Tag: premiera

  • Autobuze cu wifi, camere video şi sistem audio de informare a nevăzătorilor în staţii, într-un oraş din România

    Directorul Companiei de Transport Public (CTP) Cluj-Napoca, Liviu Neag, a declarat, la prezentarea autobuzelor, că noile autobuze costă peste 300.000 de euro bucata şi sunt dotate cu motoare Euro 6, care au cel mai scăzut grad de poluare

    ”Am pus în circulaţie 15 autobuze articulate de tip Mercedes, de ultimă generaţie, cu motoare Euro 6, cel mai scăzut grad de poluare, au un consum redus de carburant, costul unuia fiind de peste 300.000 de euro. Noile autobuze au 18 metri lungime, sunt dotate cu aer condiţionat, wifi, camere video interior şi exterior, trapă pentru cărucioare rulante, folosite de persoanele cu dizabilităţi, dar şi pentru landouri de bebeluşi. În premieră, sunt echipate cu un sistem audio de informare a nevăzătorilor aflaţi în staţii. Este instalat un difuzor audio la exteriorul primei uşi din faţă de unde o voce va anunţa la intrarea în staţie numărul liniei şi direcţia spre care se îndreaptă. În plus, în interior, autobuzele sunt dotate cu panouri care afişează succesiv staţiile de transport în comun”, a spus Neag.

    Citeşte continuarea pe www.mediafax.ro

  • Corul pe care nu-l aude nimeni

    Afirmaţia lui Binig porneşte de la două evenimente petrecute în sistemul energetic de la începutul acestui an. Primul este intrarea Transelectrica, monopol natural cu activitate reglementată, pe pierderi pentru prima dată de la înfiinţarea din 2000. Al doilea este ieşirea din funcţiune a unităţii 1 de la Cernavodă, pe 25 martie, urmată în aceeaşi zi de reducerea capacităţii la unitatea 2, o altă premieră. simple întâmplări sau primele semne că un sistem vital al României se clatină?

    Ce vedem acum este acumularea unor decizii de management“, mai spune Binig, excluzând astfel scuza coincidenţelor pentru a explica un şir de evenimente nefericite.

    Transelectrica este transportatorul naţional de energie electrică. Este o companie unică la nivelul întregului sistem energetic local, fiind garantul echilibrului permanent dintre cererea şi oferta de energie.

    Energia nu se stochează deocamdată, astfel că funcţionarea pieţei de electricitate este condiţionată de acest echilibru perfect între producători şi consumatori. Transelectrica s-a înfiinţat în 2000 având o activitate bazată pe tarife reglementate, o astfel de activitate presupunându-se a fi şi mai ferită de riscuri.

    Nu este cazul.

    Privind retrospectiv evoluţia profitului net al companiei, se remarcă variaţii uriaşe de la un an la altul, fără ca acestea să fie însoţite de variaţii majore în consumul de energie.

    De exemplu, dacă în 2012 compania înregistra un câştig de 34 de milioane de lei, anul următor Transelectrica sărea la 201 milioane de lei, pentru ca în 2015 să ajungă la 360 de milioane de lei, iar anul trecut la -47,9 milioane de lei. Acesta este primul rezultat negativ din istoria companiei, greu de înţeles pentru un monopol reglementat.

    ”Rezultatul negativ vine pe fondul unui an complex şi dificil la care a contribuit diminuarea veniturilor prin reducerile de tarif de la 1 iulie 2017. Un impact major l-a avut înregistrarea în situaţiile financiare ale anului 2017 a unor obligaţii suplimentare de plată, în valoare de 99 de milioane de lei, provenite dintr-o decizie de impunere ANAF emisă în 30 iunie 2017, ca urmare a închiderii unui control aferent perioadelor anterioare“, explică reprezetanţii Transelectrica.

    De ce a fost 2017 un an complex pentru piaţa energiei? Ianuarie 2017 a devenit cea mai scumpă lună din ultimii zece ani, în anumite intervale orare electricitatea fiind tranzacţionată la uluitoarea valoare de 450 de euro/MWh, faţă de o medie de 30-40 de euro/MWh. Deşi la un an distanţă evenimentele din acea lună nu au fost complet elucidate, insolvenţele au rămas.

    Potrivit datelor publicate pe bursa de energie OPCOM, media de preţ pentru anul trecut pe platforma de tranzacţionare spot (PZU – piaţa pentru ziua următoare), cea mai importantă din cadrul bursei de energie, a fost de circa 48 de euro/MWh, acesta fiind preţul pur al energiei schimbate între producători şi furnizori. Acesta este cel mai mare nivel de preţ din ultimii cinci ani, fără a depăşi însă recordul de preţ din 2008, de exemplu.

    În contextul în care în ultimii ani a fost vizibilă o creştere a ponderii tranzacţionării de energie pe termen scurt, iarna anului 2017 i-a penalizat dur pe riscofilii din piaţa energiei. Potrivit datelor de pe bursa de energie OPCOM din lunile de la începutul lui 2017, au fost zile în care decalajul dintre cerere şi ofertă s-a ridicat şi la 60%.

    Ce a însemnat pentru Transelectrica acest lucru? Ca garant al echilibrului sistemului energetic, Transelectrica a ieşit în piaţă, a cumpărat energia necesară de la unităţile care stau la comanda ei şi le-a dat-o celor cărora furnizorii nu le mai asigurau energia. În mod normal, echilibrarea sistemului trebuie să fie un joc cu sumă zero pentru Transelectrica. Problema a fost că unii dintre furnizorii pe care i-a echilibrat au intrat în faliment, pierderile rămânând în conturile Transelectrica, spune specialistul de la EY România.

    Dar acesta nu a fost singurul factor care a dus Transelectrica pe pierderi, ci şi unele obligaţii suplimentare de plată evidenţiate de ANAF, dar ignorate de fostul management.

    ”Deşi în ultimii ani aspectele prezentate mai sus erau cunoscute la nivelul managementului companiei, fiind inclusiv formalizate în cadrul ultimului control ANAF, nu a fost efectuată nicio analiză economico-financiară în conformitate cu standardele specifice, în vederea constituirii unui provizion încă din anii trecuţi“, mai spun reprezentanţii Transelectrica.

    Responsabilii ar fi greu de găsit în contextul în care, de la începutul anului 2011 şi până în prezent, Transelectrica a schimbat zece directori generali şi nenumărate consilii de administraţie, un loc în conducerea opertorului sistemului energetic local fiind extrem de apetisant prin prisma bugetelor de investiţii pe care compania le are. Doar pentru comparaţie, OMV Petrom, unicul producător de petrol şi gaze din România, a avut în ultimii 12 ani de zile un singur director general executiv, pe Mariana Gheorghe.

    În prezent, compania este condusă prin intermediul unui consiliu de supraveghere intermediar, mandatele membrilor urmând să expire în mai, anul acesta. În contextul în care mandatele au o durată de câteva luni, membrii schimbându-se fără nicio legătură cu guvernanţa corporativă, asumarea unui plan de dezvoltare este aproape imposibilă.

    Acum, de exemplu, în consiliul de supraveghere al acestei companii strategice se află procurori, consilieri judeţeni sau foşti bancheri, niciunul cu vreo legătură cu sistemul pe care-l gestionează.

    Ţinând cont de această fluctuaţie masivă de personal în cele mai înalte structuri de conducere ale companiei, toate făcute pentru a putea acomoda schimbările din scena politică, proiecţiile financiare făcute de Transelectrica ridică şi ele multe semne de întrebare.

    Potrivit planului de dezvoltare al companiei pentru perioada 2013-2017, compania trebuia să aibă un profit net cuprins între 29 şi 68 de milioane de lei. În realitate, profitul companiei a variat în intervalul 201 milioane de lei până la pierderea de aproape 48 de milioane de lei de anul trecut. Dacă proiecţiile privind evoluţia unui business reglementat nu au nicio legătură cu realizările, când în mai puţin de zece ani se schimbă zece şefi, iar mandatele în consiliile de supraveghere dureză câteva luni, coincidenţele nu mai au cum să fie sursa răului în evoluţia companiilor energetice locale.

    Cazul Transelectrica nu este însă singular; funcţionarea Nuclearelectrica, operatorul centralei nucleare de la Cernavodă, a ridicat mari semne de întrebare de la începutul anului.

    Nuclearelectrica este cel mai complex producător de energie local, unicul administrator de reactoare nucleare din România şi asigură aproape 20% din producţia naţională de energie.

    Cu toate acestea, de la începutul anului, reprezentanţii centralei nucleare de la Cernavodă au emis opt comunicate de presă prin care anunţau oprirea sau pornirea neplanificată a unei unităţi, o situaţie absolut unică fiind înregistrată pe 25 martie, când ambele reactoare aproape au ieşit din funcţiune. Din cele opt comunicate, şase au fost date în perioada 25-30 martie, mai puţin de o săptămână.

    Din rapoartele financiare ale companiei se remarcă un lucru. În ultimii cinci ani gradul de realizare a investiţiilor la centrala nucleară de la Cernavodă a scăzut de la 97% la 44%. Cea mai mare parte a banilor de investiţii ai Nuclearelectrica sunt direcţionaţi spre centrala de la Cernavodă, cea care funcţionează prin intermediul a două reactoare cu câte o capacitate de 700 MW fiecare.

    Tot datele din rapoartele anuale ale companiei arată că dacă la nivelul anului 2013 bugetul de investiţii pentru centrala de la Cernavodă era realizat în proporţie de 96,72%, anul trecut procentul a fost de numai 44,4%.

    Mai mult, ca urmare a accidentului de la Fukushima (Japonia), din martie 2011, Nuclearelectrica a demarat un proiect prin care se urmăreşte îmbunătăţirea reacţiei centralei de la Cernavodă la factori din afara bazei de proiectare a unităţii. Anul trecut, din banii alocaţi pentru acest scop s-au cheltuit numai 3,2%.

    ”Aş zice că una dintre principalele probleme (privind gradul redus de îndeplinire a programului de investiţii – n.red.) este legea achiziţiilor. De la primul demers până la încheierea unei licitaţii trec în medie 204 zile, energia nucleară neavând un regim special de achiziţii, aşa cum este în alte state. Acesta este unul dintre motivele pentru care, uneori, din motive obiective ce ţin de derularea unei investiţii sau necesităţi de achiziţie, am început să facem achiziţii de urgenţă, practic în cadrul unui contract mai mare să ieşim pe piaţă pentru anumite lucrări care trebuie îndeplinite mai devreme“, spune Cosmin Ghiţă, directorul general al Nuclearelectrica.

    Ghiţă a fost numit în funcţia de director general al Nuclearelectrica în vara anului trecut. Înainte de a veni la conducerea Nuclearelectrica, Cosmin Ghiţă a lucrat în domeniul dispozitivelor medicale, dar şi în cadrul unor companii petroliere, precum Chevron.

    ”Defecţiunile au fost pe partea clasică a centralei, dar vulnerabilităţile unităţilor sunt mereu adresate. La final, după această serie de întreruperi cred că trebuie să existe o aliniere la nivelul practicii de achiziţii publice între ce se întâmplă la noi şi cum sunt procedurile la nivel european.“

    La fel ca în cazul altor companii, partea executivă de la Nuclearelectrica este avizată de un consiliu de administraţie. Dacă la Transelectrica în consiliul de administraţie sunt consilieri locali sau bancheri, la Nuclearelectrica exemplele sunt mult mai exotice.

    Cristian Dima, de exemplu, este unul dintre administratorii companiei. Dima, înainte de a ajunge să gestioneze cel mai complex activ energetic din România, a fost administrator la Spitalul de Obstetrică Ginecologie ”Buna Vestire„ din Galaţi. Apoi a devenit consilier local la primăria din Galaţi. Acum veghează asupra deciziilor de management pentru o companie care asigură 20% din producţia de energie a României.

    Alexandru Mirel Marcu are şi el un post asigurat în consiliul de administraţie al Nuclearelectrica, cel puţin până în aprilie 2018, deşi înainte de a veni să supervizeze activitatea managementului executiv al companiei fusese director de producţie la compania Seven Hills SRL. Firma a avut în 2016 o cifră de afaceri de 4.194 lei (mai puţin de o mie de euro), dar a lucrat la o marjă a profitului demnă de invidiat, de 67%. Dragoş Ionuţ Bănescu este şi el în consiliul de administraţie al companiei, după ce a colecţionat diverse funcţii în Ministerul Finanţelor, Ministerul Mediului sau Ministerul Muncii.

    În 1977, sistemul energetic local a trecut prin cel mai delicat moment al său. Pe 10 mai, timp de 4-5 ore sistemul a picat complet pentru că nimeni nu se uitase la avertizările specialiştilor. 

    ”Pagubele înregistrate au fost de patru ori mai mari faţă de cele produse de cutremurul din martie 1977. Totul a fost afectat. Au murit animale în ferme, oameni. Repornirea sistemului s-a făcut din termocentrala Doiceşti, despre care lumea a ajuns să spună acum că este cea mai proastă unitate“, spunea la rândul său, în urmă cu câţiva ani, un specialist în domeniul energetic, un om cu o experienţă de aproape jumătate de secol.

    Potrivit datelor de la Banca Mondială, cutremurul din 1977, care a avut o magnitudine de 7,2 grade pe scara Richter, a provocat pagube de
    2 miliarde de dolari.

    Pe 31 martie 2018, trei membri noi au fost aduşi în consiliul de supraveghere al Transelectrica, firma care pentru prima data în istoria ei a înregistrat pierderi. Niciunul nu are experienţă în domeniul energetic.

    Corul specialiştilor, care denunţă aceste decizii devine tot mai gălăgios.

    Îl aude cineva?

  • ŞOC în lumea televiziunii! O celebră prezentatoare a fost dată afară cu scandal după 18 ani, iar colegilor li s-a INTERZIS să-i mai pronunţe numele

    În condiţiile în care motivele despărţirii nu au fost făcute publice de niciuna dintre părţi, Sawyer a ales să transmită un mesaj simplu, mulţumindu-le fanilor pentru sprijinul pe care i l-au acordat în ultimele săptămâni: “Am fost plecată în ultimele zile. Am pierdut ceva? Serios, vă mulţumesc pentru mesajele de susţinere. Nu am avut parte de două săptămâni uşoare, dar susţinerea voastră a însemnat enorm. Continuaţi să vă uitaţi la Sky Sports News. Sunt oameni minunaţi acolo. Sper să ne vedem curând”, a scris Sawyer, pe contul personal de twitter.

    Sawyer a prezentat miercuri ultimul jurnal pentru Sky Sports, iar presa din Anglia notează că despărţirea de vedeta postului s-a produs ca urmare a unui moment în care Natalie şi şefii nu s-au mai pus de acord, contrându-se pe seama mai multor teme: “Colegilor ei li s-au dat indicaţii clare să nu amintească absolut nimic de Natalie, cât timp sunt în direct, la emisiuni sau buletine de ştiri. Despărţirea a fost una cu scandal”, scriu cei de la Times, în timp ce Sky Sports, prin vocea purtătorului de cuvânt, s-a mărginit la a-i ura baftă pe viitor: “Dorim să îi mulţumim lui Natalie pentru anii petrecuţi la Sky Sports şi îi urăm baftă pe viitor”, scrie prosport.ro

  • Premieră la nivel mondial: Belarus este prima ţară din lume care emite un cadru contabil legal pentru criptomonede

    Documentul detaliază modul în care criptomonedele pot fi contabilizate precum şi modul în care pot fi categorizate monedele digitale primite de organizaţii, în funcţia de utilizarea lor viitoare (excluzând Banca Naţională, Banca de Dezvoltare şi IFN-urile), informează Ziarul Financiar.

    În luna decembrie a anului trecut, preşedintele Belarusului, Alexander Lukashenko a semnat legea „Dezvoltării Economice Digitale”, care susţine tehnologia blockchain şi dezvoltarea criptomonedelor. Legea ţinteşte să elimine birocraţia care ar bloca dezvoltarea blockchain-ului, un ţel care a primit acum standarde contabile şi instrucţiuni clare pentru utilizatorii de criptomonede.

    Monedele vor fi clasate sub categoriile „aranjamente cu creditori şi debitori” şi „alte cheltuieli şi venituri”.

    Monedele care sunt scoase la vânzare vor fi luate în considerare drept „Bunuri”, iar cele obţinute din activitatea de minare criptomonede drept „produse”.

    La sfârşitul lunii noiembrie a anului trecut, Lukashenk a semnat o altă lege legată de criptomonede, pentru proiectul High-Tech Park, menit să dezvolte o zonă economică modelată după modelul Silicon Valley, permiţând noilor tehnologii, precum criptomonede şi ICO, să se dezvolte într-un mediu propice.

  • Schimbări importante la Roland Garros, singurul turneu de mare şlem desfăşurat pe zgură

    Fondul total de premiere este majorat cu zece procente faţă de 2017, se schimbă ziua efectuării tragerii la sorţi, sunt inaugurate noi terenuri, se modifică timpul alocat între puncte şi se introduce un element-cheie pe teren.

    Iată cele mai importante modificări aduse turneului în care Simona Halep a reuşit cele mai bune performanţe ale carierei – două finale de Mare Şlem jucate şi un titlu câştigat în 2008 în turneul junioarelor.

    1. Tablourile principale de concurs la simplu feminin şi masculin vor fi programate cu o zi înainte

    Turneul de la Roland Garros copiază modelul lansat în luna ianuarie de colegii de la Australian Open: tragerea la sorţi a fost mutată de vineri dimineaţă – joi seară, la ora locală 19:00 (20:00 în România). Vom şti astfel cum se conturează tabloul pentru Halep & Co, Nadal şi Federer încă de pe data de 24 mai.

    De asemenea, tragerea la sorţi va fi efectuată în casă nouă, în clădirea cunoscută drept Orangery, din Auteuil Greenhouse Gardens.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Filmul “Tomb Raider Începutul”, lider în box office-ul românesc de weekend

    Premiera “Tomb Raider Începutul/ Tomb Raider”, regizată de Roar Uthaug, despre aventuriera Lara Croft, de data aceasta interpretată de suedeza Alicia Vikander, este adusă în cinematografele româneşti de Forum Film România.

    Pe poziţia a doua în box office-ul românesc de weekend s-a situat o altă premieră, “Prinţesa furată/ Stolen Princess”, care a avut încasări de 624.494 de lei. Animaţia ucraineană, regizată de Oleg Malamuzh, prezintă povestea frumoasei prinţese Mila, fiica regelui, de care se îndrăgosteşte chipeşul trubadur Ruslan, dar care este răpită de un malefic vrăjitor ce vrea să transforme dragostea dintre cei doi într-o poţiune magică, potrivit cinemagia.ro. Ruslan va trebui să treacă peste toate obstacolele pentru a o aduce înapoi pe prinţesă şi pentru a dovedi că iubirea adevărată poate învinge magia. Filmul este adus în România de Ro Image 2000.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Coca-Cola lansează în premieră o băutură care încalcă TRADIŢIA de 130 de ani a celebrei companii

    Noul produs va conţine o doză redusă de alcool, în schimb va avea mai multe arome de la kiwi la yuzu – şi va fi disponibil în magazinele din întreaga Japonie.

    Preşedintele brandului Coca-Cola din Japonia, Jorge Garduno, a spus că acest produs este un exemplu că se poate de explorat şi alte oportunităţi. „Coca-Cola s-a concentrat întotdeauna pe băuturile non-alcoolice, iar acesta este un experiment modest al unui segment de piaţă”, a declarat acesta. Cel mai probabil, conceptul de băuturi Coca-Cola va rămâne doar în Japonia, fără să se extindă global. Motivul este datorat pieţei japoneze „unice şi speciale”, a precizat Jorge Garduno.

    Băutura Coca-Cola a apărut în urmă cu 130 de ani în Statele Unite.

  • Premieră medicală în România. Prima intervenţie chirurgicală de înlocuire a unui os necrozat al mâinii cu o proteză din pyrocarbon

    Tânărul a fost diagnosticat cu această afecţiune în urmă cu aproximativ un an şi jumătate, dar s-a prezentat la clinică recent, când necroza se afla deja intr-un stadiu destul de avansat. Anterior, pacientul a fost la mai multe clinici din Anglia, unde i s-a propus varianta unui implant de silicon – un produs de o calitate mai slabă comparativ cu proteza de ultimă generaţie din pyrocarbon, produsă in SUA. 

    Din cauza unei conformaţii anatomice anormale a oaselor antebraţului tânărului, osul semilunar a fost în timp supus unei presiuni suplimentare, ceea ce a determinat schimbarea formei, pierderea vascularizaţiei şi necrozarea. Pacientul a început să prezinte dureri mari zilnice, împreună cu limitarea funcţiei mâinii dominante. Dacă ar fi amânat operaţia, acesta risca să dezvolte artroză şi ar fi necesitat o intervenţie chirurgicala mult mai invazivă, care implica excizia atât a osului semilunar, cât şi a oaselor învecinate şi scurtarea mâinii sau blocarea totală a articulaţiei.

    Operaţia a constat în excizia osului necrozat de la nivelul încheieturii pumnului, pregătirea oaselor învecinate pentru proteză, recoltarea unei grefe de tendon şi fixarea protezei în poziţie anatomică cu ajutorul grefei de tendon şi al unor dispozitive din titan şi gore-tex. Conform reprezentanţilor companiei Enlife Solutions, distribuitorul protezelor din pyrocarbon marca Integra, aceasta este prima comandă de astfel de implant în România.

    Echipa multidisciplinară ortoplastică a fost alcatuită din Dr. Dragos Zamfirescu – doctor in ştiinţe medicale, medic primar chirurgie plastică, estetică şi microchirurgie reconstructivă, Dr. Iulian-Daniel Vîlcioiu – medic specialist ortopedie şi traumatologie, doctor in ştiinţe medicale şi Dr. Irina Luca – medic anestezist.

  • Cum te poate trimite un mare lanţ de magazine din România într-o călătorie în jurul lumii

    Pentru 8999 euro/persoană, turiştii beneficiază, pe langă zboruri şi cazare, de asistenţă turistică şi transport cu autocarul în toate excursiile incluse în ofertă.

    Pachetul turistic oferă oportunitatea unică de a vizita cele mai populare destinaţii din lume, într-o singură vacanţă ce reuneşte turismul istoric şi cultural cu cel de leisure. Circuitul propune o experienţă turistică completă, în 30 de zile, oferind acces la culturi şi civilizaţii diverse de pe 4 continente, la monumente istorice considerate adevărate minuni ale lumii şi peisaje unice de pe glob.

    Circuitul include 28 de nopţi de cazare în cameră dublă la hoteluri de trei şi patru stele, mic dejun, transport cu avionul în toate destinaţiile propuse în itinerar, bagaj de cală, bagaj de mână şi achitarea taxelor de aeroport. În plus, pentru a asigura confortul participanţilor la tur, pachetul include nenumărate beneficii unice, precum transport cu autocare moderne în toate excursiile şi asistenţă turistică în limba română.

    În Asia, participanţii la tur vor petrece 10 zile, timp în care pot vizita mausoleul Taj Mahal din India, Marele Zid Chinezesc din Beijing – China, sau Parcul Naţional Fuji – Hakone din Tokyo, Japonia. La 6146 km distanţă de Ţara Soarelui Răsare, după un zbor de şase ore cu avionul, urmează un prim popas pe continentul american, pe o  insulă din arhipelagul Hawaii, unde turiştii se pot relaxa timp de 6 zile. Circuitul continuă cu un oraş emblematic pentru coasta de Vest a Americii de Nord, şi anume Los Angeles, o destinaţie în care participanţii la tur se vor bucura de experienţe turistice unice: se vor plimba pe Bulevardul Hollywood, unde în trotuar au fost încorporate stele inscripţionate cu numele starurilor de renume internaţional, vor vizita legendarul Grauman’s Chinese Theatre, sau a cel mai mare platou de filmare din lume, Universal Studios. Excursia va fi completată de o vedere panoramică a oraşului Santa Monica, dar şi de o plimbare în Beverly Hills. Următoarea oprire este New York, unde turiştii pot vizita Empire State Building, unul dintre cele mai importante simboluri al oraşului despre care se spune că nu doarme niciodată.

    Din nou la aeroport, cu destinaţia Rio de Janeiro! Aici turiştii vor avea ocazia să descopere, printre altele, Statuia lui Cristos Mântuitorul, considerată una dintre noile minuni ale lumii. La diferenţă de şase ore între ceasul din Brazilia şi cel din Italia, ultima oprire a turului este în Roma, reprezentativ pentru acest oraş fiind Colosseum-ul. Tot pe continentul european, turiştii vor explora şi arhitectura unică a Kremlin-ului din Moscova, un simbol important al Rusiei.

    Circuitul în jurul lumii oferit de Lidl Tour este disponibil începând cu preţul de 8999 euro/persoană. Vacanţele oferite prin Lidl Tour pot fi rezervate şi achiziţionate exclusiv online, pe www.lidl-tour.ro, şi prin intermediul hotline-ului dedicat, 0800 896 242. Pachetul este disponibil şi în cadrul Târgului de Turism al României, care va avea loc între 22-25 februarie la Romexpo, Bucureşti. Participanţii la târg vor avea discounturi de până la 10% la anumite pachete, dar şi multe alte surprize pregătite la standul unde este prezent Lidl Tour.

  • Cum arată noul magazin Kaufland din Bucureşti şi ce premieră aduce în Capitală – GALERIE FOTO

    Hipermarket-ul este localizat în cartierul Odăi, pe şoseaua Alexandriei, nr. 152, sector 5 şi are o suprafaţă de vânzare de 3.414 metri pătraţi, încadrată într-o suprafaţă totală de 5.201 metri pătraţi. Parcarea oferă 239 de locuri pentru maşini, dintre care 6 locuri pentru familii şi 10 pentru persoane cu dizabilităţi. Cei care folosesc bicicleta ca mijloc de transport au la dispoziţie 12 rastele. În urma deschiderii se creează 130 de locuri de muncă. Programul de lucru este de la 7.30 la 22.30 de luni până sâmbătă, iar duminică de la ora 8:00 la 20:00.

    „Ne menţinem dinamici şi continuăm extinderea reţelei în întreaga ţară, inclusiv în Capitală, unde considerăm că mai există potenţial de dezvoltare. Este unul dintre hipermarket-urile cu cel mai mare număr de angajaţi şi ne bucurăm că astfel reuşim să creăm noi locuri de muncă. În acelaşi timp, şi acest magazin oferă un sortiment axat pe produse din România, în proporţie de peste 50%, iar sprijinind cumpărarea acestora, încurajăm economia locală”, spune Valer Hancaş, Director Comunicare & Corporate Affairs, Kaufland România.

    Galeria comercială din cadrul magazinului este dotată cu Food Court integrat, unde clienţii vor descoperi un spaţiu special amenajat pentru servirea mesei, ce cuprinde Fornetti Food and Beverages. Tot în cadrul galeriei se află şi un punct de difuzare a presei Tabac Xpress, farmacie Help Net şi bancomat BRD.De asemenea, magazinul va avea şi un punct Grill în exterior.

    De asemenea, acesta este primul magazin din Bucureşti prin care Kaufland România implementează proiectul de extindere a raioanelor de peşte proaspăt, după un concept cu sortiment îmbogăţit, şi care va fi adus în 34 de magazine din reţea. Printre specialităţile care vor fi disponibile se numără: ton roşu, scoici Saint Jacques, vongole vii, langoustine, somon bio etc.

    Printre raioanele disponibile se numără cele de legume – fructe, vitrină cu servire asistată, ce include şi raionul de peşte proaspăt amenajat după noul concept cu sortiment extins – cu 24 de tipuri de peşte şi specialităţi, dar şi raioanele de brutărie, alimente de bază, dulciuri, băuturi, produse nealimentare şi drogherie.