Tag: protectie

  • Rusia a cumpărat în iulie peste 26 de tone de aur, ca protecţie faţă de sancţiunile impuse de SUA

    Rusia nu a mai cumpărat atât de mult aur într-o singură lună din noiembrie 2017. Astfel, Rusia a ajuns să deţină 2.170 de tone de aur, potrivit datelor Fondului Monetar Internaţional, agregate de Bloomberg. Cantitatea a fost evaluată la 77,4 miliarde de dolari, la sfârşitul lunii iulie, potrivit site-ului băncii centrale a Rusiei.

    În aprilie şi mai, Rusia şi-a redus de 4-5 ori orice deţinere în dolari, preferând să cumpere mai mult aur, ceea ce a dus la speculaţii că ruşii renunţă la activele americane pentru a se proteja de riscul tot mai mare de a i se impune sancţiuni mai dure. Aurul reprezintă „o garanţie de 100% în faţa riscurilor juridice şi politice”, a declarat, la acea dată, prim-viceguvernatorul băncii centrale a Rusiei, Dmitri Tulin.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Bilanţul prăbuşirii unui segment de autostradă, în Italia, este de cel puţin 35 de morţi

    Potrivit bilanţului preliminar, 35 de persoane au murit, iar alte 13 au fost rănite după prăbuşirea unui segment al viaductului Polcevera (Morandi), pe autostrada A10, în apropiere de oraşul Genova.

    “În momentul prăbuşirii, pe pod erau 30-35 de vehicule”, a declarat Angelo Borrelli, şeful Protecţiei Civile.

  • Cine sunt părinţii fetiţei de un an încuiată în maşină, la soare, în Mamaia, în timp ce ei s-au dus la plajă

    Direcţia Generală pentru Protecţia Drepturilor Copilului Suceava s-a autosesizat după apariţia imaginilor cu fetiţa de un an care ar fi stat încuiată într-o maşină parcată la soare şi a cerut autorităţilor din comuna în care locuieşte familia acesteia să facă o anchetă socială.

    Familia fetiţei a fost identificată, fiind vorba despre doi tineri, căsătoriţi de puţin timp, care locuiesc într-o comună din judeţul Suceava.

    Autorităţile locale spun că este vorba de o familie respectabilă din comunitate, care a muncit o bună perioadă de timp în Anglia şi soţul s-a întors acum acasă, în concediu, în timp ce soţia a rămas acasă în România în concediu de creştere a copilului.

    “Cei de la Protecţia Copilului au cerut o anchetă socială în acest caz. Este o familie deosebită, ştiu cine sunt, nu sunt probleme cu ei. Probabil a fost un accident. Sunt proaspăt căsătoriţi, au muncit în străinătate, în Anglia. Este o familie deosebită, cât se poate de normală, nu sunt probleme în comunitate cu ei. Nu cred că trebuie luate măsuri şi noi nu vom propune să fi luat măsuri mai grave, plasament familial sau altceva. Eu am fost la mare şi ieri a fost foarte cald, 32 de grade, e posibil să o fi lăsat două-trei minute să fie meargă undeva, să lase sau să ia ceva. O fi vreo greşeală, o neatenţie”, a declarat pentru MEDIAFAX primarul comunei în care trăieşte familia.

    Purtătorul de cuvânt al direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Suceava, Nicoleta Daneliuc, spune că cel mai probabil părinţii vor fi incluşi într-un program de consiliere şi vor fi monitorizaţi.

    “Instituţia noastră s-a autosesizat. Am luat legătura cu Direcţia Generală de Protecţie a Drepturilor Copilului Constanţa care se pregăteau şi ei să trimită o sesizare scrisă către instituţia noastră.

    Cu sprijinul Poliţiei am identificat familia şi am solicitat Primăriei să facă o anchetă socială în acest caz. Este vorba despre o familie tânără, care între timp a ajuns deja acasă, colegii noştri au pornit spre localitatea din care este pentru a lua declaraţii şi pentru a afla împrejurările în care s-a produs incidentul. Cel mai probabil părinţii vor fi cuprinşi într-un program de consiliere şi vor fi monitorizaţi. Vrem însă să atragem atenţia asupra modului incorect în care cei care au sesizat problema pe reţelele de socializare au acţionat. Martorii fi trebuit să sesizeze cazul, să ceară sprijinul unui poliţist local, dacă tot au vrut să se implice ar fi trebuit să o facă până la capăt” a declarat pentru MEDIAFAX Nicoleta Daneliuc.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Primul ghid împotriva promoţiilor mincinoase. Campaniile vizate de ANPC

    Ghidul ar putea curăţa în sfârşit piaţa de mesajele false, care îi fac pe oameni să cumpere produse mai scumpe sau care nu sunt ca în reclamă.

    Sunt vizate campaniile cu un produs cadou, pe cale să expire, concursurile care oferă premii fictive, dar şi prezentarea exagerată a unor beneficii pentru sănătate, asociate alimentelor.
     
    Imunitatea creşte, dacă veţi mânca… un anumit tip de ouă. Un iaurt întăreşte oasele, iar altul ajută digestia. Un fel de biscuiţi asigură energie, iar cerealele subţiază silueta. Astfel de menţiuni vor deveni riscante, pentru producătorii care nu pot demonstra clar efectele asupra sănătăţii.
     
    Dorin Cojocaru, reprezentant APRIL: “Intră la înşelarea consumatorului sau la marketing înşelător şi atunci intră pe regulamentul 169, responsabil ANPC-ul. Lucrurile acestea ar trebui ca autorităţile care au jurisdicţie să le facă mai des consumatorului prin mass-media.
     
    Federaţia industriei alimentare, dar şi comercianţii şi Protecţia Consumatorului ar putea semna curând un document care detaliază principii prin care clientul să nu mai poate fi tras pe sfoară, sub umbrelă cuvintelor magice: oferta, cadou şi promoţie.

    Mihai Vişan, preşedintele ROMALIMENTA: “Ideea este să stabilim împreună un set de- hai să nu-i zicem reguli- de principii din spatele promoţiilor comerciale. E de folos pentru toată lumea şi speram să avansăm cât de rapid.”, scrie stirileprotv.ro

     

     

  • Este OFICIAL! Legea Pensiilor a fost modificată: Reduceri de vârstă de pensionare cu 13 ani pentru mai multe categorii

    „Pentru persoanele care au realizat un stagiu de cotizare de cel puţin 25 de ani în activităţi în locuri de muncă încadrate în condiţii speciale (aviaţia civilă, siderurgie, subteran, risc radiologic, unităţi de transport maritim şi fluvial, foraj sonde de ţiţei şi gaze, etc) se reduce vârsta standard de pensionare cu 13 ani şi raportarea pentru calculul pensiei la un stagiu de cotizare de 25 de ani”, se arată într-un comunicat al Camerei Deputaţilor.

    De asemenea, prin amendamentele propuse, se reduce stagiul complet de cotizare de la 30 la 25 de ani pentru personalul artistic care a realizat cel putin 20 de ani în locurile de muncă respective.

    Totodată, toate pensiile recalculate vor beneficia de racalcularea pensiilor utilizându-se stagiile de cotizare stabilite la data înscrierii/recalculării pensiei sau hotărârilor judecătoreşti.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Compania Facebook a fost amendată cu 500.000 de lire sterline de autorităţile britanice

    Oficiul Comisarului pentru Informaţii din Marea Britanie a comunicat că sancţiunea a fost aplicat după ce agenţia a concluzionat că Facebook a eşuat să protejeze datele persoanele ale utilizatorilor săi şi nu a dat dovadă de transparenţă în privinţa modului în care datele sunt colectate de alte entităţi.

    “Sancţiunile şi anchetele pedepsesc actori rău intenţionaţi, însă scopul meu real este de a efectua o schimbare şi de a restabili încrederea în sistemul nostru democratic”, a declarat Elizabeth Denham, comisarul pentru Informaţii.

    În prima semestru al anului în curs, Facebook a obţinut venituri de 500.000 de lire sterline la fiecare cinci minute şi jumătate.

    Oficiul Comisarului pentru Informaţii a explicat că nu a putut să aplice în acest caz sancţiunile introduse de Regulamentul european general privind protecţia datelor deoarece faptele s-au petrecut înainte de adoptarea regulamentului. În cazul în care ar fi fost aplicat Regulamentul european general privind protecţia datelor – care prevede amenzi de până la 4% din veniturile globale – Facebook risca o sancţiune în valoare de până la 1,4 miliarde de lire sterline.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Austria este pregătită să ia măsuri pentru protecţia frontierelor sale după acordul din Germania

    Compromisul între Uniunea Creştin-Democrată (CDU) şi filiala sa bavareză, Uniunea Creştin-Socială (CSU) privind imigraţia, prevede înfiinţarea de centre de tranzit în Germania unde imigranţii care au solicitat azil în alte state UE ar urma să fie reţinuţi până când Berlinul reuşeşte să negocieze retrimiterea lor în ţările unde au fost iniţial înregistraţi.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Japonia va cumpăra de la Statele Unite un radar antirachetă -surse-

    „Sistemul antirachetă Aegis va fi o achiziţie importantă; va fi un cadou frumos pentru preşedintele american Donald Trump”, a declarat un oficial guvernamental din Japonia, cu referire la radarul terestru Aegis Shore.

    Oficialii japonezi ar putea să facă luni alegerea finală în ceea ce priveşte radarul. Conform declaraţiilor acestora, Japonia doreşte să cumpere două radare Aegis pe care să le pună în funcţiune în anul 2023.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Primele probleme: Una dintre cele mai populare aplicaţii din lume va deveni indisponibilă pentru clienţii europeni

    Regulamentul General Pentru Protecţia Datelor (GDPR), care intră în vigoare astăzi, 25 mai, schimbă modul în care companiile trebuie să gestioneze datele personale ale clienţilor.

     
    Businessurile şi companiile care interacţionează cu utilizatori europeni, trebuie să se conformeze legat de modul în care colectează, protejează şi gestionează datele utilizatorilor, iar amenzile sunt uriaşe.
     
    „Începând de joi 24 mai, 2018, accesul către serviciul Instapaper va fi momentan indisponibil pentru rezidenţii Europei, încât cotinuăm să facem schimbări pentru a ne conforma GDPR-ului care intră în vigoare în data de 25 mai 2018”, scrie în e-mailul trimis de platformă către utilizatori.
     
  • FT: UE oferă asigurări că poate verifica aplicarea noilor reglementări privind datele private

    Pe fondul preocupărilor privind nivelul inadecvat al personalului şi specialiştilor, Andrea Jelinek a dat asigurări că autorităţile europene nu duc lipsă de resurse pentru eventualele litigii cu marile trusturi din domeniul tehnologiei informaţionale.

    “Dacă vor apărea plângeri, vom fi pregătiţi”, a declarat Andrea Jelinek, care este şi directorul Autorităţii austriece pentru protecţia datelor.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro