Tag: publicare

  • Este oficial: Categoria de salariaţi care va putea ieşi la pensie mai devreme. Angajaţi care beneficiază de o reducere a vârstei standard de pensionare cu jumătate din anii munciţi

    Autorităţile vor modificarea legislaţiei privind sistemul de pensii publice prin includerea unor activităţi din sectorul construcţiilor de maşini, dar şi din unităţile de producţie ale minelor de minereuri în categoria locurilor de muncă în condiţii speciale, conform unui proiect de lege înregistrat la Senat la sfârşitul anului 2021 şi care a primit în data 16 noiembrie 2022 votul decisiv al Parlamentului.

    Mai exact, este vorba despre proiect de Lege pentru completarea art.30 din Legea nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, adoptat în această săptămână de Camera Deputatilor cu vot pentruâ244, contraâ1, abţineriâ1 şi două persoane care nu au votat.

    Proiectul propune ca la articolul 30 alineatul (1), după litera i) se introduce o nouă literă, litera j), cu următorul cuprins:

    • sectorul construcţii maşini, pentru personalul care îşi desfăşoară activitatea în următoarele activităţi specifice: turnarea pieselor şi lingourilor de oţel, în turnătoriile de oţel; turnarea pieselor de fontă, pieselor din aliaje neferoase şi pieselor cu modele uşor fuzibile în turnătoriile de fontă, turnătoriile de aliaje neferoase şi turnătoriile de precizie; forjarea pieselor pe ciocane de peste 2 tone forţă în secţiile de forjă; turnarea cuzineţilor din aliaje neferoase pe suport de oţel în turnatoriile de cuzineţi; activitetea desfăşurată de către ingineri, subingineri şi tehnicieni cel puţin 50% din timp în secţiile de producţie respective.”

    Totodată, se preconizează şi asimilarea ca stagiu de cotizare în condiţii speciale de muncă, a perioadei anterioare datei de 1 aprilie 2021, în care salariaţii au desfăşurat activităţi în sectorul construcţii maşini, în locuri de muncă încadrate conform legislaţiei anterioare în grupa I de muncă.

    În plus aceste modificări se vor aplica şi pentru activităţile de producţie, mentenanţă şi asimilate din unităţile de producţie ale minelor de minereuri, pentru personalul implicat direct şi nemijlocit în utilizarea procedeelor şi utilajelor specifice extracţiei minereurilor care a ocupat următoarele funcţii: adjunct şef carieră, adjunct şef depozit, adjunct şef uzin ă, artificier, automacaragiu, buldozerist, electrician, electrician subteran, electromecanic, electromecanic subteran, electromecanic turbosuflant ă, electronist, excavatorist, frezor, inginer, inginer conducător formaţie de lucru, inginer şef investiţii, inginer şef producţie, instalator, laborant, lăcătuş,  ăcătuş mecanic, lăcătuş mecanic subteran, macaragiu, maistru, manipulant, mecanic, mecanic maşini utilaje, mecanic subteran, miner subteran, miner suprafaţă, muncitor necalificat, muncitor necalificat subteran, operator preparare, operator preparare subteran, prelucător aşchiere, revizor tehnic, şef carieră, şef laborator control tehnic de calitate, şef depozit, şef secţie, şef uzină, strungar, subinginer, subinginer conducător formaţie de lucru subteran, sudor, sudor subteran, tehnician.”

    De asemenea, în categoria locurilor de muncă în condiţii speciale  va fi luată în considerare şi activitatea de trefilare, inclusiv prin decaparea cu acizi, desfăşurată de către persoanele încadrate în muncă la SC ArcelorMittal Roman.

    Astfel, persoanele care desfăşoară activităţile enumerate mai sus beneficiază de o reducere a vârstei standard de pensionare cu jumătate din anii munciţi în aceste condiţii.

    Pentru ca această propunere legislativă să intre în vigoare este necesar să fie promulgată de şeful statului, ca apoi să fie publicată în Monitorul Oficial.

     

     

     

  • ATENŢIE! Mişcare fulger făcută de ANAF. Verifică AICI dacă te afli pe listă

    Agentia Nationala de Administrare Fiscala (ANAF) a publicat lista cu datornicii care nu şi-au plătit obligaţiile fiscale în T3 2022, conform legislaţiei în vigoare.

    În “lista ruşinii” sunt incluse firmele care nu şi-au achitat obligaţiile fiscale către Fisc în T3 2022. ”Lista ruşinii” este reglementată de Ordinul nr. 509/2019 pentru modificarea şi completarea Procedurii de publicare a listelor debitorilor care înregistrează obligaţii fiscale restante, precum şi cuantumul acestor obligaţii, aprobată prin Ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 558/2016.

    Obligaţiile fiscale pentru T3 2022 sunt aferente perioadei iulie – septembrie 2022.

    Obligaţiile fiscale restante ale contribuabililor persoane juridice care fac obiectul publicării sunt cele notificate, existente la sfârşitul trimestrului de raportare şi neachitate până la data publicării. Nu fac obiectul publicării obligaţiile fiscale restante al căror cuantum total este sub următoarele plafoane:

    a) 500.000 lei, în cazul debitorilor care au calitatea de mare contribuabil;

    b) 250.000 lei, în cazul debitorilor care au calitatea de contribuabil mijlociu;

    c) 100.000 lei, în cazul celorlalte categorii de debitori, inclusiv în cazul persoanelor fizice care înregistrează obligaţii fiscale restante şi din desfăşurarea de activităţi economice în mod independent sau exercită profesii libere;

    ANAF va efectua modificări “în termen de 15 zile de la achitarea integrală a obligaţiilor fiscale datorate, organul fiscal central operează, din oficiu, modificările pentru fiecare debitor care şi-a achitat aceste obligaţii, în sensul eliminării din liste”.

    Lista poate fi consultată AICI

     

     

     

     

  • Schimbări uriaşe la ANAF. Pentru prima oară, acest concept devine realitate. Ce trebuie să ştie toţi contribuabilii din România

    ANAF va publica, trimestrial, lista contribuabilor, persoane juridice, care au declarat şi au achitat la scadenţă obligaţiile fiscale de plată şi care nu au obligaţii restante, conform celui mai recent comunicat de pe site-ul instituţiei

    Condiţiile ce trebuie îndeplinite cumulativ de către contribuabili la întocmirea listei:

    a) sunt depuse, pe perioada de prescripţie a dreptului de a stabili obligaţii fiscale, toate declaraţiile fiscale, potrivit vectorului fiscal, până la data întocmirii listei. Această condiţie se consideră îndeplinită şi în cazul în care, pentru perioadele în care nu s-au depus declaraţii fiscale, obligaţiile fiscale au fost stabilite, prin decizie, de către organul fiscal;

    b) au achitate la scadenţă/termenul de plată prevăzut de lege, obligaţiile fiscale principale şi accesorii, în trimestrul pentru care se realizează publicarea listei;

    c) nu înregistrează obligaţii bugetare restante la data întocmirii listei.

    În categoria contribuabililor care sunt cuprinşi în listă fac parte şi contribuabilii care se încadrează în situaţiile prevăzute la art. 157 alin. (2) şi (3) din Codul de procedură fiscală, inlcusiv cei care beneficiază de înlesniri la plată acordate potrivit legii, care se află în derulare.

    Având în vedere faptul că pentru o parte din obligaţiile declarative nu există un termen clar de depunere a declaraţiei (ex. declaraţia de accize se depune la autoritatea competentă în termen de 5 zile calendaristice de la data eliberării pentru consum, potrivit art. 346 alin. (3) din Codul fiscal – data cunoscută doar de către contribuabil), condiţia de declarare se verifică la data întocmirii listei, respectiv dacă până la această dată, sunt depuse toate declaraţiile, conform vectorului fiscal, indiferent de termenul legal de declarare.

  • Veşti bune pentru milioane de salariaţi din România: Categoria de angajaţi care ar putea beneficia de 3 zile libere de la anul

    Începând cu anul 2023, salariaţii de la stat ar putea beneficia de trei noi zile libere, pe lângă cele 15 zile de sărbători legale, conform unui proiect de HG recent.

    Mai exact, este vorba despre proiectul de HG privind stabilirea zilelor lucrătoare pentru care se acordă zile libere, altele decât zilele de sărbătoare legală, pentru anul 2023, publicat în data de 27.10.2022 pe site-ul Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale.

    Proiectul prevede că, pentru personalul instituţiilor şi autorităţilor publice, ziua de 23 ianuarie, 2 iunie şi 14 august 2023 se stabilesc ca zile libere.

    Pentru recuperarea zilelor de muncă stabilite, anterior, ca zile libere, instituţiile şi autorităţile publice îşi vor prelungi corespunzător timpul de lucru până la data de 28 februarie 2023, 30 iunie 2023, respectiv 31 august 2023, potrivit planificărilor stabilite.

    Conform notei de fundamentare la HG, stabilirea celor trei zile libere respectiv 23 ianuarie, 2 iunie şi 14 august 2023, au rol de punţi întrucât acestea se situează între zilele nelucrătoare de sărbătoare legală şi perioadele de repaus săptămânal, conform legii.

     

     

  • Datoria externă totală, publică şi privată, a crescut în perioada ianuarie-august cu 5,1 miliarde de euro, la 141,7 miliarde euro, din care datoria administraţiei publice s-a ridicat la 57 miliarde euro

    Datoria externă totală a României, publică şi privată, a crescut în perioada ianuarie-august 2022 cu 5,1 miliarde de euro, la 141,7 miliarde euro, din care datoria administraţiei publice s-a ridicat la 57 miliarde euro, în scădere cu 1,6 miliarde euro faţă de nivelul atins la 31 decembrie 2021, arată datele publicate de BNR.

    ”Evoluţia stocului titlurilor de natura datoriei emise de Administraţia publică a fost determinată de emisiuni noi în valoare de 6,4 miliarde euro, de răscumpărări de 1,9 miliarde euro, de influenţa variaţiei cursului de schimb de 1,2 miliarde euro, precum şi de influenţa negativă de aproximativ 10 miliarde euro, rezultată din scăderea preţurilor acestor instrumente şi de alte operaţiuni pe piaţa secundară”, se arată în raport.

    Din volumul total, datoria externă este de 98 miliarde euro, iar creditele intragrup reprezintă 43,6 miliarde euro.

    Datoria externă pe termen lung a însumat 96,3 miliarde euro  (68% din totalul datoriei externe), în scădere cu 1,2% faţă de 31 decembrie 2021, iar datoria externă pe termen scurt a înregistrat nivelul de 45,3 miliarde euro (32% din totalul datoriei externe), în creştere cu 16%  faţă de 31 decembrie 2021.

    Rata serviciului datoriei externe pe termen lung a fost 15,2% în perioada ianuarie – august 2022, comparativ cu 17%  în anul 2021. Gradul de acoperire a importurilor de bunuri şi servicii la 31 august 2022 a fost de 4,2 luni, în comparaţie cu 4,9 luni la 31 decembrie 2021.

    Gradul de acoperire a datoriei externe pe termen scurt, calculată la valoarea reziduală, cu rezervele valutare la BNR la 31 august 2022 a fost de 74,3%, comparativ cu 79,4% la 31 decembrie 2021.

  • ANAF va publica “lista ruşinii” în această lună. Verificaţi dacă lucraţi la o companie cu datorii

    Agentia Nationala de Administrare Fiscala (ANAF) va publica în această lună lista cu datornicii care nu şi-au plătit obligaţiile fiscale în T3 2022, conform legislaţiei în vigoare.

    În “lista ruşinii” sunt incluse firmele care nu şi-au achitat obligaţiile fiscale către Fisc în T3 2022. ”Lista ruşinii” este reglementată de Ordinului Ministerului Finanţelor Publice nr. 558/2016 privind Procedura de publicare a listelor debitorilor care înregistrează obligaţii fiscale restante, precum şi cuantumul acestor obligaţii.

    Obligaţiile fiscale pentru T2 2022 sunt aferente perioadei iulie – septembrie 2022. În cadrul listei sunt incluse doar firmele care au datorii fiscale de la 100.000 de lei în sus.

    Ordinului Ministerului Finanţelor Publice (MFP) nr. 558/2016 privind Procedura de publicare a listelor debitorilor care înregistrează obligaţii fiscale restante, precum şi cuantumul acestor obligaţii, regelmentează faptul că aceste obligaţii fiscale trebuiau plătite.

    Pentru publicarea obligaţiilor fiscale restante, nu au fost avute în vedere sumele de rambursat/de restituit, întrucât art. 162 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, nu prevede acest aspect, conform site-ului ANAF.

    Sunt publicate obligaţiile fiscale restante totale care depăşesc următoarele plafoane:
    a) 500.000 lei, în cazul debitorilor care au calitatea de mare contribuabil; 
    b) 250.000 lei, în cazul debitorilor care au calitatea de contribuabil mijlociu; 
    c) 100.000 lei, în cazul celorlalte categorii de debitori, inclusiv în cazul persoanelor fizice care înregistrează obligaţii fiscale restante şi din desfăşurarea de activităţi economice în mod independent sau exercită profesii libere;

    ANAF va efectua modificări “în termen de 15 zile de la achitarea integrală a obligaţiilor fiscale datorate, organul fiscal central operează, din oficiu, modificările pentru fiecare debitor care şi-a achitat aceste obligaţii, în sensul eliminării din liste”.

    Lista poate fi consultată AICI

     

  • Veşti bune pentru milioane de români. Categoria de persoane care va primi mai mulţi bani din luna octombrie

     

    În această săptămână, a fost publicat în Monitorul Oficial ordinul Ministerului Muncii şi ŞI Solidarităţii Sociale prin care se stabileşte creşterea valorii tichetului de creşă începând cu luna octombri, conform documentelor oficiale.

    Mai exact, este vorba despre Ordinul Ministerul Muncii Şi Solidarităţii Sociale Nr. 1.306 din 18 august 2022 publicat în Monitorul Oficial Partea I, nr. 948 din 28 septembrie 2022.

    Ordinul Ministerului Muncii 1306/2022 prevede ca pentru semestrul II al anului 2022, începând cu luna octombrie 2022, valoarea sumei lunare care se acordă sub formă de tichete de creşă este de 570 lei

    Valoarea nominală stabilită se aplică şi pentru primele două luni ale semestrului I al anului 2023, respectiv februarie şi martie 2023.

    Valoarea tichetelor de masă este reglementată prin Legea nr. 165/2018 privind acordarea biletelor de valoare, cu modificările şi completările ulterioare.

     

     

  • Datoria externă totală a României a crescut cu 5,81 miliarde euro în primele şapte luni ale anului, la 140 miliarde euro. La 31 iulie, datoria administraţiei publice a fost de 57 miliarde euro

    Datoria externă totală a României, publică şi privată, a crescut în perioada ianuarie-iulie 2022 cu 5,81 miliarde de euro, la 140,4 miliarde euro, din care datoria administraţiei publice s-a ridicat la 57,1 mld. euro, în scădere cu 1,6 mld. euro faţă de nivelul atins la 31 decembrie 2021, arată datele publicate marţi de BNR.

    ”Evoluţia stocului titlurilor de natura datoriei emise de Administraţia publică a fost determinată de emisiuni noi în valoare de 6,4 miliarde euro, de răscumpărări de 1,9 miliarde euro, de influenţa negativă de aproximativ 8,9 miliarde euro, rezultată din scăderea preţurilor acestor instrumente şi de alte operaţiuni pe piaţa secundară”, notează raportul BNR.

    Din volumul total, datoria externă este de 97,5 miliarde euro, iar creditele intragrup reprezintă 42,8 miliarde euro.

    Datele BNR arată că datoria externă pe termen lung a însumat 96,3 miliarde euro la 31 iulie (68,6% din totalul datoriei externe), în scădere cu 0,8% faţă de 31 decembrie 2021, iar datoria externă pe termen scurt a înregistrat nivelul de 44 miliarde euro (31,4% din totalul datoriei externe), în creştere cu 17,7%  faţă de 31 decembrie 2021.

    Rata serviciului datoriei externe pe termen lung a fost 13,3%  în perioada ianuarie – iulie 2022, comparativ cu 16,4% în 2021. Gradul de acoperire a importurilor de bunuri şi servicii la 31 iulie 2022 a fost de 4,3 luni, în comparaţie cu 4,9 luni la 31 decembrie 2021.

    Gradul de acoperire a datoriei externe pe termen scurt, calculată la valoarea reziduală, cu rezervele valutare la BNR la 31 iulie 2022 a fost de 76,6% , comparativ cu 81,9% la 31 decembrie 2021.

     

  • Schimbări colosale la ANAF. Pentru prima oară, acest concept devine realitate

    “Lista albă” a contribuabililor corecţi devine realitate după mai mulţi ani în care această măsură a tot fost anunţată dar care a fost implementată abia în prezent prin publicarea ordonanţei nr. 31 din 31 august 2022.

    Mai exact, este vorba despre ORDONANŢA nr. 31 din 31 august 2022 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, publicată în Monitorul Oficial nr. 857 din 31 august 2022.

    Conform prezentei ordonanţe, după articolul 162 se introduce un nou articol, art. 162^1, cu următorul cuprins:

    Articolul 162^1 Publicarea listelor contribuabililor care nu au obligaţii restante

    (1) Organul fiscal central, precum şi organul fiscal local au obligaţia de a publica pe pagina de internet proprie lista contribuabililor persoane juridice care au declarat şi au achitat la scadenţă obligaţiile fiscale de plată şi care nu au obligaţii restante.

    (2) Lista se publică trimestrial până în ultima zi a primei luni din trimestrul următor celui de raportare. (3) Procedura de aplicare a prezentului articol se aprobă:

    a) în cazul creanţelor fiscale administrate de organul fiscal central, prin ordin al preşedintelui A.N.A.F.;

    b) în cazul creanţelor fiscale administrate de organul fiscal local, prin hotărâre a consiliului local.

    „Se propune introducerea (…) listelor contribuabililor care nu au obligaţii restante, în sensul aducerii la cunoştinţa opiniei publice a contribuabililor care şi-au declarat şi achitat la scandenţă obligaţiile fiscale de plată şi care nu figurează în evidenţele fiscale cu obligaţii restante. În acest mod, în relaţiile contractuale derulate de către mediul de afaceri, contribuabilii care nu au obligaţii restante pot fi consideraţi parteneri de încredere”, conform notei de fundamentare a proiectului iniţial.

    Pentru publicarea listei contribuabililor corecţi mai este nevoie şi de publicarea normelor procedurale.

     

  • Vrei să lucrezi la stat? Autoritatea Vamală Română va relua procedura de recrutare a funcţiilor publice

    Autoritatea Vamală Română (AVR) va relua procedura de recrutare a funcţiilor publice şi va scoate la concurs peste 190 de posturi, conform unui comunicat recent de pe site-ul instituţiei.

    „Autoritatea Vamală Română va relua la începutul lunii septembrie 2022, procedura de recrutare pentru ocuparea pe perioadă determinată a funcţiilor publice”.

    Sunt 194 de posturi dintre care: 22 posturi din cadrul aparatului propriu al Autorităţii Vamale Române, 25 posturi din cadrul Direcţiei Regionale Vamale Bucureşti, 92 posturi din cadrul Direcţiei Regionale Vamale laşi, 11 posturi din cadrul Direcţiei Regionale Vamale Cluj şi 44 posturi din cadrul Direcţiei Regionale Vamale Galaţi.

    Pentru ocuparea posturilor candidaţii trebuie să îndeplinească condiţiile generale prevăzute de art.465 din 0.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare şi condiţiile specifice în ceea ce priveşte deţinerea avizului psihologic.

    Proba scrisă va consta în rezolvarea unui test grilă care va cuprinde întrebări din bibliografie şi tematică.

    Concursul se va organiza la sediul Autorităţii Vamale Române şi la sediile Direcţiei Regionale Vamale Bucureşti, Biroului vamal de frontieră Constanţa, Direcţiei Regionale Vamale laşi, Direcţiei Regionale Vamale Cluj şi Direcţiei Regionale Vamale Galaţi, urmând ca locaţia să fie stabilită şi anunţată ulterior, pe site-ul www.customs.ro, la rubrica INFO PUBLICE/ Concursuri.

    Menţionăm că toate informaţiile referitoare la concursurile de recrutare şi selecţie, conţinutul dosarului de înscriere şi condiţiile de participare, le puteţi obţine accesând următorul link: https: // www.customs.ro / lnfopublice / Concursuri/.