Tag: Portugalia

  • KLM lansează anul viitor 14 rute noi

    La finalul săptămânii trecute KLM Royal Dutch Airlines a depăşit pragul de 30 de milioane de pasageri transportaţi anual, un record în istoria de 97 de ani a companiei. Astfel, KLM a înregistrat o creştere de 7% faţă de anul 2015, când 28 de milioane de pasageri au călătorit în toată lumea cu KLM Royal Dutch Airlines, potrivit unui comunicat de presă trimis de reprezentanţii companiei. 
     
    KLM este în plin proces de dezvoltare a rutelor sale de călătorie adăugând, în anul 2016, nu mai puţin de 14 rute noi. Totodată, în vara anului 2017, programul sezonier va include noi zboruri zilnice către: Polonia, Austria, Portugalia, Spania, Croaţia şi Italia. Introducerea programului de vară va favoriza deplasările spre sudul Europei, în zona Mediteranei. Se vor realiza curse zilnice către Porto (Portugalia), Malaga (Spania), Gdansk (Polonia) şi Graz (Austria). Printre noile destinaţii ce vor fi introduse în vara anului 2017 se numără şi Split (Croaţia), Cagliari şi Cătănia (Italia).  
     
    Începând cu vara anului 2017, KLM va totaliza 82 de destinaţii directe cu plecare din Amsterdam. 
      
     
  • Unic în România, localitatea unde se va interzice accesul cu maşina. Se va circula doar cu căruţa

    Pentru a proteja autenticitatea satului Viscri (jud. Braşov) va fi interzis accesul turiştilor cu maşina în localitate. Ei vor fi transportaţi cu căruţa din parcarea de la marginea satului până în centru. Măsura va fi aplicată în perioada aprilie-octombrie a declarat marţi pentru AGERPRES, consilierul judeţean Caroline Fernolend, expert la Consiliul Europei pentru Convenţia de la Faro-Portugalia.

    ‘În acest an un număr de 35.000 de turişti au vizitat satul Viscri, în creştere faţă de anul trecut. Aceşti turişti au creat probleme infrastructurii satului, animalelor care merg sau vin de la păşunat, având în vedere că maşinile sunt parcate pe marginea drumului, iar spaţiul de deplasare s-a îngustat.

    Animalele nu mai pot bea apă din locurile special amenajate la marginea drumului din cauza maşinilor. Acesta a fost motivul pentru care am apelat la specialişti de la Comisia Europeană pentru a ne ajuta să facem un fel de Regulament care să fie acceptat atât de comunitate, cât şi de turiştii care vor ajunge la Viscri, pentru a nu distruge autenticitatea satului, pentru a nu distruge acele lucruri pentru care vin oamenii să le vadă. Intenţionăm să nu mai dăm voie maşinilor să intre în sat, în perioada aprilie-octombrie, când vin turiştii la Viscri”, a explicat Caroline Fernolend pentru agerpres.ro.

    Ea a spus că în prezent se află în lucru o parcare privată cu 150 de locuri la marginea satului, iar de aici turiştii vor fi transportaţi cu 25 de căruţe spre obiectivele turistice. Spre Cetatea din Viscri, înscrisă în Patrimoniul UNESCO din 1999, va fi un traseu mai scurt şi va exista şi o hartă în care vor fi cuprinse pensiunile, magazinele şi meşteşugarii.

    ‘Noi suntem în mare pericol, aşa cum s-a întâmplat şi la Veneţia, unde au ieşit localnicii în stradă spunând că nu mai vor turişti din cauza aglomeraţiei. Noi nu vrem acest lucru, dar vrem să fie bine şi pentru locuitorii satului şi pentru turişti. Deja am primit mesaje de la turişti care ne spun că Viscri nu mai este ce a fost. Prea multe maşini parcate pe drum şi atunci Viscri îşi pierde din farmec.

    De aceea vrem să facem un Regulament care să fie respectat de toţi. Bineînţeles că nici un turist nu va fi amendat pentru că nu îl respectă, dar eu cred că nu se va întâmpla acest lucru. Până la urmă şi plimbatul cu căruţa cred că nu îi va deranja pe turişti”, a mai spus sursa citată.

  • Ţara din Europa care tânjeşte cu disperare după refugiaţi, dar nimeni nu vrea să vină. Care este motivul?

    Ţara s-a oferit să găzduiască 10.000 din refugiaţii care au ajuns în Europa din zonele devastate de război ale lumii, dar până acum numai 234 au sosit aici, scrie Bloomberg. „Este dificil să găseşti foarte repede refugiaţi care pot veni aici”, declara recent preşedintele. În condiţiile în care criza refugiaţilor pune pe jar ţări ca Grecia şi Germania, disponibilitatea ţării de a împărţi povara nu primeşte prea multă atenţie. În timp ce ţara critică lipsa de coordonare din Europa şi obstacolele de ordine administrativă, contrastul dintre performanţele sale economice şi cele ale Germaniei, care a primit peste 1 milion de refugiaţi numai anul trecut, ar putea juca şi el un rol.
     
     
  • Românii din străinătate, cei mai mari investitori în ţară din afara graniţelor şi în 2015

    România a fost devansată de Polonia, cu 2,97 miliarde de euro şi de Portugalia, cu 2,59 miliarde de euro. În ţara noastră au intrat 1,637 de miliarde de euro din spaţiul comunitar şi 539 de milioane de euro din ţările non-UE. Ieşirile de fonduri au fost de 429 de milioane de euro, dintre care 297 milioane de euro au mers în interiorul UE şi 132 milioane de euro în afara UE.

    În ceea ce priveşte statele membre, anul trecut cele mai mari ieşiri de bani s-au înregistrat în Franţa (10 miliarde de euro), Marea Britanie (7,7 miliarde de euro), Italia (6,4 miliarde de euro) şi Spania (6,2 miliarde de euro).

    Potrivit Eurostat, cele mai mari deficite de pe urma transferurilor le-a înregistrat Franţa (9,5 miliarde de euro), Marea Britanie (cinci miliarde de euro), Italia (4,2 miliarde de euro) şi Germania (3,5 miliarde de euro).

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Studiu DPD: Peste 90% dintre internauţii români vor să cumpere cadourile de Crăciun online

    Românii intenţionează să cumpere online cadourile de Crăciun pentru cei dragi, iar suma medie alocată shopping-ului de Sărbători se ridică la 190 euro, potrivit unui studiurealizat la nivel european de DPDgroup. Bugetul românilor este identic cu cel al belgienilor şi dublu faţă de cât şi-au propus croaţii să cheltuiască. Topul darurilor cumpărate online pe care vor să le pună românii sub brad este dominat de produsele de beauty şi îngrijire, spre deosebire de restul europenilor, care pun accent pe cărţi sau jucării. 

    Dintre cele 21 de ţări analizate, România se află la jumătatea clasamentului, după suma medie pe care vor să o cheltuiască online pe cadourile de Crăciun. Ţara noastră devansează, astfel, state cu economii mai puternice şi e-commerce mult mai dezvoltat, precum Olanda, Polonia, Portugalia sau Ungaria. 

    Sondajul reflectă clar apetitul dezvoltat al românilor pentru cumpărăturile online. 93% dintre respondenţi spun că vor achiziţona online cadouri pentru cei dragi. Astfel, ţara noastră este în fruntea statelor cu cea mai mare intenţie de cumpărare online de Crăciun. Cifrele sunt peste aşteptări, având în vedere că doar 37% dintre cei chestionaţi se declară cumpărători online fideli. În schimb, în Olanda, ţară cu cei mai mulţi e-shop-eri fideli, doar jumătate vor să achiziţioneze daruri de Sărbători din e-commerce”, declară Lucian Aldescu, CEO DPD România, una dintre cele mai importante companii de pe piaţa locală de coletărie şi curierat expres.

    România se află pe primul loc în clasament şi după diferenţa de buget faţă de anul trecut. Potrivit sondajului, 43% dintre respondenţi vor aloca anul acesta sume mai mari pentru cadouri. Românii sunt urmaţi în top de lituanieni, iar la polul opus se află Germania, ţară în care doar 14% dintre internauţi vor aloca bugete mai mari pentru surprizele de sub brad.  

    Ce cadouri vor primi românii de Crăciun

    Produsele pe care vor să le pună românii sub brad sunt, cu precădere, cele de înfrumuseţare şi de îngrijire corporală, preferate de 55% dintre respondenţi. La polul opus se află pantofii, jocurile video, articolele sportive şi electrocasnicele, care reprezintă o opţiune de cadou pentru mai puţin de 20% dintre cei intervievaţi.

    Doar lituanienii mai consideră produsele de înfrumuseţare, în proporţie de 52%, prima variantă de cadou pentru cei dragi. În schimb, cărţile sunt pe primul loc în lista de daruri de Sărbători pentru cehi, unguri, austrieci, belgieni, nemţi, italieni, portughezi sau elveţieni. Pe de altă parte, jucăriile ocupă prima poziţie în topul preferinţelor pentru croaţi, polonezi, sloveni, estoni, francezi, letoni, olandezi şi spanioli.

    * Studiul a fost efectuat în toată reţeaua europeană DPDgroup, în 21 de ţări.  În România, studiul s-a realizat în perioada 19 septembrie – 7 octombrie, pe un eşantion de 1.017 respondenţi. 

    Despre DPD

    DPD România este parte a DPDgroup, lider european în curieratul rutier. În România, DPD se află în top 3 companii de curierat. Cu o echipă de peste 600 de angajaţi şi francizori şi având acces la o reţea europeană de 16.000 de sedii Pickup, DPD România livrează anual 8,5 milioane de colete.

  • Eurostat: Rata şomajului în zona euro este sub 10% pentru prima dată din 2011

    Rata şomajului a Germaniei este de 4,1%, în timp ce în Portugalia este de 10,8%. În Grecia, cele mai recente date, din august, indică o rată a şomajului de 23,4%.

    Aproape 16 milioane de oameni din 19 state caută un loc de muncă, potrivit datelor Eurostat, cu 178.000 mai puţini decât în septembrie şi cu 1,12 milioane mai puţin decât în 2015.

    Banca Centrală Europeană (BCE) a încercat să stimuleze economia blocului european. În martie, instituţia a eliminat rata dobânzii şi a scăzut rata depozitelor bancare de la -0,3% la -0,4%.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • 7 cele mai ieftine oraşe în care să trăieşti

    Barcelona, Lisabona şi Atena se numără printre oraşele ieftine care pot garanta un trai decent. Dar un oraş, poate, mai puţin cunoscut al Europei ocupă primul loc în acest top.

    Dacă vrei să ai mai multe oportunităţi de angajare sau pur şi simplu vrei să schimbi peisajul, viaţa ta poate lua o turnură interesantă dacă alegi să trăieşti în alt oraş. Iar o serie de mari oraşe ale Europei oferă un nivel de trai decent.

    7.Barcelona (Spania). Unul dintre cele mai apreciate oraşe ale Europei atrage profesionişti şi turişti din întreaga lume, însă costurile de trai nu se ridică pe măsura salariilor.

    6.Lisabona (Portugalia). Salariul mediu în Portugalia este de 15.500 de euro, însă costurile scăzute locate de viaţă arată că cel care alege Lisabona nu va rămâne fără bani.

    5.Atena (Grecia). Poate că Atena e zguduită de şomaj şi de criza refugiaţilor, dar dacă găseşti un loc de muncă, oraşul este unul dintre cele mai bune în care poţi trăi.
     

    4.Tallin (Estonia). Costurile de trai sunt incredibil de ieftine aici. Având în vedere că Tallin este capitala politică şi economică a ţării, salariile sunt în continuă creştere.

    Cititi continuarea pe www.one.ro

  • 7 cele mai ieftine oraşe în care să trăieşti

    Barcelona, Lisabona şi Atena se numără printre oraşele ieftine care pot garanta un trai decent. Dar un oraş, poate, mai puţin cunoscut al Europei ocupă primul loc în acest top.

    Dacă vrei să ai mai multe oportunităţi de angajare sau pur şi simplu vrei să schimbi peisajul, viaţa ta poate lua o turnură interesantă dacă alegi să trăieşti în alt oraş. Iar o serie de mari oraşe ale Europei oferă un nivel de trai decent.

    7.Barcelona (Spania). Unul dintre cele mai apreciate oraşe ale Europei atrage profesionişti şi turişti din întreaga lume, însă costurile de trai nu se ridică pe măsura salariilor.

    6.Lisabona (Portugalia). Salariul mediu în Portugalia este de 15.500 de euro, însă costurile scăzute locate de viaţă arată că cel care alege Lisabona nu va rămâne fără bani.

    5.Atena (Grecia). Poate că Atena e zguduită de şomaj şi de criza refugiaţilor, dar dacă găseşti un loc de muncă, oraşul este unul dintre cele mai bune în care poţi trăi.
     

    4.Tallin (Estonia). Costurile de trai sunt incredibil de ieftine aici. Având în vedere că Tallin este capitala politică şi economică a ţării, salariile sunt în continuă creştere.

    Cititi continuarea pe www.one.ro

  • Cele mai bune destinaţii europene pentru un city-break – FOTO

    Dacă vreţi să vă luaţi o vacanţă de câteva zile cu un buget mai mic, cel mai bine este să uitaţi de marile capitale europene precum Londra, Paris sau Madrid.

    Există numeroase alte opţiuni pentru a petrece un week-end, iar cei de la The Guardian au alcătuit un top al acestora.

    Vedeţi în galeria foto destinaţiile propuse

  • Cele mai bune destinaţii europene pentru un city-break – FOTO

    Dacă vreţi să vă luaţi o vacanţă de câteva zile cu un buget mai mic, cel mai bine este să uitaţi de marile capitale europene precum Londra, Paris sau Madrid.

    Există numeroase alte opţiuni pentru a petrece un week-end, iar cei de la The Guardian au alcătuit un top al acestora.

    Vedeţi în galeria foto destinaţiile propuse.