BusinessMagazin

Tag: pondere

  • Dezvoltatorii construiesc locuinţe mai mici comparativ cu cele din anii ‘80

    Dezvoltatorii au redus suprafaţa medie a apartamentelor cu două camere pe care le construiesc până la 49-50 metri pătraţi, acestea fiind cu 5% mai mici decât apartamentele confort 1 construite în anii 1980, pentru a obţine un preţ de vânzare cât mai atractiv, arată o analiză a companiei RealTime.

    Cea mai mare pondere a locuinţelor dintr-un proiect rezidenţial nou o ocupă apartamentele cu 2 camere, astfel că aproape 60% din noile ansambluri au în structură acest tip de locuinţe. În Bucureşti ponderea este chiar mai mare, ajungând la 63%.

    ”Motivele reale pentru decizia de a construi mai multe apartamente de 2 camere este una strict legată de aspectul financiar. Limitarea pe care o impune cota de TVA de 5% la un preţ maxim de 380.000 lei şi puterea de cumpărare scăzută în anii de criză de după 2008, au impus pieţei să găsească soluţii low-cost pentru dezmorţirea procesului de vânzare a locuinţelor deja construite şi a celor ce urmează să fie construite”, a declarat Cristina Roşca, Managing Partner RealTime.

    Acest proces a dus la situaţia în care preţurile apartamentelor de 2 camere nou construite să fie mai mici decât ale apartamentele construite înainte de 1989 în zone similare. Mai mult, accentul pe calitate şi amplasament a fost înlocuit de soluţii ingenioase pentru a construi cât mai ieftin, dar şi mai departe de mijloacele de transport, parcuri, şcoli şi grădiniţe, uneori chiar şi de oraş.

    ”Calitatea locuirii a avut şi ea de suferit, deoarece am asistat la reducerea suprafeţelor utile, chiar sub limita legală acceptând şi neinspirata distribuţie a funcţiilor care oferă apartamente cu bucătării fără geam exterior. Suprafaţa medie utilă, fără balcon a unui apartament într-un ansamblu nou în Bucureşti, este de 49-50 metri pătraţi, mai mică cu 5% comparativ cu cea a  apartamentelor confort 1 din anii 1980, a căror suprafaţă medie utilă este de 52-53 metri pătraţi”, a declarat Cristina Roşca.

    Astfel, dezvoltatorii trec de la o extremă la alta când vine vorba de suprafaţa apartamentelor construite pe piaţa locală. Înainte de criză aceştia construiau locuinţe foarte mari mizând pe dorinţa românilor de a locui într-un spaţiu mai larg decât erau obişnuiţi de regimul comunist, dar şi pe apetitul băncilor de a finanţa achiziţii de locuinţe.

    Cei mai mulţi cumpărători de apartamente de 2 camere în blocuri noi sunt tineri, fără copii, cu venituri medii de 3.000-6.000 de lei pe familie şi care accesează programul ”Prima Casă”.

    Pentru cei cu vârsta de peste 30 de ani, apartamentul de 2 camere este de tranzit. Nevoia reală pentru următorii ani va fi pentru apartamente cu număr de camere mai mare, pentru familii tinere cu mai mult de 2 membrii. Nevoia de confort se traduce şi prin intimitate, prin nevoia membrilor de a locui în camera proprie de la o anumită vârstă.

    “Mărirea cotei maxime a preţului pentru TVA 5% la 450.000 lei va încuraja construcţia de locuinţe cu 3 camere în următorii ani. Ne aşteptăm ca ponderea acestora în noile proiecte rezidenţiale de masă să depăşească 50% din numărul total de unităţi construite, astfel reuşind să tindă spre un echilibru între structura cererii şi structura ofertei rezidenţiale; din analizele noastre, solicitările pentru apartamente cu 3 şi 4 camere depăşesc 50% din totalul cererii. Însă mulţi fac un compromis, alegând un apartament cu 2 camere, urmând ca într-un orizont mediu de timp să schimbe apartamentul de 2 camere cu o locuinţă cu mai mult de 3 camere” a declarat Cristina Roşca, Managing Partner RealTime.

    RealTime este in topul companiilor de consultanţă imobiliară, oferind servicii suport pentru activitatea investitorilor ce doresc să-şi plaseze capitalul în oportunităţi imobiliare din România, precum şi pentru dezvoltatori care activează deja pe piaţa imobiliară din România.

  • Lupta antreprenorilor români cu forţa de lobby a multinaţionalelor

    “Ponderea firmelor străine în piaţa construcţiilor este de 30%. Având în vedere că businessul de construcţii ar trebui să fie preponderent local, în orice ţară această pondere este îngrijorător de mare. Opriţi pogromul împotriva oamenilor de afaceri din România!“ Mesajul gre-cului Alexandros Ignatiadis, proprietar al companiei Octagon, reuneşte vocea antreprenorilor români din construcţii, ajunşi subcontractori pentru firmele străine care câştigă tot mai multe contracte în România.

    O firmă din trei din sectorul construcţiilor din România nu are capital românesc, iar cele mai importante 35 de firme străine au realizat 40% din cifra de afaceri a primelor 100 şi 65% din profit. Şeful asociaţiei antreprenorilor români din construcţii (ARACO), Laurenţiu Plosceanu, atrage atenţia că interesul firmelor autohtone pe piaţă nu mai este reprezentat, iar dialogul cu autorităţile, deşi există, nu produce efecte palpabile pentru capitalul românesc.

    „Antreprenorii români nu mai pot lucra individual şi rezista pe cont propriu, ci trebuie să se protejeze prin intrarea în asociaţii patronale sau profesionale şi clustere. E un moment în care trebuie să învăţăm din lecţia scorului de la ultimele alegeri parlamentare. Cu acel 70% obţinut la scru-tinul din 2012 şi cu implicarea AmCham şi a Consiliului Investitorilor Străini, guvernul a uitat că mai există entităţi profesional-patronale în România. Practic, nu a mai avut nevoie să se consulte cu ele, deşi a făcut-o formal fără să ţină cont de ceea ce au spus. Preţul îl plătim şi îl vom plăti în continuare. Trebuie să învăţăm să lucrăm împreună mult mai mult pentru că, dacă lucrăm separat şi fiecare este o voce discretă în zona de comunicare politică, foarte puţine mesaje vor ajunge la urechile celor care iau decizii. O consolidare a modului asocia-tiv în care putem acţiona este mai mult decât necesară.“

    Deşi tema efectelor lobby-ului pe lângă autorităţi este un subiect slab reflectat în presa locală, acesta ţine de luni bune prima pagină a presei de pe peste ocean. Un articol publicat recent de revista Weekly Wonk arăta schimbarea de paradigmă după care funcţionează asociaţiile şi organizaţiile active în promovarea propriilor interese de natură comercială în relaţia cu statul, citând chiar un reprezentant al multinaţionalelor specializat în corporate affairs: „În urmă cu 20-25 de ani, preocuparea noastră era să ţinem guvernul departe de afaceri şi să putem să ne vedem de treabă. Apoi, ne-am gândit să transformăm guvernul în partenerul nostru. De la «Lăsaţi-ne în pace!» am ajuns la «Haideţi să lucrăm împreună la aceeaşi masă!». Şeful meu spunea că am ajuns să facem astăzi lucruri pe care nu le credeam vreodată posibile“.

    Analiza arată că influenţa crescută a asociaţiilor şi a organizaţiilor care promovează interesele corporaţiilor a crescut atât de mult în ultimii ani încât acestea „au ajuns să copleşească orice potenţială forţă oponentă“. În SUA, de exemplu, dintre organizaţiile din top 100 după cele mai mari bugete alocate lobby-ului, 95 sunt companii care funcţionează după principii comerciale. Iar bugetele alocate în prezent promovării anumitor interese înseamnă, cumulat, 2,6 miliarde de dolari, mai mult decât bugetul din anul 2000 al Camerei Reprezentanţilor şi Senatului la un loc. Pentru fiecare dolar cheltuit de sindicate şi de asociaţii care promovează interese ale comunităţilor, multinaţionalele cheltuie alţi 34, conform The Atlantic.

    În România, organisme precum Camera de Comerţ Româno-Americană, AmCham, Consiliul Investitorilor Străini (FIC) şi Coaliţia pentru Dezvoltarea României au devenit tot mai apropiate de structurile de decizie de la Bucureşti, fapt confirmat de însuşi preşedintele FIC, Mihai Bogza, totodată preşedinte al consiliului director al Bancpost. FIC grupează cele mai importante multinaţionale care activează pe piaţa locală, precum OMV Petrom, Automobile Dacia, Orange, GDF SUEZ Energy România, Bancpost, Raiffeisen Bank, HP, GSK sau Holcim. Preşedintele FIC constată o îmbunătăţire a dialogului între guvernul României şi reprezentanţii mediului de afaceri în ultimul an, în principal sub aspectul structurării acestui dialog. Astfel, au loc lunar întâlniri între reprezentanţi ai Coaliţiei pentru Dezvoltarea României, din care face parte şi FIC, şi premierul Victor Ponta, însoţit de reprezentanţi ai guvernului.

  • Pensiile private facultative devin o ţintă pe termen lung

    Creşterea salarială de mici dimensiuni şi stagnarea bugetelor alocate pentru beneficiile extrasalariale pot fi explicate de contextul economic fragil din ultimii ani“, explică Marius Popescu, directorul general al NN Asigurări de Viaţă, referindu-se la modul în care angajatorii din România distribuie beneficiile propriilor angajaţi. Dacă salariile din mediul privat au crescut anul trecut cu 4,1%, toate tipurile de beneficii extrasalariale au scăzut, arată studiul PayWell realizat de firma de audit şi consultanţă fiscală PwC România la finalul anului trecut.

    Astfel, venitul fix, reprezentat de salariul de bază şi de bonusurile fixe, reprezenta 92% din totalul pachetului total de remunerare (în comparaţie cu 69% în 2008), în timp ce bonusurile de performanţă au scăzut la 5% din totalul remuneraţiei, iar beneficiile extrasalariale la 3%. Spre comparaţie, în Germania, ponderea salariului în totalul pachetului salarial este de doar 75%.

    „Pentru industria pe care o reprezint, este mai impor-tantă dublarea numărului de companii care oferă angajaţilor pensii facultative în perioada 2010 – 2014 şi faptul că, dintr-o paletă largă de beneficii – de la tichete de masă şi până la servicii medicale – , pensiile facultative sunt beneficiul ex-trasalarial cel mai puţin accesat de companii pentru a-şi motiva, răsplăti şi loializa angajaţii. Astfel, există un potenţial mare ca pensiile facultative să urce în clasamentul beneficiilor oferite de către angajatori angajaţilor lor“, argumentează Popescu referindu-se la potenţialul de creştere al pieţei, pe seama creşterii numărului de participanţi înscrişi la fondurile de pensii facultative (Pilon III). În 2011, contribuţiile pentru pensia facultativă erau plătite de angajator pentru 40% dintre noii partici-panţi, în 2012 procentul a crescut la 41%, iar în 2014 ponderea a fost de 49%.

    În acelaşi timp, în 2014 au fost înregistrate 10% contracte cu contribuţie mixtă a angajatorului şi angajatului, procent relativ similar cu cel înregistrat în 2011. Un argu-ment în plus pentru creşterea pieţei este măsura reducerii CAS cu cinci puncte procentuale implementată la finalul anului trecut, ce ar putea să impulsioneze companiile din România să utilizeze acest tip de beneficii.

    Preferinţele angajaţilor în materie de beneficii extrasalariale sunt în continuare dominate de tichetele de masă, urmate de vacanţe, de servicii de transport (carduri de combustibil şi abonamente la Metrorex/RATB), de pensii private, de cursuri de dezvoltare profesională sau de limbi străine şi de asigurările de sănătate, potrivit unui studiu realizat prin platforma de beneficii personalizate Benefit Systems, după un an de activitate pe piaţa locală. Alegerea unei pensii facultative ca benefi-ciu a fost desemnată de 12,9% dintre respondenţi, fiind aleasă pentru utilitatea ei în planificarea viitorului financiar, pentru salariaţii care au posibilitatea de a opta.

    „Între beneficiile oferite de angajatori angajaţilor lor nu ar trebui să existe concurenţă, iar soluţia ar fi un pachet de benefi-cii extrasalariale echilibrat, care să răspundă nevoilor imediate ale acestora, dar care să le ofere şi siguranţă pe termen lung, fiind incluse astfel şi pensiile facultative“, descrie Marius Popescu modul ideal în care ar trebui să funcţioneze schemele de beneficii extrasalariale. 11% dintre respondenţii unui studiu realizat la iniţiativa NN Asigurări de Viaţă consideră angajatorul drept principalul responsabil pentru asigurarea veniturilor proprii după momentul pensionării. „Există încă un decalaj în privinţa gradului de cunoaştere a beneficiilor pensiilor facultative şi a modului în care funcţionează sistemul, atât în rândul angajatorilor, cât şi la nivel individual. Lucrurile se schimbă însă treptat, un rol extrem de important în acest sens avându-l demersurile de informare pe care administratorii fondurilor de pensii facultative le-au intensificat în ultimii ani“, explică Popescu.

  • Narcisa Cămărăşoiu: „Sunt un om al rezultatelor şi pentru mine succesul se măsoară în cifre”.

    Un scenariu în care femeile ar ocupa două fotolii manageriale din trei, faţă de unul din trei, în prezent, este utopic. „Nu cunosc nicio societate, de la matriarhat încoace, în care femeile să aibă o pondere mai mare decât bărbaţii la nivel decizional, cel mult sunt state foarte dezvoltate unde există un oarecare echilibru în acest sens. Faptul că gradul de civilizaţie / bunăstare este direct proporţional cu numărul de femei în poziţii de conducere ne poate duce cu gândul că acolo unde există un echilibru (şi nu numai la nivelul acesta al discuţiei), societatea poate progresa“, spune Narcisa Cămărăşoiu.

    În patru ani compania a dublat categoria de make-up, înregistrând o creştere double digit pe fiecare marcă pe care a coordonat-o în acest segment. Coordonează direct şase oameni şi este responsabilă de recrutarea şi motivarea angajaţilor din departa-ment. Între responsabilităţile sale se numără şi managementul şi dezvoltarea mărcii Pret a Porter, prezentă în Spania, Argentina, Polonia, Cehia, Ungaria şi România.

    Narcisa Cămărăşoiu a absolvit Facultatea de Ştiinţă şi Ingineria Materialelor din Cluj-Napoca, iar apoi şi-a construit cariera în multinaţionale. În 1995 s-a angajat ca market developer la Cluj, pentru Coca-Cola. Un an mai târziu a început să lucreze pentru Unilever, companie în care a ocupat, până în 2005, diverite funcţii, de la  national account executive pe Transilvania până la brand manager pe Dero şi mai apoi pe Dove pentru toată regiunea USCE (România, Bulgaria, Serbia, Moldova, Bosnia, Macedonia).

    Apoi vreme de trei ani a fost group brand manager la Heineken România, iar din 2008 s-a alăturat Coty România, companie care a înregistrat în 2013 o cifră de afaceri de 73 de milioane de lei. „Sunt un om al rezultatelor şi pentru mine succesul se măsoară în cifre. Rezultate bune am obţinut peste tot, dar cred că în viaţă este foarte important să iei decizii bune. Cea mai inspirată decizie luată în plan personal a fost să mă dezvolt în marketing, după ce câştigasem deja experienţă în vânzări şi trade marketing.“

  • Business Magazin a lansat catalogul “Cele mai inovatoare companii din România”

    Inovaţia este, într-o lume tot mai mică, cheia dezvoltării viitoare; nu forţa de muncă ieftină, nu hărnicia, nu programele sociale sau subvenţiile, ci inovaţia şi modul în care ideile şi inspiraţia unui om sau a unei echipe se transformă în produse folositoare, generatoare de câştig. Nu o spunem noi, ci o întreagă lume a afacerilor care, în lipsa inovaţiei, a neastâmpărului unuia sau altuia dintre lideri, ar rămâne în zona unui veşnic cenuşiu.

    Am plecat la realizarea acestui catalog, o premieră pe piaţa românească, de la ceea ce am numit, cu ceva vreme în urmă, cea mai ignorată statistică din România. Periodic, institutul de specialitate prezintă statistica inovaţiei în companiile româneşti; cele mai recente date sunt pentru perioada 2010 – 2012.

    Perioadă în care ponderea companiilor inovatoare a fost de 20,7%, în scădere cu 10,1 puncte procentuale, în comparaţie cu perioada 2008-2010. Întreprinderile inovatoare de produse şi/sau procese au avut o pondere de 6,3% în total întreprinderi, în scădere cu 8,0 puncte procentuale, în comparaţie cu perioada 2008-2010, când s-a înregistrat o pondere de 14,3%.

    Întreprinderile inovatoare de metode de organizare şi de marketing au înregistrat o pondere de 18,8%, în scădere cu 7,7 puncte procentuale, comparativ cu perioada 2008-2010, când ponderea acestora a fost de 26,5%. Statistica se referă la întreg spectrul de inovaţii: adoptarea, de către companii, mari sau mici, a unui produs nou, a unui proces nou sau îmbunătăţit sau a unei metode noi de organizare sau de marketing, toate având drept rezultat o îmbunătăţire semnificativă faţă de ceea ce a fost înainte folosit sau vândut de companie.

    Faptul că o companie din cinci declară că a produs ceva inovator sau a adoptat un proces inovator mi se pare cu totul remarcabil, chiar dacă datele arată o scădere faţă de perioada anterioară crizei.

    Aşa că am decis, la Business Magazin, să descoperim cele mai inovatoare companii locale şi să le prezentăm lumii într-un catalog. Ţineţi în mână prima ediţie; ca orice început, are plusuri şi minusuri; pe de altă parte, cred că un astfel de demers ar trebui să aibă succes şi să devină de referinţă, într-o Românie aflată într-o Europă care mizează instituţional şi uman pe inovaţie. Inovaţia este un element cheie al programului Europa 2020, care continuă Agenda Lisabona şi care prevede creşterea cheltuielilor pentru cercetare-dezvoltare, crearea de locuri de muncă şi creşterea condiţiilor de trai.

    Dincolo de programele oficiale şi de iniţiativele statelor, inovaţia ar trebui să rămână în permanenţă în top trei al oricărui manager sau lider de companie, pentru ca aceasta să aibă potenţial şi fundament pentru creştere. Iar inovaţia nu înseamnă schimbarea indusă de la centru, ci a construi mediul şi a găsi cele mai bune soluţii pentru concretizarea energiei creatoare a întregii companii din subordine.

    În continuare, 50 de proiecte concepute sau aplicate în România, în zona tehnică, de business sau socială, un bun început pentru orice discuţie legată de inovaţia din România.

    Metodologie

    Catalogul a fost întocmit în baza unui chestionar trimis companiilor şi firmelor din relaţii publice şi comunicare, în care am cerut date despre cele mai inovatoare proiecte puse în practică în cadrul celor mai importante companii locale.

    Concret, am solicitat o descriere a inovaţiei, o fişă care să cuprindă, succint, tipul inovaţiei (tehnic, de business, de marketing), efectele inovaţiei (asupra finanţelor companiei, asupra calităţii mediului de afaceri, a vieţii oamenilor, a partenerilor de afaceri, a societăţii în ansamblu), alături de descrierea procesului de punere în practică a inovaţiei: persoane implicate, durată, detalii tehnice.

    Inovaţiile trebuia să fie concepute şi realizate în România, iar în cazul inovaţiilor puse la punct în cadrul multinaţionalelor inovaţia trebuia aplicată în filiala sau compania din România în acelaşi timp cu implementarea la nivel mondial.

    Nu am luat în consideraţie inovaţiile mult prea vechi.

    Citeşte în premieră 50 de proiecte inovatoare, concepute sau aplicate în România, în zona tehnică, de business sau socială, în prima ediţie a catalogului “Cele mai inovatoare companii din România”, lansat de Business Magazin în luna noiembrie.

    Catalogul poate fi achiziţionat mai jos la preţul de 20 de lei.

    Cantitate: buc.
     

    * Editiile print sunt valabile in limita stocului disponibil. In cazul in care stocul se epuizeaza va fi livrata editia electronica. Taxele de livrare ale editiilor print vor cadea in sarcina cumparatorului .

  • Opinie Alex Vlăduţoiu, managing director Alfred Net: Produsul care străluceşte e aur?

    ALEX VLĂDUŢOIU este managing director la Alfred Net

    Chiar dacă următorii ani sunt roz în ochii analiştilor care anticipează consolidarea ponderii industriei în PIB peste nivelul de 28% şi creşterea activităţilor din servicii peste 50%, eu am sentimentul că, economic, am rămas la acelaşi nivel din anii 2009 – 2010. Speculaţiile pe baza cifrelor din orice industrie, dar şi explozia de consum generează câteva efecte sau păreri despre o oarecare revenire a crizei economice, consecinţe superficiale aş putea să le numesc pentru că, real, nimic nu s-a schimbat la nivel de dezvoltare şi creştere.

    Şi, odată cu valul acesta s-a format o mentalitate superficială, un trend al consumului continuu. Producem prea puţin şi consumăm prea mult. Şi de cele mai multe ori promovarea agresivă a produselor aduce cu sine şi pierderea, aproape de inexistenţă, a serviciilor.

    Spre exemplu, în ceea ce priveşte sistemele IT&C în România serviciile sunt neglijate, aproape că nu există din cauza produselor care primează în proiectele active. Pentru că acestea, de cele mai multe ori, îşi menţin un cost şi sunt bugetate o singură dată fără ca ulterior clientul să conştientizeze necesitatea serviciilor.

    În majoritatea cazurilor în care sunt solicitate soluţii, fie el domeniul telefoniei, al telecomunicaţiilor, al sistemelor de securitate sau ITS, ofertantul cotează echipamentele şi serviciile de punere în funcţiune. Însă cine plăteşte know-how-ul? În cele mai multe cazuri, beneficiarul, neavând specialişti, nu numai că nu este capabil să îşi creeze cerinţele şi specificaţiile tehnice, dar nici macăr pe cele operaţionale. Să nu uităm un lucru: nicio cerinţă tehnică nu poate fi generată dacă nu are la bază o cerinţă operaţională. De ce anume este nevoie să încercăm să identificăm „tool“-ul care poate deservi nevoia respectivă?

    În aceste condiţii, ofertantul trebuie să suplinească aceste lipsuri ale beneficiarului şi să ofere prin soluţia tehnică propusă cunoştinţele de proiectare şi consultanţă. Odată cu identificarea necesităţilor, ofertantul proiectează soluţia optimă din punct de vedere tehnic şi comercial, capabilă să vină în întâmpinarea nevoilor operaţionale ale clientului. Mai mult sau mai puţin, aceste servicii reprezintă consultanţă şi proiectare şi în cele mai frecvente situaţii sunt considerate „part of the job“.

    De ce? Pentru că s-a creat un obicei prost. În mod normal clientul trebuie să conştientizeze faptul că aceste servicii se plătesc şi nicidecum nu sunt „incluse“. Mergând mai departe, după ce documentul ce defineşte clar cerinţele operaţionale şi tehnice a fost realizat, clientul evaluează propunerea tehnică şi comercială. Ce cuprinde oferta? Preţul echipamentelor şi preţul serviciilor, fie de instalare şi punere în funcţiune, integrare, software development, fie de customizare. În România, în majoritatea ofertelor, ponderea preţului echipamentelor este mult mai mare decât cea a serviciilor!

    În domeniile la care fac eu referire, în speţă cele bazate pe IT&C, în afara României preţul serviciilor este mai mare sau rareori egal cu cel al echipamentelor. Pentru că acolo este clar pentru toată lumea că serviciile sunt mai importante decât echipamentele şi succesul de a avea o soluţie funcţională care să deservească nevoile operaţionale stă în capabilităţile, experienţa şi know-how-ul furnizorului.

    Revenind la capitolul „din păcate în România“, acest lucru este încă departe de a fi înţeles şi conştientizat. Aici nu îţi permiţi să ceri pe servicii şi implicit pe experienţă şi know-how cel puţin un preţ decent pentru că va exista mereu „un concurent“ care le va oferi aproape FOC (free-of-charge). De ce? Pentru că la noi echipamentele contează! Şi câştigă de cele mai multe ori furnizorul care „controlează“ producătorul. Ce contează că habar nu are să scoată tot ce e mai bun din acele echipamente atât timp cât producătorul e la mâna lui, are un cost suficient de mare şi îşi permite să îşi ofere serviciile aproape gratis clientului.

    Mai mult decât atât, serviciile de mentenanţă şi service sunt încă străine în România. De ce să le plătim dacă tot am achiziţionat Mercedesul echipamentului? Acesta ar trebui să fie Perpetuum Mobile de Speţa I a cărui funcţionare este garantată pe viaţă. Şi dacă cumva ceva se defectează, şi nu din hibe de fabricaţie, reparaţia acestuia trebuie oferită gratuit.

    De ce să plătim, spre exemplu, un software maintenance atât timp cât produsul este în garanţie? Niciun producător de software pe această lume nu oferă o garanţie mai mare de trei luni. Dar cum orice achiziţionăm, fie o veioză, fie un sistem sofisticat integrat, trebuie să aibă termen de garanţie minimum 24 luni, nu poţi avea pretenţii să ceri bani pe asemenea servicii.

    Şi în aceste condiţii, mai merită oare să împărtăşim informaţii clientului? Fireşte, nu vreau să generalizez. Nici nu este cazul. Orice pădure are uscături. Unii au înţeles, alţii o fac abia după ce se ard, alţii nu se schimbă deloc. Degeaba achiziţionăm un echipament bun, sau o soluţie bună din punct de vedere tehnologic, dacă nu a fost instalată corespunzător, dacă tot apar probleme, dacă serviciile furnizorului lasă de dorit şi ne nemulţumeşte. Nu se rezumă oare la servicii şi la calitatea lor?

    Revenind la cele scrise în articolele precedente, cerinţele beneficiarului reflectă cunoştinţele furnizorului. Modelul beneficiar-furnizor trebuie înţeles ca un parteneriat win-win. Va mai trece ceva vreme până când acest lucru va fi înţeles şi în România. Sau vom crede în continuare că tot ce străluceşte este aur?

  • Despre inovaţie, pompa cea scumpă şi satelitul cel ieftin

    Tocmai citisem despre unii care fabricau o pompă de bicicletă pe care o vând cu 450 de dolari, adică cu mai mult decât preţurile a jumătate din bicicletele de stradă vândute  de Amazon, când am dat peste o poză neclară, un soi de selfie tremurat, cu planeta Marte.

    Am citit că respectiva fotografie era realizată de o sondă spaţială indiană. Indienii, oricum lansaţi în ceea ce se cheamă cursa spaţială asiatică, adică un soi de întrecere „care unde cum ajunge“ cu China, au reuşit să plaseze pe orbita planetei Marte o sondă spaţială. Mai mult, au făcut asta din prima încercare, un lucru care trebuie, cel puţin aşa înţeleg, evidenţiat.

    Şi mai mult, au făcut asta „low-cost“ cu numai 74 de milioane de dolari lucru care chiar mi se pare a fi evidenţiat, pentru că tocmai făcusem nişte cercetări legate de costuri spaţiale, în contextul anunţului făcut de ministrul pentru societatea informaţională, Răzvan Cotovelea, că vom achiziţiona un satelit al nostru, pentru comunicaţii, pe care să-l folosească şi autorităţile, şi mediul privat; estimările ministrului mergeau de la câteva zeci de milioane de euro la sute de milioane de euro (şi, trăitor aici, cred că o să mergem pe soluţia medie, de vreo 200 de milioane, acoperitoare pentru orice cerinţă sau, de ce nu? orice comision va fi necesar). Da, costurile unui satelit sunt destul de consistente, dincolo de preţul aparatului în sine numai lansarea poate costa între 30 şi 120 de milioane de dolari.

    Un satelit de comunicaţii are rostul lui şi îmi pare a fi o investiţie bună, în măsura în care se va ţine cont şi se va întocmi o strategie, un program naţional de dezvoltare coerentă a tehnologiei şi comunicaţiilor, de folosire a întregului potenţial cuprins în ceea ce se cheamă capacităţile softiştilor români. Altfel, cred că un satelit pictat cu cocoşi de Horezu au fi un soi de pompă de 450 de dolari folosită la o bicicletă de sub 100 de dolari.  Pentru curioşi, spun că pompa de 450 de dolari este un obiect chiar frumos, fabricat de o companie italiană, din Milano, şi încă una cu vechime, cu corp din oţel inoxidabil, furtun elegant, folosit de obicei în industria aerospaţială, cu mâner din lemn de trandafir şi cu un mic manometru integrat în talpa maşinăriei. Şi se vinde bine.

    De ce vă plictisesc cu chestiile astea? Pentru că vreau să vă povestesc depre cea mai ignorată statistică din România. Periodic, institutul de specialitate prezintă statistica inovaţiei în companiile româneşti; cele mai recente date sunt pentru perioada 2010-2012. Perioadă în care ponderea companiilor inovatoare a fost de 20,7%, în scădere cu 10,1 puncte procentuale, în comparaţie cu perioada 2008-2010. Întreprinderile inovatoare de produse şi/sau procese au avut o pondere de 6,3% în total întreprinderi, în scădere cu 8,0 puncte procentuale, în comparaţie cu perioada 2008-2010, când s-a înregistrat o pondere de 14,3%. Întreprinderile inovatoare de metode de organizare şi de marketing au înregistrat o pondere de 18,8%, în scădere cu 7,7 puncte procentuale, comparativ cu perioada 2008-2010, când ponderea acestora a fost de 26,5%. Când spun companii inovatoare vorbesc nu despre tineri softişti care lansează aplicaţii de mobil, sau nu numai, pentru că şi ei intră în categorie, ci despre întreg spectrul de inovaţii: adoptarea, de către companii, mari sau mici, a unui produs nou, a unui proces nou sau îmbunătăţit sau a unei metode noi de organizare sau de marketing, toate având drept rezultat o îmbunătăţire semnificativă faţă de ceea ce a fost înainte folosit sau vândut de companie.

    Faptul că o companie din cinci a produs ceva inovator sau a adoptat un proces inovator mi se pare cu totul remarcabil, chiar dacă datele arată o scădere faţă de perioada anterioară crizei.

    Trăim cu impresia că România se mişcă lent şi că inovaţia este în altă parte, pe alte meleaguri, că alţii pot face pompe de bicicletă de 450 de dolari şi pot plasa sateliţi pe orbite. Aşa că am decis, la Business Magazin, să descoperim cele mai inovatoare companii locale şi să le prezentăm lumii într-un catalog special, care va apărea la sfârşitul lunii noiembrie. În perioada următoare, vă rog, şefi de companii sau oameni de comunicare, să ne trimiteţi propunerile şi poveştile voastre, despre cum inovează compania voastră. În funcţie de răspunsuri, le vom alege pe cele mai deosebite, le vom spune povestea şi, cine ştie, poate că le vom şi premia.

    Ilustrez cu El Greco, „A cincea pecete“, el însuşi un pictor inovator, aflat, tehnic şi stilistic, mult înaintea epocii sale.

  • Harta pe judeţe a celor mai mari companii din România

    Statul mai are cea mai mare companie în doar trei dintre cele 42 de judeţe ale României, în timp ce grupurile străine au pus stăpânire pe 32 de teritorii administrative, iar capitalul privat românesc dă şapte „campioni locali“, reiese dintr-o analiză a ZF făcută pe baza datelor de la Registrul Comerţului.

    Cele mai mari firme din fiecare judeţ al României au realizat anul trecut afaceri cumulate de aproape 26 de miliarde de euro, în creştere cu 4%, şi au dat de lucru la 131.000 de persoane, având 1.000 de angajaţi în plus faţă de anul precedent, reiese din datele cen­tralizate de Registrul Comerţului.

    În cifra de afaceri totală a societăţilor înregistrate în România, de circa 250 de miliarde de euro în 2013, aceste firme au avut o pondere de peste 10%, dar o serie de judeţe depind într-o proporţie covârşitoare de o singură companie care generează direct chiar şi 40% din cifra de afaceri.

    Cele mai clare exemple sunt judeţele Argeş, unde Automobile Dacia a avut anul trecut o cifră de afaceri de 4,1 mld. euro, echivalentul a 42,4% din rulajul judeţului, şi Gorj, judeţ dominat de Complexul Energetic Oltenia, a cărui cifră de afaceri are o pondere de 39,2% din rulajul total. Ţinând cont şi de activităţile fur­nizorilor de componente şi servicii care depind de contractele cu Dacia şi Com­plexul Energetic Oltenia, eco­nomia Argeşului şi cea a Gorjului pro­babil depind într-o proporţie de peste 50% de aceste companii.

    Alte judeţe în care o singură com­panie are o pondere de peste 20% din cifra de afa­ceri sunt Constanţa (Rom­petrol Rafinare – 26,5%), Sălaj (Sil­cotub – 25,2%), Dolj (Ford România – 23,9%) şi Mureş (E.ON Energie Ro­mânia – 20,7%).

    Citiţi mai multe pe www.zf.ro

  • Trandafirii roşii, florile preferate ale românilor, generează peste 40% din vânzările florăriilor

     Peste 40% din vânzările florăriilor FlorideLux sunt generate de trandafiri, atât de către cei din soiul Ecuador, oferiţi cu precădere de îndrăgostiţii care vor să-şi surprindă iubitele, cât şi de cei din soiuri delicate precum Red Naomi, Passion, Avalanche sau Aqua.

    “Având în vedere că trandafirii sunt cei mai buni mesageri ai iubirii, ei sunt oferiţi în special de către bărbaţi, fie pentru a cuceri sau pentru a-şi surprinde iubitele şi soţiile, pentru a le cere iertare sau pentru a le cere în căsătorie”, potrivit FlorideLux, grup care operează magazinele online www.brazidecraciun.ro, www.coroane.ro, www.cosuridelux.ro, dar şi florăriile offline FlorideLux.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Nestle exportă 40% din napolitanele şi cafeaua solubilă produse la fabrica din Timişoara

     “Aproximativ 25% din exporturi sunt reprezentate de napolitane, sub brandurile Balaton în Ungaria, Mura în Bulgaria şi Nesquick în celelalte state. Explorăm toate statele din Europa cu brandul Nesquick, sunt proiecte care se realizează în timp”, a declarat directorul fabricii din Timişoara, Ramon Mendivil.

    Oficialii companiei au arătat că nu au fixat un target pentru creşterea ponderii exporturilor. Printre alte state în care exportă se numară Grecia, Olanda, Franta, Marea Britanie şi Israel.

    În ceea ce priveşte brandul Joe, acesta este destinat exclusiv pieţei româneşti şi este al treilea contributor la businessul Nestle România, cu o pondere de 10%, incluzând atât napolitanele, cât şi îngheţata. Acesta este devansat în ordine de brandul Nescafe, care are o pondere de 18% din afaceri, şi produsul culinar Maggi, cu 17%. În total, segmentul dulciuri reprezintă 16% din cifra de afaceri a Nestle România.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro