Tag: pui

  • Un pui de urs de două luni, rătăcit de mama lui, găsit de pădurari lângă Braşov

     Asociaţia de protecţie a animalelor “Milioane de prieteni” din Braşov a anunţat, vineri, că a fost solicitată recent pentru a prelua un pui de urs rătăcit de mama sa.

    Puiul, în vârstă de două luni, a fost descoperit de silvicultorii din zona Valea Seacă, la marginea localităţii Şinca Nouă.

    “Cel mai probabil, ursoaica a fost împuşcată în timpul unei partide de vânătoare, astfel de incidente având loc în special când se aplică metoda «la goană»”, spun reprezentanţii asociaţiei de protecţie a animalelor.

    Pădurarii au luat legătura cu reprezentanţii asociaţiei, iar puiul a ajuns la Sanctuarul de urşi Libearty din Zărneşti. Asociaţia a luat legătura cu reprezentanţii “Centrului de reabilitare a puilor de urs” din localitatea Bălan, judeţul Harghita, unde puiul a fost transportat în cursul acestei săptămâni. Acolo, ursul va învăţa cum să să se adapteze şi, după deprinderea abilităţilor de supravieţuire, va fi eliberat în pădure şi va deveni un urs liber.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • STUDIU DE CAZ: Puiul câştigă în războiul dintre carnea de cal şi cea de vacă

    ORICE MONEDĂ ARE DOUĂ FEŢE, iar un moment de pericol este pentru unii o oportunitate. Cel mai mult ar fi putut câştiga carnea de peşte sau oaie, însă la rafturi promoţiile agresive lipsesc. Aşa-numita fereastră de oportunitate n-a fost folosită. Mult mai la îndemână, carnea de pui a atras puţinii nehotărâţi care au stat pe gânduri în magazine. Şi asta în ciuda faptului că în urma scandalului cărnii de cal etichetată ca fiind de vită, unul din doi români declară că are mai puţină încredere în originea cărnii cumpărate.

    Ba mai mult, cumpărătorii susţin că şi-au schimbat alegerile legate de consumul de carne, potrivit raportului “Criza cărnii de cal faţă în faţă cu consumatorul român”. Nouă din zece consumatori declară că au discutat despre subiectul cărnii de cal etichetată drept carne de vită, conform unui studiu realizat de Rogalski Grigoriu pe platforma iVOX.ro, pe un eşantion de peste 4.500 de persoane.

    Potrivit studiului, peste 14% dintre participanţii la studiu au cumpărat mai multă carne de pui ambalată de producători români cunoscuţi, tocmai pentru a fi siguri de provenienţa produsului. “În primele luni ale anului, vânzările noastre au fost cu 4% mai mari decât în perioada similară a anului trecut”, declară Grigore Horoi, preşedinte al Agricola.El a adăugat că industria cărnii, în ansamblul ei şi, mai nou, industria laptelui suferă pierderi din cauza avalanşei de alerte – deopotrivă îndreptăţite sau nu.

    “În ce priveşte alertele privind boli la animale – virusuri, bacterii, micotoxine etc., un profesionist v-ar spune că sunt lucruri obişnuite, periodice, pe toate meridianele. Orice organism viu este, la un moment dat, supus unor astfel de încercări, iar normele sanitar-veterinare şi procedurile de specialitate tocmai pentru acest lucru au fost elaborate – pentru a înlătura efectele nocive”, spune Horoi.

    Carnea de pasăre s-ar putea dovedi a nu fi cea mai sigură alegere, dovadă un nou scandal. Carne de curcan cu reziduuri de antibiotic ar fi ajuns în Germania de la o fermă din România, fiind trimisă o notificare în acest sens, prin Sistemul Rapid de Alertă.În acest context, aproape 8% dintre respondenţii la studiu au declarat că nu au mai cumpărat deloc carne de vită. Andreea Mihai, director de marketing la Carrefour România, spune că în cadrul reţelei franceze nu au fost vizibile modificări de consum. “Vânzările s-au păstrat constante la aceste categorii; având în vedere că piaţa a rămas constantă, nu s-au aplicat reduceri influenţate de acest scandal”, declară Ana-Maria Florea, reprezentant al Cora România.

    Una peste alta, consumul de carne este redus. Doar 170 de grame de carne pe zi mânăncă în medie un român în fiecare zi. Un calcul simplu, bazat pe datele furnizate de Institutul Naţional de Statistică şi Asociaţia Română a Cărnii, indică, aşadar, un consum de 60 de kilograme anual, faţă de media Uniunii Europene de 90 de kilograme.

    Datele INS privind consumul de carne şi preparate din carne arată că doar un sfert provine din producţia proprie, dar ponderea mai scăzută este explicabilă prin faptul că preparatele din carne sunt de regulă procesate industrial şi nu în gospodării. Per total, o treime din alimentele consumate sunt din producţia proprie şi numai două treimi provin din comerţ, cel mai mare autoconsum înregistrându-se la ouă. Revenind la carne, din
    cele 60 de kilograme per capita mâncate anual, jumătate reprezintă produse pe bază de carne de porc, circa 30 de kilograme.15-17 kilograme înseamnă produse din pasăre, iar restul bovine şi ovine.

    De regulă, consumul de carne de porc este specific bătrânului continent, în timp ce în Statele Unite ale Americii, spre exemplu, pasărea şi vita sunt preferate. Este vorba, în esenţă, despre o chestiune de tradiţie, în primul rând, iar faptul că mai bine de jumătate din carnea consumată de europeni provine din sortimentul porc ţine de obişnuinţă.

    OTUŞI, CHESTIUNEA TIPULUI DE ANIMAL CUMPĂRAT TRECE ÎN PLAN SECUND, cât timp consumul de carne este relativ scăzut, atât faţă de media UE, cât şi comparativ cu marii consumatori de produse de origine animală, cum ar fi Spania, unde media pe cap de locuitor ajunge la 90-95 de kilograme. Însă faptul că românii au ajuns să mănânce tot mai rar carne nu are de-a face cu o gândire dietetică, ci dimpotrivă, se leagă de sărăcie.

  • Păsări contaminate cu Salmonella, descoperite la o fermă de pui. 37.000 de păsări au fost sacrificate

     Păsările contaminate au fost descoperite în timpul verificărilor făcute de inspectorii ANSVSA în cadrul programului de control al salmonelozelor zoonotice, boli transmisibile de la animale la om.

    Inspectorii sanitari veterinari au dispus sacrificarea întregului efectiv şi carnea rezultată, în cantitate de 53 de tone, a fost distrusă, a precizat ANSVSA într-un comunicat de presă.

    În ferma respectivă s-au luat măsuri de curăţenie şi dezinfecţie, urmând să fie recoltate probe pentru verificarea eficienţei acestei măsuri.

    Repopularea cu păsări se va face numai în momentul în care analizele de laborator vor arăta că nu mai există pericol de contaminare, a mai arătat ANSVSA.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Belarusul interzice temporar importurile de pui din România

    Agenţia belarusă citează informaţii oferite de către Biroul Internaţional pentru Epizootii cu privire la un caz înregistrat la Tohanu Vechi, în Braşov, relatează agenţia BelTA. Pe 15 octombrie, Belarusul a interzis temporar importul de pui vii, ouă pentru incubator, carne de pui şi toate tipurile de pui procesat, pene şi nutreţ, cu scopul de a preveni răspândirea bolii, adaugă agenţia, fără să facă alte precizări.

    Mai multe pe mediafax.ro

  • Culmea marketingului: puii multicolori

    Puii – curcubeu sunt vopsiţi cu spray permanent în verde deschis, oranj, roz şi galben. Ghemotoacele de puf în vârstă de numai două zile se găsesc la o piaţă din Jakarta şi pot fi cumpăraţi cu preţul de 33 şilingi.(aproximativ 0,5 euro). Dacă această tendinţă pare crudă pentru unii, puii reprezintă o importantă sursă de venit pentru locuitorii Indoneziei. Multe dintre familiile de aici au un venit mai mic de un dolar american, consumul de ouă şi carne de pui fiind vital.

  • Dinastia Transavia. Cum se fac milioane de euro profit din pui

    “Mă doare când cineva vede distorsionat evoluţia firmei”, spune cu patos Vasile Popa, de 44 de ani, unul dintre cei cinci fraţi ai antreprenorului transilvănean, referindu-se la creşterea companiei. Firma a pornit de la zero acum 20 de ani – în această perioadă posibilităţile au fost multiple, dar “în acelaşi interval au fost companii mai mari care s-au prăbuşit”. Cu aceiaşi oameni ar fi putut face exact acelaşi lucru şi într-o piaţă vestică, susţine el cu înflăcărare. “Mi-am dedicat mare parte din viaţă acestei firme şi cu asta ne hrănim dimineaţa, când ne trezim şi o luăm de la capăt”, spune Vasile Popa, care a fost primul angajat al Transavia.

    În 1991, primul an de activitate, ferma de pui, amenajată într-un vechi CAP de Ioan Popa şi de angajaţii ce se puteau număra pe degetele unei singure mâini, a produs cât face acum Transavia în numai patru ore. Compania, ajunsă pe primul loc în topul producătorilor de carne de pui, a avut anul trecut la o cifră de afaceri de peste 423 milioane de lei un profit brut de peste 31 de milioane de lei. Vânzările companiei reprezintă circa o zecime din întreaga piaţă a cărnii, în valoare anuală estimată de circa 4 miliarde de lei. Mai mult de-atât, compania are una dintre cele mai confortabile poziţii de pe piaţă prin prisma gradului de îndatorare, plasat sub 5%. “Aş putea ca de anul viitor să nu am deloc credite, dar e mai avantajos aşa”, declară Ioan Popa, la a cărui uşă bat acum companiile ca să-l convingă nu să vândă, ci să cumpere. Anul acesta a avut cinci astfel de oferte, dar nu îl interesează niciuna.

    Faţă de începuturile afacerii, prezentul este la fel de îndepărtat ca şi distanţa de la cer la pământ – “vă puteţi da seama de asta numai dacă vă uitaţi împrejur”, spune Vasile Popa, gesticulând larg. El este acum la conducerea diviziei de nutreţuri combinate, iar responsabilităţile sale includ şi gestionarea parcului auto, cu peste 100 de autovehicule de transport de marfă şi furaje. S-a ocupat, de asemenea, de transformarea fabricii de nutreţuri combinate dintr-o unitate veche într-una complet retehnologizată. Vasile Popa a fost primul dintre cei 5 fraţi care a mizat pe cartea jucată de Ioan Popa când acesta s-a hotărât să facă pe cont propriu ceea ce ştia să facă mai bine. Apoi, odată cu dezvoltarea afacerii, “am fost întrebaţi dacă vrem şi noi să ne alăturăm”, povesteşte Mariana Gândilă, 52 de ani, care este acum şef de depozit. Aşa se face că toţi fraţii şi surorile lui Ioan Popa, laolaltă cu cumnaţii, cumnatele şi în curând şi nepoţii sunt acum pe statele de plată ale companiei.

    Antreprenorul nu vede în această reţetă decât avantaje. “Nu e niciun dezavantaj să lucrezi cu familia dacă ştii să impui regulile, făcute din prima zi. Iar regulile sunt respectate cu sfinţenie. Cine plăteşte comandă”, explică proprietarul Transavia. E obişnuit cu interviurile, mărturiseşte degajat, dar preferă s-o facă rar. Membrii familiei sale sunt însă la prima ieşire sub lumina reflectoarelor.

    Regulile sunt la fel pentru toţi angajaţii. “Am cerut tuturor foarte multă implicare, seriozitate şi putere de muncă”, afirmă Ioan Popa. Formula fost benefică şi pentru el, pentru că a avut la îndemână oameni de încredere, care “muncesc mai mult decât alţii şi stau la serviciu cât e necesar, nu numai opt ore; dar au şi ei avantajele de rigoare”. În privinţa pachetelor salariale, “şeful”, după cum îi spun fraţii chiar şi când nu e de faţă, nu a vrut să dea însă niciun detaliu, motivând că sunt confidenţiale.

    Un reper despre gradul de implicare este faptul că “nu există zi liberă, fie de Paşti sau Crăciun, pentru că lucrăm în industria alimentară” (Toader Popa, director divizie industrializare, 40 de ani), până într-acolo încât “ne-am crescut copiii la telefon” (Eugenia Opriş, director divizie comercială, 44 de ani) şi “sunt momente şi zile când trebuie să uiţi că ai ceas” (Mariana Gândilă).

     

  • Cat de sus mai zboara puiul?

    Fragedo a trecut printr-un proces de rebranding realizat de Brandient, care a creat conceptul de “Well Made in Romania”, ca o reafirmare a calitatii premium a produselor Transavia, dar si a angajamentului facut de producator in fata tuturor consumatorilor si partenerilor.
    “Suntem in primul esalon al companiilor cu un sistem performant integrat de crestere, procesare si comercializare a carnii de pui din Europa”, declara Ioan Popa, director general Transavia. Compania a inregistrat anul trecut o cifra de afacedri de peste 100 de milioane de euro, in crestere fata de 2009 (95,7 milioane de euro).
    Piata romaneasca a carnii de pui si a preparatelor este dominata de firme cu capital autohton, intre care se numara si Unicarm, Aldis Calarasi, Agricola Bacau, Marex Braila si Cris-Tim.

     

  • Cat de sus mai zboara puiul?

    Fragedo a trecut printr-un proces de rebranding realizat de Brandient, care a creat conceptul de “Well Made in Romania”, ca o reafirmare a calitatii premium a produselor Transavia, dar si a angajamentului facut de producator in fata tuturor consumatorilor si partenerilor.
    “Suntem in primul esalon al companiilor cu un sistem performant integrat de crestere, procesare si comercializare a carnii de pui din Europa”, declara Ioan Popa, director general Transavia. Compania a inregistrat anul trecut o cifra de afacedri de peste 100 de milioane de euro, in crestere fata de 2009 (95,7 milioane de euro).
    Piata romaneasca a carnii de pui si a preparatelor este dominata de firme cu capital autohton, intre care se numara si Unicarm, Aldis Calarasi, Agricola Bacau, Marex Braila si Cris-Tim.

     

  • Agricola: Pentru straini “pui” inseamna “piept de pui”

    Cresterea s-a datorat reorganizarii afacerii pe unitati de
    profit, fiecare divizie avand alocata o echipa de management care a
    dobandit atributii exclusive pentru segmentul de care se ocupa.

    “Cele mai bune cresteri de vanzari le-am inregistrat pe
    segmentul de carne de pui si al salamurilor crud-uscate”, a
    declarat pentru BUSSINES Magazin Grigore Horoi, presedinte al
    Agricola International. El a mai spus ca si ponderea exporturilor a
    crescut de la zece procente la 15% din totalul cifrei de afaceri.
    Cea mai mare cerere la export o are pieptul de pui, pentru ca in
    vestul europei “<pui> inseamna <piept de pui>” mai
    spune Horoi.

    Grupul de firme Agricola, care detine potrivit propriilor
    declaratii 11% din piata de carne de pasare, este format din
    companiile Agricola International, Aicbac (achizitia vacilor de
    lapte), Suinprod (cu activitati in cresterea porcilor), Salbac (o
    fabrica de preparate din carne fierte-afumate si una de preparate
    crud-uscate), Europrod (fabrica semipreparate din carne),
    Agriconstruct (cu activitati in domeniul constructiilor), Comcereal
    (achizitia de cereale) si Bac Print (cu activitati in
    tiparire).