu 30% a vânzărilor în cadrul târgului de turism din acest an, comparativ cu cel din toamna anului trecut.

    Înfiinţată în 1990, Paralela 45 este una dintre cele mai mari agenţii din România.

    Agenţia a încheiat 2013 cu afaceri de 35 de milioane de euro, iar pentru anul în curs estimează vânzări de 40 de milioane de euro, creşterea fiind bazată pe suplimentarea numărului de curse charter şi pe majorarea numărului de circuite externe la peste 100.

  • De ţinut minte. Cifrele săptămânii

    1,65 mil.
    numărul turiştilor străini atraşi în 2012, mai mare cu 15% faţă de 1990 şi cu 9,1% mai mare decât în 2011, conform INSSE

    16.576,66 puncte
    valoarea la care indicele bursier DJIA a încheiat şedinţa din 29 dec. 2013, relevând o creştere de 26% pe parcursul anului, cea mai bună performanţă bursieră din 1996 până acum

    153 mld. euro
    excedentul comercial al UE din servicii în 2012, în creştere cu 9% faţă de 2011, conform ultimelor date ale Eurostat

    73.455
    numărul sirienilor morţi în războiul civil în cursul lui 2013, din care 22.436 civili, conform Observatorului Sirian pentru Drepturile Omului de la Londra

    79%
    ponderea gospodăriilor din UE care aveau anul trecut acces la internet, faţă de 55% în 2007, în timp ce conexiuni în bandă largă aveau 76% din gospodării, faţă de 42%

    1,2%
    cu atât a crescut volumul comerţului UE în noiembrie faţă de luna precedentă, după ce în octombrie scăzuse cu 0,4%, în timp ce creşterea faţă de noiembrie 2012 a fost de 2%


     

  • REVELION 2014: Cât au cheltuit românii care au petrecut noaptea dintre ani în staţiunile din ţară

     “Aceştia au cheltuit în afara ţării, numai pentru servicii turistice, aproximativ 5,3 milioane euro, în creştere cu 70% faţă de anul anterior”, potrivit estimărilor Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc, realizate pe baza datelor furnizate de sistemul de rezervări www.RezEx.ro şi a unui sondaj aplicat în rândul operatorilor din turism.

    Evoluţia a fost influenţată de “puntea” zilelor libere dintre Crăciun şi Revelion, menţinerea tarifelor, atât în ţara cât şi în străinătate, ofertele propuse de agenţii, hoteluri, pensiuni, restaurante şi cluburi, respectiv faptul că românii au început să renunţe la economii în ceea ce priveşte cheltuielile aferente vacanţelor, arată FPTR.

    Ctiti mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cât cheltuiesc bucureştenii pentru petrecerea de Anul Nou

    Staţie de live cooking cu fructe de mare, un meniu ce include preparate precum scoici “Saint-Jacques” în stil Rockefeller sau piept de raţă cu portocale şi sos de vin Muscat, pregătit de bucătarul şef Ashlie Dias, muzică live şi momente artistice se află în propunerea Crowne Plaza Bucureşti pentru seara de Revelion 2014. Printre delicatesele propuse se numără şi midii cu terina de raţă cu nuci şi gem de pere, curcan întreg cu sos de ceapă şi bacon sau paste Cavatelli cu broccoli, brânză Burrata şi sos de trufe. La staţia live de gătit, maestrul bucătar va prepara delicioase fructe de mare: stridii proaspete Claire De Fin cu sos Mignonette, homar, creveţi, langustine sau picioare de crab. Atmosfera de petrecere va fi completată de muzica celor de la Florian Band, formaţie recunoscută pentru concertele sale în SUA, Brazilia, Anglia, Franţa şi Italia. Peste 200 de persoane sunt aşteptate să petreacă noaptea dintre ani la hotelul din zona de nord a capitalei, iar pentru o astfel de distracţie, fiecare a plătit 549 de lei cu excepţia celor care şi-au făcut rezervări din timp, până pe 20 noiembrie, ei având parte de o reducere de 10%.

    JW Marriott Hotel întâmpină Anul Nou cu patru petreceri, reunite sub conceptul Fete a Porter. În fiecare dintre sălile restaurantelor de la Marriott, Revelionul va fi celebrat în stilul marilor capitale ale modei: Paris – Pure Couture, Beauty and the East – Tokyo, Milano – Edizione Italiano, New York – Style and the City. Fiecare dintre teme va avea şi meniuri şi momente artistice adaptate. Spre exemplu, cei care aleg Tokyo vor avea parte de sushi şi sashimi, raţă afumată,  porumbei marinaţi în sos de nucă de cocos, rulouri de primăvară cu mango, banane prăjite în seminţe de susan şi vor asculta concertele Paulei Seling, Proconsul, Berti & Trupa No. 13. Pentru o petrecere Fete a Porter, bucureştenii au plătit 930 de lei, cu un discount de 10% până la data de 30 noiembrie. Până în acest moment, circa 120 de persoane vor participa la evenimentele Marriott, potrivit informaţiilor de pe pagina de Facebook a evenimentului.

    Hilton propune de asemenea mai multe concepte de petrecere de Anul Nou: pentru o petrecere în stil italian cu un meniu specific şi vinuri spumante pentru ”la bella vita”, costul va fi de 350 de lei/ persoană. Pentru o petrecere în stil disco, participanţii plătesc  400 de lei. Cei care preferă  meniurile asiatice vor întâmpina Anul Nou sub tematica ”Asian Avant Garde”, cu meniuri care includ rulouri de raţă Peking, noodles cu pui şi ciuperci, burgeri umpluţi cu porc şi ceapă verde, pui picant cu ghimbir şi miere, frigărui de creveţi cu madras curry, cât şi o selecţie specială de mini-deserturi. 450 de lei este costul pentru un astfel de meniu. Oferta Hilton culminează cu un concept classic:  ”Through the decades – an old time classic 1914-2014”.  Pentru o  atmosferă elegantă, creată de strălucirile candelabrelor de cristal şi a elegantelor decoraţiuni aurite şi un meniu format din stridii proaspete, sushi, somon învelit in crustă sărată, noodles singaporezi cu ou şi vin spumant, oferit pe toată durata serii, din partea casei, petrecăreţii au plătit  800 de lei. Pentru toate petrecerile organizate la Hilton, participanţii membri ai clubului Diamond Club beneficiază de un discount de 20%. 

    ”Experienţa unui Revelion de cinci stele” va fi organizată şi la Radisson Blue, potrivit informaţiilor de pe site-ul hotelului. Aici, participanţii pot alege între meniuri formate din steak-uri şi fructe de mare, un meniu italienesc şi un meniu est – mediteranean, scăldate de o selecţie de băuturi rafinate. Pentru cele patru petreceri organizate la Radisson Blue, participanţii plătesc între 200 şi 500 de lei.

    Cei care doresc să îşi petreacă Revelionul în stil grandios vor avea anul acesta la dispoziţie şi Casa Poporului. Petrecerile organizate acolo vin în întâmpinarea visului American cu o tematică inspirată din filmul Marele Gatsby. Petrecăreţii care doresc să se costumeze asemenea personajelor din film au parte de oferte extra basic şi VIP, cuprinse între 100 şi 300 de euro. Loredana şi Horia Brenciu vor fi cei care vor asigura momentele artistice ale serii, iar meniul va cuprinde atât un bufet traditional românesc, cât şi specialităţi din fructe de mare şi deserturi savuroase, acompaniate de şampania Moet.

    Tot la palat vor petrece şi participanţii de la Carol Parc Hotel, care a propus conceptual ”Palatul tău pentru o noapte.” Un bufet traditional, dar şi un meniu international, format din specialităţi precum raţa şi  din fructe de mare sunt ceea ce propune restaurantul hotelului. Divertismentul va fi asigurat de momente de muzică clasică. Costul este de 119 euro pentru meniul bufet Carol şi de 159 euro pentru meniul international.

    Pentru cei care aleg să petreacă Revelionul în Capitală, există şi o serie de alternative oferite de cluburile şi pub-urile din oraş. Spre exemplu, Fratelli Espresso Bar se va transforma într-o mică Veneţie. Pentru atmosfera de carnaval, petrecăreţii au plătit 350 de lei. Un concept inedit este propus de teatrul – pub ”In culise”. Pe lângă bufet suedez şi open- bar, aici veţi putea vedea scheciuri, momente de stand up comedy şi spectacole de teatru ale tinerilor actori ai teatrului – pub. Pentru un astfel de ”Revelion ca altădată”, cei circa 100 de participanţi au plătit 400 de lei/ persoană, cu o reducere de  100 de lei pentru cei care şi-au făcut rezervările până la data de 15 decembrie.

    Indiferent ce variantă aţi alege, vă urăm petrecere frumoasă! An Nou fericit!

     

  • VREMEA de REVELION şi în primele zile din 2014: PROGNOZA METEO pentru toată ţara, până pe 12 ianuarie

    Estimarea este realizată folosind produsele numerice ale Centrului European pentru Prognoze pe Medie Durată (ECMWF) de la Reading, Anglia. Sunt prognozate temperaturile maxime şi minime, mediate pentru fiecare regiune a ţării şi adaptate local cu
    modele statistice şi sunt indicate perioadele cu probabilitatea cea mai ridicată de apariţie a precipitaţiilor.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Programul RATB şi Metrorex de REVELION: Cum circulă autobuzele, troleibuzele, tramvaiele şi metroul de sărbători

     Potrivit reprezentanţilor RATB, în 23, 24, 30 şi 31 decembrie, autobuzele, troleibuzele şi tramvaiele vor circula după programul zilelor de lucru din cursul săptămânii.

    În prima şi a doua zi de CRĂCIUN, precum şi în 27, 28 şi 29 decembrie, mijloacele de transport în comun din Capitală vor circula după un program corespunzător unei zile de weekend.

    În noaptea de REVELION vor circula autobuzele de pe cele 25 de linii de noapte, la intervale de 40 de minute. De asemenea, în noaptea dintre ani vor circula tramvaiele liniei 41, la intervale de 15 minute şi cele ale liniei 1, la 20 minute. Programul celor 25 de linii de noapte poate fi consultat la adresa http://www.ratb.ro/v_noapte.php.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • REVELION 2014:TOPUL oraşelor din străinătate preferate de români pentru Revelion

    Alături de cele cinci oraşe de mai sus, printre destinaţiile din afara ţării preferate de români în acest an se mai numără Lisabona, Dubai, Praga, Milano şi Berlin.

    “Roma conduce în topul preferinţelor pentru că este o destinaţie ieftină, atât datorită curselor low cost, cât şi a tarifelor accesibile practicate de hoteluri. Viena este preferată atât pentru oraşul în sine, cât şi pentru reducerile pe care le fac magazinele în acea perioadă. Parisul este în top în orice perioadă a anului, iar Istanbulul este o destinaţie destul de ieftină. O destinaţie nouă pentru 2013 este Dubai”, se arată într-un comunicat al portalului de turism vola.ro.

    Perioada medie a unui sejur de Revelion este de 4 nopţi, iar tariful mediu este 450 euro/persoană/sejur, astfel că o scurtă vacanţă în străinătate devine, în perioada sărbătorilor de iarnă, comparabilă ca preţ sau chiar mai ieftină decât în multe dintre staţiunile montane româneşti, potrivit sursei citate.

    Cred că vom asista la o creştere a vacanţelor externe de Revelion în următorii ani. Mulţi dintre clienţii noştri văd această perioadă ca un moment bun de a pleca într-o vacanţă scurtă într-un oraş european. Datorită reţelei extinse de rute ale companiilor low cost şi continuării acestei extinderi, din ce în ce mai mulţi turişti vor prefera vacanţele de tip City Break, deoarece nu necesită folosirea multor zile de concediu, iar preţul atractiv al acestor pachete nu va afecta drastic bugetul turiştilor. Observăm că din ce în ce mai mulţi clienţi preferă vacanţe scurte şi mai frecvente în detrimentul unor vacanţe lungi”, a declarat Daniel Truică, managing partner şi fondator vola.ro.

    Românii care aleg un Revelion într-un oraş din străinătate sunt în general tineri, cu vârste între 27 şi 37 de ani, cu venituri medii şi peste medie şi care preferă călătoriile mai scurte în oraşele europene mari, datorită timpului limitat de concediu pe care îl au.

    În ceea ce priveşte hotelurile, turiştii românii aleg în special unităţile de 3 şi 4 stele.

    Vola.ro a fost înfiinţată în 2007 de Daniel Truică, care avea atunci 27 de ani, şi de doi tineri polonezi. La sfârşitul anului 2012, pentru agenţie lucrau 52 de persoane, iar cifra de afaceri era de 92,8 milioane de lei.

  • MERSUL TRENURILOR în perioada sărbătorilor: Cum se va circula între Crăciun şi Revelion

     “În perioada 25 decembrie 2013 – 5 ianuarie 2014, pentru adaptarea capacităţii de transport la solicitările traficului de călători prilejuit de sărbătorile de iarnă, circulă suplimentar 14 trenuri”, arată CFR Călători.

    Reprezentanţii CFR Călători au precizat că vor fi suplimentate, cu aproximativ 50 de vagoane clasă, vagoane de dormit şi cuşete, trenurile care circulă pe cele mai folosite rute, din Bucureşti spre Craiova, Braşov, Bicaz, Botoşani, Iaşi, Timişoara, Baia Mare, Arad, Suceava şi Vatra Dornei.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Sfaturi utile: Cum să vă feriţi de hoţi în vacanţa de Crăciun

    Când sunteţi la cumpărături, evitaţi să aveţi asupra dumneavoastră sume mari de bani, în numerar şi nu vă lăsaţi bunurile de valoare (borsetă, servietă) în căruciorul pentru cumpărături. Fiţi atenţi la portofel şi poşetă.

    Purtaţi-vă poşeta cât mai aproape de corp, iar portofelul păstraţi-l într-un buzunar interior al hainei sau în buzunarele din faţă ale pantalonilor.

    La întoarcerea spre casă, evitaţi să vă supraîncărcaţi de cumpărături şi deplasaţi-vă pe străzi şi alei iluminate. Nu alegeţi scurtături prin parcuri sau zone întunecate.

    Poliţiştii vă recomandă să evitaţi discuţiile în contradictoriu cu persoane necunoscute sau în stare de ebrietate şi să nu ripostaţi la agresivitatea lor verbală.

    De asemenea, ocoliţi grupurile de persoane aflate sub influenţa băuturilor alcoolice sau cele care manifestă un comportament agresiv!

    Nu consumaţi băuturi alcoolice pe stradă! Fapta constituie contravenţie şi, totodată, vă poate induce un comportament agresiv. În astfel de situaţii, de regulă, de la o banală ceartă se ajunge la loviri sau vătămări. Consumând alcool în exces veţi avea şi o capacitate de reacţie redusă şi puteţi deveni cu uşurinţă victima unei infracţiuni sau a unui accident rutier.

    Dacă sunteţi acostaţi pe stradă, nu ezitaţi să cereţi sprijinul celorlalţi trecători sau să intraţi într-un magazin!

    Atunci când aţi fost martorii unor manifestări violente, anunţaţi imediat Poliţia!

    Pentru protecţia autovehiculului, poliţiştii vă recomandă ca atunci când vă parcaţi autoturismul să închideţi geamurile şi să vă asiguraţi apoi că l-aţi încuiat.

    Depozitaţi cumpărăturile în portbagaj şi nu lăsaţi la vedere bunuri de valoare, precum aparatură GPS, telefoane mobile, borsete sau serviete.

    Când aţi pornit maşina pentru a se încălzi, nu vă îndepărtaţi de ea. Nu o lăsaţi pornită şi neasigurată nici atunci când o părăsiţi timp de câteva momente pentru a face cumpărături mărunte sau în incinta staţiilor de alimentare.

    Dacă aveţi de făcut deplasări cu autoturismul, adaptaţi permanent viteza de deplasare la particularităţile de drum şi de trafic şi nu vă angajaţi în efectuarea de depăşiri neregulamentare.

    Poliţiştii că atrag atenţia să nu conduceţi sub influenţa băuturilor alcoolice şi să folosiţi centura de siguranţă.

    Este recomandat să nu conduceţi dacă vă simţiţi obosiţi şi să opriţi din când în când, pe parcursul traseului, pentru a vă destinde şi a vă reface forţele. Folosiţi corect luminile, atât pe timp de zi, cât şi pe timp de noapte!

    Dacă un străin soseşte la uşa dumneavoastră:

    Uneori, infractorii joacă anumite roluri pentru a aborda victimele (colindători, persoane care livrează colete, angajaţi ai unor furnizori de servicii etc.), aşa că fiţi vigilenţi.

    Nu permiteţi străinilor să intre în casă pentru a folosi telefonul, toaleta, sau pentru a le oferi ceva. Atunci când este neapărat nevoie ca un străin să intre în locuinţa dumneavoastră, chemaţi un vecin sau o rudă să vă însoţească.

    Pentru siguranţa locuinţei dumneavoastră, atenţie şi la intrările secundare, cum ar fi uşile de la balcoane şi terase, intrările în garaje sau subsoluri care corespund cu locuinţa. Acestea vor avea încuietori suplimentare, dispuse la interior!

    Evitaţi discuţiile despre bunurile de valoare pe care le aveţi în casă!

    În cazul absenţelor îndelungate de la domiciliu, comunicaţi acest fapt numai persoanelor în care aveţi mare încredere. Rugaţi-i să vă supravegheze locuinţa, sau să acţioneze în aşa fel încât să nu se sesizeze lipsa dumneavoastră!

    Când plecaţi de acasă încercaţi să creaţi aparenţa că se află cineva în locuinţă, prin diverse metode, respectiv instalarea unor dispozitive de aprindere şi stingere automată a luminilor în locuinţă sau colectarea frecventă a corespondenţei, de către un vecin sau o persoană de încredere.

    Dacă plecaţi pentru o perioadă scurtă, puteţi aprinde luminile, radioul sau televizorul.

    Încuiaţi uşile şi geamurile chiar şi atunci când plecaţi pentru câteva minute.

    Nu lăsaţi sume mari de bani sau valori în locuinţă.

    Nu lăsaţi bilete în uşă sau mesaje pe robotul telefonic prin al căror conţinut să informaţi străinii că aţi plecat în concediu!

    Instruiţi-vă copiii ca, atunci când sunt singuri acasă, să nu deschidă uşa de acces în locuinţă persoanelor străine care spun că sunt trimişi de părinţi pentru a le da diverse obiecte!