Tag: prelungire

  • Ryanair a anunţat o promoţie de weekend prelungit. Unde veţi putea zbura cu 14,99 euro

    Compania aeriană low-cost Ryanair a lansat astăzi o vânzare promoţională de bilete, cu preţuri începând de la 14,99 de euro pentru călătorii în perioada septembrie – noiembrie. Aceste preţuri sunt valabile pentru rute către/din 13 ţări de astăzi (vineri, 11 august) până luni, 14 august.

    Ryanair a devenit prima companie aeriană din Uniunea Europeană care a transportat, de la înfiinţare, în 1985, şi până în prezent, 1 miliard de pasageri, înregistrând în luna iulie o creştere a traficului de 11%, până la 12,6 milioane de pasageri.

  • Cum arată moştenitorul secret al lui Nicolae Ceauşescu. Singura imagine cu nepotul dictatorului

    Singurul copil în viaţă al lui Nicolae Ceauşescu este Valentin, care a stat departe nu doar de politică, ci şi de viaţa publică.

    A absolvit Facultatea de Fizică, apoi a studiat la prestigiosul Imperial College din Londa. În 1970 s-a întors în România şi s-a angajat la Institutul de Fizică Atomică, unde a lucrat până în 2013, când a ieşit la pensie.

    A fost discret în anii de glorie ai părinţilor săi. Din căsnicia sa cu Iordana Borilă s-a născut nepotul dictatorului, Daniel Valentin Ceauşescu. Acesta a păşit pe urmele tatălui şi a ales să studieze tot fizica.

    Despre nepotul lui Nicolae Ceauşescu, născut în 1981, sunt consemnate extrem de puţine date. De exemplu, în arhiva Agerpres, agenţia de presă care avea acces la evenimentele de familie ale cuplului dictatorial, există doar două fotografii în care apare singurul nepot al lui Nicolae şi al Elenei Ceauşescu. Un instantaneu făcut la Neptun, pe plajă, cu Daniel, mama sa, Valentin şi Elena Ceauşescu, şi un altul realizat la Predeal, în care personajele sunt aceeaşi Elena Ceauşescu, împreună cu nurorile Poliana Ceauşescu şi Iordana Borilă. În ambele, Daniel Valentin este consemnat doar cu apelativele „nepotul” sau „fiul”.

    În afară de nume, moştenirea de care poate beneficia Daniel Valentin din partea familiei Ceauşescu este aproape nesemnificativă.

    Vezi aici cum arată moştenitorul secret al lui Nicolae Ceauşescu

  • Vrei să-ţi prelungeşti viaţa? Cât te costă un an în plus

    Dominic Wilkinson, doctor în cadrul Centrului Uehiro de la Oxford, a publicat recent un articol în care pune următoarea întrebare: cât am fi dispuşi să plătim pentru o viaţă mai lungă? Cei de la BBC au luat legătura cu el pentru a încerca să afle cum se poate calcula costul unei vieţi.

    La momentul actual, medicamentele pentru boli în stadiu terminal sunt analizate în funcţie de două elemente: cât de mult pot prelungi viaţa pacientului şi care este calitatea vieţii respectivului pacient, folosind un indice numit QALY (numărul de ani de viaţă salvaţi, ajustat la gradul de calitate a vieţii). Spre exemplu, un medicament care te ajută să trăieşti încă un an, la o calitate neschimbată a vieţii, va avea un scor de 0.5. Similar, un medicament care doar creşte calitatea vieţii timp de un an, fără a prelungi durata, va avea tot un scor de 0.5.

    De aici trebuie pornit calculul despre care vorbea Dominic Wilkinson; în Marea Britanie, spre exemplu, costurile recomandate pentru fiecare an de viaţă în plus variază între 20.000 şi 30.000 de lire sterline. Acest lucru a determinat Serviciul Naţional de Sănătate din Marea Britanie să respingă anumite medicamente, pe motiv că ar fi prea costisitoare. Kadycla, de pildă, este un medicament folosit în tratamentul contra cancerului de sân care poate extinde viaţa pacientului cu aproximativ şase luni; costul este însă unul exorbitant: 95.000 de lire sterline.

    Mai multe asociaţii cer autorităţilor să intervină pentru a convinge companiile farmaceutice să reducă preţul acestor medicamente, însă reacţia nu a fost una importantă.

    Interesantă a fost concluzia unui studiu derulat în Singapore, la care au participat atât oameni sănătoşi cât şi pacienţi bolnavi de cancer. Subiecţii au declarat că ar cheltui mai mulţi bani pe îngrijire acasă decât pe medicamente care le-ar putea prelungi viaţa; de asemenea, ei au arătat că ar plăti, în medie, 5.000 de lire sterline pentru un tratament ce le-ar putea prelungi viaţa cu un an.

  • Motivare Tribunal: Cristian Boureanu a vrut să-l înjosească pe poliţist, nu doar să îl lovească

    „Faptul că la momentul celei de-a doua opriri în trafic, intimatul-inculpat, refuzând să se supună solicitărilor adresate în condiţiile legii de către persoana vătămată, a ajuns să o agreseze în mod repetat pe aceasta, a doua agresiune fiind desfăşurată în prezenţa a numeroşi reprezentanţi ai autorităţii statului, conştientizând că acţiunea sa este înregistrată, atestă o deosebită îndrăzneală şi un dispreţ surprinzător, nu doar pentru integritatea fizică a altei persoane, ci, şi mai grav, pentru ceea ce acea persoană reprezenta-autoritatea statului, deşi intimatul-inculpat invocă în mod repetat că are experienţă în ceea ce priveşte relaţia cu organele statului şi, în special, cu poliţia. Grav este şi faptul că a doua lovitură pe care se presupune că intimatul-inculpat i-a aplicat-o persoanei vătămate, având în vedere zona corpului care a fost vizată, era destinată nu doar să provoace victimei o suferinţă fizică puternică, dar şi să o înjosească”, explică judecătoarea Anca Saru, de la Tribunalul Bucureşti, în motivarea deciziei.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Start-Up Nation nu se mai prelungeşte până pe 28 iulie, ci până vineri, 14 iulie

    Ieri, ministrul Ilan Laufer anunţase pe pagina sa de Facebook că termenul limită pentru înscrierea în programul Start-up Nation a fost prelungit până la data de 28 iulie 2017.

    „Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat dă curs solicitării mediului de afaceri privind prelungirea termenului-limită pentru înscrierea în programul Start-up Nation. Astfel, antreprenorii interesaţi de înscrierea în program pot depune dosarele online ca şi până acum, până la data de 28.07.2017, ora 20.00“, a anunţat ministrul pe pagina sa de Facebook. 

    Mai multe detalii pe www.zf.ro

  • Dacă faci asta 25 de minute pe zi îţi poţi prelungi viaţa cu 7 ani

    Cercetătorii au declarat că exerciţiile fizice moderate ar putea înjumătăţi riscul de atac de cord pentru persoanele de 50-60 de ani.

    Pentru acest studiu, cercetătorii germani au selectat bărbaţi şi femei cu vârstele cuprinse 30 şi 60 de ani şi au fost supuşi unui program riguros de exerciţii fizice. Înainte de asta, aceştia nu făceau sport în mod regulat. Cercetătorii au studiat markeri cheie din sânge, iar în doar şase luni au observat că markeri s-au schimbat ajutând la repararea ADN-ului.

    “Toată lumea ar trebui să-şi transforme exerciţiile fizice într-o obişnuinţă, să fie incorporate în rutina zilnică. Prin intermediul exerciţiilor fizice omul poate căştiga de la 3 până la 7 ani de viaţă. Sportul este un antidepresiv bun, îmbunătăţeşte funcţia cognitivă şi acum există dovezi că ar putea întârzia apariţia demenţei”, a declarat Sanjay Sharma, profesor de cardiologie la Universitatea St.George Hospitals NHS Foundation Trust.

    Cardiologii aflaţi la conferinţă au spus că niciodată nu e prea târziu pentru a face sport şi că există beneficii şi pentru persoanele care fac exerciţii la vârsta de 70 de ani.  De asemenea, ei au remarcat că exerciţiile de anduranţă şi cele de intensitate mare sunt mai eficiente decât ridicarea de greutăţi.

    “Toată lume ar trebui să încerce să facă exerciţii fizice timp de 150 de minute pe săptămână pentru a fi sănătoşi”, a spus Peter Weissberg, profesor la “British Heart Foundation”.

  • Un nou termen pentru depunerea proiectelor destinate microîntreprinderilor, finanţate cu fonduri UE

    De asemenea, va fi prelungit şi termenul pentru cererea ajutoarelor regionale de stat şi a ajutoarelor de minimis, de până la un milion euro. Investiţiile eligibile acoperă o varietate de afaceri în sectorul de producţie şi servicii.

    Astfel, Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene a prelungit, până la 13 iulie 2017, oră 15.00, termenul de depunere a proiectelor în cadrul apelurilor de proiecte cu titlul POR 2016/6/6.1/2 şi POR 2016/6/6.1/2 BI.

    Modificarea a fost determinată de unele dificultăti la înregistrarea, în MySMIS2014, a utilizatorilor noi, care se identifică cu datele personale, se arată în comunicatul ministerului.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cod ROŞU de viscol prelungit în şapte judeţe

    UPDATE 12:48 Mai mulţi navetişti din Buzău, împiedicaţi să ajungă acasă din cauza drumurilor închise

    Mai mulţi navetişti care se întorceau acasă după o noapte de muncă, din Buzău în localitatea Poşta Câlnău, au fost opriţi din drum din cauza ninsorilor, muncitorii devenind recalcitranţi, însă autorităţile nu au cedat, transmite corespondentul MEDIAFAX.

    Prefectul judeţului Buzău, Aurelia Mitrea, a declarat, vineri, corespondentului MEDIAFAX, că navetiştii doreau să ajungă acasă, după muncă, de la Buzău în localitatea Poşta Câlnău.

    Autorităţile nu au permis autocarului în care se aflau muncitorii să treacă întrucât DN2 E85 este închis circulaţiei, din cauza viscolului.

    “Aproximativ 20 de persoane veneau de la muncă şi se duceau spre casă. Nu le-am lăsat să treacă, toţi au fost opriţi pe DN2 E85 de forţele de ordine în localitatea Mărăcineni”, a spus Aurelia Mitrea.

    Navetiştii au insistat să îşi poată continua drumul, spunând că au de parcurs o distanţă mică până acasă, însă autorităţile nu au cedat.

    “Trebuie să fim fermi. Era urgie. Viscolul era foarte puternic. Vizibilitatea era zero. La 200 de metri distanţă dacă se întâmpla ceva cine răspundea? Ne-au spus să-i lăsăm să treacă, să ne facem că nu-i vedem. Nu i-am lăsat”, a afirmat prefectul.

    Autorităţile le-au propus muncitorilor să fie găzduiţi în Primăria din Mărăcineni până când drumul va fi deblocat, însă aceştia au refuzat şi s-au întors în autogara din Buzău.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Comisia Europeană aprobă prelungirea controalelor la frontiere în interiorul Spaţiului Schengen

    Comisia Europeană a aprobat marţi o nouă prelungire a controalelor la frontiere situate în interiorul Spaţiului Schengen, informează site-ul cotidianului Le Figaro.

    În contextul afluxului de imigranţi extracomunitari, cinci state membre Schengen – Austria, Germania, Danemarca, Suedia şi Norvegia – au introdus în 2015 controale la frontiere.

    Măsurile excepţionale vor expira pe 12 noiembrie, dar Comisia Europeană a aprobat marţi prelungirea acestora pentru trei luni.

    “Comisia Europeană fixase obiectivul revenirii la normalitate, adică la eliminarea controalelor, până în decembrie 2016. Dar condiţiile nu sunt întrunite pentru normalizarea situaţiei. Încă suntem departe de obiectiv”, a declarat prim-vicepreşedintele CE Frans Timmermans.

  • RCS&RDS taie preţurile şi măreşte viteza. Anunţul făcut de companie

    Compania de cablu RCS&RDS, liderul pieţei locale de internet fix, va mări începând din data de 21 octombrie viteza maximă de încărcare a datelor (upload). În acelaşi timp tarifele scad, atât pentru clienţii noi sau cei care îşi prelungesc contractele existente, conform unui anunţ al operatorului.

    ”Dezvoltarea infrastructurii şi investiţiile în tehnologii noi au reprezentat întotdeauna o prioritate pentru a oferi servicii adaptate cerinţelor clienţilor noştri şi de a da valoare pentru preţul plătit,” a declarat Valentin Popoviciu, Vicepreşedinte RCS & RDS.

    RCS&RDS taie preţurile şi măreşte viteza. Anunţul făcut de companie