BusinessMagazin

Tag: prieteni

  • Cum au reuşit trei tineri români să facă BANI din lucrurile pe care restul lumii le aruncă la GUNOI

    (Articol publicat iniţial în mai 2016)

    Materia este un exemplu de succes, ca multe altele prezentate în paginile revistei, însă alte zeci de start-up-uri mor în anonimitate. Întâmplarea face că am avut ocazia să-l cunosc pe Silviu Andrei Petran la o conferinţă despre situaţia antreprenoriatului din România. Un raport întocmit de EY România a dezvăluit faptul că în medie antreprenorul român munceşte 10 ore pe zi şi câştigă mai puţin de 500 de euro pe lună. Din acest punct a reînceput discuţia cu Petran, în biroul său dintr-o casă aflată pe o stradă liniştită din nordul Capitalei. „Energia şi pasiunea ta merg în antreprenoriat, însă nu ştii dacă o să ai succes. Eu consider că merită să faci acest sacrificiu, pentru că o faci dintr-o nebunie în care vrei să faci lucrurile altfel“, spune Silviu, aşezat cu un picior sub el pe canapeaua moale din birou.

    „Antreprenoriatul este o zonă de investiţie, o zonă în care nu urmăreşti să-ţi iei banii în trei ani de zile. Trebuie să ai supermultă răbdare. Clar în primii doi ani ai nişte handicapuri, nu te duci în excursii, nu mai ai aceleaşi cheltuieli. E un şoc pe care-l ai la un moment dat, dar îţi doreşti foarte mult, dai bice până când ştii că funcţionează“, adaugă el.

    Acum doi ani, Cristian Branea a venit cu ideea unui start-up în producţia de mobilier, apoi i-a cooptat pe cei doi în echipă şi au aplicat la o competiţi de afaceri sociale. Materia a fost selectat printre cei zece finalişti şi au primit 32.000 de euro finanţare şi consultanţă. Fiecare a mai pus bani din buzunar şi au pornit afacerea cu aproape 60.000 de euro. „Am mers într-o zonă cu riscuri destul de mari pentru că suntem o afacere cu producţie, ceea ce înseamnă că trebuie să avem utilaje, investiţii, materie primă. Nu este o zonă de servicii, unde cheltuielile ar fi mai mici“, spune Silviu Andrei Petran. Mobila Materia realizată din lemn reciclat, cu un aer minimalist, a atras privirile oamenilor, dar şi cumpărători. „Produsele s-au făcut cunoscute prin felul lor foarte autentic de a fi, foarte simple, naturale, masive. Totul a mers din recomandare în recomandare. În 2015, al doilea an de existenţă, ne-am susţinut businessul doar din lucrări finalizate şi recomandări venite de arhitecţi sau de la proprietari care au fost superîncântaţi de produse.“

    Un exemplu de lucrare individuală este amenajarea spaţiului restaurantului Simbio, cu care se mândresc şi care atrage alte proiecte. Numai că ideea iniţială a businessului nu a fost axarea pe proiecte individuale (fie ele localuri sau proiecte rezidenţiale), ci creare a unor mini-serii de produse pe care să le vândă offline sau online, ceea ce nu s-a întâmplat anul trecut, dar este în plan pentru 2016. Primul pas în acest sens a fost participarea la târgul internaţional de mobilă imm Cologne. „Am luat o finanţare de la Ministerul Economiei prin fondul de minimis, care s-a ocupat de participarea României la târg. Acolo am avut o surpriză. Alături de nume foarte mari din industrie, care fac milioane de produse, eram şi noi cu un stand de 20 mp cu produse care erau dintr-un alt film şi care au avut supermare lipici“, povesteşte entuziasmat Petran.

    Iar acest lucru s-a transformat în comenzi, deşi standul lor nu s-a aflat în secţiunea de design a târgului, ci în cea repartizată ţării noastre. „Am obţinut comenzi din Kuala Lumpur, Tokio, SUA sau Europa. Un american a comandat standul nostru de trei ori, tot ce era în stand ori trei. Am crezut că era nebun“, îşi aduce aminte antreprenorul. Şi pe partea de B2B spune că lucrurile au mers bine şi că se află în discuţii cu mai mulţi distribuitori. „A fost un proces de învăţare valoros, am putut vedea ce preţuri se practică în afară, cum să ne poziţionăm produsele ş.a.m.d. Motiv pentru care vrem să facem asta în fiecare an. În toamnă vrem să participăm la un alt târg în Europa.“

    Fapt care ar trebui să ducă şi la mai multe exporturi, acesta fiind „obiectivul încă de la început“. Ironic este că, potrivit spuselor lui Silviu, compania a supravieţuit anul trecut în principal datorită comenzilor din România. „A fost o surpriză faptul că am găsit destul de mult lipici în România. Nu era în planul nostru să vindem pe plan local. Nu ne aşteptam. Noi am rezistat anul trecut datorită faptului că am avut cereri din ţară, partea cu exteriorul a venit abia anul ăsta după târgul de la Köln“, afirmă antreprenorul. Start-up-ul a avut o cifră de afaceri de peste 6.100 de euro în 2014, iar în 2015 afacerile au crescut la 22.000 de euro şi pentru anul în curs estimarea este de 300.000 de euro, luând în considerare faptul că în primul trimestru al anului au avut vânzări de 45.000 de euro.

  • Cum au reuşit trei tineri români să facă BANI din lucrurile pe care restul lumii le aruncă la GUNOI

    (Articol publicat iniţial în mai 2016)

    Materia este un exemplu de succes, ca multe altele prezentate în paginile revistei, însă alte zeci de start-up-uri mor în anonimitate. Întâmplarea face că am avut ocazia să-l cunosc pe Silviu Andrei Petran la o conferinţă despre situaţia antreprenoriatului din România. Un raport întocmit de EY România a dezvăluit faptul că în medie antreprenorul român munceşte 10 ore pe zi şi câştigă mai puţin de 500 de euro pe lună. Din acest punct a reînceput discuţia cu Petran, în biroul său dintr-o casă aflată pe o stradă liniştită din nordul Capitalei. „Energia şi pasiunea ta merg în antreprenoriat, însă nu ştii dacă o să ai succes. Eu consider că merită să faci acest sacrificiu, pentru că o faci dintr-o nebunie în care vrei să faci lucrurile altfel“, spune Silviu, aşezat cu un picior sub el pe canapeaua moale din birou.

    „Antreprenoriatul este o zonă de investiţie, o zonă în care nu urmăreşti să-ţi iei banii în trei ani de zile. Trebuie să ai supermultă răbdare. Clar în primii doi ani ai nişte handicapuri, nu te duci în excursii, nu mai ai aceleaşi cheltuieli. E un şoc pe care-l ai la un moment dat, dar îţi doreşti foarte mult, dai bice până când ştii că funcţionează“, adaugă el.

    Acum doi ani, Cristian Branea a venit cu ideea unui start-up în producţia de mobilier, apoi i-a cooptat pe cei doi în echipă şi au aplicat la o competiţi de afaceri sociale. Materia a fost selectat printre cei zece finalişti şi au primit 32.000 de euro finanţare şi consultanţă. Fiecare a mai pus bani din buzunar şi au pornit afacerea cu aproape 60.000 de euro. „Am mers într-o zonă cu riscuri destul de mari pentru că suntem o afacere cu producţie, ceea ce înseamnă că trebuie să avem utilaje, investiţii, materie primă. Nu este o zonă de servicii, unde cheltuielile ar fi mai mici“, spune Silviu Andrei Petran. Mobila Materia realizată din lemn reciclat, cu un aer minimalist, a atras privirile oamenilor, dar şi cumpărători. „Produsele s-au făcut cunoscute prin felul lor foarte autentic de a fi, foarte simple, naturale, masive. Totul a mers din recomandare în recomandare. În 2015, al doilea an de existenţă, ne-am susţinut businessul doar din lucrări finalizate şi recomandări venite de arhitecţi sau de la proprietari care au fost superîncântaţi de produse.“

    Un exemplu de lucrare individuală este amenajarea spaţiului restaurantului Simbio, cu care se mândresc şi care atrage alte proiecte. Numai că ideea iniţială a businessului nu a fost axarea pe proiecte individuale (fie ele localuri sau proiecte rezidenţiale), ci creare a unor mini-serii de produse pe care să le vândă offline sau online, ceea ce nu s-a întâmplat anul trecut, dar este în plan pentru 2016. Primul pas în acest sens a fost participarea la târgul internaţional de mobilă imm Cologne. „Am luat o finanţare de la Ministerul Economiei prin fondul de minimis, care s-a ocupat de participarea României la târg. Acolo am avut o surpriză. Alături de nume foarte mari din industrie, care fac milioane de produse, eram şi noi cu un stand de 20 mp cu produse care erau dintr-un alt film şi care au avut supermare lipici“, povesteşte entuziasmat Petran.

    Iar acest lucru s-a transformat în comenzi, deşi standul lor nu s-a aflat în secţiunea de design a târgului, ci în cea repartizată ţării noastre. „Am obţinut comenzi din Kuala Lumpur, Tokio, SUA sau Europa. Un american a comandat standul nostru de trei ori, tot ce era în stand ori trei. Am crezut că era nebun“, îşi aduce aminte antreprenorul. Şi pe partea de B2B spune că lucrurile au mers bine şi că se află în discuţii cu mai mulţi distribuitori. „A fost un proces de învăţare valoros, am putut vedea ce preţuri se practică în afară, cum să ne poziţionăm produsele ş.a.m.d. Motiv pentru care vrem să facem asta în fiecare an. În toamnă vrem să participăm la un alt târg în Europa.“

    Fapt care ar trebui să ducă şi la mai multe exporturi, acesta fiind „obiectivul încă de la început“. Ironic este că, potrivit spuselor lui Silviu, compania a supravieţuit anul trecut în principal datorită comenzilor din România. „A fost o surpriză faptul că am găsit destul de mult lipici în România. Nu era în planul nostru să vindem pe plan local. Nu ne aşteptam. Noi am rezistat anul trecut datorită faptului că am avut cereri din ţară, partea cu exteriorul a venit abia anul ăsta după târgul de la Köln“, afirmă antreprenorul. Start-up-ul a avut o cifră de afaceri de peste 6.100 de euro în 2014, iar în 2015 afacerile au crescut la 22.000 de euro şi pentru anul în curs estimarea este de 300.000 de euro, luând în considerare faptul că în primul trimestru al anului au avut vânzări de 45.000 de euro.

  • O afacere spumoasă: cinci prieteni şi-au unit forţele pentru a crea o cramă de vinuri spumante

    Tibor Gál senior, un ambasador al Pinot Noir-ului, a intuit că acest soi de struguri, folosit pentru şampanizare, poate găsi în Sălaj un loc prielnic. Visul său, legat de revigorarea producţiei de vinuri spumante, a fost pus în aplicare de cinci prieteni de-ai oenologului, însă abia după moartea lui.

    Toţi cinci, iubitori de vinuri şi cu experienţă în domeniu, au pus bazele cramei Carastelec; investiţia iniţială în valoare de 5 milioane euro provine, în proporţii egale, din fonduri europene, proprii şi credite bancare. ”Carastelec este singura cramă de generaţie nouă care a fost gândită pentru a fi o cramă de spumante. Mai exact, aceasta a fost înfiinţată pentru gama de spumante Carassia“, spune Negele Enikő, brand & marketing manager la Crama Carastelec. Atât alegerea suprafeţei pentru cultura de viţă de vie, a soiurilor tradiţionale, cât şi echiparea cramei au fost gândite pentru a produce spumant din recoltă proprie.

    Astfel, echiparea cramei permite ca întreg procesul de vinificare a spumantelor – de la recoltă, prima şi a doua fermentare, maturare, remuaj, degorjare şi până la etichetare – să aibă loc în propria cramă. ”Ne dorim ca prin intermediul spumantelor noastre, produse exclusiv prin metoda tradiţională, de maturare în sticlă, să le oferim consumatorilor români o alternativă locală la oferta spumantelor internaţionale“, spune Enikő. Pe de altă parte, aceasta ţine să precizeze că spumantele Carastelec sunt obţinute din aceleaşi soiuri şi prin aceeaşi metodă folosită în faimoasa zonă Champagne, ”în timp ce lăsăm ca locul de provenienţă, terroir-ul, să îşi spună cuvântul“.

    Suprafaţa de viţă de vie deţinută de crama Carastelec este de 22 de hectare, iar volumul produs într-un an de recoltă, fără incidente naturale, este de 200.000 de sticle, preponderent vinuri petiante (efervescente, cu perlaţie uşoară) şi spumante, dar şi o gamă de vinuri liniştite, în ediţii limitate, de maximum 3.500 de sticle pe sortiment. Clădirea cramei, care a devenit funcţională în anul 2013, a fost distinsă în urmă cu doi ani cu Premiul de excelenţă în construcţii; a fost proiectată special pentru a permite ca prelucrarea strugurilor să fie făcută în imediata apropiere a plantaţiei.

    Pe de altă parte, clădirea funcţionează cu energie verde, mai exact încălzirea şi răcirea sunt asigurate cu pompe de căldură, iar consumul de energie este atenuat cu celule solare. Cea mai nouă gamă lansată este cea a spumantelor Carassia, care au fost maturate în sticlă timp de minimum 20 de luni şi care reuneşte trei tipuri de produse, cu preţul de raft între 70 şi 80 lei. Portofoliul Carastelec mai conţine vinurile efervescente Friza, la preţ de 25 de lei, dar şi vinuri liniştite Vinca, al căror preţ porneşte de la 25 de lei şi poate ajunge la 60 de lei.

    ”Momentan, cele mai vândute produse sunt vinurile petiante Friza, o gamă de vinuri uşoare, de vară, obţinute fără adăugare de bioxid de carbon. Această metodă de vinificare a fost o premieră în România în 2014, când Crama Carastelec a lansat prima ediţie a vinurilor“, susţine Enikő. în ceea ce priveşte spumantele Carassia, pentru moment nu există date referitoare la vânzări, gama fiind scoasă pe piaţă în urmă cu o lună. Lansarea acestei categorii înseamnă pentru companie atingerea principalului obiectiv pentru acest an, de la care au mari aşteptări.

    Toate produsele Carastelec sunt comercializate exclusiv în HoReCa şi magazinele de specialitate, iar în prezent echipa funcţionează cu 19 angajaţi, dintre care nouă lucrează pe plantaţie, patru în cramă, iar restul în vânzări şi administraţie. ”Un alt obiectiv important pentru 2017 îl reprezintă poziţionarea în segmentul premium a mărcii pe piaţa vinurilor din România“, adaugă Enikő. Iar producerea spumantelor de calitate superioară constituie un alt plan pe termen lung. ”Pentru gama Carassia, de exemplu, ne-am propus să creştem volumul de la 25.000 de sticle îmbuteliate în prima ediţie până la 50.000 de unităţi. Acelaşi obiectiv îl ţintim şi cu vinurile petiante, vrem să dublăm în următorii doi ani volumul de sticle îmbuteliate“, adaugă reprezentanta cramei. în viitor, după ce vor acoperi piaţa din România şi Ungaria, producţia Carassia vizează şi exportul spre alte pieţe.

    ”Spre deosebire de alte ţări, unde spumantele sunt consumate la micul dejun, în cadrul unor evenimente casual sau fără o ocazie specială, românii sunt mult mai tradiţionalişti. Circa 70% din consumul de spumante se concentrează în perioada sărbătorilor sau a unor ocazii speciale“, declară Negele Enikő despre obiceiurile de consum ale românilor. Pe de altă parte, observă un trend ascendent al apetitului pentru spumante la evenimentele casual sau wine baruri, iar semnalele indică o continuare a acestei tendinţe. ”Sperăm că datorită numeroaselor spumante româneşti nou apărute vom reuşi să creştem nivelul consumului de produse locale faţă de cele importate“, încheie aceasta.

    Potrivit datelor Organizaţiei Naţionale Interprofesionale Vitivinicole, consumul de vin spumant creşte pe plan internaţional, înregistrând în ultimii 10 ani un plus de 30%, în timp ce producţia acestor vinuri a raportat un avans de 40% pe plan mondial. Prin comparaţie, producţia de vinuri liniştite a crescut cu doar 7% în acelaşi interval de timp. Tendinţa se reflectă şi pe plan local, iar în România piaţa de vinuri spumante s-a ridicat la aproape 5 milioane de litri în 2015, ceea ce înseamnă echivalentul a circa 50 de milioane de pahare, conform celor mai recente date ale ZF. De asemenea, mai bine de un sfert din sticlele de şampanie se deschid în noaptea de Revelion, iar primele cinci branduri reprezintă circa 44% din piaţă.

     

  • O afacere spumoasă: cinci prieteni şi-au unit forţele pentru a crea o cramă de vinuri spumante

    Tibor Gál senior, un ambasador al Pinot Noir-ului, a intuit că acest soi de struguri, folosit pentru şampanizare, poate găsi în Sălaj un loc prielnic. Visul său, legat de revigorarea producţiei de vinuri spumante, a fost pus în aplicare de cinci prieteni de-ai oenologului, însă abia după moartea lui.

    Toţi cinci, iubitori de vinuri şi cu experienţă în domeniu, au pus bazele cramei Carastelec; investiţia iniţială în valoare de 5 milioane euro provine, în proporţii egale, din fonduri europene, proprii şi credite bancare. ”Carastelec este singura cramă de generaţie nouă care a fost gândită pentru a fi o cramă de spumante. Mai exact, aceasta a fost înfiinţată pentru gama de spumante Carassia“, spune Negele Enikő, brand & marketing manager la Crama Carastelec. Atât alegerea suprafeţei pentru cultura de viţă de vie, a soiurilor tradiţionale, cât şi echiparea cramei au fost gândite pentru a produce spumant din recoltă proprie.

    Astfel, echiparea cramei permite ca întreg procesul de vinificare a spumantelor – de la recoltă, prima şi a doua fermentare, maturare, remuaj, degorjare şi până la etichetare – să aibă loc în propria cramă. ”Ne dorim ca prin intermediul spumantelor noastre, produse exclusiv prin metoda tradiţională, de maturare în sticlă, să le oferim consumatorilor români o alternativă locală la oferta spumantelor internaţionale“, spune Enikő. Pe de altă parte, aceasta ţine să precizeze că spumantele Carastelec sunt obţinute din aceleaşi soiuri şi prin aceeaşi metodă folosită în faimoasa zonă Champagne, ”în timp ce lăsăm ca locul de provenienţă, terroir-ul, să îşi spună cuvântul“.

    Suprafaţa de viţă de vie deţinută de crama Carastelec este de 22 de hectare, iar volumul produs într-un an de recoltă, fără incidente naturale, este de 200.000 de sticle, preponderent vinuri petiante (efervescente, cu perlaţie uşoară) şi spumante, dar şi o gamă de vinuri liniştite, în ediţii limitate, de maximum 3.500 de sticle pe sortiment. Clădirea cramei, care a devenit funcţională în anul 2013, a fost distinsă în urmă cu doi ani cu Premiul de excelenţă în construcţii; a fost proiectată special pentru a permite ca prelucrarea strugurilor să fie făcută în imediata apropiere a plantaţiei.

    Pe de altă parte, clădirea funcţionează cu energie verde, mai exact încălzirea şi răcirea sunt asigurate cu pompe de căldură, iar consumul de energie este atenuat cu celule solare. Cea mai nouă gamă lansată este cea a spumantelor Carassia, care au fost maturate în sticlă timp de minimum 20 de luni şi care reuneşte trei tipuri de produse, cu preţul de raft între 70 şi 80 lei. Portofoliul Carastelec mai conţine vinurile efervescente Friza, la preţ de 25 de lei, dar şi vinuri liniştite Vinca, al căror preţ porneşte de la 25 de lei şi poate ajunge la 60 de lei.

    ”Momentan, cele mai vândute produse sunt vinurile petiante Friza, o gamă de vinuri uşoare, de vară, obţinute fără adăugare de bioxid de carbon. Această metodă de vinificare a fost o premieră în România în 2014, când Crama Carastelec a lansat prima ediţie a vinurilor“, susţine Enikő. în ceea ce priveşte spumantele Carassia, pentru moment nu există date referitoare la vânzări, gama fiind scoasă pe piaţă în urmă cu o lună. Lansarea acestei categorii înseamnă pentru companie atingerea principalului obiectiv pentru acest an, de la care au mari aşteptări.

    Toate produsele Carastelec sunt comercializate exclusiv în HoReCa şi magazinele de specialitate, iar în prezent echipa funcţionează cu 19 angajaţi, dintre care nouă lucrează pe plantaţie, patru în cramă, iar restul în vânzări şi administraţie. ”Un alt obiectiv important pentru 2017 îl reprezintă poziţionarea în segmentul premium a mărcii pe piaţa vinurilor din România“, adaugă Enikő. Iar producerea spumantelor de calitate superioară constituie un alt plan pe termen lung. ”Pentru gama Carassia, de exemplu, ne-am propus să creştem volumul de la 25.000 de sticle îmbuteliate în prima ediţie până la 50.000 de unităţi. Acelaşi obiectiv îl ţintim şi cu vinurile petiante, vrem să dublăm în următorii doi ani volumul de sticle îmbuteliate“, adaugă reprezentanta cramei. în viitor, după ce vor acoperi piaţa din România şi Ungaria, producţia Carassia vizează şi exportul spre alte pieţe.

    ”Spre deosebire de alte ţări, unde spumantele sunt consumate la micul dejun, în cadrul unor evenimente casual sau fără o ocazie specială, românii sunt mult mai tradiţionalişti. Circa 70% din consumul de spumante se concentrează în perioada sărbătorilor sau a unor ocazii speciale“, declară Negele Enikő despre obiceiurile de consum ale românilor. Pe de altă parte, observă un trend ascendent al apetitului pentru spumante la evenimentele casual sau wine baruri, iar semnalele indică o continuare a acestei tendinţe. ”Sperăm că datorită numeroaselor spumante româneşti nou apărute vom reuşi să creştem nivelul consumului de produse locale faţă de cele importate“, încheie aceasta.

    Potrivit datelor Organizaţiei Naţionale Interprofesionale Vitivinicole, consumul de vin spumant creşte pe plan internaţional, înregistrând în ultimii 10 ani un plus de 30%, în timp ce producţia acestor vinuri a raportat un avans de 40% pe plan mondial. Prin comparaţie, producţia de vinuri liniştite a crescut cu doar 7% în acelaşi interval de timp. Tendinţa se reflectă şi pe plan local, iar în România piaţa de vinuri spumante s-a ridicat la aproape 5 milioane de litri în 2015, ceea ce înseamnă echivalentul a circa 50 de milioane de pahare, conform celor mai recente date ale ZF. De asemenea, mai bine de un sfert din sticlele de şampanie se deschid în noaptea de Revelion, iar primele cinci branduri reprezintă circa 44% din piaţă.

     

  • Opinie Florin Caşotă: Cum să câştigi mai mulţi bani lucrând mai puţin?

    Am fost surprins să aflu că asta nu este o excepţie este o normalitate pentru stilul de viaţă al olandezilor. Aproape jumătate dintre olandezi (46,9% potrivit Eurostat) preferă să lucreze part-time pentru a avea mai mult timp liber ce poate fi petrecut alături de familie şi prieteni.

    UNICEF a dezvăluit într-un raport din 2013 (cel mai recent de acest fel) că odraslele olandezilor sunt cei mai fericiţi copii din lume şi pe bună dreptate: au un standard de viaţă ridicat şi au parte de atenţia părinţilor. În plus, Olanda se află an de an în top 10 al celor mai fericite ţări din lume (locul 6 pentru anul 2017, iar România ocupă locul 57, în urcare cu 14 locuri).

    La nivel european, 16,5% din populaţia Uniunii Europene (20-64 de ani) lucra în regim de part-time în 2005, iar în 2015 acest procent a crescut la 19%. Totuşi nu se compară cu Olanda, unde aproape jumătate din populaţie lucrează în aceste condiţii, urmată de Austria (27,7%), Germania (26,8%) şi Belgia (24,1%). Femeile au tendinţa să lucreze mai des astfel (31,5% faţă de 8,2% din bărbaţi). De fapt, peste trei sferturi (75,3%) dintre olandeze lucrau în regim part-time în 2015, de departe cel mai mare număr din toate ţările Uniunii Europene.

    Unul dintre motivele pentru care foarte multe femei din Ţara Lalelelor lucrează part time se leagă de faptul că acestea au intrat mai târziu pe piaţa muncii comparativ cu alte ţări. În secolul trecut, graţie statului de ţară neutră, bărbaţii olandezi nu au fost nevoiţi să plece la război, iar locul în fabrici şi uzine să le fie luat de femei, precum s-a întâmplat în multe ţări aflate în conflict. Şi, în plus, un salariu era suficient pentru a duce o viaţă bună, fără să fie nevoie ca şi femeia să muncească.

    În plus, sistemul politic olandez a fost dominat de valorile creştine până în anii 1980, ceea ce însemna că statul acorda ajutoare astfel încât femeile să poată sta acasă cu copii. Treptat, lucrurile s-au schimbat şi femeile au intrat pe piaţa muncii, însă ideea de a sta acasă cu copiii s-a menţinut; astfel, deşi foarte multe femei au început să lucreze, ele au preferat regimul part-time. Ronald Dekker, economist al Universităţii Tilburg, consideră că numărul mare de joburi part-time din Olanda se datorează şi faptului că există foarte multe slujbe diverse şi bine plătite; acest sistem de muncă în alte ţări este considerat inferior unui job cu normă întreagă. Peste 40% din populaţia Amsterdamului lucrează part-time, iar mulţi dintre ei preferă să muncească mai puţin pentru un salariu mai mic, explică prietenul care trăieşte în Amsterdam.

    Pe străzile oraşului am văzut foarte mulţi băieţi pe bicicletă cu cutii mari în spate. Livrau produse pentru servicii precum Foodaria, Deliveroo sau Uber Eats, servicii de livrare de mâncare la domiciliu. Interesant este însă că ei lucrează cum vor şi când vor. Mulţi dintre ei preferă să aibă mai mult timp liber pentru a putea petrece mai mult timp cu copiii şi de multe ori alternează zilele de muncă astfel încât să fie cineva în permanenţă alături de cei mici. Cu toate acestea, îşi respectă programul şi vin la 9 fix; însă imediat cum a trecut de 6 seara, birourile se golesc.

    În aceeaşi idee a muncii cu normă redusă, până şi regele Olandei, Willem-Alexander, pilota de două ori pe lună aeronavele KLM. Regele a recunoscut că timp de două decenii a zburat cu KLM în calitate de copilot. Pasiunea de a pilota îl ajută să se relaxeze şi să se detaşeze de îndatoririle regale.

    Timpul este un factor important pentru fericirea unei persoane. Un studiu publicat în Journal of Consumer Psychology în 2011 arată că există o legătură între nivelul de fericire şi modul cum ne petrecem timpul. Un alt studiu al Universităţii British Columbia arată că oamenii care prioritizează timpul liber în dauna banilor tind să fie mai fericiţi. Potrivit studiilor, cei mai fericiţi oameni au legături sociale puternice şi petrec timp cu partenerii, prietenii şi familia. În plus, munca peste program are un impact negativ asupra sănătăţii angajatului.

    Dar 65% dintre angajaţii români lucrează peste program, petrecând în medie peste program 6,2 ore pe săptămână, potrivit unui studiu realizat de Epson Europe. Cu toate acestea, 91% dintre respondenţii din România sunt în general mulţumiţi de locul lor de muncă şi susţin că echilibrul dintre muncă şi timpul liber este aproape perfect.

    Aşadar, revenind la întrebarea din titlu ”Cum să câştigi mai mult (decât în România) lucrând mai puţin?“, un răspuns ar fi emigrarea în Olanda.

  • Cum să câştigi mai mulţi bani lucrând mai puţin?

    Am fost surprins să aflu că asta nu este o excepţie este o normalitate pentru stilul de viaţă al olandezilor. Aproape jumătate dintre olandezi (46,9% potrivit Eurostat) preferă să lucreze part-time pentru a avea mai mult timp liber ce poate fi petrecut alături de familie şi prieteni.

    UNICEF a dezvăluit într-un raport din 2013 (cel mai recent de acest fel) că odraslele olandezilor sunt cei mai fericiţi copii din lume şi pe bună dreptate: au un standard de viaţă ridicat şi au parte de atenţia părinţilor. În plus, Olanda se află an de an în top 10 al celor mai fericite ţări din lume (locul 6 pentru anul 2017, iar România ocupă locul 57, în urcare cu 14 locuri).

    La nivel european, 16,5% din populaţia Uniunii Europene (20-64 de ani) lucra în regim de part-time în 2005, iar în 2015 acest procent a crescut la 19%. Totuşi nu se compară cu Olanda, unde aproape jumătate din populaţie lucrează în aceste condiţii, urmată de Austria (27,7%), Germania (26,8%) şi Belgia (24,1%). Femeile au tendinţa să lucreze mai des astfel (31,5% faţă de 8,2% din bărbaţi). De fapt, peste trei sferturi (75,3%) dintre olandeze lucrau în regim part-time în 2015, de departe cel mai mare număr din toate ţările Uniunii Europene.

    Unul dintre motivele pentru care foarte multe femei din Ţara Lalelelor lucrează part time se leagă de faptul că acestea au intrat mai târziu pe piaţa muncii comparativ cu alte ţări. În secolul trecut, graţie statului de ţară neutră, bărbaţii olandezi nu au fost nevoiţi să plece la război, iar locul în fabrici şi uzine să le fie luat de femei, precum s-a întâmplat în multe ţări aflate în conflict. Şi, în plus, un salariu era suficient pentru a duce o viaţă bună, fără să fie nevoie ca şi femeia să muncească.

    În plus, sistemul politic olandez a fost dominat de valorile creştine până în anii 1980, ceea ce însemna că statul acorda ajutoare astfel încât femeile să poată sta acasă cu copii. Treptat, lucrurile s-au schimbat şi femeile au intrat pe piaţa muncii, însă ideea de a sta acasă cu copiii s-a menţinut; astfel, deşi foarte multe femei au început să lucreze, ele au preferat regimul part-time. Ronald Dekker, economist al Universităţii Tilburg, consideră că numărul mare de joburi part-time din Olanda se datorează şi faptului că există foarte multe slujbe diverse şi bine plătite; acest sistem de muncă în alte ţări este considerat inferior unui job cu normă întreagă. Peste 40% din populaţia Amsterdamului lucrează part-time, iar mulţi dintre ei preferă să muncească mai puţin pentru un salariu mai mic, explică prietenul care trăieşte în Amsterdam.

    Pe străzile oraşului am văzut foarte mulţi băieţi pe bicicletă cu cutii mari în spate. Livrau produse pentru servicii precum Foodaria, Deliveroo sau Uber Eats, servicii de livrare de mâncare la domiciliu. Interesant este însă că ei lucrează cum vor şi când vor. Mulţi dintre ei preferă să aibă mai mult timp liber pentru a putea petrece mai mult timp cu copiii şi de multe ori alternează zilele de muncă astfel încât să fie cineva în permanenţă alături de cei mici. Cu toate acestea, îşi respectă programul şi vin la 9 fix; însă imediat cum a trecut de 6 seara, birourile se golesc.

    În aceeaşi idee a muncii cu normă redusă, până şi regele Olandei, Willem-Alexander, pilota de două ori pe lună aeronavele KLM. Regele a recunoscut că timp de două decenii a zburat cu KLM în calitate de copilot. Pasiunea de a pilota îl ajută să se relaxeze şi să se detaşeze de îndatoririle regale.

    Timpul este un factor important pentru fericirea unei persoane. Un studiu publicat în Journal of Consumer Psychology în 2011 arată că există o legătură între nivelul de fericire şi modul cum ne petrecem timpul. Un alt studiu al Universităţii British Columbia arată că oamenii care prioritizează timpul liber în dauna banilor tind să fie mai fericiţi. Potrivit studiilor, cei mai fericiţi oameni au legături sociale puternice şi petrec timp cu partenerii, prietenii şi familia. În plus, munca peste program are un impact negativ asupra sănătăţii angajatului.

    Dar 65% dintre angajaţii români lucrează peste program, petrecând în medie peste program 6,2 ore pe săptămână, potrivit unui studiu realizat de Epson Europe. Cu toate acestea, 91% dintre respondenţii din România sunt în general mulţumiţi de locul lor de muncă şi susţin că echilibrul dintre muncă şi timpul liber este aproape perfect.

    Aşadar, revenind la întrebarea din titlu ”Cum să câştigi mai mult (decât în România) lucrând mai puţin?“, un răspuns ar fi emigrarea în Olanda.

  • FOTO, VIDEO Povestea ROMÂNULUI care a filmat în timpul atentatelor din Londra. Ce spun prietenii tânărului din Iaşi care s-a luptat cu TERORIŞTII

    Românul prins în mijlocul atacurilor în Londra, Florin Morariu, este ieşean şi a plecat în Anglia în urmă cu aproximativ doi ani. La scurt timp după ce a ajuns acolo, a reuşit să îţi găsească un loc de muncă într-un restaurant, unde este patiser, meserie pe care o practică de mai mulţi ani.

    CITEŞTE CONTINUAREA ARTICOLULUI PE MEDIAFAX

  • Povestea femeii de afaceri care în tinereţe a făcut parte din haremul unui traficant de arme

    Dodd spune că s-a îndrăgostit de Khashoggi, care era cu 24 de ani mai în vârstă, iar acesta obişnuia să o răsfeţe cu numeroase cadouri scumpe, de la diamante la coliere din aur. Un singur inconvenient exista,  trebuit să-şi împartă noul iubit cu restul haremului.  Khashoggi a câştigat o notorietate internaţională pentru rolul său în afacerea Iran-Contra, unde a acţionat ca intermediar în schimbul de arme şi prizonieri.

    Noua sa  soţie de plăceri şi  o altă fată, pe nume Sabine, s-au mutat la scurt timp după întâlnirea celor doi la reşedinţa sa din Marbella, Spania. Dodd a aflat mai târziu că Sabine era, de asemenea,  una dintre soţiile lui de plăceri.  Deşi la început şi-a acceptat statutul, pe măsură ce lunile treceau  Dodd începea să se simtă din ce în ce mai puţin importantă pentru Khashoggi, care, spune ea, era mereu înconjurat de femei. Între timp, Khashoggi continua să-i aducă daruri şi să o răsfeţe; la un moment dat i-a oferit un inel cu diamant de 20 de carate pe care la refuzat, spunând că era prea opulent. În tot acest timp, magnatul i-a plătit şi cursurile la Fashion Institute of Design & Merchandising. Dar, spre sfârşitul lui 1981, ea a început să se simtă inconfortabil cu relaţia neobişnuită, iar pe de altă parte se temea tot mai mult că ar fi putut lua HIV. Aşa că s-a hotărât să-şi recâştige independenţa.

    Relaţia lor s-a încheiat pe cale amiabilă în vara anului 1982, iar şapte ani mai târziu, Dodd a pus bazele brandului Roxy. Astăzi, femeia locuieşte în California împreună cu al treilea soţ şi are trei copii. Declară că îi e ruşine să recunoască faptul că a fost soţie de plăceri, fiindcă oamenii ar judeca-o. „Dar nu mi-am pierdut niciodată independenţa, ambiţia sau creativitatea cât am fost soţia lui Adnan şi nu am niciun regret”, declară aceasta sursei citate.

     

  • 10 lucruri fascinante şi totodată TERIFIANTE despre psihologia umană

    Contrar credinţelor populare, psihologia nu se referă doar la cursuri pe care le faci ca să analizezi de ce prietenii tăi fac lucruri prosteşti.

    Psihologia este o modalitate foarte eficientă care ne învaţă lucruri interesante despre oameni şi, de asemenea, şi lucruri deranjante.

    Vocile halucinante diferă de la un stat la altul

    Vocile halucinante par că difere de la o cultură la alta.

    Vezi aici 10 lucruri fascinante şi totodată terifiante despre psihologia umană

     

  • Cum descrie Martin Zmelik, CEO-ul CEZ, venirea sa în România şi ce a învăţat el de la români

    ”Trebuie să spun că eu şi familia mea apropiată ne simţim foarte fericiţi în România; totodată, din perspectiva muncii cred în continuare că este cea mai bună oportunitate pe care o am şi aş vrea să finalizez anumite idei şi lucuri pe care le am de făcut, inspirat de această piaţă.” De altfel, România este ţara în care a reuşit să ajungă la echilibrul de care avea nevoie. „Aici am ajuns la un echilibru între viaţa personală şi carieră, vorbind despre libertatea pe care o am aici, ca manager, pe care nu aş avea-o de pildă în sediul central. În continuare, prefer o anumită energie şi sclipire în viaţa mea de la muncă pe care în mod cert le găsesc pe piaţa locală şi în compania mea.”

    Întrebat „Cine a schimbat pe cine? Românii pe el sau el pe români?” în acest interval de timp, răspunde, mai în glumă, mai în serios, că „pentru a doua componentă a întrebării, cu siguranţă mi-ar fi plăcut să fac o schimbare. Dar de când sunt aici, am ajuns cumva mai relaxat şi mai capabil să absorb mai bine şocurile, nu ştiu de ce, dar pare că ţara m-a inspirat să fiu mai echilibrat”. Totodată, spune că l-a îmbogăţit deschiderea arătată de români, primirea cu braţele deschise, faptul că te aşază la masă când eşti un străin abia venit, lucru care în Republica Cehă se întâmplă mai rar. Îi place şi că aici familia este importantă, la fel ca şi pentru el. Totodată, a devenit mai relaxat şi mai creativ în ce priveşte organizarea agendei, „deşi nu sunt printre cei mai buni în time management oricum, aşa că am rezonat bine cu ţara din acest punct de vedere”.

    În ceea ce priveşte mediul de muncă, a observat că oamenii de aici sunt foarte motivaţi şi determinaţi să lucreze pentru companie nu doar şase-opt ore, ci sunt dedicaţi să-şi atingă ţintele, preocupaţi fiind de transformarea companiei, lucru care nu este obişnuit în Europa Vestică, de pildă, unde angajaţii au tendinţa să fie mai relaxaţi la locul de muncă şi axaţi pe atingerea echilibrului între viaţa de familie şi muncă. „Angajaţii de aici sunt dispuşi să sacrifice ceva şi în schimb vor avea o companie mai bună, cu rezultate, un mediu de lucru mai bun. Totodată, ce m-a inspirat mult sunt abilităţile angajaţilor de aici, în ansamblul lor, educaţia lor de aici şi creativitatea de care dau dovadă.”