BusinessMagazin

Tag: relatie

  • Viitorul fotografiei legat mai mult de software şi mai puţin de optică

    Smartphone-urile au revoluţionat multe obiceiuri, iar fotografiile nu fac excepţie: accentul se mută din ce în ce mai mult dinspre optică spre software. De aceea, deşi două telefoane au obiective cu o performanţă asemănătoare, imaginile sunt diferite. Totul ţine de procesarea imaginilor de către software-ul telefonului.

    De aceea se vorbeşte tot mai mult de aşa numită fotografie computaţională, procedeu prin care se colectează date din imagini sau de la senzori de imagini apoi se aplică anumiţi algoritmi pentru a produce o fotografie care altfel ar fi fost imposibil de realizat în mod tradiţional. Cu datele adunate din imagini se pot produce fotografii HDR (high-dynamic range) impresionante. Acest procedeu este din ce în ce mai prezent în smartphone-uri, majoritatea telefoanelor având posibilitatea de a realiza fotografii HDR. Recent, anumite telefoane Android şi iPhone 7 Plus, utilizează două camere pentru a surprinde o imagine astfel, combinând datele obţinute pentru a realiza imaginea.

    Acum smartphone-urile reprezintă cea mai mare platformă pentru fotografie, în condiţiile în care 40 de milioane de fotografii sunt încărcate pe Instagram în fiecare zi. Drept consecinţă, piaţa camerelor de fotografiat compacte scade vertiginos. Asociaţia Camerelor şi Produselor de Fotografiat (CIPA) a realizat despre ce s-a întâmplat pe piaţa de profil în 2016 şi este evident că apetitul pentru smartphone-uri explodează, în timp ce vânzările de camere compacte scad tot mai mult.

    Practic, potrivit raportului CIPA, 98,4% dintre camerele de fotografiat destinate consumatorilor vândute în 2016 au fost încorporate în smartphone‑uri, doar 0,8% au fost în camere compacte, 0,5% în DSLR-uri şi 0,2% în camere mirrorless. „Camerele din smartphone-uri se vor îmbunătăţi, iar vânzările de camere compacte se vor apropia de zero. Dar tot timpul va fi nevoie de aparatură mai bună şi mai scumpă pentru oamenii interesaţi de fotografie”, spune într-un articol publicat de petapixel.com fotograful Sven Skafisk.

    Primul HDR a apărut pe iPhone în 2010 şi folosea un truc pe care fotografii serioşi îl puneau în practică de ani de zile: capturarea unei imagini cu mai multe expuneri, apoi combinarea acestora pentru o fotografie unde atât zonele întunecate cât şi cele luminoase se văd bine.

    După Apple, a urmat şi Android. Încorporarea acestei tehnici într-un smartphone a pus trucul în mâinile mulţimii. Tehnica de creare a HDR‑urilor s-a schimbat de-a lungul anilor, iar rezultatele s-au îmbunătăţit.

    Ideea adăugării mai multor camere pe partea din spate a smartphone‑urilor se învârtea de mai mult timp în industrie; prima iteraţie concretă a apărut în 2014 prin HTC One (M8). Potenţialul a fost văzut şi de Huawei, care a implementat sistemul la P9 (aprilie 2016), combinând doi senzori – unul color şi altul alb-negru, apoi Apple a făcut asta pentru iPhone 7 plus (octombrie 2016) având o cameră cu un unghi larg de deschidere şi altă cameră zoom.

    Sistemul format din cele două camere combinate cu software-ul  este capabil să recunoască obiecte în spaţiu şi astfel se poate detecta profunzimea de câmp dintr-un cadru. iPhone 7 plus are aşa ceva în modul portret; astfel se creează un background înceţoşat frumos, un efect până acum obţinut doar de un aparat DSLR cu un obiectiv cu o profunzime de câmp mică.

    Dacă un sistem cu două camere este bun, unul cu cu mai multe camere ar trebui să fie şi mai bun, nu? Acesta este şi planul lui Rajiv Laroia, care a realizat un aparat foto ce are încorporate nu mai puţin de 16 obiective, punând în aplicare principiile fotografiei computaţionale: realizarea unei imagini digitale uriaşe prin compunerea mai multor imagini mai mici obţinute din mai multe surse. Produsul gândit de Laroia se numeşte L16 şi este realizat de compania numită Light.

    În funcţie de lumină şi zoom, L16 se foloseşte de o combinaţie de obiective pentru a crea o imagine de 52 megapixeli. Totul într-un pachet nu mai mare de un smartphone sau o cameră compactă. Totuşi, preţul nu este unul tocmai mic: 1.600 de dolari, adică de aproape trei ori mai mult decât preţul DSLR-urilor entry level.

    Lui Laroia i-a venit ideea după ce a început să practice fotografia şi se vedea nevoit să care echipamentul de fotografiat: un rucsac plin cu obiective, bliţ şi un trepied. El era frustrat că avea nevoie de un echipament atât de greoi. Nu se pricepea la optică, dar a zis să încerce să creeze ceva ce ar putea înlocui tot acel echipament. A reuşit să strângă finanţare de 35 de milioane de dolari de la finanţatori ca Google Ventures sau Charles River Ventures şi în toamna lui 2015 a început sesiunea de vânzări. Ţinta de vânzări stabilită pentru prima lună a fost realizată în doar 30 de ore. Compania a refuzat să specifice exact cât a vândut de atunci, dar reprezentanţii Light au declarat pentru Bloomberg că acea sumă s-ar învârti în jurul sumei de 10 milioane de dolari.

    Totuşi, dacă vânzările au demarat spectaculos, nu acelaşi lucru s-a întâmplat şi cu producţia. De fapt, reprezentanţii companiei Light au spus că nu au reuşit să găsească un producător capabil. Într-un final au reuşit şi este de aşteptat ca primele produse să fie livrate începând cu aprilie 2017.

    În viitorul fotografiei are un cuvânt de spus şi Google prin proiectul Tango, ce a început ca un program în departamentul de Tehnologii şi Proiecte Avansate din companie. Tango a fost creat pentru a integra o serie de senzori şi camere într‑un dispozitiv mobil, astfel încât acesta să-şi înţeleagă propria poziţie în raport cu împrejurimile. Maparea 3D a platformei Google Tango poate să ghideze utilizatorul printr-un muzeu, să-l ajute să lucreze la proiecte de casă sau poate să creeze un univers animat.

    Primul telefon dedicat noii platforme a fost Lenovo Phab2 Pro, dotat cu trei camere pe spate (una RGB de 16 megapixeli, alta cu un unghi foarte larg (fisheye) şi a treia un emiţător de infraroşii). Combinate cu un accelerometru (un senzor hardware ce permite detectarea poziţiei, mişcării, înclinaţiei, şocurilor, vibraţiilor, măsurarea acceleraţiei), un giroscop şi un modul intern care conţine un senzor de percepţie a adâncimii, telefonul poate utiliza tehnologia Google Tango. Un al doilea telefon care foloseşte această tehnologie este Asus Zenfone AR, ceea ce le permite utilizatorilor să experimenteze domeniul realităţii virtuale. Dacă sunteţi familiar cu Pokemon Go, ştiţi cam la ce să vă aşteptaţi. Totuşi Tango este o tehnologie mai avansată care ar putea schimba felul în care oamenii interacţionează cu mediul real prin intermediul telefoanelor. Practic, acum ai putea să vezi cum arată lampadarul de la IKEA în dormitor prin intermediul telefonului, fără să fii nevoit să-ţi imaginezi cum arată în cameră.

    Aşadar, beneficiul imediat ar fi pentru realitatea agumentată; suprapunerea informaţiilor peste imagini necesită mult mai puţină putere de calcul decât generarea unui mediu grafic de realitate virtuală cu care oamenii pot interacţiona.
    Nici românii nu sunt departe de acest fenomen. Un clujean, Radu Rusu, a realizat o aplicaţie care le permite utilizatorilor să facă fotografii 3D. Fyuse este creat pentru dispozitive mobile şi foloseşte un proces numit „sensor fusion” în care combină algoritmii de procesare de imagine în timp real cu alţi senzori de pe telefon pentru a calcula poziţia camerei în spaţiu. Utilizatorul mişcă camera într-o anumită direcţie şi Fyuse construieşte un graf vizual cu noduri şi tranziţii între ele, astfel încât să acopere spaţiul parcurs de utilizator, într-un mod cât mai compact. Astfel rezultă o imagine 3D ce oferă o altă experienţă de consum.

    Fotografia computaţională face mai mult decât să captureze pixeli şi poate surprinde lumina, permiţând astfel extragerea geometriei unei scene. „Dacă ştii unde este un obiect şi pe ce suprafaţă se află, atunci poţi realiza mai multe lucruri”, spune Irfan Essa, profesor al Institutului de Tehnologie din Georgia, într-un articol publicat pe fastcompany.com. Una dintre problemele întâlnite cel mai des în prezent este numărul uriaş de imagini pe care utilizatorii le fac. Astfel, cu ajutorul software-ului care analizează conţinutul unei imagini, s-ar putea identifica cele mai bune poze, eliminându-se astfel surplusul de fotografii, este de părere Essa.
     

  • Sharing, ca numitor comun

    „Clienţii vor viteză, mobilitate şi stabilitate din ce în ce mai mari. Vor o experienţă, vor conectivitate continuă în oraş şi în afara acestuia”, spune Ştefan Slavnicu. Dacă ne uităm la consumul de internet, traficul de internet mobil s-a dublat în 2016 faţă de 2015, iar traficul 4G a crescut de patru ori. Un factor care influenţează acest aspect este adopţia tot mai mare a telefoanelor inteligente. Peste 65% din clienţii Orange care achiziţionează un telefon aleg un smartphone. „Consumatorii folosesc din ce în ce mai mult internetul mobil, iar aşteptarea este ca acesta să aibă performanţe similare cu cel fix, prin fibră”, spune Ştefan Slavnicu.

    Traficul de date de mare viteză ajută la consumul de conţinut pentru formatele de tipul video 4K, pentru realitatea virtuală, realitatea augmentată, filmări cu ajutorul dronelor, servicii IoT, ce vor fi dezvoltate în următorii ani.

    Experienţa de utilizare a serviciilor de internet pe mobil este direct influenţată de viteza de download, respectiv de upload. Spre exemplu, conexiunile 3G permiteau descărcarea unui fişier de 750 MB în aproximativ 8 minute. Conexiunile 4G permit descărcarea aceluiaşi fişier în mai puţin de 2 minute. „Am plecat de la servicii de voce care permiteau clienţilor noştri de acum 20 de ani să poată să ţină legătura cu cei dragi, ajungând în prezent să oferim cea mai extinsă reţea 4G.

    Acum clienţii Orange se pot bucura de proiecte de oraşe inteligente, îşi pot monitoriza locuinţa de la distanţă şi pot avea acces la datele din cloud, pot transforma telefonul inteligent în portofel”, exemplifică Ştefan Slavnicu. Dar toţi aceşti paşi în domeniul tehnologiei trebuie susţinuţi de o reţea pe măsură. „Pe lângă eforturile pe care le-am făcut pentru a creşte viteza datelor mobile, am continuat să aducem îmbunătăţiri şi în zona serviciilor de voce. Acum clienţii pot ţine legătura cu cei dragi chiar şi atunci când nu au semnal de reţea pe telefon. Cu serviciul Apel Wi-Fi se pot realiza apeluri cu orice conexiune wireless. Această inovaţie este un pas în plus pentru îmbunătăţirea serviciilor de voce.”

    Pe lângă apelul Wi-Fi, clienţii au la dispoziţie şi apelurile 4G bazate pe tehnologia Voice over LTE. Astfel, au conexiuni instante şi sunetul este la calitate HD. „Toate aceste inovaţii  îmbunătăţesc în mod constant calitatea reţelei şi a serviciilor”, arată reprezentantul Orange. Pe parcursul anului trecut, numărul de clienţi ai serviciilor 4G s-a dublat faţă de sfârşitul lui 2015, ajungând la 2,2 milioane.

    „De 13 ani suntem lideri de piaţă pe segmentul mobil, iar reţeaua este cea care ne pune la dispoziţie viteze pentru conexiunile de date. Şi ne‑am obişnuit cu cifre mari: de până la 375 Mbps viteze de download pentru 4G+. Ne-am obişnuit cu acoperire 4G de 98% pentru zona urbană. Ne-am obişnuit să ne bucurăm de conţinut în orice moment. Pentru că viteza ne-a influenţat definitiv modul în care ne bucurăm de conţinut, ne dorim experienţe cât mai imersive.

    Tehnologia ne ajută să ne bucurăm de conţinut: augmented reality, virtual reality sunt noile realităţi în ceea ce priveşte divertismentul”, afirmă Ştefan Slavnicu. Dar, punctează el, toate aceste noi experienţe au nevoie de viteze din ce în ce mai mari şi o stabilitate crescută a conexiunii, inclusiv când ne aflăm în mişcare. Tocmai pentru a anticipa aceste nevoi, anul trecut Orange a realizat o premieră pentru România: streaming la viteze de peste 1 Gbps. A fost primul test demo realizat în România pentru acest nou prag de viteze, prin agregarea de spectru, modernizarea reţelei core de date, a reţelei de transport IP, a reţelei de acces radio, modernizarea arhitecturii disponibile în acest moment. „Astfel de viteze permit streaminguri cu imagini perfecte, fără întreruperi. Acest test prefigurează cum va arăta viitorul comunicaţiilor.”

    Tot anul trecut, a fost organizată o demonstraţie live legată de viteza de download pe care o poate susţine reţeaua Vodafone, al doilea operator de telefonie mobilă de pe piaţă în funcţie de cifra de afaceri. Pentru a ajunge la o viteză de download de 1,35 Gbps, inginerii operatorului au folosit echipamente live din reţea dar şi unele instalate special pentru acest test, furnizate de firma chineză Huawei, care au permis companiei să agrege cinci benzi de frecvenţă pentru a folosi servicii de date.

    Evoluţia serviciilor de voce şi date a avut un impact major reflectat preponderent în schimbarea felului în care utilizatorii s-au conectat la oportunităţi, în special cele din zona economică. Aportul pe care inovaţia în zona de reţea îl are este de a facilita transformarea digitală. „Astăzi, internetul şi conectivitatea sunt la fel de importante precum au fost alte inovaţii în epoci, de pildă electricitatea pentru Revoluţia Industrială”, spune CTO‑ul Orange România.

    Digitalizarea nu a schimbat doar punctual modele de business, ci a mers până în punctul în care ne îndreptăm spre un nou model economic, în care cuvântul „sharing” este numitorul comun. Revoluţia digitală a reinventat relaţia dintre consumatori şi companii şi catalizatorul acestei transformări sistemice este conectivitatea. „De aceea investim constant în calitatea reţelei, cât şi în extinderea acoperirii”, susţine Ştefan Slavnicu.

    Nu doar zona de business beneficiază de evoluţia serviciilor. Există proiecte în care transformarea digitală devine un element central pentru construcţia comunitară. „În această direcţie, vorbim deja de oraşe inteligente, iar proiectul pilot dezvoltat de Orange la Alba Iulia este un exemplu perfect în această direcţie”, spune CTO-ul Orange România. În acest proces al digitalizării, Orange, atât prin intermediul reţelei, cât şi prin intermediul produselor şi serviciilor, devine un integrator de soluţii, care anticipează nevoia tot mai mare de conectivitate. Acum 10 ani, o coexiune 3G de 3,2 Mbps era suficientă pentru a naviga, pentru browsing şi e-mail. Acum 5 ani o conexiune 3G+ de 43,2 Mbps începea să devină insuficientă pentru streaming video, videocalls, streaming audio şi cât şi pentru explozia social media.

    În acest context, departamentul tehnic „are un rol esenţial în organizaţia noastră, având în vedere că serviciile telecom sunt core business-ul Orange. Aici se dezvoltă reţeaua mobilă, fixă şi TV, se testează şi se implementează tehnologii noi, se urmăresc performanţele reţelei, se intervine pe teren şi se monitorizează permanent reţeaua pentru a corespunde cerinţelor clienţilor”, punctează Ştefan Slavnicu. Departamentul tehnic numără aproximativ 400 de angajaţi şi este împărţit pe mai multe specializări; majoritatea celor care lucrează în departamentul tehnic sunt parte din echipa de Operare şi mentenanţă. „Ei sunt cei care realizează modificările parametrilor referitori la calitatea reţelei şi intervin rapid pentru a rezolva eventualele incidente.

    Echipamentele IT sunt şi ele în grija acestui departament.” Un alt rol al echipei este de a monitoriza permanent calitatea reţelei, de a indentifica zonele de extindere a acoperirii, de a realiza lucrările de densificare a reţelei pentru a prelua creşterile de trafic, dar şi de a introduce noi tehnologii de acces radio (4G). „Tot în responsabilitatea echipei tehnice pe care o coordonez este şi zona de inovaţie dar şi toate lucrările de modernizare şi dezvoltare a reţelei”, adaugă Ştefan Slavnicu, care deţine de peste trei ani funcţia de CTO în cadrul Orange România. El are o carieră de peste 17 ani în cadrul companiei; şi-a început parcursul profesional în cadrul operatorului telecom în 2000, trecând de la funcţia de network expert, la cea de core network manager şi ajungând în anul 2011 head of infrastructure expansion.

    „În cei 20 de ani de prezenţă în România, ne-am concentrat să anticipăm şi să înţelegem nevoile clienţilor. De când suntem prezenţi pe piaţa din România am investit în total 2,9 miliarde de euro”, spune Ştefan Slavnicu. O parte din această investiţie s-a concentrat atât pe achiziţionarea licenţelor, cât şi pe dezvoltarea infrastructurii, aceşti paşi fiind esenţiali pentru extinderea acoperirii şi introducerea de noi inovaţii, astfel încât, în momentul de faţă Orange a ajuns cea mai extinsă reţea 4G din România. „În continuare, ne vom concentra în această direcţie, conform strategiei Essentials 2018. Avem în plan să investim jumătate de miliard de euro în dezvoltarea operaţiunilor Orange în România”, conchide Ştefan Slavnicu.
     

  • Mihaela Feodorof, executive coach & business consultant: Suntem ceea ce avem spaţiu să devenim

    Prima experienţă care-mi vine în minte, despre care am mai scris într-un alt context, este a Roxanei. Nu o căutaţi în grupul de conexiuni de pe LinkedIn sau Facebook, mai importantă este povestea ei. A venit în relaţia de coaching din disperare de cauză. Cu doar şase luni în urmă făcuse o alegere profesională care valida valoarea la care ajunsese în piaţa de profil. Era în topul vânzătorilor, toate prilejurile în care se afla îi confirmau că se simţea ca peştele în apă cu ceea ce făcea, iar rezultatele ei erau mereu peste aşteptări. Oferta unui jucător mai mare de a se alătura echipei sale a gâdilat orgoliul profesional al Roxanei. După câteva discuţii a acceptat să treacă în ambarcaţiunea mai lustruită a concurenţei. Nu vă grăbiţi să o judecaţi, performerii au nevoie de provocări pentru a se antrena şi a-şi păstra forma. De data aceasta însă, provocarea a fost să vină dintr-o altă direcţie.

    Noul angajator şi mediul său profesional s-au dovedit atât de diferite de ceea ce avea nevoie Roxana încât, chiar punându‑şi toate abilităţile şi profesionalismul la bătaie, simţea cum zi după zi energia ei scădea, iar entuziasmul unui nou început se transforma într-o sumedenie de temeri, ezitări şi îndoieli. Persoana care-şi exprima opiniile asupra demersurilor Roxanei era chiar cea care conducea businessul şi care şi-o dorise în echipă. Aşadar, porţi de scăpare nu erau decat să-i citească pe chip, sau printre rânduri, nemulţumirea în raport cu acţiunile ei profesionale. Iniţiativele nu erau bune, fie timpul alocat pentru a obţine rezultate nu era alocat, mereu era câte ceva nepotrivit. Libertatea de acţiune a Roxanei era doar declarativă, în spatele ei simţea mereu răsuflarea şefului neîncrezător şi perfecţionist. Cum oare să funcţioneze la parametrii maximi comportamentele manifestate natural de un talent?

    Continuarea poveştii o găsiţi în volumul „O să mori de foame”, sub titlul „Talentul devine balast cand managementul este impropriu”.

    Ceea ce am vrut să reamintesc este importanţa alegerii mediului şi a relaţiilor profesionale, astfel ca ele să se acordeze firesc cu aşteptările şi nevoile noastre. Potenţialul de devenire al fiecăruia dintre noi este maximizat, sau blocat, de relaţiile pe care le dezvoltăm.   

    Un alt exemplu care-mi întăreşte crezul că aplicabilitatea acestor concepte este universală ţine de relaţia copiilor cu procesul de învăţare. Familia, şcoala, societatea sunt factorii care susţin sau deviază până la situaţii major conflictuale relaţia copilului cu sine însuşi. Când acesta nu mai vrea (să înveţe, să citească, să asculte etc.), avem tendinţa să ne apărăm şi să spunem că am pus la dispoziţia lui toate mijloacele ca el să performeze sau măcar să obţină rezultate optime. Le-am oferit, nimeni nu contestă asta, dar, cu siguranţă, doar din perpectiva noastră. Până să ajungem să ne punem cu adevărat „în papucii” copilului manifestând şi exersând empatia, comportamentul definitoriu în orice relaţie de suport, mai e drum lung.

    Cadrul în care fiecare dintre noi funcţionează, rafinându-şi acţiunile şi ajungând să obţină rezultate pe măsură, este cel mai important. Pe lângă acesta, cine populează acest spaţiu în relaţie cu noi defineşte calitatea relaţiilor pe care le trăim. Sunt ele în folosul devenirii noastre sau, în pofida bunelor credinţe, mai rău ne încurcă?

    Vin cu un alt exemplu real, doar protejând identitatea subiectului, pe care îl împărtăşesc aici. Bogdan este student la medicină. A muncit mult să ajungă aici, ştim că nu este cel mai facil examen şi demers educaţional pe care să-l practici. Vine însă la pachet cu satisfacţia că cei din jur vor aprecia alegerea ta şi reuşitele din anii de muncă care vor urma. Aparent, Bogdan funcţionează fără cusur, dar în interiorul lui se duce o luptă. Pe cine şi de ce vreau să mulţumesc? Îi este deja limpede că nu-i mai ajunge aprecierea celor din jur. „Woow, medicină, ce provocare, felicitări!“ Pentru cine fac acest efort dacă pe mine nu mă hrăneşte? se întreabă din ce în ce mai des Bogdan. Oare ce aş alege dacă nimeni şi nimic nu m-ar influenţa? Dacă aş da la o parte toate modelele de reuşită pe care părinţii, profesorii, prietenii, mi le aduc în prim-plan, ce ar rămâne la sfârşitul exerciţiului? Iată cum spaţiul de dezvoltare al lui Bogdan este brusc curăţat de impurităţi şi devine limpede că alegerea făcută nu a fost a lui. Nici să-i convingi pe ceilalţi nu este uşor, dar bine măcar că m-am lămurit cu mine însumi, îşi spune Bogdan împăcat.

    Relaţiile cu oamenii cei mai apropiaţi sunt şi cele mai delicate. Să nu-i rănim, dezamăgim, supărăm este miza implicării emoţionale. Pentru că ţinem la ele şi nu vrem să le deteriorăm, amânăm până la cronicizarea diagnosticului să le îngrijim. Dar experienţa ne dovedeşte că toţi cei dragi nouă ar fi mai fericiţi prin simplul fapt că noi suntem fericiţi. Rezultatul este la îndemână: alegerile noastre trebuie să răspundă unei singure condiţii: să fie în acord cu nevoile noastre şi să ne permită dezvoltarea armonioasă în mediul natural.

    Aici se încheie gândul meu despre importanţa relaţiei cu cel care contribuie la devenirea ta şi a terenului propice în care să sădeşti seminţele încrederii în sine, convingerilor şi valorilor fiecăruia dintre noi.

  • Film: Ana, mon amour

    ”Ana, mon amour“ este analiza unei poveşti de dragoste, o incursiune atipică ce surprinde cele mai tensionate şi delicate momente din evoluţia unui cuplu. Toma şi Ana se cunosc în facultate, se apropie rapid şi încep o relaţie de iubire care devine în scurt timp o luptă contra tuturor.

    Din cauza unor probleme din copilărie, Ana are frecvent atacuri de panică, iar Toma îşi asumă rolul de protector necondiţionat. Deşi pare să deţină controlul asupra relaţiei, ani mai târziu el se trezeşte gravitând în jurul unei femei pe care nu o poate înţelege, forţându-se până la limită în încercarea de a o salva.

  • Cum arată fiica de 18 ani a lui Ion Ţiriac

    Miliardarul Ion Ţiriac a fost mereu secretos în privinţa vieţii sale personale. Că a fost vorba despre iubite sau familie, fostul sportiv a preferat mereu să ţină totul sub tăcere.
     
    Cu toate că Ion Ţiriac (77 de ani) a fost căsătorit doar o singură dată, fostul jucător profesionist de tenis are trei copii, dintre care doi provin dintr-o relaţie care nu a fost niciodată oficializată.

    Omul de afaceri are trei copii recunoscuţi ofical: Ion Ion (39 de ani), care provine din relaţia cu manechinul american Mikette von Issenberg şi Ioana (18 ani) şi Karim (21 de ani) din relaţia cu ziarista egipteană Sophie Ayad.

    Ţiriac a cunoscut-o pe Sophie în 1994, la München, pe vremea când afaceristul era stabilit în Germania şi unde coordona turneele de la Hanovra, Stuttgart şi Essen. Frumoasa brunetă lucra pentru revista Bunte, dar deşi există o diferenţă de vârstă de 30 de ani întrei ei, Ţiriac şi Sophie au avut o relaţie îndelungată, din iubirea lor rezultând doi copii, potrivit sursei citate.

    În prezent, Sophie Ayad locuieşte la Monte Carlo, alături de Ioana, Ion Ţiriac asigurându-le tot ce au nevoie.

    VEZI AICI GALERIA FOTO

  • Donald Trump, despre cel mai FIERBINTE conflict din Orientul Mijlociu. Întâlnirea care modifică toate datele geo-strategice din lume

    În cadrul întâlnirii, Trump a promis acţiuni pentru soluţionarea conflictului israelo-palestinian.
     
    “Statele Unite şi Israelul au o relaţie de nedespărţit”, a afirmat Donald Trump în conferinţa de presă organizată la Casa Albă alături de Benjamin Netanyahu.
     

  • Studiu eJobs: 1 din 2 români a avut o relaţie la birou

    Relaţiile amoroase la birou sunt mult mai frecvente decât ar putea crede mulţi dintre noi. În condiţiile în care petrecem în interes de serviciu o parte semnificativă din viaţă, şansele de a ne găsi jumătatea în timpul orelor de program sunt, din punct de vedere statistic, extrem de mari. Acest lucru este confirmat şi de către cel mai recent studiu eJobs derulat în luna februarie şi care arată că 56% dintre români au avut o relaţie la birou – pentru 45% a fost o relaţie serioasă, de lungă durată, în timp ce pentru 11% dintre ei a fost doar o aventură.

    Oarecum surprinzător, în segmentul de vârstă 18-25 de ani ponderea celor care nu au avut o relaţie de dragoste la job are nivelul cel mai ridicat (60%), pondere egală cu cea a respondenţilor cu vârste între 25-55 ani care au confirmat astfel de relaţii.

    În ceea ce priveşte partenerul, 25% dintre respondenţi spun că au avut o relaţie cu un coleg sau cu o colegă, 12% au avut o relaţie cu un furnizor sau partener extern, iar 19% este ponderea celor care au recunoscut că au avut o relaţie cu superiorul direct.

    Marea majoritate a celor implicaţi într-o relaţie amoroasă la locul de muncă erau singuri la acel moment (62%), 18% erau deja într-o relaţie, iar 20% au recunoscut că erau căsătoriţi.

    25% dintre cei care au avut o relaţie la locul de muncă au ajuns la altar de mână cu colegul sau colega de birou, ponderea fiind mai mare în rândul femeilor (28% femei vs. 20% bărbaţi).

    La întrebarea “Ce influenţă a avut relaţia la locul de muncă asupra carierei tale”, 17% au spus că unul dintre parteneri a trebuit să părăsească compania în următorul an. Cu o pondere apropiată – 16%, sunt cei care au afirmat că relaţia de la locul de muncă i-a ajutat să se dedice şi mai mult jobului, în timp ce doar 7% dintre respondenţi afirmă că relaţia i-a ajutat să avanseze în carieră. În restul cazurilor, relaţia nu a influenţat evoluţia profesională a respondenţilor.

    Sondajul eJobs a fost efectuat la nivel naţional, în perioada 1-12 februarie 2017, pe un eşantion de 1.242 de respondenţi, cu vârste curprinse între 18 şi 55 de ani. 2 din 3 respondenţi sunt femei şi mai mult de jumătate dintre aceştia au vârsta cuprinsă între 25 şi 40 de ani.
     

  • Studiu eJobs: 1 din 2 români a avut o relaţie la birou

    Relaţiile amoroase la birou sunt mult mai frecvente decât ar putea crede mulţi dintre noi. În condiţiile în care petrecem în interes de serviciu o parte semnificativă din viaţă, şansele de a ne găsi jumătatea în timpul orelor de program sunt, din punct de vedere statistic, extrem de mari. Acest lucru este confirmat şi de către cel mai recent studiu eJobs derulat în luna februarie şi care arată că 56% dintre români au avut o relaţie la birou – pentru 45% a fost o relaţie serioasă, de lungă durată, în timp ce pentru 11% dintre ei a fost doar o aventură.

    Oarecum surprinzător, în segmentul de vârstă 18-25 de ani ponderea celor care nu au avut o relaţie de dragoste la job are nivelul cel mai ridicat (60%), pondere egală cu cea a respondenţilor cu vârste între 25-55 ani care au confirmat astfel de relaţii.

    În ceea ce priveşte partenerul, 25% dintre respondenţi spun că au avut o relaţie cu un coleg sau cu o colegă, 12% au avut o relaţie cu un furnizor sau partener extern, iar 19% este ponderea celor care au recunoscut că au avut o relaţie cu superiorul direct.

    Marea majoritate a celor implicaţi într-o relaţie amoroasă la locul de muncă erau singuri la acel moment (62%), 18% erau deja într-o relaţie, iar 20% au recunoscut că erau căsătoriţi.

    25% dintre cei care au avut o relaţie la locul de muncă au ajuns la altar de mână cu colegul sau colega de birou, ponderea fiind mai mare în rândul femeilor (28% femei vs. 20% bărbaţi).

    La întrebarea “Ce influenţă a avut relaţia la locul de muncă asupra carierei tale”, 17% au spus că unul dintre parteneri a trebuit să părăsească compania în următorul an. Cu o pondere apropiată – 16%, sunt cei care au afirmat că relaţia de la locul de muncă i-a ajutat să se dedice şi mai mult jobului, în timp ce doar 7% dintre respondenţi afirmă că relaţia i-a ajutat să avanseze în carieră. În restul cazurilor, relaţia nu a influenţat evoluţia profesională a respondenţilor.

    Sondajul eJobs a fost efectuat la nivel naţional, în perioada 1-12 februarie 2017, pe un eşantion de 1.242 de respondenţi, cu vârste curprinse între 18 şi 55 de ani. 2 din 3 respondenţi sunt femei şi mai mult de jumătate dintre aceştia au vârsta cuprinsă între 25 şi 40 de ani.
     

  • Viorel Panaite: Când autonomia se întoarce împotriva ta. Ce înseamnă „libertate” la locul de muncă?

    Iată mai jos câteva poveşti reale, exemple simple pe care le cunoaştem cu toţii, care ne‑ar putea pune pe gânduri şi care ne invită să explorăm perspective mai noi ale autonomiei decât cele cu care eram obişnuiţi:

    • Un executiv cu experienţă de peste 20 ani în corporaţii în roluri de conducere decide să plece din sistemul în care se simte captiv şi să înceapă o iniţiativă pe cont propriu. După doi ani de „libertate” şi autonomie, îmi spune că se simte total blocat, că nu a mai simţit niciodată acest sentiment de neputinţă, se simte dependent de absolut tot ce este în jurul lui. Are sentimentul unui prizonier într-o colivie; îl vedeam înainte ca pe un „om liber”.

    • O echipă dintr-o firmă de IT decide să părăsească respectiva companie şi să înfiinţeze un start-up antreprenorial în acelaşi domeniu, pentru a dezvolta un produs inovator. Membrii echipei considerau că firma în care lucrau se mişcă prea încet, e prea birocratizată şi îi ţine pe loc din avântul lor creativ.

    După înfiinţarea firmei, membrii echipei participă la evenimente pentru a atrage investitori, asociaţii îşi investesc economiile, întreaga echipă munceşte 24/7. După patru ani, principalul asociat, un prieten de-al meu, mă sună să îmi spună că se simte total blocat: conflictele cu ceilalţi asociaţi sunt interminabile, câţiva oameni cheie i-au părăsit, lansarea produsului a fost întârziată din cauza conflictelor, iar investitorii nu mai au răbdare. Se simte acum total la mâna altora şi nu vede ce opţiuni ar avea mai departe.

    • Unul din specialiştii echipei cu potenţialul cel mai bun de a fi manager este proaspăt promovat pentru prima dată într-un rol managerial şi primeşte libertate deplină de la şeful său direct să-şi conducă echipa cum doreşte. Îşi stabileşte singur progresele pe care le urmăreşte în raport cu obiectivele, modul în care ţine şedinţele şi întâlnirile individuale, modul în care organizează echipa şi cum rezolvă conflictele care apar, stabileşte planul de dezvoltare a oamenilor şi a echipei etc.

    După câteva luni pline de entuziasm, avânt şi responsabilitate pentru acest nou rol, începe să găsească echipa şi oamenii vinovaţi pentru lipsa progreselor din plan: el ar fi vrut să facă şedinţe, dar oamenii găseau mereu pretexte foarte importante să nu participe (şi atunci şedinţele se amânau pentru o dată nedefinită), îşi trimitea cu întârziere rapoartele pentru că alţii nu îi dădeau la timp informaţiile de care avea nevoie. Scuzele lui erau tot mai frecvent de tipul „nu am de ales, eu sunt la mijloc, ceilalţi sunt de vină, ceilalţi sunt responsabili”.

    Exemplele de mai sus ne arată că atunci când ne referim la autonomia unui individ, la final contează sentimentul de autonomie pe care acesta îl are. Astfel, oameni despre care am crede că ar putea face orice doresc au un sentiment scăzut de autonomie, se simt neputincioşi, iar oameni care par a fi cu spaţii de mişcare foarte limitate se simt foarte autonomi.
    Iată ce convingeri moderne ar trebui să exploreze managerii şi antreprenorii români dacă doresc un nivel mai mare de implicare şi productivitate din partea angajaţilor lor:

    • Dobândirea şi cultivarea sentimentului de autonomie este o responsabilitate individuală a angajaţilor, nu a şefilor, nu a organizaţiei: aceşti factori de context trebuie să înveţe cum să-i susţină pe oameni să dobândească acest sentiment. Sentimentul de autonomie al angajaţilor creşte calitatea motivaţiei şi reduce sentimentele de nemulţumire ale acestora. Angajaţii îi respectă şi îi susţin pe managerii care îi sprijină să-şi dezvolte sentimentul de autonomie.

    • Independenţa aduce sentimentul de autonomie doar prin îmbrăţişarea atitudinii potrivite şi prin stăpânirea abilităţilor necesare obţinerii acestui sentiment. Un nivel scăzut al atitudinii şi al abilităţilor necesare determină automat dezvoltarea sentimentelor defensive, de dependenţă, de victimizare în forme din cele mai creative, invizibile şi costisitoare pentru toată lumea.

    • Nivelul ridicat al sentimentului de autonomie este direct proporţional cu nivelele înalte de imaginaţie, responsabilitate, creativitate, preocupare pentru inovare, învăţare şi colaborare. Reglarea conversaţiei dinspre tema autonomiei către tema sentimentului de autonomie invită la explorarea unei paradigme moderne, inovative, specifice noilor generaţii de angajaţi, o paradigmă care propune o valorizare mai bună a oamenilor în organizaţiile în care aceştia lucrează şi care le oferă un nivel mai mare de satisfacţie.
     

  • Cum arată soţia lui Kim Jong-un, liderul nord-corean. Este o fostă cântăreaţă

    Nimeni nu ştie când a început cu exactitate relaţia lor, dar se pare că actuala doamnă a Phenianului ar fi fost instruită timp de şase luni pentru a se comporta ca atare şi pentru a fi o consoartă bună.

    Liderul nord-corean Kim Jong-un este cunoscut întregii lumi, deoarece s-a făcut remarcat prin stilul de viaţă excentric pe care îl are, dar puţină lume ştie că acesta este însurat.

    Citiţi mai multe pe www.one.ro