Tag: postare

  • Cuplul care câştigă mii de dolari pentru fotografiile pe care le publică pe reţelele de socializare

    Contul lor de Instagram a adunat de-a lungul timpului peste 3 milioane de urmăritori pe Instagram. Morris, originar din Manchester, şi Bullen, născută în Australia, deţin blogul Do You Travel, cu acelaşi nume pe reţelele de socializare. Cei doi, care au mai puţin de un an împreună, s-au întâlnit în Fiji în deplasări de serviciu. Acum trăiesc împreună în Bali, Indonezia. „Ne-am înţeles atât de bine din prima zi încât am fost  inseparabili pe parcursul întregii călătorii. În ultima noapte petrecută în Fiji am rugat-o să călătorească  în Bali cu mine. Ea a acceptat şi de atunci am rămas împreună”, povesteşte Morris.

    Morris a declarat că cel mai mult a câştigat 9000 de dolari pentru o singură postare pe Instagram, în timp ce Bullen a primit 7.500 de dolari pentru o singură fotografie. Morris a adăugat, însă, că nu va posta nimic pentru mai puţin de 3.000 de dolari.

    Ideea a apărut în urmă cu ceva timp când Moris a constatat că Instagram ar putea fi o modalitate de a câştiga bani în plus, mai ales că economiile sale au început să scadă. Au început o afacere repostând imagini ale unor branduri de nişă din diferite conturi. Conturile sale au început încet-încet să crească şi, pentru a câştiga un capital consistent, a decis să le vândă pe toate înafară de cel pe care îl deţine în prezent. 

    El a folosit banii pentru a continua să călătorească şi a început să posteze propriile fotografii din ce în ce mai multe pe site-ul său. Pe măsură ce baza sa de followeri a crescut, brandurile şi agenţiile turistice au început să-l abordeze şi să-i sponsorizeze munca. 

  • Victor Ponta, dat dispărut, reapare cu o postare SURPRIZĂ: “S-a chinuit să intre fraudulos in contul meu PRIVAT de Instagram. Acum trebuie să-l închid”

    “M-am intors acasa dupa cateva zile minunate petrecute cu familia in Vacanta de Paste ( cum probabil au facut multi alti locuitori ai Romaniei, Europei si Planetei) – luni sunt la birou la Parlament.

    Si am aflat dintr-o sursa jurnalistica serioasa ca “am disparut” – evident alaturi de Ghita . Ups ! Am disparut acasa- asta da stire?.
    Am mai aflat ca un jurnalist ( jurnalista) s-a chinuit sa intre fraudulos sub un nume fals in contul meu PRIVAT de Instagram (cam ilegal) 

    CITEŞTE CE A SCRIS PONTA DESPRE CONTUL SĂU DE INSTAGRAM

    “;}

  • Modul inedit în care o bunică a folosit geanta Louis Vuitton de 1.100 dolari primită de la fiul ei

    O postare în social media (pe reţeaua socială Dcard) în care o bunică din Taiwan folosea o geantă Louis Vuitton pentru a transporta peşte a devenit virală, potrivit BBC. În postare (publicată în chineză), fiul ei spune că bunica nu realizase că noua ei geantă era un iconic Louis Vuitton şi l-a umplut cu cumpărături, inclusiv cu peşte proaspăt.

    După cum spune el, bunica descoperise că noua geantă era rezistentă la apă, dar cam grea. Geanta, model ”Nerverfull” este apreciată în toată lumea şi se vinde cu un preţ de 1.110 dolari. Explicaţiile sunt oferite de fiul ei: bunica lui folosea aceeaşi geantă de foarte mulţi ani şi a vrut să-i ofere drept cadou una scumpă. Recunoaşte că a rămas fără cuvinte când a văzut poza în care îi arăta că foloseşte poza la cumpărături, dar a decis să nu îi spună de greşeala făcută după ce a văzut cât de fericită era. Postarea a strâns peste 31.000 de likeuri.

  • Motivul stupid pentru care tinerii din Rusia îşi riscă viaţa inutil. Fenomenul care ia amploare

    Apetitul unui tânăr pentru risc este neobişnuit, dar nicidecum unic. Tot mai multe decese sau accidentări suferite de cei care au căzut de pe clădiri sau de pe trenuri în mişcare, încercând să-şi facă un selfie, l-a determinat pe ministrul rus de interne să demareze o campanie denumită “selfie în siguranţă”.

    Şi totuşi, unii chiar luând în considerare toate riscurile, unii sunt atraşi de faimă şi de ideea de a deveni staruri pe social media. În multe locuri din Rusia, accesul în clădirile înalte este facil, iar amenzile pentru încălcarea proprietăţii private sunt mici, uneori chiar inexistente.

    Unul dintre cei care promovează “selfie-urile morţii” explică pe scurt motivele din spatele acestor gesturi: “îţi alungă plictiseala şi îţi dă o doză fantastică de energie.”

    Sursa: BBC

  • Sumele fabuloase cu care sunt plătite surorile Kardashian pentru o singură postare pe Instagram

    Michael Heller, CEO-ul firmei de marketing digital Talent Resources, compania care intermediază majoritatea înţelegerilor în reality show-uri cu familii, a declarat publicaţiei US Weekly că unele companii plătesc până la 500.000 de dolari pentru ca brandurile să le fie vizualizate de cei 94,5 milioane de followeri pe care îi are Kim Kardashian. De asemenea, surorile sale Khloe şi Kourtney, care au 64,1 milioane, respectiv 54,3 milioane de urmăritori, pot câştiga până la 250.000 de dolari pe o postare. Surorile mai mici, Kendall şi Kyle Jenner ajung până la 76, 4 milioane şi 89, 1 milioane de urmăritori fiecare, aşadar putem estima că primesc în jurul a 400.000 de dolari pentru a face reclamă brandurilor pe Instagram.

    Produsele pe care le promovează – de la cele pentru slăbit, la haine sau accesorii – „se vând imediat”, spune Heller, aşa că brandurile văd un profit garantat din aceste afaceri. Veniturile din social media reprezintă o proporţie semnificativă, de circa 25% din veniturile acestora, conform spuselor lui Heller. Cu toate acestea, femeile tratează afacerea la cel mai serios mod şi sunt profesioniste în ceea ce priveşte riscul reclamei mascate – semnalizează corespunzător reclamele prin hashtag-ul #ad sau #collab (#reclamă sau #colaborare) . 

    Cum a cladit Kris Jenner, mama fetelor Kardashian, un imperiu de 65 mil. dolari intr-un an – GALERIE FOTO

  • ALERTĂ în Germania: Colet care conţine un dispozitiv EXPLOZIV, primit la sediul Ministerului de Finanţe

    Un colet care conţinea un dispozitiv exploziv a fost primit miercuri, prin poştă, la sediul Ministerului german de Finanţe, afirmă surse din cadrul serviciilor de securitate citate de presa germană.

    “Primele elemente ale anchetei arată că pachetul conţinea un amestec de substanţe explozive; în momentul deschiderii, pachetul ar fi putut provoca rănirea persoanelor”, a declarat un purtător de cuvânt al Poliţiei din Berlin, citat de site-ul publicaţiei Der Spiegel.

    Coletul suspect a fost observat de un angajat al biroului de sortare a corespondenţei de la Ministerul german de Finanţe în jurul orei 10.00 (11.00, ora României).

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • America zguduită de un nou scandal. Fotografii indecente cu femei soldat postate de puşcaşii marini pe Facebook

    Obiceiul acestora de a posta astfel de fotografii merge dincolo de grupul de Facebook. Sute de fotografii nud cu femei din mai multe branşe militare au fost postate printr-un link către un director partajat, găzduit pe Google Drive, cu imagini care datează din mai, conform informaţiilor date de surse către Business Insider. Site-ul, numit AnonIB, are o secţiune dedicată personalului militar de sex masculin, care conversează pe baza fotografiilor, mulţi dintre aceştia cerând mai multe „premii” („wins”), adică fotografii nud cu anumite femei aflate în serviciu militar.

    Informaţia s-a aflat dintr-o ştire dată de jurnalistul Thomas Brennan, ce afirma că un grup de Facebook numit Marines United, cu aproape 30.000 de membri, postează fotografii nud cu colegele lor, împreună cu informaţii despre identitatea acestora şi, de multe ori, alături de încurajări explicite de abuz sexual. Se presupune că unele dintre fotografii au fost făcute fără ştirea protagonistelor, iar altele au fost preluate de pe alte reţele şi postate fără consimţământul femeilor.

    Serviciul Naval de Investigaţii Criminalistice a pornit o anchetă în această problemă. Postarea unor astfel de fotografii este o încălcare a termenilor de utilizare Facebook, dar mai ales o încălcare a obligaţiilor pe care le are Armata Americană.

  • Gheorghe Ştefan Pinalti, fostul primar al oraşului Piatra-Neamţ, şi alţi patru inculpaţi, trimişi în judecată în al optulea dosar Poşta Română

    În al optulea dosar Poşta Română, Gheorghe Ştefan, zis şi Pinalti, a fost trimis în judecată, în stare de libertate, cu privire la săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă. La momentul faptei, acesta era primarul oraşului Piatra Neamţ. Şi fostul director al sucursalei „Fabrica de Timbre” din cadrul Companiei Naţionale Poşta Română S.A.(C.N.P.R.), Cosmin Mihăilescu, este cercetat pentru abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave şi în formă continuată.

    În acelaşi dosar mai sunt anchetaţi: omul de afaceri Constantinof Marian, Chebac Mihai- la data faptei director al Direcţiei dezvoltare din cadrul C.N.P.R şi Dorin Firuti, la data faptei administrator al S.C. Romkuvert S.R.L

    Din rechizitoriul procurorilor, a reieşit faptul că, în 2009, Gheorghe Ştefan Pinalti, la momentul respectiv, primar al oraşului Piatra Neamţ, i-ar fi propus lui Marian Constantinof, om de afaceri, că în schimbul unor sume de bani, va interveni pe lângă reprezentanţii Companiei Naţionale Poşta Română S.A (C.N.P.R.), astfel încât sucursala „Fabrica de Timbre” – C.N.P.R., să le atribuie unor societăţi comerciale conduse de omul de afaceri.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro